background img

Articole noi

Lipsa de calciu

Lispsa de calciu - Tratament naturist pentru lipsa de calciu

Lipsa de calciu este cauzată, în general, de lipsa cantităţii adecvate de calciu şi vitamina D din alimentaţie. Hipocalcemia este determinată, de cele mai multe ori, de un regim alimentar dezechilibrat. Aportul excesiv de potasiu sau fosfor în organism duce la eliminarea calciului prin urină. Astfel, o alimentaţie bogată în făinoase, sare, zahăr, alcool sau produse care conţin cofeină, va contribui la apariţia lipsei de calciu. Alţi factori pot fi expunerea redusă la razele soarelui (sursă importantă de vitamina D), menopauza, existenţa unor afecţiuni precum diabetul, hipertiroidia, bolile renale, anemia sau stresul.



Lipsa de calciu sau hipocalcemia se manifestă prin spasme musculare, senzaţie de amorţeală, furnicăturile la nivelul diferitelor părţi ale corpului, în special în jurul gurii, în mâini şi picioare, insomnie, irascibilitate, pierderi de memorie, depresie şi chiar halucinaţii.

Calciul poate fi obţinut şi prin consumul de produse lactate (lapte, brânză, iaurt, smântână etc), gălbenuş de ou, soia, varză, conopidă, broccoli, napi, fasole verde, mere, struguri, nuci sau alune. Alte surse de calciu naturale sunt germenii de grau, semintele de susan crude, caise uscate, de asemnea e foarte util un regim bogat in cruditati. Calciul este asimilat de către organism numai atunci când se află în prezenţa magneziului. Dacă nu există anumite rapoarte între cantitatea de calciu, magneziu şi potasiu asimilarea nu are loc şi aceste minerale trec prin organism fără a fi absorbite. Hofigal a realizat un produs numit polivitamină de calciu, magneziu şi potasiu. Această polivitamină este extrasă din uleiul de cătină deoarece în acest ulei există exact raportul necesar de calciu, magneziu şi potasiu a afirmat ing. chimist Ştefan Manea.

Tratament naturist pentru lipsa de calciu


Maceratul de coji de oua



Este un procedeu care contine calciu sintetizat pe cale naturala (de catre pasari). Acest fapt ii confera, fata de calciul obtinut prin procese chimice, avantaje deosebite: absortie integrala, absenta efectelor secundare si a pericolului hipercalcemiei, reducerea riscului formarii calcifierilor.

Principalele substante active continute sunt acizi (citric si malic), vitamine (C,B, PP si A - ca provitamina), minerale (calciu, indeosebi, si, in mai mica masura siliciu, mangan si fosfor) si enzime. Este indicat in insuficienta paratiroidiana (cu fenomene de hipocalcemie si spasmofilie), tulburari de crestere, osteoperoza, fracturi cu dificultati in sudarea oaselor, paradontoza, gravidie, alaptare. Contraindicatii: diabet zaharat si hipercalcemie.

Se administreaza: 1 lingura, de 3 ori pe zi, la mesele principale, diluat in 100 - 200 ml. apa, sirop sau ceai medicinal. In cazul persoanelor in varsta, doza se reduce la jumatate. Inainte de intrebuintare se agita bine solutia. Durata tratamentului, 2-4 saptamani. Cura se poate relua numai dupa o pauza de 1-2 saptamani.

Pentru preparare este necesar ca, mai intai, cojile de oua sa fie spalate bine pentru indepartarea impuritatilor, dupa care se pun 1-2 zile la uscat. Se maruntesc, apoi, la dimensiunile unui solz de peste de circa 3/3 mm, pisandu-se in pive sau presandu-se pe un fund de lemn, dupa ce, in prealabil, le-ati pus intr-o bucata de panza curata si rezistenta. Cojile astfel faramitate se macina cu rasnita de cafea sau alt dispozitiv, pana cand devin un praf fin, asemanator fainei. Intr-un vas de sticla sau faianta, se combina 2 parti de praf de coji de oua, cu 3 parti de miere si o parte de suc de lamaie sau vin alb. Se omogenizeaza bine amestecul, se toarna intr-o sticla (care se inchide ermetic cu dop) si se pune la macerat timp de o saptamana, la loc intunecos, racoros si uscat (de regula la frigider). Solutia se agita zilnic, de 2-3 ori. Preparatul astfel obtinut se pastreaza in vase de sticla colorata, ermetic inchise, la adapost de lumina, caldura si surse de contaminare. Valabilitate, la frigider, 6 saptamani.



0 comments :

Trimiteți un comentariu

Imparte informatia cu prietenii tai !

Translate

Gasesti materiale suplimentare in articolele urmatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

Sanatateverde - Despre plante

O scurta introduce in lumea plantelor ...

Le intalnim la tot pasul, dar necunoscandu-le nu le dam atentia cuvenita: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba ... si-n seva lor, in substantele active depozitate in "camarile" celulelor pot sta vindecarea multor suferinte, alinarea multor dureri. Asistam in zilele noastra la un paradox: in timp ce utilizarea plantelor medicinale este intr-o vertiginoasa ascensiune(atat ca materie prima, in industria farmaceutica, cat si ca utilizare casnica), tot mai putini sunt cei care le pot recunoaste si cunosc perioada optima de recoltare. Este in mare parte urmarea urbanizarii, ruperea lumii de la legatura initiala cu natura si inchiderea ei in cutii de betoane. Natura a trecut pe locul II, urmand a fi vizitata doar la sfarsit de saptamana si atunci in semn de "multumesc" lasand in urma noastra adevarati munti de gunoaie. Deocamdata natura mai indura si inca ne ofera adevarata izvoare tamaduitoare. Folosirea plantelor medicinale are o veche istorie pe teritoriul tarii noastre, parintele istoriei, Herodot, a scris despre iscusinta geto-dacilor in folosirea lor in multiple afectiuni. Romania are un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea faunei, poate tocmai de aceea se explica ca in tara noastra traiesc peste 3700 de specii de plante (mai mult de jumatate cat are toata europa) si din care peste 700 au caracteristici medicale. Deci haideti sa descoperim lumea plantelor si impreuna cu ea un nou tip de sanatate... SANATATE VERDE