Anghina difterică

Cuvântul difterie sau difterită pricinuieşte tuturor părinţilor o mare frică, căci primejdia acestei grele boli e  destul  de cunoscută. Simptomele se deosebesc puţin din cele arătate mai sus, totuşi frigurile joacă şi aci un rol de căpetenie. Câteodată frigurile par slabe, mai ales la copii, care zac în pat aproape fără simţire, dar care de obicei sunt cel mai greu atinşi de boală. Frigurile izbucnesc cu mai multă furie înăuntru, pielea nu suferă aproape nici o reacţiune, maţul şi rinichii se odihnesc aproape cu desăvârşire şi totuşi materiile în fermentaţie ar voi să iasă afară, căci înăuntru nu mai au loc. Aceste cazuri sunt cele mai primejdioase. Dacă corpul ar izbuti să dea afară materiile străine, prin piele, ca la pojar şi la scarlatină, primejdia ar fi înlăturată numaidecât. Dar dacă frigurile (materiile în fermentaţie) rămân în corp, primejdia e mare. Dacă nu izbutim de a trage această căldură dinăuntru la suprafaţa pielii, e puţină nădejde de  scăpare.  Corpul nu mai are decât o singură eşire, adică gâtul, către care materiile în fermentaţie năvălesc cu cea mai mare furie, aşa că adeseori asfixia (înăbuşirea) ameninţă bolnavul. Îndată ce se iveşte această primejdie, trebuie mai  întâi să aducem o uşurare locală şi să uşurăm gâtul chiar dacă lucrul ăsta n-ar fi cu putinţă la început, decât pentru foarte scurtă vreme. Lucrul acesta îl putem face foarte uşor şi foarte sigur, chiar la difterie, prin aburii de apă, care îndulcesc durerile şi dau afară materiile străine. E adevărat că izbânda nu e încă mare, dar această uşurare de câteva clipe, ne  dă  timp a curăţi focarul principal al materiilor străine care trebuie căutat iarăşi în organele pântecelui. E curată  minune  cu ce repeziciune starea gâtului se schimbă prin băile mele derivate, mai ales băile de şezut cu fricţiuni îşi fac aşa de bine lucrarea că creşterea materiilor străine din gât, încetează câteodată chiar de la prima baie sau după câteva băi. Dar apăsarea către gât a adus o altă schimbare în acest organ, care s-a umflat şi s-a aprins: această umflătură şi această aprindere

14  Boală infecţioasă provocată de bacilul difteric care, localizându-se în faringe, formează membrane false ce împiedică

respiraţia şi înghiţirea alimentelor

sunt mult mai primejdioase decât creşterea materiilor în gât. Înainte de a izbucni anghina difterică, propriu zisă, bolnavul s-a văetat deja în general de dureri de încheieturi de pildă de genunchi sau de umeri. O umflătură a încheieturilor acestor părţi poate fi multă vreme răbdată chiar dacă izbucneşte cu furie, dar nu e tot aşa cu umflătura gâtului; de aceea trebuie să o combatem cât se poate mai grabnic şi mai cu putere. Ar fi o mare greşeală de a opri  îndrumarea către organele pântecelui, după ce am înlăturat creşterea materiilor în gât; trebuie dimpotrivă să urmăm cu depărtarea asta cât se poate de repede, până când bolnavul are scaun bun şi mistuirea se face în regulă. Atunci  numai, vom putea spune că bolnavul e scăpat. După cum am lămurit mai sus, pielea e un organ foarte însemnat pentru scoaterea materiilor străine. Ea are, mai ales, menirea de a da afară materiile streine, care s-au îngrămădit la suprafaţa corpului.

Pilda următoare vă va dovedi şi mai bine toate astea. Închipuiţi-vă iarăşi sticla cu pereţi care se pot întinde. Câtă  vreme e închisă, materiile în fermentaţie nu pot ieşi din sticlă şi de aci urmează

întinderea şi încordarea pereţilor sticlei. Dar îndată ce îngăuriţi cu un ac pereţii sticlei, aceste găurele,

asemănătoare cu porii pielii, îngăduie materiilor în fermentaţie de a ieşi afară şi sticla îşi recapătă iarăşi forma ei de la început. Întocmai aşa e şi cu pielea corpului. Toată sudoarea nu e altceva decât materiile străine gonite dinăuntru de fermentaţie. Dar, toată mistuirea e deja o fermentaţie şi pielea trebuie să funcţioneze neîncetat ca să nu fie bolnav corpul. Aşa, vă puteţi încredinţa, că toţi oamenii sănătoşi au pielea caldă şi umedă. O piele uscată şi rece e deja un semn sigur de boală.

La bolnavii atinşi de anghina difterică pielea nu lucrează aproape deloc şi îi trebuie excitante puternice, ca să poată funcţiona. Chiar la anghina difterică, o mamă sănătoasă, nu trebuie să se teamă

de a lua copilul în patul ei: cu chipul ăsta ea îşi va scapă poate copilul. Într-adevăr, câtă vreme copilul

bolnav n-are scaun cum trebuie, natura întrebuinţează pielea ca principalul organ care scoate afară; ba încă se slujeşte de ea mai târziu, fără întrerupere. Dacă mama ar fi avut grija de a deschide porii pielii înainte de a se usca şi de a provoca o eşire prin maţ şi prin rinichi cu ajutorul propriei sale călduri, de bună seamă că anghina difterică n-ar fi izbucnit.

Numai când e cu neputinţă de a produce astfel sudoarea, trebuie să alergăm la mijloace artificiale

şi sa dăm copilului chiar băi întregi de aburi.

Ştiţi acum, că anghina difterică are întocmai aceeaşi natură ca celelalte simptome de boală, adică, ca frigurile  şi că numai semnele de afară se deosebesc în aşa fel că omul poate fi înşelat crezând că aceste felurite simptome de boală au şi pricini felurite. O dare de seamă din practica mea vă va arata lucrul şi mai lămurit.

Am fost chemat în luna lui Noembrie de o femeie S. din acest oraş al cărei băieţel de nouă ani era atins de o  anghina  difterică destul de furioasă. Mai întâi s-a dat copilului o baie de aburi. Fiindcă n- aveam la îndemână un aparat  din acelea pe care le fac eu, a trebuit să improvizăm unul în grabă. Aşezarăm deci, băieţelul pe un scaun de paie şi sub acest scaun aşezarăm o oală plină cu patru sau cinci litri de apă, în clocote. Picioarele fură aşezate pe o găleată  pe  jumătate plină cu apă fierbinte acoperită cu două laţuri. Tot corpul fusese mai dinainte acoperit cu îngrijire cu un strai de lână, care împiedeca aburii să scape. Bolnavul dobândind o sudoare îmbelşugată i se făcu o baie de trunchi cu fricţiuni, de 18°C şi i se spălă pântecele, până când îi pieri căldura de la cap. Marea greutate de a răsufla, care se  simţea la început, descrescu puţin câte puţin, dar pentru a menţine starea aceasta, trebuia să i se facă la fiecare trei ceasuri o baie de trunchi cu fricţiuni, de o jumătate de ceas şi chiar şi în timpul nopţii. Se înţelege de la sine, că tot timpul cât era culcat copilul, fereastra era puţin deschisă ziua şi noaptea, pentru a avea neîncetat aer curat. Mulţumită deselor băi de şezut cu fricţiuni, căldura frigurilor, care se repeta mereu, putu fi tăiată numaidecât şi orice primejdie trecuse  după o zi de tratament. Băieţelul fu cu desăvârşire restabilit în vreo cinci zile. Aşa se vindecă anghina difterică, această boală atât de temută, împotriva căreia ştiinţa medicală e încă destul de oarbă pentru a căuta un leac.

anghina · anghina difterică · despre sanatate · leacuri · remedii naturiste · sanatateverde · terapii naturiste

Anghina difterică

Anghina difterică

Cuvântul difterie sau difterită pricinuieşte tuturor părinţilor o mare frică, căci primejdia acestei grele boli e  destul  de cunoscută. Simptomele se deosebesc puţin din cele arătate mai sus, totuşi frigurile joacă şi aci un rol de căpetenie. Câteodată frigurile par slabe, mai ales la copii, care zac în pat aproape fără simţire, dar care de obicei sunt cel mai greu atinşi de boală. Frigurile izbucnesc cu mai multă furie înăuntru, pielea nu suferă aproape nici o reacţiune, maţul şi rinichii se odihnesc aproape cu desăvârşire şi totuşi materiile în fermentaţie ar voi să iasă afară, căci înăuntru nu mai au loc. Aceste cazuri sunt cele mai primejdioase. Dacă corpul ar izbuti să dea afară materiile străine, prin piele, ca la pojar şi la scarlatină, primejdia ar fi înlăturată numaidecât. Dar dacă frigurile (materiile în fermentaţie) rămân în corp, primejdia e mare. Dacă nu izbutim de a trage această căldură dinăuntru la suprafaţa pielii, e puţină nădejde de  scăpare.  Corpul nu mai are decât o singură eşire, adică gâtul, către care materiile în fermentaţie năvălesc cu cea mai mare furie, aşa că adeseori asfixia (înăbuşirea) ameninţă bolnavul. Îndată ce se iveşte această primejdie, trebuie mai  întâi să aducem o uşurare locală şi să uşurăm gâtul chiar dacă lucrul ăsta n-ar fi cu putinţă la început, decât pentru foarte scurtă vreme. Lucrul acesta îl putem face foarte uşor şi foarte sigur, chiar la difterie, prin aburii de apă, care îndulcesc durerile şi dau afară materiile străine. E adevărat că izbânda nu e încă mare, dar această uşurare de câteva clipe, ne  dă  timp a curăţi focarul principal al materiilor străine care trebuie căutat iarăşi în organele pântecelui. E curată  minune  cu ce repeziciune starea gâtului se schimbă prin băile mele derivate, mai ales băile de şezut cu fricţiuni îşi fac aşa de bine lucrarea că creşterea materiilor străine din gât, încetează câteodată chiar de la prima baie sau după câteva băi. Dar apăsarea către gât a adus o altă schimbare în acest organ, care s-a umflat şi s-a aprins: această umflătură şi această aprindere

14  Boală infecţioasă provocată de bacilul difteric care, localizându-se în faringe, formează membrane false ce împiedică

respiraţia şi înghiţirea alimentelor

sunt mult mai primejdioase decât creşterea materiilor în gât. Înainte de a izbucni anghina difterică, propriu zisă, bolnavul s-a văetat deja în general de dureri de încheieturi de pildă de genunchi sau de umeri. O umflătură a încheieturilor acestor părţi poate fi multă vreme răbdată chiar dacă izbucneşte cu furie, dar nu e tot aşa cu umflătura gâtului; de aceea trebuie să o combatem cât se poate mai grabnic şi mai cu putere. Ar fi o mare greşeală de a opri  îndrumarea către organele pântecelui, după ce am înlăturat creşterea materiilor în gât; trebuie dimpotrivă să urmăm cu depărtarea asta cât se poate de repede, până când bolnavul are scaun bun şi mistuirea se face în regulă. Atunci  numai, vom putea spune că bolnavul e scăpat. După cum am lămurit mai sus, pielea e un organ foarte însemnat pentru scoaterea materiilor străine. Ea are, mai ales, menirea de a da afară materiile streine, care s-au îngrămădit la suprafaţa corpului.

Pilda următoare vă va dovedi şi mai bine toate astea. Închipuiţi-vă iarăşi sticla cu pereţi care se pot întinde. Câtă  vreme e închisă, materiile în fermentaţie nu pot ieşi din sticlă şi de aci urmează

întinderea şi încordarea pereţilor sticlei. Dar îndată ce îngăuriţi cu un ac pereţii sticlei, aceste găurele,

asemănătoare cu porii pielii, îngăduie materiilor în fermentaţie de a ieşi afară şi sticla îşi recapătă iarăşi forma ei de la început. Întocmai aşa e şi cu pielea corpului. Toată sudoarea nu e altceva decât materiile străine gonite dinăuntru de fermentaţie. Dar, toată mistuirea e deja o fermentaţie şi pielea trebuie să funcţioneze neîncetat ca să nu fie bolnav corpul. Aşa, vă puteţi încredinţa, că toţi oamenii sănătoşi au pielea caldă şi umedă. O piele uscată şi rece e deja un semn sigur de boală.

La bolnavii atinşi de anghina difterică pielea nu lucrează aproape deloc şi îi trebuie excitante puternice, ca să poată funcţiona. Chiar la anghina difterică, o mamă sănătoasă, nu trebuie să se teamă

de a lua copilul în patul ei: cu chipul ăsta ea îşi va scapă poate copilul. Într-adevăr, câtă vreme copilul

bolnav n-are scaun cum trebuie, natura întrebuinţează pielea ca principalul organ care scoate afară; ba încă se slujeşte de ea mai târziu, fără întrerupere. Dacă mama ar fi avut grija de a deschide porii pielii înainte de a se usca şi de a provoca o eşire prin maţ şi prin rinichi cu ajutorul propriei sale călduri, de bună seamă că anghina difterică n-ar fi izbucnit.

Numai când e cu neputinţă de a produce astfel sudoarea, trebuie să alergăm la mijloace artificiale

şi sa dăm copilului chiar băi întregi de aburi.

Ştiţi acum, că anghina difterică are întocmai aceeaşi natură ca celelalte simptome de boală, adică, ca frigurile  şi că numai semnele de afară se deosebesc în aşa fel că omul poate fi înşelat crezând că aceste felurite simptome de boală au şi pricini felurite. O dare de seamă din practica mea vă va arata lucrul şi mai lămurit.

Am fost chemat în luna lui Noembrie de o femeie S. din acest oraş al cărei băieţel de nouă ani era atins de o  anghina  difterică destul de furioasă. Mai întâi s-a dat copilului o baie de aburi. Fiindcă n- aveam la îndemână un aparat  din acelea pe care le fac eu, a trebuit să improvizăm unul în grabă. Aşezarăm deci, băieţelul pe un scaun de paie şi sub acest scaun aşezarăm o oală plină cu patru sau cinci litri de apă, în clocote. Picioarele fură aşezate pe o găleată  pe  jumătate plină cu apă fierbinte acoperită cu două laţuri. Tot corpul fusese mai dinainte acoperit cu îngrijire cu un strai de lână, care împiedeca aburii să scape. Bolnavul dobândind o sudoare îmbelşugată i se făcu o baie de trunchi cu fricţiuni, de 18°C şi i se spălă pântecele, până când îi pieri căldura de la cap. Marea greutate de a răsufla, care se  simţea la început, descrescu puţin câte puţin, dar pentru a menţine starea aceasta, trebuia să i se facă la fiecare trei ceasuri o baie de trunchi cu fricţiuni, de o jumătate de ceas şi chiar şi în timpul nopţii. Se înţelege de la sine, că tot timpul cât era culcat copilul, fereastra era puţin deschisă ziua şi noaptea, pentru a avea neîncetat aer curat. Mulţumită deselor băi de şezut cu fricţiuni, căldura frigurilor, care se repeta mereu, putu fi tăiată numaidecât şi orice primejdie trecuse  după o zi de tratament. Băieţelul fu cu desăvârşire restabilit în vreo cinci zile. Aşa se vindecă anghina difterică, această boală atât de temută, împotriva căreia ştiinţa medicală e încă destul de oarbă pentru a căuta un leac.

Pojar, scarlatină, anghina difterică, vărsat, tuse măgărească, scrofule

Conferinţă de Louis Kuhne

Doamnelor şi Domnilor,

Boala este aflarea materiilor străine în corp. Acesta e marele rezultat, la care am ajuns în urma observaţiunilor, ce v-am înfăţişat în ultima mea conferinţă. Cu toate astea, trebuie să vă reamintesc, cât se va putea mai pe scurt, celelalte observaţii şi concluzii din ultima mea conferinţă, fiindcă pe ele se întemeiază tratamentul ce vi-l voi lămuri mai la vale şi fiindcă mersul dezvoltării este aceeaşi la toate bolile.

Boala este aflarea materiilor străine în corp. Materiile străine se află în corp de la naştere sau au intrat înăuntru cu  alte materii vătămătoare. Corpul caută să le dea afară prin maţ, prin plămâni, prin

rinichi şi prin piele; dacă nu izbuteşte, el le depune pretutindeni. Cu chipul ăsta se schimbă formele

corpului, lucru ce se poate vedea mai bine în partea cea mai subţire, la gât şi pe faţă.

Închipuiţi-vă sticla cu materii în fermentaţie din figura următoare.

Câtă vreme sticla e deschisă, lichidul în fermentaţie nu găseşte piedică. Să ne închipuim un cauciuc pus pe gâtul sticlei şi nelăsând să iasă afară gazele din sticlă; cauciucul, la început moale, se va întinde puţin câte puţin, pe măsură ce materiile în fermentaţie vor creşte în volum şi va atinge îndată toată dezvoltarea de care e capabil. Vă veţi face o idee şi mai fidelă despre corpul omului, închipuindu- vă o sticlă cu pereţi care se pot întinde şi prin care se văd desluşit materiile în fermentaţie. Veţi vedea cum întinderea se simte în  toată sticla şi cum schimbarea formei acestei sticle  atârnă  numai  de apăsarea materiilor în fermentaţie. Acelaşi lucru se petrece şi în corpul omului, cu deosebire numai că locul nu e pretutindeni liber şi că pretutindeni sunt organe prin care trebuie să străbată sau să le dea la o parte şi care împiedică libera dezvoltare a fermentaţiei. Focarul fermentaţiei e în pântece, pe când în sticlă e la fund. Încolo, schimbările formei se fac tot aşa ca în sticlă.

Materiile aşezate în corp intră în putrezire, fermentează şi sunt răspândite în tot corpul de fermentaţie.  Fermentaţia produce căldură şi aţâţă tot corpul, această stare o numim friguri. Dacă fermentaţia se face întâi în  părţile dinăuntru, căldura se simte şi ea mai întâi înăuntru şi tocmai de aceea se simte frigul în afară. Această stare e mai primejdioasă decât cealaltă. Se ştie că frigul e simţit totdeauna înaintea căldurii frigurilor şi e lucru de mare însemnătate de a schimba această stare de frig într-o stare de căldură, adică de a scoate afară frigurile dinăuntru şi a aduce la suprafaţă materiile în fermentaţie. Dacă lucrul acesta nu izbuteşte, frigurile aduc cu ele o boală grea sau chiar moartea, căci organele  dinăuntru  ard  cu  adevărat  sau  sunt  cu  desăvârşire  încărcate  de  materii  străine,  dacă fermentaţia încetează mai înainte.

Vă voi arăta astăzi o serie de friguri în dezvoltarea şi în mersul lor, adică bolile de copii. Vă voi arăta că toate au aceeaşi pricină, că singurul lucru de însemnătate e de a cunoaşte cu adevărat natura uniformă a acestor boli şi că orice altă numire specială e de prisos, ba, câteodată, chiar înşelătoare. Aceste boli nu se pot ivi, decât atunci când corpul are destule materii în fermentaţie; fără îndoială că cea mai mare parte din oameni au o provizie îndestulătoare de cum se nasc. Aşa că e aproape sigur că nu e om care să nu fi trecut prin boli de copil. Dar am spus deja mai sus, de ce copiii au boli acute mai des decât cei în vârstă.

Totuşi aceste boli pot fi înlăturate. Vă voi da încă un exemplu. Pentru a feri de ruină oraşele noastre, nu se  îngăduie niciodată de a se face în mijlocul lor magazii de praf de puşcă sau de alte materii explozibile. Se ştie cu siguranţă, că oricâtă pază ar fi, o scânteie ar putea să cadă într-o zi sau în alta. Vă întreb, pentru ce n-am lua şi noi aceleaşi măsuri pentru corpul nostru? Pentru ce să băgăm mereu înăuntru noi materii străine, care vor aduce tulburări? Pentru ce să nu căutăm, mai degrabă, de a da afară materiile străine care se găsesc înăuntru? Aceste tulburări ale corpului nu sunt totdeauna aşa de primejdioase, dar ele aduc adeseori moartea, mai ales când fermentaţia nu găseşte nici o ieşire.

Să privim acum mersul bolilor de copii. Vom păstra numirile ce se obişnuiesc, cu toate că pentru noi n-au nici o valoare, doar pentru că ele arată foarte bine formele caracteristice ale bolilor de copii.

Toate bolile de copii se ivesc sub forme şi sub primejdii aşa de felurite, că nu pare uşor, de a găsi

în fiecare caz mijlocul nimerit de vindecare. Voi încerca deci, a vă face să înţelegeţi aceea ce constituie deosebirea bolilor,  cum se vindecă ele şi cum simptomele de boală cele mai felurite au întotdeauna aceleaşi două condiţii principale: „căldură îndoită sau frig”.

Pojar13. Să ne închipuim un copil atins de pojar; îl vedem neliniştit, fără somn, cu pielea uscată şi arzătoare şi zicem de obicei: „copilul ăsta are friguri”.

Pentru a uşura acest copil atins de friguri, trebuie mai întâi să ştim ce sunt frigurile şi cum se nasc

ele. Cine a urmărit ultima mea conferinţă, n-o să aibă multă greutate. Frigurile sunt o fermentaţie, care se face în corp. Fermentaţia se naşte din pricină că s-au aşezat în corp materii străine; pricina pentru care s-au aşezat e o mistuire neîndestulătoare, o hrană prea multă, sau o nutrire neîndestulătoare. Prin nutrire neîndestulătoare înţeleg şi aerul nesănătos amestecat cu gaze vătămătoare. Rămăşiţele hranei negăsind nici o eşire, sunt nevoite să se aşeze în  vecinătatea organelor care scot afară, adică în pântece.  Să  ne  închipuim  fermentaţia  în  pântece  aşa  cum  se  face  în  sticlă.  Materiile  străine, îngrămădite în pântece sunt răspândite în tot corpul prin fermentaţie. Ele nu se mărginesc  numai la căile circulaţiei sângelui, ci pătrund de-a dreptul în toate organele. Materiile în fermentaţie ocupă mai mult loc decât înainte de fermentaţie. Astfel pătrund în toate părţile corpului, de unde caută să iasă. Dar dacă pielea e impermeabilă, ea se întinde prin apăsarea dinăuntru, căci pielea se întinde pe cât e cu putinţă. Fermentaţia, adică trecerea materiilor străine într-o altă stare, produce căldură. Această căldură creşte mereu, prin frecarea materiilor în fermentaţie de organe şi mai ales de piele, căci nu e altceva decât o frecare, care produce neapărat căldură. Această stare izvorâtă din fermentaţie o numim friguri

De aci armează că frigurile vor fi tăiate mai bine în felul următor: trebuie să căutăm a deschide porii pielii; trebuie să facem să asude corpul şi frigurile vor înceta imediat Dar trebuie în acelaşi timp să ridicăm căldura prin mijlocul unui procedeu răcoritor.

Îndată  ce  am  făcut  aceasta,  boala  dispare  în  cele  mai  multe  cazuri,  fără  ca  pojarul  să

izbucnească; cu alte cuvinte, materiile străine sunt date afară sub o formă căreia nu putem să-i dăm un

13  Boală contagioasă la copii, care se manifestă prin apariţia unor pete roşii pe piele; rujeolă; cori

nume de boală specială, fiindcă materiile străine au fost date afară de către organele naturale în ud (urină), în sudoare, prin maţ (materiile fecale) şi prin respirare. Dacă aceasta nu se face la timp, pojarul izbucneşte şi iese la iveală în mici broboane foarte roşii şi mari ca lintea. Cu cât broboanele sunt mai numeroase, sau, – ceea ce e tot unu – cu cât materiile în fermentaţie sunt aduse mai cu îmbelşugare spre piele, cu atât primejdia e mai mică pentru viaţa copilului; dar cu cât broboanele sunt mai puţine, cu atât primejdia e mai mare, din pricina căldurii dezvoltate în organele dinăuntru, care se istovesc uşor prin frecarea maselor în fermentaţie. Atunci se naşte foarte uşor o inflamaţie de plămâni şi  copilul moare, nu fiindcă are pojar, ci fiindcă nu l-a avut îndestul.

Deci, două lucruri avem de făcut, pentru a vindeca pojarul.

Trebuie să căutăm a regla mistuirea şi a lăsa drum liber căilor pielii, rinichilor şi maţului. Apăsarea fermentaţiei nu se va mai îndrepta în sus, ci în jos. Asta se dobândeşte cu ajutorul băilor de trunchi cu fricţiuni şi băilor de şezut cu  fricţiuni. După aceste băi trebuie să facem copilul să asude. Asta se dobândeşte foarte simplu şi foarte uşor, când  mama îl ia cu ea în pat şi-l face să asude cu ajutorul propriei sale călduri. Altfel sudoarea se capătă foarte des acoperind copilul cu o plapomă de puf şi cu pături de lână într-un pat mare. Dar, în acelaşi timp, trebuie să deschidem ferestrele ziua şi noaptea, ca să fie totdeauna aer curat în odaie. Dacă sudoarea nu se capătă nici cu mijlocul acesta, trebuie să întrebuinţăm băile cu aburi. Baia de aburi se poate face mai uşor cu aparatul introdus de mine. Dar la nevoie se poate face şi altfel (vezi subcapitolul despre băile parţiale de soare). După fiecare baie de aburi, trebuie să răcorim bolnavul printr-o baie de trunchi cu fricţiuni.

Dacă izbutim să facem să asude copilul, vedem numai decât o uşurare însemnată. Dacă frigurile se ivesc iarăşi, trebuie să-l răcorim din nou printr-o baie de trunchi cu fricţiuni, sau printr-o baie de şezut cu fricţiuni şi apoi să aşezăm copilul în pat ca să asude. Trebuie să răcorim şi să reîncălzim bolnavul de câte ori se ivesc frigurile.

Dacă apăsarea e mai puternică la cap, la ochi sau în altă parte, trebuie mai întâi să zădărnicim această apăsare printr-o baie de aburi aplicată pe locul şi pe organele cele mai încărcate. Îndată ce pielea asudă, partea aceea e numaidecât uşurată şi nu mai e primejdie ca un organ oarecare să fie nimicit prin apăsarea materiilor în fermentaţie. Fiecare baie locală de aburi trebuie să fie de asemenea urmată de o răcoreală, cu ajutorul unei băi de trunchi cu fricţiuni sau a unei băi de şezut cu fricţiuni.

Dacă rezumaţi cele ce v-am spus asupra pojarului, veţi înţelege că această boală n-a putut să se nască decât fiindcă se găsea în corp o cantitate foarte mare de materii străine în stare potolită, care a

început să fermenteze dintr-o pricină oarecare şi care a dat naştere frigurilor şi simptomului de boală

(pojarul). Vedeţi dar, că pojarul are întocmai aceeaşi pricină ca frigurile în general şi vă voi arăta mai la vale că toate simptomele de boală pe care vi le voi expune, pot fi reduse la această singură pricină. Vezi şi raportul asupra tratamentului practic, partea a III-a, – „scrisori originale”.

anghina difterică · despre sanatate · leacuri · Pojar · remedii naturiste · sanatateverde · scarlatină · scrofule · terapii naturiste · tuse măgărească · vărsat

Pojar, scarlatină, anghina difterică, vărsat, tuse măgărească, scrofule

Pojar, scarlatină, anghina difterică, vărsat, tuse măgărească, scrofule

Conferinţă de Louis Kuhne

Doamnelor şi Domnilor,

Boala este aflarea materiilor străine în corp. Acesta e marele rezultat, la care am ajuns în urma observaţiunilor, ce v-am înfăţişat în ultima mea conferinţă. Cu toate astea, trebuie să vă reamintesc, cât se va putea mai pe scurt, celelalte observaţii şi concluzii din ultima mea conferinţă, fiindcă pe ele se întemeiază tratamentul ce vi-l voi lămuri mai la vale şi fiindcă mersul dezvoltării este aceeaşi la toate bolile.

Boala este aflarea materiilor străine în corp. Materiile străine se află în corp de la naştere sau au intrat înăuntru cu  alte materii vătămătoare. Corpul caută să le dea afară prin maţ, prin plămâni, prin

rinichi şi prin piele; dacă nu izbuteşte, el le depune pretutindeni. Cu chipul ăsta se schimbă formele

corpului, lucru ce se poate vedea mai bine în partea cea mai subţire, la gât şi pe faţă.

Închipuiţi-vă sticla cu materii în fermentaţie din figura următoare.

Câtă vreme sticla e deschisă, lichidul în fermentaţie nu găseşte piedică. Să ne închipuim un cauciuc pus pe gâtul sticlei şi nelăsând să iasă afară gazele din sticlă; cauciucul, la început moale, se va întinde puţin câte puţin, pe măsură ce materiile în fermentaţie vor creşte în volum şi va atinge îndată toată dezvoltarea de care e capabil. Vă veţi face o idee şi mai fidelă despre corpul omului, închipuindu- vă o sticlă cu pereţi care se pot întinde şi prin care se văd desluşit materiile în fermentaţie. Veţi vedea cum întinderea se simte în  toată sticla şi cum schimbarea formei acestei sticle  atârnă  numai  de apăsarea materiilor în fermentaţie. Acelaşi lucru se petrece şi în corpul omului, cu deosebire numai că locul nu e pretutindeni liber şi că pretutindeni sunt organe prin care trebuie să străbată sau să le dea la o parte şi care împiedică libera dezvoltare a fermentaţiei. Focarul fermentaţiei e în pântece, pe când în sticlă e la fund. Încolo, schimbările formei se fac tot aşa ca în sticlă.

Materiile aşezate în corp intră în putrezire, fermentează şi sunt răspândite în tot corpul de fermentaţie.  Fermentaţia produce căldură şi aţâţă tot corpul, această stare o numim friguri. Dacă fermentaţia se face întâi în  părţile dinăuntru, căldura se simte şi ea mai întâi înăuntru şi tocmai de aceea se simte frigul în afară. Această stare e mai primejdioasă decât cealaltă. Se ştie că frigul e simţit totdeauna înaintea căldurii frigurilor şi e lucru de mare însemnătate de a schimba această stare de frig într-o stare de căldură, adică de a scoate afară frigurile dinăuntru şi a aduce la suprafaţă materiile în fermentaţie. Dacă lucrul acesta nu izbuteşte, frigurile aduc cu ele o boală grea sau chiar moartea, căci organele  dinăuntru  ard  cu  adevărat  sau  sunt  cu  desăvârşire  încărcate  de  materii  străine,  dacă fermentaţia încetează mai înainte.

Vă voi arăta astăzi o serie de friguri în dezvoltarea şi în mersul lor, adică bolile de copii. Vă voi arăta că toate au aceeaşi pricină, că singurul lucru de însemnătate e de a cunoaşte cu adevărat natura uniformă a acestor boli şi că orice altă numire specială e de prisos, ba, câteodată, chiar înşelătoare. Aceste boli nu se pot ivi, decât atunci când corpul are destule materii în fermentaţie; fără îndoială că cea mai mare parte din oameni au o provizie îndestulătoare de cum se nasc. Aşa că e aproape sigur că nu e om care să nu fi trecut prin boli de copil. Dar am spus deja mai sus, de ce copiii au boli acute mai des decât cei în vârstă.

Totuşi aceste boli pot fi înlăturate. Vă voi da încă un exemplu. Pentru a feri de ruină oraşele noastre, nu se  îngăduie niciodată de a se face în mijlocul lor magazii de praf de puşcă sau de alte materii explozibile. Se ştie cu siguranţă, că oricâtă pază ar fi, o scânteie ar putea să cadă într-o zi sau în alta. Vă întreb, pentru ce n-am lua şi noi aceleaşi măsuri pentru corpul nostru? Pentru ce să băgăm mereu înăuntru noi materii străine, care vor aduce tulburări? Pentru ce să nu căutăm, mai degrabă, de a da afară materiile străine care se găsesc înăuntru? Aceste tulburări ale corpului nu sunt totdeauna aşa de primejdioase, dar ele aduc adeseori moartea, mai ales când fermentaţia nu găseşte nici o ieşire.

Să privim acum mersul bolilor de copii. Vom păstra numirile ce se obişnuiesc, cu toate că pentru noi n-au nici o valoare, doar pentru că ele arată foarte bine formele caracteristice ale bolilor de copii.

Toate bolile de copii se ivesc sub forme şi sub primejdii aşa de felurite, că nu pare uşor, de a găsi

în fiecare caz mijlocul nimerit de vindecare. Voi încerca deci, a vă face să înţelegeţi aceea ce constituie deosebirea bolilor,  cum se vindecă ele şi cum simptomele de boală cele mai felurite au întotdeauna aceleaşi două condiţii principale: „căldură îndoită sau frig”.

Pojar13. Să ne închipuim un copil atins de pojar; îl vedem neliniştit, fără somn, cu pielea uscată şi arzătoare şi zicem de obicei: „copilul ăsta are friguri”.

Pentru a uşura acest copil atins de friguri, trebuie mai întâi să ştim ce sunt frigurile şi cum se nasc

ele. Cine a urmărit ultima mea conferinţă, n-o să aibă multă greutate. Frigurile sunt o fermentaţie, care se face în corp. Fermentaţia se naşte din pricină că s-au aşezat în corp materii străine; pricina pentru care s-au aşezat e o mistuire neîndestulătoare, o hrană prea multă, sau o nutrire neîndestulătoare. Prin nutrire neîndestulătoare înţeleg şi aerul nesănătos amestecat cu gaze vătămătoare. Rămăşiţele hranei negăsind nici o eşire, sunt nevoite să se aşeze în  vecinătatea organelor care scot afară, adică în pântece.  Să  ne  închipuim  fermentaţia  în  pântece  aşa  cum  se  face  în  sticlă.  Materiile  străine, îngrămădite în pântece sunt răspândite în tot corpul prin fermentaţie. Ele nu se mărginesc  numai la căile circulaţiei sângelui, ci pătrund de-a dreptul în toate organele. Materiile în fermentaţie ocupă mai mult loc decât înainte de fermentaţie. Astfel pătrund în toate părţile corpului, de unde caută să iasă. Dar dacă pielea e impermeabilă, ea se întinde prin apăsarea dinăuntru, căci pielea se întinde pe cât e cu putinţă. Fermentaţia, adică trecerea materiilor străine într-o altă stare, produce căldură. Această căldură creşte mereu, prin frecarea materiilor în fermentaţie de organe şi mai ales de piele, căci nu e altceva decât o frecare, care produce neapărat căldură. Această stare izvorâtă din fermentaţie o numim friguri

De aci armează că frigurile vor fi tăiate mai bine în felul următor: trebuie să căutăm a deschide porii pielii; trebuie să facem să asude corpul şi frigurile vor înceta imediat Dar trebuie în acelaşi timp să ridicăm căldura prin mijlocul unui procedeu răcoritor.

Îndată  ce  am  făcut  aceasta,  boala  dispare  în  cele  mai  multe  cazuri,  fără  ca  pojarul  să

izbucnească; cu alte cuvinte, materiile străine sunt date afară sub o formă căreia nu putem să-i dăm un

13  Boală contagioasă la copii, care se manifestă prin apariţia unor pete roşii pe piele; rujeolă; cori

nume de boală specială, fiindcă materiile străine au fost date afară de către organele naturale în ud (urină), în sudoare, prin maţ (materiile fecale) şi prin respirare. Dacă aceasta nu se face la timp, pojarul izbucneşte şi iese la iveală în mici broboane foarte roşii şi mari ca lintea. Cu cât broboanele sunt mai numeroase, sau, – ceea ce e tot unu – cu cât materiile în fermentaţie sunt aduse mai cu îmbelşugare spre piele, cu atât primejdia e mai mică pentru viaţa copilului; dar cu cât broboanele sunt mai puţine, cu atât primejdia e mai mare, din pricina căldurii dezvoltate în organele dinăuntru, care se istovesc uşor prin frecarea maselor în fermentaţie. Atunci se naşte foarte uşor o inflamaţie de plămâni şi  copilul moare, nu fiindcă are pojar, ci fiindcă nu l-a avut îndestul.

Deci, două lucruri avem de făcut, pentru a vindeca pojarul.

Trebuie să căutăm a regla mistuirea şi a lăsa drum liber căilor pielii, rinichilor şi maţului. Apăsarea fermentaţiei nu se va mai îndrepta în sus, ci în jos. Asta se dobândeşte cu ajutorul băilor de trunchi cu fricţiuni şi băilor de şezut cu  fricţiuni. După aceste băi trebuie să facem copilul să asude. Asta se dobândeşte foarte simplu şi foarte uşor, când  mama îl ia cu ea în pat şi-l face să asude cu ajutorul propriei sale călduri. Altfel sudoarea se capătă foarte des acoperind copilul cu o plapomă de puf şi cu pături de lână într-un pat mare. Dar, în acelaşi timp, trebuie să deschidem ferestrele ziua şi noaptea, ca să fie totdeauna aer curat în odaie. Dacă sudoarea nu se capătă nici cu mijlocul acesta, trebuie să întrebuinţăm băile cu aburi. Baia de aburi se poate face mai uşor cu aparatul introdus de mine. Dar la nevoie se poate face şi altfel (vezi subcapitolul despre băile parţiale de soare). După fiecare baie de aburi, trebuie să răcorim bolnavul printr-o baie de trunchi cu fricţiuni.

Dacă izbutim să facem să asude copilul, vedem numai decât o uşurare însemnată. Dacă frigurile se ivesc iarăşi, trebuie să-l răcorim din nou printr-o baie de trunchi cu fricţiuni, sau printr-o baie de şezut cu fricţiuni şi apoi să aşezăm copilul în pat ca să asude. Trebuie să răcorim şi să reîncălzim bolnavul de câte ori se ivesc frigurile.

Dacă apăsarea e mai puternică la cap, la ochi sau în altă parte, trebuie mai întâi să zădărnicim această apăsare printr-o baie de aburi aplicată pe locul şi pe organele cele mai încărcate. Îndată ce pielea asudă, partea aceea e numaidecât uşurată şi nu mai e primejdie ca un organ oarecare să fie nimicit prin apăsarea materiilor în fermentaţie. Fiecare baie locală de aburi trebuie să fie de asemenea urmată de o răcoreală, cu ajutorul unei băi de trunchi cu fricţiuni sau a unei băi de şezut cu fricţiuni.

Dacă rezumaţi cele ce v-am spus asupra pojarului, veţi înţelege că această boală n-a putut să se nască decât fiindcă se găsea în corp o cantitate foarte mare de materii străine în stare potolită, care a

început să fermenteze dintr-o pricină oarecare şi care a dat naştere frigurilor şi simptomului de boală

(pojarul). Vedeţi dar, că pojarul are întocmai aceeaşi pricină ca frigurile în general şi vă voi arăta mai la vale că toate simptomele de boală pe care vi le voi expune, pot fi reduse la această singură pricină. Vezi şi raportul asupra tratamentului practic, partea a III-a, – „scrisori originale”.