Kinetoterapia in durerile coloanei vertebrale lombare. Programul Williams
Programul Williams ne scapa de durerile de spate / Foto: Vimeo
Lombosacralgia (low back pain sau durere de mijloc) este o durere lombara inferioara de cauza mecanica si poate fi generata atat de suferinta tesuturilor moi lombare, cat si de afectarea structurilor vertebrale (disc, ligamente, pediculi vertebrali, articulatii vertebrale posterioare). Tratamentul acestor afectiuni poate fi medicamentos, de posturare, fizioterapie si kinetoterapie, explica Dr. Alin Popescu, medic specialist medicina sportiva. Programul Willliams este unul din programele kinetoterapice utilizate in patologia coloanei vertebrale lombare, se realizeaza in trei etape si variaza de la un pacient la altul, in functie de localizarea afectiunii, varsta si profesia lui.
Fazele durerilor lombosacrale:
- In perioada acuta cand durerile lombosacrale sunt intense, cu sau fara iradiere, pacientul nu isi poate calma durerile nici intins in pat si prezinta contractura musculara lombara.
- In perioada subacuta cand durerile au mai cedat, cele de repaus au disparut, bolnavul se poate misca in pat fara dureri, se poate deplasa prin camera, poate sa stea pe scaun un timp mai mult sau mai putin limitat. Durerea este suportabila daca nu isi mobilizeaza coloana.
- Perioada cronica in care pacientul isi poate mobiliza coloana, durerile fiind moderate. In timpul mersului si a ortostatismului, durerile pot aparea dupa o perioada mai lunga de timp.
- Perioada de remisiune completa, cand pacientul nu mai are simptome, dar oricand se poate repeta un episod dureros.
Programul Williams cu cele trei faze ale sale (I, II, III) este orientat in functie de starea clinica a pacientului.
In perioada acuta, cele mai importante obiective sunt posturarea in pozitii antalgice (pozitii in care durerea sa se amelioreze), relaxarea generala si a contracturii musculare lombare. Nu se recomanda inceperea exercitiilor din programul Williams in aceasta perioada.
In perioada subacuta se initiaza exercitiile Williams cu faza I a acestui program pentru a asupliza trunchiul inferior, constand in exercitii de remobilizare a coloanei lombare, basculari de bazin, intinderea musculaturii paravertebrale.
Faza I Williams cuprinde urmatoarele exercitii care trebuie facute de doua ori pe zi, de cate trei-cinci ori fiecare exercitiu.
Exercitiul 1: Intins pe spate, genunchii indoiti si incet permitandu-le sa ‘’cada’’ pe podea in pozitia intinsa, relaxat; se repeta de cinci ori (pentru promovarea flexibilitatii lombare si a ischiogambierilor – musculatura posterioara a coapsei).
Exercitul 2: Intins pe spate, se flecteaza si se extind genunchii.
Exercitiul 3: Intins pe spate, flecteaza genunchii, apoi se aduc ambii genunchi deasupra pieptului si cu ambele maini se trage de genunchi spre piept, se mentine aceasta pozitie pana se numara la zece, apoi se revine la pozitia de start cu picioarele intinse; se repeta de trei ori (pentru promovarea flexibilitatii lombare si a ischiogambierilor).
Exercitiul 4: Intins pe spate cu picioarele pe podea, mainile unite in spatele gatului, se ridica un genunchi cat se poate de aproape catre piept; se mentine pozitia cat se numara pana la zece; se revine in pozitia neutra initiala si se repeta cu piciorul opus pana fiecare picior a fost indoit de cinci ori (pentru elasticitatea lombara, ischiogambieri, iliopsoas, pentru a creste puterea musculaturii abdominale).
Exercitiul 5: Intins pe spate cu mainile deasupra capului si cu genunchii indoiti, se incearca lipirea zonei lombare de podea si in acelasi timp se contracta musculatura abdominala; se mentine aceasta pozitie pana la zece si se repeta de cinci ori (pentru cresterea puterii musculaturii abdominale superioare si inferioare).
Exercitiul 6: In sezut pe scaun cu mainile pe langa corp, aplecarea capului intre genunchi, permitand mainilor sa ajunga pe podea; se mentine pozitia pana se numara la trei; se aduce corpul in pozitia initiala; se repeta de cinci ori (pentru elasticitate lombara si a ischiogambierilor, se creste forta musculaturii lombare inferioare).
Faza a II-a a programului Williams. Exercitiile din faza a II a trebuie facute de doua ori/zi timp de patru luni; daca la sfarsitul acestei faze totul se desfasoara confortabil, se poate trece la faza III.
Exercitiul 7: Intins pe spate, se indoaie ambii genunchi, picioarele sunt pe podea; se roteste bazinul si picioarele spre stanga si apoi spre dreapta; se repeta de cinci ori (pentru promovarea elasticitatii lombare si a ischiogambierilor).
Exercitiul 8: Pe spate cu ambele mebre inferioare intinse, se aduce piciorul drept pe genunchiul stang; se roteste genunchiul flectat spre dreapta si apoi spre stanga in masura confortului; se repeta apoi cu membrul inferior opus, de cinci ori de fiecare parte (pentru elasticitatea rotatoare a soldurilor).
Exercitiul 9: Intins pe spate, se ridica un picior deasupra podelei, se mentine pana numarati la zece, apoi se revine cu piciorul pe podea; se repeta de cinci ori (pentru cresterea fortei musculaturii abdominale).
Exercitiul 10: In ortostatism: genoflexiuni cu mainile in sprijin pe spatarul scaunului, spatele perfect drept, calcaiele raman pe sol.
Exercitiul 11: In picioare, tinand mainile pe un scaun/masa, genoflexiune cu revenire in pozitia initiala (pentru cresterea fortei musculaturii anterioare a coapsei-cvadriceps).
Exercitiul 12: In picioare, relaxat prin inspir si expir amplu, se apleaca in fata usor trunchiul din solduri, cu genunchii intinsi; se incearca atingerea podelei cu degetele mainilor; se repeta de cinci ori (pentru elasticitatea lombara).
In perioada cronica se continua cresterea supletii lombare si tonifierea musculaturii slabe, cresterea supletii lombare prin exercitii de basculare a bazinului cu Faza III a programului Williams care cuprinde urmatoarele exercitii:
Exercitiul 13: Intins pe spate cu o perna sub cap, soldurile si genunchii sunt flectati, picioarele pe podea, cu calcaiele destul de apropiate de fese; pacientul preseaza ferm lomba pe podea, contractand muschii fesieri si abdominali. Apoi este basculat bazinul prin ridicarea feselor de pe podea, dar cu mentinerea contactului lombei aplatizate; cea mai frecventa eroare este reprezentata de ridicarea si a zonei lombare impreuna cu fesele, crescand astfel curbura lombara si obtinand efectul contrar – accentuarea durerii; se efectueaza de zece ori de doua ori/zi, treptat ajungandu-se la 20 de doua ori/zi la cei peste 50 ani, respectiv 40 de doua ori/zi la ceilalti.
Gradat, dupa o perioada de timp, flexia soldurilor si a genunchilor este redusa pana ajung sa fie intinse complet, iar dupa patru saptamani se poate trece la exercitiile din picioare.
Exercitiul 14: In picioare, cu spatele la perete si calcaiele la 25-30 cm de acesta; se aplica sacrul si lomba aplatizate pe perete; se apropie treptat calcaiele de perete, mentinind contactul lombei cu acesta.
Exercitiul 15: Decubit dorsal: se executa bicicleta, cu pelvisul mult basculat inainte.
Este important de mentionat ca aceste exercitii nu sunt standard si se recomanda ca ele sa varieze in functie de pacient si anume: de localizarea afectiunii, varsta si profesia pacientului. De exemplu, pentru cei a caror activitate profesionala consta in utilizarea mainilor si aplecarea in fata a trunchiului, programul trebuie sa fie axat pe consolidarea sistemului vertebral si a ischiogambierilor. Pentru cei care stau mult in picioare, programul se orienteaza pe tonifierea musculaturii de sustinere pe verticala a coloanei vertebrale.
preluat de la Cristina
0 comments :
Trimiteți un comentariu