Vertijul

Ameţeala, vertijul şi pierderea echilibrului

Un procent important din populaţia adultă relatează medicului episoade de ameţeală sau vertij în timpul vieţii. Multe din aceste cazuri sunt provocate de tulburări vestibulare (la nivelul urechii interne). Ameţeala poate fi provocata si de alte cauze, în afara urechii interne, cum ar fi tulburările cardiovasculare, neurologice sau psihologice.

Ameţeala provocata de afecţiunile urechii interne

Organele vestibulare ale urechii interne trimit către creier informaţii legate de schimbarea mişcării capului. Dacă sistemul vestibular nu funcţionează corect, apar ameţeala, vertijul, pierderea echilibrului, dezorientarea spaţială şi alte simptome.

Afectarea sistemului vestibular se poate datora mai multor cauze:

Infecţii virale ale sistemului labirintic (labirintite) sau ale nervului vestibular (nevrită vestibulară).

Infecţiile bacteriene ale urechii medii (otitele medii) sau ale meningelui (meningite) se pot propaga spre urechea internă.

Alergiile pot determina modificari la nivelul lichidelor din urechea internă sau presiunii din urechea medie prin edemaţierea tubei lui Eustachio sau producerea de lichid în urechea medie.

Traumatismele cranio-cerebrale reprezintă o cauză frecventă de leziuni la nivelul urechii interne la persoanele sub 50 de ani. O lovitură la nivelul capului sau o leziune prin hiperextensia gatului pot produce o fistulă perilimfatică sau vertijul benign poziţional paroxistic (VBPP). Disfuncţia sistemului vestibular poate să apară imediat traumei sau sau la un interval de zile, săptămâni sau luni.

Expunerea (ex. ingestia) la substante ototoxice (medicamente sau substanţe chimice nocive pentru urechea internă sau nervul vestibulo-cohlear).

Degenerarea celulelor ciliate din urechea internă poate să apară o dată cu vârsta şi determină ameţeală, vertij, precum şi pierderea auzului.

Tumori benigne, cum ar fi un neurinom de acustic se pot dezvolta la nivelul nervului vestibulo-cohlear.

Boala Meniere şi alte forme de hidrops endolimfatic, a carei cauza determinantă nu a fost inca precizata.

O serie de alte afectiuni pot interfera cu funcţia vestibulară, Dintre acestea enumeram:

migrenele,

“raul de miscare” (o senzaţie de mişcare ce persistă după o deplasare pe mare sau altă călătorie),

boli autoimune ale urechii interne,

patologia coloanei vertebrale in regiunea gatului (ex. spondiloza),

compresia vasculară a nervului vestibular,

dehiscenţa canalului semicircular superior,

colesteatomul,

dilatarea apeductului vestibular şi altele.

Ameţeala de alte cauze

In practica medicinii moderne, ameţeala este al doilea simptom ca frecvenţă după durerile de spate. Pe langa bolile urechii interne, ameţeala poate avea multe multe alte cauze:

Tulburările vizuale pot să cauzeze ameţeală sau senzatie de cap uşor. Unele persoane se simt ameţite în timp ce se acomodează cu ochelarii bifocali sau o nouă pereche de lentile sau prin reducerea vederii datorate cataractei.

Hiperventilaţia (respiratia accelerata) poate determina o ameţeală temporară. În timpul respiraţiei rapide (tahipneei) se elimină mai mult bioxid de carbon şi nivelul acestuia în sânge scade, afectând funcţia celulelor cerebrale.

Diminuarea fluxului de sange scăzut către creier şi trunchiul cerebral poate cauza ameţeală deoarece nu ajunge suficient oxigen la nivel celular. Reducerea fluxului sangvin cerebral apare în:

hipotensiune ortostatică (scăderea tensiunii arteriale prin ridicarea bruscă din decubit sau poziţie şezândă),

deshidratare,

sindromul vasovagal (un reflex nervos ce determină scăderea bruscă a tonusului la nivelul muşchiului neted din vasele periferice),

ateroscleroza (întărirea sau îngustarea vaselor sangvine)

osteoartrită (o boală articulară ce îngustează deschiderile de la nivelul vertebrelor cervicale prin care trec vasele de sânge).

Afecţiunile sistemului nervos cum ar fi neuropatiile periferice (diminuarea funcţiei nervoase la nivelul piciorului) pot determina lipsa echilibrului. O tumoră poate afecta trunchiul cerebral, cerebelul (centrul de coordonare al creierului) sau o parte a cortexului cerebral responsabilă de controlul mişcărilor voluntare.

Ameţeala poate fi cauzată chiar şi de stres, tensiune sau oboseală). În toate aceste condiţii trunchiul cerebral funcţionează mai puţin eficient, diminuand controlul reflex al echilibrului. Compensarea se realizeaza de catre scoarta cerebrala, prin controlul voluntar al activităţii musculare în vederea menţinerii echilibrului, insotita insa de ameţeala şi senzatia de “plutire”.

Vestibulometria

Medicii folosesc istoricul medical al unui pacient şi examenul clinic ca argument pentru solicitarea unor teste de investigare a funcţiei sistemului vestibular şi pentru a elimina alte cauze ale simptomelor. Testele de diagnostic sunt folosite în evaluarea funcţiei şi structurii urechii interne şi/sau creierului şi cuprind evaluări ale auzului, deoarece funcţiile auditivă şi cea de echilibru a urechii interne sunt strâns legate.

Simptome posibile în afecţiunile vestibulare

Sistemul ce asigură echilibrul depinde pe informaţiile transmise de urechea internă, ochi, muşchi şi articulaţii asupra mişcărilor corpului şi orientării în spaţiu. Dacă urechea internă sau un alt element al acestui sistem este lezat, aceasta poate duce la vertij, ameţeală, dezechilibru şi alte simptome.

În cadrul afecţiunilor vestibulare tipul şi intensitatea simptomelor pot varia considerabil. Simptomele pot fi dificil de descris. Persoanele afectate de anumite simptome ale unor afecţiuni vestibulare pot fi percepute ca neatente, leneşe, anxioase sau în căutarea atenţiei. Pot avea dificultăţi de citire sau în efectuarea unor operaşii aritmetice simple. Activitatea la locul de muncă, mersul la şcoală, efecturea sarcinilor zilnice sau doar sculatul din pat dimineaţa pot fi dificile pentru anumiţi pacienţi.

Următoarea enumerare este o listă cu simptome ce au fost relatate de pacienţi cu afecţiuni vestibulare. Nu toate simptomele vor fi resimţite de o persoană cu o boală a urechii interne şi alte simptome sunt posibile. Afectarea urechii interne poate fi prezentă chiar în absenţa unei simptomatologii evidente. E important de reţinut că majoritatea acestor simptome pot fi cauzate şi de alte condiţii patologice, fără nici o legătură cu urechea.

Vederea

* Dificultăţi în focalizarea sau urmărirea obiectelor; obiectele sau cuvintele dintr-o pagină par că sar, plutesc, oscilează, înceţoşate sau duble

* Discomfortul în faţa unor medii aglomerate, cum ar fi traficul, mulţimile, magazine

* Sensibilitate la lumină, strălucire şi la obiecte în mişcare sau care clipesc

* Tendinţa de a focaliza pe obiecte apropiate şi creşterea discomfortului în cazul adaptării la distanţă

* Scăderea acuităţii vizuale nocturne; mersul dificil în întuneric

* Slabă percepţie în adâncime a câmpului vizual

Auzul

* Pierderea acuităţii auditive; auz distorsionat sau fluctuant

* Tinitus (sunete, vuiet, păcănit sau alte sunete în ureche)

* Sensibilitate crescută la sunete puternice sau medii zgomotoase

* Sunetele puternice apărute brusc pot accentua simptomele vertijului, ameţelii sau dezechilibrului

Modificări cognitive şi psihologice

* Dificultăţi de concentrare şi atenţie; uşurinţă în distragerea atenţiei

* Uitarea şi

* Confuzie, dezorientare, dificultăţi în înţelegerea direcţiei sau a instrucţiunilor

* Dificultăţi în urmărirea unui vorbitor în cadrul unei conversaţii, întâlniri etc

* Oboseală mentală şi fizică disproporţională cu activitatea depusă

* Pierderea încrederii în sine, în forţele proprii şi a repectului faţă de propria persoană

* Anxietate, panică

* Depresie

Alte simptome

* Greaţă, vărsături

* Senzaţie de mahmureală sau rău de mare

* Rău de mişcare

* Dureri în urechi

* Senzaţia de tensiune în urechi

* Dureri de cap

* Vorbire incoerentă

* Sensibilitate la modificări de temperatură şi presiune sau la curenţi de aer

dictionar afectiuni si boli · leacuri babesti · leacuri populare · medicina alopata · mic dictionar de termeni · remedii naturiste · sanatateverde · terapii naturiste · tratament · Vertijul

Vertijul

 Vertijul

Ameţeala, vertijul şi pierderea echilibrului

Un procent important din populaţia adultă relatează medicului episoade de ameţeală sau vertij în timpul vieţii. Multe din aceste cazuri sunt provocate de tulburări vestibulare (la nivelul urechii interne). Ameţeala poate fi provocata si de alte cauze, în afara urechii interne, cum ar fi tulburările cardiovasculare, neurologice sau psihologice.

Ameţeala provocata de afecţiunile urechii interne

Organele vestibulare ale urechii interne trimit către creier informaţii legate de schimbarea mişcării capului. Dacă sistemul vestibular nu funcţionează corect, apar ameţeala, vertijul, pierderea echilibrului, dezorientarea spaţială şi alte simptome.

Afectarea sistemului vestibular se poate datora mai multor cauze:

Infecţii virale ale sistemului labirintic (labirintite) sau ale nervului vestibular (nevrită vestibulară).

Infecţiile bacteriene ale urechii medii (otitele medii) sau ale meningelui (meningite) se pot propaga spre urechea internă.

Alergiile pot determina modificari la nivelul lichidelor din urechea internă sau presiunii din urechea medie prin edemaţierea tubei lui Eustachio sau producerea de lichid în urechea medie.

Traumatismele cranio-cerebrale reprezintă o cauză frecventă de leziuni la nivelul urechii interne la persoanele sub 50 de ani. O lovitură la nivelul capului sau o leziune prin hiperextensia gatului pot produce o fistulă perilimfatică sau vertijul benign poziţional paroxistic (VBPP). Disfuncţia sistemului vestibular poate să apară imediat traumei sau sau la un interval de zile, săptămâni sau luni.

Expunerea (ex. ingestia) la substante ototoxice (medicamente sau substanţe chimice nocive pentru urechea internă sau nervul vestibulo-cohlear).

Degenerarea celulelor ciliate din urechea internă poate să apară o dată cu vârsta şi determină ameţeală, vertij, precum şi pierderea auzului.

Tumori benigne, cum ar fi un neurinom de acustic se pot dezvolta la nivelul nervului vestibulo-cohlear.

Boala Meniere şi alte forme de hidrops endolimfatic, a carei cauza determinantă nu a fost inca precizata.

O serie de alte afectiuni pot interfera cu funcţia vestibulară, Dintre acestea enumeram:

migrenele,

“raul de miscare” (o senzaţie de mişcare ce persistă după o deplasare pe mare sau altă călătorie),

boli autoimune ale urechii interne,

patologia coloanei vertebrale in regiunea gatului (ex. spondiloza),

compresia vasculară a nervului vestibular,

dehiscenţa canalului semicircular superior,

colesteatomul,

dilatarea apeductului vestibular şi altele.

Ameţeala de alte cauze

In practica medicinii moderne, ameţeala este al doilea simptom ca frecvenţă după durerile de spate. Pe langa bolile urechii interne, ameţeala poate avea multe multe alte cauze:

Tulburările vizuale pot să cauzeze ameţeală sau senzatie de cap uşor. Unele persoane se simt ameţite în timp ce se acomodează cu ochelarii bifocali sau o nouă pereche de lentile sau prin reducerea vederii datorate cataractei.

Hiperventilaţia (respiratia accelerata) poate determina o ameţeală temporară. În timpul respiraţiei rapide (tahipneei) se elimină mai mult bioxid de carbon şi nivelul acestuia în sânge scade, afectând funcţia celulelor cerebrale.

Diminuarea fluxului de sange scăzut către creier şi trunchiul cerebral poate cauza ameţeală deoarece nu ajunge suficient oxigen la nivel celular. Reducerea fluxului sangvin cerebral apare în:

hipotensiune ortostatică (scăderea tensiunii arteriale prin ridicarea bruscă din decubit sau poziţie şezândă),

deshidratare,

sindromul vasovagal (un reflex nervos ce determină scăderea bruscă a tonusului la nivelul muşchiului neted din vasele periferice),

ateroscleroza (întărirea sau îngustarea vaselor sangvine)

osteoartrită (o boală articulară ce îngustează deschiderile de la nivelul vertebrelor cervicale prin care trec vasele de sânge).

Afecţiunile sistemului nervos cum ar fi neuropatiile periferice (diminuarea funcţiei nervoase la nivelul piciorului) pot determina lipsa echilibrului. O tumoră poate afecta trunchiul cerebral, cerebelul (centrul de coordonare al creierului) sau o parte a cortexului cerebral responsabilă de controlul mişcărilor voluntare.

Ameţeala poate fi cauzată chiar şi de stres, tensiune sau oboseală). În toate aceste condiţii trunchiul cerebral funcţionează mai puţin eficient, diminuand controlul reflex al echilibrului. Compensarea se realizeaza de catre scoarta cerebrala, prin controlul voluntar al activităţii musculare în vederea menţinerii echilibrului, insotita insa de ameţeala şi senzatia de “plutire”.

Vestibulometria

Medicii folosesc istoricul medical al unui pacient şi examenul clinic ca argument pentru solicitarea unor teste de investigare a funcţiei sistemului vestibular şi pentru a elimina alte cauze ale simptomelor. Testele de diagnostic sunt folosite în evaluarea funcţiei şi structurii urechii interne şi/sau creierului şi cuprind evaluări ale auzului, deoarece funcţiile auditivă şi cea de echilibru a urechii interne sunt strâns legate.

Simptome posibile în afecţiunile vestibulare

Sistemul ce asigură echilibrul depinde pe informaţiile transmise de urechea internă, ochi, muşchi şi articulaţii asupra mişcărilor corpului şi orientării în spaţiu. Dacă urechea internă sau un alt element al acestui sistem este lezat, aceasta poate duce la vertij, ameţeală, dezechilibru şi alte simptome.

În cadrul afecţiunilor vestibulare tipul şi intensitatea simptomelor pot varia considerabil. Simptomele pot fi dificil de descris. Persoanele afectate de anumite simptome ale unor afecţiuni vestibulare pot fi percepute ca neatente, leneşe, anxioase sau în căutarea atenţiei. Pot avea dificultăţi de citire sau în efectuarea unor operaşii aritmetice simple. Activitatea la locul de muncă, mersul la şcoală, efecturea sarcinilor zilnice sau doar sculatul din pat dimineaţa pot fi dificile pentru anumiţi pacienţi.

Următoarea enumerare este o listă cu simptome ce au fost relatate de pacienţi cu afecţiuni vestibulare. Nu toate simptomele vor fi resimţite de o persoană cu o boală a urechii interne şi alte simptome sunt posibile. Afectarea urechii interne poate fi prezentă chiar în absenţa unei simptomatologii evidente. E important de reţinut că majoritatea acestor simptome pot fi cauzate şi de alte condiţii patologice, fără nici o legătură cu urechea.

Vederea

* Dificultăţi în focalizarea sau urmărirea obiectelor; obiectele sau cuvintele dintr-o pagină par că sar, plutesc, oscilează, înceţoşate sau duble

* Discomfortul în faţa unor medii aglomerate, cum ar fi traficul, mulţimile, magazine

* Sensibilitate la lumină, strălucire şi la obiecte în mişcare sau care clipesc

* Tendinţa de a focaliza pe obiecte apropiate şi creşterea discomfortului în cazul adaptării la distanţă

* Scăderea acuităţii vizuale nocturne; mersul dificil în întuneric

* Slabă percepţie în adâncime a câmpului vizual

Auzul

* Pierderea acuităţii auditive; auz distorsionat sau fluctuant

* Tinitus (sunete, vuiet, păcănit sau alte sunete în ureche)

* Sensibilitate crescută la sunete puternice sau medii zgomotoase

* Sunetele puternice apărute brusc pot accentua simptomele vertijului, ameţelii sau dezechilibrului

Modificări cognitive şi psihologice

* Dificultăţi de concentrare şi atenţie; uşurinţă în distragerea atenţiei

* Uitarea şi

* Confuzie, dezorientare, dificultăţi în înţelegerea direcţiei sau a instrucţiunilor

* Dificultăţi în urmărirea unui vorbitor în cadrul unei conversaţii, întâlniri etc

* Oboseală mentală şi fizică disproporţională cu activitatea depusă

* Pierderea încrederii în sine, în forţele proprii şi a repectului faţă de propria persoană

* Anxietate, panică

* Depresie

Alte simptome

* Greaţă, vărsături

* Senzaţie de mahmureală sau rău de mare

* Rău de mişcare

* Dureri în urechi

* Senzaţia de tensiune în urechi

* Dureri de cap

* Vorbire incoerentă

* Sensibilitate la modificări de temperatură şi presiune sau la curenţi de aer

Otoscleroza

Otoscleroza este o boala cu transmitere genetica ce consta in aparitia unor modificari osoase la nivelul urechii medii si interne, antrenand blocarea articulatiei dintre scarita si urechea interna. Se produce astfel o anchiloza a lantului de osisoare din urechea medie, care impiedica transmiterea eficienta a sunetelor de la timpan la urechea interna. Osisorul afectat este scarita.

Cum se manifesta boala?

Otoscleroza se manifesta prin scaderea progresiva a auzului. Boala este intalnita mai des la femei. Apare la varste variate, incidenta maxima fiind la maturitate (25 – 50 ani), de regula este bilaterala.

Pacientii acuza o progresie lenta (pe parcursul a 5 – 10 ani) a hipoacuziei de transmisie, insotita (uneori) de zgomote in ureche si autofonie (pacientul isi aude propria voce mult mai intens). Poate afecta in egala masura si urechea interna, avand drept consecinta alterarea transductiei mecano-electrice (transformarea sunetelor in stimuli electrici). In aceaste situatie se instaleaza hipoacuzia senzoriala, fenomen cunoscut sub numele de labirintizare. Se agraveaza, uneori accelerat, in perioade scurte pe parcursul sarcinii sau la instalarea menopauzei.

In formele severe se poate ajunge pana la pierderea completa a auzului (cofoza).

Se poate recupera auzul pierdut in otoscleroza ?

De-a lungul timpului deblocarea lantului de osisoare al urechii medii anchilozate prin procesul de otoscleroza a reprezentat o preocupare majora pentru chirurgi. Au fost imaginate nenumarate tehnici microscopice de restabilire a transmiterii sunetelor catre urechea interna. In ziua de astazi exista tendinta de generalizare a utilizarii stapedotomiei (forarea unui orificiu in talpa scaritei) urmata de introducerea unui substitut al scaritei (piston) direct in lichidele din urechea interna. Daca hipoacuzia se datoreaza exclusiv blocarii osisoarelor, pacientul isi redobandeste integral auzul!

In otoscleroza partial labirintizata este posibila utilizarea unui implant vibrator activ de ureche medie (vibroplastie), sau amplificarea auzului rezidual prin protezare auditiva externa.

Pierderea completa a auzului prin otoscleroza poate beneficia in cazuri selectionate de implant cohlear.

dictionar afectiuni si boli · leacuri babesti · leacuri populare · medicina alopata · mic dictionar de termeni · Otoscleroza · remedii naturiste · sanatateverde · terapii naturiste · tratament

Otoscleroza

Otoscleroza

Otoscleroza este o boala cu transmitere genetica ce consta in aparitia unor modificari osoase la nivelul urechii medii si interne, antrenand blocarea articulatiei dintre scarita si urechea interna. Se produce astfel o anchiloza a lantului de osisoare din urechea medie, care impiedica transmiterea eficienta a sunetelor de la timpan la urechea interna. Osisorul afectat este scarita.

Cum se manifesta boala?

Otoscleroza se manifesta prin scaderea progresiva a auzului. Boala este intalnita mai des la femei. Apare la varste variate, incidenta maxima fiind la maturitate (25 – 50 ani), de regula este bilaterala.

Pacientii acuza o progresie lenta (pe parcursul a 5 – 10 ani) a hipoacuziei de transmisie, insotita (uneori) de zgomote in ureche si autofonie (pacientul isi aude propria voce mult mai intens). Poate afecta in egala masura si urechea interna, avand drept consecinta alterarea transductiei mecano-electrice (transformarea sunetelor in stimuli electrici). In aceaste situatie se instaleaza hipoacuzia senzoriala, fenomen cunoscut sub numele de labirintizare. Se agraveaza, uneori accelerat, in perioade scurte pe parcursul sarcinii sau la instalarea menopauzei.

In formele severe se poate ajunge pana la pierderea completa a auzului (cofoza).

Se poate recupera auzul pierdut in otoscleroza ?

De-a lungul timpului deblocarea lantului de osisoare al urechii medii anchilozate prin procesul de otoscleroza a reprezentat o preocupare majora pentru chirurgi. Au fost imaginate nenumarate tehnici microscopice de restabilire a transmiterii sunetelor catre urechea interna. In ziua de astazi exista tendinta de generalizare a utilizarii stapedotomiei (forarea unui orificiu in talpa scaritei) urmata de introducerea unui substitut al scaritei (piston) direct in lichidele din urechea interna. Daca hipoacuzia se datoreaza exclusiv blocarii osisoarelor, pacientul isi redobandeste integral auzul!

In otoscleroza partial labirintizata este posibila utilizarea unui implant vibrator activ de ureche medie (vibroplastie), sau amplificarea auzului rezidual prin protezare auditiva externa.

Pierderea completa a auzului prin otoscleroza poate beneficia in cazuri selectionate de implant cohlear.

Hipoacuzia

Auzul si hipoacuzia

Simtul auzului la om este asigurat de un numar de celule specializate localizate in urechea interna, denumite celule ciliate. Acestea au extraordinara proprietate de a transforma vibratiile lichidului in care sunt plasate in stimuli electrici (potentiale de actiune). Odata generate, potentialele electrice iau calea neuronilor nervului auditiv  ajungand in final la creier unde sunt decodificate si interpretate. Rezultatul final este perceptia auditiva, care este continua – inclusiv in somn – pe toata durata vietii.

Pentru a ajunge in  urechea interna, vibratiile aerului sunt captate de urechea externa (care are forma unei palnii menite sa le amplifice) si dirijate spre membrana  timpanica. Aceasta intra in vibratie si transmite sunetele catre lantul de osisoare din urechea medie (ciocan, nicovala, scarita). Lantul de osisoare este cuplat cu urechea interna prin intermediul unui “piston” (talpa sau platina scaritei) care are rolul de a transmite vibratiile amplificate de urechea externa si lantul timpano-osicular catre lichidele urechii interne.

Celula ciliata - actorul principal al auzului

In urechea interna se afla “beneficiarul” acestui sistem de amplificare si prelucrare sonora – celula ciliata, actorul principal al transformarii vibratiilor sonore in informatie neuronala interpretabila de catre creier. Celula ciliata este dotata cu un platou de cili care plutesc liber in lichidul urechii interne.  Acesta este capabil sa genereze un curent electric atunci cand se misca odata cu deplasarile infime ale lichidului inconjurator. Procesul poarta numele de transductie mecano-electrica. Celulele ciliate sunt dispuse in urechea interna sub forma unor plaje cu cilii plutind liber  in lichidul urechii medii.

Deplasarile mediului lichidian la aplicarea unei vibratii prin “pistonul” reprezentat  de platina scaritei produce miscarea sincrona a cililor, asemanator miscarii spicelor de grau in bataia vantului. Fiecare celula ciliata este construita in asa fel incat genereaza un stimul electric numai la o anumita frecventa din spectru sonor.  Desi sunetele ajung in lichidele urechii interne asa cum sunt ele in mediul extern, ca un amestec de diferite frecvente,  ansamblul  celulelor  ciliate  realizeaza o “descompunere”  a lor, fiecare celula preluand doar frecventa specifica ei.  Celula ciliata este cuplata cu un numar de neuroni “specializati” in transmiterea frecventei respective,  astfel incat creierul beneficiaza de o informative auditiva deja  prelucrata in urechea interna!

Procesul auditiv la om, mult mai complex in relitate, are insa cateva puncte slabe. Celulele ciliate sunt extrem de sensibile.  Afectarea lor poate duce la distorsiuni ale perceptiei auditive. Alteori  pot genera perceptii sonore chiar in absenta sunetului exterior (in mediu de liniste) fenomen cunoscut sub numele de acufene sau tinnitus, extrem de suparator pentru pacient. Distrugerea lor totala duce  in final la pierderea senzatiei auditive pentru  frecventa respectiva. In plus, ele sunt incapabile de regenerare, astfel incat, odata maturizate in timpul vietii intrauterine, ele reprezinta o “zestre” cu care ne nastem, traim si murim. 

Deoarece in cazul deteriorarii celulele ciliate nu sunt inlocuite, numarul lor scade in mod constant pe parcursul vietii, astfel incat, pe masura ce inaintam in varsta, auzul se deterioreaza progresiv, producand hipoacuzia de varsta, sau presbiacuzia.

dictionar afectiuni si boli · Hipoacuzia · leacuri babesti · leacuri populare · medicina alopata · mic dictionar de termeni · remedii naturiste · sanatateverde · terapii naturiste · tratament

Hipoacuzia

Hipoacuzia

Auzul si hipoacuzia

Simtul auzului la om este asigurat de un numar de celule specializate localizate in urechea interna, denumite celule ciliate. Acestea au extraordinara proprietate de a transforma vibratiile lichidului in care sunt plasate in stimuli electrici (potentiale de actiune). Odata generate, potentialele electrice iau calea neuronilor nervului auditiv  ajungand in final la creier unde sunt decodificate si interpretate. Rezultatul final este perceptia auditiva, care este continua – inclusiv in somn – pe toata durata vietii.

Pentru a ajunge in  urechea interna, vibratiile aerului sunt captate de urechea externa (care are forma unei palnii menite sa le amplifice) si dirijate spre membrana  timpanica. Aceasta intra in vibratie si transmite sunetele catre lantul de osisoare din urechea medie (ciocan, nicovala, scarita). Lantul de osisoare este cuplat cu urechea interna prin intermediul unui “piston” (talpa sau platina scaritei) care are rolul de a transmite vibratiile amplificate de urechea externa si lantul timpano-osicular catre lichidele urechii interne.

Celula ciliata - actorul principal al auzului

In urechea interna se afla “beneficiarul” acestui sistem de amplificare si prelucrare sonora – celula ciliata, actorul principal al transformarii vibratiilor sonore in informatie neuronala interpretabila de catre creier. Celula ciliata este dotata cu un platou de cili care plutesc liber in lichidul urechii interne.  Acesta este capabil sa genereze un curent electric atunci cand se misca odata cu deplasarile infime ale lichidului inconjurator. Procesul poarta numele de transductie mecano-electrica. Celulele ciliate sunt dispuse in urechea interna sub forma unor plaje cu cilii plutind liber  in lichidul urechii medii.

Deplasarile mediului lichidian la aplicarea unei vibratii prin “pistonul” reprezentat  de platina scaritei produce miscarea sincrona a cililor, asemanator miscarii spicelor de grau in bataia vantului. Fiecare celula ciliata este construita in asa fel incat genereaza un stimul electric numai la o anumita frecventa din spectru sonor.  Desi sunetele ajung in lichidele urechii interne asa cum sunt ele in mediul extern, ca un amestec de diferite frecvente,  ansamblul  celulelor  ciliate  realizeaza o “descompunere”  a lor, fiecare celula preluand doar frecventa specifica ei.  Celula ciliata este cuplata cu un numar de neuroni “specializati” in transmiterea frecventei respective,  astfel incat creierul beneficiaza de o informative auditiva deja  prelucrata in urechea interna!

Procesul auditiv la om, mult mai complex in relitate, are insa cateva puncte slabe. Celulele ciliate sunt extrem de sensibile.  Afectarea lor poate duce la distorsiuni ale perceptiei auditive. Alteori  pot genera perceptii sonore chiar in absenta sunetului exterior (in mediu de liniste) fenomen cunoscut sub numele de acufene sau tinnitus, extrem de suparator pentru pacient. Distrugerea lor totala duce  in final la pierderea senzatiei auditive pentru  frecventa respectiva. In plus, ele sunt incapabile de regenerare, astfel incat, odata maturizate in timpul vietii intrauterine, ele reprezinta o “zestre” cu care ne nastem, traim si murim. 

Deoarece in cazul deteriorarii celulele ciliate nu sunt inlocuite, numarul lor scade in mod constant pe parcursul vietii, astfel incat, pe masura ce inaintam in varsta, auzul se deterioreaza progresiv, producand hipoacuzia de varsta, sau presbiacuzia.

Otoscleroza

Otoscleroza este o boala cu transmitere genetica ce consta in aparitia unor modificari osoase la nivelul urechii medii si interne, antrenand blocarea articulatiei dintre scarita si urechea interna. Se produce astfel o anchiloza a lantului de osisoare din urechea medie, care impiedica transmiterea eficienta a sunetelor de la timpan la urechea interna. Osisorul afectat este scarita.

Cum se manifesta boala?

Otoscleroza se manifesta prin scaderea progresiva a auzului. Boala este intalnita mai des la femei. Apare la varste variate, incidenta maxima fiind la maturitate (25 – 50 ani), de regula este bilaterala.

Pacientii acuza o progresie lenta (pe parcursul a 5 – 10 ani) a hipoacuziei de transmisie, insotita (uneori) de zgomote in ureche si autofonie (pacientul isi aude propria voce mult mai intens). Poate afecta in egala masura si urechea interna, avand drept consecinta alterarea transductiei mecano-electrice (transformarea sunetelor in stimuli electrici). In aceaste situatie se instaleaza hipoacuzia senzoriala, fenomen cunoscut sub numele de labirintizare. Se agraveaza, uneori accelerat, in perioade scurte pe parcursul sarcinii sau la instalarea menopauzei.

In formele severe se poate ajunge pana la pierderea completa a auzului (cofoza).

Se poate recupera auzul pierdut in otoscleroza ?

De-a lungul timpului deblocarea lantului de osisoare al urechii medii anchilozate prin procesul de otoscleroza a reprezentat o preocupare majora pentru chirurgi. Au fost imaginate nenumarate tehnici microscopice de restabilire a transmiterii sunetelor catre urechea interna. In ziua de astazi exista tendinta de generalizare a utilizarii stapedotomiei (forarea unui orificiu in talpa scaritei) urmata de introducerea unui substitut al scaritei (piston) direct in lichidele din urechea interna. Daca hipoacuzia se datoreaza exclusiv blocarii osisoarelor, pacientul isi redobandeste integral auzul!

In otoscleroza partial labirintizata este posibila utilizarea unui implant vibrator activ de ureche medie (vibroplastie), sau amplificarea auzului rezidual prin protezare auditiva externa.

Pierderea completa a auzului prin otoscleroza poate beneficia in cazuri selectionate de implant cohlear.

dictionar afectiuni si boli · leacuri babesti · leacuri populare · medicina alopata · mic dictionar de termeni · Otoscleroza · remedii naturiste · sanatateverde · terapii naturiste · tratament

Otoscleroza

Otoscleroza

Otoscleroza este o boala cu transmitere genetica ce consta in aparitia unor modificari osoase la nivelul urechii medii si interne, antrenand blocarea articulatiei dintre scarita si urechea interna. Se produce astfel o anchiloza a lantului de osisoare din urechea medie, care impiedica transmiterea eficienta a sunetelor de la timpan la urechea interna. Osisorul afectat este scarita.

Cum se manifesta boala?

Otoscleroza se manifesta prin scaderea progresiva a auzului. Boala este intalnita mai des la femei. Apare la varste variate, incidenta maxima fiind la maturitate (25 – 50 ani), de regula este bilaterala.

Pacientii acuza o progresie lenta (pe parcursul a 5 – 10 ani) a hipoacuziei de transmisie, insotita (uneori) de zgomote in ureche si autofonie (pacientul isi aude propria voce mult mai intens). Poate afecta in egala masura si urechea interna, avand drept consecinta alterarea transductiei mecano-electrice (transformarea sunetelor in stimuli electrici). In aceaste situatie se instaleaza hipoacuzia senzoriala, fenomen cunoscut sub numele de labirintizare. Se agraveaza, uneori accelerat, in perioade scurte pe parcursul sarcinii sau la instalarea menopauzei.

In formele severe se poate ajunge pana la pierderea completa a auzului (cofoza).

Se poate recupera auzul pierdut in otoscleroza ?

De-a lungul timpului deblocarea lantului de osisoare al urechii medii anchilozate prin procesul de otoscleroza a reprezentat o preocupare majora pentru chirurgi. Au fost imaginate nenumarate tehnici microscopice de restabilire a transmiterii sunetelor catre urechea interna. In ziua de astazi exista tendinta de generalizare a utilizarii stapedotomiei (forarea unui orificiu in talpa scaritei) urmata de introducerea unui substitut al scaritei (piston) direct in lichidele din urechea interna. Daca hipoacuzia se datoreaza exclusiv blocarii osisoarelor, pacientul isi redobandeste integral auzul!

In otoscleroza partial labirintizata este posibila utilizarea unui implant vibrator activ de ureche medie (vibroplastie), sau amplificarea auzului rezidual prin protezare auditiva externa.

Pierderea completa a auzului prin otoscleroza poate beneficia in cazuri selectionate de implant cohlear.

Catarul de ochi

Un medic militar celebru mi-a zis acum vreo 35 de .ani: Catarul sau guturaiul e un rău, din care se pot dezvolta tot felul de boli, ca frigurile, tifosul oftica etc. De aceea trebuie ca omul să-şi întărească trupul, ca să nu se poată lega de el guturaiul prin răceală. Cine are un guturai, să nu se lase până nu-l vindecă pe deplin.

A fi orb este una din cele mai mari nefericiri. Avem numai doi ochi. Este o pierdere ireparabilă, dacă pierdem unul din ei. De aceea să-i păzim bine. Dureri de ochi au adeseori şi copiii, mai ales la şcoală. O mulţime de oameni suferă de ochi.

Cele mai multe boli provin din corp. La oamenii sănătoşi se elimină toate sucurile de  prisos  din  corp prin transpiraţie,  respiraţie  etc.  E minunată  operaţia acestei maşini miraculoase, Altfel stau însă IucruriIe, când omul e bolnav. Lichidele pe care corpul slab nu le mai poate elimina, se îngrămădesc în corp, în cap etc. Ce se adună în cap, tinde să iasă mai mult prin ochi. Aceste  lichide, însă sunt iuţi, caustice: iar ochiul e prea delicat şi de aceea simţim usturimi. Dacă ieşirea sucurilor iuţi este împiedicată, ochii se inflamează; adeseori se roşesc ca sângele şi ochii slăbiţi nu pot suferi lumina.

Vindecarea e cu putinţă numai dacă lichidul se elimină cât mai repede.

Unii bolnavi de ochi mai că nu mai văd, sau numai ca prin ceaţă, alţii cred că le zbârnâie musculiţe pe dinaintea ochilor, alţii văd altceva. Toate aceste rele izvorăsc din  aceeaşi  sorginte  veninoasă,  din  aceeaşi  materie  otrăvitoare.  Să  înlăturăm această materie, să întărim ochiul, şi va fi vindecat. Iată un exemplu: .

Fetiţa Antonia, de 5 ani, era palidă la faţă şi umflată, se vedea că nu era sănătoasă. Copila avea ochii inflamaţi şi nu putea suporta lumina. N-avea nici poftă de mâncare. Noaptea nu dormea bine, şi plângea.

Ce ar fi de făcut?

În fiecare zi copila să fie înfăşurată de la subsuori în jos. Mai întâi pătura se înmoaie în apă căldicică, în care au fiert paie de ovăz. Peste pătura udă se înfăşoară o pătură uscată groasă şi copila se culcă, şi va adormi. Va fi lăsată astfel până se deşteaptă. În tot cazul să stea înfăşurată un ceas. Acest procedeu ţine o săptămână.

În a doua săptămână să i se facă o baie caldă cu paie de ovăz în care să stea

15-20 minute, după care să se toarne peste corp apă nu de tot rece, şi să se îmbrace repede, pentru ca să nu răcească.

Această udare cu apă rece, după o baie caldă, e importantă şi la copii. Materiile morbide se dizolvă şi se elimină din corp: udarea rece întăreşte şi închide porii.

La început copilul va plânge, ca toţi copiii, dar se va deprinde în câteva zile. Baia să se repete a doua sau a treia zi. Copilul se va simţi tot mai bine, mai sănătos; ochii vor deveni mai curaţi.

În acelaşi timp mama îngrijită poate întrebuinţa şi următorul mijloc pentru ochi; să ia o bucată  de piatră acră, cât două boabe de porumb; să o topească într-o jumătate oca de apă si să spele ochii în fiecare zi de trei patru ori.

Nici după ce copilul s-a făcut sănătos, mama să nu înceteze de a spăla şi îngriji copilul după cum s-a prescris mai sus, dar nu aşa des.

Dacă pacientul n-ar avea cinci ani, ci numai cinci săptămani, mama nu trebuie să se sperie, ci să-i aplice înfăşurarea şi baia prescrisă.

Băiatul Anton, în etate de patru ani, e scrofulos, are bube pe cap; nici gura, nici ochii nu-i sunt sănătoşi. Copilul nu moare, dar suferă.

Înainte  de  culcare,  mama  să  îmbrace  copilul  în  fiecare  zi  într-o  cămaşă înmuiată în apă cu sare. Apoi să culce copilul şi să-l înfăşoare bine în plapumă. În săptămâna a doua să facă aceasta, tot a doua zi; în săptămâna a treia, tot a treia zi, şi aşa mai departe. Totodată să dea copilului, în mâncare sau băutură, făină de cretă cât ia pe vârful cuţitului, în fiecare zi, şi băiatul se  va face sănătos, spre bucuria părinţilor.

Berta merge la şcoală, dar nu arată bine la faţă, adeseori o dor ochii şi nu poate citi. Ochii îi sunt roşii. Timp de zece zile mama să îmbrace copila de şase ori în cămaşă udă, şi dacă acest remediu nu va fi suficient, să-i facă băi calde ca de 24 grade; în apă se pot pune şi ramuri de  brad; după fiecare baie copila să fie iute spălată cu apă rece. Ochii să se spele în fiecare zi de trei ori cu apă caldă. Aceasta vindecă şi întăreşte ochii.

George, un băiat de 9 ani, suferea de ochi. Nu mai putea citi, nu cunoştea bine pe oameni, era pe jumătate orb. Părinţii cheltuiseră deja 500 de franci cu ochii băiatului. Nici doctorul, nici farmacia n-au folosit la nimic. Ochii erau bolnavi, dar tot aşa de bolnav era şi copilul întreg; mâinile şi picioarele îi erau totdeauna reci; lipsă de poftă de mâncare, corpul slăbit. Nu numai  ochii,  ci băiatul întreg era prăpădit. Umbla cu ochelari albaştri şi trebuia să fie condus de cineva.

În patru luni George s-a făcut bine de tot, atât la corp, cât şi la ochi. Băiatul a trebuit să facă două băi calde pe săptămână. De patru ori pe săptămână l-am pus să îmbrace o cămaşă, înmuiată în apă, în care am pus puţină sare. Rămânea înfăşurat un ceas sau un ceas şi jumătate. Totodată l-am făcut să umble adeseori desculţ prin iarbă  udă  sau  prin  ploaie.  După  patru  săptămâni  George   făcea  3-4  băi  pe săptămână, în apă caldă, numai de 15 grade, în care nu sta decât un minut; apoi făcea totdeauna mişcare. În fiecare zi băiatul îşi spăla ochii cu apă, în care se topise puţin piatră  acra. Corpul băiatului devenea tot mai sănătos şi ochii de asemenea, încât în cele din urmă, erau bunişori şi limpezi, ca şi cum n-ar fi suferit niciodată.

Cristina în etate de 21 de ani arată foarte bine la faţă; dar necontenit se plânge de ochi. Are prea mult sânge la cap, prea puţin sânge la picioare şi de aceea picioarele îi sunt reci.

Pacienta, face tot a doua zi o baie de picioare călduţă, punând în apă cenuşă şi sare. Aceasta îi atrage sângele de la cap în jos . De trei ori pe săptămână stă în apă până sub braţe (semi-baie) o jumătate de minut. La lucru se descalţă. Sângele nu se mai urcă la cap şi durerea de ochi dispare.

Catarul de ochi · dictionar afectiuni si boli · leacuri babesti · leacuri populare · medicina alopata · mic dictionar de termeni · remedii naturiste · sanatateverde · terapii naturiste · tratament

Catarul de ochi

Catarul de ochi

Un medic militar celebru mi-a zis acum vreo 35 de .ani: Catarul sau guturaiul e un rău, din care se pot dezvolta tot felul de boli, ca frigurile, tifosul oftica etc. De aceea trebuie ca omul să-şi întărească trupul, ca să nu se poată lega de el guturaiul prin răceală. Cine are un guturai, să nu se lase până nu-l vindecă pe deplin.

A fi orb este una din cele mai mari nefericiri. Avem numai doi ochi. Este o pierdere ireparabilă, dacă pierdem unul din ei. De aceea să-i păzim bine. Dureri de ochi au adeseori şi copiii, mai ales la şcoală. O mulţime de oameni suferă de ochi.

Cele mai multe boli provin din corp. La oamenii sănătoşi se elimină toate sucurile de  prisos  din  corp prin transpiraţie,  respiraţie  etc.  E minunată  operaţia acestei maşini miraculoase, Altfel stau însă IucruriIe, când omul e bolnav. Lichidele pe care corpul slab nu le mai poate elimina, se îngrămădesc în corp, în cap etc. Ce se adună în cap, tinde să iasă mai mult prin ochi. Aceste  lichide, însă sunt iuţi, caustice: iar ochiul e prea delicat şi de aceea simţim usturimi. Dacă ieşirea sucurilor iuţi este împiedicată, ochii se inflamează; adeseori se roşesc ca sângele şi ochii slăbiţi nu pot suferi lumina.

Vindecarea e cu putinţă numai dacă lichidul se elimină cât mai repede.

Unii bolnavi de ochi mai că nu mai văd, sau numai ca prin ceaţă, alţii cred că le zbârnâie musculiţe pe dinaintea ochilor, alţii văd altceva. Toate aceste rele izvorăsc din  aceeaşi  sorginte  veninoasă,  din  aceeaşi  materie  otrăvitoare.  Să  înlăturăm această materie, să întărim ochiul, şi va fi vindecat. Iată un exemplu: .

Fetiţa Antonia, de 5 ani, era palidă la faţă şi umflată, se vedea că nu era sănătoasă. Copila avea ochii inflamaţi şi nu putea suporta lumina. N-avea nici poftă de mâncare. Noaptea nu dormea bine, şi plângea.

Ce ar fi de făcut?

În fiecare zi copila să fie înfăşurată de la subsuori în jos. Mai întâi pătura se înmoaie în apă căldicică, în care au fiert paie de ovăz. Peste pătura udă se înfăşoară o pătură uscată groasă şi copila se culcă, şi va adormi. Va fi lăsată astfel până se deşteaptă. În tot cazul să stea înfăşurată un ceas. Acest procedeu ţine o săptămână.

În a doua săptămână să i se facă o baie caldă cu paie de ovăz în care să stea

15-20 minute, după care să se toarne peste corp apă nu de tot rece, şi să se îmbrace repede, pentru ca să nu răcească.

Această udare cu apă rece, după o baie caldă, e importantă şi la copii. Materiile morbide se dizolvă şi se elimină din corp: udarea rece întăreşte şi închide porii.

La început copilul va plânge, ca toţi copiii, dar se va deprinde în câteva zile. Baia să se repete a doua sau a treia zi. Copilul se va simţi tot mai bine, mai sănătos; ochii vor deveni mai curaţi.

În acelaşi timp mama îngrijită poate întrebuinţa şi următorul mijloc pentru ochi; să ia o bucată  de piatră acră, cât două boabe de porumb; să o topească într-o jumătate oca de apă si să spele ochii în fiecare zi de trei patru ori.

Nici după ce copilul s-a făcut sănătos, mama să nu înceteze de a spăla şi îngriji copilul după cum s-a prescris mai sus, dar nu aşa des.

Dacă pacientul n-ar avea cinci ani, ci numai cinci săptămani, mama nu trebuie să se sperie, ci să-i aplice înfăşurarea şi baia prescrisă.

Băiatul Anton, în etate de patru ani, e scrofulos, are bube pe cap; nici gura, nici ochii nu-i sunt sănătoşi. Copilul nu moare, dar suferă.

Înainte  de  culcare,  mama  să  îmbrace  copilul  în  fiecare  zi  într-o  cămaşă înmuiată în apă cu sare. Apoi să culce copilul şi să-l înfăşoare bine în plapumă. În săptămâna a doua să facă aceasta, tot a doua zi; în săptămâna a treia, tot a treia zi, şi aşa mai departe. Totodată să dea copilului, în mâncare sau băutură, făină de cretă cât ia pe vârful cuţitului, în fiecare zi, şi băiatul se  va face sănătos, spre bucuria părinţilor.

Berta merge la şcoală, dar nu arată bine la faţă, adeseori o dor ochii şi nu poate citi. Ochii îi sunt roşii. Timp de zece zile mama să îmbrace copila de şase ori în cămaşă udă, şi dacă acest remediu nu va fi suficient, să-i facă băi calde ca de 24 grade; în apă se pot pune şi ramuri de  brad; după fiecare baie copila să fie iute spălată cu apă rece. Ochii să se spele în fiecare zi de trei ori cu apă caldă. Aceasta vindecă şi întăreşte ochii.

George, un băiat de 9 ani, suferea de ochi. Nu mai putea citi, nu cunoştea bine pe oameni, era pe jumătate orb. Părinţii cheltuiseră deja 500 de franci cu ochii băiatului. Nici doctorul, nici farmacia n-au folosit la nimic. Ochii erau bolnavi, dar tot aşa de bolnav era şi copilul întreg; mâinile şi picioarele îi erau totdeauna reci; lipsă de poftă de mâncare, corpul slăbit. Nu numai  ochii,  ci băiatul întreg era prăpădit. Umbla cu ochelari albaştri şi trebuia să fie condus de cineva.

În patru luni George s-a făcut bine de tot, atât la corp, cât şi la ochi. Băiatul a trebuit să facă două băi calde pe săptămână. De patru ori pe săptămână l-am pus să îmbrace o cămaşă, înmuiată în apă, în care am pus puţină sare. Rămânea înfăşurat un ceas sau un ceas şi jumătate. Totodată l-am făcut să umble adeseori desculţ prin iarbă  udă  sau  prin  ploaie.  După  patru  săptămâni  George   făcea  3-4  băi  pe săptămână, în apă caldă, numai de 15 grade, în care nu sta decât un minut; apoi făcea totdeauna mişcare. În fiecare zi băiatul îşi spăla ochii cu apă, în care se topise puţin piatră  acra. Corpul băiatului devenea tot mai sănătos şi ochii de asemenea, încât în cele din urmă, erau bunişori şi limpezi, ca şi cum n-ar fi suferit niciodată.

Cristina în etate de 21 de ani arată foarte bine la faţă; dar necontenit se plânge de ochi. Are prea mult sânge la cap, prea puţin sânge la picioare şi de aceea picioarele îi sunt reci.

Pacienta, face tot a doua zi o baie de picioare călduţă, punând în apă cenuşă şi sare. Aceasta îi atrage sângele de la cap în jos . De trei ori pe săptămână stă în apă până sub braţe (semi-baie) o jumătate de minut. La lucru se descalţă. Sângele nu se mai urcă la cap şi durerea de ochi dispare.