Fitoterapie - tratament naturist bronsita cronica

• Iarba mare se utilizeaza ca infuzie obtinuta din 15-30 grame radacina uscata la 1 litru de apa; se consuma in cursul unei zile; are indicatie in bronsita postgripala cu tuse spastica.
• Lumanarica se administreaza ca infuzie, preparata din 20-30 grame flori la un litru apa; se bea intre mese, in decursul unei zile; este indicata pentru bronsita cronica, bronsita acuta si in cazul in care puseul bronsitic este insotit de sufocari.
• Cimbrisorul este un alt antiseptic al cailor respiratorii si un calmant al tusei chintoase; se utilizeaza ca infuzie obtinuta din 10-20 grame de planta la un litru de apa; se beau cate 2-3 cani pe zi.
• Florile de tei au o actiune sedativa la nivelul sistemului nervos si fluidifica secretiile bronsice; se administreaza sub forma de infuzie, preparata din 15 grame la un litru de apa; se beau 2-3 cani pe zi.
• Podbal: calmant al tusei si expectorant; se foloseste sub forma de infuzie obtinuta din 50 grame flori, la un litru de apa; se beau 2-3 cani pe zi.
• Limba mielului este o planta mucilaginoasa, indicata in tusea cu expectoratie dificila; se poate administra ca infuzie, din 20-40 grame flori la un litru de apa sau ca decoct, din flori, frunze si tulpini tinere, 15 grame (din fiecare) la un litru de apa; se indica 2-3 cani pe zi.
• Nalba mare se poate utiliza ca infuzie, 20 grame la un litru de apa, sau ca macerat la rece, din radacina, aceeasi concentratie; se poate administra si ca sirop preparat cu un decoct concentrat, din 20 g radacina la 0,5 litri apa, la care se adauga 1 kg zahar.
• Mierea ursului are actiune expectoranta; se administreaza ca decoct (se fierbe 5 minute), din 30-60 grame frunze la un litru apa; se beau 2-3 cani pe zi.
  Ceapa se administreaza ca infuzie obtinuta dintr-o ceapa zdrobita in 250 ml apa; se indulceste cu miere; se beau 2-3 cani pe zi.
• Ridichea neagra se administreaza ca sirop (i se scobeste miezul unei ridichi si se pune miere sau zahar).

Bronsita cronica · remedii naturiste · sanatateverde · terapii naturiste · tratament naturist bronsita cronica · tratement rapid si sigur

tratament naturist bronsita cronica

Fitoterapie - tratament naturist bronsita cronica

• Iarba mare se utilizeaza ca infuzie obtinuta din 15-30 grame radacina uscata la 1 litru de apa; se consuma in cursul unei zile; are indicatie in bronsita postgripala cu tuse spastica.
• Lumanarica se administreaza ca infuzie, preparata din 20-30 grame flori la un litru apa; se bea intre mese, in decursul unei zile; este indicata pentru bronsita cronica, bronsita acuta si in cazul in care puseul bronsitic este insotit de sufocari.
• Cimbrisorul este un alt antiseptic al cailor respiratorii si un calmant al tusei chintoase; se utilizeaza ca infuzie obtinuta din 10-20 grame de planta la un litru de apa; se beau cate 2-3 cani pe zi.
• Florile de tei au o actiune sedativa la nivelul sistemului nervos si fluidifica secretiile bronsice; se administreaza sub forma de infuzie, preparata din 15 grame la un litru de apa; se beau 2-3 cani pe zi.
• Podbal: calmant al tusei si expectorant; se foloseste sub forma de infuzie obtinuta din 50 grame flori, la un litru de apa; se beau 2-3 cani pe zi.
• Limba mielului este o planta mucilaginoasa, indicata in tusea cu expectoratie dificila; se poate administra ca infuzie, din 20-40 grame flori la un litru de apa sau ca decoct, din flori, frunze si tulpini tinere, 15 grame (din fiecare) la un litru de apa; se indica 2-3 cani pe zi.
• Nalba mare se poate utiliza ca infuzie, 20 grame la un litru de apa, sau ca macerat la rece, din radacina, aceeasi concentratie; se poate administra si ca sirop preparat cu un decoct concentrat, din 20 g radacina la 0,5 litri apa, la care se adauga 1 kg zahar.
• Mierea ursului are actiune expectoranta; se administreaza ca decoct (se fierbe 5 minute), din 30-60 grame frunze la un litru apa; se beau 2-3 cani pe zi.
  Ceapa se administreaza ca infuzie obtinuta dintr-o ceapa zdrobita in 250 ml apa; se indulceste cu miere; se beau 2-3 cani pe zi.
• Ridichea neagra se administreaza ca sirop (i se scobeste miezul unei ridichi si se pune miere sau zahar).

Meningita acuta virala
Meningita acuta virala este o neuroinfectie, boala ce poate fi intalnita la toate varstele, ceva mai des la copii. Se manifesta sporadic sau epidemic. In ultima vreme, in tara noastra a crescut numarul spitalizarilor de meningita, unele zone geografice fiind declarate epidemice. Boala are o gravitate variabila, putandu-se ajunge la sechele definitive sau chiar la deces. Prin faptul ca infectia virala afecteaza meningele, organele invecinate - creierul sau maduva spinarii - pot fi si ele implicate.
Care este cauza bolii?
Bolile infectioase ce lezeaza structurile meningelui (invelisul creierului, al maduvei spinarii si radacinile nervilor ce ies din coloana vertebrala), sunt produse de virusuri de tot felul. Ca si in cazul gripei, acesti agenti virali isi modifica virulenta de la un val epidemic la altul, ceea ce ingreuneaza obtinerea unui vaccin antiviral eficient.
Poarta de patrundere a virusului pare a fi intestinul (deci este un enterovirus), dar nici calea rinofaringiana, atacata de sute de virusuri, nu trebuie exclusa. Ca si in alte infectii (TBC, blenoragie s.a.), se apreciaza ca in cazul celor virale elementul important in producerea bolii nu este atat virulenta agentului patogen, cat mai ales slaba rezistenta a organismului invadat, ce nu are capacitatea de a se apara. Asa se explica imbolnavirea mai ales a batranilor si a copiilor, precum si a celor cu infectii repetate - bolnavii cronici, obezii, diabeticii, cei tratati cu imunosupresive, purtatorii de HIV s.a. (boala este mai raspandita printre persoanele cu o igiena precara, fiind extinsa mai ales in tarile subdezvoltate). Purtatorii virusului sunt tantarii (posibil mustele si rozatoarele), cazuri mai frecvente fiind semnalate la persoanele ce s-au scaldat in ape statatoare, poluate.
Semnele de debut ale bolii
Descrierea semnelor de inceput ale bolii este importanta pentru ca, la fel ca si in alte maladii, cu cat este descoperita mai din timp, cu atat mai usor poate fi vindecata. Debutul bolii poate fi de cele mai multe ori brusc, semnele fiind cele ale unei infectii generale: febra, frisoane, usturimi in gat, faringe congestiv, jena difuza abdominala, astenie fizica si psihica, pierderea poftei de mancare, iritabilitate nervoasa inexplicabila, stare generala variabila. Aceste simptome infectioase sunt aproape constant insotite de cele neurologice: incordarea dureroasa a muschilor vertebrali, dureri musculare, fotofobie etc. La acestea, se adauga si manifestari ale unui sindrom encefalitic difuz: dureri de cap, dureri la mobilizarea ochilor, varsaturi, diaree, rarirea batailor inimii, cresterea tensiunii arteriale si chiar coma. Sunt prezente si semne de iritatie a scoartei cerebrale: paralizii, convulsii, tulburari psihice (de comportament, de memorie, de concentrare ori de senzitivitate). Inca de la inceput este prezenta pe piele o eruptie localizata pe extremitati, trunchi si in fundul gatului, care se inroseste.
Meningita acuta virala la nou-nascuti si sugari
La varsta aceasta, semnele iritatiei provocata de meningita sunt minime ori lipsesc. Rar apare o febra scazuta, sub 38 grade C ori chiar sub 36 grade C. Durerea de cap la copii este sugerata printr-o grimasa a fetei si prin miscarea repetata a mainilor catre cap. Varsaturile, somnolenta, convulsiile, arcuirea spinarii, deshidratarea (dispare bombarea din crestetul capului) completeaza aspectele suferintei.
Important de retinut: 1) Prezenta unora din aceste semne, in context epidemic, trebuie sa trezeasca suspiciuni legate de meningita. 2) Numai un examen complet, efectuat de un medic, poate stabili conduita de urmat: retinerea la domiciliu sau izolarea si tratarea in clinica de boli infectioase.
Masuri imediate
La primele semne amintite, se solicita deplasarea la domiciliu a medicului ori a unei ambulante speciale, pentru cazuri contagioase. Nu apelati direct la farmacie si nici la medicamentele sau ceaiurile de prin casa. Recomandarea e valabila si pentru femeile gravide, pentru cele aflate in stare de lauzie sau in perioada de alaptare, cand numai medicul poate hotari conduita corecta.
Masurile preventive in perioada epidemiei se adreseaza intregii populatii. Ele urmaresc neutralizarea focarelor de infectie (casele in care apar bolnavi), starpirea vectorilor (tantari, muste, rozatoare), concomitent cu masuri de crestere a rezistentei naturale la boala. In actualul val epidemic, se poate observa o relatie directa intre deteriorarea starii de igiena, produsa de inundatiile ce au dus la contaminarea surselor de apa (statii de purificare, fantani, retele de apa) si inundarea subsolurilor (tantarii s-au inmultit) si epidemie. De asemenea, refularea unor canale, cu materii ce pot contine virusuri de la bolnavi sau purtatori aparent sanatosi, pot explica aceasta explozie de cazuri de meningita.
Masuri generale
In perioada valului epidemic se impun masuri igienice stricte, mai ales in locurile unde au fost inundatii (chiar daca inca nu au aparut imbolnaviri): curatirea subsolurilor, dezinsectizari, asezarea de plase la ferestre, vidanjari ale canalelor infundate, dispozitive contra tantarilor, fierberea apei de baut, renuntarea la scaldat in ape statatoare. Nu se fac in aceasta perioada vaccinuri, injectii inutile (Polidinul si antibioticele nu au efect in aceasta viroza). Penetrarea virusului prin intestin impune, logic, evitarea purgativelor, a laxativelor, a alimentelor cu conservanti, a produselor alergizante cu polen care, sensibilizand mucoasa faringiana, o fac usor penetrabila pentru rinovirusurile guturaiului, ce precede multe din aceste meningite. Mai ales la persoanele care se afla in contact cu bolnavii si la persoanele sensibile la infectii, controlarea zilnica a temperaturii, dimineata si seara, poate descoperi cu un ceas mai devreme boala. O alta recomandare (atat pentru bolnavi, cat si pentru cei sanatosi) priveste nutritia. Se recomanda consumul sporit de vitamine (A, C, E) pe cale orala, alaturat unei diete cu multe fructe si legume proaspete - bine spalate sub jet de apa - cu un adaus de cateva linguri de grau incoltit sau tarate, sucuri naturale preparate in casa - toate acestea contribuind in mod cert la ridicarea capacitatii imunologice antiinfectioase individuale.
Evolutia bolii
In cazul depistarii rapide a bolii, evolutia ei este de obicei pozitiva, dar pot interveni si finaluri nefericite (paralizii, decese). Promptitudinea depistarii bolnavului de meningita acuta virala, izolarea si spitalizarea au cea mai mare importanta in felul cum va decurge boala.
In perioada convalescentei de dupa meningita, rezistenta organismului este mult scazuta si, in plus, pot exista unele sechele neuropsihice ce necesita tratament curativ si recuperator. Dupa izolarea bolnavului in spital, se impun masuri de igienizare a locuintei si de supraveghere a persoanelor cu care bolnavul intra in contact. Vaccinul contra acestei boli virale a meningelui, cu avantajele si neajunsurile sale, poate fi o solutie si pentru tara noastra, dar pana atunci, un mijloc sigur si eficient antiinfectios, este - cum am aratat - o igiena riguroasa, un regim preponderent vegetarian cu legume si fructe, precum si o viata fara exces de nici un fel (mai ales in aceasta perioada).

Coenzima Q10
In multe din scrisorile cititorilor nostri este nominalizata o "substanta-minune", cu o decisiva putere biruitoare in lupta cu boala: Coenzima Q10.
Raspundem intrebarilor pe aceasta tema, prin prezentarea produsului si a utilitatilor lui
Oferta de sanatate de pe pietele romanesti s-a imbogatit in ultima vreme cu o serie de produse (majoritatea de provenienta americana) mai putin cunoscute la noi: suplimentele alimentare. Pornindu-se de la adevarul ca hrana poate fi, la fel de usor, sanatate sau boala, aceste produse - aflate la granita dintre aliment si medicament - au rolul de a ne sprijini sanatatea pe alta cale decat aceea a medicamentelor de sinteza: calea naturala.
Coenzima Q10 face parte din marea familie a suplimentelor alimentare. Este o substanta prezenta in toate celulele organismului, unde detine rolul major de "caraus" al energiei, indispensabila proceselor biochimice din organism. Lipsa ei provoaca dereglari in procesele de oxidoreducere ce se desfasoara la nivel celular, provocand tulburari majore in buna functionare a organismului: insuficienta cardiaca, hipertensiune si alte boli. Pana la 30 de ani, Coenzima Q10 este sintetizata in cantitate suficienta de organism, dar o data cu procesul de imbatranire ea scade, impunandu-se o completare a ei prin intermediul suplimentelor alimentare.
Coenzima Q10 este o substanta asemanatoare vitaminelor. Structura ei aminteste de vitamina E, dar efectul antioxidant este mult mai puternic. Este cunoscut faptul ca, in cazul diferitelor afectiuni ale inimii (cardiomiopatii), rata de supravietuire peste 5 ani este foarte mica, in absenta unui transplant de inima (foarte scump si foarte traumatizant pentru pacient). Din fericire, Coenzima Q10 reprezinta o alternativa fericita la aceste situatii dramatice. In SUA, produsul se gaseste in toate magazinele alimentare, in vreme ce-n Europa si-n Romania, cei care ii cunosc efectul terapeutic sunt foarte putini (intre ei aflandu-se si foarte multi medici).
Ce spun specialistii
Spre sfarsitul anilor '80, dr. Peer Langsjoen (Temple-Texas) a analizat datele a 806 pacienti grav bolnavi de inima si a ajuns la concluzia ca tratamentul cu Coenzima Q10 a produs ameliorari considerabile, avand efect benefic asupra tuturor formelor de cardiomiopatii. La randul lor, cercetatorii italieni au constatat ca, dupa administrarea Coenzimei Q10 la un numar de 1100 persoane bolnave de inima, 80% dintre ele au dat semne certe de ameliorare.
In Romania - ca de altfel peste tot in lume - exista foarte multi oameni care sufera de hipertensiune si care ar putea beneficia enorm de pe urma administrarii Coenzimei Q10 (pe langa medicamentele clasice, betablocante, ce au si multe efecte secundare nedorite), care previne aparitia oboselii, a apatiei, scaderea contractiilor miocardului.
Alte efecte benefice: in fortificarea sistemului imunitar, in vindecarea ulcerului duodenal, in boli psihice etc.
In Japonia, Coenzima Q10 este utilizata atat in tratamentul bolilor cardiovasculare, cat si in fortificarea sistemului imunitar, in vindecarea ulcerului duodenal, in afectiunile aparatului respirator, astm bronsic si diverse alergii, precum si in psihiatrie, cu precadere in tratarea schizofreniei si a bolii Alzheimer. Cu acelasi produs s-au obtinut rezultate benefice in incetinirea procesului de imbatranire, combaterea obezitatii si a infectiilor provocate de Candida Albicans, in tratamentul sclerozei multiple si al diabetului.
In Anglia, cercetarile au dovedit eficienta Coenzimei Q10 in reducerea mortalitatii prin cancer si leucemie, si in reducerea efectelor secundare provocate de chimioterapeuticele folosite in aceste boli. De asemenea, s-a evidentiat si potentialul rol al acestei substante in SIDA.
In Romania, Coenzima Q10 se comercializeaza sub forma de capsule, produse de firma americana "4 Life" si distribuite de firma "California Fitness". Produsul poate fi procurat de la toate centrele din tara, deservite in permanenta si de un medic, care ofera toate recomandarile necesare. Pentru informatii privind sediile "California Fitness", sunati la sediul central din Timisoara, tel. 056/21.75.05 sau 056/21.74.63.
Important: produsul nu are contraindicatii sau efecte secundare. Gravidele si mamele care alapteaza trebuie sa consulte medicul inainte de a consuma Coenzima Q10.

despre sanatate · meningita · Meningita acuta virala · tratement rapid si sigur

Meningita acuta virala

Meningita acuta virala
Meningita acuta virala este o neuroinfectie, boala ce poate fi intalnita la toate varstele, ceva mai des la copii. Se manifesta sporadic sau epidemic. In ultima vreme, in tara noastra a crescut numarul spitalizarilor de meningita, unele zone geografice fiind declarate epidemice. Boala are o gravitate variabila, putandu-se ajunge la sechele definitive sau chiar la deces. Prin faptul ca infectia virala afecteaza meningele, organele invecinate - creierul sau maduva spinarii - pot fi si ele implicate.
Care este cauza bolii?
Bolile infectioase ce lezeaza structurile meningelui (invelisul creierului, al maduvei spinarii si radacinile nervilor ce ies din coloana vertebrala), sunt produse de virusuri de tot felul. Ca si in cazul gripei, acesti agenti virali isi modifica virulenta de la un val epidemic la altul, ceea ce ingreuneaza obtinerea unui vaccin antiviral eficient.
Poarta de patrundere a virusului pare a fi intestinul (deci este un enterovirus), dar nici calea rinofaringiana, atacata de sute de virusuri, nu trebuie exclusa. Ca si in alte infectii (TBC, blenoragie s.a.), se apreciaza ca in cazul celor virale elementul important in producerea bolii nu este atat virulenta agentului patogen, cat mai ales slaba rezistenta a organismului invadat, ce nu are capacitatea de a se apara. Asa se explica imbolnavirea mai ales a batranilor si a copiilor, precum si a celor cu infectii repetate - bolnavii cronici, obezii, diabeticii, cei tratati cu imunosupresive, purtatorii de HIV s.a. (boala este mai raspandita printre persoanele cu o igiena precara, fiind extinsa mai ales in tarile subdezvoltate). Purtatorii virusului sunt tantarii (posibil mustele si rozatoarele), cazuri mai frecvente fiind semnalate la persoanele ce s-au scaldat in ape statatoare, poluate.
Semnele de debut ale bolii
Descrierea semnelor de inceput ale bolii este importanta pentru ca, la fel ca si in alte maladii, cu cat este descoperita mai din timp, cu atat mai usor poate fi vindecata. Debutul bolii poate fi de cele mai multe ori brusc, semnele fiind cele ale unei infectii generale: febra, frisoane, usturimi in gat, faringe congestiv, jena difuza abdominala, astenie fizica si psihica, pierderea poftei de mancare, iritabilitate nervoasa inexplicabila, stare generala variabila. Aceste simptome infectioase sunt aproape constant insotite de cele neurologice: incordarea dureroasa a muschilor vertebrali, dureri musculare, fotofobie etc. La acestea, se adauga si manifestari ale unui sindrom encefalitic difuz: dureri de cap, dureri la mobilizarea ochilor, varsaturi, diaree, rarirea batailor inimii, cresterea tensiunii arteriale si chiar coma. Sunt prezente si semne de iritatie a scoartei cerebrale: paralizii, convulsii, tulburari psihice (de comportament, de memorie, de concentrare ori de senzitivitate). Inca de la inceput este prezenta pe piele o eruptie localizata pe extremitati, trunchi si in fundul gatului, care se inroseste.
Meningita acuta virala la nou-nascuti si sugari
La varsta aceasta, semnele iritatiei provocata de meningita sunt minime ori lipsesc. Rar apare o febra scazuta, sub 38 grade C ori chiar sub 36 grade C. Durerea de cap la copii este sugerata printr-o grimasa a fetei si prin miscarea repetata a mainilor catre cap. Varsaturile, somnolenta, convulsiile, arcuirea spinarii, deshidratarea (dispare bombarea din crestetul capului) completeaza aspectele suferintei.
Important de retinut: 1) Prezenta unora din aceste semne, in context epidemic, trebuie sa trezeasca suspiciuni legate de meningita. 2) Numai un examen complet, efectuat de un medic, poate stabili conduita de urmat: retinerea la domiciliu sau izolarea si tratarea in clinica de boli infectioase.
Masuri imediate
La primele semne amintite, se solicita deplasarea la domiciliu a medicului ori a unei ambulante speciale, pentru cazuri contagioase. Nu apelati direct la farmacie si nici la medicamentele sau ceaiurile de prin casa. Recomandarea e valabila si pentru femeile gravide, pentru cele aflate in stare de lauzie sau in perioada de alaptare, cand numai medicul poate hotari conduita corecta.
Masurile preventive in perioada epidemiei se adreseaza intregii populatii. Ele urmaresc neutralizarea focarelor de infectie (casele in care apar bolnavi), starpirea vectorilor (tantari, muste, rozatoare), concomitent cu masuri de crestere a rezistentei naturale la boala. In actualul val epidemic, se poate observa o relatie directa intre deteriorarea starii de igiena, produsa de inundatiile ce au dus la contaminarea surselor de apa (statii de purificare, fantani, retele de apa) si inundarea subsolurilor (tantarii s-au inmultit) si epidemie. De asemenea, refularea unor canale, cu materii ce pot contine virusuri de la bolnavi sau purtatori aparent sanatosi, pot explica aceasta explozie de cazuri de meningita.
Masuri generale
In perioada valului epidemic se impun masuri igienice stricte, mai ales in locurile unde au fost inundatii (chiar daca inca nu au aparut imbolnaviri): curatirea subsolurilor, dezinsectizari, asezarea de plase la ferestre, vidanjari ale canalelor infundate, dispozitive contra tantarilor, fierberea apei de baut, renuntarea la scaldat in ape statatoare. Nu se fac in aceasta perioada vaccinuri, injectii inutile (Polidinul si antibioticele nu au efect in aceasta viroza). Penetrarea virusului prin intestin impune, logic, evitarea purgativelor, a laxativelor, a alimentelor cu conservanti, a produselor alergizante cu polen care, sensibilizand mucoasa faringiana, o fac usor penetrabila pentru rinovirusurile guturaiului, ce precede multe din aceste meningite. Mai ales la persoanele care se afla in contact cu bolnavii si la persoanele sensibile la infectii, controlarea zilnica a temperaturii, dimineata si seara, poate descoperi cu un ceas mai devreme boala. O alta recomandare (atat pentru bolnavi, cat si pentru cei sanatosi) priveste nutritia. Se recomanda consumul sporit de vitamine (A, C, E) pe cale orala, alaturat unei diete cu multe fructe si legume proaspete - bine spalate sub jet de apa - cu un adaus de cateva linguri de grau incoltit sau tarate, sucuri naturale preparate in casa - toate acestea contribuind in mod cert la ridicarea capacitatii imunologice antiinfectioase individuale.
Evolutia bolii
In cazul depistarii rapide a bolii, evolutia ei este de obicei pozitiva, dar pot interveni si finaluri nefericite (paralizii, decese). Promptitudinea depistarii bolnavului de meningita acuta virala, izolarea si spitalizarea au cea mai mare importanta in felul cum va decurge boala.
In perioada convalescentei de dupa meningita, rezistenta organismului este mult scazuta si, in plus, pot exista unele sechele neuropsihice ce necesita tratament curativ si recuperator. Dupa izolarea bolnavului in spital, se impun masuri de igienizare a locuintei si de supraveghere a persoanelor cu care bolnavul intra in contact. Vaccinul contra acestei boli virale a meningelui, cu avantajele si neajunsurile sale, poate fi o solutie si pentru tara noastra, dar pana atunci, un mijloc sigur si eficient antiinfectios, este - cum am aratat - o igiena riguroasa, un regim preponderent vegetarian cu legume si fructe, precum si o viata fara exces de nici un fel (mai ales in aceasta perioada).

Coenzima Q10
In multe din scrisorile cititorilor nostri este nominalizata o "substanta-minune", cu o decisiva putere biruitoare in lupta cu boala: Coenzima Q10.
Raspundem intrebarilor pe aceasta tema, prin prezentarea produsului si a utilitatilor lui
Oferta de sanatate de pe pietele romanesti s-a imbogatit in ultima vreme cu o serie de produse (majoritatea de provenienta americana) mai putin cunoscute la noi: suplimentele alimentare. Pornindu-se de la adevarul ca hrana poate fi, la fel de usor, sanatate sau boala, aceste produse - aflate la granita dintre aliment si medicament - au rolul de a ne sprijini sanatatea pe alta cale decat aceea a medicamentelor de sinteza: calea naturala.
Coenzima Q10 face parte din marea familie a suplimentelor alimentare. Este o substanta prezenta in toate celulele organismului, unde detine rolul major de "caraus" al energiei, indispensabila proceselor biochimice din organism. Lipsa ei provoaca dereglari in procesele de oxidoreducere ce se desfasoara la nivel celular, provocand tulburari majore in buna functionare a organismului: insuficienta cardiaca, hipertensiune si alte boli. Pana la 30 de ani, Coenzima Q10 este sintetizata in cantitate suficienta de organism, dar o data cu procesul de imbatranire ea scade, impunandu-se o completare a ei prin intermediul suplimentelor alimentare.
Coenzima Q10 este o substanta asemanatoare vitaminelor. Structura ei aminteste de vitamina E, dar efectul antioxidant este mult mai puternic. Este cunoscut faptul ca, in cazul diferitelor afectiuni ale inimii (cardiomiopatii), rata de supravietuire peste 5 ani este foarte mica, in absenta unui transplant de inima (foarte scump si foarte traumatizant pentru pacient). Din fericire, Coenzima Q10 reprezinta o alternativa fericita la aceste situatii dramatice. In SUA, produsul se gaseste in toate magazinele alimentare, in vreme ce-n Europa si-n Romania, cei care ii cunosc efectul terapeutic sunt foarte putini (intre ei aflandu-se si foarte multi medici).
Ce spun specialistii
Spre sfarsitul anilor '80, dr. Peer Langsjoen (Temple-Texas) a analizat datele a 806 pacienti grav bolnavi de inima si a ajuns la concluzia ca tratamentul cu Coenzima Q10 a produs ameliorari considerabile, avand efect benefic asupra tuturor formelor de cardiomiopatii. La randul lor, cercetatorii italieni au constatat ca, dupa administrarea Coenzimei Q10 la un numar de 1100 persoane bolnave de inima, 80% dintre ele au dat semne certe de ameliorare.
In Romania - ca de altfel peste tot in lume - exista foarte multi oameni care sufera de hipertensiune si care ar putea beneficia enorm de pe urma administrarii Coenzimei Q10 (pe langa medicamentele clasice, betablocante, ce au si multe efecte secundare nedorite), care previne aparitia oboselii, a apatiei, scaderea contractiilor miocardului.
Alte efecte benefice: in fortificarea sistemului imunitar, in vindecarea ulcerului duodenal, in boli psihice etc.
In Japonia, Coenzima Q10 este utilizata atat in tratamentul bolilor cardiovasculare, cat si in fortificarea sistemului imunitar, in vindecarea ulcerului duodenal, in afectiunile aparatului respirator, astm bronsic si diverse alergii, precum si in psihiatrie, cu precadere in tratarea schizofreniei si a bolii Alzheimer. Cu acelasi produs s-au obtinut rezultate benefice in incetinirea procesului de imbatranire, combaterea obezitatii si a infectiilor provocate de Candida Albicans, in tratamentul sclerozei multiple si al diabetului.
In Anglia, cercetarile au dovedit eficienta Coenzimei Q10 in reducerea mortalitatii prin cancer si leucemie, si in reducerea efectelor secundare provocate de chimioterapeuticele folosite in aceste boli. De asemenea, s-a evidentiat si potentialul rol al acestei substante in SIDA.
In Romania, Coenzima Q10 se comercializeaza sub forma de capsule, produse de firma americana "4 Life" si distribuite de firma "California Fitness". Produsul poate fi procurat de la toate centrele din tara, deservite in permanenta si de un medic, care ofera toate recomandarile necesare. Pentru informatii privind sediile "California Fitness", sunati la sediul central din Timisoara, tel. 056/21.75.05 sau 056/21.74.63.
Important: produsul nu are contraindicatii sau efecte secundare. Gravidele si mamele care alapteaza trebuie sa consulte medicul inainte de a consuma Coenzima Q10.

Tratamentul abraziunilor, abceselor, aciditatii si acneei

Abraziunile se produc atunci cind pielea se juleste, se zgirie sau se jupuieste usor prin frecare, roadere sau taiere.

Popular, scortisoara era folosita ca antiseptic in cazul abraziunilor, uleiul de cuisoare era utilizat pentru dezinfectarea ranilor, mierea era intinsa pe rani pentru ca se spunea ca functioneaza ca antiseptic si ca grabeste procesul de vindecare, iar ceaiul era folosit extern pentru a stopa singerarea si a proteja impotriva infectiilor.

Alte leacuri foarte des intilnite sint florile de galbenele zdrobite si aplicate extern, sucul de ceapa aplicat extern, frunze de patrunjel proaspat zdrobite, frunze proaspete de platan zdrobite, ceai facut din salvie, aplicat extern, frunze de macris aplicate extern, direct pe rana, ori facind o lotiune, frunze de napraznica (Geranium) zdrobite si aplicate extern, precum si cataplasme facute din radacina sau frunze de tataneasa pisate.

Coada-soricelului, florile de soc si cretusca au fost si ele folosite, de asemenea, la fel ca si compresele sau cataplasmele cu levantica sau frunze de alun turcesc, care se utilizau in timpul baii. Apoi a inceput sa se foloseasca din ce in ce mai mult iodul in cazul taieturilor si abraziunilor.

Ce alte leacuri mai sint recomandate

Alte leacuri erau caracteristice anumitor zone. Unul dintre acestea implica punerea de flori de soc prospete intr-o cantitate egala de untura. Apoi aceasta compozitie se incalzeste usor, pina cind florile se intaresc, iar acest amestec se strecoara apoi printr-o cirpa pentru a se realiza un fel de alifie. O alifie asemanatoare se poate realiza folosind untura proaspata si baltatura.

In medicina populara exista diferite leacuri recomandate pentru singerari. Alunul este printre cele intrebuintate din cele mai vechi timpuri. Se spune ca eroul grec Ahile a folosit aceasta planta pentru a opri singerarile insotitorilor sai cauzate de ranile pe care acestia le capatasera in lupta.

Aplicarea pe rana a pinzei de paianjen era foarte apreciata pentru oprirea singerarii. Uneori acest leac era combinat si cu pansamente zahar brun aplicat pe o bucata de pinza.

Praful facut din orez aplicat pe o bucata de pinza care se pune pe rana se spune ca este unul din cele mai eficiente tratamente in cazul ranilor. Uneori, o mina de faina care se presara peste rana va ajuta la oprirea singerarii si la vindecarea mai rapida, acelasi efect avindu-l si pansamentele cu faina si sare.

Scortisoara se spune ca reduce si opreste singerarea, mai ales in cazul celor la nas sau al menstruatiei. Sucul de lamiie este recomandat impotriva singerarii gingiilor sau pentru aplicarea pe rani in cazurile de singerare a nasului.

Otetul poate fi aplicat pentru a reduce cantitatea de singe care curge din rani, iar alcoolul este si el folosit pentru acelasi scop. Ceaiul, datorita proprietatilor sale astringente, este si el utilizat pentru tratarea ranilor, la fel ca si uleiul de alun sau de eucalipt.

Patlagina aplicata extern se crede ca poate reduce nivelul singerarii, aceeasi actiune avind-o si frunzele de rozmarin utilizate in acelasi mod. Frunzele de urzica, florile de galbenele sau cele de cretusca au fost si ele intrebuintate din cele mai vechi timpuri cu aceeasi valoare terapeutica.

Tataneasa utilizata intern are si ea proprietati terapeutice de reducere a singerarii, fiind folosita si exern in cazul singerarii gingiilor.

O alta planta cu aceleasi calitati este trandafirul, utilizarea lui fiind interna.

Un leac popular dintre cele mai vechi implica o actiune mult mai ampla din partea celui care doreste utilizarea lui. In luna mai oamenii erau sfatuiti sa ia o bucata de pinza si sa o inmoaie in matasea broastei in fiecare zi, timp de noua zile, uscind-o zilnic la vint. Bucatile de material pot fi apoi folosite pentru a opri singerarea atunci cind intervine o astfel de situatie.

Abcesele dentare

Un abces reprezinta o acumulare de puroi, deseori aparind intr-o carie dentara si ducind la durere la inghitit.

Exista citeva leacuri populare traditionale pentru abcese, unele mai ciudate decit altele. Unul foarte des intilnit, folosit de asemenea si pentru tratarea furuncului, este utilizarea de cataplasme fierbinti facute din lapte si piine pentru a face abcesul sa se coaca.

Alternativ, se poate bate un ou proaspat cu trei linguri pline de faina care trebuie gatite apoi cu grija si incet pentru a se forma un fel de pasta. Aceasta pasta se intinde apoi pe o bucata de pinza si se aplica pe zona afectata, acest tratament trebuind sa fie repetat o data la trei ore.

Diferite plante pot fi folosite ori separat, ori combinate pentru a realiza cu ele cataplasme. Printre aceste plante se numara patlagina, studenita, tataneasa, radacina de nalba de balta si frunze de ulm.

Si legumele erau utilizate pentru a trata abcesul si furunculul. Morcovii cruzi erau folositi in cataplasme fierbinti, la fel ca si napii. O pasta realizata din praz fiert si pasat se pune pe o bucata de pinza si aplica pe abces sau pe furuncul. Acelasi efect il are sucul de ceapa aplicat extern, ca si uleiul de eucalipt.

Tratamentul in cazul aciditatii

Aciditatea se manifesta prin crize de indigestie si arsuri ale stomacului.

Unul din leacurile populare cel mai des utilizate este bautul unui pahar cu apa calda in care se pune putin bicarbonat de sodiu. Un tratament asemanator este punerea unei lingurite de oxid de magneziu intr-o cana cu lapte.

Uneori totusi aciditatea stomacului nu este tratata cu substante antiacide, ci cu substante acide. Unul din leacurile prescrise in vechime era sa se inghita doua lingurite de otet de cidru amestecate cu o lingurita de zeama de lamiie si o lingurita de zeama de cartof.

Tratarea acneei

Acneea este o problema cronica a pielii in care punctele negre si pustulele apar pe fata si pe alte parti ale corpului, cel mai adesea pe spate. Acneea reprezinta o disfunctie a glandei sebacee, care, atunci cind functioneaza normal, produce cantitatile necesare de sebum pentru ca pielea sa fie moale la atingere si elastica.

Atunci cind canalul prin care sebumul ajunge la suprafata este blocat, celulele moarte care sint cele responsabile de blocarea canalului se intorc, ducind astfel la aparitia punctelor negre. Daca glanda blocata situata baza se infecteaza, apar pustulele – puncte rosii inflamate.

Acneea este cel mai des intilnita in rindul adolescentilor, din cauza activitatii hormonale intense care are loc atunci cind o pesoana ajunge la pubertate. Acneea cronica, mai ales daca este lasata netratata, poate lasa in urma cictrice pe intreaga zona care a fost afectata.

Unele din cele mai vechi tratamente populare includ folosirea unor plante diverse care se fierb, iar cu lichidul rezultat se fac apoi inhalatii. Plantele cel mai des utilizate, in combinatie, pentru a face aceste tipuri de inhalatii sint studenita, florile de soc si galbenelele, in parti egale. Turita mare aplicata extern este si ea considerata a avea efecte benefice in cazul acneei.

Un alt tratament implica aplicarea unei alifii din sulf peste zonele afectate.

In zilele noastre exista diferite substante abrazive pe piata, create special pentru indepartarea punctelor negre. Oamenii inca isi indeparteaza cosurile de pe fata si alte zone ale corpului prin stoarcere sau presare. Este recomandabil sa nu se faca acest lucru in cazul in care cosurile sint infectate, deoarece situatia se va agrava.

Se spune ca acneea este cauzata si de dieta, cu toate ca multi doctori afirma ca nu exista nici o daovada stiintifica a acestui fapt. Astfel, unele tratamente au fost prescrise a se administra intern, laxativul fiind unul din ele.

Un alt mijloc de tratament intern ar fi amestecarea a 70 de grame de flori de trifoi, 70 de grame de urzica (partea superioara a plantei) si 70 de grame de flori de tataneasa cu 2,200 litri de apa fierbinte, amestec ce se pune la fiert si se lasa pe foc pina cind mai ramine numai un litru de apa. Din acest lichid trebuie baut cite un pahar mare la fiecare trei ore.

abceselor · aciditatii si acneei · acnee · plante medicinale · remedii babesti · remedii naturiste · remedii rapide · Retete naturiste · sanatate verde · sanatateverde · terapii naturiste · Tratamentul abraziunilor · tratement rapid si sigur

Tratamentul abraziunilor, abceselor, aciditatii si acneei

Tratamentul abraziunilor, abceselor, aciditatii si acneei

Abraziunile se produc atunci cind pielea se juleste, se zgirie sau se jupuieste usor prin frecare, roadere sau taiere.

Popular, scortisoara era folosita ca antiseptic in cazul abraziunilor, uleiul de cuisoare era utilizat pentru dezinfectarea ranilor, mierea era intinsa pe rani pentru ca se spunea ca functioneaza ca antiseptic si ca grabeste procesul de vindecare, iar ceaiul era folosit extern pentru a stopa singerarea si a proteja impotriva infectiilor.

Alte leacuri foarte des intilnite sint florile de galbenele zdrobite si aplicate extern, sucul de ceapa aplicat extern, frunze de patrunjel proaspat zdrobite, frunze proaspete de platan zdrobite, ceai facut din salvie, aplicat extern, frunze de macris aplicate extern, direct pe rana, ori facind o lotiune, frunze de napraznica (Geranium) zdrobite si aplicate extern, precum si cataplasme facute din radacina sau frunze de tataneasa pisate.

Coada-soricelului, florile de soc si cretusca au fost si ele folosite, de asemenea, la fel ca si compresele sau cataplasmele cu levantica sau frunze de alun turcesc, care se utilizau in timpul baii. Apoi a inceput sa se foloseasca din ce in ce mai mult iodul in cazul taieturilor si abraziunilor.

Ce alte leacuri mai sint recomandate

Alte leacuri erau caracteristice anumitor zone. Unul dintre acestea implica punerea de flori de soc prospete intr-o cantitate egala de untura. Apoi aceasta compozitie se incalzeste usor, pina cind florile se intaresc, iar acest amestec se strecoara apoi printr-o cirpa pentru a se realiza un fel de alifie. O alifie asemanatoare se poate realiza folosind untura proaspata si baltatura.

In medicina populara exista diferite leacuri recomandate pentru singerari. Alunul este printre cele intrebuintate din cele mai vechi timpuri. Se spune ca eroul grec Ahile a folosit aceasta planta pentru a opri singerarile insotitorilor sai cauzate de ranile pe care acestia le capatasera in lupta.

Aplicarea pe rana a pinzei de paianjen era foarte apreciata pentru oprirea singerarii. Uneori acest leac era combinat si cu pansamente zahar brun aplicat pe o bucata de pinza.

Praful facut din orez aplicat pe o bucata de pinza care se pune pe rana se spune ca este unul din cele mai eficiente tratamente in cazul ranilor. Uneori, o mina de faina care se presara peste rana va ajuta la oprirea singerarii si la vindecarea mai rapida, acelasi efect avindu-l si pansamentele cu faina si sare.

Scortisoara se spune ca reduce si opreste singerarea, mai ales in cazul celor la nas sau al menstruatiei. Sucul de lamiie este recomandat impotriva singerarii gingiilor sau pentru aplicarea pe rani in cazurile de singerare a nasului.

Otetul poate fi aplicat pentru a reduce cantitatea de singe care curge din rani, iar alcoolul este si el folosit pentru acelasi scop. Ceaiul, datorita proprietatilor sale astringente, este si el utilizat pentru tratarea ranilor, la fel ca si uleiul de alun sau de eucalipt.

Patlagina aplicata extern se crede ca poate reduce nivelul singerarii, aceeasi actiune avind-o si frunzele de rozmarin utilizate in acelasi mod. Frunzele de urzica, florile de galbenele sau cele de cretusca au fost si ele intrebuintate din cele mai vechi timpuri cu aceeasi valoare terapeutica.

Tataneasa utilizata intern are si ea proprietati terapeutice de reducere a singerarii, fiind folosita si exern in cazul singerarii gingiilor.

O alta planta cu aceleasi calitati este trandafirul, utilizarea lui fiind interna.

Un leac popular dintre cele mai vechi implica o actiune mult mai ampla din partea celui care doreste utilizarea lui. In luna mai oamenii erau sfatuiti sa ia o bucata de pinza si sa o inmoaie in matasea broastei in fiecare zi, timp de noua zile, uscind-o zilnic la vint. Bucatile de material pot fi apoi folosite pentru a opri singerarea atunci cind intervine o astfel de situatie.

Abcesele dentare

Un abces reprezinta o acumulare de puroi, deseori aparind intr-o carie dentara si ducind la durere la inghitit.

Exista citeva leacuri populare traditionale pentru abcese, unele mai ciudate decit altele. Unul foarte des intilnit, folosit de asemenea si pentru tratarea furuncului, este utilizarea de cataplasme fierbinti facute din lapte si piine pentru a face abcesul sa se coaca.

Alternativ, se poate bate un ou proaspat cu trei linguri pline de faina care trebuie gatite apoi cu grija si incet pentru a se forma un fel de pasta. Aceasta pasta se intinde apoi pe o bucata de pinza si se aplica pe zona afectata, acest tratament trebuind sa fie repetat o data la trei ore.

Diferite plante pot fi folosite ori separat, ori combinate pentru a realiza cu ele cataplasme. Printre aceste plante se numara patlagina, studenita, tataneasa, radacina de nalba de balta si frunze de ulm.

Si legumele erau utilizate pentru a trata abcesul si furunculul. Morcovii cruzi erau folositi in cataplasme fierbinti, la fel ca si napii. O pasta realizata din praz fiert si pasat se pune pe o bucata de pinza si aplica pe abces sau pe furuncul. Acelasi efect il are sucul de ceapa aplicat extern, ca si uleiul de eucalipt.

Tratamentul in cazul aciditatii

Aciditatea se manifesta prin crize de indigestie si arsuri ale stomacului.

Unul din leacurile populare cel mai des utilizate este bautul unui pahar cu apa calda in care se pune putin bicarbonat de sodiu. Un tratament asemanator este punerea unei lingurite de oxid de magneziu intr-o cana cu lapte.

Uneori totusi aciditatea stomacului nu este tratata cu substante antiacide, ci cu substante acide. Unul din leacurile prescrise in vechime era sa se inghita doua lingurite de otet de cidru amestecate cu o lingurita de zeama de lamiie si o lingurita de zeama de cartof.

Tratarea acneei

Acneea este o problema cronica a pielii in care punctele negre si pustulele apar pe fata si pe alte parti ale corpului, cel mai adesea pe spate. Acneea reprezinta o disfunctie a glandei sebacee, care, atunci cind functioneaza normal, produce cantitatile necesare de sebum pentru ca pielea sa fie moale la atingere si elastica.

Atunci cind canalul prin care sebumul ajunge la suprafata este blocat, celulele moarte care sint cele responsabile de blocarea canalului se intorc, ducind astfel la aparitia punctelor negre. Daca glanda blocata situata baza se infecteaza, apar pustulele – puncte rosii inflamate.

Acneea este cel mai des intilnita in rindul adolescentilor, din cauza activitatii hormonale intense care are loc atunci cind o pesoana ajunge la pubertate. Acneea cronica, mai ales daca este lasata netratata, poate lasa in urma cictrice pe intreaga zona care a fost afectata.

Unele din cele mai vechi tratamente populare includ folosirea unor plante diverse care se fierb, iar cu lichidul rezultat se fac apoi inhalatii. Plantele cel mai des utilizate, in combinatie, pentru a face aceste tipuri de inhalatii sint studenita, florile de soc si galbenelele, in parti egale. Turita mare aplicata extern este si ea considerata a avea efecte benefice in cazul acneei.

Un alt tratament implica aplicarea unei alifii din sulf peste zonele afectate.

In zilele noastre exista diferite substante abrazive pe piata, create special pentru indepartarea punctelor negre. Oamenii inca isi indeparteaza cosurile de pe fata si alte zone ale corpului prin stoarcere sau presare. Este recomandabil sa nu se faca acest lucru in cazul in care cosurile sint infectate, deoarece situatia se va agrava.

Se spune ca acneea este cauzata si de dieta, cu toate ca multi doctori afirma ca nu exista nici o daovada stiintifica a acestui fapt. Astfel, unele tratamente au fost prescrise a se administra intern, laxativul fiind unul din ele.

Un alt mijloc de tratament intern ar fi amestecarea a 70 de grame de flori de trifoi, 70 de grame de urzica (partea superioara a plantei) si 70 de grame de flori de tataneasa cu 2,200 litri de apa fierbinte, amestec ce se pune la fiert si se lasa pe foc pina cind mai ramine numai un litru de apa. Din acest lichid trebuie baut cite un pahar mare la fiecare trei ore.

Remedii pentru combaterea transpiratiei

Toti oamenii transpira, unii mai putin, altii mai mult, si este normal sa se intimple asa. Dar atunci cind transpiratia este excesiva, ea poate deveni un real handicap in viata persoanei respective, mai ales daca este insotita si de mirosuri neplacute. Exista totusi solutii pentru combaterea transpiratiei!

Transpiratia este produsa de glande

Fiecare dintre noi poseda in jur de doua milioane de glande sudoripare care produc in medie un litru de sudoare pe zi (un sportiv poate elimina pina la doi litri de sudoare... intr-o ora!), ceea ce permite reglarea temperaturii corpului nostru.

Exista doua tipuri de glande sudoripare:

- glandele sudoripare apocrine, care se situeaza in principal la subrat (axile), in jurul mameloanelor, in zona pubisului si a organelor sexuale;

- glandele sudoripare exocrine, prezente pe toata suprafata pielii si in mod deosebit in palma miinii, talpa piciorului, pe fata si scalp.

Emotia, stresul, efortul fizic, citeva minute de stat in masina in traficul aglomerat de pe timpul verii sint suficiente pentru a fi lac de transpiratie. Acest lucru este cit se poate de normal. Temperatura este o functie esentiala a organismului care permite sa regleze in mod natural temperatura corpului (37°C) si sa elimine toxinele. Asadar, cu cit ne este mai cald (caldura poate fi de asemenea si un efect consecutiv al unei febre puternice), cu atit transpiram mai mult. Diferenta consta in cantitatea de sudoare care poate fi mai mare la o persoana fata de alta, in functie de hiperactivitatea glandelor sudoripare ce poate deveni excesiva. Atunci cind transpiratia este exagerat de mare vorbim deja de o afectiune numita hiperhidroza.

In mod normal, sudoarea nu miroase (este inodora), dar descompunerea sa prin bacterii o poate face urit mirositoare sau infecta, uneori. Chiar si in cazul unei transpiratii normale, spalarea pielii cu apa si sapun nu este suficienta pentru a stopa producerea de mirosuri neplacute. Numai utilizarea zilnica a unui deodorant permite evitarea acestui inconvenient.

Tipurile de deodorante si utilizarea lor

Cu mult timp in urma, in antichitate, se utiliza frictionarea cu uleiuri din plante, iar romanii purtau la subrat pliculete cu arome sau cu fulgi de secara. Se pare ca acestea erau cele mai eficiente metode pentru a indeparta mirosurile corporale.

Astazi nu mai este nevoie sa ne plimbam cu pliculete la subrat, din fericire pentru noi s-au inventat deodorantele. Gama acestora este multipla: stick-uri, spray-uri, roller, creme. Cele mai multe dintre produsele enumerate contin antiseptice care inhiba procesul bacterian de degradare a transpiratiei si alte componente care capteaza mirosurile, ceea ce neutralizeaza fenomenul de descompunere a sudorii pe masura ce se formeaza. In scopul cresterii eficacitatii deodorantelor, citeodata li se adauga si un compus parfumat.

Atentie! Daca aveti pielea sensibila, alegeti produse cosmetice fara alcool!

In caz de hiperhidroza – transpiratia excesiva care afecteaza, in general, axilele, palmele miinilor si talpile picioarelor – este necesara stoparea producerii de sudoare. Cea mai mare parte a antitranspirantelor si antiperspirantelor contin o substanta (cel mai frecvent o clorura de aluminiu) al carei rol este de a stringe porii si orificiile glandelor sudoripare, prin care se scurge transpiratia.

Departe de a fi acuzate ca blocheaza un fenomen natural, deodorantele sint considerate astazi ca produse inofensive. Trebuie sa stiti ca stick-urile si cremele sint mai bine adaptate transpiratiilor excesive decit vaporizatoarele, deoarece primele concentreaza mai multe produse active.

Important: un deodorant, de orice tip ar fi, trebuie sa se utilizeze pe o piele curata si uscata, fara nici o rana, si nu imediat dupa epilare.

Transpiratia picioarelor poate fi prevenita

Inchise in pantofi, picioarele tale se sufoca, transpira si sfirsesc prin a degaja un miros dezagreabil, chiar daca respecti o buna igiena. Iata ce se intimpla.

De multe ori la originea mirosurilor neplacute, transpiratia picioarelor este mai mult decit jenanta. Deseori atribuit stresului sau tensiunii puternice, acest miros urit poate, de asemenea, sta la originea picioarelor cu sosete de slaba calitate (din materiale sintetice) sau cu pantofi care nu lasa sa treaca aerul. Sudoarea care nu se poate evapora formeaza astfel un strat cald si umed intre degetele picioarelor sau in alte locuri ale talpii. Se stie ca umiditatea si caldura constituie un mediu ideal pentru bacterii si ciuperci (micoze), care prolifereaza si produc acel miros tipic si dezagreabil al picioarelor transpirate.

Produsele deodorante rezervate picioarelor prezinta in componenta lor asocierea dintre un antiperspirant si un antibacterian si contin factori care capteaza mirosul. Scopul deodorantelor pentru picioare este de a absorbi umiditatea si de a evita macerarea picioarelor in incaltamintea care este sursa de disconfort. De asemenea, sint recomandate si alte produse complementare pentru a limita inconvenientele transpiratiei excesive a picioarelor: spray purificator antimiros si talpici antitranspiratie. Citeva seminte de salvie puse in apa pentru baia picioarelor duc la diminuarea transpiratiei si a mirosului neplacut.

Stop mirosurilor neplacute!

Pentru cazurile de hiperhidroza acuta care rezista antiperspirantelor, in special la nivelul talpii piciorului, singura optiune pentru un tratament local ramine ionoforeza. Despre ce este vorba? Aceasta tehnica consta in imbaierea picioarelor in apa obisnuita prin care trece un curent special, care antreneaza difuzia ionilor prin piele. Daca si acest tratament se dovedeste ineficient, atunci trebuie sa se recurga la chirurgie sau la injectii cu botulina.

Este de retinut ca hipertranspiratia este uneori simptom al unei boli hormonale, infectioase sau inflamatorie sau al unei leziuni a hipotalamusului (o glanda situata la nivelul creierului) care controleaza, printre altele, temperatura corpului si setea. Asadar, trebuie intotdeauna cautata cauza pentru a putea gasi tratamentul optim.

Plantele medicinale pot fi utilizate pentru combaterea transpiratiei. Din acestea se pregatesc tincturi care se aplica la subrat, pe miini, picioare etc. Unele dintre plantele recomandate sint frunzele de nuc impreuna cu frunzele de salvie, isopul, rozmarinul. Puteti cumpara de la plafar ulei din arbore de ceai sau ulei din lauri si mentol.

Exista de asemenea remedii prin psihoterapie, deoarece aceasta permite asumarea mai usoara a hiperhidrozei si reduce intr-o anumita masura transpiratia legata de emotii. Hipnoza, acupunctura si homeopatia pot da rezultate bune.

Cinci sfaturi utile pentru indepartarea transpiratiei

1. Adoptati o igiena riguroasa. Cind va transpira picioarele trebuie sa va spalati de mai multe ori pe zi cu apa calda si sa schimbati des sosetele si incaltamintea.

2. Epilati-va regulat axilele, deoarece parul retine transpiratia si amplifica fenomenul descompunerii, deci mirosul neplacut.

3. Alegeti deodorantele antitranspirante sau antiperspirante, care nu doar indeparteaza mirosurile neplacute, dar si impiedica formarea lor.

4. Purtati imbracaminte din bumbac si incaltaminte din piele (hainele si sosetele din materiale sintetice precum si incaltamintea din cauciuc sau plastic favorizeaza la maximum transpiratia si descompunerea sa).

5. Daca suferiti de hiperhidroza, utilizati un deodorant pe baza de clorura de aluminiu.

remedii naturiste · Remedii pentru combaterea transpiratiei · transpiratie miros picioare · tratament · tratement rapid si sigur

Remedii pentru combaterea transpiratiei

Remedii pentru combaterea transpiratiei

Toti oamenii transpira, unii mai putin, altii mai mult, si este normal sa se intimple asa. Dar atunci cind transpiratia este excesiva, ea poate deveni un real handicap in viata persoanei respective, mai ales daca este insotita si de mirosuri neplacute. Exista totusi solutii pentru combaterea transpiratiei!

Transpiratia este produsa de glande

Fiecare dintre noi poseda in jur de doua milioane de glande sudoripare care produc in medie un litru de sudoare pe zi (un sportiv poate elimina pina la doi litri de sudoare... intr-o ora!), ceea ce permite reglarea temperaturii corpului nostru.

Exista doua tipuri de glande sudoripare:

- glandele sudoripare apocrine, care se situeaza in principal la subrat (axile), in jurul mameloanelor, in zona pubisului si a organelor sexuale;

- glandele sudoripare exocrine, prezente pe toata suprafata pielii si in mod deosebit in palma miinii, talpa piciorului, pe fata si scalp.

Emotia, stresul, efortul fizic, citeva minute de stat in masina in traficul aglomerat de pe timpul verii sint suficiente pentru a fi lac de transpiratie. Acest lucru este cit se poate de normal. Temperatura este o functie esentiala a organismului care permite sa regleze in mod natural temperatura corpului (37°C) si sa elimine toxinele. Asadar, cu cit ne este mai cald (caldura poate fi de asemenea si un efect consecutiv al unei febre puternice), cu atit transpiram mai mult. Diferenta consta in cantitatea de sudoare care poate fi mai mare la o persoana fata de alta, in functie de hiperactivitatea glandelor sudoripare ce poate deveni excesiva. Atunci cind transpiratia este exagerat de mare vorbim deja de o afectiune numita hiperhidroza.

In mod normal, sudoarea nu miroase (este inodora), dar descompunerea sa prin bacterii o poate face urit mirositoare sau infecta, uneori. Chiar si in cazul unei transpiratii normale, spalarea pielii cu apa si sapun nu este suficienta pentru a stopa producerea de mirosuri neplacute. Numai utilizarea zilnica a unui deodorant permite evitarea acestui inconvenient.

Tipurile de deodorante si utilizarea lor

Cu mult timp in urma, in antichitate, se utiliza frictionarea cu uleiuri din plante, iar romanii purtau la subrat pliculete cu arome sau cu fulgi de secara. Se pare ca acestea erau cele mai eficiente metode pentru a indeparta mirosurile corporale.

Astazi nu mai este nevoie sa ne plimbam cu pliculete la subrat, din fericire pentru noi s-au inventat deodorantele. Gama acestora este multipla: stick-uri, spray-uri, roller, creme. Cele mai multe dintre produsele enumerate contin antiseptice care inhiba procesul bacterian de degradare a transpiratiei si alte componente care capteaza mirosurile, ceea ce neutralizeaza fenomenul de descompunere a sudorii pe masura ce se formeaza. In scopul cresterii eficacitatii deodorantelor, citeodata li se adauga si un compus parfumat.

Atentie! Daca aveti pielea sensibila, alegeti produse cosmetice fara alcool!

In caz de hiperhidroza – transpiratia excesiva care afecteaza, in general, axilele, palmele miinilor si talpile picioarelor – este necesara stoparea producerii de sudoare. Cea mai mare parte a antitranspirantelor si antiperspirantelor contin o substanta (cel mai frecvent o clorura de aluminiu) al carei rol este de a stringe porii si orificiile glandelor sudoripare, prin care se scurge transpiratia.

Departe de a fi acuzate ca blocheaza un fenomen natural, deodorantele sint considerate astazi ca produse inofensive. Trebuie sa stiti ca stick-urile si cremele sint mai bine adaptate transpiratiilor excesive decit vaporizatoarele, deoarece primele concentreaza mai multe produse active.

Important: un deodorant, de orice tip ar fi, trebuie sa se utilizeze pe o piele curata si uscata, fara nici o rana, si nu imediat dupa epilare.

Transpiratia picioarelor poate fi prevenita

Inchise in pantofi, picioarele tale se sufoca, transpira si sfirsesc prin a degaja un miros dezagreabil, chiar daca respecti o buna igiena. Iata ce se intimpla.

De multe ori la originea mirosurilor neplacute, transpiratia picioarelor este mai mult decit jenanta. Deseori atribuit stresului sau tensiunii puternice, acest miros urit poate, de asemenea, sta la originea picioarelor cu sosete de slaba calitate (din materiale sintetice) sau cu pantofi care nu lasa sa treaca aerul. Sudoarea care nu se poate evapora formeaza astfel un strat cald si umed intre degetele picioarelor sau in alte locuri ale talpii. Se stie ca umiditatea si caldura constituie un mediu ideal pentru bacterii si ciuperci (micoze), care prolifereaza si produc acel miros tipic si dezagreabil al picioarelor transpirate.

Produsele deodorante rezervate picioarelor prezinta in componenta lor asocierea dintre un antiperspirant si un antibacterian si contin factori care capteaza mirosul. Scopul deodorantelor pentru picioare este de a absorbi umiditatea si de a evita macerarea picioarelor in incaltamintea care este sursa de disconfort. De asemenea, sint recomandate si alte produse complementare pentru a limita inconvenientele transpiratiei excesive a picioarelor: spray purificator antimiros si talpici antitranspiratie. Citeva seminte de salvie puse in apa pentru baia picioarelor duc la diminuarea transpiratiei si a mirosului neplacut.

Stop mirosurilor neplacute!

Pentru cazurile de hiperhidroza acuta care rezista antiperspirantelor, in special la nivelul talpii piciorului, singura optiune pentru un tratament local ramine ionoforeza. Despre ce este vorba? Aceasta tehnica consta in imbaierea picioarelor in apa obisnuita prin care trece un curent special, care antreneaza difuzia ionilor prin piele. Daca si acest tratament se dovedeste ineficient, atunci trebuie sa se recurga la chirurgie sau la injectii cu botulina.

Este de retinut ca hipertranspiratia este uneori simptom al unei boli hormonale, infectioase sau inflamatorie sau al unei leziuni a hipotalamusului (o glanda situata la nivelul creierului) care controleaza, printre altele, temperatura corpului si setea. Asadar, trebuie intotdeauna cautata cauza pentru a putea gasi tratamentul optim.

Plantele medicinale pot fi utilizate pentru combaterea transpiratiei. Din acestea se pregatesc tincturi care se aplica la subrat, pe miini, picioare etc. Unele dintre plantele recomandate sint frunzele de nuc impreuna cu frunzele de salvie, isopul, rozmarinul. Puteti cumpara de la plafar ulei din arbore de ceai sau ulei din lauri si mentol.

Exista de asemenea remedii prin psihoterapie, deoarece aceasta permite asumarea mai usoara a hiperhidrozei si reduce intr-o anumita masura transpiratia legata de emotii. Hipnoza, acupunctura si homeopatia pot da rezultate bune.

Cinci sfaturi utile pentru indepartarea transpiratiei

1. Adoptati o igiena riguroasa. Cind va transpira picioarele trebuie sa va spalati de mai multe ori pe zi cu apa calda si sa schimbati des sosetele si incaltamintea.

2. Epilati-va regulat axilele, deoarece parul retine transpiratia si amplifica fenomenul descompunerii, deci mirosul neplacut.

3. Alegeti deodorantele antitranspirante sau antiperspirante, care nu doar indeparteaza mirosurile neplacute, dar si impiedica formarea lor.

4. Purtati imbracaminte din bumbac si incaltaminte din piele (hainele si sosetele din materiale sintetice precum si incaltamintea din cauciuc sau plastic favorizeaza la maximum transpiratia si descompunerea sa).

5. Daca suferiti de hiperhidroza, utilizati un deodorant pe baza de clorura de aluminiu.