Sifilis - infectia cu Treponema pallidum

Sifilisul este o boala sistemica complexa cu evolutie cronica produsa de Treponema pallidum. Treponema pallidum este o bacterie care apartine ordinului Spirochaetalis.

Sifilisul se transmite prin contactul direct al mucoaselor sau al unei solutii de continuitate tegumentare cu o leziune contagioasa. Transmiterea este :

* preponderent sexuala (inclusiv oro-genitala si ano-rectala)
* rareori prin :
o sarut frantuzesc ("french kiss")
o contactul tegumentelor cu o leziune contagioasa
o inoculare directa accidentala (de ex. la personalul medical)
o transplacentar (sifilisul congenital)
o transfuzii cu sange proaspat contaminat (Treponema pallidum nu supravietuieste mai mult de 24 - 48 de ore in conditiile normale de stocare a singelui)

Infectiozitatea este maxima in perioada initiala a bolii (mai ales atunci cand exista leziuni active : sancru primar, placi mucoase, condyloma lata), scazand lent in timp; practic bolnavul nu mai este contagios dupa o perioada de evolutie de 4 ani (fac exceptie gravidele care pot infecta fatul in utero; de asemenea sifilisul poate fi transmis in aceasta perioada si prin transfuzii cu sange proaspat).

Se apreciaza ca probabilitatea ca o persoana care a avut un contact sexual cu un bolnav cu sifilis infectios sa faca sifilis este de aproximativ 50 %. Transmisibilitatea sifilisului este influentata de o serie de factori ca practicile sexuale si igienice, statusul imun, marimea inoculului etc.

Dupa cateva ore de la inoculare treponemele ajung in ganglionii regionali si de aici in circulatia sistemica, producand o spirochetemie precoce, in aceasta perioada putind fi invadat orice organ.
Multi bolnavi pot controla evolutia bolii; fara tratament aceasta este variabila si imprevizibila. Evolutia bolii este rezultatul interactiunii dintre factorii Treponema pallidum si factorii gazdei; in aceasta interactiune se pare ca raspunsul imun are un rol crucial. Organismul uman dezvolta un raspuns imun celular intens, modificarile inflamatorii care apar secundar fiind responsabile de manifestarile clinice. In sifilisul tardiv netratat exista rezistenta fata de reinfectie (inocularea treponemelor nu se insoteste de aparitia sancrului). Rezistenta la reinfectie, care nu este totusi absoluta, este mediata umoral si celular.

Sifilisul congenital nu confera imunitate fata de reinfectie. De asemenea, nici in sifilisul corect tratat nu exista rezistenta fata de reinfectie.

Multiplicarea bacteriilor se produce preferential la nivelul locului de intrare. Perioada de incubatie este in medie de 21 de zile (3 - 90 de zile) de la inoculare.

Leziunea din sifilisul primar (sancrul primar) apare initial ca o papula rosietica, nedureroasa, care se erodeaza rapid si se indureaza, lasand o ulceratie nedureroasa, cu margini nete, uneori ridicate, ferm-elastice (consistenta cartilaginoasa - de aceea este denumit si sancru tare) si cu fundul curat, neted; reprezinta principala cauza de ulceratie genitala.

Numarul si marimea leziunilor (ca si durata perioadei de incubatie) depind de numarul treponemelor inoculate, de statusul imun al gazdei, tratamentul antibiotic intercurent si de suprainfectarea leziunilor. In multe cazuri aspectul este atipic, iar uneori sancrul poate lipsi.
La barbati sancrul apare mai frecvent la nivelul organelor genitale externe, iar la femei la nivelul vulvei, colului uterin si al perineului. Uneori se poate localiza pe buze, mucoasele oro-faringiana sau anorectala etc.
Foarte rar poate fi intalnit pe degete (in special la personalul medical) sau in orice regiune. Sancrul, care se insoteste de adenopatie loco-regionala (ganglionii sunt conglomerati, ferm-elastici, nedurerosi, fara tendinta la supuratie), se vindeca spontan dupa 3 - 6 saptamani (1 - 12 saptamani).

Dupa o perioada asimptomatica cuprinsa intre 2 si 8 saptamani urmeaza faza secundara.
Sifilisul secundar se caracterizeaza prin multiplicarea si diseminarea treponemelor; fara tratament dureaza pina cand organismul gazdei dezvolta un raspuns imun suficient de puternic pentru a putea controla multiplicarea treponemelor. Manifestarile din aceasta perioada sunt multiple si proteiforme. Cele mai cunoscute sunt eruptiile cutaneo-mucoase care apar la aproximativ 6 saptamani (2 - 12 saptamani) de la producerea infectiei si au intensitatea maxima dupa 3 - 4 luni; sunt intalnite la 80 - 90 % dintre bolnavi si constau in :

* leziuni cutanate, care apar in valuri, sunt de tip macular (rozeola), papulos, papulo-scuamos, pustulos (sau combinatii ale acestora), de culoare roza sau rosietica, nepruriginoase, indurate, rotunde si cu distributie simetrica. De obicei incep sa apara pe trunchi si radacina membrelor si sunt mai accentuate la nivelul zonelor de flexie si palmo-plantar; pot aparea in orice regiune a corpului. In 25 % din cazuri pot coexista cu sancrul primar rezidual. Se remit spontan (fara tratament persista intre cateva zile si 8 saptamini), de obicei fara cicatrice; pot lasa hipo- sau hiperpigmentare reziduala
* afectarea foliculilor pilosi (sifilide foliculare) : alopecie (mai ales temporala, dar si difuza, in placi - alopecie "in luminisuri"), rarirea sprancenelor si a barbii (apar "ca mancate de molii") sau subtierea firelor de par
* placi mucoase - eroziuni care formeaza placi rotunde, de culoare alb-cenusie cu halou rosietic, intalnite pe mucoasa bucala, palat, faringe, laringe, gland sau vulva.
* in zonele de jonctiune cutaneo-mucoasa sau in cele umede (pliuri) apar leziuni papulo-erozive hipertrofice, aplatizate, de culoare cenusie sau rosie-aprinsa (condyloma lata), care sunt foarte contagioase.

Manifestarile cutaneo-mucoase se pot insoti de :

* semne constitutionale (70 %) : febra, astenie, anorexie, greata, pierdere ponderala, angina, laringita, artralgii etc.;
* limfadenopatie generalizata (ganglioni ferm-elastici, discret mariti, mobili, nedurerosi), hepato-splenomegalie (50%);
* leziuni oculare (10 - 40 %) : uveita anterioara (mai frecventa la bolnavii HIV-pozitivi, este agravata in mod caracteristic de tratamentul cu corticosteroizi), sclerita, irita, retinita, papilita, nevrita optica etc.;
* leziuni osoase (osteita, periostita), cu dureri osoase care apar noaptea si sunt accentuate de caldura;
* afectare renala: sindrom nefrotic, glomerulonefrita prin complexe imune etc.;
* leziuni ale sistemului nervos central: cefalee, meningism, meningita "aseptica", diplopie, vertij, afectarea nervilor cranieni II-VIII etc.;
* afectare hepatica: cresterea fosfatazei alcaline, niveluri normale sau usor crescute ale bilirubinei, fara colestaza. Este mai frecventa la cei cu proctita sifilitica;
* leziuni intestinale: ingrosarea mucoasei, ulceratii

Sifilisul latent este definit ca acea faza a bolii in care testele treponemice specifice sunt pozitive, manifestarile clinice sunt absente, iar lichidul cefalo-rahidian si radiografia cardiopulmonara sunt normale. Totusi, si in aceasta perioada boala poate evolua.
Netratat, poate evolua spre vindecare spontana (60 %), spre sifilis tertiar sau poate persista tot restul vietii.

Sifilisul latent tardiv se caracterizeaza prin rezistenta fata de reinfectie si fata de recidivele infectioase si prin lipsa de contagiozitate; totusi, si in aceasta perioada sifilisul poate fi transmis prin transfuzii si de la gravida la fatul in utero.

Sifilisul tardiv (tertiar) apare dupa o perioada de evolutie cuprinsa intre 2 - 4 ani si 30 - 40 de ani la aproximativ o treime dintre bolnavii netratati; deoarece multi dintre bolnavii netratati pentru sifilis pot fi tratati cu antibiotice (care vindeca sau decapiteaza sifilisul latent) pentru alte afectiuni, cel putin in tarile dezvoltate, sifilisul tardiv este intalnit foarte rar.

Sifilisul cardio-vascular apare dupa 10 - 25 de ani de la infectie in aproximativ 10 % din cazurile netratate.

Deoarece sistemul nervos poate fi afectat in cursul fazei septicemice, manifestarile neurologice pot aparea in orice faza a bolii. De aceea neurosifilisul trebuie impartit in sifilis nervos acut (prezent la 8 - 40 % dintre bolnavii netratati) si sifilis nervos tardiv (cronic demielinizarea cordoanelor posterioare si a radacinilor posterioare ale ganglionilor spinali).

Sifilisul congenital apare de obicei prin infectarea fatului in utero; rareori este posibil ca nou-nascutul sa se contamineze la nastere, in cursul trecerii prin canalul vaginal. Infectarea fatului in utero se poate produce in orice stadiu al sifilisului netratat sau incorect tratat al gravidei. Riscul de transmitere transplacentara a sifilisului depinde de stadiul infectiei mamei si de varsta sarcinii; in ansamblu, acesta este de 50 %.

Diagnosticul se bazeaza pe :

* datele clinice
* datele epidemiologice
* metode de laborator:
o evidentierea Treponema pallidum in leziuni : ultramicroscopie directa in camp intunecat, imunofluorescenta directa, imunoperoxidare, PCR, impregnare argentica
o reactii serologice

Reactiile serologice se bazeaza pe evidentierea anticorpilor anti-Treponema pallidum; au fost dezvoltate doua tipuri de reactii serologice : netreponemice si treponemice.

Principalele reactii serologice netreponemice se bazeaza pe reactiile de :

* fixare a complementului : reactia Bordet-Wassermann clasica (RBW) etc.; sunt mai putin utilizate in prezent;
* floculare : VDRL (Venereal Disease Research Laboratories - testul netreponemic microscopic standard), RPR (Rapid Plasma Reagin - test macroscopic rapid) etc.

Reactiile serologice netreponemice sunt rapide si ieftine, usor de efectuat, permitand testarea unui mare numar de seruri; de aceea sunt utilizate pentru screening-ul sifilisului. De asemenea, doarece titrul lor se coreleaza cu activitatea bolii, sunt utilizate si pentru aprecierea stadiului evolutiv si a raspunsului terapeutic. In sifilisul netratat titrul anticorpilor antitreponemici este maxim in sifilisul secundar si in sifilisul latent recent, dupa care scade progresiv, de obicei la titruri mai mici de 1:4; la 25 % dintre bolnavi se negativeaza.

Deoarece pot aparea reactii serologice fals pozitive (1 - 3 % in populatia generala) in multe boli infectioase (hepatita, tuberculoza, malarie, infectia HIV, mononucleoza infectioasa, limfogranulomatoza veneriana, sancrul moale etc.) sau neinfectioase (hipergamaglobulinemii, colagenoze, boli autoimune, cardita reumatismala, transfuzii sanguine multiple, hepatopatii cronice etc.), in sarcina, la varstnici (10 % din cei peste 70 de ani), dupa vaccinare, la utilizatorii de droguri IV etc. este utila confirmarea reactiilor serologice netreponemice pozitive cu ajutorul testelor serologice treponemice specifice.
In pana la 40 % din cazurile de sifilis primar si 25 % din cele de sifilis latent tardiv netratat pot aparea reactii serologice fals negative.

Rectiile treponemice specifice utilizeaza Treponema pallidum drept antigen pentru detectarea anticorpilor antitreponemici. Se folosesc teste de :

* imunofluorescenta : FTA-Abs (Fluorescent Treponemal Antibody Absorbtion Test); este testul standard de imunofluorescenta indirecta si cea mai sensibila reactie serologica, dar si cea mai dificila din punct de vedere tehnic. Este primul test serologic care se pozitiveaza in sifilisul primar.
* hemaglutinare : TPHA (Treponema pallidum haemagglutination assay) si varianta sa, MHA-TP (microhaemagglutination assay for antibody to Treponema pallidum). Este mai usor de efectuat decit FTA-Abs, are aceeasi specificitate, dar sensibilitatea este mai redusa;
* imobilizare : testul de imobilizare a Treponema pallidum (TPI) sau testul Nelson, care determina capacitatea anticorpilor si a complementului de a imobiliza Treponema pallidum vii. Este testul standard, insa este dificil de efectuat, fiind utilizat doar in cercetare;
* imunoenzimatice (ELISA, PTA); sensibilitatea si specificitatea acestora sunt similare cu cele ale FTA-Abs si TPHA.

Testele serologice treponemice sunt mai scumpe decat cele netreponemice, iar daca sunt efectuate la persoanele cu risc scazut de sifilis pot da un procent ridicat de reactii fals pozitive (cauzele sunt in general aceleasi ca si pentru testele netreponemice); de aceea indicatia lor principala este reprezentata de verificarea reactiilor serologice netreponemice pozitive. Cu exceptia a aproximativ 10% dintre bolnavi (in special cei tratati in fazele initiale ale bolii), odata pozitivate, se mentin pozitive toata viata.

Tratamentul sifilisului se efectueaza in reteaua de dermato-venerologie. In situatiile in care acest lucru nu este posibil, tratamentul poate fi efectuat si de catre medicii de familie, dar conform indicatiilor dermato-venerologului.

Antibioticul de electie utilizat in tratamentul sifilisului in toate fazele evolutive si etalonul in functie de care este apreciata activitatea antitreponemica a altor antibiotice este penicilina administrata parenteral.

Scopul tratamentului in sifilisul recent este de a vindeca leziunile (in cazurile simptomatice), de a intrerupe transmiterea sexuala si de a preveni aparitia complicatiilor tardive. In sifilisul tardiv (mai ales in sifilisul nervos si cardio-vascular) acesta este in primul rind de a preveni aparitia si evolutia complicatiilor severe si, eventual, de a asigura vindecarea.

Se recomanda ca bolnavii cu sifilis sa fie testati si pentru infectia HIV (cu consiliere pre- si post-testare). Sifilisul creste riscul de a fi infectat cu HIV si de a transmite infectia HIV.

Chiar daca sifilisul se transmite atunci cand exista leziuni cutaneo-mucoase, trebuie examinate toate persoanele care au avut relatii sexuale cu bolnavi cu sifilis, indiferent de stadiul evolutiv al bolii. Vor fi examinati, investigati si tratati toti partenerii sexuali din ultimele trei luni (sifilisul primar), 6 luni plus durata eruptiei (sifilisul secundar) sau un an (sifilisul latent recent). Partenerii sexuali si copiii bolnavilor cu sifilis tardiv vor fi examinati si investigati; tratamentul va fi stabilit in functie de rezultatul investigatiilor.

Nota finala :

* transmiterea sifilisului se face preponderent pe cale sexuala
* bolnavul netratat este contagios in special in primul an de boala (fac exceptie gravidele !)
* manifestarile clinice sunt adeseori nespecifice; de aceea, sifilisul trebuie avut in vedere in cazul :
o oricarei ulceratii genitale
o unei eruptii cutanate atipice care apare la o persoana cu comportament sexual riscant
* nu orice pacient cu serologie pozitiva pentru sifilis este si bolnav de sifilis
* orice suspiciune de sifilis se indruma pentru diagnostic si stabilirea conduitei terapeutice la dermato-venerolog
* tratamentul de electie al sifilisului este reprezentat de peniciline
* tratamentul precoce si corect asigura vindecarea bolii
* deoarece calea de transmitere este comuna, se recomanda testarea (cu consiliere pre- si post-testare) HIV a bolnavilor cu sifilis
* pentru intreruperea lantului epidemiologic sunt necesare investigarea si tratarea partenerilor sexuali
* urmarirea post-terapeutica de laborator se efectueaza cu ajutorul testelor netreponemice cantitative.

bts · despre sanatate · Sifilis · Sifilis - infectia cu Treponema pallidum

Sifilis - infectia cu Treponema pallidum

Sifilis - infectia cu Treponema pallidum

Sifilisul este o boala sistemica complexa cu evolutie cronica produsa de Treponema pallidum. Treponema pallidum este o bacterie care apartine ordinului Spirochaetalis.

Sifilisul se transmite prin contactul direct al mucoaselor sau al unei solutii de continuitate tegumentare cu o leziune contagioasa. Transmiterea este :

* preponderent sexuala (inclusiv oro-genitala si ano-rectala)
* rareori prin :
o sarut frantuzesc ("french kiss")
o contactul tegumentelor cu o leziune contagioasa
o inoculare directa accidentala (de ex. la personalul medical)
o transplacentar (sifilisul congenital)
o transfuzii cu sange proaspat contaminat (Treponema pallidum nu supravietuieste mai mult de 24 - 48 de ore in conditiile normale de stocare a singelui)

Infectiozitatea este maxima in perioada initiala a bolii (mai ales atunci cand exista leziuni active : sancru primar, placi mucoase, condyloma lata), scazand lent in timp; practic bolnavul nu mai este contagios dupa o perioada de evolutie de 4 ani (fac exceptie gravidele care pot infecta fatul in utero; de asemenea sifilisul poate fi transmis in aceasta perioada si prin transfuzii cu sange proaspat).

Se apreciaza ca probabilitatea ca o persoana care a avut un contact sexual cu un bolnav cu sifilis infectios sa faca sifilis este de aproximativ 50 %. Transmisibilitatea sifilisului este influentata de o serie de factori ca practicile sexuale si igienice, statusul imun, marimea inoculului etc.

Dupa cateva ore de la inoculare treponemele ajung in ganglionii regionali si de aici in circulatia sistemica, producand o spirochetemie precoce, in aceasta perioada putind fi invadat orice organ.
Multi bolnavi pot controla evolutia bolii; fara tratament aceasta este variabila si imprevizibila. Evolutia bolii este rezultatul interactiunii dintre factorii Treponema pallidum si factorii gazdei; in aceasta interactiune se pare ca raspunsul imun are un rol crucial. Organismul uman dezvolta un raspuns imun celular intens, modificarile inflamatorii care apar secundar fiind responsabile de manifestarile clinice. In sifilisul tardiv netratat exista rezistenta fata de reinfectie (inocularea treponemelor nu se insoteste de aparitia sancrului). Rezistenta la reinfectie, care nu este totusi absoluta, este mediata umoral si celular.

Sifilisul congenital nu confera imunitate fata de reinfectie. De asemenea, nici in sifilisul corect tratat nu exista rezistenta fata de reinfectie.

Multiplicarea bacteriilor se produce preferential la nivelul locului de intrare. Perioada de incubatie este in medie de 21 de zile (3 - 90 de zile) de la inoculare.

Leziunea din sifilisul primar (sancrul primar) apare initial ca o papula rosietica, nedureroasa, care se erodeaza rapid si se indureaza, lasand o ulceratie nedureroasa, cu margini nete, uneori ridicate, ferm-elastice (consistenta cartilaginoasa - de aceea este denumit si sancru tare) si cu fundul curat, neted; reprezinta principala cauza de ulceratie genitala.

Numarul si marimea leziunilor (ca si durata perioadei de incubatie) depind de numarul treponemelor inoculate, de statusul imun al gazdei, tratamentul antibiotic intercurent si de suprainfectarea leziunilor. In multe cazuri aspectul este atipic, iar uneori sancrul poate lipsi.
La barbati sancrul apare mai frecvent la nivelul organelor genitale externe, iar la femei la nivelul vulvei, colului uterin si al perineului. Uneori se poate localiza pe buze, mucoasele oro-faringiana sau anorectala etc.
Foarte rar poate fi intalnit pe degete (in special la personalul medical) sau in orice regiune. Sancrul, care se insoteste de adenopatie loco-regionala (ganglionii sunt conglomerati, ferm-elastici, nedurerosi, fara tendinta la supuratie), se vindeca spontan dupa 3 - 6 saptamani (1 - 12 saptamani).

Dupa o perioada asimptomatica cuprinsa intre 2 si 8 saptamani urmeaza faza secundara.
Sifilisul secundar se caracterizeaza prin multiplicarea si diseminarea treponemelor; fara tratament dureaza pina cand organismul gazdei dezvolta un raspuns imun suficient de puternic pentru a putea controla multiplicarea treponemelor. Manifestarile din aceasta perioada sunt multiple si proteiforme. Cele mai cunoscute sunt eruptiile cutaneo-mucoase care apar la aproximativ 6 saptamani (2 - 12 saptamani) de la producerea infectiei si au intensitatea maxima dupa 3 - 4 luni; sunt intalnite la 80 - 90 % dintre bolnavi si constau in :

* leziuni cutanate, care apar in valuri, sunt de tip macular (rozeola), papulos, papulo-scuamos, pustulos (sau combinatii ale acestora), de culoare roza sau rosietica, nepruriginoase, indurate, rotunde si cu distributie simetrica. De obicei incep sa apara pe trunchi si radacina membrelor si sunt mai accentuate la nivelul zonelor de flexie si palmo-plantar; pot aparea in orice regiune a corpului. In 25 % din cazuri pot coexista cu sancrul primar rezidual. Se remit spontan (fara tratament persista intre cateva zile si 8 saptamini), de obicei fara cicatrice; pot lasa hipo- sau hiperpigmentare reziduala
* afectarea foliculilor pilosi (sifilide foliculare) : alopecie (mai ales temporala, dar si difuza, in placi - alopecie "in luminisuri"), rarirea sprancenelor si a barbii (apar "ca mancate de molii") sau subtierea firelor de par
* placi mucoase - eroziuni care formeaza placi rotunde, de culoare alb-cenusie cu halou rosietic, intalnite pe mucoasa bucala, palat, faringe, laringe, gland sau vulva.
* in zonele de jonctiune cutaneo-mucoasa sau in cele umede (pliuri) apar leziuni papulo-erozive hipertrofice, aplatizate, de culoare cenusie sau rosie-aprinsa (condyloma lata), care sunt foarte contagioase.

Manifestarile cutaneo-mucoase se pot insoti de :

* semne constitutionale (70 %) : febra, astenie, anorexie, greata, pierdere ponderala, angina, laringita, artralgii etc.;
* limfadenopatie generalizata (ganglioni ferm-elastici, discret mariti, mobili, nedurerosi), hepato-splenomegalie (50%);
* leziuni oculare (10 - 40 %) : uveita anterioara (mai frecventa la bolnavii HIV-pozitivi, este agravata in mod caracteristic de tratamentul cu corticosteroizi), sclerita, irita, retinita, papilita, nevrita optica etc.;
* leziuni osoase (osteita, periostita), cu dureri osoase care apar noaptea si sunt accentuate de caldura;
* afectare renala: sindrom nefrotic, glomerulonefrita prin complexe imune etc.;
* leziuni ale sistemului nervos central: cefalee, meningism, meningita "aseptica", diplopie, vertij, afectarea nervilor cranieni II-VIII etc.;
* afectare hepatica: cresterea fosfatazei alcaline, niveluri normale sau usor crescute ale bilirubinei, fara colestaza. Este mai frecventa la cei cu proctita sifilitica;
* leziuni intestinale: ingrosarea mucoasei, ulceratii

Sifilisul latent este definit ca acea faza a bolii in care testele treponemice specifice sunt pozitive, manifestarile clinice sunt absente, iar lichidul cefalo-rahidian si radiografia cardiopulmonara sunt normale. Totusi, si in aceasta perioada boala poate evolua.
Netratat, poate evolua spre vindecare spontana (60 %), spre sifilis tertiar sau poate persista tot restul vietii.

Sifilisul latent tardiv se caracterizeaza prin rezistenta fata de reinfectie si fata de recidivele infectioase si prin lipsa de contagiozitate; totusi, si in aceasta perioada sifilisul poate fi transmis prin transfuzii si de la gravida la fatul in utero.

Sifilisul tardiv (tertiar) apare dupa o perioada de evolutie cuprinsa intre 2 - 4 ani si 30 - 40 de ani la aproximativ o treime dintre bolnavii netratati; deoarece multi dintre bolnavii netratati pentru sifilis pot fi tratati cu antibiotice (care vindeca sau decapiteaza sifilisul latent) pentru alte afectiuni, cel putin in tarile dezvoltate, sifilisul tardiv este intalnit foarte rar.

Sifilisul cardio-vascular apare dupa 10 - 25 de ani de la infectie in aproximativ 10 % din cazurile netratate.

Deoarece sistemul nervos poate fi afectat in cursul fazei septicemice, manifestarile neurologice pot aparea in orice faza a bolii. De aceea neurosifilisul trebuie impartit in sifilis nervos acut (prezent la 8 - 40 % dintre bolnavii netratati) si sifilis nervos tardiv (cronic demielinizarea cordoanelor posterioare si a radacinilor posterioare ale ganglionilor spinali).

Sifilisul congenital apare de obicei prin infectarea fatului in utero; rareori este posibil ca nou-nascutul sa se contamineze la nastere, in cursul trecerii prin canalul vaginal. Infectarea fatului in utero se poate produce in orice stadiu al sifilisului netratat sau incorect tratat al gravidei. Riscul de transmitere transplacentara a sifilisului depinde de stadiul infectiei mamei si de varsta sarcinii; in ansamblu, acesta este de 50 %.

Diagnosticul se bazeaza pe :

* datele clinice
* datele epidemiologice
* metode de laborator:
o evidentierea Treponema pallidum in leziuni : ultramicroscopie directa in camp intunecat, imunofluorescenta directa, imunoperoxidare, PCR, impregnare argentica
o reactii serologice

Reactiile serologice se bazeaza pe evidentierea anticorpilor anti-Treponema pallidum; au fost dezvoltate doua tipuri de reactii serologice : netreponemice si treponemice.

Principalele reactii serologice netreponemice se bazeaza pe reactiile de :

* fixare a complementului : reactia Bordet-Wassermann clasica (RBW) etc.; sunt mai putin utilizate in prezent;
* floculare : VDRL (Venereal Disease Research Laboratories - testul netreponemic microscopic standard), RPR (Rapid Plasma Reagin - test macroscopic rapid) etc.

Reactiile serologice netreponemice sunt rapide si ieftine, usor de efectuat, permitand testarea unui mare numar de seruri; de aceea sunt utilizate pentru screening-ul sifilisului. De asemenea, doarece titrul lor se coreleaza cu activitatea bolii, sunt utilizate si pentru aprecierea stadiului evolutiv si a raspunsului terapeutic. In sifilisul netratat titrul anticorpilor antitreponemici este maxim in sifilisul secundar si in sifilisul latent recent, dupa care scade progresiv, de obicei la titruri mai mici de 1:4; la 25 % dintre bolnavi se negativeaza.

Deoarece pot aparea reactii serologice fals pozitive (1 - 3 % in populatia generala) in multe boli infectioase (hepatita, tuberculoza, malarie, infectia HIV, mononucleoza infectioasa, limfogranulomatoza veneriana, sancrul moale etc.) sau neinfectioase (hipergamaglobulinemii, colagenoze, boli autoimune, cardita reumatismala, transfuzii sanguine multiple, hepatopatii cronice etc.), in sarcina, la varstnici (10 % din cei peste 70 de ani), dupa vaccinare, la utilizatorii de droguri IV etc. este utila confirmarea reactiilor serologice netreponemice pozitive cu ajutorul testelor serologice treponemice specifice.
In pana la 40 % din cazurile de sifilis primar si 25 % din cele de sifilis latent tardiv netratat pot aparea reactii serologice fals negative.

Rectiile treponemice specifice utilizeaza Treponema pallidum drept antigen pentru detectarea anticorpilor antitreponemici. Se folosesc teste de :

* imunofluorescenta : FTA-Abs (Fluorescent Treponemal Antibody Absorbtion Test); este testul standard de imunofluorescenta indirecta si cea mai sensibila reactie serologica, dar si cea mai dificila din punct de vedere tehnic. Este primul test serologic care se pozitiveaza in sifilisul primar.
* hemaglutinare : TPHA (Treponema pallidum haemagglutination assay) si varianta sa, MHA-TP (microhaemagglutination assay for antibody to Treponema pallidum). Este mai usor de efectuat decit FTA-Abs, are aceeasi specificitate, dar sensibilitatea este mai redusa;
* imobilizare : testul de imobilizare a Treponema pallidum (TPI) sau testul Nelson, care determina capacitatea anticorpilor si a complementului de a imobiliza Treponema pallidum vii. Este testul standard, insa este dificil de efectuat, fiind utilizat doar in cercetare;
* imunoenzimatice (ELISA, PTA); sensibilitatea si specificitatea acestora sunt similare cu cele ale FTA-Abs si TPHA.

Testele serologice treponemice sunt mai scumpe decat cele netreponemice, iar daca sunt efectuate la persoanele cu risc scazut de sifilis pot da un procent ridicat de reactii fals pozitive (cauzele sunt in general aceleasi ca si pentru testele netreponemice); de aceea indicatia lor principala este reprezentata de verificarea reactiilor serologice netreponemice pozitive. Cu exceptia a aproximativ 10% dintre bolnavi (in special cei tratati in fazele initiale ale bolii), odata pozitivate, se mentin pozitive toata viata.

Tratamentul sifilisului se efectueaza in reteaua de dermato-venerologie. In situatiile in care acest lucru nu este posibil, tratamentul poate fi efectuat si de catre medicii de familie, dar conform indicatiilor dermato-venerologului.

Antibioticul de electie utilizat in tratamentul sifilisului in toate fazele evolutive si etalonul in functie de care este apreciata activitatea antitreponemica a altor antibiotice este penicilina administrata parenteral.

Scopul tratamentului in sifilisul recent este de a vindeca leziunile (in cazurile simptomatice), de a intrerupe transmiterea sexuala si de a preveni aparitia complicatiilor tardive. In sifilisul tardiv (mai ales in sifilisul nervos si cardio-vascular) acesta este in primul rind de a preveni aparitia si evolutia complicatiilor severe si, eventual, de a asigura vindecarea.

Se recomanda ca bolnavii cu sifilis sa fie testati si pentru infectia HIV (cu consiliere pre- si post-testare). Sifilisul creste riscul de a fi infectat cu HIV si de a transmite infectia HIV.

Chiar daca sifilisul se transmite atunci cand exista leziuni cutaneo-mucoase, trebuie examinate toate persoanele care au avut relatii sexuale cu bolnavi cu sifilis, indiferent de stadiul evolutiv al bolii. Vor fi examinati, investigati si tratati toti partenerii sexuali din ultimele trei luni (sifilisul primar), 6 luni plus durata eruptiei (sifilisul secundar) sau un an (sifilisul latent recent). Partenerii sexuali si copiii bolnavilor cu sifilis tardiv vor fi examinati si investigati; tratamentul va fi stabilit in functie de rezultatul investigatiilor.

Nota finala :

* transmiterea sifilisului se face preponderent pe cale sexuala
* bolnavul netratat este contagios in special in primul an de boala (fac exceptie gravidele !)
* manifestarile clinice sunt adeseori nespecifice; de aceea, sifilisul trebuie avut in vedere in cazul :
o oricarei ulceratii genitale
o unei eruptii cutanate atipice care apare la o persoana cu comportament sexual riscant
* nu orice pacient cu serologie pozitiva pentru sifilis este si bolnav de sifilis
* orice suspiciune de sifilis se indruma pentru diagnostic si stabilirea conduitei terapeutice la dermato-venerolog
* tratamentul de electie al sifilisului este reprezentat de peniciline
* tratamentul precoce si corect asigura vindecarea bolii
* deoarece calea de transmitere este comuna, se recomanda testarea (cu consiliere pre- si post-testare) HIV a bolnavilor cu sifilis
* pentru intreruperea lantului epidemiologic sunt necesare investigarea si tratarea partenerilor sexuali
* urmarirea post-terapeutica de laborator se efectueaza cu ajutorul testelor netreponemice cantitative.

Infectiile cu transmitere sexuala

Infectiile cu Transmitere Sexuala (ITS) sunt acele infectii care se transmit, in primul rand, prin activitate sexuala si afecteaza, in primul rand, zona genitala. O alta denumire este si "boli cu transmitere sexuala" sau "boli venerice".

Cele mai cunoscute infectii cu transmitere sexuala

* HIV - virusul imunodeficientei umane - vezi sectiunile "Despre HIV / SIDA" si "Despre transmitere HIV"
* Sifilis
* Gonoree
* Herpes genital
* Hepatita
* Negi genitali (condiloame genitale)
* Chlamydia
* Trichomoniaza (Tricomonas)
* Candidoza genitala

Agenti patogeni

Infectiile cu transmitere sexuala pot fi provocate de :

* virusuri (de exemplu virusul imunodeficientei umane - HIV, virusul Herpex Simplex - HSV)
* bacterii (de exemplu Treponema Pallidum, Neisseria Gonorrhea)
* micoplasme si chlamidii (de exemplu Mycoplasma Hominis, Chlamidia Trachomatis)
* fungi (ciuperci) (de exemplu Candida Albicans)
* protozoare (de exemplu Trichomonas Vaginalis)
* metazoare (paraziti) (de exemplu Sarcoptes Scabiei Hominis)

Agentii patogeni se afla in diferite concentratii, in primul rand, in fluidele organismului : sange, sperma, secretii vaginale si uretrale, lapte matern, saliva (de exemplu HIV, sifilis). Agentii patogeni se afla si in leziunile provocate de infectie pe piele (de exemplu herpes, sifilis), sau se afla direct pe piele (de exemplu paduchii lati).

Transmitere

Principala cale de transmitere a infectiilor sexuale este contactul dintre fluidele infectate si mucoasele organismului, prin sexul vaginal, oral sau anal neprotejat. O alta modalitate de transmitere in timpul activitatii sexuale este contactul fizic (intim) direct cu zona infectata.

In functie de specificul infectiei, alte modalitati de infectare sunt :

* de la mama infectata la fat in timpul sarcinii, nasterii sau alaptarii
* folosirea in comun cu o persoana infectata, de ace si seringi
* transfuzii cu sange sau produse de sange netestate
* folosirea in comun cu o persoana infectata, de lenjerie intima, prosoape, lenjerie de pat, obiecte taiose sau intepatoare infectate (trusa de ras, trusa de manichiura, tatuare, etc)
* folosirea in comun cu o persoana infectata, de obiecte destinate activitatii sexuale (penis artificial), fara protectie
* accidental


Probabilitatea transmiterii unei infectii sexuale creste daca exista rani sau ulceratii ale pielii sau ale mucoaselor, care sa usureze intrarea agentului patogen in organism.

Simptome

In cazul infectiilor cu transmitere sexuala simptomele se localizeaza, in special, in zona genitala - vulva, vagin, col uterin, uretra, gland (capul penisului), corpul penisului, epididim, testicul. Alte zone in care pot apare sunt si zona anusului sau zona bucala.

Simptomele infectiilor cu transmitere sexuale sunt foarte numeroase si diferite, multe dintre ele putand fi intalnite si in alte stari patologice fara legatura cu activitatea sexuala (de exemplu febra). De asemenea, cele mai multe dintre infectiile cu transmitere sexuala nu prezinta simptome (se spune ca infectiile sunt asimptomatice) dar chiar fara simptome, pot fi transmise. De aceea numai un test specific poate sa dea un rezultat sigur si concludent in legatura cu existenta unei infectii cu transmitere sexuala si cu agentul patogen.

Simptomele, atunci cand apar, pot fi :

* daca esti femeie :
o secretii (scurgeri) neobisnuite din vagin. La femei exista o secretie fiziologica (normala). Ar trebui sa te ingrijorezi daca secretia isi schimba culoarea (devine verzuie sau gri), mirosul (devine neplacut), consistenta (devine apoasa sau branzoasa), cantitatea (devine abundenta)
o dureri sau usturime in timpul urinarii
o dureri si mancarimi in jurul vaginului sau in zona perianala (perineu, anus)
o durere in timpul actului sexual
o aparitia de excrescente (negi) in zona labiilor, vagin sau in zona perianala
o iritatii, rani in jurul vaginului sau in zona perianala

* daca esti barbat :
o secretie din penis in cantitati neobisnuite, cu o culoare si un miros neobisnuite
o senzatie de usturime in penis in timpul urinarii si imediat dupa
o iritatii, rani, veruci (negi) pe penis, in jurul lui sau in zona perianala
o mancarimi sau umflaturi in zona genitala, in zona perianala sau in alte parti ale corpului

Ceea ce este extrem de important sa stii este ca indiferent daca exista sau nu simptome, din momentul infectarii persoana infectata poate transmite infectia mai departe.

Tratament

Unele infectii cu transmitere sexuala pot fi vindecate (de exemplu tricomoniaza, sifilisul), altele sunt incurabile (de exemplu infectia herpetica, infectia HIV), persoana infectata fiind purtatoare a agentului patogen si putand infecta tot restul vietii.

Tratamentul infectiilor cu transmitere sexuala se aplica fie direct cauzei - pentru distrugerea agentului patogen (de exemplu sifilis sau tricomonas), fie efectelor - pentru eliminarea leziunilor atunci cand ele apar (de exemplu herpesul sau negii genitali).

In cazul hepatitei B exista si vaccin.

Cu cat o infectie cu transmitere sexuala este mai devreme depistata, cu atat mai rapida si mai sigura poate fi vindecarea (in cazul in care este vindecabila).

In cazul in care unul dintre parteneri este depistat pozitiv este obligatoriu ca si celalalt partener sa mearga la medic. In acelasi timp, este obligatoriu ca toti partenerii de pana atunci sa fie instiintati de situatie, pentru a stopa transmiterea infectiei.
Numai medicul specialist poate pune diagnosticul si poate recomanda tratamentul care sa vindece (in cazul in care se poate vindeca) sau sa tina sub control evolutia starii de sanatate si poate recomanda cel mai bun comportament care sa previna transmiterea infectiei, reinfectarea sau auto-infectarea.

Consecinte

Consecintele infectiilor cu transmitere sexuala sunt numeroase - de la neplacut (de exemplu raia) pana la deces (virusul imunodeficientei umane - HIV), uneori cancer (Human Papilomavirus), de multe ori sterilitate (chlamidiaza, gonoreea).

Infectiile cu transmitere sexuala - cele mai frecvente fiind gonoreea, sifilisul si hepatita - nu afecteaza organismul doar la nivelul organelor genitale. Nedescoperite sau netratate la timp, ele pot avea efecte extrem de grave asupra starii generale de sanatate, afectand si alte organe sau sisteme.

Alte informatii

Daca exista cea mai mica banuiala ca este posibil sa fi fost infectat cu o infectie cu transmitere sexuala, trebuie sa mergi imediat la medic pentru examinare si teste de laborator. Nu este cazul sa pierzi timpul incercand sa afli "ce ar putea fi" si nici nu trebuie sa cauti "remedii de la bunica". Medicul poate sa iti spuna precis daca este o problema, care este problema si care este cea mai buna rezolvare.

Medicii carora te poti adresa sunt :

* daca esti femeie :
o medicul specialist GINECOLOG (specialitatea medicala se numeste GINECOLOGIE)

* daca esti barbat :
o medicul specialist UROLOG (specialitatea medicala se numeste UROLOGIE)

* indiferent de sex :
o medicul specialiat DERMATOLOG (specialitatea medicala se numeste DERMATOLOGIE sau DERMATO-VENEROLOGIE)
o medicul specialist INFECTIONIST (specialitatea medicala se numeste BOLI INFECTIOASE)

Este bine sa incepi cu o vizita la MEDICUL DE FAMILIE fiindca este medicul care poate face o foarte buna triere a cazurilor, pastrand in acest fel o ordine in sistemul medical, este cel care cunoaste cel mai bine reteaua medicala din zona in care te afli si poate sa iti faca cea mai buna recomandare, examinarea este gratuita iar de la medicul de familie poti primi o trimitere catre un serviciu gratuit.

Infectiile cu transmitere sexuala reprezinta probleme de sanatate ale caror rezolvare nu trebuie amanata.

bts · despre sanatate · Infectiile cu transmitere sexuala · plante medicinale · remedii babesti · remedii naturiste · sanatateverde · terapii naturiste · tratament

Infectiile cu transmitere sexuala

Infectiile cu transmitere sexuala

Infectiile cu Transmitere Sexuala (ITS) sunt acele infectii care se transmit, in primul rand, prin activitate sexuala si afecteaza, in primul rand, zona genitala. O alta denumire este si "boli cu transmitere sexuala" sau "boli venerice".

Cele mai cunoscute infectii cu transmitere sexuala

* HIV - virusul imunodeficientei umane - vezi sectiunile "Despre HIV / SIDA" si "Despre transmitere HIV"
* Sifilis
* Gonoree
* Herpes genital
* Hepatita
* Negi genitali (condiloame genitale)
* Chlamydia
* Trichomoniaza (Tricomonas)
* Candidoza genitala

Agenti patogeni

Infectiile cu transmitere sexuala pot fi provocate de :

* virusuri (de exemplu virusul imunodeficientei umane - HIV, virusul Herpex Simplex - HSV)
* bacterii (de exemplu Treponema Pallidum, Neisseria Gonorrhea)
* micoplasme si chlamidii (de exemplu Mycoplasma Hominis, Chlamidia Trachomatis)
* fungi (ciuperci) (de exemplu Candida Albicans)
* protozoare (de exemplu Trichomonas Vaginalis)
* metazoare (paraziti) (de exemplu Sarcoptes Scabiei Hominis)

Agentii patogeni se afla in diferite concentratii, in primul rand, in fluidele organismului : sange, sperma, secretii vaginale si uretrale, lapte matern, saliva (de exemplu HIV, sifilis). Agentii patogeni se afla si in leziunile provocate de infectie pe piele (de exemplu herpes, sifilis), sau se afla direct pe piele (de exemplu paduchii lati).

Transmitere

Principala cale de transmitere a infectiilor sexuale este contactul dintre fluidele infectate si mucoasele organismului, prin sexul vaginal, oral sau anal neprotejat. O alta modalitate de transmitere in timpul activitatii sexuale este contactul fizic (intim) direct cu zona infectata.

In functie de specificul infectiei, alte modalitati de infectare sunt :

* de la mama infectata la fat in timpul sarcinii, nasterii sau alaptarii
* folosirea in comun cu o persoana infectata, de ace si seringi
* transfuzii cu sange sau produse de sange netestate
* folosirea in comun cu o persoana infectata, de lenjerie intima, prosoape, lenjerie de pat, obiecte taiose sau intepatoare infectate (trusa de ras, trusa de manichiura, tatuare, etc)
* folosirea in comun cu o persoana infectata, de obiecte destinate activitatii sexuale (penis artificial), fara protectie
* accidental


Probabilitatea transmiterii unei infectii sexuale creste daca exista rani sau ulceratii ale pielii sau ale mucoaselor, care sa usureze intrarea agentului patogen in organism.

Simptome

In cazul infectiilor cu transmitere sexuala simptomele se localizeaza, in special, in zona genitala - vulva, vagin, col uterin, uretra, gland (capul penisului), corpul penisului, epididim, testicul. Alte zone in care pot apare sunt si zona anusului sau zona bucala.

Simptomele infectiilor cu transmitere sexuale sunt foarte numeroase si diferite, multe dintre ele putand fi intalnite si in alte stari patologice fara legatura cu activitatea sexuala (de exemplu febra). De asemenea, cele mai multe dintre infectiile cu transmitere sexuala nu prezinta simptome (se spune ca infectiile sunt asimptomatice) dar chiar fara simptome, pot fi transmise. De aceea numai un test specific poate sa dea un rezultat sigur si concludent in legatura cu existenta unei infectii cu transmitere sexuala si cu agentul patogen.

Simptomele, atunci cand apar, pot fi :

* daca esti femeie :
o secretii (scurgeri) neobisnuite din vagin. La femei exista o secretie fiziologica (normala). Ar trebui sa te ingrijorezi daca secretia isi schimba culoarea (devine verzuie sau gri), mirosul (devine neplacut), consistenta (devine apoasa sau branzoasa), cantitatea (devine abundenta)
o dureri sau usturime in timpul urinarii
o dureri si mancarimi in jurul vaginului sau in zona perianala (perineu, anus)
o durere in timpul actului sexual
o aparitia de excrescente (negi) in zona labiilor, vagin sau in zona perianala
o iritatii, rani in jurul vaginului sau in zona perianala

* daca esti barbat :
o secretie din penis in cantitati neobisnuite, cu o culoare si un miros neobisnuite
o senzatie de usturime in penis in timpul urinarii si imediat dupa
o iritatii, rani, veruci (negi) pe penis, in jurul lui sau in zona perianala
o mancarimi sau umflaturi in zona genitala, in zona perianala sau in alte parti ale corpului

Ceea ce este extrem de important sa stii este ca indiferent daca exista sau nu simptome, din momentul infectarii persoana infectata poate transmite infectia mai departe.

Tratament

Unele infectii cu transmitere sexuala pot fi vindecate (de exemplu tricomoniaza, sifilisul), altele sunt incurabile (de exemplu infectia herpetica, infectia HIV), persoana infectata fiind purtatoare a agentului patogen si putand infecta tot restul vietii.

Tratamentul infectiilor cu transmitere sexuala se aplica fie direct cauzei - pentru distrugerea agentului patogen (de exemplu sifilis sau tricomonas), fie efectelor - pentru eliminarea leziunilor atunci cand ele apar (de exemplu herpesul sau negii genitali).

In cazul hepatitei B exista si vaccin.

Cu cat o infectie cu transmitere sexuala este mai devreme depistata, cu atat mai rapida si mai sigura poate fi vindecarea (in cazul in care este vindecabila).

In cazul in care unul dintre parteneri este depistat pozitiv este obligatoriu ca si celalalt partener sa mearga la medic. In acelasi timp, este obligatoriu ca toti partenerii de pana atunci sa fie instiintati de situatie, pentru a stopa transmiterea infectiei.
Numai medicul specialist poate pune diagnosticul si poate recomanda tratamentul care sa vindece (in cazul in care se poate vindeca) sau sa tina sub control evolutia starii de sanatate si poate recomanda cel mai bun comportament care sa previna transmiterea infectiei, reinfectarea sau auto-infectarea.

Consecinte

Consecintele infectiilor cu transmitere sexuala sunt numeroase - de la neplacut (de exemplu raia) pana la deces (virusul imunodeficientei umane - HIV), uneori cancer (Human Papilomavirus), de multe ori sterilitate (chlamidiaza, gonoreea).

Infectiile cu transmitere sexuala - cele mai frecvente fiind gonoreea, sifilisul si hepatita - nu afecteaza organismul doar la nivelul organelor genitale. Nedescoperite sau netratate la timp, ele pot avea efecte extrem de grave asupra starii generale de sanatate, afectand si alte organe sau sisteme.

Alte informatii

Daca exista cea mai mica banuiala ca este posibil sa fi fost infectat cu o infectie cu transmitere sexuala, trebuie sa mergi imediat la medic pentru examinare si teste de laborator. Nu este cazul sa pierzi timpul incercand sa afli "ce ar putea fi" si nici nu trebuie sa cauti "remedii de la bunica". Medicul poate sa iti spuna precis daca este o problema, care este problema si care este cea mai buna rezolvare.

Medicii carora te poti adresa sunt :

* daca esti femeie :
o medicul specialist GINECOLOG (specialitatea medicala se numeste GINECOLOGIE)

* daca esti barbat :
o medicul specialist UROLOG (specialitatea medicala se numeste UROLOGIE)

* indiferent de sex :
o medicul specialiat DERMATOLOG (specialitatea medicala se numeste DERMATOLOGIE sau DERMATO-VENEROLOGIE)
o medicul specialist INFECTIONIST (specialitatea medicala se numeste BOLI INFECTIOASE)

Este bine sa incepi cu o vizita la MEDICUL DE FAMILIE fiindca este medicul care poate face o foarte buna triere a cazurilor, pastrand in acest fel o ordine in sistemul medical, este cel care cunoaste cel mai bine reteaua medicala din zona in care te afli si poate sa iti faca cea mai buna recomandare, examinarea este gratuita iar de la medicul de familie poti primi o trimitere catre un serviciu gratuit.

Infectiile cu transmitere sexuala reprezinta probleme de sanatate ale caror rezolvare nu trebuie amanata.

BTS fara simptome

Bolile transmisibile prin contact sexual (BTS) si care nu prezinta nici un fel de simptome

Aproape fiecare femeie stie acum ca odata ce observa o schimbare de consistenta, culoare, miros sau pur si simplu o modificare cantitativa in secretia vaginala trebuie sa se prezinte la medic fiindca in mod cert a aparut o tulburare.

Pe langa celebrele modificari ale secretiei, sunt comune simptome ginecologice precum durerea in timpul actului sexual sau in afara acestuia, sangerarile, mancarimea (pruritul), aparitia unor bubite de tip macule, papule, pustule, eroziuni, iritatii, roseata, micronecroze samd.

Toate acestea pot anunta boli banale si usor de tratat precum candidoza, trichomonioza, chlamidiaza, samd, sau pot marca debutul unor boli grave precum sifilisul, infectia cu HIV sau HPV.

Din pacate, simptomele clasice si arhi-mediatizate ale bolilor cu transmitere sexuala nu sunt suficiente pentru a depista o boala. Este adevarat, se intampla de multe ori ca acestea sa traga un semnal de alarma si sa trimita bolnavul la medic. Dar la fel de adevarat este ca in medicina exista o regula de aur: bolile grave evolueaza silentios, adica fara simptome care ar putea sa atraga atentia. In plus, aparitia simptomelor este optionala. Acest ansamblu de semne poate aparea sau nu, poate fi prezent un singur simptom, sau niciunul. Nu exista regula!

Din acest motiv controalele ginecologice de rutina sunt obligatorii!

Pana la 40 de ani o femeie trebuie sa mearga cel putin o data pe an la un control ginecologic de rutina. Dupa aceasta varsta este indicat sa viziteze medicul specialist de doua ori pe an.

Medicul ginecolog poate depista o infectie datorita testelor de laborator pe care le realizeaza dupa recoltarea secretiei vaginale. El poate de asemenea sa observe colul uterin, sa depisteze o eventuala rana la nivelul acestuia, sau aparitia unor formatiuni neobisnuite.

In egala masura medicul ginecolog poate depista boli ale ovarelor sau sanilor, aceste doua zone fiind palpate in cadrul unui control ginecologic de rutina. O data pe an va realiza si testul Babes-Papanicolau, care depisteaza infectia cu HPV, un virus cu potential cancerigen crescut.

Infectia cu HPV este celebra in randul bolilor cu transmitere sexuala “tacute”.

Virusul uman Papilloma (HPV), foarte raspandit si usor transmisibil, poate fi luat prin contact sexual neprotejat.

HPV este cauza numarul unu de aparitie a cancerului de col uterin, de aici si gravitatea infectiei. In plus, cancerul de col uterin, la fel ca toate cancerele, nu are simptome decat in etapele foarte grave ale bolii, cand, din nefericire, nu se mai pot face multe pentru bolnav.

Exista un singur semn (si acesta poate lipsi uneori) care atrage atentia asupra posibilitatii existentei cancerului de col uterin.

Din pacate de multe ori si acest unic semn este ignorat.

El poarta numele de "spotting" si presupune o sangerare discreta aparuta dupa contactul sexual.

In cazul in care Testul Papanicolau nu este realizat la timp sau nu este realizat deloc, simptomele care marcheaza prezenta cancerului de col uterin apar mult prea tarziu.

Controlul ginecologic de rutina este o necesitate!
5 minute pe an iti pot salva viata!

Important!!!

La capitolul boli cu transmitere sexuala barbatii sunt fruntasi. La ei simptomele apar mult mai greu (frecvent deloc), astfel incat sunt adevarate surse de infectie.

Purtatorii de sex masculin ai unei boli cu transmitere sexuala vor raspandi boala oriunde poftesc si li se permite fiindca nu stiu ca sunt infectati.

Bolile transmisibile prin contact sexual (BTS) · bts · contact sexual · plante medicinale · remedii babesti · remedii naturiste · Retete naturiste · sanatateverde · terapii naturiste

Bolile transmisibile prin contact sexual (BTS)

BTS fara simptome

Bolile transmisibile prin contact sexual (BTS) si care nu prezinta nici un fel de simptome

Aproape fiecare femeie stie acum ca odata ce observa o schimbare de consistenta, culoare, miros sau pur si simplu o modificare cantitativa in secretia vaginala trebuie sa se prezinte la medic fiindca in mod cert a aparut o tulburare.

Pe langa celebrele modificari ale secretiei, sunt comune simptome ginecologice precum durerea in timpul actului sexual sau in afara acestuia, sangerarile, mancarimea (pruritul), aparitia unor bubite de tip macule, papule, pustule, eroziuni, iritatii, roseata, micronecroze samd.

Toate acestea pot anunta boli banale si usor de tratat precum candidoza, trichomonioza, chlamidiaza, samd, sau pot marca debutul unor boli grave precum sifilisul, infectia cu HIV sau HPV.

Din pacate, simptomele clasice si arhi-mediatizate ale bolilor cu transmitere sexuala nu sunt suficiente pentru a depista o boala. Este adevarat, se intampla de multe ori ca acestea sa traga un semnal de alarma si sa trimita bolnavul la medic. Dar la fel de adevarat este ca in medicina exista o regula de aur: bolile grave evolueaza silentios, adica fara simptome care ar putea sa atraga atentia. In plus, aparitia simptomelor este optionala. Acest ansamblu de semne poate aparea sau nu, poate fi prezent un singur simptom, sau niciunul. Nu exista regula!

Din acest motiv controalele ginecologice de rutina sunt obligatorii!

Pana la 40 de ani o femeie trebuie sa mearga cel putin o data pe an la un control ginecologic de rutina. Dupa aceasta varsta este indicat sa viziteze medicul specialist de doua ori pe an.

Medicul ginecolog poate depista o infectie datorita testelor de laborator pe care le realizeaza dupa recoltarea secretiei vaginale. El poate de asemenea sa observe colul uterin, sa depisteze o eventuala rana la nivelul acestuia, sau aparitia unor formatiuni neobisnuite.

In egala masura medicul ginecolog poate depista boli ale ovarelor sau sanilor, aceste doua zone fiind palpate in cadrul unui control ginecologic de rutina. O data pe an va realiza si testul Babes-Papanicolau, care depisteaza infectia cu HPV, un virus cu potential cancerigen crescut.

Infectia cu HPV este celebra in randul bolilor cu transmitere sexuala “tacute”.

Virusul uman Papilloma (HPV), foarte raspandit si usor transmisibil, poate fi luat prin contact sexual neprotejat.

HPV este cauza numarul unu de aparitie a cancerului de col uterin, de aici si gravitatea infectiei. In plus, cancerul de col uterin, la fel ca toate cancerele, nu are simptome decat in etapele foarte grave ale bolii, cand, din nefericire, nu se mai pot face multe pentru bolnav.

Exista un singur semn (si acesta poate lipsi uneori) care atrage atentia asupra posibilitatii existentei cancerului de col uterin.

Din pacate de multe ori si acest unic semn este ignorat.

El poarta numele de "spotting" si presupune o sangerare discreta aparuta dupa contactul sexual.

In cazul in care Testul Papanicolau nu este realizat la timp sau nu este realizat deloc, simptomele care marcheaza prezenta cancerului de col uterin apar mult prea tarziu.

Controlul ginecologic de rutina este o necesitate!
5 minute pe an iti pot salva viata!

Important!!!

La capitolul boli cu transmitere sexuala barbatii sunt fruntasi. La ei simptomele apar mult mai greu (frecvent deloc), astfel incat sunt adevarate surse de infectie.

Purtatorii de sex masculin ai unei boli cu transmitere sexuala vor raspandi boala oriunde poftesc si li se permite fiindca nu stiu ca sunt infectati.