Astigmatism

Astigmatism (grec. astigma= fara stigma, sau fara punct de focar) este o boală oftalmologica manifestata printr-o deformare de cornee care atrage dupa o refractie defectuoasa a razei de lumina in globul ocular.

In cazul astigmatismului razele de lumina alba care sosesc la ochi sub forma de raze paralele vor fi suferi un proces intens si inegal de refratie, cu cat aceasta refractie diferentiata va fi mai mare, cu atât se considera astigmatismul mai grav.
La om ochiul cu un astigmatism de pana la 0,5 dioptrii (1 dpt = 1-1) este considerat normal.

Forme de manifestare

Sunt forme regulate de astigmatism, cand cele două imagini virtuale formate pe retina care pot fi situate la distante diferite între ele dupa gravitatea bolii, dar imaginile sunt intotdeauna amplasate pe o axa verticala, pe cand la formele neregulate imaginile se afla în pozitia a unui de unghi de 90° sau asezate oblic una fata de alta.

Cauze

Frecvent bombarea corneii are o forma anormala elipsoidala, aceasta deformare poate determina miopie (vedere scurta), sau keratoconus sau keratoglobus are apare frecvent la ambii ochi manifestându-se frecvent ca miopie mai rar ca prezbitism (raport femei/barbati fiind 1:2).

Urmari

Imaginea formata pe retina este neclara la ochiul care sufera de aceasta afectiune care poate sa apara la nastere, Amblyopie care apare frecvent numai la un ochi, sau sa apara mai tarziu fiind o forma ireversibila.

afectiuni oculare · afectiuni ORL · Astigmatism · despre sanatate · ochi · Ochi inflamati · sanatate verde

Astigmatism

Astigmatism

Astigmatism (grec. astigma= fara stigma, sau fara punct de focar) este o boală oftalmologica manifestata printr-o deformare de cornee care atrage dupa o refractie defectuoasa a razei de lumina in globul ocular.

In cazul astigmatismului razele de lumina alba care sosesc la ochi sub forma de raze paralele vor fi suferi un proces intens si inegal de refratie, cu cat aceasta refractie diferentiata va fi mai mare, cu atât se considera astigmatismul mai grav.
La om ochiul cu un astigmatism de pana la 0,5 dioptrii (1 dpt = 1-1) este considerat normal.

Forme de manifestare

Sunt forme regulate de astigmatism, cand cele două imagini virtuale formate pe retina care pot fi situate la distante diferite între ele dupa gravitatea bolii, dar imaginile sunt intotdeauna amplasate pe o axa verticala, pe cand la formele neregulate imaginile se afla în pozitia a unui de unghi de 90° sau asezate oblic una fata de alta.

Cauze

Frecvent bombarea corneii are o forma anormala elipsoidala, aceasta deformare poate determina miopie (vedere scurta), sau keratoconus sau keratoglobus are apare frecvent la ambii ochi manifestându-se frecvent ca miopie mai rar ca prezbitism (raport femei/barbati fiind 1:2).

Urmari

Imaginea formata pe retina este neclara la ochiul care sufera de aceasta afectiune care poate sa apara la nastere, Amblyopie care apare frecvent numai la un ochi, sau sa apara mai tarziu fiind o forma ireversibila.

Sindrom ochi uscat

În mod normal suprafaţa ochiului (corneea) trebuie să fie permanent umedă.
Sindromul de ochi uscat (keratita sicca) apare datorită lipsei îndelungate de lubrifiere şi umidificare a ochiului. În consecinţă, părţile anterioare ale ochiului suferă o iritaţie constantă până la inflamaţie.

Semnele sindromului de ochi uscat sunt: senzaţia permanentă de uscăciune, de mâncărime şi de arsură la nivelul ochilor. Aceste simptome pot fi de ajuns pentru oftalmologul dumneavoastră să pună diagnosticul de ochi uscat. Uneori s-ar putea să dorească să măsoare cantitatea de lacrimi din ochi.(test Schirmer)

Lacrimile acoperă ochiul, spălând praful şi secreţiile şi păstrând ochiul umed. Lacrimile mai conţin enzime care neutralizează microbii care pătrund în ochi. Sindromul de ochi uscat are mai multe cauze:
- Survine ca parte a procesului de îmbătrânire
- Apare ca efect secundar la unele medicamente ca antialergice, antidepresive, anticoncepţionale, multivitamine
- Traiul într-un climat uscat, cu vânt şi praf
- Ochii uscaţi reprezintă şi un simptom al unor boli generale, cum sunt lupusul, artrita reumatoidă, sindromul Sjogren
- Purtare îndelungată de lentile de contact
- Închiderea insuficientă a pleoapelor
- Diverse boli ale pleoapelor
- Fumatul
Sindromul de ochi uscat apare mai frecvent la femei, probabil datorită variaţiilor hormonale.

Sindromul de ochi uscat nu poate fi tratat cauzal, dar simptomele lui (uscăciunea, mâncărimea şi arsura) pot fi ameliorate. Oftalmologul vă poate prescrie lacrimi artificiale, picături de ochi lubrifiante (pe bază de metilceluloză, etc.), care pot ameliora senzaţia de uscăciune şi mâncărime.Există în ultimul timp pentru tratament şi colire pe bază de hialuronat de sodiu, o substanţă foarte apropiată din punct de vedere al caracteristicilor de lacrimile naturale.

Dacă sindromul de ochi uscat apare ca efect secundar al unui tratament medical, oprirea acestuia rezolvă în general problema. Alteori, schimbarea tratamentului ameliorează sindromul de ochi uscat.
De asemenea tratarea bolii de bază a pleoapelor, atunci când există, ajută in cazul sindromului de ochi uscat. Aceasta poate necesita tratament local antibiotic sau steroidian şi curăţirea frecventă a pleoapelor cu un şampon antibacterian special.

afectiuni oculare · despre sanatate · iritatii oculare · ochi · Ochii si sanatatea · sanatate verde · Sindrom ochi uscat · sindrom ochi uscati

Sindrom ochi uscat

Sindrom ochi uscat

În mod normal suprafaţa ochiului (corneea) trebuie să fie permanent umedă.
Sindromul de ochi uscat (keratita sicca) apare datorită lipsei îndelungate de lubrifiere şi umidificare a ochiului. În consecinţă, părţile anterioare ale ochiului suferă o iritaţie constantă până la inflamaţie.

Semnele sindromului de ochi uscat sunt: senzaţia permanentă de uscăciune, de mâncărime şi de arsură la nivelul ochilor. Aceste simptome pot fi de ajuns pentru oftalmologul dumneavoastră să pună diagnosticul de ochi uscat. Uneori s-ar putea să dorească să măsoare cantitatea de lacrimi din ochi.(test Schirmer)

Lacrimile acoperă ochiul, spălând praful şi secreţiile şi păstrând ochiul umed. Lacrimile mai conţin enzime care neutralizează microbii care pătrund în ochi. Sindromul de ochi uscat are mai multe cauze:
- Survine ca parte a procesului de îmbătrânire
- Apare ca efect secundar la unele medicamente ca antialergice, antidepresive, anticoncepţionale, multivitamine
- Traiul într-un climat uscat, cu vânt şi praf
- Ochii uscaţi reprezintă şi un simptom al unor boli generale, cum sunt lupusul, artrita reumatoidă, sindromul Sjogren
- Purtare îndelungată de lentile de contact
- Închiderea insuficientă a pleoapelor
- Diverse boli ale pleoapelor
- Fumatul
Sindromul de ochi uscat apare mai frecvent la femei, probabil datorită variaţiilor hormonale.

Sindromul de ochi uscat nu poate fi tratat cauzal, dar simptomele lui (uscăciunea, mâncărimea şi arsura) pot fi ameliorate. Oftalmologul vă poate prescrie lacrimi artificiale, picături de ochi lubrifiante (pe bază de metilceluloză, etc.), care pot ameliora senzaţia de uscăciune şi mâncărime.Există în ultimul timp pentru tratament şi colire pe bază de hialuronat de sodiu, o substanţă foarte apropiată din punct de vedere al caracteristicilor de lacrimile naturale.

Dacă sindromul de ochi uscat apare ca efect secundar al unui tratament medical, oprirea acestuia rezolvă în general problema. Alteori, schimbarea tratamentului ameliorează sindromul de ochi uscat.
De asemenea tratarea bolii de bază a pleoapelor, atunci când există, ajută in cazul sindromului de ochi uscat. Aceasta poate necesita tratament local antibiotic sau steroidian şi curăţirea frecventă a pleoapelor cu un şampon antibacterian special.

Miopie

Miopia sau tulburarile vederii de departe afecteaza o proportie semnificativa a populatiei, dar aceasta afectiune oftalmologica este usor corectata prin tratament optic (ochelari de vedere, lentile de contact) sau chirurgical.
Persoanele cu miopie sau tulburari ale vederii de departe prezinta dificultate in vederea obiectelor situate la distanta, dar vad bine obiectele din imediata apropiere. De exemplu, o persoana mioapa poate sa nu fie capabila sa vada semnele de circulatie situate la distanta pe autostrada, ci doar de la cativa metri distanta.

Cauze

Pacientii cu miopie prezinta o tulburare de refractie. In cazul acestor persoane globul ocular prezinta axul antero-posterior prea lung sau corneea are curbura prea accentuata, astfel ca lumina care patrunde in ochi nu este focalizata corect. Imaginile sunt focalizate in fata retinei, portiune a ochiului usor sensibila la lumina, cauzand o vedere neclara.

Miopia are caracter familial si de obicei debuteaza in copilarie. In mod normal afectiunea stagneaza, dar se poate si agrava pe masura ce se inainteaza in varsta.

Simptome

Persoanele cu miopie adesea prezinta cefalee, deplasari ale globilor oculari, strabism sau oboseala in timpul sofatului, efectuarii de activitati sportive sau a privirii la distanta. Copiii de obicei se plang ca nu vad la tabla la scoala.

Diagnostic

Miopia poate fi usor diagnosticata prin efectuarea controlului oftamologic standard de catre un medic oftalmolog.

Tratament

Tratamentul optic (prescrierea de lentile divergente sau lentilele de contact) sau procedeele chirurgicale refractive pot corecta miopia.Persoanelor cu miopie li se prescrie corectie prin utilizarea de lentile cu indice de refractie cu numar negativ. Cu cat este mai mare numarul, cu atat mai puternice vor fi lentilele. Corectia cu lentile divergente ajuta ochiul sa focalizeze lumina la nivelul retinei, clarificand vederea.
Interventiile chirurgicale refractive pot diminua sau chiar elimina dependenta de ochelarii de vedere sau de lentilele de contact.

Cele mai frecvente procedee chirurgicale realizate pentru a trata miopia cuprind:

- keratectomia fotorefractiva si laser-ul este utilizat pentru a indeparta un strat al tesutului cornean care acopera corneea si permite razelor de lumina sa focalizeze mai aproape sau chiar la nivelul retinei
- LASIK (procedeu chirurgical care utilizeaza laserul pentru corectia curburii corneei) si cu ajutorul laser-ului se taie un lambou la suprafata corneei, laserul indepartand o portiune de tesut corneean, apoi lamboul este repus la loc.Acest procedeu chirurgical este folosit in mod frecvent pentru a corecta miopia
- inelele corneene din plastic, denumite Intacs sunt inserate in ochi pentru a modifica curbura corneei. Avantajul inelelor este reprezentat de faptul ca pot fi mentinute in ochi permanent, pot fi indepartate in cazul aparitiei unei afectiuni sau sa fie ajustate daca se recomanda modificari.

afectiuni oculare · despre sanatate · miopia · Miopie · ochi · Ochii si sanatatea · sanatateverde

Miopie

Miopie

Miopia sau tulburarile vederii de departe afecteaza o proportie semnificativa a populatiei, dar aceasta afectiune oftalmologica este usor corectata prin tratament optic (ochelari de vedere, lentile de contact) sau chirurgical.
Persoanele cu miopie sau tulburari ale vederii de departe prezinta dificultate in vederea obiectelor situate la distanta, dar vad bine obiectele din imediata apropiere. De exemplu, o persoana mioapa poate sa nu fie capabila sa vada semnele de circulatie situate la distanta pe autostrada, ci doar de la cativa metri distanta.

Cauze

Pacientii cu miopie prezinta o tulburare de refractie. In cazul acestor persoane globul ocular prezinta axul antero-posterior prea lung sau corneea are curbura prea accentuata, astfel ca lumina care patrunde in ochi nu este focalizata corect. Imaginile sunt focalizate in fata retinei, portiune a ochiului usor sensibila la lumina, cauzand o vedere neclara.

Miopia are caracter familial si de obicei debuteaza in copilarie. In mod normal afectiunea stagneaza, dar se poate si agrava pe masura ce se inainteaza in varsta.

Simptome

Persoanele cu miopie adesea prezinta cefalee, deplasari ale globilor oculari, strabism sau oboseala in timpul sofatului, efectuarii de activitati sportive sau a privirii la distanta. Copiii de obicei se plang ca nu vad la tabla la scoala.

Diagnostic

Miopia poate fi usor diagnosticata prin efectuarea controlului oftamologic standard de catre un medic oftalmolog.

Tratament

Tratamentul optic (prescrierea de lentile divergente sau lentilele de contact) sau procedeele chirurgicale refractive pot corecta miopia.Persoanelor cu miopie li se prescrie corectie prin utilizarea de lentile cu indice de refractie cu numar negativ. Cu cat este mai mare numarul, cu atat mai puternice vor fi lentilele. Corectia cu lentile divergente ajuta ochiul sa focalizeze lumina la nivelul retinei, clarificand vederea.
Interventiile chirurgicale refractive pot diminua sau chiar elimina dependenta de ochelarii de vedere sau de lentilele de contact.

Cele mai frecvente procedee chirurgicale realizate pentru a trata miopia cuprind:

- keratectomia fotorefractiva si laser-ul este utilizat pentru a indeparta un strat al tesutului cornean care acopera corneea si permite razelor de lumina sa focalizeze mai aproape sau chiar la nivelul retinei
- LASIK (procedeu chirurgical care utilizeaza laserul pentru corectia curburii corneei) si cu ajutorul laser-ului se taie un lambou la suprafata corneei, laserul indepartand o portiune de tesut corneean, apoi lamboul este repus la loc.Acest procedeu chirurgical este folosit in mod frecvent pentru a corecta miopia
- inelele corneene din plastic, denumite Intacs sunt inserate in ochi pentru a modifica curbura corneei. Avantajul inelelor este reprezentat de faptul ca pot fi mentinute in ochi permanent, pot fi indepartate in cazul aparitiei unei afectiuni sau sa fie ajustate daca se recomanda modificari.

testing digg

sanatateverde · test digg

test digg

testing digg

Glaucom

Glaucomul reprezinta un grup de afectiuni in care se asociaza in mod caracteristic trei elemente: presiune intraoculara crescuta, afectare a nervului optic si deficit al campului vizual. Cuvantul “glaucom” provine din grecescul “glaukos=gri-albastrui”, aspect ce se referea probabil la un stadiu depasit al bolii asa cum o cunoastem astazi.

In ce masura si de ce afectarea glaucomatoasa afecteaza vederea?

In glaucom, celulele si fibrele nervoase mor progresiv, fiind astfel afectata legatura dintre ochi si creier, deci transmiterea informatiei. Functia vizuala ramane normala de cele mai multe ori in primele stadii ale bolii, desi se distrug fibre nervoase. Cu timpul cand leziunile devin semnificative apar si defectele severe de vedere. Aspectul grav al bolii este dat de faptul ca pacientul rar realizeaza modificarile campului vizual, iar situatiile in care le detecteaza sunt in faze avansate ale bolii. Chiar cu o vedere centrala perfecta la distanta (citeste de la 5 metri ultimul rand al optotipului) pacientul poate avea o pierdere severa de camp vizual. Diagnosticul precoce al glaucomului este extrem de important, afectarea vizuala putand fi incetinita, oprita sau chiar prevenita printr-un tratament adecvat administrat la timp.

Datele epidemiologice sunt ingrijoratoare: in medie glaucomul afecteaza 3% din populatia generala (prevalenta e mai mare la varstnici); pe glob exista aproximativ 70 milioane de glaucomatosi, doar 50% dintre acestia sunt constienti de diagnostic; in jur de 7 milioane de bolnavi de glaucom sufera de orbire bilaterala si numarul lor este in crestere.

Glaucomul este o boala si netratat poate duce la orbire! Dar cam atat. Descoperirea si tratarea precoce a bolii ofera un prognostic bun acestei afectiuni si o viata de calitate pacientului, pe termen lung. Deci...mergeti la medic. Cand?

In general adultii incep sa se adreseze oftalmologilor pe la 40-45 de ani, cand ochelarii de citit devin necesari. Atunci este momentul unei evaluari oftalmologice complete, controalele pentru persoanele sanatoase facandu-se apoi la aproximativ 2 ani. Pentru cei care provin din familii de glaucomatosi examenul oftalmologic e bine sa se faca mai devreme, chiar la 20-25 de ani.

In ce consta examenul oftalmologic ?

Consta in determinarea acuitatii vizuale, in masurarea presiunii intraoculare, in determinarea campului vizual si in examinarea papilei nervului optic.

Valorile medii ale PIO sunt intre 10-21 mmHg, dar cercetarile moderne au introdus notiunea de PIO individual tolerata, ceea ce inseamna ca exista indivizi cu valori mai mari ale PIO fara a avea insa afectare glaucomatoasa, dar si indivizi cu valori “normale” ale PIO ce prezinta modificari specifice glaucomului. De mentionat ca PIO variaza aproape permanent, de la un moment al zilei la altul, de la individ la individ. Masurarea PIO se face prin intermediul tonometrului, momentan fiind preferate aplanotonometrele (masoara forta necesara turtirii - aplanatiei portiunii centrale a corneei), dintre care modelul Goldmann reprezinta standardul de aur actual. Campul vizual al unui ochi este reprezentat de totalitatea imaginilor periferice ce pot fi percepute la un moment dat in timp ce persoana priveste intr-un punct fix. Defectele de camp vizual se numesc scotoame (identificate ca “ pete “ pe campul vizual). Determinarea moderna a campului vizual se face cu ajutorul unui aparat numit perimetru computerizat. Perimetria reprezinta atat o metoda de diagnostic cat si una de urmarire a evolutiei bolii, repetarea campurilor vizuale la 6 luni fiind de un real folos atat pentru medic cat si pentru pacientul glaucomatos.

Papila nervului optic are un aspect particular in glaucom. Examinarea fundului de ochi si implicit a papilei este bine sa se faca pe o pupila dilatata si cu ajutorul unei lentile speciale. Se pare insa ca “cel mai important criteriu pe baza caruia se pune diagnosticul de glaucom este evaluarea discului optic de catre medic”-Josef Flammer.

Cum si de ce se produce glaucomul?

Exista numeroase teorii, dar si o parere unanima a cercetatorilor ca inca mai sunt multe de spus despre cum se produce boala glaucomatoasa.

Intr-o maniera simplista putem afirma ca principalii factori implicati in afectarea glaucomatoasa sunt PIO si scaderea perfuziei oculare. PIO crescuta afecteaza in mod mecanic discul optic si influenteaza direct prin compresie circulatia prin fibra nervoasa sau indirect, prin scaderea aportului de sange la nivel ocular. Perturbarea schimbului de informatie dintre celule determina aparitia mortii “programate” a celulelor ganglionare. Celalalt element important in patogenia glaucomului este slaba irigare cu sange a ochiului data de hipotensiunea arteriala si de tulburarile de autoreglare vasculara (capacitatea unui organ de a-si regla propria perfuzie sanguina in functie de necesitati). La glaucomatosi fluctuatiile tensionale si presionale care apar sunt mult mai daunatoare decat un nivel constant crescut.

Care sunt factorii de risc?

Factorii de risc reprezinta acele conditii ce contribuie la apritia unei boli. Exista factori de risc ai cresterii PIO (varsta, istoricul familial, rasa, arterioscleroza) si factori de risc ce duc la aparitia glaucomului (PIO crescuta, lipsa autoreglarii vasculare – hipotensiune arteriala si vasospasm, sexul feminin, miopia si rasa).Voi discuta doar despre factorii de risc ai glaucomului.

Probabilitatea de aparitie si progresie a glaucomului este cu atat mai mare cu cat PIO este mai crescuta. Si totusi: ”80% din persoanele cu o PIO crescuta nu vor dezvolta niciodata glaucom, in timp ce 30% din bolnavii de glaucom au o PIO in limita normalului statistic” - Josef Flammer. Influenta varstei asupra glaucomului se explica prin cresterea PIO cu varsta, prin cresterea numarului factorilor de risc de-a lungul vietii si prin pierderea de fibre nervoase in cursul procesului de senescenta.

Ereditatea joaca un rol important, codul genetic putand determina toleranta presionala a fiecarui individ. Lipsa autoreglarii vasculare deasemenea poate fi mostenita. Deci persoanele cu istoric familial de glaucom necesita o atentie sporita din partea medicului. Desi nu exista nici o diferenta intre femei si barbati in ceea ce priveste cresterea PIO, s-a constatat ca femeile au un risc mai crescut de a dezvolta afectare glaucomatoasa la valori normale ale PIO, datorita frecventei mai mari a vasospasmului. Miopii au un risc ridicat de glaucom (primitiv cu unghi deschis) printr-o sensibilitate crescuta a nervului optic si prin tulburari de perfuzie oculara.

Exista mai multe tipuri de glaucom !

Clasificarea diverselor tipuri de glaucom se face in principal in functie de cauza determinanta a cresterii PIO. In functie de varsta la care apar glaucoamele pot fi congenitale, infantile, juvenile si ale adultului. In functie de cauza determinanta exista glaucom primitiv sau secundar (cand se cunoaste cauza), iar in functie de configuratia unghiului dintre iris si cornee exista glaucom cu unghi deschis si glaucom cu unghi inchis.

Ce e de remarcat la un pacient glaucomatos cu glaucom primitiv cu unghi deschis?

Boala nu doare , ochii nu-l supara decat foarte rar, defectele de camp vizual sunt determinate doar de oftalmolog. Deci nu e de remarcat nimic. In concluzie in diagnosticul glaucomului un rol major il au adresabilitatea pacientului la medic si nivelul de pregatire al medicului respectiv. Odata diagnosticata boala trebuie tratata.

Ce trebuie sa stim despre tratamentul glaucomului?

“Tratamentul corect si instituit la timp, impreuna cu cooperarea pacientului reprezinta elementele esentiale in prevenirea orbirii cauzate de aceasta boala.”- Josef Flammer.

In momentul actual intregul arsenal terapeutic se adreseaza cu succes scaderii PIO la niveluri care sa previna progresia afectarii glaucomatoase. Optiunile terapeutice sunt reprezentate de: tratamentul medicamentos cu picaturi, tratamentul laser si tratamentul chirurgical.

Exista factori de risc ce nu pot fi influentati (varsta, sexul si rasa), dar altii pot fi tratati: vasospasmul (mainile reci) cat si hipotensiunea arteriala. Ele pot fi ameliorate prin anumite modificari ale stilului de viata: exercitiul fizic, o dieta sanatoasa, aport suficient de lichide si sare.

Ce metode previn afectarea glaucomatoasa?

Cea mai importanta este prezentarea la medic in timp util: dupa 40 de ani e bine a se face un examen oftalmologic cel mult o data la 5 ani; daca exista suspiciunea de glaucom controalele trebuie sa se intensifice; la cei cu istoric familial de glaucom controlul de specialitate trebuie facut mai devreme .

In concluzie, daca boala a fost diagnosticata si tratata corespunzator, pacientul glaucomatos poate avea o viata absolut normala. El trebuie insa sa respecte tratamentul si sa se prezinte cu rigurozitate la controalele oftalmologice periodice.

Ultimul meu rand nu poate fi decat un indemn: mergeti la medic chiar si pentru o evaluare “de rutina”. Faptul ca puteti pleca fara un diagnostic trebuie sa va bucure.

CATARACTA SI GLAUCOMUL · despre sanatate · Glaucom · Glaucom - nu va lasati orbiti · glaucomul · Operatia de Glaucom · sanatateverde

Glaucom

Glaucom

Glaucomul reprezinta un grup de afectiuni in care se asociaza in mod caracteristic trei elemente: presiune intraoculara crescuta, afectare a nervului optic si deficit al campului vizual. Cuvantul “glaucom” provine din grecescul “glaukos=gri-albastrui”, aspect ce se referea probabil la un stadiu depasit al bolii asa cum o cunoastem astazi.

In ce masura si de ce afectarea glaucomatoasa afecteaza vederea?

In glaucom, celulele si fibrele nervoase mor progresiv, fiind astfel afectata legatura dintre ochi si creier, deci transmiterea informatiei. Functia vizuala ramane normala de cele mai multe ori in primele stadii ale bolii, desi se distrug fibre nervoase. Cu timpul cand leziunile devin semnificative apar si defectele severe de vedere. Aspectul grav al bolii este dat de faptul ca pacientul rar realizeaza modificarile campului vizual, iar situatiile in care le detecteaza sunt in faze avansate ale bolii. Chiar cu o vedere centrala perfecta la distanta (citeste de la 5 metri ultimul rand al optotipului) pacientul poate avea o pierdere severa de camp vizual. Diagnosticul precoce al glaucomului este extrem de important, afectarea vizuala putand fi incetinita, oprita sau chiar prevenita printr-un tratament adecvat administrat la timp.

Datele epidemiologice sunt ingrijoratoare: in medie glaucomul afecteaza 3% din populatia generala (prevalenta e mai mare la varstnici); pe glob exista aproximativ 70 milioane de glaucomatosi, doar 50% dintre acestia sunt constienti de diagnostic; in jur de 7 milioane de bolnavi de glaucom sufera de orbire bilaterala si numarul lor este in crestere.

Glaucomul este o boala si netratat poate duce la orbire! Dar cam atat. Descoperirea si tratarea precoce a bolii ofera un prognostic bun acestei afectiuni si o viata de calitate pacientului, pe termen lung. Deci...mergeti la medic. Cand?

In general adultii incep sa se adreseze oftalmologilor pe la 40-45 de ani, cand ochelarii de citit devin necesari. Atunci este momentul unei evaluari oftalmologice complete, controalele pentru persoanele sanatoase facandu-se apoi la aproximativ 2 ani. Pentru cei care provin din familii de glaucomatosi examenul oftalmologic e bine sa se faca mai devreme, chiar la 20-25 de ani.

In ce consta examenul oftalmologic ?

Consta in determinarea acuitatii vizuale, in masurarea presiunii intraoculare, in determinarea campului vizual si in examinarea papilei nervului optic.

Valorile medii ale PIO sunt intre 10-21 mmHg, dar cercetarile moderne au introdus notiunea de PIO individual tolerata, ceea ce inseamna ca exista indivizi cu valori mai mari ale PIO fara a avea insa afectare glaucomatoasa, dar si indivizi cu valori “normale” ale PIO ce prezinta modificari specifice glaucomului. De mentionat ca PIO variaza aproape permanent, de la un moment al zilei la altul, de la individ la individ. Masurarea PIO se face prin intermediul tonometrului, momentan fiind preferate aplanotonometrele (masoara forta necesara turtirii - aplanatiei portiunii centrale a corneei), dintre care modelul Goldmann reprezinta standardul de aur actual. Campul vizual al unui ochi este reprezentat de totalitatea imaginilor periferice ce pot fi percepute la un moment dat in timp ce persoana priveste intr-un punct fix. Defectele de camp vizual se numesc scotoame (identificate ca “ pete “ pe campul vizual). Determinarea moderna a campului vizual se face cu ajutorul unui aparat numit perimetru computerizat. Perimetria reprezinta atat o metoda de diagnostic cat si una de urmarire a evolutiei bolii, repetarea campurilor vizuale la 6 luni fiind de un real folos atat pentru medic cat si pentru pacientul glaucomatos.

Papila nervului optic are un aspect particular in glaucom. Examinarea fundului de ochi si implicit a papilei este bine sa se faca pe o pupila dilatata si cu ajutorul unei lentile speciale. Se pare insa ca “cel mai important criteriu pe baza caruia se pune diagnosticul de glaucom este evaluarea discului optic de catre medic”-Josef Flammer.

Cum si de ce se produce glaucomul?

Exista numeroase teorii, dar si o parere unanima a cercetatorilor ca inca mai sunt multe de spus despre cum se produce boala glaucomatoasa.

Intr-o maniera simplista putem afirma ca principalii factori implicati in afectarea glaucomatoasa sunt PIO si scaderea perfuziei oculare. PIO crescuta afecteaza in mod mecanic discul optic si influenteaza direct prin compresie circulatia prin fibra nervoasa sau indirect, prin scaderea aportului de sange la nivel ocular. Perturbarea schimbului de informatie dintre celule determina aparitia mortii “programate” a celulelor ganglionare. Celalalt element important in patogenia glaucomului este slaba irigare cu sange a ochiului data de hipotensiunea arteriala si de tulburarile de autoreglare vasculara (capacitatea unui organ de a-si regla propria perfuzie sanguina in functie de necesitati). La glaucomatosi fluctuatiile tensionale si presionale care apar sunt mult mai daunatoare decat un nivel constant crescut.

Care sunt factorii de risc?

Factorii de risc reprezinta acele conditii ce contribuie la apritia unei boli. Exista factori de risc ai cresterii PIO (varsta, istoricul familial, rasa, arterioscleroza) si factori de risc ce duc la aparitia glaucomului (PIO crescuta, lipsa autoreglarii vasculare – hipotensiune arteriala si vasospasm, sexul feminin, miopia si rasa).Voi discuta doar despre factorii de risc ai glaucomului.

Probabilitatea de aparitie si progresie a glaucomului este cu atat mai mare cu cat PIO este mai crescuta. Si totusi: ”80% din persoanele cu o PIO crescuta nu vor dezvolta niciodata glaucom, in timp ce 30% din bolnavii de glaucom au o PIO in limita normalului statistic” - Josef Flammer. Influenta varstei asupra glaucomului se explica prin cresterea PIO cu varsta, prin cresterea numarului factorilor de risc de-a lungul vietii si prin pierderea de fibre nervoase in cursul procesului de senescenta.

Ereditatea joaca un rol important, codul genetic putand determina toleranta presionala a fiecarui individ. Lipsa autoreglarii vasculare deasemenea poate fi mostenita. Deci persoanele cu istoric familial de glaucom necesita o atentie sporita din partea medicului. Desi nu exista nici o diferenta intre femei si barbati in ceea ce priveste cresterea PIO, s-a constatat ca femeile au un risc mai crescut de a dezvolta afectare glaucomatoasa la valori normale ale PIO, datorita frecventei mai mari a vasospasmului. Miopii au un risc ridicat de glaucom (primitiv cu unghi deschis) printr-o sensibilitate crescuta a nervului optic si prin tulburari de perfuzie oculara.

Exista mai multe tipuri de glaucom !

Clasificarea diverselor tipuri de glaucom se face in principal in functie de cauza determinanta a cresterii PIO. In functie de varsta la care apar glaucoamele pot fi congenitale, infantile, juvenile si ale adultului. In functie de cauza determinanta exista glaucom primitiv sau secundar (cand se cunoaste cauza), iar in functie de configuratia unghiului dintre iris si cornee exista glaucom cu unghi deschis si glaucom cu unghi inchis.

Ce e de remarcat la un pacient glaucomatos cu glaucom primitiv cu unghi deschis?

Boala nu doare , ochii nu-l supara decat foarte rar, defectele de camp vizual sunt determinate doar de oftalmolog. Deci nu e de remarcat nimic. In concluzie in diagnosticul glaucomului un rol major il au adresabilitatea pacientului la medic si nivelul de pregatire al medicului respectiv. Odata diagnosticata boala trebuie tratata.

Ce trebuie sa stim despre tratamentul glaucomului?

“Tratamentul corect si instituit la timp, impreuna cu cooperarea pacientului reprezinta elementele esentiale in prevenirea orbirii cauzate de aceasta boala.”- Josef Flammer.

In momentul actual intregul arsenal terapeutic se adreseaza cu succes scaderii PIO la niveluri care sa previna progresia afectarii glaucomatoase. Optiunile terapeutice sunt reprezentate de: tratamentul medicamentos cu picaturi, tratamentul laser si tratamentul chirurgical.

Exista factori de risc ce nu pot fi influentati (varsta, sexul si rasa), dar altii pot fi tratati: vasospasmul (mainile reci) cat si hipotensiunea arteriala. Ele pot fi ameliorate prin anumite modificari ale stilului de viata: exercitiul fizic, o dieta sanatoasa, aport suficient de lichide si sare.

Ce metode previn afectarea glaucomatoasa?

Cea mai importanta este prezentarea la medic in timp util: dupa 40 de ani e bine a se face un examen oftalmologic cel mult o data la 5 ani; daca exista suspiciunea de glaucom controalele trebuie sa se intensifice; la cei cu istoric familial de glaucom controlul de specialitate trebuie facut mai devreme .

In concluzie, daca boala a fost diagnosticata si tratata corespunzator, pacientul glaucomatos poate avea o viata absolut normala. El trebuie insa sa respecte tratamentul si sa se prezinte cu rigurozitate la controalele oftalmologice periodice.

Ultimul meu rand nu poate fi decat un indemn: mergeti la medic chiar si pentru o evaluare “de rutina”. Faptul ca puteti pleca fara un diagnostic trebuie sa va bucure.