1 aprilie 2009

Cinci tipuri de machiaj, pentru cinci forme diferite ale ochilor

Cinci tipuri de machiaj, pentru cinci forme diferite ale ochilor!


Toate femeile sunt unice şi frumoase, însă niciuna nu este perfectă! Din fericire, micile imperfecţiuni pot fi uşor corectate prin machiaj şi pot fi transformate în avantaje!

Fiecare femeie ar trebui să ştie cum să aplice machiajul în aşa fel încât să îşi sublinieze frumuseţea naturală şi să îşi ascundă micile defecte. În funcţie de forma ochilor, pentru fiecare dintre noi există un alt tip de machiaj şi diferite palete de culori ce trebuie aplicate.

Machiaj pentru ochi adânciţi

Dacă ai ochii adânciţi, alege nuanţe luminoase şi sidefate, pentru ca ochii tăi să pară mai mari. Aplică fardul de pleoape dinspre colţul interior spre cel exterior şi depăşeşte un pic linia. Trebuie să foloseşti regulat cremă pentru ochi şi anti-cearcăne. Pentru tine, e recomandat să nu abuzezi de eyeliner – cât mai puţin, dacă nu deloc! Iar rimelul, de preferat să fie maro.

Machiaj pentru ochi depărtaţi

Poţi reduce vizual diferenţa dintre ochi, dacă aplici o nuanţă deschisă de fard dinspre colţul exterior al ochiului înspre mijloc pleoapei. Foloseşte apoi o nuanţă mai închisă pentru colţul interior şi mijlocul pleoapei. Fardează cu un creion dermatograf într-o nuanţă închisă interiorul pleoapei inferioare.

Machiaj pentru ochi apropiaţi

Aplică puţin corector în colţul interior al ochilor. Cu un eyeliner, trage o linie fină pe pleoapele superioare, mai groasă înspre exterior. Pasul următor este să aplici un strat subţire de fard în nuanţă deschisă dinspre colţul interior înspre colţul exterior al pleoapei; pentru colţul exterior, e nevoie de un fard în culori mai închise. La mijlocul pleoapei, amestecă cele două tonuri de fard. Foloseşte mascara mai mult pentru genele dinspre colţul exterior.

Machiaj pentru ochii lăsaţi

Aplică creion dermatograf pe linia superioară a pleoapei, fără să o depăşeşti. Insistă cu fardul la colţurile exterioare ale ochiului şi joacă-te cu diverse nuanţe. Rimelul trebuie aplicat mai mult spre exterior, pentru a “ridica” ochii lăsaţi.

Machiaj pentru ochi asiatici

Nuanţe luminoase pe pleoapă, creion închis pentru conturul liniei superioare şi inferioare (dar acolo linia trebuie să fie mai finuţă). Pentru a face ochii să pară mai mari, foloseşte fard maro pentru pleoape şi apoi mascara.

* Trucuri pentru a face ochii să pară mai mari!

Nuanţele închise fac ochiul să pară mai mic, mai adâncit, în timp ce nuanţele deschise îi fac să pară mai mari, mai luminoşi. Fardurile de pleoape se aplică, de regulă, după creionul pentru contur, apoi se foloseşte rimelul. Dacă nu vrei ca ochii tăi să pară mici-mici, atunci nu folosi eyeliner pentru linia interioară a pleoapelor inferioare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu