Sistemul limfatic - Partea nestiuta a axei circulatorii

Fiecare celula a organismului este scufundata intr-un lichid din care isi arunca deseuri. Acest mediu trebuie sa aiba o compozitie stabila pentru a garanta starea buna si functionarea perfecta a celulelor. Echilibrul sau se bazeaza pe mecanisme de reglare orchestrate de sistemul limfatic. Acesta colecteaza excedentul de limfa, fluid incolor eliberat de sânge, care se acumuleaza in tesuturi, si il aduce la inima. Limfa transporta substantele nutritive si preia deseurile celulare. Ea are drept sarcina transportul lipidelor si al moleculelor liposolubile, din intestin pâna in sânge.
Contine proteine, grasimi, saruri minerale, iar compozitia sa se apropie de cea a plasmei, din care are rezultat. Compozitia si aspectul sau difera totusi dupa regiune in care se gaseste. Astfel, in intestine, limfa contine multe grasimi si are un aspect laptos. In ficat, ea este bogata in proteine.
Sistemul limfatic contine vase limfatice, ganglioni si organele limfoide repartizate in diverse regiuni ale corpului.sistemul limfatic sanatate verde
Amigdalele, apendicele vermicular si splina sunt organe limfoide. Ele servesc drept depozit pentru celulele de aparare, cum ar fi limfocitele, care pot astfel sa intervina la aparitia unei infectii.
Ganglionii limfatici sunt mici aglomerari celulare de forma rotunjita, cu diametrul de 10-15mm, distribuiti sub forma de ciorchini de-a lungul vaselor limfatice. Fiecare ganglion este compartiment in mai multi foliculi limfatici bogati in globule albe, cum sunt limfocitele si macrofagele. Limfa care patrunde in ganglioni este filtrata de foliculi limfatici si debarasata de eventualii sai agenti infectiosi.
Amigdalele sunt conglomerate de foliculi limfatici, in care abunda celulele de aparare. De forma rotunjita, ele sunt acoperite de o mucoasa. Se intâmpla frecvent ca ele se umfle, in timpul unei angine. Celulele lor sunt in acest caz angajate intr-o lupta incrâncenate impotriva bacteriilor ofensive. Ganglionii pot atunci sa-si mareasca volumul si sa fie palpati la nivelul gâtului, ceea ce inseamna ca vin in ajutorul amigdalelor.
Apendicele este situat intre intestinul subtire si cel gros. Cu o lungime de 8 cm, are si el foliculi limfatici, care ii permit sa ajute organismului la combaterea infectiilor. Are totusi un rol minor, iar absenta sa nu se perturba cu nimic echilibrul mediului inferior al organismului.
Alt organ limfoid, splina este situata in partea de sus a abdomenului si cântareste cam 150g la adult. Functia sa principala este distrugerea globulelor rosii utilizate, dar ea joaca un rol important in sistem imun. Splina cuprinde minusculi foliculi repartizati in doua grupe: unii sunt compusi din limfocite imature, iar ceilalti din limfocite mature. Celulele defensive ale foliculelor asigura functiile imune ale splinei, producând anticorpi.
Circulatia limfei se face dinspre tesuturi spre sânge, prin intermediul valvelor si datorita contractiei muschilor netezi ai peretelui vaselor. Limfa este captata in tesuturi de capilarele limfatice, al caror perete il strabate, si condusa la ganglioni. Dupa ce a fost filtrata, ea este evacuata spre spatiile interstitiale. Capilarele limfatice o colecteaza din nou pentru a o directiona spre inima. Limfa strabate tuburi din ce in ce mai importante: vase, trunchiuri, canale limfatice, apoi canalul toracic, vasul-amiral al sistemului limfatic, care deverseaza limfa in sânge la nivelul venelor situate la baza gâtului. Limfa dreneaza astfel mediul intern, jucând rolul de supapa de „preaplin”.
Structura sistemului limfatic seamana cu cea a sistemului sanguin: ea cuprinde in acelasi timp vase si organe. Analogia se opreste aici pentru ca, in sistemul limfatic, aceste doua parti sunt total independente una de alta. Visele limfatice vehiculeaza limfa spre inima, in timp ce organele limfatice servesc la stocarea limfocitelor care asigura apararea organismului.
Reteaua limfatica este constituita in primul rând din vase prezente in toate tesuturile, intre celulele si capilarele sanguine. Doar sistemul nervos central, oasele, dintii si maduva osoasa sunt lipsite de sistem limfatic.
Alta specialitate a retelei limfatice: vasele sale sunt dotate cu un sistem de usi care se deschid si se inchid in functie de presiunea existenta in compartimentul interstitial. Aceste valvule impiedica refluarea limfei. Odata ajunsa in capilare limfatice, ea se scurge spre vasele limfatice si se indreapta spre inima. Aceste vase seamana mult cu venele. Vasele limfatice superficiale urmeaza acelasi itinerar ca venele superficiale, iar vasele profunde iau calea arterelor profunde.
Diametrul vaselor creste progresiv pe masura ce limfa se apropie de inima. Fiecare regiune a organismului are propriile sale vase limfatice. Cele ale gâtului dreneaza limfa de la nivelul capului si al gâtului. Vasele regiunii abdominale conduc limfa de la nivelul organelor abdominale, cum ar fi stomacul, ficatul, pancreasul si intestinele, spre ganglionii limfatici ai abdomenului. Apoi intra in actiune ganglionii care-si incep activitatea de epurare. Odata debarasata de particulele sale nocive, limfa porneste din nou spre alte vase limfatice inainte de a ajunge in circulatia venoasa.
Cele mai mari vase din aceasta retea formeaza asa-numitele trunchiuri limfatice. Limfa care parvine la nivelul toracelui se imparte in doua canale. Cele doua canale deverseaza limfa filtrata in circulatia venoasa, la baza gâtului, la punctul de jonctiune dintre vena jugulara interna si vena subclavie.
Spre deosebite de circulatia venoasa, circulatia limfatica functioneaza fara a fi pompata. Aceasta e pusa in miscare de contractiile muschilor scheletici. Ea se scurge variindu-si debitul in functie de presiunile provocate de cavitatea toracica la fiecare inspir. Totusi, sistemul cardio-vascular participa in mare parte la aceasta circulatie, prin extremitatea tecilor conjunctive care invelesc toate vasele, fie ca sunt sanguine, fie limfatice, comunicând acestora din urma vibratiilor primelor. Pulsatiile arterelor contribuie astfel direct la progresia limfei.
Contractiile muschilor netezi, situati in peretii canalelor limfatice, favorizeaza revarsarea finala a limfei in circulatia venoasa. Din aceasta cauza ea nu se scurge la fel de usor si rapid ca sângele. O activitate fizica nu poate decât sa amelioreze circulatia sa si deci drenajul substantelor nocive.
Sistemul limfatic are mai multe functii esentiale comune cu sistemul sanguin. Cele doua sisteme participa la activ la homeostazie, echilibrul mediului intern. Ele reprezinta o modalitate de transport al principiilor nutritive si al deseurilor dintr-un loc al organismului intr-altul. Ambele dispun de mecanisme de aparare impotriva infectiilor.

Remediile propuse de sanatateverde.ro se bazeaza in general pe plante medicinale si aromatice aflate practic la indemana oricui. In paginile ce urmeaza sunt expuse principii catre o viata mai sanatoase, diete si cure de slabire recomandate de specialisti in domeniu, de obicei cu rezultate garantate, precum si reguli pentru o alimentatie sanatoasa.
Credem cu adevarat ca acest site poate fi de un real folos tuturor celor care sunt interesati de medicina naturista, de plantele medicinale si efectele benefice ale acestora asupra corpului, cel putin o parte dintre dumneavoastra.
Va invitam sa cercetati paginile site-ului nostru in speranta ca ve-ti gasi cat mai multe informatii folositoare!.

limfatic · om · sistem · sistem cicrculaor

Sistemul limfatic - Partea nestiuta a axei circulatorii

Sistemul limfatic - Partea nestiuta a axei circulatorii

Fiecare celula a organismului este scufundata intr-un lichid din care isi arunca deseuri. Acest mediu trebuie sa aiba o compozitie stabila pentru a garanta starea buna si functionarea perfecta a celulelor. Echilibrul sau se bazeaza pe mecanisme de reglare orchestrate de sistemul limfatic. Acesta colecteaza excedentul de limfa, fluid incolor eliberat de sânge, care se acumuleaza in tesuturi, si il aduce la inima. Limfa transporta substantele nutritive si preia deseurile celulare. Ea are drept sarcina transportul lipidelor si al moleculelor liposolubile, din intestin pâna in sânge.
Contine proteine, grasimi, saruri minerale, iar compozitia sa se apropie de cea a plasmei, din care are rezultat. Compozitia si aspectul sau difera totusi dupa regiune in care se gaseste. Astfel, in intestine, limfa contine multe grasimi si are un aspect laptos. In ficat, ea este bogata in proteine.
Sistemul limfatic contine vase limfatice, ganglioni si organele limfoide repartizate in diverse regiuni ale corpului.sistemul limfatic sanatate verde
Amigdalele, apendicele vermicular si splina sunt organe limfoide. Ele servesc drept depozit pentru celulele de aparare, cum ar fi limfocitele, care pot astfel sa intervina la aparitia unei infectii.
Ganglionii limfatici sunt mici aglomerari celulare de forma rotunjita, cu diametrul de 10-15mm, distribuiti sub forma de ciorchini de-a lungul vaselor limfatice. Fiecare ganglion este compartiment in mai multi foliculi limfatici bogati in globule albe, cum sunt limfocitele si macrofagele. Limfa care patrunde in ganglioni este filtrata de foliculi limfatici si debarasata de eventualii sai agenti infectiosi.
Amigdalele sunt conglomerate de foliculi limfatici, in care abunda celulele de aparare. De forma rotunjita, ele sunt acoperite de o mucoasa. Se intâmpla frecvent ca ele se umfle, in timpul unei angine. Celulele lor sunt in acest caz angajate intr-o lupta incrâncenate impotriva bacteriilor ofensive. Ganglionii pot atunci sa-si mareasca volumul si sa fie palpati la nivelul gâtului, ceea ce inseamna ca vin in ajutorul amigdalelor.
Apendicele este situat intre intestinul subtire si cel gros. Cu o lungime de 8 cm, are si el foliculi limfatici, care ii permit sa ajute organismului la combaterea infectiilor. Are totusi un rol minor, iar absenta sa nu se perturba cu nimic echilibrul mediului inferior al organismului.
Alt organ limfoid, splina este situata in partea de sus a abdomenului si cântareste cam 150g la adult. Functia sa principala este distrugerea globulelor rosii utilizate, dar ea joaca un rol important in sistem imun. Splina cuprinde minusculi foliculi repartizati in doua grupe: unii sunt compusi din limfocite imature, iar ceilalti din limfocite mature. Celulele defensive ale foliculelor asigura functiile imune ale splinei, producând anticorpi.
Circulatia limfei se face dinspre tesuturi spre sânge, prin intermediul valvelor si datorita contractiei muschilor netezi ai peretelui vaselor. Limfa este captata in tesuturi de capilarele limfatice, al caror perete il strabate, si condusa la ganglioni. Dupa ce a fost filtrata, ea este evacuata spre spatiile interstitiale. Capilarele limfatice o colecteaza din nou pentru a o directiona spre inima. Limfa strabate tuburi din ce in ce mai importante: vase, trunchiuri, canale limfatice, apoi canalul toracic, vasul-amiral al sistemului limfatic, care deverseaza limfa in sânge la nivelul venelor situate la baza gâtului. Limfa dreneaza astfel mediul intern, jucând rolul de supapa de „preaplin”.
Structura sistemului limfatic seamana cu cea a sistemului sanguin: ea cuprinde in acelasi timp vase si organe. Analogia se opreste aici pentru ca, in sistemul limfatic, aceste doua parti sunt total independente una de alta. Visele limfatice vehiculeaza limfa spre inima, in timp ce organele limfatice servesc la stocarea limfocitelor care asigura apararea organismului.
Reteaua limfatica este constituita in primul rând din vase prezente in toate tesuturile, intre celulele si capilarele sanguine. Doar sistemul nervos central, oasele, dintii si maduva osoasa sunt lipsite de sistem limfatic.
Alta specialitate a retelei limfatice: vasele sale sunt dotate cu un sistem de usi care se deschid si se inchid in functie de presiunea existenta in compartimentul interstitial. Aceste valvule impiedica refluarea limfei. Odata ajunsa in capilare limfatice, ea se scurge spre vasele limfatice si se indreapta spre inima. Aceste vase seamana mult cu venele. Vasele limfatice superficiale urmeaza acelasi itinerar ca venele superficiale, iar vasele profunde iau calea arterelor profunde.
Diametrul vaselor creste progresiv pe masura ce limfa se apropie de inima. Fiecare regiune a organismului are propriile sale vase limfatice. Cele ale gâtului dreneaza limfa de la nivelul capului si al gâtului. Vasele regiunii abdominale conduc limfa de la nivelul organelor abdominale, cum ar fi stomacul, ficatul, pancreasul si intestinele, spre ganglionii limfatici ai abdomenului. Apoi intra in actiune ganglionii care-si incep activitatea de epurare. Odata debarasata de particulele sale nocive, limfa porneste din nou spre alte vase limfatice inainte de a ajunge in circulatia venoasa.
Cele mai mari vase din aceasta retea formeaza asa-numitele trunchiuri limfatice. Limfa care parvine la nivelul toracelui se imparte in doua canale. Cele doua canale deverseaza limfa filtrata in circulatia venoasa, la baza gâtului, la punctul de jonctiune dintre vena jugulara interna si vena subclavie.
Spre deosebite de circulatia venoasa, circulatia limfatica functioneaza fara a fi pompata. Aceasta e pusa in miscare de contractiile muschilor scheletici. Ea se scurge variindu-si debitul in functie de presiunile provocate de cavitatea toracica la fiecare inspir. Totusi, sistemul cardio-vascular participa in mare parte la aceasta circulatie, prin extremitatea tecilor conjunctive care invelesc toate vasele, fie ca sunt sanguine, fie limfatice, comunicând acestora din urma vibratiilor primelor. Pulsatiile arterelor contribuie astfel direct la progresia limfei.
Contractiile muschilor netezi, situati in peretii canalelor limfatice, favorizeaza revarsarea finala a limfei in circulatia venoasa. Din aceasta cauza ea nu se scurge la fel de usor si rapid ca sângele. O activitate fizica nu poate decât sa amelioreze circulatia sa si deci drenajul substantelor nocive.
Sistemul limfatic are mai multe functii esentiale comune cu sistemul sanguin. Cele doua sisteme participa la activ la homeostazie, echilibrul mediului intern. Ele reprezinta o modalitate de transport al principiilor nutritive si al deseurilor dintr-un loc al organismului intr-altul. Ambele dispun de mecanisme de aparare impotriva infectiilor.

Remediile propuse de sanatateverde.ro se bazeaza in general pe plante medicinale si aromatice aflate practic la indemana oricui. In paginile ce urmeaza sunt expuse principii catre o viata mai sanatoase, diete si cure de slabire recomandate de specialisti in domeniu, de obicei cu rezultate garantate, precum si reguli pentru o alimentatie sanatoasa.
Credem cu adevarat ca acest site poate fi de un real folos tuturor celor care sunt interesati de medicina naturista, de plantele medicinale si efectele benefice ale acestora asupra corpului, cel putin o parte dintre dumneavoastra.
Va invitam sa cercetati paginile site-ului nostru in speranta ca ve-ti gasi cat mai multe informatii folositoare!.

Sistemul circulator - Pompa de viata a organismului

Inima, considerata ca un organ nobil de aproape toate culturile, nu este sediul sentimentelor. Rolul sau nu este insa mai putin important. Ea asigura circulatia sângelui in intregul corp. Este un organ muscular gol pe dinauntru, in forma de para, situat in partea mediana a cavitatii toracice, intre plamâni. Nu mai mare decât pumnul, greutatea sa medie este de 260g si lungimea variaza de la 12 la 14cm, la o latime de aproximativ 9cm. Vârful sau, denumit apex, se sprijina pe diafragm si este usor orientat spre stânga.
Pompa cardiaca este compusa dintr-o masa contractila, miocardul, acoperita si protejata spre exteriorul de epicard, strat foarte rezistent care o leaga de diafragm, de stern si de vasele mari, iar in interiorul de endocard-membrana fina, alba, care tapeteaza interiorul cavitatii cardiace. Miocardul este constituit cea mai mare parte a masei inimii. Este constituit mai ales din celule musculare cardiace care ii confera capacitatea de a se contracta. Aceste contractii ritmice sunt denumite batai cardiace.inima sanatate verde terapii naturiste palnte circulatia
I n interiorul miocardului, fibre de tesut conjunctiv leaga intre ele celulele musculare si formeaza fascicule care se intrepatrund in spirala. Aceasta retea de fibre dense si elastice intareste peretele intern al miocardului. Miocardul are propriul sau sistem de irigare – arterele coronare – care ii aduc substante nutritive si oxigenul necesar functionarii. Aceste artere iau nastere la baza aortei si incercuiesc inima.
Muschiul cardiac contine doua cavitati superioare, atriile, si doua inferioare, ventriculele. In atrii patrunde sângele mai sarac in oxigen, dupa ce a circulat prin organism. Data fiind dimensiunea lor mica, acestea nu participa realmente la activitatea de pompa a inimii si nici la umplerea ventriculelor a 3 linguri de sânge. Atriile sunt separate de o membrana, septul interatrial, sl fiecare dintre ele se prelungeste, in partea sa superioara, printr-un corp plat si plisat., urechiusa, care ii mareste volumul. Venele pulmonare, ca si alte vene ale inimii, se deschid in urechiusa stânga.
Ventriculele sunt cavitati in forma de con, a caror baza este dirijata in sus. Ele sunt separate, de asemenea, de o membrana, septul interventricular, si constituie punctul de plecare a circulatiei sanguine. Acestea sunt pompele propriu-zise ale inimii. Ventriculul drept trimite sângele spre plamâni pentru a permite schimburile de gaze. El este pompa circulatiei pulmonare. Ventriculul stâng trimite sângele spre aorta, aceasta pornind circulatia sistemica.
Doua orificii dotate cu valvule se observa la intrarea fiecarui ventricul, patru valvule.
Datorita acestor patru valve, sângele circula in sens unic prin cele patru cavitati ale inimii. Valvele se deschid si se inchid ca niste clapete, straturile lor externe fiind sensibile la variatiile presiunii sanguine.
Sângele urmeaza intotdeauna acelasi traiect in inima, de la dreapta, spre stânga: sarac in oxigen, intra in urechiusa dreapta apoi in ventriculul drept, traverseaza trunchiul pulmonar pentru a ajunge la plamâni, unde se oxigeneaza. Sângele imbogatit cu oxigen se reintoarce apoi spre urechiusa stânga prin venele pulmonare. El trece prin ventriculul stâng, apoi este ejectat de aorta, care il distribuie in corp prin ramificatiile sale. Venele aduc atunci sângele sarac in oxigen spre urechiusa dreapta. Astfel se inchide sistemul...
Inima este deseori comparata cu o pompa. Acest muschi cu patru cavitati se contracta si se relaxeaza in permanenta, intr-un ritm regulat. Este compus in cea mai mare parte din miocard. Contractia muschiului este complet independenta de vointa noastra.
Mecanismul contractiei se bazeaza pe emiterea si transmiterea de impulsuri electrice denumite potentiale de actiune. Aceste semnale sunt propagate dupa un mecanism denumit depolarizare. Din o suta de fibre ale miocardului, una singura poate declansa un potential de actiune. Sistemul de conducerea a inimii este compus din noduri, aglomerari tisulare globuloase, ansambluri de fibre nervoase paralele.
Nodul sinusal se gaseste in peretele urechiusei stângi. Minuscul, el ofera cea mai rapida frecventa de impulsuri dintre toate elementele sistemului de conducere, cca 70+700 de ori pe minut. Unda potentiala creata de nodul sinusal ce traverseaza atriile este dirijata spre nodul atrio-ventricular. Este nevoie de aproximativ 0.22 secunde pentru ca influxul sa se propage in intreg sistem de conducere a inimii. Contractia ventriculara are loc imediat dupa sosirea influxului, de la apexul cardiac spre partea superioara a ventriculelor. Valvele aortei si ale trunchiului pulmonar se deschid atunci si sângele este ejectat in vase.
In timpul unei batai a inimii se produc multiple evenimente. Reunite sub denumirea de revolutie cardiaca. Aceasta cuprinde doua faze. In timpul primei faze, diastola, peretele atriilor si ventriculelor se relaxeaza, iar sângele umple cavitatile. Cea de a doua faza, sau sistola, cuprinde contractia peretelui si golirea sa de continut. In cursul diastolei, presiunea e mica, sângele umple atriile relaxate, trecând apoi in ventricule prin orificii cu valvele deschise. Valvele aortei si trunchiul pulmonar sunt inchise.
I n timpul sistolei, presiunea creste lent. Atriile se contracta si tot sângele este ejectat in ventricule. Muschii peretilor ventriculari se contracta, comprimând sângele prezent in cavitatile lor si crescând in acelasi timp presiunea ventriculara.
Valvele atrio-ventriculari se inchid brusc pentru a impiedica orice reflux al sângelui. Apoi valvele aortei si ale trunchiului pulmonar se deschid, permitând ejectia sângelui spre aorta si spre trunchiul pulmonar. Dupa aceasta expulzate, ventriculele se destind si presiunea ventriculara scade sensibil. Sângele ramas in aorta si trunchi reflueaza atunci spre ventricule, care isi inchid automat valvele. Dupa inchiderea valvelor, incepe un nou ciclu, o noua diastola.
corpul uman sistemul circulatorCirculatia sângelui este un mecanism complet in a carui reglare intervin diverse sisteme ale organismului: sistemul nervos, hormonal si sistemul umoral. Trei parametri caracterizeaza aparatul circulator: debitul sanguin, presiunea sanguina al rezistenta periferica.
Debitul sanguin este definit de volumul de sânge care se scurge in sistemul vascular intr-o perioada precisa de timp. El este constant atunci când corpul este in repaus, dar poate varia in orice moment, dupa starea sau nevoile organismului.
Presiunea sanguina desemneaza, in ceea ce o priveste, forta pe care sângele o exercita asupra peretilor vaselor, cum ar fi arterele sau venele. Sângele circula datorita diferentelor de presiune care il propulseaza in sistemul vascular. Acest lichid se scurge astfel cu fluiditatea dintr-o regiune de inalta presiune, cum este aorta, spre o regiune de joasa presiune, cum sunt marile vene.
Propulsarea sângelui este controlata de aparatul cardio-vascular si de sistemele nervos si hormonal. De natura extrinseca, acest al doilea control al volumului sanguin se realizeaza prin intermediul unei duble inervatii a inimii implicând fibre simpatice si parasimpatice; primele au un efect accelerator asupra frecventei si asupra volumului de sânge ejectat, celelalte modereaza frecventa cardiaca.
Ambele actioneaza eliberând substante chimice care exercita sau inhiba celulele cardiace.
Atunci când organismul sufera un stres, sistemul nervos simpatic emite noradrenalina care determina inima sa bata mai repede. Când corpul este in repaus, sistemul parasimpatic incetineste ritmul cardiac eliberând aceticolina.
Circulatia sângelui este frânata de frecarea lichidului de peretii vaselor. Este ceea ce se numeste rezistenta periferica. Vâscozitatea sângelui, diametrul sau lungimea vaselor pot face ca aceasta rezistenta sa varieze. O vâscozitea crescuta, ca si ingustimea unui vas pot incetini sensibil scurgerea sângelui. O usoara crestere a diametrului sau este suficienta pentru a reduce rezistenta si presiunea arteriala.
Atunci când ventriculul stâng se contracta, sângele este expulzat spre sorta cu o forta care ii permite sa curga cu foarte mare viteza, destinzând peretii aortei. In mod obisnuit, sunt masurate doua feluri de presiune arteriala. Presiunea sistolica sau maximala, care se masoara in timpul unei contractii cardiace si se situeaza in medie intre 10 si 14 cm de mercur. Aceasta presiune scade apoi foarte rapid si atinge minima in timpul fazei de repaus a inimii. Presiunea minima, diastolica, variaza intre 6 si 9 cm de mercur. Aceasta sunt cifre pe care vi le comunica medicul, dumneavoastra atunci când ca ia tensiunea: 14 cu 8 sau 10 cu 6. Circulatia sângelui variaza dupa tesuturile pe care le deserveste, fiecare organ având propriile sale nevoi sanguine. Acest fenomen denumit rezistenta periferica variaza in functie de vâscozitatea sângelui, diametrul sau lungimea vaselor. Astfel, muschii scheletici necesita un debit sanguin adaptat la activitatile lor de moment. Pielea, care indeplineste mai multe functii, printre care reglarea temperaturii corporale, necesita un debit sanguin de aproape 2,5 litri pe minut. Creierul, are nevoie de un debit sanguin mai stabil, de ordinul a 0.75 litri pe minut. Debitul sanguin raspunde astfel exigentilor fiecarui organ si ale miliardelor de celule care compun organismul.

om · organism · sistem circulator · siteme

Sistemul circulator

Sistemul circulator - Pompa de viata a organismului

Inima, considerata ca un organ nobil de aproape toate culturile, nu este sediul sentimentelor. Rolul sau nu este insa mai putin important. Ea asigura circulatia sângelui in intregul corp. Este un organ muscular gol pe dinauntru, in forma de para, situat in partea mediana a cavitatii toracice, intre plamâni. Nu mai mare decât pumnul, greutatea sa medie este de 260g si lungimea variaza de la 12 la 14cm, la o latime de aproximativ 9cm. Vârful sau, denumit apex, se sprijina pe diafragm si este usor orientat spre stânga.
Pompa cardiaca este compusa dintr-o masa contractila, miocardul, acoperita si protejata spre exteriorul de epicard, strat foarte rezistent care o leaga de diafragm, de stern si de vasele mari, iar in interiorul de endocard-membrana fina, alba, care tapeteaza interiorul cavitatii cardiace. Miocardul este constituit cea mai mare parte a masei inimii. Este constituit mai ales din celule musculare cardiace care ii confera capacitatea de a se contracta. Aceste contractii ritmice sunt denumite batai cardiace.inima sanatate verde terapii naturiste palnte circulatia
I n interiorul miocardului, fibre de tesut conjunctiv leaga intre ele celulele musculare si formeaza fascicule care se intrepatrund in spirala. Aceasta retea de fibre dense si elastice intareste peretele intern al miocardului. Miocardul are propriul sau sistem de irigare – arterele coronare – care ii aduc substante nutritive si oxigenul necesar functionarii. Aceste artere iau nastere la baza aortei si incercuiesc inima.
Muschiul cardiac contine doua cavitati superioare, atriile, si doua inferioare, ventriculele. In atrii patrunde sângele mai sarac in oxigen, dupa ce a circulat prin organism. Data fiind dimensiunea lor mica, acestea nu participa realmente la activitatea de pompa a inimii si nici la umplerea ventriculelor a 3 linguri de sânge. Atriile sunt separate de o membrana, septul interatrial, sl fiecare dintre ele se prelungeste, in partea sa superioara, printr-un corp plat si plisat., urechiusa, care ii mareste volumul. Venele pulmonare, ca si alte vene ale inimii, se deschid in urechiusa stânga.
Ventriculele sunt cavitati in forma de con, a caror baza este dirijata in sus. Ele sunt separate, de asemenea, de o membrana, septul interventricular, si constituie punctul de plecare a circulatiei sanguine. Acestea sunt pompele propriu-zise ale inimii. Ventriculul drept trimite sângele spre plamâni pentru a permite schimburile de gaze. El este pompa circulatiei pulmonare. Ventriculul stâng trimite sângele spre aorta, aceasta pornind circulatia sistemica.
Doua orificii dotate cu valvule se observa la intrarea fiecarui ventricul, patru valvule.
Datorita acestor patru valve, sângele circula in sens unic prin cele patru cavitati ale inimii. Valvele se deschid si se inchid ca niste clapete, straturile lor externe fiind sensibile la variatiile presiunii sanguine.
Sângele urmeaza intotdeauna acelasi traiect in inima, de la dreapta, spre stânga: sarac in oxigen, intra in urechiusa dreapta apoi in ventriculul drept, traverseaza trunchiul pulmonar pentru a ajunge la plamâni, unde se oxigeneaza. Sângele imbogatit cu oxigen se reintoarce apoi spre urechiusa stânga prin venele pulmonare. El trece prin ventriculul stâng, apoi este ejectat de aorta, care il distribuie in corp prin ramificatiile sale. Venele aduc atunci sângele sarac in oxigen spre urechiusa dreapta. Astfel se inchide sistemul...
Inima este deseori comparata cu o pompa. Acest muschi cu patru cavitati se contracta si se relaxeaza in permanenta, intr-un ritm regulat. Este compus in cea mai mare parte din miocard. Contractia muschiului este complet independenta de vointa noastra.
Mecanismul contractiei se bazeaza pe emiterea si transmiterea de impulsuri electrice denumite potentiale de actiune. Aceste semnale sunt propagate dupa un mecanism denumit depolarizare. Din o suta de fibre ale miocardului, una singura poate declansa un potential de actiune. Sistemul de conducerea a inimii este compus din noduri, aglomerari tisulare globuloase, ansambluri de fibre nervoase paralele.
Nodul sinusal se gaseste in peretele urechiusei stângi. Minuscul, el ofera cea mai rapida frecventa de impulsuri dintre toate elementele sistemului de conducere, cca 70+700 de ori pe minut. Unda potentiala creata de nodul sinusal ce traverseaza atriile este dirijata spre nodul atrio-ventricular. Este nevoie de aproximativ 0.22 secunde pentru ca influxul sa se propage in intreg sistem de conducere a inimii. Contractia ventriculara are loc imediat dupa sosirea influxului, de la apexul cardiac spre partea superioara a ventriculelor. Valvele aortei si ale trunchiului pulmonar se deschid atunci si sângele este ejectat in vase.
In timpul unei batai a inimii se produc multiple evenimente. Reunite sub denumirea de revolutie cardiaca. Aceasta cuprinde doua faze. In timpul primei faze, diastola, peretele atriilor si ventriculelor se relaxeaza, iar sângele umple cavitatile. Cea de a doua faza, sau sistola, cuprinde contractia peretelui si golirea sa de continut. In cursul diastolei, presiunea e mica, sângele umple atriile relaxate, trecând apoi in ventricule prin orificii cu valvele deschise. Valvele aortei si trunchiul pulmonar sunt inchise.
I n timpul sistolei, presiunea creste lent. Atriile se contracta si tot sângele este ejectat in ventricule. Muschii peretilor ventriculari se contracta, comprimând sângele prezent in cavitatile lor si crescând in acelasi timp presiunea ventriculara.
Valvele atrio-ventriculari se inchid brusc pentru a impiedica orice reflux al sângelui. Apoi valvele aortei si ale trunchiului pulmonar se deschid, permitând ejectia sângelui spre aorta si spre trunchiul pulmonar. Dupa aceasta expulzate, ventriculele se destind si presiunea ventriculara scade sensibil. Sângele ramas in aorta si trunchi reflueaza atunci spre ventricule, care isi inchid automat valvele. Dupa inchiderea valvelor, incepe un nou ciclu, o noua diastola.
corpul uman sistemul circulatorCirculatia sângelui este un mecanism complet in a carui reglare intervin diverse sisteme ale organismului: sistemul nervos, hormonal si sistemul umoral. Trei parametri caracterizeaza aparatul circulator: debitul sanguin, presiunea sanguina al rezistenta periferica.
Debitul sanguin este definit de volumul de sânge care se scurge in sistemul vascular intr-o perioada precisa de timp. El este constant atunci când corpul este in repaus, dar poate varia in orice moment, dupa starea sau nevoile organismului.
Presiunea sanguina desemneaza, in ceea ce o priveste, forta pe care sângele o exercita asupra peretilor vaselor, cum ar fi arterele sau venele. Sângele circula datorita diferentelor de presiune care il propulseaza in sistemul vascular. Acest lichid se scurge astfel cu fluiditatea dintr-o regiune de inalta presiune, cum este aorta, spre o regiune de joasa presiune, cum sunt marile vene.
Propulsarea sângelui este controlata de aparatul cardio-vascular si de sistemele nervos si hormonal. De natura extrinseca, acest al doilea control al volumului sanguin se realizeaza prin intermediul unei duble inervatii a inimii implicând fibre simpatice si parasimpatice; primele au un efect accelerator asupra frecventei si asupra volumului de sânge ejectat, celelalte modereaza frecventa cardiaca.
Ambele actioneaza eliberând substante chimice care exercita sau inhiba celulele cardiace.
Atunci când organismul sufera un stres, sistemul nervos simpatic emite noradrenalina care determina inima sa bata mai repede. Când corpul este in repaus, sistemul parasimpatic incetineste ritmul cardiac eliberând aceticolina.
Circulatia sângelui este frânata de frecarea lichidului de peretii vaselor. Este ceea ce se numeste rezistenta periferica. Vâscozitatea sângelui, diametrul sau lungimea vaselor pot face ca aceasta rezistenta sa varieze. O vâscozitea crescuta, ca si ingustimea unui vas pot incetini sensibil scurgerea sângelui. O usoara crestere a diametrului sau este suficienta pentru a reduce rezistenta si presiunea arteriala.
Atunci când ventriculul stâng se contracta, sângele este expulzat spre sorta cu o forta care ii permite sa curga cu foarte mare viteza, destinzând peretii aortei. In mod obisnuit, sunt masurate doua feluri de presiune arteriala. Presiunea sistolica sau maximala, care se masoara in timpul unei contractii cardiace si se situeaza in medie intre 10 si 14 cm de mercur. Aceasta presiune scade apoi foarte rapid si atinge minima in timpul fazei de repaus a inimii. Presiunea minima, diastolica, variaza intre 6 si 9 cm de mercur. Aceasta sunt cifre pe care vi le comunica medicul, dumneavoastra atunci când ca ia tensiunea: 14 cu 8 sau 10 cu 6. Circulatia sângelui variaza dupa tesuturile pe care le deserveste, fiecare organ având propriile sale nevoi sanguine. Acest fenomen denumit rezistenta periferica variaza in functie de vâscozitatea sângelui, diametrul sau lungimea vaselor. Astfel, muschii scheletici necesita un debit sanguin adaptat la activitatile lor de moment. Pielea, care indeplineste mai multe functii, printre care reglarea temperaturii corporale, necesita un debit sanguin de aproape 2,5 litri pe minut. Creierul, are nevoie de un debit sanguin mai stabil, de ordinul a 0.75 litri pe minut. Debitul sanguin raspunde astfel exigentilor fiecarui organ si ale miliardelor de celule care compun organismul.