5 octombrie 2011

Mecanismul psihogenezei


Mecanismul psihogenezei , aspecte generale

     Psihogeneza apare ca fiind principala explicaţie psihodinamică în mecanismul psihopatologic al psihogeniilor.Această psihodinamică constă,în esenţă,în evidenţierea importanţei stresului psihic şi a reacţiei determinate de acesta. Psihogeneza poate,să explice,astfel,toate tulburările psihice şi manifestările funcţionale de la nivelul corpului,în cadrul maladiilor care recunosc acest mecanism.
     Prima problemă care se pune este aceea că psihogeneza nu înseamnă lipsa tulburărilor fiziologice,lipsa unei anumite corespondeţe cerebrale.In psihogeneză însă,modificarea fiziologică nu este indusă de natura fizico-chimică a mediului,ci de situaţia existenţială trăită,de relaţiile interpersonale în care individul este plasat,de gradul de normalitate sau de maturitatea personalităţii şi a mecanismelor ei de apărare.Psihogeneza nu implică deci absenţa fiziologicului şi nici a unui anumit tip de trăire (conştientă sau inconştientă).În procesul de elaborare psihogenetică participă mai mulţi factori,atât interiori personalităţii,cât şi din afară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu