Modelele behaviorist-reflexologice

     Modelele behavioriste privind schizofrenie se bazează pe teoriile învăţării.Defectele de învăţare în copilărie, contribuie la dificultăţile de învăţare de mai târziu şi mai ales,din perioda adolescenţei.Din aceste motive dispare încrederea în sine şi în alţii,care dacă apare din copilărie va fi greu de corectat mai târziu.De asemenea lipa de relaţii intime,în copilărie,va face ca ulterior să crească dependenţa,situaţie ce se obţine în cadrul unui mediu înconjurător inoportun.Este foarte greu a şti câţi dintre schizofreni ţin de ereditate şi,în ce grad,şi câţi ţin de mediu,deşi factorii de mediu fac personalitatea mai vulnerabilă la anumite tipuri de stresuri,evidenţiind astfel defectele învăţării unor mijloace de apărare.Dacă un copil este supraprotejat şi nu vine în contact cu viaţa reală care creiază oportunităţi pentru învăţare,el nu-şi va forma valorile,credinţele,căile de viaţă necesare,în viaţa sa timpurie,spaţiul său fizic,spaţiul social fiind îngust (redus aproape exclusiv la familie).Confruntat ulterior cu situaţii nefavorabile el nu va putea ocoli sau îndepărta sursa,neputând în mod onştient şi deliberat să-şi modifice situaţia.Când însă-şi mama este o persoană anxioasă sau ameninţătoare,subliniază May (1976),copilul nu poate recurge decât la la forma retragerii (ca în somn sau alte forme de detaşare,inclusiv prin metode disociative).Treptat pe acest fond şi în contextul comparării cu alţii din perioda ulterioară de evoluţi apare scăderea autostimei,insecuritate,lipsa de încredere,perceperea defectelor,inclusiv corporale,ceea ce duce la fenomene disturbatoare în plan afectiv (angoasa) şi la perceperea neclară a sistemului social.Acest lucru apare în schizofrenie însă înaintea stabilirii unui autoconcept clar şi la îndemânării de a trăi,în cadrul relaţiilor sociale,ceea ce va duce la refugiul în autism.Totuşi asemenea dificultăţi familiale dacă nu sunt prea grave pot fi evitate ulterior,şi odată cu aceasta psihiatrizarea cazului.Deşi individul nu va fi un real alienat,personalitatea lui va fi marcată şi în acest caz de lipsa de încredere anxioasă,dubitaţie şi un anumit grad de retragere socială (personalitatea schizoidă).Dacă învăţarea a fost deficitară în copilărie vom asista acum la psudoperformanţe,cu posibilităţi de a fi mereu dezaprobat sau respins.Uneori se poate menţine iluzia unei vieţi sociale deşi personalitatea este prost echipată pentru relaţiile sale cu grupul,cu liderul.Dacă proasta echipare (învăţare) s-a produs în copilărie,puţin se va mai putea face ulterior.

        Comportamentul deviant al schizofrenului s-ar datora tulburărilor apărute ca răspuns în primul sistem de semnalizare,care în mod normal ar invalidiza organismul în procesul adaptării sale la schimbările survenite în mediul înconjurător (Lehmann,1976).Acest fenomen se face printr-un proces de învăţare neurofiziologic şi psihofiziologic.Pentru Pavlov (1941) schizofrenia s-ar datora unei inhibiţii generalizate,o stare hipnoidă cronică datorată oboselii anormale a s.n.c.,care a fost supus anterior unei stimulări foarte mari.

        Teoriile învăţării pot explica comportamentul schizofren prin procese reflexe, răspunsurile nonadaptative fiind datorate unor tulburări,reîntăririi experienţelor timpurii.Aceste experienţe sunt răspunsuri maladaptative care conduc la o generalizare falsă a răspunsurilor,manieră în care se interferează cu discriminarea perceptuală şi cognitivă.

        Pe baza behaviorterapiei s-a definit în schizofrenie anumite rezultate terapeutice. Totuşi,subliniază Beniuc,experienţele lui Pavlov,bazate pe primul şi al doilea sistem de semnalizare sunt valabile dacă rămân în domeniul strict al fiziologiei,însă pentru psihologie acest lucru nu este suficient şi,arată autorul,cercetarea comportamentului trebuie să pornească de la biologic,lucru depăşit la om,doarece el este o fiinţă socială.Diferenţele de simptomatologie de la cultură la cultură constă în aceea că patologia schizofrenică transcede organicul şi devine o realitate istorică şi culturală,omul fiind supus interrelaţiilor sociale,influenţei mediului cultural şi nu un simplu obiect material aşa cum simplificaseră fenomenul dogmatiusmul marxist.In acest context,teoriile învăţării,deşi nu pot crea un model coerent de schizofrenie,pot însă explica o serie de fenomene şi simptome,iar pe această bază s-a putut iniţia chiar şi o serie de metode terapeutice.

despre creierul uman · Modelele behaviorist-reflexologice · sanatate mintala · Sanatatea mintala · sanatateverde · SCHIZOFRENIA · schizofreniei

Modelele behaviorist-reflexologice

Modelele behaviorist-reflexologice

     Modelele behavioriste privind schizofrenie se bazează pe teoriile învăţării.Defectele de învăţare în copilărie, contribuie la dificultăţile de învăţare de mai târziu şi mai ales,din perioda adolescenţei.Din aceste motive dispare încrederea în sine şi în alţii,care dacă apare din copilărie va fi greu de corectat mai târziu.De asemenea lipa de relaţii intime,în copilărie,va face ca ulterior să crească dependenţa,situaţie ce se obţine în cadrul unui mediu înconjurător inoportun.Este foarte greu a şti câţi dintre schizofreni ţin de ereditate şi,în ce grad,şi câţi ţin de mediu,deşi factorii de mediu fac personalitatea mai vulnerabilă la anumite tipuri de stresuri,evidenţiind astfel defectele învăţării unor mijloace de apărare.Dacă un copil este supraprotejat şi nu vine în contact cu viaţa reală care creiază oportunităţi pentru învăţare,el nu-şi va forma valorile,credinţele,căile de viaţă necesare,în viaţa sa timpurie,spaţiul său fizic,spaţiul social fiind îngust (redus aproape exclusiv la familie).Confruntat ulterior cu situaţii nefavorabile el nu va putea ocoli sau îndepărta sursa,neputând în mod onştient şi deliberat să-şi modifice situaţia.Când însă-şi mama este o persoană anxioasă sau ameninţătoare,subliniază May (1976),copilul nu poate recurge decât la la forma retragerii (ca în somn sau alte forme de detaşare,inclusiv prin metode disociative).Treptat pe acest fond şi în contextul comparării cu alţii din perioda ulterioară de evoluţi apare scăderea autostimei,insecuritate,lipsa de încredere,perceperea defectelor,inclusiv corporale,ceea ce duce la fenomene disturbatoare în plan afectiv (angoasa) şi la perceperea neclară a sistemului social.Acest lucru apare în schizofrenie însă înaintea stabilirii unui autoconcept clar şi la îndemânării de a trăi,în cadrul relaţiilor sociale,ceea ce va duce la refugiul în autism.Totuşi asemenea dificultăţi familiale dacă nu sunt prea grave pot fi evitate ulterior,şi odată cu aceasta psihiatrizarea cazului.Deşi individul nu va fi un real alienat,personalitatea lui va fi marcată şi în acest caz de lipsa de încredere anxioasă,dubitaţie şi un anumit grad de retragere socială (personalitatea schizoidă).Dacă învăţarea a fost deficitară în copilărie vom asista acum la psudoperformanţe,cu posibilităţi de a fi mereu dezaprobat sau respins.Uneori se poate menţine iluzia unei vieţi sociale deşi personalitatea este prost echipată pentru relaţiile sale cu grupul,cu liderul.Dacă proasta echipare (învăţare) s-a produs în copilărie,puţin se va mai putea face ulterior.

        Comportamentul deviant al schizofrenului s-ar datora tulburărilor apărute ca răspuns în primul sistem de semnalizare,care în mod normal ar invalidiza organismul în procesul adaptării sale la schimbările survenite în mediul înconjurător (Lehmann,1976).Acest fenomen se face printr-un proces de învăţare neurofiziologic şi psihofiziologic.Pentru Pavlov (1941) schizofrenia s-ar datora unei inhibiţii generalizate,o stare hipnoidă cronică datorată oboselii anormale a s.n.c.,care a fost supus anterior unei stimulări foarte mari.

        Teoriile învăţării pot explica comportamentul schizofren prin procese reflexe, răspunsurile nonadaptative fiind datorate unor tulburări,reîntăririi experienţelor timpurii.Aceste experienţe sunt răspunsuri maladaptative care conduc la o generalizare falsă a răspunsurilor,manieră în care se interferează cu discriminarea perceptuală şi cognitivă.

        Pe baza behaviorterapiei s-a definit în schizofrenie anumite rezultate terapeutice. Totuşi,subliniază Beniuc,experienţele lui Pavlov,bazate pe primul şi al doilea sistem de semnalizare sunt valabile dacă rămân în domeniul strict al fiziologiei,însă pentru psihologie acest lucru nu este suficient şi,arată autorul,cercetarea comportamentului trebuie să pornească de la biologic,lucru depăşit la om,doarece el este o fiinţă socială.Diferenţele de simptomatologie de la cultură la cultură constă în aceea că patologia schizofrenică transcede organicul şi devine o realitate istorică şi culturală,omul fiind supus interrelaţiilor sociale,influenţei mediului cultural şi nu un simplu obiect material aşa cum simplificaseră fenomenul dogmatiusmul marxist.In acest context,teoriile învăţării,deşi nu pot crea un model coerent de schizofrenie,pot însă explica o serie de fenomene şi simptome,iar pe această bază s-a putut iniţia chiar şi o serie de metode terapeutice.

Nevroza obsesivă

    Unii autori o mai denumesc şi nevroza obsesivo-compulsivă,deşi termenul poate apărea ca un pleonasm.

   Nevroza obsesivă se caracterizează prin apariţia ideilor şi acţiunilor obsesive pe care bolnavul nu le poate stăpâni.Ca şi în cazul nevrozei fobice anxietatea este resimţită puternic de către pacient care va avea senzaţia incapacităţii controlului ideilor şi acţiunilor obsesive.După Anthony (1976),20% dintre nevrozele obsesive debutează înainte de 15 ani,50-60% înainte de 20 de ani,iar 75% înainte de 25 de ani.

    În nevroza obsesivă individul este foţat să gândească sau să acţioneze împotriva dorinţei lui,să facă lucruri pe care el nu le doreşte (deşi este conştient de aceasta,el nu se poate opune).După Snaith (1981) trei feluri de fenomene sunt introduse în cadrul conceptului:

     -o perioadă lungă de meditaţie care poate fi confruntată cu răspunsuri de nerezolvat;

    -impulsul la act,spre agresivitate sau manieta defensivă socială (cum ar fi de exemplu blasfemia pentru credincioşi);

    -angajarea în comportamente prelungite (ca spălat,controlat,curăţenie etc);

   Definirea fenomenelor obsesive este centrată în jurul temei sensului subiectiv al compulsiunii (Lewis,1936).Totuşi nu trebuie considerate obsesive toate comportamentele repetitive.

    Etiologie.În explicarea nevrozei obsesive se confruntă numeroase puncte de vedere.

    Punctul de vedere psihanalitic s-a impus odată cu apariţia lucrărilor lui Freud. Încă de la primele sale lucrări,Freud (1896) includea nevroze obsesivă în cadrul explicaţiilor sale psihodinamice.Simptomatologia ar apare astfel,prin mecanismul psihic inconştient şi,ar fi un mecanism de apărare,o încercare de represiune a unor idei incompatibile,în opoziţie puternică cu eul pacientului.Această experienţă represivă ar avea,de asemenea,o natură sexuală.În opoziţie cu isteria,de natură pasivă,în nevroza obsesivă trauma a avut o natură agresivă,motiv pentru care este mai frecventă la bărbaţi (reproşuri pentru unele performanţe sexuale în copilărie).Aceste acte ar constitui germenele nevrozei de mai târziu,acţionând ca  agresiune sexuală contra sexului opus şi fiind reprimate,vor fi înlocuite de manifestări primare de defensă (cum ar fi conştiinciozitatea, ruşinea, autoreproşurile etc).Boala apare ca un eşec al apărării,reîntoarcerea memoriei reprimate ce ar apare în conştiinţă în forme alterate.Deşi conţinutul simptomului este în prezent nesexual,se poate presupune că este determinat de actul sexual,printr-o logică a gândirii.Ar fi vorba de un fel de simptome secundare de apărare,cum ar fi actele rituale care încearcă a da înapoi,actele memorate şi nebinevenite.Pacientul în ruminaţie,de exemplu,încearcă a-şi stăpâni memoria recurgând la lucruri dubitative.Desvoltarea majoră în gândirea psihanalitică priveşte natura nevrozelor obsesive ca fiind regresive (regresiunea la stadiul anal).

     Numeroase contribuţii au fost aduse de teoriile învăţării.Deşi este vorba de explicaţii simpliste,privind simptomatologia nevrotică ele sunt importante,mai ales că şi-au găsit corespondent şi în anumite tratamente comportamentale.Eysenk şi Rachman (1965),pe şoareci obligaţi a face discriminări insolvabile,a putut determina apariţia unor ritualuri stereotipe şi rigide,situaţii care au putut persista şi ulterior.Autorii vorbesc de o fixaţie "compulsivă",spunând că unele simptome obsesive la om s-ar putea explica în acelaşi mod.Wolpe (1958) consideră că ar exista două tipuri de fenomene,denumite de el "reductaore de anxietate",obsesii şi "obsesii care cresc anxietatea".În primul caz,anxietatea este redusă chiar dacă este vorba de o perioadă scurtă,dar în a doua categorie,după o reducere temporară,apare creşterea anxietăţii.După Teasdale (1974) un ritual ar fi o formă de a evita răspunsul la un sistem nociv.

    O altă problemă importantă în etiopatogenie o constituie valoarea tulburărilor dispoziţiei,în geneza obsesiilor.Henry Mandsley arată că tulburările obsesive sunt o varietate a tulburărilor afective.Brown (1942) remarcă faptul că 8% din părinţi şi 2% din fraţii bolnavilor au suferit de PMD,cifră superioară faţă de acelaşi fenomen în nevroza anxioasă sau isterică.Black (1974) sumarizează studiile genetice în nevroza obsesivă,susţinând existenţa unui element ereditar,aceasta operând cu unii factori ai structurii personalităţii şi vulnerabilităţii altor forme a tulburărilor psihice.Millan (1980) subliniază că bolnavul obsesiv este negativist,izolat,având o viziune extremă asupra lui însăşi.Acest lucru denotă existenţa unei stări depresive, motiv pentru care autorul subliniază că simptomatologia obsesivă este un mod de "abordare" a depresiei care este aşteptată să apară.

    S-au acordat,de asemenea,un rol important personalităţii.O serie de trăsături a personalităţii ar fi prezente şi necesare pentru apariţia nevrozei obsesive.Nevroza obsesivă nu ar fi decât o exagerare a acestor trăsături (deşi lipseşte un consens privind trăsăturiler specifice ale personalităţii).Freud (1908) descrie "erotismul anal",caracterizat prin încăpăţânare,spirit de ordine,conştiinciozitate.

    Cuvântul anankastic (de la grecescul anankasmos=compulsiune) a fost aplicat la o serie de simptome şi tipuri de personalitate,referindu-se la trăsături ca: rigiditatea,conştiinciozitatea,punctualitatea,scrupulozitatea morală.Totuşi Pollitt (1960) arată că 1/3 dintre bolnavii cu nevroză obsesivă nu prezintă personalitate compulsivă prevalentă.Lewis (1936) se îndoieşte şi el de specificitatea personalităţii obsesive dar descrie totuşi două tipuri de personalitate.Prima este caracterizată prin încăpăţânare,morozitate,iritabilitate iar a doua prin oscilaţii afective,fără autoîncredere,supunere.Totuşi este greu de precizat în ce măsură aceste trăsături ale personalităţii sau chiar simptome de boală.Slater şi Roth (1969) descriu şi ei trăsături specifice personalităţii obsesive ca:rigiditate, inflexibilitate,lipsa adaptabilităţii,conştiinciozitate,iubirea ordinei şi a disciplinei, inerţie mintală cu dificultatea schimbării,inerţie.Această structură a personalităţii ar forma baza nevrozei obsesive.Totuşi aprecierea diferitelor trăsături ale personalităţii nevroticului obsesiv diferă de la autor la autor,absenţa lor variind între 16-36% (Snaith,1981).Fiind luate retroactiv,adeseori pacientul minte pentru a explica simptomatologia prezentă.În dinamica nevrozei obsesive,Coleman şi Broen (1972) descriu următoarele paternuri dinamice:

       1.Activităţile şi gândurile substitutive.Anxietatea este evitată prin impunerea unor gânduri şi activităţi.Aceste idei şi activităţi obsesive se substituie celor progresive.Preocuparea nevrotică constă în aceea că prin aceasta bolnavul vrea să scape de problemele sexuale,maritale sau interpersonale.Este vorba deci de mecanisme defensive.

      2.Vina şi frica de pedeapsă.Adeseori comportamentul obsesivo-compulsiv, înseamnă sentimentul de vină sau autocondamnare (în literatură,de exemplu, spălatul mâinilor după acte criminale).

      3.Asigurarea ordinii şi capacitatea de prezicere a viitorului.Pentru a exista într-o lume plină de pericole,nevroticul încearcă menţinerea ordinii prin aceia că devine foarte meticulos şi metodic.Prin rigiditatea comportamentului el caută să-şi asigure securitatea şi să prevină orice ar fi rău.Comportamentul ritual,adeseori semi-magic din nevroza obsesivă este parte a ordonării unei lumi periculoase,reamintind ritualurile repetitive şi rigide ale popoarelor primitive care alungă spiritele rele şi asigură colaborarea celor bune.Dacă devin eficiente ritualurile se vor fixa de manieră rigidă.

    Conform acestei dinamici terapia nevrozei obsesive,trebuie să urmeze trei strategii de bază (Coleman şi Broen):

       -Ajută individul să discrimineze între gânduri şi acţiuni şi să accepte dorinţele pe care le consideră "interzise" şi să le integreze în selfstructură;

      -Să ajutăm individul să facă discriminare între pericolul obiectiv şi imaginar şi să-l încurajăm să răspundă selectiv la diferite categorii de stimuli;

     -Blocarea ritualurilor obsesiv-compulsive prin reîntărirea pozitivă sau administrând stimuli adverşi (ca E.Ş.),când ritualurile se repetă.Toate aceste strategii ţintesc eliminarea apărării nevrotice şi ajută individul să realizeze că nu trebuie continuat comportamentul morbid.

  Factorul familial şi constituţional a fost incriminat adestea în etiologia nevrozei obsesive.În cadrul lotului nostru,am observat în familiile acestor copii o stare de conformism exagerat.Kolb(1979) subliniază că lumea acestor bolnavi devine rigidă,prea ordonată,cu foarte multe interdicţii,cu reacţii exagerate de apărare (idei şi acţiuni obsesive).Conflictul dintre trebuinţe şi necesităţile conformării la rigiditatea educativă a familiei se explică prin nevoia obţinerii dragostei.In acest context ideile de ură sunt reprimate,ceea ce determină conflictul nevrotic.

    Descrierea clinică.Boala se manifestă prin idei şi comportamente obsesive (idei obsesive,compulsiuni),pot apare diferite idei absurde,fenomene de ruminaţie mintală, acţiuni compulsive (ritualuri,compulsiunea atingerii unor obiecte,spălarea mâinilor etc).

   Walker şi Beech (1969) fac următoarele observaţii privind nevroza obsesivă:

     -prezenţa iritabilităţii,depresiei şi anxietăţii drept componente importante ale dispoziţiei afective,asociate cu comportamentul ritualistic;

    -aceste componente sunt variabile în prezenţă şi intensitate;

    -ritualurile lungi sunt asociate cu dispoziţia proastă iar dispoziţia continuă a se înrăutăţi pe măsură ce ritualurile continuă;

    -efectuarea ritualurilor are efect benefic asupra dispoziţiei;

   Adeseori ideile obsesive se pot confunda cu fobiile.După Mark (1969) frica obsesivă nu este legată direct de obiect sau situaţie ci mai degrabă de consecinţele care apar.Un individ cu fobie de câine este anxios când acesta apare,pe când obsesivul se va gândi mereu la consecinţele contaminării prin intermediul unui câine.Akhtar (1975) face deosebire între conţinutul şi forma obsesiilor.Prin formă,el înţelege dubiul,gândirea,frica,imaginile,impulsiunile şi acţiunile.Conţinutul ar fi legat de tematica agresivă,a contaminării,securităţii sau speculaţiilor metafizice.Forma şi conţinutul se combină diferit în timp,în cadrul cazului respectiv.După Snaith definiţia fenomenelor obsesive se centrază în jurul temei sensului subiectiv al compulsiunii,a rezistenţei la eliminarea ei,a recunoaşterii lipsei ei de sens.

   Pacientul,deşi la vârsta adolescenţei,se prezintă ca o personalitate rigidă,care îşi controlează strict gesturile şi ţinuta,recurge la tot felul de detalii dând aspectul unor persoane mature,intelectualizate.Incadrarea în prescripţiile educatiuve este rigidă şi frecvent apare refugiul în reverie sau într-o viaţă fantastică.Dongier(1976) împarte nevrozele obsesive în următoarele forme:

         -forma fobică cu angoasă şi emotivitate;

         -forma fobică fără angoasă;

         -formele cu predominenţa inhibiţiei;

         -formele psihastenice de tip Janet;

         -caracterul obsesional;

    Activitatea compulsivă şi ideile obsesive sunt trăite cu critică de către pacienţii cu nevroză obsesivă,dar într-o fază mai avansată pot apare ritualurile şi se poate ajunge chiar la importante modificări caracteriale.Aceste modificări au făcut pe mulţi autori să vorbească de o personalitate anancastă sau de un caracter obsesional.

   In aceste situaţii este vorba de personalităţi intelectualizate,pedante,raţionale care în activitatea lor pun accentul pe lipsa de subiectivism,pe logică şi dreptate. Ordinea,curăţenia şi punctualitatea domneşte în jurul acestor indivizi.Ideile obsesive abordează o varietate foarte mare,începând cu idei care abordează funcţionalitatea corporală,cu acele  privind scrupulele morale,până la ruminaţii abstracte privind unele aspecte insolvabile.Cel mai frecvent apar idei referitoare la acte morale.Fenomenele obsesive se desfăşoară pe un fond anxios,situaţie accentuată atunci când este vorba de acte imorale.Chiar dacă ideia nu trece în acţiune,fenomenul duce la stări importante de disconfort.

    În compulsiuni,individul execută acte absurde şi stranii.Acest lucru apare sub forma unor mişcări simple sau complexe (ritualuri) uneori foarte complexe.Aceste ritualuri perturbă profund viaţa individului.Efectuarea ritualului aduce temporar o uşurare,în timp ce întreruperea lui duce la creşterea anxietăţii.

despre creierul uman · despre sanatate · nevroza · Nevroza obsesivă · NEVROZELE · Sanatatea mintala · sanatateverde

Nevroza obsesivă

Nevroza obsesivă

    Unii autori o mai denumesc şi nevroza obsesivo-compulsivă,deşi termenul poate apărea ca un pleonasm.

   Nevroza obsesivă se caracterizează prin apariţia ideilor şi acţiunilor obsesive pe care bolnavul nu le poate stăpâni.Ca şi în cazul nevrozei fobice anxietatea este resimţită puternic de către pacient care va avea senzaţia incapacităţii controlului ideilor şi acţiunilor obsesive.După Anthony (1976),20% dintre nevrozele obsesive debutează înainte de 15 ani,50-60% înainte de 20 de ani,iar 75% înainte de 25 de ani.

    În nevroza obsesivă individul este foţat să gândească sau să acţioneze împotriva dorinţei lui,să facă lucruri pe care el nu le doreşte (deşi este conştient de aceasta,el nu se poate opune).După Snaith (1981) trei feluri de fenomene sunt introduse în cadrul conceptului:

     -o perioadă lungă de meditaţie care poate fi confruntată cu răspunsuri de nerezolvat;

    -impulsul la act,spre agresivitate sau manieta defensivă socială (cum ar fi de exemplu blasfemia pentru credincioşi);

    -angajarea în comportamente prelungite (ca spălat,controlat,curăţenie etc);

   Definirea fenomenelor obsesive este centrată în jurul temei sensului subiectiv al compulsiunii (Lewis,1936).Totuşi nu trebuie considerate obsesive toate comportamentele repetitive.

    Etiologie.În explicarea nevrozei obsesive se confruntă numeroase puncte de vedere.

    Punctul de vedere psihanalitic s-a impus odată cu apariţia lucrărilor lui Freud. Încă de la primele sale lucrări,Freud (1896) includea nevroze obsesivă în cadrul explicaţiilor sale psihodinamice.Simptomatologia ar apare astfel,prin mecanismul psihic inconştient şi,ar fi un mecanism de apărare,o încercare de represiune a unor idei incompatibile,în opoziţie puternică cu eul pacientului.Această experienţă represivă ar avea,de asemenea,o natură sexuală.În opoziţie cu isteria,de natură pasivă,în nevroza obsesivă trauma a avut o natură agresivă,motiv pentru care este mai frecventă la bărbaţi (reproşuri pentru unele performanţe sexuale în copilărie).Aceste acte ar constitui germenele nevrozei de mai târziu,acţionând ca  agresiune sexuală contra sexului opus şi fiind reprimate,vor fi înlocuite de manifestări primare de defensă (cum ar fi conştiinciozitatea, ruşinea, autoreproşurile etc).Boala apare ca un eşec al apărării,reîntoarcerea memoriei reprimate ce ar apare în conştiinţă în forme alterate.Deşi conţinutul simptomului este în prezent nesexual,se poate presupune că este determinat de actul sexual,printr-o logică a gândirii.Ar fi vorba de un fel de simptome secundare de apărare,cum ar fi actele rituale care încearcă a da înapoi,actele memorate şi nebinevenite.Pacientul în ruminaţie,de exemplu,încearcă a-şi stăpâni memoria recurgând la lucruri dubitative.Desvoltarea majoră în gândirea psihanalitică priveşte natura nevrozelor obsesive ca fiind regresive (regresiunea la stadiul anal).

     Numeroase contribuţii au fost aduse de teoriile învăţării.Deşi este vorba de explicaţii simpliste,privind simptomatologia nevrotică ele sunt importante,mai ales că şi-au găsit corespondent şi în anumite tratamente comportamentale.Eysenk şi Rachman (1965),pe şoareci obligaţi a face discriminări insolvabile,a putut determina apariţia unor ritualuri stereotipe şi rigide,situaţii care au putut persista şi ulterior.Autorii vorbesc de o fixaţie "compulsivă",spunând că unele simptome obsesive la om s-ar putea explica în acelaşi mod.Wolpe (1958) consideră că ar exista două tipuri de fenomene,denumite de el "reductaore de anxietate",obsesii şi "obsesii care cresc anxietatea".În primul caz,anxietatea este redusă chiar dacă este vorba de o perioadă scurtă,dar în a doua categorie,după o reducere temporară,apare creşterea anxietăţii.După Teasdale (1974) un ritual ar fi o formă de a evita răspunsul la un sistem nociv.

    O altă problemă importantă în etiopatogenie o constituie valoarea tulburărilor dispoziţiei,în geneza obsesiilor.Henry Mandsley arată că tulburările obsesive sunt o varietate a tulburărilor afective.Brown (1942) remarcă faptul că 8% din părinţi şi 2% din fraţii bolnavilor au suferit de PMD,cifră superioară faţă de acelaşi fenomen în nevroza anxioasă sau isterică.Black (1974) sumarizează studiile genetice în nevroza obsesivă,susţinând existenţa unui element ereditar,aceasta operând cu unii factori ai structurii personalităţii şi vulnerabilităţii altor forme a tulburărilor psihice.Millan (1980) subliniază că bolnavul obsesiv este negativist,izolat,având o viziune extremă asupra lui însăşi.Acest lucru denotă existenţa unei stări depresive, motiv pentru care autorul subliniază că simptomatologia obsesivă este un mod de "abordare" a depresiei care este aşteptată să apară.

    S-au acordat,de asemenea,un rol important personalităţii.O serie de trăsături a personalităţii ar fi prezente şi necesare pentru apariţia nevrozei obsesive.Nevroza obsesivă nu ar fi decât o exagerare a acestor trăsături (deşi lipseşte un consens privind trăsăturiler specifice ale personalităţii).Freud (1908) descrie "erotismul anal",caracterizat prin încăpăţânare,spirit de ordine,conştiinciozitate.

    Cuvântul anankastic (de la grecescul anankasmos=compulsiune) a fost aplicat la o serie de simptome şi tipuri de personalitate,referindu-se la trăsături ca: rigiditatea,conştiinciozitatea,punctualitatea,scrupulozitatea morală.Totuşi Pollitt (1960) arată că 1/3 dintre bolnavii cu nevroză obsesivă nu prezintă personalitate compulsivă prevalentă.Lewis (1936) se îndoieşte şi el de specificitatea personalităţii obsesive dar descrie totuşi două tipuri de personalitate.Prima este caracterizată prin încăpăţânare,morozitate,iritabilitate iar a doua prin oscilaţii afective,fără autoîncredere,supunere.Totuşi este greu de precizat în ce măsură aceste trăsături ale personalităţii sau chiar simptome de boală.Slater şi Roth (1969) descriu şi ei trăsături specifice personalităţii obsesive ca:rigiditate, inflexibilitate,lipsa adaptabilităţii,conştiinciozitate,iubirea ordinei şi a disciplinei, inerţie mintală cu dificultatea schimbării,inerţie.Această structură a personalităţii ar forma baza nevrozei obsesive.Totuşi aprecierea diferitelor trăsături ale personalităţii nevroticului obsesiv diferă de la autor la autor,absenţa lor variind între 16-36% (Snaith,1981).Fiind luate retroactiv,adeseori pacientul minte pentru a explica simptomatologia prezentă.În dinamica nevrozei obsesive,Coleman şi Broen (1972) descriu următoarele paternuri dinamice:

       1.Activităţile şi gândurile substitutive.Anxietatea este evitată prin impunerea unor gânduri şi activităţi.Aceste idei şi activităţi obsesive se substituie celor progresive.Preocuparea nevrotică constă în aceea că prin aceasta bolnavul vrea să scape de problemele sexuale,maritale sau interpersonale.Este vorba deci de mecanisme defensive.

      2.Vina şi frica de pedeapsă.Adeseori comportamentul obsesivo-compulsiv, înseamnă sentimentul de vină sau autocondamnare (în literatură,de exemplu, spălatul mâinilor după acte criminale).

      3.Asigurarea ordinii şi capacitatea de prezicere a viitorului.Pentru a exista într-o lume plină de pericole,nevroticul încearcă menţinerea ordinii prin aceia că devine foarte meticulos şi metodic.Prin rigiditatea comportamentului el caută să-şi asigure securitatea şi să prevină orice ar fi rău.Comportamentul ritual,adeseori semi-magic din nevroza obsesivă este parte a ordonării unei lumi periculoase,reamintind ritualurile repetitive şi rigide ale popoarelor primitive care alungă spiritele rele şi asigură colaborarea celor bune.Dacă devin eficiente ritualurile se vor fixa de manieră rigidă.

    Conform acestei dinamici terapia nevrozei obsesive,trebuie să urmeze trei strategii de bază (Coleman şi Broen):

       -Ajută individul să discrimineze între gânduri şi acţiuni şi să accepte dorinţele pe care le consideră "interzise" şi să le integreze în selfstructură;

      -Să ajutăm individul să facă discriminare între pericolul obiectiv şi imaginar şi să-l încurajăm să răspundă selectiv la diferite categorii de stimuli;

     -Blocarea ritualurilor obsesiv-compulsive prin reîntărirea pozitivă sau administrând stimuli adverşi (ca E.Ş.),când ritualurile se repetă.Toate aceste strategii ţintesc eliminarea apărării nevrotice şi ajută individul să realizeze că nu trebuie continuat comportamentul morbid.

  Factorul familial şi constituţional a fost incriminat adestea în etiologia nevrozei obsesive.În cadrul lotului nostru,am observat în familiile acestor copii o stare de conformism exagerat.Kolb(1979) subliniază că lumea acestor bolnavi devine rigidă,prea ordonată,cu foarte multe interdicţii,cu reacţii exagerate de apărare (idei şi acţiuni obsesive).Conflictul dintre trebuinţe şi necesităţile conformării la rigiditatea educativă a familiei se explică prin nevoia obţinerii dragostei.In acest context ideile de ură sunt reprimate,ceea ce determină conflictul nevrotic.

    Descrierea clinică.Boala se manifestă prin idei şi comportamente obsesive (idei obsesive,compulsiuni),pot apare diferite idei absurde,fenomene de ruminaţie mintală, acţiuni compulsive (ritualuri,compulsiunea atingerii unor obiecte,spălarea mâinilor etc).

   Walker şi Beech (1969) fac următoarele observaţii privind nevroza obsesivă:

     -prezenţa iritabilităţii,depresiei şi anxietăţii drept componente importante ale dispoziţiei afective,asociate cu comportamentul ritualistic;

    -aceste componente sunt variabile în prezenţă şi intensitate;

    -ritualurile lungi sunt asociate cu dispoziţia proastă iar dispoziţia continuă a se înrăutăţi pe măsură ce ritualurile continuă;

    -efectuarea ritualurilor are efect benefic asupra dispoziţiei;

   Adeseori ideile obsesive se pot confunda cu fobiile.După Mark (1969) frica obsesivă nu este legată direct de obiect sau situaţie ci mai degrabă de consecinţele care apar.Un individ cu fobie de câine este anxios când acesta apare,pe când obsesivul se va gândi mereu la consecinţele contaminării prin intermediul unui câine.Akhtar (1975) face deosebire între conţinutul şi forma obsesiilor.Prin formă,el înţelege dubiul,gândirea,frica,imaginile,impulsiunile şi acţiunile.Conţinutul ar fi legat de tematica agresivă,a contaminării,securităţii sau speculaţiilor metafizice.Forma şi conţinutul se combină diferit în timp,în cadrul cazului respectiv.După Snaith definiţia fenomenelor obsesive se centrază în jurul temei sensului subiectiv al compulsiunii,a rezistenţei la eliminarea ei,a recunoaşterii lipsei ei de sens.

   Pacientul,deşi la vârsta adolescenţei,se prezintă ca o personalitate rigidă,care îşi controlează strict gesturile şi ţinuta,recurge la tot felul de detalii dând aspectul unor persoane mature,intelectualizate.Incadrarea în prescripţiile educatiuve este rigidă şi frecvent apare refugiul în reverie sau într-o viaţă fantastică.Dongier(1976) împarte nevrozele obsesive în următoarele forme:

         -forma fobică cu angoasă şi emotivitate;

         -forma fobică fără angoasă;

         -formele cu predominenţa inhibiţiei;

         -formele psihastenice de tip Janet;

         -caracterul obsesional;

    Activitatea compulsivă şi ideile obsesive sunt trăite cu critică de către pacienţii cu nevroză obsesivă,dar într-o fază mai avansată pot apare ritualurile şi se poate ajunge chiar la importante modificări caracteriale.Aceste modificări au făcut pe mulţi autori să vorbească de o personalitate anancastă sau de un caracter obsesional.

   In aceste situaţii este vorba de personalităţi intelectualizate,pedante,raţionale care în activitatea lor pun accentul pe lipsa de subiectivism,pe logică şi dreptate. Ordinea,curăţenia şi punctualitatea domneşte în jurul acestor indivizi.Ideile obsesive abordează o varietate foarte mare,începând cu idei care abordează funcţionalitatea corporală,cu acele  privind scrupulele morale,până la ruminaţii abstracte privind unele aspecte insolvabile.Cel mai frecvent apar idei referitoare la acte morale.Fenomenele obsesive se desfăşoară pe un fond anxios,situaţie accentuată atunci când este vorba de acte imorale.Chiar dacă ideia nu trece în acţiune,fenomenul duce la stări importante de disconfort.

    În compulsiuni,individul execută acte absurde şi stranii.Acest lucru apare sub forma unor mişcări simple sau complexe (ritualuri) uneori foarte complexe.Aceste ritualuri perturbă profund viaţa individului.Efectuarea ritualului aduce temporar o uşurare,în timp ce întreruperea lui duce la creşterea anxietăţii.

Sanatatea mintala la adolescenti

/ Categoria: Neurologie /

Sănătatea mintală poate afecta viaţa de zi cu zi şi viitorul unei persoane tinere. De exemplu, învăţatul, relaţiile cu ceilalţi şi sănătatea fizică pot fi afectate de problemele sănătăţii mintală.

Să ai grijă şi să protejezi sănătatea mintală a unui copil, reprezintă o parte importantă a ajutorului dat acelui adolescent de a se forma ca personalitate.
Ca si adulţii, adolescenţii pot avea probleme de sănătate mintală care să le afecteze modul cum gîndesc, simt şi acţionează.

Aceste probleme sunt reale şi dureroase. Ele pot duce la abandonarea şcolii, la conflicte familiale, consum de droguri, violenţă şi suicid. Problemele de sănătate mintală limitează adesea abilitaţile curente sau viitoare ale tinerilor de a fi „productivi".

De asemenea, aceste probleme pot fi foarte costisitoare pentru familie, comunitate şi pentru sistemul de ingrijire de sănătate mintală.
Problemele de sănătate mintală la adolescenţi se datorează unor cauze multiple, cum ar fi cauze biologice sau cauze de mediu.

Exemple de cauze biologice: genetice, afecţiuni ale sistemului nervos central, etc. De asemenea, există mulţi factori de mediu care pot favoriza apariţia problemelor de sănătate mintală, cum ar fi: expunerea la un mediu toxic, cu nivel ridicat de poluare, expunerea la violenţă (abuz fizic, sexual, violenţă verbală sau emoţională), stresul legat de sărăcie, discriminare sau alte lipsuri, pierderea unei persoane importante în viaţa tînărului, fie prin moarte, divorţ sau ruperea unei relaţii, etc.

Familia, şcoala şi comunitatea trebuie să înveţe cum să lucreze împreună pentru a asigura un mediu sănătos, sigur şi încurajator pentru asemenea adolescenţi.

O mulţime de semne pot indica o posibilă problemă de sănătate mintală sau o serioasă tulburare emoţională a adolescentului. Fiţi atent, dacă un adolescent pe care îl cunoşti:

Este tulburat şi se simte:
- Foarte trist şi pesimist fără un motiv anume;
- Foarte furios aproape tot timpul, plînge mult şi exagerează anumite lucruri;
- Anxios, mai mult decît alţi tineri de vîrsta lui;
- Incapabil să depaşească momentul pierderii cuiva important;
- Extrem de temător - avînd temeri inexplicabile sau prea multe în comparaţie cu alţii;

Trece prin schimbări majore şi:
- învaţă din ce în ce mai puţin;
- îşi pierde interesul faţă de lucrurile care altadată îi plăceau;
- are modificări inexplicabile de comportament;
- are tulburări de somn sau nu se alimentează cum trebuie;
- evită prietenii şi familia şi vrea să fie singur tot timpul;
- este visător şi nu se poate concentra să facă nimic concret;
- crede că viaţa este foarte greu de trăit şi se gîndeşte la suicid;
- aude voci inexplicabile;

Se poartă într-un mod care poate cauza probleme:
- Consumă alcool sau alte droguri;
- Mănîncă foarte mult pentru ca apoi să elimine intenţionat totul, abuzează de laxative sau ia pastile pentru a evita creşterea în greutate;
- Continuă o dietă exagerată sau face exerciţii fizice în mod obsesiv, pentru a slăbi;
- Încalcă regulat drepturile altora sau încalcă legea, fără să se gîndească la ceilalţi oameni şi la consecinţe;
- Face lucruri care ii pot ameninţa viaţa.

Dacă există o urmă de ingrijorare referitoare la sănătatea mintală a unui adolescent - este foarte important să se apeleze la un specialist cît mai repede posibil!

Mulţi dintre tinerii cu probleme de sănătate mintală care au nevoie de ajutor, nu îl primesc. Cel mai adesea, problemele de sănătate mintală ale adolescenţilor nu sunt recunoscute şi ajutorul adecvat nu poate fi oferit.

Stigmatul care însoţeşte problemele de sănătate mintală îi împiedică pe mulţi oameni să ceară ajutor. De asemenea, el provoacă izolarea şi discriminarea multor tineri şi a familiilor lor.
Faptul că un părinte apelează la un specialist - un medic psihiatru, un psiholog - nu înseamnă că el sau copilul lui sunt «nebuni».

Informaţiile corecte despre problemele de sănătate mintală ale adolescenţilor nu sunt cunoscute chiar de mulţi oameni care lucrează cu ei. Pe lîngă aceasta, din păcate, nu există servicii de sănătate mintală specializate pentru adolescenţi în fiecare comunitate.

Cînd o tulburare emoţională gravă a unui adolescent rămîne netratată, poate avea un impact deosebit de grav asupra lui şi a familiei sale, atît la nivel personal, social, cît şi economic.

Adolescentul poate avea probleme serioase în relaţiile cu ceilalţi, la şcoală, poate avea un comportament violent sau poate manifesta tulburări de sănătate mintală la fel de grave ca ale unui adult.

Familia va avea de suportat cheltuieli medicale foarte ridicate, iar comunitatea va plăti, dacă tînărul încalcă legea. Dar, mai presus de toate, cel care are cel mai mult de suferit, dacă nu primeşte ajutor necesar - este adolescentul.

Promovarea sănătăţii mintale presupune studiul cauzelor, al dinamicii tulburărilor şi bolilor mintale şi, implicit, instituirea măsurilor de combatere şi prevenire.

Succesul acestor măsuri depinde de:
- nivelul de dezvoltare socială;
- capacităţile organizatorice şi funcţionale ale unităţilor medicale;
- sistemul educaţional;
- implicarea familiei, a comunităţii, gradul de colaborare dintre ele.

Problema cauzalităţii în acest domeniu depăşeşte modelul medical al bolilor somatice. Astfel, alături de factorii toxici, infecţioşi, de agresiune fizică, somatică, acţionează preponderent, factorii psiho-sociali.

Ei pot fi influenţaţi numai prin eforturile comune ale intregii societăţi:
-îmbunătăţirea situaţiei economice a populaţiei;
-îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, de transport şi de locuit;
-ameliorarea alimentaţiei;
-îmbunătăţirea sistemului educaţional;
-reformarea legislaţiei;
-reformarea sistemului sanitar;

Dintr-o asemenea perspectivă, elaborarea şi punerea în practică a unui program de promovare a sănătăţii mintale interesează, în egală masură, toate instituţiile şi compartimentele societăţii, indiferent de orientarea lor predominant medicală, economică, culturală sau socială, ceea ce impune concentrarea eforturilor atît pentru asigurarea condiţiilor optime, necesare dezvoltării armonioase a personalităţii, cît şi pentru neutralizarea factorilor ce ar putea să o influenţeze nefavorabil.

Programele de promovare a sănătătii mintale vor fi eficiente, dacă vor fi îndeplinite cîteva condiţii:

-cunoaşterea morbidităţii prin boli psihice, posibilă prin efectuarea unor studii epidemiologice şi analiza incapacităţii temporare de muncă, a invalidităţii;

-cunoaşterea factorilor de risc a îmbolnăvirile psihice şi a etiopatogeniei, realizabilă prin cercetări nemijlocite în diverse domenii de activitate şi colaborare interdisciplinară;

-aprecierea dinamicii morbidităţii în viitor, pe baza actualei morbidităţi, a tendinţei fenomenelor demografice, direcţiilor de dezvoltare socială;

-cunoaşterea posibilităţilor actuale, disponibile, de influenţare asupra sănătăţii mintale şi a îmbolnăvirilor;

-evaluarea necesităţilor de intervenţie;

-colaborarea intersectorială - sistem medical, şcoala, familie, biserica, autoritate publică, comunitate.

Concluzia este, că nu există sanatate fară sanatate mentală. Este logic să tratăm oamenii ca pe fiinte umane în totalitatea lor.

despre sanatate · plante medicinale · remedii babesti · remedii naturiste · Sanatatea mintala · Sanatatea mintala la adolescenti · sanatateverde · terapii naturiste · tratament

Sanatatea mintala la adolescenti

Sanatatea mintala la adolescenti

/ Categoria: Neurologie /

Sănătatea mintală poate afecta viaţa de zi cu zi şi viitorul unei persoane tinere. De exemplu, învăţatul, relaţiile cu ceilalţi şi sănătatea fizică pot fi afectate de problemele sănătăţii mintală.

Să ai grijă şi să protejezi sănătatea mintală a unui copil, reprezintă o parte importantă a ajutorului dat acelui adolescent de a se forma ca personalitate.
Ca si adulţii, adolescenţii pot avea probleme de sănătate mintală care să le afecteze modul cum gîndesc, simt şi acţionează.

Aceste probleme sunt reale şi dureroase. Ele pot duce la abandonarea şcolii, la conflicte familiale, consum de droguri, violenţă şi suicid. Problemele de sănătate mintală limitează adesea abilitaţile curente sau viitoare ale tinerilor de a fi „productivi".

De asemenea, aceste probleme pot fi foarte costisitoare pentru familie, comunitate şi pentru sistemul de ingrijire de sănătate mintală.
Problemele de sănătate mintală la adolescenţi se datorează unor cauze multiple, cum ar fi cauze biologice sau cauze de mediu.

Exemple de cauze biologice: genetice, afecţiuni ale sistemului nervos central, etc. De asemenea, există mulţi factori de mediu care pot favoriza apariţia problemelor de sănătate mintală, cum ar fi: expunerea la un mediu toxic, cu nivel ridicat de poluare, expunerea la violenţă (abuz fizic, sexual, violenţă verbală sau emoţională), stresul legat de sărăcie, discriminare sau alte lipsuri, pierderea unei persoane importante în viaţa tînărului, fie prin moarte, divorţ sau ruperea unei relaţii, etc.

Familia, şcoala şi comunitatea trebuie să înveţe cum să lucreze împreună pentru a asigura un mediu sănătos, sigur şi încurajator pentru asemenea adolescenţi.

O mulţime de semne pot indica o posibilă problemă de sănătate mintală sau o serioasă tulburare emoţională a adolescentului. Fiţi atent, dacă un adolescent pe care îl cunoşti:

Este tulburat şi se simte:
- Foarte trist şi pesimist fără un motiv anume;
- Foarte furios aproape tot timpul, plînge mult şi exagerează anumite lucruri;
- Anxios, mai mult decît alţi tineri de vîrsta lui;
- Incapabil să depaşească momentul pierderii cuiva important;
- Extrem de temător - avînd temeri inexplicabile sau prea multe în comparaţie cu alţii;

Trece prin schimbări majore şi:
- învaţă din ce în ce mai puţin;
- îşi pierde interesul faţă de lucrurile care altadată îi plăceau;
- are modificări inexplicabile de comportament;
- are tulburări de somn sau nu se alimentează cum trebuie;
- evită prietenii şi familia şi vrea să fie singur tot timpul;
- este visător şi nu se poate concentra să facă nimic concret;
- crede că viaţa este foarte greu de trăit şi se gîndeşte la suicid;
- aude voci inexplicabile;

Se poartă într-un mod care poate cauza probleme:
- Consumă alcool sau alte droguri;
- Mănîncă foarte mult pentru ca apoi să elimine intenţionat totul, abuzează de laxative sau ia pastile pentru a evita creşterea în greutate;
- Continuă o dietă exagerată sau face exerciţii fizice în mod obsesiv, pentru a slăbi;
- Încalcă regulat drepturile altora sau încalcă legea, fără să se gîndească la ceilalţi oameni şi la consecinţe;
- Face lucruri care ii pot ameninţa viaţa.

Dacă există o urmă de ingrijorare referitoare la sănătatea mintală a unui adolescent - este foarte important să se apeleze la un specialist cît mai repede posibil!

Mulţi dintre tinerii cu probleme de sănătate mintală care au nevoie de ajutor, nu îl primesc. Cel mai adesea, problemele de sănătate mintală ale adolescenţilor nu sunt recunoscute şi ajutorul adecvat nu poate fi oferit.

Stigmatul care însoţeşte problemele de sănătate mintală îi împiedică pe mulţi oameni să ceară ajutor. De asemenea, el provoacă izolarea şi discriminarea multor tineri şi a familiilor lor.
Faptul că un părinte apelează la un specialist - un medic psihiatru, un psiholog - nu înseamnă că el sau copilul lui sunt «nebuni».

Informaţiile corecte despre problemele de sănătate mintală ale adolescenţilor nu sunt cunoscute chiar de mulţi oameni care lucrează cu ei. Pe lîngă aceasta, din păcate, nu există servicii de sănătate mintală specializate pentru adolescenţi în fiecare comunitate.

Cînd o tulburare emoţională gravă a unui adolescent rămîne netratată, poate avea un impact deosebit de grav asupra lui şi a familiei sale, atît la nivel personal, social, cît şi economic.

Adolescentul poate avea probleme serioase în relaţiile cu ceilalţi, la şcoală, poate avea un comportament violent sau poate manifesta tulburări de sănătate mintală la fel de grave ca ale unui adult.

Familia va avea de suportat cheltuieli medicale foarte ridicate, iar comunitatea va plăti, dacă tînărul încalcă legea. Dar, mai presus de toate, cel care are cel mai mult de suferit, dacă nu primeşte ajutor necesar - este adolescentul.

Promovarea sănătăţii mintale presupune studiul cauzelor, al dinamicii tulburărilor şi bolilor mintale şi, implicit, instituirea măsurilor de combatere şi prevenire.

Succesul acestor măsuri depinde de:
- nivelul de dezvoltare socială;
- capacităţile organizatorice şi funcţionale ale unităţilor medicale;
- sistemul educaţional;
- implicarea familiei, a comunităţii, gradul de colaborare dintre ele.

Problema cauzalităţii în acest domeniu depăşeşte modelul medical al bolilor somatice. Astfel, alături de factorii toxici, infecţioşi, de agresiune fizică, somatică, acţionează preponderent, factorii psiho-sociali.

Ei pot fi influenţaţi numai prin eforturile comune ale intregii societăţi:
-îmbunătăţirea situaţiei economice a populaţiei;
-îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, de transport şi de locuit;
-ameliorarea alimentaţiei;
-îmbunătăţirea sistemului educaţional;
-reformarea legislaţiei;
-reformarea sistemului sanitar;

Dintr-o asemenea perspectivă, elaborarea şi punerea în practică a unui program de promovare a sănătăţii mintale interesează, în egală masură, toate instituţiile şi compartimentele societăţii, indiferent de orientarea lor predominant medicală, economică, culturală sau socială, ceea ce impune concentrarea eforturilor atît pentru asigurarea condiţiilor optime, necesare dezvoltării armonioase a personalităţii, cît şi pentru neutralizarea factorilor ce ar putea să o influenţeze nefavorabil.

Programele de promovare a sănătătii mintale vor fi eficiente, dacă vor fi îndeplinite cîteva condiţii:

-cunoaşterea morbidităţii prin boli psihice, posibilă prin efectuarea unor studii epidemiologice şi analiza incapacităţii temporare de muncă, a invalidităţii;

-cunoaşterea factorilor de risc a îmbolnăvirile psihice şi a etiopatogeniei, realizabilă prin cercetări nemijlocite în diverse domenii de activitate şi colaborare interdisciplinară;

-aprecierea dinamicii morbidităţii în viitor, pe baza actualei morbidităţi, a tendinţei fenomenelor demografice, direcţiilor de dezvoltare socială;

-cunoaşterea posibilităţilor actuale, disponibile, de influenţare asupra sănătăţii mintale şi a îmbolnăvirilor;

-evaluarea necesităţilor de intervenţie;

-colaborarea intersectorială - sistem medical, şcoala, familie, biserica, autoritate publică, comunitate.

Concluzia este, că nu există sanatate fară sanatate mentală. Este logic să tratăm oamenii ca pe fiinte umane în totalitatea lor.

Sanatatea mintala

boli psihice Sanatatea mintala inseamna mult mai mult decat absenta bolii psihice. Atunci cand vorbim despre fericire, pacea mintii, bucurie ori satisfactie, ne referim de fapt la sanatatea mintala.
Sanatatea mintala este o parte a vietii noastre, inseamna modul in care oamenii se inteleg in familie, la scoala, la serviciu, la joaca, in comunitate cu semenii lor. Inseamna modul in care fiecare isi poate armoniza dorintele, ambitiile, capacitatile, idealurile, sentimentele si constiinta pentru a putea face fata cerintelor vietii. Nu exista o delimitare neta intre sanatatea si boala mintala. Nici una dintre caracteristicile ei nu poate fi luata singura drept o dovada de sanatate mintala si nici absenta vreuneia nu este o dovada de boala mintala. Nimeni nu poseda in orice moment toate trasaturile caracteristice ale unei sanatati mintale perfecte.

Boala psihica in perceptia societatii
Persoanele cu probleme psihice pot primi ajutor medical, fara prea mari costuri. Cu toate acestea, o mare parte dintre ei nu-l primesc. Multi sufera in tacere, marginalizati de societate din cauza unor conceptii eronate. Nu este nici o justificare in a ignora, marginaliza si exclude persoanele care sufera de asemenea boli. Este loc pentru toti pe pamant. Un rol important in viata acestor bolnavi il are medicul, dar nu inseamna ca toti cei care au probleme de sanatate mintala ar trebui tinuti in sanatorii, departe de lumea civilizata. Este de datoria noastra sa fim alaturi de ei si sa avem grija ca respectivii bolnavi sa se adreseze medicului. Cu cat mai devreme, cu atat mai bine pentru ei, pentru noi toti.

Cum se recunoaste o persoana sanatoasa
O persoana se bucura de o sanatate mintala deplina daca:
1. Nu se lasa coplesita de propriile emotii: teama, suparare, dragoste, gelozie, vinovatie sau griji;
2. Poate face fata „din mers“ dezamagirilor;
3. Isi poate accepta propriile defecte;
4. Are respect de sine;
5. Se bucura de lucruri simple, intamplari din viata de zi cu zi;
6. Se simte bine impreuna cu alti oameni;
7. Isi face planuri de viitor;
8. Se bucura de experientele si ideile noi;
9. Isi fixeaza teluri realiste;
10. Este capabila sa ia singura hotarari in problemele care o privesc.

aaa chestii postari stiri anunturi altele · despre sanatate · plante medicinale · remedii babesti · remedii naturiste · Sanatatea mintala · sanatateverde · terapii naturiste · tratament

Sanatatea mintala

Sanatatea mintala

boli psihice Sanatatea mintala inseamna mult mai mult decat absenta bolii psihice. Atunci cand vorbim despre fericire, pacea mintii, bucurie ori satisfactie, ne referim de fapt la sanatatea mintala.
Sanatatea mintala este o parte a vietii noastre, inseamna modul in care oamenii se inteleg in familie, la scoala, la serviciu, la joaca, in comunitate cu semenii lor. Inseamna modul in care fiecare isi poate armoniza dorintele, ambitiile, capacitatile, idealurile, sentimentele si constiinta pentru a putea face fata cerintelor vietii. Nu exista o delimitare neta intre sanatatea si boala mintala. Nici una dintre caracteristicile ei nu poate fi luata singura drept o dovada de sanatate mintala si nici absenta vreuneia nu este o dovada de boala mintala. Nimeni nu poseda in orice moment toate trasaturile caracteristice ale unei sanatati mintale perfecte.

Boala psihica in perceptia societatii
Persoanele cu probleme psihice pot primi ajutor medical, fara prea mari costuri. Cu toate acestea, o mare parte dintre ei nu-l primesc. Multi sufera in tacere, marginalizati de societate din cauza unor conceptii eronate. Nu este nici o justificare in a ignora, marginaliza si exclude persoanele care sufera de asemenea boli. Este loc pentru toti pe pamant. Un rol important in viata acestor bolnavi il are medicul, dar nu inseamna ca toti cei care au probleme de sanatate mintala ar trebui tinuti in sanatorii, departe de lumea civilizata. Este de datoria noastra sa fim alaturi de ei si sa avem grija ca respectivii bolnavi sa se adreseze medicului. Cu cat mai devreme, cu atat mai bine pentru ei, pentru noi toti.

Cum se recunoaste o persoana sanatoasa
O persoana se bucura de o sanatate mintala deplina daca:
1. Nu se lasa coplesita de propriile emotii: teama, suparare, dragoste, gelozie, vinovatie sau griji;
2. Poate face fata „din mers“ dezamagirilor;
3. Isi poate accepta propriile defecte;
4. Are respect de sine;
5. Se bucura de lucruri simple, intamplari din viata de zi cu zi;
6. Se simte bine impreuna cu alti oameni;
7. Isi face planuri de viitor;
8. Se bucura de experientele si ideile noi;
9. Isi fixeaza teluri realiste;
10. Este capabila sa ia singura hotarari in problemele care o privesc.