background img

Articole noi

Hipercolesterolemia

Cateva metode pentru tratamentul hipercolesterolemiei


Hipercolesterolemia este creşterea nivelului de colesterol în sânge peste limita normală. Cantitatea de colesterol în sânge variază la omul sănătos între 1,2 şi 1,8 g la litru. O cantitate crescută de colesterol poate fi datorată unei alimentaţii incorecte, bogate în grăsimi, dar poate apărea şi ca urmare a unui metabolism anormal al grăsimilor, chiar şi în cazul unui aport normal. Cea mai gravă consecinţă a nivelului crescut de colesterol este depunerea acestuia pe peretele vascular, fapt ce conduce la formarea unor plăci de aterom, în boala numită ateroscleroză. Aceasta se manifestă prin îngroşarea pereţilor vasculari şi îngustarea lumenului interior al vaselor de sânge, ceea ce creşte presiunea sanguină, adică tensiunea arterială, acesta la rândul ei putând avea consecinţe grave precum accidentul vascular cerebral sau coronarian.
Consumul de carne şi colesterolul
Medicii au lansat deja un semnal de alarmă şi toată lumea a început să evite grăsimile. Pe de altă parte, au apărut deja alte probleme, întrucât grăsimile şi chiar şi colesterolul însuşi sunt totuşi indispensabile pentru buna funcţionare a organismului.
Există două tipuri de colesterol: unul "rău" şi unul "bun". Diferenţele de comportament manifestate de colesterol sunt determinate de proteina de care este legat. Lipoproteinele sunt cele care transportă colesterolul în sistemul nostru circulator. Cele de joasă densitate - LDL (low density proteins), care alcătuiesc colesterolul "rău", transportă aproximativ 65 la sută din colesterolul sanguin, fiind responsabile de depunerile din artere. Lipoproteinele de înaltă densitate - HDL (high density proteins) distrug depozitele de grăsimi de pe vasele sanguine şi asigură circulaţia colesterolului, fără a bloca arterele.
Părţile bune ale colesterolului
Toată lumea ştie că responsabil de atacurile vasculare, ateroscleroză şi o mulţime de alte boli nu este altul decât colesterolul. Mai puţină lume vorbeşte însă de rolul lui esenţial în menţinerea stării de sănătate a organismului. În timp ce colesterolul în exces este, într-adevăr, un pericol, lipsa lui este la fel de periculoasă. El contribuie la metabolizarea carbohidraţilor, intră în componenţa tuturor membranelor din organism, este necesar pentru producerea hormonilor sexuali masculini şi feminini, iar cel existent în piele este convertit, sub acţiunea razelor de soare, în vitamina D.
O bună alimentaţie anti-colesterol nu înseamnă deloc o alimentaţie fără grăsimi, ci din contra. Esenţial este ca acestea să fie alese în mod judicios. Menţinerea raţiei zilnice de grăsimi sub valoarea de 20-30 la sută din totalul caloriilor este vitală pentru menţinerea în limite normale a colesterolului. În acelaşi timp, cantitatea de grăsimi saturate nu va depăşi 10 la sută. Grăsimile saturate provin, cu mici excepţii, din surse animale, iar grăsimile animale conţin colesterol. Pe de altă parte, chiar dacă un aliment nu conţine colesterol, acest lucru nu înseamnă ca el nu conţine grăsimi.
Se vor consuma deci alimente care conţin grăsimi nesaturate, cum ar fi: peşte gras, untură de peşte, ficat de gâscă sau raţă, uleiuri polinesaturate (floarea-soarelui, porumb) şi mononesaturate (măsline, alune). Grăsimile saturate vor fi evitate: carne grasă, mezeluri, unt şi produse de patiserie, carnea fiind înlocuită, pe cât posibil, cu peşte.
Dar colesterolul nostru nu provine numai din alimentaţie, ci este generat şi de alţi factori: alcoolul în exces (măreşte presiunea sângelui şi nivelul trigliceridelor), fumatul, cofeina, stresul, medicamentele, aditivii alimentari sau poluarea mediului înconjurător. Pe de altă parte, ceea ce absorbim noi reprezintă doar 20-30 la sută din stocul nostru. Restul de 70-80 la sută este fabricat de propriul nostru organism. Dar şi în acest program personal de fabricare există anumite diferenţe.
Remedii anti-colesterol
Printre alimentele care reduc nivelul de colesterol rău din sânge se numără cerealele integrale, care permit evacuarea colesterolului în exces la nivel intestinal, vegetalele din familia cruciferelor (conopida), vinetele, lintea, fasolea, soia, ceapa şi usturoiul. Licopenul conţinut în tomate este, de asemenea, un antioxidant foarte eficient, mai ales dacă tomatele sunt fierte. Fructele şi legumele conţin şi ele principalele vitamine antioxidante: provitamina A, vitamina C şi vitamina E.
În medicina alopată se folosesc medicamente hipolipemiante, unele dintre ele dovedindu‑se însă a fi nocive pentru peretele vascular. În medicina complementară se utilizează substanţe naturale care au efecte benefice asupra organismului, nefiind agresive şi putând fi administrate timp îndelungat. De exemplu, anghinarea, pătlagina, frunzele de mesteacăn sau păpădia pot fi utilizate sub formă de infuzii, care se administrează zilnic, de 2-3 ori/zi, având efect coleretic şi colagog, adică stimulând secreţia şi eliminarea bilei din vezicula biliară şi, odată cu ea, a colesterolului în exces. Ca gemoterapice, se recomandă remedii din mlădiţe de măslin (Olea europaea), câte 50 de picături dimineaţa şi din mlădiţe de ienupăr (Juniperus comunis), câte 50 de picături seara. Aceste remedii au acţiune de drenaj, ce se reflectă în scăderea nivelului lipidelor din sânge.
Este greşit înţeles că alcoolul determină scăderea nivelului de colesterol "rău" din sânge, în schimb, unul sau două pahare de vin roşu băute zilnic pot mări nivelul colesterolului "bun", ajutând astfel la prevenirea disfuncţiilor cardiace.

Chist si Ovare polichistice


Chist si Ovare polichistice

Dacă aveţi posibilitatea de a vă opera cu ajutorul laserului puteţi să o faceţi, operaţia nefiind dureroasă şi nu e urmată de complicaţiile pe care le dau operaţiile obişnuite.

Tratament naturist : se poate folosi la orice fel de chist inclusiv cel ovarian, el constă în comprese cu coada calului. Se iau doi pumni de plantă [300gr dacă planta este uscată] se pun într-o sita şi se aşează pe un vas cu apă care fierbe. Planta opărită şi înmuiată, aşa fierbinte cum este, se pune pe locul unde se afla chistul, învelită intru-n prosop. Puneţi aceste compresii de trei ori pe zi, lăsându-le să stea pe locul bolnav cam două ore, dimineaţa, la prânz şi seara. Compresiile trebuiesc să stea cât mai fierbinţi. Aceiaşi plantă poate fi folosită de două ori [puneţi-o într-un săculeţ de tifon] .
Intern : dimineaţa şi seara înainte de mese, trebuie să beţi o cană de ceai de coada calului [o linguriţa de planta se opăreşte cu o cană de apă clocotită] iar peste zi, un amestec de gălbenele 300gr, coada şoricelului 100gr, urzică vie 100gr foarte bine amestecat, din care se ia o linguriţă de amestec, care se opăreşte cu o cana de apa în clocot. Se bea intre ½ şi 2 litri de ceai pe zi.

Relatia cu mama

Cum te influenteaza relatia cu mama ta

Cea mai apropiata fiinta, dar si cea mai problematica. N-ai cum sa faci abstractie de ea, pentru ca traieste in tine.
O stii dintotdeauna. Ai ei sunt ochii care te-au privit cu dragoste prima data, ale ei bratele in care te-ai simtit cu adevarat in siguranta. Ea este cea care te-a tinut aproape toata copilaria – atat de aproape, ca lumea ta era conceputa numai de ea. N-ai cum sa scapi nemarcata de acele momente in care tu erai complet dependenta de ea, iar ea avea asupra ta un control absolut. Acestea sunt momente idilice, dupa care suspina sufletele noastre toata viata. Copilul – sa se intoarca la acea relaxare si protectie absoluta de la sanul mamei (sau chiar in pantecul ei, daca s-ar putea). Mama – sa dispuna pentru totdeauna de acea fiinta careia ii daruieste totul, dar ii si pretinde totul. Oricum ar fi fost, persoana ei te influenteaza atat de mult, incat nu ai cum sa faci abstractie de ea! Fie iti dai seama, in timp, ca ai ajuns copia ei fidela, fie te dezvolti total diferit. Dar asta numai ca reactie la ceea ce nu vrei sa fii – pentru ca te-a marcat prea mult.
Mama - diva
Stii fotografiile din reviste de moda cu mamici foarte sexy, care apar si cu bebe, pe post de accesoriu? Cum sa nu stii, iti amintesc atat de mult de mama ta! Oriunde mergea, era mereu in centrul atentiei. Toate capetele se intorceau cand aparea ea. Frumoasa, eleganta, mereu ca scoasa din cutie. Tu? Ceva menit sa o scoata si mai mult in evidenta pe ea. Partea buna este ca ti-a acordat o anumita libertate inca din copilarie, preocupata cum era mai ales de ea insasi. Partea proasta este ca, la un moment dat, a simtit ca deveniti rivale. Pe masura ce pe fata ei semnele timpului incepeau sa-si arate coltii, tu de-abia ce in floreai. Se poate ca tu sa ai o reactie de respingere fata de tot arsenalul cu care ea se facea frumoasa. Practic, asta te priva pe tine de grija si atentia ei. Poti sa devii prietena cu ea daca o faci sa vada si alte laturi ale vietii, care ei i-au scapat pana atunci – cum ar fi cea spirituala. E posibil ca pentru tine aceea sa fi devenit foarte interesanta, din moment ce ai avut atat de multa libertate si atat de multa aversiune fata de latura mondena care o fascina pe ea.
Mama adevarata
Daca trebuie sa aleaga intre ea si tine, nici nu clipeste: te alege pe tine. Partea buna e ca ai, din partea ei, sustinere totala, indiferent ce hotarasti in viata ta. Pentru ea, din clipa in care te-ai nascut, nu mai existi decat tu. Cu atat mai mult daca esti singurul ei copil. Partea proasta este ca, daca incerci sa te separi de ea, o lasi fara scop in viata. E ca si cum ai comite o crima – pentru ca ea traieste prin tine. Se poate ca tu sa fii OK cu stilul ei; la urma urmei, tu ai numai de castigat. Daca, insa, simti ca te sufoca, va trebui sa o faci sa inteleaga ca momentul taierii cordonului ombilical a trecut demult si e timpul sa-si gaseasca si alte preocupari in afara de tine. Un alt avantaj al acestui tip de mama este ca se poarta la fel si cu copiii tai. Cine nu si-ar dori sa aiba o bunica asa de buna?
Mama spartana
Copilul se saruta numai in somn - iti suna cunoscut? Te lauda numai daca era cineva de fata, dar pe tine nu te convingea, pentru ca stiai ca adevarata ei atitudine fata de tine e foarte critica. Orice faci, nu-i bine! Aceasta este axioma vietii tale. Si descoperi tarziu, cand, practic, nu mai conteaza, ca de fapt ea era foarte mandra de tine. Oare de ce era asa? Perfectionismul ei exagerat se referea la propria ei persoana, dar se oglindea in tine, pentru ca era mai usor pentru ea sa te vada pe tine decat pe ea insasi. Partea proasta este ca te-a cam pierdut. Daca nu poti sa intelegi motivatiile ei, nu poti s-o ierti niciodata. Daca reusesti, atunci s-ar putea sa fiti bune prietene, pentru ca, pe masura ce inainteaza in varsta isi da seama si se simte vinovata, vrea sa se recompenseze fata de tine. Partea buna a intregii situatii este ca, dincolo de stresul la care te-a supus, te-a facut sa intelegi un lucru: ca trebuie sa fii cea mai buna!
Mama - stie-tot
Closca. Acaparatoarea. Cea care, cand te intreba cineva ceva, raspundea in locul tau. Care nu putea
Cum te influenteaza relatia cu mama ta
sa creada ca ai putea sa faci singura ceva – drept pentru care facea ea totul. Asa ca sa nu se mire ca, in timp, tu ai invatat sa te sprijini pe ea. Din pacate, sentimentul de incredere la tine este foarte scazut din aceasta cauza. Daca vrei sa iesi de sub tutela ei, va trebui sa faci unele gesturi extreme, cum ar fi sa tai orice legatura cu ea pentru un timp – cat sa-i dovedesti ei si tie ca esti in stare sa faci ceva cu viata ta. Va fi socata, va suferi – pentru ca, de fapt, ea isi tragea energia din procesul de dominare a ta. Ea va trebui sa-si regaseasca propria identitate, si tu pe a ta. Dupa care, cand amandoua veti fi inteles lectia, veti putea sa fiti cele mai bune prietene.
Mama absenta
Cat de putin intelegi fiintele care isi critica mama! Daca ai fi avut si tu una, oricum ar fi fost ea, numai sa fie! Lipsa totala a mamei lasa in sufletul copilului un gol de neumplut. Toate incercarile de a substitui acest gol nu fac decat sa-l accentueze si mai tare. Consecintele sunt extreme, la fel ca si fenomenul in sine. Poti sa devii o fiinta care isi ingroapa emotiile undeva in adancuri si nu le mai afla niciodata. Sau, dimpotriva - poti sa-ti faci un scop in viata din a fi cea mai buna mama, cea pe care ti-ai dorit-o tu, pentru copiii tai. Numai sa ai grija si la ceea ce isi doresc ei.
Petreceti impreuna timp de calitate
Mergeti in excursii, la plimbare, distrati-va impreuna ori de cate ori aveti ocazia. Sunt gesturi mici, care consolideaza si invigoreaza relatia mama-fiica.
Rolul de mama te schimba profund
Ce parere ai despre mama ta?Iti amintesti ce te nemultumea la ea? Sigur ca-ti aduci aminte, doar sunt lucruri care nu se pot uita asa usor. Ei bine, psihologii spun ca vei reusi sa-ti intelegi propria mama abia in momentul in care devii, la randul tau, mama. Se pare ca numai cand ai de-a face cu experienta cresterii unui copil incepi sa-ti vezi mama cu alti ochi si sa intelegi multe dintre deciziile pe care le-a luat. Poate nu-ti doresti sa repeti greselile pe care le-a facut mama ta fata de tine, dar numai in aceste momente vei recunoaste ca fiecare mama are metodele ei si ca deciziile ei, chiar daca atunci ti se pareau nejustificate, au fost luate in folosul tau. Retine, totusi, ca relatia dintre o mama si fiica ei este considerata de catre psihologi drept cea mai puternica si influenta din viata unei femei. Isi lasa amprenta puternic si atunci cand mama e prezenta, sau nu, si cand e iubitoare, abuziva, mama naturala sau vitrega. Mamele conteaza mai mult decat oricine altcineva in viata unei femei!
Comunicarea este vitala
O relatie reusita are la baza o comunicare eficienta. Invata-ti copilul sa fie deschis si vorbeste cu el de cate ori se iveste o problema.
Traiti la timpul prezent
In primul rand, sa stii ca relatia cu mama ta are nevoie de aceleasi elemente care tin in viata orice alta relatie, iar asta inseamna sa ii acorzi respectul si intelegerea cuvenite. Apoi, indiferent de ce a fost intre voi in trecut, acum, la maturitate, e momentul sa traiesti in prezent si sa incerci sa o intelegi, sa o consideri o persoana cu propriile ei arii de interes. Nu reactiona exact ca-n copilarie, atunci cand iti spune punctul ei de vedere. Ceea ce ti se poate parea o critica poate sa nu fie decat grija pe care inca ti-o poarta. Vrei, nu vrei, ea va fi intotdeauna mama ta, iar tu fiica ei. In mod sigur, iti vrea numai binele si, indiferent de relatia pe care ati avut-o in copilarie – daca a facut greseli sa fii sigura ca si-a dat seama de ele si ca le regreta - merita tot respectul tau!


Alchimia celor 5 emotii

Alchimia celor cinci emotii


Mania provoaca o contractie a energiei qi care afecteaza tendoanele (stres) si ficatul.

Tristetea si remuscarile provoaca o pierderede energie qi si o oboseala cronica. Ca urmare, functionarea plamanilor este afectata.

Anxietatea si frica pricinuiesc o coborare a energiei qi care dauneaza rinichilor.

Melancolia determina o stagnare a energiei qi care blocheaza functioanrea libera a splinei si stomacului.

Invidia pricinuieste o constrictie apropiata de manie si duce la boli de tendoane si ficat.

Ranchiuna blocheaza manifestarea energiei qi in regiunea inimii.

Bucuria nerabdatoare si isteria excita inima atat de mult incat o subrezesc.

Esenta lui Dao: a sedea si a uita
Daoistii considera ca dorinta este izvorul tuturor afectiunilor (setea de a poseda, de a vedea, de a resimti). Laozi spunea: "Cand lacomia nu apare, se instaleaza starea de tihna totala". Iar Confucius spunea: "Cand dorintele se imputineaza, calea Cerului esste deschisa".
Din punctul de vedere al daoistilor, gandurile mondene genereaza impuritatea constiintei, pierderea starii originale. Limbajul tacerii este formula secreta a alchimiei.
Potrivit daoistilor, constiinta se subrezeste daca urmama fara deosebire calea atasamentului de obiectele de dorit. Modalitatea de a pastra constiinta consta din a nu o folosi in ganduri conflictuale permanente si a o lasa in starea ei bruta pura si naturala.
Cele 6 obstacole in calea implinirii concentrarii si tihnei sunt: ochii, urechile, nasul, limba, corpul si intelectul.
Tratatul Nei jing de medicina traditionala chineza descrie modul precis de actiune a emotiilor conflictuale si a comportamentelor aberante asupra principalelor organe ale corpului:
"Nelinistea si supararea, gandurile si grijile dauneaza inimii; faptul de a-si tine corpul in frig si de a bea bauturi reci dauneaza plamanilor; ura si mania, opunandu-se fluxului normal al energiei qi, o fac sa urce si dauneaza ficatului; faptul de a manca si a bea fara masura, stresul si oboseala dauneaza splinei; faptul de a trai vreme indelungata in locuri umede, de a se epuiza fizic, de a face prea des baie dauneaza rinichilor.
Terapeutii daoisti considera ca nu exista nimic mai potrivit pentru "hranirea inimii" decat restrangerea dorintelor si calmarea suvoiului continuu de ganduri. Multitudinea dorintelor nu poate decat sa provoace o sporire a frustrarilor si grijilor.
Crizele cardiace sunt declansate de o emotie necontrolabila, de bucurie sau de spaima.
Canon daoist
Nu nutri ura fata de ceilalti, nici fata de tine insuti. Cauta calitatile celorlalti si pe ale tale si imbunatateste-le. Nu te bucura de necazurile celorlalti. Priveste sanatatea lor si bucuria lor ca pe roadele lucrului tau interior si idealul bunastarii universului. Nu fii dependent! Asuma-ti responsabilitatile si dezvolta-ti forta si maturitatea. Nu te lupta pentru glorie si bogatie! Multumeste-te cu o viata simpla si completa.


Cum sa-mi accelerez metabolismul

Cum sa-mi accelerez metabolismul?


Te-ai ingrasat cam mult in ultima vreme sau iti este greu sa slabesti in urma unei diete hipocalorice si sanatoase? Ai tenul tern si lipsit de vitalitate? Simti o oboseala continua? Parca nu mai ai energie si te trezesti greu? Cauzele pot fi multe, dar, cel mai probabil, te confrunti cu o “lenevire” a metabolismului, adesea asociata cu hipotiroidie. Chiar daca vei reusi sa rezolvi medical problema glandei tiroide, metabolismul tau tot va avea nevoie de cateva eforturi din partea ta.
Cum se poate rezolva asta? Citeste mai jos!
In primul rand, e important sa stii ca metabolismul este acel proces bio-chimic responsabil de viteza cu care transformi caloriile in energie. Iata cum il poti accelera:
Nu mai sari peste micul dejun. Niciodata!
Micul dejun joaca un rol esential in “trezirea” organismuluitau si, daca sari peste aceasta masa, iti vei trimite metabolismul intr-un stadiu de “stand-by” in care se reduc drastic procesele metabolice. Practic, faptul ca nu ai mai mancat de 6-8 ore (sau cat ai dormit), urmat de lipsa acestei mese va semnaliza corpului tau ca nu ai resurse alimentare, deci ca este cazul sa faca rezerve. Da, cele care se depun pe abdomen sunt cateva astfel de rezerve.
Ca sa previi asta si sa te trezesti inplina forta, fa-ti un mic dejun sanatos. (gaseti aici informatii despre ce ar trebui sa contina micul dejun)
Cele mai bogate mese trebuie luate in prima parte a zileiMicul dejun ar trebui sa fie masa cea mai bogata caloric din timpul unei zile, in niciun caz cina! La cina trebuie sa consumi numai alimente “light”, usor de digerat. De asemenea, ideal ar fi sa nu mai mananci dupa ora 8 seara (sau cu 3-4 ore inainte sa te culci). Asta va ajuta corpul tau sa proceseze alimentele ingerate cat timp esti inca treaz, la capacitate maxima, si sa arda cat mai multe dintre caloriile produse.
Nu te infometa!Daca ingerezi mai putin de 1.000 de calorii pe zi, vei semnala corpului tau ca treci printr-o perioada de penurie, ca esti hamesit si ca e cazul sa faca rezerve si sa te puna in “stand-by”, ca sa nu consumi prea mult. Adica ceva mai grasut si lipsit de energie. Oricat de ciudat ar suna ca prea putina mancare te poate ingrasa, cam asa stau lucrurile.
Totusi, asta nu inseamna ca trebuie sa mananci mult. Ideal este sa mananci portii mai mici de fiecare data, poate intercaland doua gustari, care iti vor stabiliza glicemia si nivelul de energie.
Fa putin aerobic/cardio/ jogging/fitnessAstfel de exercitii, mai ales facute dimineata, iti vor pune corpul in miscare, accelerand circulatia sanguina, oxigenarea creierului si procesele metabolice. E important sa stii ca, daca faci sport in mod regulat, accelerarea metabolica se va mentine si cand stai pe loc, fiindca asa iti antrenezi corpul sa proceseze. Astfel, chiar si cand vei dormi sau vei sta la calculator, vei continua sa arzi calorii in ritm mai alert.

Daca tot eram la capitolul sport, afla ca masa musculara arde mult mai multe calorii decat grasimea, deci vei slabi mai repede si mai mult chiar cand dormi sau cand citesti. Pentru a mari masa musculara se recomanda exercitiile cu ridicari de greutati si exercitiile de rezistenta.
Da, din nou – bea apa!Riscand redundanta, trebuie insistat asupra acestui aspect: daca nu bei suficienta apa (intre 1.5 si 2.5 L/ zi, in functie de anotimp si masa corporala), pe langa multe probleme de sanatate, iti lipsesti procesele metabolice de acest element esential. Fara apa nu poti elimina toxinele (reziduurile proceselor metabolice, practic), iar circulatia sanguina are si ea de suferit.
Detoxifiaza- teAcumularea de toxine incetineste metabolismul deoarece corpul are un task in plus: sa elimine toxinele pe care le acumulezi zi de zi. Da-i o mana de ajutor si intreaba-ti medicul care sunt cele mai eficiente metode pentru a-ti “curata” colonul si intregul organism.
Dormi mai multUn corp obosit, care nu beneficiaza de toate orele necesare odihnei si refacerii, nu va avea prea mare eficienta in a procesa la capacitate normala.
Nu te mai stresa atat de multCand esti stresat se secreta cortizol, hormon care contribuie la formarea grasimii abdominale. Relaxeaza-te, daca vei renunta la griji, vei renunta si la cateva kilograme.
Planul B
Atunci cand toate eforturile depuse pentru a face cele de mai sus esueaza, poti apela si la planul B – adica sa iei suplimente de vitamina B. Daca alegi complex B (adica mai multe vitamine B), ai grija sa fie si vitamina B12 in compozitie. Daca nu stiai, carenta de vitamina B poate fi cauza lipsei de energie. B12 este esentiala in metabolismul proteinelor, lipidelor si glucidelor, contribuie la functionarea normala a celulelor, in special a celor din maduva osoasa, are un rol esential in formarea globulelor rosii la nivelul oaselor, in sinteza proteinelor care participa la construirea tesuturilor, dar si in sinteza nucleoproteinelor. Pentru un boom energetic iti poti administra vitamina B12 sublingual.
Alte suplimente alimentare care te pot ajuta semnificativ sunt:
Coenzima Q10, responsabila de “livrarea” energiei catre muschi si de imbunatatirea circulatiei sanguine. Mai sunt multe alte motive pentru a lua Q10: incetineste imbatranirea intregului organism si a mintii, calmeaza nervozitatea si nevralgiile, previne infarctul miocardic, “insanatoseste” gingiile si ajuta in vindecarea bolilor gingivale si a paradontozei, previne formarea ridurilor, contribuie la oxigenarea organismului, la vindecarea miopiei etc ( gasiti aici lista completa de beneficii)
Totusi, se recomanda consultarea medicului inainte de administrarea suplimentelor de Q10 (si a oricarui supliment in general). De exemplu, Q10 nu se recomanda insomniacilor, mamelor care alapteaza si gravidelor.
L- Carnitina, element esential in “spargerea” si metabolizarea lipidelor (grasimilor) , perntru generarea energiei metabolice.
Extrasul de ceai verde – pe care il poti obtine in mod regulat din ceai sau, ceva mai concentrat, din capsule. Camelia Sinensis, planta din care se face ceaiul verde, este o sursa bogata de epigallocatechin gallate (sau egcg), catechina care accelereaza procesele sistemului nervos si grabeste consumul de calorii.
Daca tot vorbim despre “ierburi”, iata alte cateva sugestii energizante:
Dintre energizantele chinezesti, cele mai populare sunt ceaiul verde chinezesc, ginsengul si schizandra. Totusi, evita stimulente ca ephedra si huang si intreaba medicul ori de cate ori intentionezi sa introduci in dieta ceva ce n-ai mai incercat. De pilda, ginsengul e contraindicat hipertensivilor, iar multe dintre plantele energizante pot fi daunatoare gravidelor.
Dintre remediile care provin din America de Sud, se recomanda ceaiul mate si echinaceea. Ceaiul mate este mult mai nutritiv si energizant decat cafeaua si provoaca energie pura, nu agitatie si nervozitate. De asemenea, stimuleaza activitatea glandei tiroide.
La final, iata si o lista de alimente-minune care sa iti stimuleze metabolismul:
* Grepfruit-ul - “super fructul diet
elor”, grepfruitul nu numai ca este bogat in vitamina C, ci si contribuie la scaderea nivelului de insulina din corp, insulina care este responsabila de stocarea grasimilor. De asemenea, este si bogat in fibre, care necesita consumul a mai multe calorii pentru a fi procesate.
* Iaurtul – o combinatie ideala de proteine si culturi pro-biotice, saraca in calorii si minunata pentru digestie.
* Migdalele – contin acizi grasi esentiali, care sunt folositi in procesele metabolice. Tot acestia iti vor face pielea mai frumoasa, insa aceasta e alta poveste. Totusi, fara excese: migdalele sunt tare bogate in calorii, asa ca 30-40 de grame pe zi sunt suficiente (fara sare!).
* Carnea de curcan - carnea de curcan e cea mai slaba in colesterol si grasimi saturate, dar ultra-bogata in proteine, care vor contribui la crearea acelor muschi supli si “devoratori” de calorii, care iti accelereaza metabolismul.
* Merele – asemeni grepfruitului, acest “snack” sanatos e doldora de fibre si vitamine. Important e, totusi, sa-l mananci cu coaja cu tot, pentru a beneficia de aportul maxim de fibre.
* Spanacul – credeti ca PopEye mintea? Spanacul intr-adevar ne mentine in forma si sanatosi, gratie bogatiei de nutrienti pe care o ofera: antioxidanti, fier, vitamina C, magneziu si potasiu. Toate aceste elemente sunt foarte importante in procesele metabolice si in buna functionare a corpului tau, in general.
* Fasolea – saraca in grasimi si ultra-bogata in proteine si fibre, fasolea te tine satul mult timp si iti tine corpul “in priza” pentru multe ore, timp in care sunt procesate fibrele.
* Ardeii iuti – daca nu stiai, contin o substanta care lupta eficient impotriva celulelor canceroase, anume capsaicina. Aceasta substanta care “infierbanta” limba, are acelasi efect asupra tegumentelor si, ingerand-o, accelerezi bataile inimii si metabolismul. In plus, ajuta la arderea caloriilor intr-un ritm alert chiar si la cateva ore dupa ingerare.
* Broccoli – “leguma-minune“ contine doua elemente care fac echipa buna in procesele metabolice: calciu si vitamina C. Practic vitamina C te ajuta sa absorbi mai mult calciu, iar calciul este un element esential in procesarea nutrientilor.
* Cerealele integrale – fibrele continute sunt “procesate” lent in stomac, ceea ce coboara nivelul de insulina si, ca rezultat, accelereaza metabolismul.
* Laptele de Soia – bogat in calciu, acest preparat contribuie la buna functionare a proceselor metabolice. Totusi, stai departe de versiunile indulcite.
* Curry - in aceeasi masura ca ardeii iuti, curry accelereaza metabolismul si arderea caloriilor.
* Scortisoara – Pe langa faptul ca are un gust minunat, scortisoara are un efect asupra metabolizarea glucidelor si mentinerea glicemiei la un nivel potrivit. De asemenea, exista dovezi ca scortisoara ar ajuta la coborirea nivelului de colesterol.


Inteligenta inimii

Inteligenta capului nu e deloc inteligenta; ea este calitatea de a fi bine informat. Adevarata inteligenta este inteligenta inimii, singura inteligenta care exista. Capul este doar un acumulator. El e vesnic vechi, niciodata nou, niciodata original. Este bun la anumite scopuri; ca fisier, e foarte bun. Si in viata e nevoie de asta-multe lucruri trebuie tinute minte. Capul, mintea, e un biocomputer. Acumuleaza intr-una cunostinte in el si ori de cate ori ai nevoie de ele le scoti. Capul e bun pentru matematica, pentru socoteli, pentru viata de zi cu zi.
Dar daca tu crezi ca asta e toata viata ta, ai sa ramai prost. N-ai sa cunosti niciodata  frumusetea simtirii, n-ai sa cunosti niciodata binecuvantarile inimii. Nu vei cunoaste niciodata harul care coboara numai in inima, dumnezeirea care intra numai in inima. Nu vei cunoaste niciodata rugaciunea, nu vei cunoaste niciodata poezia, nu vei cunoaste niciodata iubirea.
Inteligenta inimii aduce poezie in viata ta, iti invata pasii sa danseze, iti face viata o bucurie, o sarbatoare, un ras continuu. Iti da simtul umorului. Te face capabil de iubire. Asta e adevarata viata.
Viata care e traita cu capul e o viata mecanica. Devii un robot – poate foarte eficient. Robotii sunt foarte eficienti, masinariile sunt mai eficiente decat omul. Cu capul poti castiga multe, dar nu vei trai multe. Poti avea un standard de viata mai bun, dar nu vei mai avea viata.
Viata este a inimii. Viata poate creste numai in inima. Viata, dragostea, spiritul cresc numai in solul inimii. Tot ce este frumos, tot ce este cu adevarat valoros, tot ce este plin de inteles, important vine din inima. Inima este centrul, capul e doar periferia. A trai cu capul inseamna a trai la periferie, fara sa ajungi sa cunosti vreodata frumusetile si culorile centrului. A trai la periferie inseamna prostie.
A trai cu capul inseamna prostie. A trai cu inima si a te folosi de cap ori de cate ori este nevoie inseamna inteligenta.
Dar centrul, stapanul, se afla in miezul fiintei tale. Stapanul e inima, iar capul e doar servitor – asta inseamna inteligenta. Cand capul devine stapan si inima e uitata de tot, asta e prostie.
E la latitudinea ta sa alegi. Tine minte, capul ca sclav e un sclav frumos, foarte util. Dar ca stapan e un stapan periculos si iti va distruge toata viata, iti va otravi toata viata.
Priveste in jurul tau. Viata oamenilor e total otravita, otravita de cap. Ei nu mai simt, nu mai sunt sensibili, nimic nu-i mai emotioneaza. Soarele rasare dar in ei nu tresalta nimic; se uita la soare cu ochii pustii. Cerul se umple de stele, dar inima lor ramane insensibila la frumusetea nemarginita presarata de stele, niciun cantec nu se inalta din inima lor.
Omul a uitat sa cante. Norii vin pe cer si paunii danseaza, dar omul nu stie sa danseze. A ajuns un infirm. Pomii dau in floare – dar omul gandeste, niciodata nu simte, si fara simtire inflorirea e cu neputinta.
Iesi din starea asta! Lasa viata sa aiba romantism, putina aventura. Exploreaza! Milioane de frumuseti si de splendori te asteapta. Continui sa te misti in cerc, fara sa intri in tempul vietii. Usa templului este inima.
Urmareste, cerceteaza, observa, uita-te bine la viata. Nimeni altcineva n-o sa te ajute. Ai depins prea mult de altii, de asta ai ajuns asa. Ai grija, e responsabilitatea ta. Esti dator fata de tine insuti sa te uiti bine la ce faci cu viata ta.
Exista poezie in inima ta? Daca nu, nu mai pierde timpul. Ajuta-ti inima sa toarca si sa teasa poezie. Exista romantism in viata ta? Daca nu exista, esti deja in mormant.
Invata sa traiesti. Adevarata inteligenta este cea a inimii. Ea nu e intelectuala, este emotionala. Nu seamana cu gandirea, seamana cu simtirea. Ea nu este logica, este iubire.
Iubirea e disponibila doar pentru cei care isi ascut continuu inteligenta. Iubirea e pentru cei mediocri…iubirea nu e pentru cei lipsiti de inteligenta. Omul lipsit de inteligenta s-ar putea sa fie un intelectual de frunte; de fapt, cei lipsiti de inteligenta incearca sa devina intelectuali; asta e modul lor de a-si ascunde lipsa de inteligenta.
Iubirea nu e pentru intelectuali.Iubirea necesita cu totul altfel de talent – o inima talentata, nu un cap talentat. Iubirea are inteligenta ei, felul ei de a vedea, de a percepe, felul ei de a intelege viata, de a patrunde misterul existentei. Poetul e mult mai aproape de asta decat filosoful. Iar misticul este chiar in templu. Poetul este pe trepte, iar filosoful este departe. El cel mult se poate apropia de alee, dar niciodata de trepte. El continua sa dea tarcoale templului, studiind peretii exteriori, si ajunge sa fie atat de vrajit incat uita de tot ca peretii exteriori nu sunt adevaratul templu si ca zeitatea e inauntru.
Poetul ajunge la usa, dar usa e atat de frumoasa incat il hipnotizeaza. El crede ca a ajuns – ce poate exista mai mult de atat? Filosoful se pierde tot incercand sa ghiceasca ce se afla inauntru. El nu se duce acolo, el doar gandeste, filosofeaza. Poetul incearca sa patrunda misterul, dar se impotmoleste la usa. Misticul intra in chiar sanctuarul templului.
Calea este iubirea si calea este inteligenta iubitoare. Cand iubirea si inteligenta se intalnesc, se creeaza un spatiu in care tot ce este cu putinta omului poate deveni realitate. E nevoie de o inteligenta iubitoare. Inteligenta singura devine intelectuala, iubirea singura devine sentimentalism, dar inteligenta iubitoare nu devine niciodata intelectuala sau setimentalism. Ea iti confera un nou gen de integritate, o noua cristalizare.
Osho, “Inteligenta. Reactioneaza creativ la prezent.”

Subconstientul si relatiile umane armonioase

Subconstientul si relatiile umane armonioase
Subconstientul este asemeni cu o banda magnetica pe care se inregistreaza tot ceea ce ganditi. Folositi aceasta proprietate a sa pentru a va integra mai bine in societate. Iisus ii sfatuia pe oameni: "Faceti altora ce ati dori sa va faca ei voua". (Matei 7:12). Aceasta fraza poate fi interpretata astfel: daca doriti ca cei din jur sa aiba pareri bune in legatura cu dumneavoastra, cautati ca, la randul dumneavoastra, sa nu ganditi niciodata rau despre ei. Daca doriti ca ei sa se poarte frumos cu dumneavoastra, atunci fiti mereu politicosi si amabili. Purtati-va cu cei din jur asa cum ati vrea sa se poarte ei cu dumneavoastra.
De exemplu: sunteti amabil cu un coleg de birou, dar el va raspunde exact pe dos. Va umpleti de resentimente si suparare. Aceste ganduri negative se dovedesc nefaste pentru dumneavoastra, devenind o adevarata otrava mentala. Intrand in subconstient, ele alunga pofta de viata, entuziasmul, bunavointa, forta si aduc prin rezonanta numai boli si necazuri.
"Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. Caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati, cu masura cu care masurati, vi se va masura". (Matei, 7:1,2).
Aceasta este cheia relatiilor armonioase cu cei din jur. A judeca inseamna a stabili un verdict mental, o concluzie in legatura cu cineva. Ca orice alt gand, si acesta va crea o anumita realitate care nu va va afecta numai pe dumneavoastra, ci si pe cel caruia ii este adresat. De aceea se spune: "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati".
Acum cand stiti ce efecte pot avea gandurile dumneavoastra, trebuie sa fiti mult mai atenti cum ganditi despre cei din jur. Daca reusiti sa va imbunatatiti atitudinea fata de exterior, multe dintre problemele dumneavoastra se vor rezolva ca prin farmec.
In virtutea legii actiunii si reactiunii, binele sau raul pe care-l faceti altora va va fi intors odata, intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat. Cel care cauta sa insele si sa fure mereu, se pacaleste in fapt pe el insusi. Teama sa permanenta si sentimentul de culpabilitate ii vor provoca exact necazurile de care se teme.
Subconstientul nu stie ce este bine sau rau, ci actioneaza conform sugestiilor care i-au fost impregnate.
Incepeti chiar din momentul acesta sa va observati modul de a gandi si comportamentul fata de cei care va inconjoara. Cum reactionati cand primiti o veste? Cum va purtati cu prietenii, cu colegii, cu familia sau cu necunoscutii? Daca noutatile va tulbura, daca aveti senzatia ca sunteti nedreptatiti si ca toti ceilalti gresesc, in timp ce dumneavoastra aveti dreptate, atunci sunteti sub influenta unor emotii negative, care va distrug pacea si armonia interioara.
Daca va agaseaza toti colegii de birou sau din fabrica, nu cumva adevarata cauza o constituie gandurile dumneavoastra negative, vibratiile mentale joase cu care "ii bombardati" fara sa va dati seama? Stim cu totii ca un caine ii ataca doar pe cei care nu iubesc deloc cainii. Animalele sunt foarte sensibile si percep vibratiile de teama si de ura ale oamenilor, reactionand in consecinta. Multi oameni sunt exagerat de sensibili la influentele subtile din jurul lor.
Intr-o zi mi-a cerut sfatul un vanzator care nu se intelegea deloc cu seful sau. De zece ani nu fusese niciodata avansat si nici nu-si luase concediu. Mi-a aratat situatiile contabile care dovedeau ca avea vanzari mai bune decat orice alt coleg. Se plangea ca directorul nu-l agreaza, ca il persecuta, il critica si il ridiculizeaza in sedinte, de fata cu ceilalti colegi.
I-am explicat ca adevarata cauza a dificultatilor se gasea in el insusi. Parerea sa proasta despre sef determinase acelasi tip de comportament din partea lui. Intotdeauna primim ceea ce daruim. In fiecare dimineata, in drum spre serviciu, purta o discutie interioara in care il critica, il invinovatea, aducea argumente care denuntau afacerile necinstite ale sefului sau. Si-a dat sema ca acest mod de a gandi era profund distructiv. Gandurile sale erau atat de puternice, incat directorul le simtea in mod inconstient. Pe de alta parte, isi facea rau lui insusi, caci isi provoca o serie de tulburari emotionale si chiar fiziologice.
Pentru a se elibera de aceasta angoasa permanenta, a inceput sa se sugestioneze in felul urmator: "Sunt creatorul destinului meu. Eu sunt responsabil de ceea ce gandesc in legatura cu directorul si nu el. Nu sunt receptiv la nici o influenta exterioara, nimeni nu ma poate tulbura. Trimit ganduri de sanatate, fericire si succes directorului meu. Sper ca el sa fie calauzit de Dumnezeu in tot ceea ce intreprinde".
A repetat aceste cuvinte de nenumarate ori, cu voce tare, plin de atentie, cu calm. In imaginatie isi vedea mintea ca pe o gradina unde seamana numai ganduri bune, care vor da roade candva. Pentru ca efectul sa fie mai puternic, in fiecare seara, inainte de a adormi, isi imagina cum directorul il felicita pentru modul in care munceste, pentru entuziasmul si respectul fata de clienti. Putin cate putin, imaginile mentale se impregnau in subconstient si dadeau roade. Incredibil pentru ceilalti colegi, care cunosteau situatia, directorul l-a felicitat si l-a avansat, marindu-i si salariul.
Daca veti reusi sa va controlati emotiile, nimeni nu va mai putea sa va tulbure sau sa va irite. Puteti fi jigniti doar daca sunteti iritabili si susceptibili. Cand va maniati, de exemplu, treceti prin patru stadii. Intai incepeti sa va ganditi ce a vrut sa spuna celalalt. Apoi hotarati ca v-a jignit si ca trebuie sa va maniati. Mania se amplifica si treceti la actiune. In sfarsit, veti raspunde plini de ura sub imperiul acestui sentiment. Iata, deci felul in care gandul, emotia, reactia si actiunea sunt angrenate si se deruleaza in mintea dumneavoastra.
Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei moderne, afirma ca fiintele lipsite de iubire se ofilesc si mor. Dragostea se manifesta prin intelegere, bunavointa, respect fata de celelalte persoane. Daruind mai multa iubire, vom primi, la randul nostru, mai multa iubire si bunavointa.
Daca ii raniti si-i jigniti pe ceilalti, nu puteti pretinde de la ei prietenie. Orice om are nevoie sa fie apreciat si iubit, sa se simta important si util pentru ceilalti. Fiecare este unic in felul lui, are propria sa valoare si este creatura lui Dumnezeu, Cel care anima toate fiintele din aceasta creatie. Intelegand aceasta, vom putea manifesta toleranta si bunavointa fata de toti cei care ne inconjoara.
Multi oameni sunt obisnuiti sa gandeasca negativ datorita conditionarilor mentale. Pot fi considerati "delicventi" mentali, caci se cearta cu toti, refuza sa coopereze, sunt cinici si blazati. Aceasta este o adevarata boala psihica. Unii au mentalul deformat chiar din copilarie. (S-a constatat ca si perioada prenatala este importanta pentru formarea mintii).
Asa cum nu condamnati pe cineva bolnav de tuberculoza, tot astfel nu ar trebui sa invinuiti un astfel de om a carui minte este in suferinta. Trebuie sa fim plini de compasiune si sa urmarim sa-i intelegem pe cei din jurul nostru, ca sa-i putem ierta.
O tanara mi-a marturisit odata ca o ura de mult pe colega sa de birou. Mi-a spus si de ce: era mai frumoasa, mai fericita si chiar mai norocoasa, caci era logodita cu patronul firmei la care lucrau. Intr-o zi, dupa ce colega ei se casatorise, a venit la birou o fetita infirma, pe care colega ei o avea dintr-o casatorie anterioara. Fetita s-a aruncat in bratele mamei strigand: "Mama, mama, ce mult il iubesc pe noul meu tatic! Uite ce mi-a adus!" si i-a aratat o jucarie frumoasa. Iata marturisirea tinerei: "Imediat am simtit cat de fericita era fetita. Mi-am dat seama de bunatatea mamei sale si de atunci am inceput sa o admir si sa o iubesc".
In psihologie, acest fenomen se numeste empatie si consta in capacitatea de a simti si chiar de a trai starea altei persoane. Tanara in discutie a simtit prin empatie iubirea dintre mama si fiica; astfel, iubirea a aparut si in inima ei.
Daca surprindeti in dumneavoastra tentatia sa faceti rau sau sa judecati vreo fiinta amintiti-va imediat de cele 10 porunci ale Legii. Daca va cuprinde invidia sau mania, amintiti-va de lisus si, identificandu-va cu El, patrundeti sensul profund al cuvintelor Sale: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti".
Acest articol este extras din cartea "Puterea extraordinara a subconstientului tau" scrisa de Joseph Murphy si aparuta la Editura Deceneu.

Monede chinezești pentru noroc și bogăție

Monedele chinezești au fost întotdeauna un simbol al bogăţiei şi prosperității. Sunt tăiate pătrat la mijloc şi au fost folosite ca monede de metal încă din secolul al 11-lea î.Hr. Pătratul din centru reprezintă energia ”pământ”, în timp ce cercul reprezinta energia Chi din cer. Forma lor specială îmbină cele două elemente, care reprezintă puternica uniune a cerului şi a pământului; ele reprezintă trinitatea cosmică "Tien-Ti-Ren", adică "Cer-Pământ-Om". Combinate, ele aduc noroc, bogăţie. Prin legarea lor cu un fir roşu, energia Yang se amplifică și monedele devin embleme puternice pentru bogăţie şi prosperitate.
Aceste monede sunt de bun augur și sunt utilizate pe scară largă ca amulete, pentru protecţie împotriva accidentelor. Purtând aceste monede în geantă sau dacă le amplasezi la locul de muncă undeva în spatele tău, vei vedea că  un flux nesfârşit de noroc îți iese în cale!

Monede cu Dragon și Phoenix
Aceste monede aduc fericire în cuplu precum şi noroc la bani. Imaginea Dragonului ceresc şi a păsării Phoenix pe cealaltă parte a monedei simbolizează un mariaj fericit, binecuvântat cu succes şi prosperitate. Pe de altă parte sunt caracterele "Zhao Chai Jin Bao," care înseamnă "averea ta a sosit." Sunt cadouri excelente pentru cupluri, potrivite ca daruri de nuntă.


Moneda Prosperității & Norocului & Abundentei
Pe de o parte sunt cele patru cuvinte "Bao Chuen Yong Fu", adică "Prosper pentru totdeauna", pe de altă parte sunt cele opt caractere "Fu Zhai Yien Chien, Re Re Sheng Chai," care înseamnă "Noroc bun înălțare prosperitate înmulțire zilnic”. 
Poartă-le cu tine sau ține-le expuse la domiciliu sau la birou, în locaţia ta Sheng Chi.


Monede Pa Kua și cu zodiac
Aceste monede Pa Kua a asigura o protecţie puternică ca și amulete, pe lângă faptul că aduc noroc. Combină două simboluri puternice de protecţie: 8 trigrame din Pa Kua şi 12 semne de animale, care reprezintă ramurile pământeşti.
Pentru a menţine familia (în special copiii) în condiţii de siguranţă, pentru a-i feri de influenţele rele din afara casei, ataşaţi această monedă de protecţie pe clanţă, în interiorul casei sau în cameră. Asiguraţi-vă că partea cu cele 8 trigrame este plasată spre uşă în timp ce partea cu semnele animale zodiacale  este îndreptată spre interior.

Monede cu Pa Kua Gold și Mantră
În afară de aducerea norocului și abundenței, aceste monede pot oferi o puternică protecţie, ca amulete. Aceste monede de protecţie combină două simboluri puternice: 8 trigrame ale Pa Kua şi o Mantra taoistă.
Agăță-le în spatele tău la locul de muncă pentru a-ți asigura protecţia şi sprijinul pentru afacerea ta. Le poți pune undeva  mai sus, la uşa din faţă a casei sau să le ataşaţi la clanţă, în  interior, pentru a proteja familia de influenţele dăunătoare din afara casei. Partea cu cele 8 trigrame ar trebui să fie plasată spre uşă sau perete în timp ce cu partea cu mantra taoistă ar trebui să vă confruntaţi.

Dragon & Phoenix și medalionul împăratului
Oferă și protecţie ca amulete. Imaginea Dragonului şi a Phoenix-ului simbolizează un mariaj fericit, binecuvântat cu succes şi prosperitate. 
Pe de altă parte sunt caracterele "Sheng Zhi Jing Pai," care înseamnă medalionul împăratului. Prin urmare, purtătorul acestei amulete va fi mereu protejat împotriva tuturor influenţelor maligne. Aceste monede de aur  oferă protecţie puternic pentru toţi cei care sunt implicaţi în investiţii cu risc ridicat.

 Împăratul Lung
 Aceste monede de aur reprezintă domnia împăratului Chien-Lung, care a domnit în timpul  unei dintre cele mai prospere perioade din dinastia Ching. În timpul domniei sale ilustre de 60 de ani, China a cunoscut cea mai bogată perioadă si comerțul a fost cel mai prosper. Ţara a fost în pace şi bogăţie. Acest lucru este reprezentat de o parte a monedei prin caracterele "Tien Tai Xia Ping," , adică  "Pace pe Pământ." Prin urmare, monedele din timpul domniei Împăratului Chien Lung sunt considerate a fi cele mai eficiente. Pune-le în spatele tău, la locul de muncă, pentru a asigura un noroc financiar solid şi sprijinul Împăratului Chien Lung pentru afacerea ta. Agățarea lor  deasupra uşii din faţă atrage norocul în casă.

Şase Împărți
Aceste şase monede de aur reprezintă domnia prosperă a primele şase împăraţi chinezi din dinastia Ching: Shun-Chi, Kang-Hsi, Yung-Cheng, Chien-Lung, Chia Ching, Tao-Kwong.; reprezintă noroc la bogăţie, fără sfârşit. Şase este, de asemenea, numărul care reprezintă trigrama Chien, care aduce noroc din cer. 
Agață-le în spatele tău la locul de muncă pentru a -ți aduce noroc financiar solide şi sprijinul acestor şase împăraţi în afacerea ta. Așezarea lor deasupra uşii din faţă atrage noroc,e bogăţie în casă.

Cum prelungim viata?

In afara de renuntarea la tigari si urmarea unui regim de viata axat pe activitatea fizica, mai sunt si alti factori care iti pot prelungi viata cu ani buni
Stiai, spre exemplu, ca daca privelistea din biroul tau este grozava, ai putea trai mai mult? Sau ca atunci cand nu ai incredere in tine "stergi" ani buni din viata?
Pornind de la o lungime a vietii in medie de 70 de ani, publicatia Daily Mail a contabilizat toti factorii care pot sa adauge sau sa scada ani din viata ta:
Camera cu priveliste
+2 ani
Studiile au aratat ca pacientii care au fost repatizati, in spital, intr-o camera cu o priveliste placuta si-au revenit mai repede dupa operatie decat cei care aveau in fata geamului un zid de caramida.
  Teoria este ca o priveliste placuta imbunatateste starea de spirit, relaxeaza si da optimism. In lipsa privelistii, te poti inconjura de fotografii sau imagini placute.
  Dezordinea
-1 an
  Majoritatea oamenilor se simt stresati si deprimati cand sunt inconjurati de haos. Fie ca e vorba despre posesiuni materiale sau facturi neplatite, dezordinea in viata ridica tensiunea, iar hormonul stresului, adrenalina, isi face linistit de cap in organism.
  Animalul de casa
+2 ani
  Cei care au un animal de casa tind sa-si viziteze doctorul mai rar si sa sufere mai putin de depresie. Mangaierea sau apropierea de un animal de casa reduce tensiunea arteriala.
  Sexul
+4 ani
  Sexul este foarte bun! Barbatii care au orgasme frecvente - cel putin de doua ori pe saptamana- au de doua ori mai putine sanse sa moara prematur decat cei care fac sex mai rar.
  In plus, femeile care nu au o viata sexuala multumitoare din diverse motive au mai multe sanse sa moara in urma unui atac de cord.
  Poluarea fonica
-1 an
 
Expunerea pe termen lung la zgomotul din trafic este responsabila pentru cel putin 3% din decesele care au ca si cauza principala bolile de inima. Zgomotul puternic creaza un tip de stres cronic ce pune corpul intr-o stare de alerta ridicata.
 
Chiar si cand dormi, corpul continua sa reactioneze la sunete, pompand hormonii stresului.
  Esti femeie
+10 ani
  Femeile traiesc mai mult decat barbatii in aproape toate tarile lumii.
  In afara de motivele genetice si de mediu, acest fapt este pus pe seama testosteronului, asociat cu comportamentul agresiv si competitiv care conduce uneori la morti violente, datorate accidentelor si activitatilor riscante.
  Casatoria
+7 ani
  Cuplurile casatorite traiesc in general mai mult decat cele necasatorite, cei ramasi vaduvi sau divortati. Doua treimi dintre cei care nu se casatoresc au sanse sa moara mai repede. Se pare ca cei casatoriti au mai putine dificultati financiare si probleme mentale si fizice.
  Divortul
-3 ani
  Adultii divortati au sanse mai mari sa dezvolte tulburari emotionale, sa moara accidental sau din cauza unei afectiuni a inimii. Acestia risca si nivele ridicate de cancer, tensiune ridicata si ciroza.
  Nu toate divorturile sunt insa periculoase: cand te afli intr-o casatorie cu adevarat nefericita, divortul aduce o reducere a stresului si sanatate mai buna.
  Postura defectuoasa
-2 ani
  Daca stai cocosat iti stresezi muschii, tendoanele si ligamentele, ceea ce poate duce la dureri de spate si artrita. Persoanele mai in varsta cu cocoasa au sanse mari sa moara mai devreme, datorita bolilor cardiovasculare.
Fericirea
+9 ani
Cercetatorii au descoperit ca oamenii optimisti tind sa actioneze in moduri mai sanatoase decat pesimistii - fac mai mult sport si iau parte la tot soiul de activitati sociale. 
O privire pozitiva asupra propriei vieti se traduce prin recuperarea mai rapida dupa o boala sau rana, o viata mai lunga si sanse mai mici de a deveni imobilizat la pat. Fericirea ar da un impusl pozitiv si imunitatii, marind numarul de celule disponibile pentru a lupta cu virusii si bacteriile.
Somnul insuficient
-5 ani
 
Somnul fragmentat ridica nivelul colesterolului, cortizolului si tensiunea, marind sansele afectiunilor cardiovasculare. Lipsa somnului reduce si din puterea creierului.
Credinta
+7 ani
 Mai mult de 1.000 de studii au relevat o legatura intre credinta si longevitate. 
Oamenii de stiinta de la Universitatea din Iowa au descoperit ca cei care participa la slujbele religioase cel putin o data pe saptamana au cu 35% mai multe sanse de a trai mai mult decat cei care nu au mers niciodata la o biserica.

Infectiile vaginale si tratamente naturiste

Infectiile vaginale si tratamente naturiste

Nu uita că infecţiile vaginale trebuie să fie tratate după un examen ginecologic complet în urma căruia se pune un diagnostic şi se prescrie un tratament medicamentos eficient în problema respectivă. De toate aceste lucruri se ocupă medicul ginecolog. Tu trebuie doar să-ţi faci o programare şi să nu te jenezi de aceste probleme pentru că ele sunt frecvent întâlnite la toate femeile. Curaj şi vei scăpa de mâncărimile enervante, senzaţia de usturime şi durere când urinezi, de durerea din timpul actului sexual şi de secreţiile ciudate de culoare albă, brânzoase, fără miros şi abundente cu care te confrunţi.

Există câteva remedii naturale pe care le poţi folosi cu succes pentru a ameliora problema pe moment până ajungi la medicul ginecolog. Ele au fost testate şi recomandate de mulţi specialişti!

1. Iaurtul sau probioticele

Datorită concentraţiei de bacterii bune, iaurtul poate să împiedice dezvoltarea bacteriilor dăunătoare şi asigură un sistem digestiv sănătos, cu acţiune benefică asupra aparatului genital. Poţi să consumi iaurt, poţi să iei capsule cu probiotice sau poţi să aplici iaurt pe un tampon pe care să-l introduci apoi în vagin pentru a obţine o ameliorare imediată a simptomelor. Îl poţi lăsa 2-3 ore şi să repeţi operaţiunea de 2-3 câteva ori pe zi.

Atenţie însă! Nu toate iaurturile aduc beneficii sănătăţii. De aceea, ori de câte ori mergi la cumpărături, uită-te pe eticheta acestora. Potrivit Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, "bacteriile folosite pentru a obţine iaurturile sunt Lactobacillus bulcaricus şi Streptococcus thermophillus. Astfel, un iaurt nu trebuie să conţină: lapte praf reconstituit, arome, coloranţi, fructe, agenţi de îngăşsare, zahăr sau alte zaharuri (glucoză, fructoză)".

2. Mierea de albine

Se poate aplica pe zona exterioară, să o laşi să acţioneze 20 de minute, după care să faci un duş. Nu uita să usuci foarte bine zona genitală, tamponând cu hârtie igienică pentru a absorbi umezeala.

3. Oţetul de mere

Amestecă o cană de oţet de mere în apa din cadă şi stai 20 de minute în apă pentru a te relaxa. La fel, trebuie să te asiguri că ai uscat foarte bine zona genitală după baie.

4. Acidul boric

Poţi să-ţi faci capsule cu acid boric pe care să le introduci în vagin. Numeroase studii au demonstrat că acidul boric este la fel de eficient precum alte medicamente orale antifungice.
 5. Ceaiul de pelin
Poţi să faci băi de şezut cu ceai concentrat de pelin, pe care să le repeţi de 2-3 ori pe zi.

De reţinut! Dacă ai folosit remedii naturale pentru a trata simptomele cu care te confrunţi şi acestea continuă să presiste este momentul să recurgi la un consult de specialitate. Programează-te la un medic ginecolog pentru un control şi un tratament adecvat. Este foarte important să nu foloseşti niciun produs vaginal sau tratament înainte cu 48 de ore de consultaţia programată. După efectuarea unui control ginecologic, medicul poate să-ţi recomande un tratament care conţine fie ovule vaginale, creme vaginale sau medicamente cu administrare orală.

Despre lamaie si cancer

Despre lamaie si cancer


Aceasta este ultima noutate in medicina, efectiv contra cancerului!
Cititi cu atentie mesajul care mi-a fost trimis, eu sper ca voi sa-l urmati!
Binefacerile lamaii
Lamaia este un produs miraculos ptr. omorarea celulelor canceroase.
Ea este de 10.000 de ori mai puternica decat chimioterapia.
De ce nu suntem noi la curent cu asta?
Ptr. ca exista laboratoare interesate in fabricarea unei versiuni sintetice care le aduc imense beneficii.
Voi puteti de asemeni sa ajutati un prieten care are nevoie facandu-l sa stie ca sucul de lamaie ii este benefic ptr. a preveni boala.
Gustul sau este agreabil si el nu produce efectele oribile ale chimioterapiei.
Daca aveti posibilitatea, plantati un lamai in spatiul dvs. sau in gradina dumneavoastra.
Cate persoane mor in timp ce acest secret este pastrat cu invidie ptr. a nu putea fi atinse beneficiile multimilionare ale marilor corporatii?
Cum stiti, lamaiul este acolo jos, el nu ocupa mult loc si este cunoscut ptr. varietatile sale de lamai si lime.
Puteti sa consumati fructul in maniere diferite: puteti sa mancati pulpa, sa faceti suc, sa faceti bauturi, serbet, patiserii, etc.
I se atribuie multe virtuti dar cea mai interesanta este efectul produs asupra chisturilor si tumorilor. Aceasta planta este un  remediu probat contra cancerului de toate tipurile. Unii afirma ca este de mare utilitate in toate variantele de cancer. Este considerata de asemeni ca un agent antimicrobian cu larg spectru, care controleaza infectiile bacteriene si cu ciuperci, eficace contra parazitilor interni si a viermilor, regularizeaza tensiunea arteriala f. inalta si este antidepresiv, combate tensiunea si bolile nervoase.
Sursa acestei informatii este fascinanta; ea provine de la unul dintre cei mai mari fabricanti de medicamente din lume, care afirma ca dupa mai mult de 20 de incercari efectuate in laborator dupa 1970, extrasele au relevat ca ea distruge celulele maligne din 12 tipuri de cancer, intelegand aici cel de colon, de san, de prostata, de plaman, de pancreas...
Componentele acestui arbore au demonstrat ca actioneaza de 10.000 de ori mai bine decat produsul Adriamycin, un drog chimioterapeutic utilizat normal in lume, ptr. incetinirea cresterii celulelor canceroase.
Si ce este inca f. uimitor este ca acest tip de terapie cu extract de lamaie distruge nu numai celulele maligne canceroase dar nu afecteaza celulele sanatoase.


5 remedii naturale pentru raceala

Cum a venit vremea rece, cum te-ai ales cu o răceală pe cinste! Ca să scapi de tuse şi dureri în gât îţi propunem câteva remedii naturale ieftine şi eficiente.
 1. Ceaiul de ceapă
Oricât de oribil îţi sună această combinaţie, să ştii ca funcţionează. Nu degeaba, bunicile noastre se tratau eficient de tuse doar cu ajutorul ceaiului de ceapă. Ca să nu îl simţi atât de scârbos, poţi să aplici un mic truc: topeşte 1 lingură de zahăr într-un ibric, apoi adaugă apa şi ceapa cu coajă la fiert. Va avea un gust mai atenuat de ceapă! Bea pe parcursul zilei 3-4 căni de ceai.
 2. Ridiche cu miere de albine
Tot un truc din bătrâni învăţat este să scobeşti puţin o ridiche neagră şi să pui în scobitură miere de albine. Lasă de seara până dimineaţa şi ia o linguriţă din amestec pe stomacul gol. Datorită efectelor antibacteriene, ridichea este foarte eficientă în tratarea tusei.

3. Gargara cu apă şi sare

De câte ori nu ţi-a dat mama ta să faci gargară cu apă şi sare? De ce să nu continui cu acest obicei sănătos şi fără să te îndopi cu tot soiul de bomboane pentru durerile în gât? Pune într-un pahar apă călduţă şi 1 lingură de sare, amestecând până se dizolvă sarea.

4. Compresele cu hrean

Răzuieşte hrean proaspăt, pune-l într-un prosop şi aşază compresa pe piept şi apoi pe spate. Chiar dacă simţi o senzaţie intensă de căldură, încearcă să rezişti cât mai mult. 5. Pastă cu usturoi
Prepară o pastă din 4 căţei de usturoi, 1 lingură de miere şi un vârf de linguriţă cu praf de ardei iute. De câteori simţi nevoia, ia câte o linguriţă din această pastă şi mestecă bine înainte de a înghiţi.

Când e necesar să mergi la medic?Nu trebuie să fugi la medic pentru orice simptom minor de răceală. Încearcă leacurile pe care le ai la îndemână, iar dacă vei că starea ta se agravează este recomandat să te prezinţi la un consult medical. Iată când trebuie să te îngrijorezi:

  • În caz de febră mai mare de 39 de grade Celsius, persistentă
  • În caz de tuse care durează mai mult de 7 zile
  • În caz de tuse care reapare după câteva săptămâni
  • În cazul respiraţiei şuierătoare
  • Atunci când apare puroi/sângerare în spută
  • Atunci când apare durere la respiraţie
  • În caz de dispnee în timpul efortului sau chiar în repaus

Feng shui pentru dragoste

Ți-ai găsit perechea și urmează să te căsătorești. Dar dragostea voastră va dura?

Pentru aceasta, primul pas este să selectezi o dată de bun augur pentru ziua căsătoriei. Acest lucru este important deoarece asigură un început excelent pentru viața în doi.

Simbolul Dublei Fericiri a fost întotdeauna preţuit ca fiind unul dintre cele mai puternice simboluri ale armoniei conjugale. Purtarea acestui energizant puternic va crea cu succes un chi excelent de fericire conjugală.
Simbolurile de bun augur sunt special concepute pentru a atrage energiile benefice, care să binecuvânteze cuplul fericit şi membrii familiei acestora cu un flux continuu de noroc, fericire şi prosperitate.

Nu uita de un dragon puternic şi de pasărea Phoenix, în scopul de a vă proteja de energiile nocive. Dragonii cereşti şi păsările Phoenix, atunci când sunt reprezentate împreună, simbolizează un mariaj fericit, care este binecuvântat cu succes, prosperitate şi copii. 
Caracterele chinezeşti "Sheng Zhi Jing Pai" pot fi găsite pe unele monede; purtătorul unei amulete cu aceste semne va fi mereu protejat împotriva tuturor influenţelor maligne.
Atârna o pereche de evantaie roșii de bun augur, în colţul de sud-vest al dormitorului.
Margelele rosii de jasp combină elemente de foc şi pământ, pentru noroc în dragoste, şi ajută în timpul sarcinii şi la naştere. Păstraţi-le în mod constant, pentru a crea noroc şi pentru a energiza.
Afişarea unui simbol cu doi crapi în camera de zi e benefică, pentru uniune şi armonie. Este un energizant excelent pentru noroc în căsătorie. Acesti crap de bun augur simbolizează norocul, abundența şi fericirea conjugală. O pereche de crapi asigură, de asemenea, bucuria. Pune-l oriunde în casa ta, ca să te bucuri de noroc, abundentă. Pentru o căsătorie fericită, simbolul crapului dublu poate fi așezat în sud-vest sau în colțul dumneavoastră personal Nien Yen. Toţi avem o direcţie personală a dragostei numită Nien Yen, care depinde de data naşterii și aduce fericire şi noroc. Aflați foarte ușor direcțiile dv., rele sau bune, aici: http://www.fengshuibestbuy.com/kuanumber.html


Fericirea dublă, ca amuletă, și cu nodul mistic roșu, pentru fericire în căsătorie:
 


Aşează un fir de lotus complet înflorit, roz, de mătase, pentru a energiza uniunea perfectă. Lotusul reprezintă puritatea şi perfecţiunea ultimă, fiindcă acesta crește nepătat şi minunat din apele noroioase. Un singur pai de lotus, cu un boboc, semnifică uniunea perfectă. Puneţi-l într-un vas în livingul dvs., pentru a activa chi-ul purității în dragoste.


Imparte informatia cu prietenii tai !

Translate

Gasesti materiale suplimentare in articolele urmatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

Sanatateverde - Despre plante

O scurta introduce in lumea plantelor ...

Le intalnim la tot pasul, dar necunoscandu-le nu le dam atentia cuvenita: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba ... si-n seva lor, in substantele active depozitate in "camarile" celulelor pot sta vindecarea multor suferinte, alinarea multor dureri. Asistam in zilele noastra la un paradox: in timp ce utilizarea plantelor medicinale este intr-o vertiginoasa ascensiune(atat ca materie prima, in industria farmaceutica, cat si ca utilizare casnica), tot mai putini sunt cei care le pot recunoaste si cunosc perioada optima de recoltare. Este in mare parte urmarea urbanizarii, ruperea lumii de la legatura initiala cu natura si inchiderea ei in cutii de betoane. Natura a trecut pe locul II, urmand a fi vizitata doar la sfarsit de saptamana si atunci in semn de "multumesc" lasand in urma noastra adevarati munti de gunoaie. Deocamdata natura mai indura si inca ne ofera adevarata izvoare tamaduitoare. Folosirea plantelor medicinale are o veche istorie pe teritoriul tarii noastre, parintele istoriei, Herodot, a scris despre iscusinta geto-dacilor in folosirea lor in multiple afectiuni. Romania are un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea faunei, poate tocmai de aceea se explica ca in tara noastra traiesc peste 3700 de specii de plante (mai mult de jumatate cat are toata europa) si din care peste 700 au caracteristici medicale. Deci haideti sa descoperim lumea plantelor si impreuna cu ea un nou tip de sanatate... SANATATE VERDE