background img

Articole noi

Glosar termeni medicina dentara

ADCC (Antibody-Dependent Cell-mediated Cytotoxicity/citotoxicitatea anticorpo-dependentã mediatã celular). O reacţie citotoxicã în care celulele Killer ce poartã pe suprafaţa lor receptorul Fc, recunosc celulele ţintã cu ajutorul anticorpilor specifici.

Adjuvant. O substanţã care amplificã printr-un mecanism nesp
Afinitate. Intensitatea cu care are loc legarea dintre determinantul antigenic (epitop) şi situsul combinativ al anticorpului (paratop).


ecific rãspunsul imun faţã de un antigen

Alele. Variaţia interspecii la nivelul unei gene particulare
Alergen. Un agent, de exemplu polenul, praful, mãtreaţa animalelor, ce cauzeazã reacţii de hipersensibilitate mediate de molecule de IgE.
Alergie. Reacţie de hipersensibilitate tip I.
Alogenic. Se referã la variaţiile genetice interspecii.
Alotip. Proteinele unei alele care pot fi recunoscute ca şi antigen de cãtre alt membru al aceleiaşi specii.
Anafilatoxine. Peptidele sistemului Complementului (C3a şi C5a) care duc la degranularea mastocitarã şi constricţia musculaturii netede.

Anafilaxie. Este o reacţie imunã specificã mediatã în principal de IgE, având ca efect vasodilataţia şi constricţia musculaturii netede, inclusiv a celei bronşice, evoluţia având potenţial fatal
Anticorp. O moleculã produsã de celula animalã ca rãspuns la antigen, posedând o trãsãturã particularã de legare în mod specific cu antigenul care induce formarea anticorpului
Antigene funcţionale leucocitare, reprezentate de 3 molecule care mediazã adeziunea intercelularã între leucocite şi alte celule într-o manierã nespecificã antigenicã.
Antigene T-dependente/T-indepenen-te. Antigenele T-dependente necesitã recunoaşterea imunologicã de cãtre celulele T şi B pentru a produce un rãspuns imun. Antigenele T-indepen-dente pot stimula direct limfocitele B în sinteza anticorpilor.
Balama. Patea lanţului greu de imunoglobulinã între regiunile Fc şi Fab, care asigurã flexibilitatea în interiorul celulei şi permite combinarea celor 2 situsuri într-un mod independent; regiunea "balama" este codatã de un exon separate.
Beta - 2 microglobulina. Un polipeptid care reprezintã parte a proteinelor membranare, inclusive moleculele clasi I CMH.

Bradikinina. Un nonapeptid vasoactiv care este cel mai important mediator gnat de sistemul kininic.
Bucla de amplificare. Reprezintã etapa în care activarea sistemului Complement pe calea alternative, se desfãşoarã ca o buclã de feed-back pozitiv când C3 este clivat în prezenţa unui activator de suprafaţã
Bursa lui Fabricius. Un organ limfoepitelial ce existã la joncţiunea dintre intestine şi cloacã, la pãsãri, fiind locul de maturare a limfocitelor B.
C1-C9. componenete ale cãilor clasice şi alternative ale sistemului Complement, care sunt responsabile de medierea rãspunsurilor inflamatorii, opsonizãrii particulelor şi liza membranelor celulare.
Calea alternativã. Reprezintã activarea sistemului Complement, prin intermediul C3 şi factorilor B, D, P, H şi I, care interacţioneazã în vecinãtatea unui activator de suprafaţã pentru a forma convertaza C3 a cãii alternative.
Calea clasicã. Calea prin care com-plexele imune (antigen-anticorp) pot active sistemul Complement, prin intermediul C1, C2 şi C4 şi formarea C3 convertazei cãii clasice.
Calea lectinelor. O cale relativ recent identificatã a activãrii Complementului, ce intersecteazã calea clasicã de activare.

Calea liticã. Calea Complementului efectuatã de cãtre componentele C5-C9 şi care este resonsabilã de liza membranelor celulelor sensibilizate.
Carrier. O moleculã imunogenicã, sau parte a unei molecule care este recunoscutã de cãtre celulele T în decursul rãspunsului imun.

CDRs (Complementary - determining regions). Secţiuni ale moleculelor de anticorpi sau regiunilor V ale recep-torilor limfocitelor T, responsabile pentru legarea numai a antigenului sau legarea CMH-antigenului.
Celule NK. Un grup de limfocite care au capacitatea intrinsecã de a recunoaşte şi distruge unele celule infectate viral sau a unor celule tumorale.
Celule Ts. Din punct de vedere funcţional sunt definite ca populaţii de celule T care reduce rãspunsul imun al altor celule T şi B.

Celulele dendritice. Un set de celule prezente în ţesuturi, care captureazã antigenele, secundar migreazã în grupele ganglionare şi splinã, unde au particularitatea de a fi active în proce-sarea şi prezentarea antigenului, celulelor T.

Celulele efectoare. Un concept func-ţional care în context înseamnã acele limfocite sau fagocite care produc efectul final.
Celulele K. un grup de limfocite care sunt capabile sã distrugã ţinta printr-un mecanism de citotoxicitate anticorpo-dependentã celular mediate; ele posedã receptori Fc pe suprafaţa lor.
Celulele Kupffer. Celule cu rol fago-citar ce existã de-a lungul sinusoidelor hepatice.
Chemokine. Substanţe responsabile de creşterea activitãţii migratorii celulare.
Chemotaxie. Migrarea acceleratã celu-larã direcţionatã, în special pe baza gradientului de concentraţie a unor factori chemotactici.
CHM (Complex Major de Histo-compatibilitate). O regiune geneticã ce existã la toate mamiferele al cãror produs este responsabil în mod primordial de rejecţia grefelor între diferiţi indivizi şi funcţioneazã ca şi semnale interlimfocitare şi celulele ce expreseazã antigenul.
Citofilic. Predispoziţia de legare la nivel celular.
Citokine. Un termen generic pentru moleculele solubile care mediazã reacţiile intercelulare.
Citostatic. Abilitatea de a opri creşterea celularã.
Citotoxic. Abilitatea de a ucide distruge celule.
Clona. O familie de celule sau organisme ce posedã o constituţie geneticã identicã.
CMH moleculele I/II/III. 3 clase majore ale moleculelor care sunt codate de cãtre sistemul CMH. Moleculele CMH I au un peptid CMH-codat complexat cu β2-microglobulinã, clasa aII-a are 2 peptide CMH-codate care sunt asociate printr-o legãturã neco-valentã, iar clasa aIII-a sunt alte molecule, inclusiv cele ale sistemului Complement.
Complement. Un grup de proteine serice implicate în controlul inflamaţiei, activarea fagocitozei şi atacul litic al membranelor celulare; acest sistem poate fi activat fie pe cale clasicã sau alternativã.
Complexe imune. Produsul reacţiei antigen-anticorp care poate conţine şi componente ale sistemului Complement.
Complexul membranar de atac. Com-ponentele asamblate C5-C9 ale sistemului Complement, faza terminalã, care se inserã în membrana celularã.
Componentul secretor. Un polipeptid produs de cãtre celulele unor epitelii cu funcţii secretoare care este implicat în transportul moleculelor polimerice de IgA, cu protejarea lor de digestie la nivelul tractului gastro-intestinal.
Comutarea clasei. Procesul prin care o celulã individualã tip B poate lega genele lanţului greu al imuno-globulinelor la gena V recombinatã, cu intenţia de a produce o clasã diferitã de anticorpi cu aceeaşi specificitate.
Conjugat. Un reactiv care este format prin cuplarea covalentã a 2 molecule, de exemplu fluoresceina cuplatã cu o moleculã de imunoglobulinã.
CR1, CR2, CR3. Receptorii pentru frag-mentele activate ale Complementului.
CSF (Colony Stimulating Factor). Un grup de citokine care controleazã diferenţierea celulelor Stem hemato-poietice.
Degranulare. Exocitoza granulelor din celule cum sunt eozinofilele, bazofile şi mastocitele.
Domeniile C. Domeniile constante ale anticorpilor şi ale receptorilor celulelor T. Aceste domenii nu contribuie la situsul de legare a antigenului şi prezintã o variabilitate relativ redusã.
Domeniile proteinelor de control ale Complementului. Un domeniu struc-tural ce existã în multe proteine ale cãilor clasicã şi alternativã a Complementului şi în anumiţi receptori ai sistemului Complement şi proteinelor de control.
Domeniile V. Domeniile N-terminal ale lanţurilor grele şi uşoare ale anticorpilor şi lanţurile α, β şi δ ale receptorului T.
Domeniu. O regiune peptidicã cu struc-turã terţiarã; atât imunoglobulinele cât şi moleculele claselor I şi II ale CMH posedã domenii.
Endogen. Originea în interiorul orga-nismului.
Epitop. Un singur determinant anti-genic. Din punct de vedere funcţional este partea antigenului care se combinã cu paratopului anticorpului.
Fab. Partea moleculei de anticorp care conţine fracţiunea combinativã pentru antigen, format dintr-un lanţ uşor şi parte din lanţul greu; este produs prin digestie enzimaticã.
Factorii B, P, D, H, şi I. Componente ale cãii alternative a sistemului Com-plement.
Fagocitozã. Procesul prin care celulele înglobeazã materialul formând un fagolizozom intracitoplasmatic, urmat de digestie şi reexpunere la suprafaţa celulei fagocitare a materialului procesat.
Fc. Porţiunea anticorpului care este responsabilã de legarea de receptorii celulari pentru anticorpi aflaţi pe suprafaţa celularã şi de C1q a sistemului Complement.
Fenotip. Expresarea caracterelor unui individ, în conformitate cu genotipul.
Genele C. Segmentele de gene care codeazã porţiunea constantã a lanţurilor grele şi uşoare ale imunoglobulinelor şi lanţurile α, β, γ şi δ ale receptorului pentru antigen, a limfocitului T.
Genom. Materialul genetic complet, conţinut în interiorul unei celule.
Genotip. Materialul genetic moştenit de la pãrinţi; nu tot materialul este obligatoriu sã fie expresat.
H-2. Complexul major de histo-compatibilitate la şoarece.
Haplotip. Un set de determinanţi genetici localizaţi pe un singur cromozom.
Haptenã. O moleculã micã care poate acţiona ca un epitop, dar este incapabilã sã inducã singurã un rãspuns imun.
Heterolog. Se referã la diferenţele antigenice interspecii.
Histaminã. O aminã majorã vasoactivã, eliberatã de granulele eozinofilelor, bazofilelor şi mastocitelor.
Histocompatibilitate. Capacitatea de a accepta grefele între diferiţi indivizi.
HLA. Human Leucocyte Antigen. Complexul major de histocompatibilitate la specia umanã.
Idiotip. Un singur determinant antigenic într-o regiune V a unui anticorp.
Idiotipuri dominante. Idiotipuri domi-nante sunt prezente într-o proporţie mare în anticorpii generaţi de un antigen particular.
Imunitatea mediatã celular. Termen utilizat pentru reacţiile imune care sunt mediate în special de celule şi nu de anticorpi sau alţi factori umorali.
Imunogenic. Capacitatea de a induce reacţii imune de tip celular şi umoral.
Integrinele. O familie mare ale mole-culelor de adeziune de suprafaţã, unele interacţionând cu componente ale Com-plementului, sau cu componente ale matricei celulare.
Interferoni. Un grup de molecule implicate în semnalizarea între celulele sistemului imun.
Interleukine. Un grup de molecule implicate în semnalizarea între celulele sistemului imun.
Izotip. Se referã la variaţia geneticã într-o familie de proteine sau peptide în aşa fel încât fiecare membru al speciilor va avea fiecare izotip al familiei ce se regãseşte în genomul propriu (de exemplu clasele de imunoglobuline).
Kinine. Un grup de mediatori vasoactivi produşi în urma injuriei tisulare.
Lanţul J. Un polipeptid monomorfic prezent în moleculele polimerice de IgA şi IgM, cu rol esenţial în constituirea lor.
Lanţurile k. Unul dintre lanţurile uşoare ale izotipurilor claselor de imuno-globuline.
Lanţurile λ. Unul dintre lanţurile uşoare ale izotipurilor claselor de imuno-globuline.
Leukotriene. Metaboliţi ai acidului arahidonic care au efecte farmaceutice foarte puternice.
LFA (Leucocyte Functional Antigens). Un grup de 3 molecule care mediazã adeziunea intercelularã între leucocite şi alte celule, într-o manierã antigen nespecificã.
LGL (Large Granular Lymphocytes). Limfocite granulare mari - un grup de limfocite identificate din punct de vedere morfologic, reprezentând în mare parte activitatea celulelor K şi NK. Pe suprafaţa lor existã atât markeri ai limfocitelor cât şi ai monocitelor /macrofagelor.
Ligand. O moleculã de legare.
Limfokine. Un termen generic pentru mleculele (altele decât anticorpii) care sunt implicate în semnalizarea dintre celulele sistemului imun şi sunt produse de limfocite (recunoscute ca şi interleukine).
Linie. Un grup de celule produse prin creşterea continuã a unei linii celulare in vitro. O asemenea linie celularã de obicei conţine un numãr de clone individuale.
Locus/loci. Poziţia/poziţiile de pe un cromozom unde existã o anumitã genã.
LPS (Lipopolisaccharide). Un produs al peretelui bacteriilor Gram negative, care ate acţiona într-o manierã mitogenicã asupra limfocitelor B.
MALT (Mucosal Associated Lymphoid Tissue). Termen generic pentru ţesutul limfatic asociat tractului gastro-intestinal, arborelui bronşic şi altor mucoase.
Markeri CD. Molecule de suprafaţã celularã - leucocite şi plachete -care se pot identifica cu ajutorul anticorpilor monoclonali şi se pot utiliza pentru a diferenţia diferitele tipuri celulare.
Mitogeni. Substanţe care influenţeazã celulele, în mod particular limfocitele, în procesul de diviziune celularã.
Molecule de adeziune celularã. Un grup de proteine ale familiei supergenice ale imunoglobulinelor, implicate în adeziunea intercelularã, inclusiv ICAM-1, ICAM-2, ICAM-3, VCAM-1, MAdCAM şi PECAM.
Monoclonal. Derivat de la o singurã clonã, de exemplu anticorpii mono-clonali, care sunt produşi de cãtre o singurã clonã şi sunt omogeni.
Neoplasm. Sinonim pentru procesul malign.
Omolog. Aceeaşi specie.
Opsonizare. Un proces prin care este facilitatã fagocitoza prin depunerea de opsonine (de exemplu anticorpi sau C3b) pe suprafaţa antigenicã.
Organe limfoide primare. Organe lim-foide în care limfocitele îşi completeazã etapele iniţiale de maturare; sunt incluse: ficatul fetal, mãduvã hematogenã a adultului, timusul şi bursa lui Fabricius la pãsãri.
PAF (Platelet Activating Factor). Un factor eliberat de bazofile care cauzeazã agregarea plachetarã.
Patogen. Un microorganism capabil sã producã boalã.
Pinocitozã. Procesul prin care lichidele sau particulele foarte mici sunt înglobate în celule.
Plasmocitele. Celule B care au ajuns în faza finalã de diferenţiere, capabile sã sintetizeze anticorpi.
Policlonal. Un termen ce descrie produşii unui numãr de celule diferite.
Prostaglandinele. Derivaţi farmaco-logici activi ai acidului arahidonic; diferitele prostaglandine au capacitatea de a modula mobilitatea celularã şi rãspunsurile imune.
Proteine de fazã acutã. Proteine serice ale cãror nivel cresc în cursul infecţiei sau reacţiilor inflamatoare.
Rãspuns imun secundar. Rãspunsul imun care se dezvoltã la al doilea sau la contacte ulterioare cu un antigen particular.
Rãspunsul primar. Rãspunsul imun (celular sau umoral) ce apare în urma întâlnirii cu un antigen particular.
Reacţie grefã contra gazdã. O situaţie cauzatã de donarea (transplantarea) de limfocite alogenice ce reacţioneazã împotriva ţesuturilor gazdei, într-un recipient imunocompromis.
Receptor. O moleculã de suprafaţã care leagã în mod specific molecule extracelulare particulare.
Receptorii Complementului. Un set de 4 receptori de suprafaţã celularã pentru fragmentele C3, CR1 şi CR2 ce posedã numeroase domenii ale proteinelor de reglare; în timp ce CR3 şi CR4 sunt integrine.
Receptorul T (TCR). Receptorul pentru antigene, de pe suprafaţa celulei T, format fie dintr-un αβ dimer (TCR-2) sau un dimer γδ (TCR-1) asociat cu complexul molecular CD3.
Recombinare. Procesul prin care informaţia geneticã poate fi rearanjatã în cursul meiozei; acest proces mai poate apare în cursul rearanjãrilor somatice ale moleculelor de ADN, care apar în formarea de gene ce codeazã moleculele de anticorpi şi receptorii celulelor T pentru antigene.
Regiunea hipervariabilã. Cea mai vari-abilã arie a domeniilor V ale imuno-globulinelor şi a lanţurilor receptorilor celulelor T; aceste regiuni sunt conglo-merate la porţiune distalã a domeniilor V şi contribuie la situsul de legare a antigenului.
Regiuni constante. Pãrţile relativ con-stante ale lanţurilor uşoare şi grele ale imunoglobulinelor şi ale lanţurilor α, β, γ şi δ ale receptorilor limfocitelor T.
Restricţia CHM. O caracteristicã a multor reacţii de tip imun, în care celulele coopereazã cel mai eficient cu alte celule cu care-şi împart haplotipul CHM.
Restricţia clasei I/II. Observaţia cã celulele active imunologic vor coopera eficient doar când vor împãrţi haplo-tipurile CMH fie la nivelul locilor clasei I sau II.
RIA (Radio Immune Assay). Un numãr de tehnici diferite sensibile, pentru mãsurarea titrului antigenelor sau anticorpilor, care folosesc reactivi radiomarcaţi.
Selecţia clonalã. Fundamentul activãrii limfocitare în care antigenul induce activarea selectivã, diviziunea şi diferenţierea numai a acelor celule care expreseazã receptori cu care se poate combina.
Sinergism. Interacţiune cooperantã.
Sistemul reticuloendoteliale (SRE). Un sistem difuz al celulelor fagocitare derivate din celulele Stem medulare, care sunt asociate cu ţesutul conectiv al ficatului, splinei, ganglionilor limfatici şi a cavitãţilor seroase.
Test tegumentar. O reacţie tegumentarã în urma injectãrii sau contatului cu un antigen/alergen.
Th. O subclasã funcţionalã a limfocitelor T care poate ajuta la generarea celulelor T citotoxice şi cooperarea cu celulelor B în producerea rãspunsului în anticorpi; limfocitele Th recunosc antigenele în asociaţie de coleculele CMH II.
Tipul IV de hipersensibilitate. Include reacţiile cutanate întârziate, asociate cu tipul IV de hipersensibilitate.
TNF. Tumour Necrosis Factor - o citokinã eliberatã de cãtre macrofagele activate, cu o structurã similarã cu limfotoxinele eliberate de cãtre limfocitele T activate.
Toleranţã. O status imunologic specific caracterizat de lipsã de reactivitate.
Umoral. Componente ce aparţin fluidelor extracelulare, inclusiv serul şi limfa.
Xenogenic. Se referã la diferenţe anti-genice interspecii. 


Sursa: Articol primit via email de la vizitator sanatateverde

0 comments :

Trimiteți un comentariu

Imparte informatia cu prietenii tai !

Translate

Gasesti materiale suplimentare in articolele urmatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

Sanatateverde - Despre plante

O scurta introduce in lumea plantelor ...

Le intalnim la tot pasul, dar necunoscandu-le nu le dam atentia cuvenita: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba ... si-n seva lor, in substantele active depozitate in "camarile" celulelor pot sta vindecarea multor suferinte, alinarea multor dureri. Asistam in zilele noastra la un paradox: in timp ce utilizarea plantelor medicinale este intr-o vertiginoasa ascensiune(atat ca materie prima, in industria farmaceutica, cat si ca utilizare casnica), tot mai putini sunt cei care le pot recunoaste si cunosc perioada optima de recoltare. Este in mare parte urmarea urbanizarii, ruperea lumii de la legatura initiala cu natura si inchiderea ei in cutii de betoane. Natura a trecut pe locul II, urmand a fi vizitata doar la sfarsit de saptamana si atunci in semn de "multumesc" lasand in urma noastra adevarati munti de gunoaie. Deocamdata natura mai indura si inca ne ofera adevarata izvoare tamaduitoare. Folosirea plantelor medicinale are o veche istorie pe teritoriul tarii noastre, parintele istoriei, Herodot, a scris despre iscusinta geto-dacilor in folosirea lor in multiple afectiuni. Romania are un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea faunei, poate tocmai de aceea se explica ca in tara noastra traiesc peste 3700 de specii de plante (mai mult de jumatate cat are toata europa) si din care peste 700 au caracteristici medicale. Deci haideti sa descoperim lumea plantelor si impreuna cu ea un nou tip de sanatate... SANATATE VERDE