DIABETUL ZAHARAT
Când sângele conţine prea multă glucoză, înseamnă că a apărut diabetul. Manifestările tipice sunt printre altele: setea, foamea de lup, rănile care se vindecă greu, furnicăturile în extremităţi, o stare de slăbiciune. Evident, din când în când, starea omului se schimbă. De exemplu, de fiecare dată la apariţia febrei, dîntr-un motiv oarecare, organismul omului consumă mai multă energie, ceea ce impune introducerea mai multor calorii în alimentaţie şi de mai multă insulină sau alte medicamente care se consumă în mod frecvent. La schimbarea locului de muncă sau la plecarea în vacanţă, creşte activitatea fizică, care implică creşterea cantităţii de insulină şi nevoia de energie este mai mare. Este imperios necesară analiza urinei, chiar dacă se presupune că situaţia este sub control. Prin această analiză, făcută periodic, se va putea stabili exact momentul trecerii la schimbarea alimentaţiei şi a medicaţiei. De exemplu, dacă urina marchează valoarea 1+ pe banda test care este înmuiată în eşantionul de urină şi brusc creşte la 3+ sau 4+, atunci este nevoie de mai multă insulină. Această doză se va menţine până când se mentine cauza schimbării.
Astăzi, cea mai mare parte a oamenilor folosesc trei tipuri de insulină: insulina izofonă (MPH), insulina lentă şi cea obişnuită. Toate acestea pot fi amestecate la nevoie în aceeaşi seringă. Totuşi este indicată folosirea separată a seringilor pentru fiecare tip de insulină. Dacă se foloseşte insulina izofonă (semilentă), această acţionează la începutul după-amiezii, dacă injecţia este făcută dimineaţa. Această înseamnă că masă principală va fi la prânz, pentru a conferi maximum de energie organismului în momentul în care şi acţiunea insulinei ajunge la maxim. Insulina obişnuită are efectul la 2 ore după injectare. În acest caz o gustare înainte de culcare va acoperi nevoia unei doze
suplimentare de insulină.
Tratamentul diabetului zaharat trebuie stabilit şi monitorizat de către
medicul diabetolog.
Un aspect care nu trebuie neglijat este legat de sănătatea diabeticului, de tonusul lui muscular. Se consideră că celulele musculare pot folosi mai eficace caloriile şi pot înmagazina propria lor energie sub o formă direct utilizată, mult mai uşor, atunci când organismul este pe cale de a se îmbolnăvi de diabet, decât atunci când boala este extinsă în corp. Bolnavul care are un tonus muscular crescut trece mai uşor peste efectele bolii decât cel care nu este "în formă".
TRATAMENTUL DIABETULUI PE CALE NATURISTĂ
Se recomandă cură de sucuri şi crudităţi timp de 2 luni, apoi crudităţi 6-12 luni. Se recomandă zarzavaturile şi plantele medicinale în salate - salata, conopida, vinetele, ceapa, hreanul, anghinarea, sfecla, varza, usturoiul, păpădia, castravetele, morcovul, după cum sunt indicate şi smântâna, ouăle, soia, proteina vegetală. Se consumă fructele ca: mere, pere, nuci, piersici, mure, portocale, pepene, mandarine. A se evita fructele foarte dulci. Se fac cure cu tije de păpădie, cu suc de orz verde (3x50 ml. pe zi), cărbune de tei (3x1 linguri pe zi), tinctură de valeriană (3x15 picături pe zi), ceaiuri, ceai de obligeană, se beau 6 linguri pe zi.
* Rp. 1: 40 gr. cerenţel, 10 gr. mur, 20 gr. troscot, 10 gr. frunze de afin, 30 gr. cinci-degete. Se fierb 30 gr. teci de fasole într-un litru de apă timp de 30 de minute, apoi se ia vasul de pe foc şi se adaugă 1 lingură din amestecul de mai sus, se infuzează 3 minute, se beau 3 căni pe zi, cu tinctură suedeză.
* Rp. 2: 20 gr. salvie, 20 gr. coada şoricelului, 10 gr. frunze de afin, 10 gr. soc. 1 linguriţă cu vârf rădăcină de tătăneasă se pune la fiert în 250 ml. apă, după primul clocot se ia de pe foc şi se adaugă 1 linguriţă din amestecul de mai sus, se infuzează 2 minute, se beau 3 căni pe zi, cu tinctură suedeză.
* Cura de sucuri, crudităţi, până la 12 luni. * Zarzavaturi, plante medicinale în salate (conopidă, vinete, ceapă, hrean, anghinare, sfeclă, castravete, usturoi, varză, păpădie, morcov, soia).
* Smântână, ouă.
* Fructe ca: mere, pere, nuci, piersici, mure, banane, pepene,
mandarine. Se evită fructele dulci.
* Sucul de varză crudă, praz, sparanghel, morcov, ceapa, usturoiul, urzica, consumate crude, normalizează glicemia. Sucul de ţelină, 3 păhărele pe zi, scoate cantitatea de zahăr din sânge. Se mai consumă: morcovi, 4-5 pe zi, suc de castraveţi proaspeţi, 100 ml. zilnic.
* Cura de vâsc: se lasă în apă rece până a două zi, apoi se încălzeşte
uşor, se strecoară, se beau 3 ceşcute pe zi, timp de 2-3 săptămâni.
* Usturoi macerat în rachiu de secară. Se folosesc 3 căpăţâni de usturoi zdrobite într-o sticlă de 1 litru de rachiu, se macerează 14 zile, se consumă 1 lingură în fiecare zi înainte de micul dejun.
* Ceai din teci de fasole. Decoct de teci de fasole: se fierb 20 gr. de teci de fasole cu 1 litru de apă, la foc domol, timp de 30 de minute, se răceşte, se strecoară, se ia 1 lingură de 3-6 ori pe zi, numai la recomandarea medicului în caz de diabet. Decoct de teci de fasole cu alte plante: se amestecă câte 10 gr. de teci de fasole, seminţe de in, paie de ovăz, frunze de dafin. Se iau 3 linguri din amestec cu 3 pahare de apă, se fierb 10 minute la foc domol, se strecoară. Se bea 1 pahar de 3 ori pe zi, la 1 oră după mesele principale. Se recomandă pentru diabet, cu recomandarea medicului. Mâncare de fasole verde, care înlocuieşte insulina. 300 gr. de fasole verde este egală cu 2 unităţi de insulină.
"Proteina vegetală" se realizează din : 1 kg. de făină de grâu, muiată în apă rece, frământată până se obţine o cocă vâscoasă, se adaugă puţină cafea de cereale. Se pune într-un vas cu apă rece care să acopere coca, se lasă de seara până dimineaţa, se scurge apa, se frământă coca adăugându-se apă rece, până se îndepărtează amidonul, rămânând glutenul. Se adaugă după gust usturoiul, ceapa, mărarul, pătrunjelul. Se frământă, se pregătesc găluşte sau chiftele, se fierb.
* Ceai anti-diabetic: frunze de afin, dud, nuc, flori de gălbenele, teci de fasole, sunătoare. Reglează functiile biliare scade zahărul din sânge, se face infuzie la 400 ml. apă, se bea fracţionat de 3 ori. Se mai foloseşte brusturele, fasolea, nucul, salvia, care au acţiune
hipoglicemiantă.
* Baia vitală de două ori pe zi a câte 25 de minute, baia de soare, o dată pe zi, baia de trunchi, o dată pe zi, 25 de minute, baia de abur generală de 2-3 ori pe săptămână a câte 15-20 de minute. Duşul rece general, de 3 ori pe săptămână. Baia alternantă de picioare o dată pe zi. Duşul scotian alternant de 2 ori pe zi.
* Cataplasmă cu cărbune, alternantă cald-rece, aplicată în zona de proiecţie, pe peretele abdominal, a stomacului şi pancreasului 8 minute cald apoi 4 minute rece. Se alternează de 5 ori succesiv, de trei ori pe zi.
* Cura de aer cu gimnastică respiratorie şi fizică, după toleranta
individuală.
* Supraveghere medicală riguroasă.
REFLEXOTERAPIE
Se masează următoarele puncte: 17 stomac, 19 duoden timp de 15 minute; punctul 34 intestin subtire timp de 5 minute; punctul 29 intestin gros timp de 5 minute; punctul 13 tiroida timp de 3 minute, punctul 4, timp de 5 minute şi punctul 23, timp de 3 minute.
Psoriazisul
PSORIAZISUL
Este o dermatoză plurifactorială, inflamatorie, proliferativă, caracterizată prîntr-o etiopatogenie extrem de complexă. Boala ia naştere din cauza unei dereglări a funcţionării ficatului. La tratament se va ţine cont de alimentaţie, din care se scot mezelurile, afumăturile, carnea de porc, acriturile, oţetul, vinul, lămâia, portocalele, fructele citrice şi de pădure precum şi sucurile lor, merele, cafeaua, ciocolata, cacaua, mierea, peştele, conservele, mazărea, fasolea, lintea etc., deoarece acestea formează acizi pe care ficatul bolnav nu-I suportă.
Sunt permise laptele şi produsele lactate, salatele acrite cu iaurt, carnea fiartă de vitel, pasăre, vacă, peştele proaspăt legumele uşoare fierte, compoturile. Pielea cu cruste uscate se unge cu alifie de rostopască, suc de nalbă.
Se fac băi cu infuzie de ciubotica cucului, nalbă, coada calului.
Se ţine o dietă cu sucuri de fructe şi zarzavaturi timp de 1 an, regim crudivor depurativ timp de 5-7 zile pe lună, cura cu suc de orz verde 3x50 ml pe zi, cu boabe de ienupăr, cu tije de păpădie, timp de 5-7 zile.
Se aplică comprese locale cu infuzie de cimbrişor şi badijonare cu suc de gălbenele. Se fac băi de trunchi, vitală, înfăşurare scurtă, duş scoţian alternant de 2-3 ori pe săptămână.
Se prepară următoarele retete: Rp. 1 - 40 gr coada calului, 30 gr coajă de salcie albă, 50 gr urzică, 10 gr ventrilică, 20 gr fumăriţă, 30 gr gălbenele, 20 gr coada şoricelului, 10 gr coajă de stejar, 30 gr tătăneasă, 40 gr trifoi roşu. Rp. 2 - 20 gr brusture, 20 gr mesteacăn alb, 20 gr salcie albă, 20 gr trei fraţi pătaţi.
Se face infuzie din 1 linguriţă amestec la 250 ml de apă, se beau 3-4
ceşti pe zi, alternând reţetele.
Pentru uz extern se prepară următoarea reţetă: năprasnică, coada calului, coada şoricelului, gălbenele, nalbă, rostopască, se amestecă în părţi egale, se iau 200 gr din amestec la 5 l apă rece, se macerează 12 ore, se încălzeşte puţin, se strecoară şi se toarnă în apa de baie. Baia durează 20 minute, după care se aplică alifia de gălbenele, tătăneasă sau tinctură de frunze de limba câinelui.
Reflexoterapia se aplică prin masarea zonelor reflexe corespunzătoare glandelor suprarenale şi paratiroide, pentru combaterea stărilor inflamatorii. Zonele limfatice se vor masă pentru creşterea puterii de apărare a organismului la infecţii, prin producerea de anticorpi. Zonele ficatului, colecistului, stomacului, intestinelor, se vor masă pentru reglarea funcţiilor metabolice. Se vor masă punctele: 24, 25, 26 timp de 5-7 minute fiecare; 13, 23 timp de 3 minute; 15, 17, 28- 33 timp de 5 minute. Masajul se va face zilnic timp de 12-14 zile, apoi se conţinuă cu 3 şedinte pe săptămână încă 5-6 săptămâni, menţinând o igienă riguroasă a tegumentelor.
Apa de piramida
Efectul principal este de curăţire a organismului şi întăreşte imunitatea. Consumând zilnic această apă organismul devine rezistent la diverse boli. Piramida trebuie să fie din sârmă de cupru, trebuie să aibă baza de 45cm, iar muchia 42,8 pentru un volum de apă de 2l. Dimensiunile nu sânt întâmplătoare ele fiind calculate foarte strict [numărul de aur sau dimensiunile piramidei lui Keops]. Se va utiliza sârma de cupru între 1,5 şi 4mm de regulă neizolată. Cel de-al 9-lea segment, respectiv stâlpul central, trebuie să fie coborât din vârful piramidei până la nivelul sârmelor de la baza piramidei. Piramida se poate face prin cositorire, îndoire, sudare etc. obţinându-se o formă cât mai perfectă. Apa trebuie să reprezinte a 10-a parte din volumul piramidei, dar nu se produc efecte secundare dacă abaterea este de + - 10%. Un lucru Important : laturile piramidei trebuiesc orientate pe cât posibil, cât mai exact pe punctele cardinale. Pentru ca praful să nu pătrundă în apă piramida poate fi acoperită cu o folie de celofan. Apa trebuie pusă în vase cu gura deschisă [borcane] şi cât mai aproape de stâlpul central. Nu trebuie ţinută mai mult de 24 de ore. Apa poate fi ţinută în sticle cu dop chiar în frigider, şi poate fi ţinuta o perioadă mare de timp.
Se pun 2 litri de apă în această piramidă în jurul stâlpului timp de 24 de ore . Are o mare concentraţie de oxigen şi fosfor.
Efectele se vor vedea repede, chiar în primele zile se va regla metabolismul, pofta de mâncare, în primele două săptămâni se va elimina toxinele din organism, ajută la slăbit, efecte favorabile asupra tensiuni arteriale etc. După 3-5 luni reducerea sau vindecarea unor pareze, precum şi creşterea rezistenţei organismului la diferite boli.
Tratament pentru fumatori
Sirop de podbal
Actiuni terapeutice: Siropul este benefic in cazul astmurilor, in afectiunile bronhiilor mai ales in cazul fumatorilor. In cazul afectiunilor pulmonare este indicat 2-3 lingurite de sirop, intr-o cana cu ceai de plante medicinale. In cazul durerilor de urechi, se stoarce suc proaspat de planta ,(nu sirop preparat) care reduc din intensitatea durerii. Siropul este indicat mai ales iarna si in epidemiile de gripa. In raceli si tuse , are un efect benefic.
Mod de preparare: Intr-o oala de lut sau borcan de muraturi se introduc alternativ un strat de frunze de podbal si un strat de zahar nerafinat, se lasa sa se aseze si se umple pana ce nu mai este loc in vas. Apoi se leaga cu 2-3 straturi de celofan si se pune in gradina la loc ferit, intr-o gaura facuta in pamant. Caldura constanta starneste un proces de fermentatie. Dupa 8 saptamani se dezgroapa oala sau borcanul, iar siropul de podbal astfel obtinut se lasa sa dea in 1-2 clocote. Dupa ce se raceste este turnat in sticle mici, cu gatul larg.
asociere nefasta a limentelor
Diversele asocieri alimentare pe care le facem pe parcursul unei zile ne pot perturba digestia dacă nu apelăm la combinaţiile de mâncăruri cele mai prietenoase pentru organism. Iată care sunt şase dintre cele mai nocive asocieri pe care le putem face!
O regulă foarte simplă de care trebuie să ţii cont de fiecare dată când te pui la masă este să nu amesteci tot ce găseşti în frigider la aceeaşi masă. Limitează-te la o asociere cât mai simplă a alimentelor pentru a-ţi ajuta sistemul digestiv să facă faţă fiecărei solicitări la care este supus."Stomacul omului nu poate prelucra mai mult de o mâncare concentrată odată. Orice aliment care nu este fruct sau legumă crudă este mâncare concentrată", aflăm de la prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi care ne avertizează că prin asocierea greşită a alimentelor riscăm blocarea digestiei, cu toate consecinţele ei negative asupra sănătăţii:
- sunt tulburate enzimele digestive
- absorbţia substanţelor nutritive este împiedicată
- rişti să suferi de balonare, arsuri la stomac, indigestie, constipaţie, crampe, flatulenţă.
Iată ce nu trebuie să combini la aceeaşi masă:
1. Cartofi cu carne (carne roşie, carne de pasăre, peşte)
Carnea produce sucuri gastrice acide pentru a fi digerată şi acest lucru se întâmplă foarte lent. În schimb, cartofii produc sucuri gastrice alcaline, sunt digeraţi repede şi necesită enzime diferite. "Dacă veţi consuma aceste alimente împreună veţi provoca o lupta digestivă între enzime concurente. Rezultatul este că mâncarea nu va fi digerată cum trebuie şi de aici gazele, balonarea, arsurile stomacale, durerile de stomac, malabsorbţia, indigestia şi lipsa energiei", aflăm de la nutriţionistul britanic Gillian McKeith, citând din cartea sa "Hrană vie pentru sănătate".
2. Paste cu carne
Merg pe acelaşi principiu al combinaţiei de mai sus, nefiind indicată combinarea la aceeaşi masă a carbohidraţilor cu proteinele. Mai mult, încearcă să eviţi total consumul pâinii în asociere cu pastele sau cu supa de carne şi tăiţei.
3. Cereale cu lapte = gaze
Sunt tot carbohidraţi în combinaţie cu proteine. Nici fulgii de porumb nu se asociază cu produsele lactate. Laptele se digeră foarte greu, mai ales dacă îţi lipseşte enzima lactoză care determină tot tacâmul de simptome enumerate mai sus: balonare, gaze, constipaţie, etc.
4. Pâine cu carne şi ouă
Este setul complet, digestia noastră va fi afectată cu siguranţă pentru că practic vom consuma porţie dublă de proteine asociate cu carbohidraţi.
5. Fructe cu cereale şi lactate = gaze
Fructele se consumă întotdeauna singure, la distanţă de cel puţin o oră de mese, deoarece folosesc enzime total diferite de toate celelalte alimente.
6. Orez cu carne
Din nou, carbohidraţi cu proteine la aceeaşi masă, care împreună pot să perturbe serios digestia. Este indicat să consumi orezul doar în combinaţie cu legume.
De reţinut!
- Legumele care nu conţin amidon, salatele, rădăcinoasele, seminţele, ierburile, mirodeniile, uleiurile din nuci şi seminţe pot să fie asociate cu proteine şi carbohidraţi.
- Nu combina la aceeaşi masă carbohidraţi (cereale şi derivate, paste, orez, pâine, biscuiţi, patiserie, miere, cartofi, castane, dovlecel, păstârnac) cu proteine (fasole uscată, mazăre, branza, nuci, ouă, peşte, carne roşie, lapte, carne de pui, soia, tofu, iaurt).
- Lasă să treacă 2 ore după ce ai consumat carbohidraţi înainte de a consuma proteine
- Lasă să treacă 3 ore după ce ai consumat proteine înainte de a consuma carbohidraţi
- Poţi să combini paste cu legume, fasole cu legume, peşte cu legume, cereale şi legume.
- Grăsimile se combină doar cu verdeţuri, deoarece le uşurează absorbţia acestora în intestin.