background img

Articole noi

Se afișează postările cu eticheta MINUNILE URINOTERAPIEI - CA REMEDIU UNIVERSAL. Afișați toate postările

Eveniment medical in Germania: Al doilea Congres Mondial de Urinoterapie

In perioada 13-16 mai 1999, in Germania, la Gersfeld - o foarte frumoasa statiune montana, situata in mijlocul unui parc natural intins pe mii de hectare - s-a desfasurat al doilea Congres Mondial de Urinoterapie, la care a luat parte si dl dr Cristian Boerescu, colaboratorul revistei noastre. Intrucat aceasta terapie a fost dezbatuta pe larg si in paginile "Formulei AS", i-am solicitat interviul care urmeaza.
- D-le Cristian Boerescu, cum ati ajuns sa participati la un astfel de congres?
- Ca medic, am fost socat cand am aflat prima data de existenta unei astfel de metode terapeutice, care consta in ingerarea propriei urine, in anumite conditii bine stabilite. Ulterior, citind tot mai multe materiale care dezbateau aceasta tema, am ajuns sa inteleg valoarea urinoterapiei si sa o accept ca pe o posibila cale de tratament pusa la dispozitie de intelepciunea Naturii. In 1997, la initiativa "Formulei AS", am realizat un articol documentat stiintific si o ancheta cu privire la urinoterapie. Am adunat astfel, din diverse regiuni ale tarii, marturii zdrobitoare (sute de scrisori si apeluri telefonice) asupra eficientei urinoterapiei in multe afectiuni si mi-am dat seama ca toate cunostintele legate de utilizarea terapeutica a urinei au fost transmise oral, pastrandu-se in medicina populara romaneasca. Datorita acestor preocupari, s-a aflat de activitatea mea si astfel am ajuns sa fiu invitat oficial la Congresul Mondial de Urinoterapie, unde am participat cu o lucrare proprie, referitoare la eficienta urinoterapiei in vindecarea hipertensiunii arteriale esentiale - afectiune de care sufera aproximativ un milion de persoane in tara noastra. De asemenea, la acest congres am reprezentat Romania, facand cunoscuta experienta de secole a poporului nostru in acest domeniu.
- Cine a mai participat la congres?
- In primul rand, as dori sa subliniez faptul ca organizarea unui Congres Mondial de Urinoterapie in zilele noastre si intr-o tara avansata precum Germania a fost posibila ca urmare a interesului manifestat in ultimii 5-10 ani de Comunitatea Stiintifica Internationala cu privire la viabilitatea si utilitatea urinoterapiei pentru sanatatea si viata oamenilor. Asa se face ca reuniunea de anul acesta s-a bucurat de o participare impresionanta: peste 250 de referenti din 30 de state ale lumii, in marea lor majoritate medici, savanti, cercetatori, profesori universitari, terapeuti, dar si pacienti care s-au vindecat de boli grave prin urinoterapie. De asemenea, as dori sa remarc interesul extraordinar al presei si al televiziunii, precum si al reprezentantilor guvernamentali si al autoritatilor locale fata de posibilitatile terapeutice pe care urinoterapia le pune la dispozitia oamenilor.
- Care au fost principalele teme ale acestui congres?
- Temele abordate au fost numeroase si extrem de variate, fiind dezbatute atat in plenul congresului, cat si in sase sectiuni stiintifice ce s-au desfasurat in paralel. Voi enumera cateva lucrari care mi s-au parut mai reprezentative: ¥ Urinoterapia si cercetarea stiintifica; ¥ Urinoterapia si tratamentul medical specific al diverselor maladii; ¥ Urinoterapia si cancerul; ¥ Urinoterapia si SIDA; ¥ Utilizarea alternativa a extractelor de urina; ¥ Injectiile cu urina; ¥ Medicina alopata si urinoterapia; ¥ Urinoterapia si yoga; ¥ Urinoterapia si ayurveda; ¥ Urinoterapia si experientele pe animale; ¥ Aspectele holistice, energetice si spirituale ale terapiei cu urina; ¥ Cibernetica urinoterapiei. Aceste lucrari au fost prezentate la un inalt nivel stiintific, ele reflectand rezultatele cercetarilor facute de specialisti in laboratoarele si clinicile din intreaga lume.
- Ce noutati s-au prezentat la congres?
- Fiind un domeniu atat de putin cunoscut in tara noastra, va dati seama ca aproape tot ce s-a prezentat la aceasta manifestare stiintifica a fost pentru mine ceva nou. Dintre cele mai spectaculoase subiecte as aminti:
?Teoria cu privire la vindecarea cancerului prin urinoterapie si marile sperante pe care le ofera medicamentele citotoxice, active in cancer, care sunt produse in momentul de fata din urina.
?Cazul doamnei Sonia Rodriguez de Gomez din Mexic, asistenta medicala care, dupa ce a contactat virusul HIV din cauza intepaturii cu un ac infectat, a reusit sa se vindece consumand sistematic propria urina.
?Cazul Tanzaniei, prima tara din lume in care Ministerul Sanatatii a acceptat oficial urinoterapia. In 1994, foarte multi bolnavi de SIDA din aceasta tara au inceput urinoterapia in cadrul unui proiect medical si multi dintre ei si-au ameliorat starea de sanatate si chiar s-au refacut integral, asa cum rezulta din analizele prezentate.
?O descoperire senzationala - facuta simultan la laboratoarele biochimice "Hayashibara" din Japonia si "Amarillo Cell Culture Co. Inc." din Texas - a pus in evidenta existenta unor celule senzoriale situate in gura si faringe care, atunci cand se consuma propria urina, sunt activate si transmit creierului informatii, ca un veritabil analizor biochimic. Astfel, creierul este informat despre diferitele afectiuni sau dezechilibre produse in organism si, prin mecanisme de biofeedback, ia masuri prompte de vindecare.
?Multe noutati a adus si prof. dr med. Ryoichi Nakao de la MCL Institute din Japonia, in varsta de 93 de ani, care are o experienta de peste 60 de ani in urinoterapie. Din 1937, dr Nakao a activat ca chirurg in Armata Imperiala Japoneza si de multe ori - fiind izolat in insule, fara medicamente - a tratat mii de soldati, suferind de cele mai diverse maladii, numai prin urinoterapie. Dupa razboi, si-a dedicat intreaga viata cercetarii stiintifice a acestei metode, in intregul spatiu asiatic.
- In ce boli s-au observat cele mai bune rezultate ale terapiei cu urina?
- Lista afectiunilor care se pot trata prin urinoterapie este foarte lunga: rinita, sinuzita, bronsita, ulcer, hepatita, colita, constipatie, cardiopatie ischemica, hipertensiune arteriala, anemie, reumatism, colagenoze etc. Rezultate foarte bune au fost obtinute si in cancer si SIDA. Ca medic, recomand ca bolnavii sa se trateze sub control medical sau sub supravegherea unui terapeut avizat, care cunoaste bine aceasta metoda terapeutica. Altfel, in lipsa cunostintelor necesare, sunt posibile accidente. Dar si orice om sanatos poate folosi preventiv urinoterapia, pentru imbunatatirea parametrilor fizici si psihici. Nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca fiinta umana este o copie identica (desigur, la scara mult mai mica) a macrocosmosului. Iar in natura nu se accepta nici un fel de pierderi; totul se transforma. Asadar, daca vom privi cu atentie in exterior, vom descoperi cu surprindere ca in Univers totul este reciclat, circuitul apei in natura fiind unul dintre cele mai banale exemple. Din acest punct de vedere, urinoterapia este valoroasa pentru ca face posibila reciclarea substantelor vitale, utile, pe care organismul le-a pierdut printr-o filtrare renala dezordonata.
- Care sunt - totusi - limitele urinoterapiei?
- Toti cercetatorii care au studiat serios acest domeniu sunt de parere ca cea mai importanta limitare a urinoterapiei este stilul de viata al omului modern. Este strict interzis tratamentul cu urina in cazul consumului de carne, alcool, cafea, a drogurilor si a medicamentelor de sinteza. Nu se va folosi niciodata primul si ultimul jet atunci cand se recolteaza urina. Ceea ce se poate consuma este numai mijlocul jetului urinar. De asemenea, in cazul bolilor cronice este necesara atenta supraveghere a medicului, precum si analize de laborator care sa aprecieze evolutia terapeutica.
- Care sunt aprecierile dvs. asupra acestei terapii?
- Din mica mea experienta, pot sa va spun ca din toate persoanele care s-au tratat prin urinoterapie sau care au utilizat ingestia de urina ca metoda preventiva, nici una dintre ele nu a acuzat vreodata metoda ca fiind ineficienta sau daunatoare. De aceea, punand cap la cap toate informatiile din scrierile vechi, descoperirile si cercetarile facute pana in acest moment, apreciez urinoterapia ca fiind o taina miraculoasa a inteligentei naturii si - de ce nu - a intelepciunii lui Dumnezeu, care se ofera continuu pentru sanatatea si fericirea oamenilor.
- Cum este privita urinoterapia din punct de vedere al medicinei alopate?
- Avand in vedere ca medicina alopata (asa cum o spune si numele ei) este dominata de forta industriei farmaceutice, urinoterapia - oferita gratuit de Natura - este vazuta, din nefericire, ca o concurenta redutabila si este perceputa cel mai adesea in aceste medii ca o amenintare serioasa pentru anumite interese financiare. Iata de ce, cu ocazia acestui congres, s-a fondat Institutul Mondial de Urinoterapie, care are ca obiectiv studierea stiintifica a acestei terapii, dar si protejarea cercetatorilor care se ocupa de urinoterapie.
FLORENTIN POPA
Pentru informatii suplimentare, dl dr Cristian Boerescu poate fi contactat la tel. 430.42.82 sau la Centrul Medical DAVA, tel. 423.14.57

Congres Mondial de Urinoterapie

MINUNILE URINOTERAPIEI - CA REMEDIU UNIVERSAL

Iubitorul Dumnezeu, care are grija de toate, ne-a dat un dar atat de pretios si de valoros chiar de la nastere, care are posibilitatea sa vindece aproape orice boala.
Terapia cu urina poate fi facuta de oricine, tanar sau batran, chiar si copil, la domiciliu si fara o cheltuiala oarecare.
„Apa vietii“ - este un dar primit de la Creator pentru bunastarea noastra fizica. Ea a fost folosita de oameni din toate timpurile. Terapia n-a fost niciodata pierduta, cu numai tainuita. Ea a fost atestata inca de acum doua milenii cand medicii romani Galen (129-199 i. Hr.) si Pliniu (25-79 d. Hr.) recomandau acest remediu pentru vindecare oamenilor suferinzi.
Cartea canadianului A. L. Pauls „Shivambu Kalpa“ indica urina ca metoda de tratament.
O alta carte „ The water of life“ a englezului John W. Armstrong vorbeste despre puterea de vindecare a urinei proprii.
Si Hipocrate (aprox. 400 i. Hr.) si Paracelsus (aprox. 1500) recunosc virtutile terapeutice ale urinei.
Deci, metoda are o vechime de peste 2500 de ani.
In zilele noastre, terapeuti din toata lumea fac referire la eficienta tratamentului cu urina.
Si in satele din Maramures si Bucovina urina este folosita pe scara larga ca mijloc de tratament.
O bioenergeticiana celebra din Romania, Alexandra Mosneaga prescrie bolnavilor de cancer consumarea urinei proprii.
Ati fost calauziti sa gasiti si aceasta informatie; cititi-o si meditati asupra ei.
Terapia cu urina este o metoda de vindecare a unei boli prin aplicarea si folosirea urinei proprii.
Urina, introdusa in organism, actioneaza ca un autovaccin, nu numai vindecandu-l ci si intinerindu-l.
Valeriu Popa avea convingerea ca urina este un elixir al vietii daruit de natura si ca reprezinta o solutie terapeutica pentru aproape toate bolile.
Am vazut in preajma dansului multe cazuri vindecate de cancer, diabet, boli de piele, boli de inima, boli de rinichi si chiar SIDA cu ajutorul acestei terapii.
Bolile sunt numeroase, la fel ca si numele lor, insa remediul este însasi propria noastra urina care vindeca boala prin indepartarea toxinelor si deseurilor din organism, prin stimularea mecanismului de aparare al corpului.
Este de preferat sa nu se foloseasca alte medicamente in timpul acestei terapii. In toate cazurile trebuie consultat un specialist.
Ca tonic general pentru mentinerea unei stari corespunzatoare de sanatate si energie si de asemenea, preventiv contra tuturor bolilor infectioase, 200 ml (un pahar) o data pe zi sau chiar de doua ori, poate fi luat in siguranta (primul si ultimul jet se arunca). Cu cat cantitatea este mai mare este mai benefica si nu este daunatoare.
Pentru orice imbolnaviri minore 1-2 pahare/zi reprezinta o cantitate suficienta.
Se poate tine post de 1 - 3 - 7 - 14 - 21 de zile numai cu urina si apa (plus 2 clisme/zi), vindecandu-se astfel multe boli cronice. O perioada lunga de post se face sub controlul unui expert pentru ca au loc tot felul de eliminari de toxine, in special eruptii cutanate si voma.
îInainte cu doua saptamani de a începe acest tratament si cat timp se face terapia cu urina, dieta trebuie sa fie usoara: desodata, fara carne, grasimi animale, alcool, cafea, tutun, zahar, otet.
Urina veche de 4 zile este foarte buna pentru bolile de piele, pentru frectie si masaj, nu pentru baut.
Poate fi folosita si pentru intretinerea parului, drept crema de ras, lotiune antiseptica pentru rani si taieturi, pentru cosuri si acnee, pentru arsuri, muscaturi de insecte, impiedica formarea ridurilor.
Aceasta terapie vindeca boala prin eliminarea toxinelor in afara corpului pe cale bucala, nazala, anala sau prin piele. De aceea, pacientul poate avea voma, tuse, raceala, diaree sau eruptie pe piele. Nu trebuie sa se ingrijoreze de aceste reactii care il ajuta in vindecarea bolii. Ele dispar automat in 2-3 zile. In toate cazurile este necesara supravegherea de catre un specialist.
Ar fi bine ca oamenii sa incerce aceasta terapie, cel putin pentru acele suferinte pentru care nu exista inca o vindecare si sa afle singuri rezultatele minune.
Acest remediu exista de cand e lumea si este consemnat chiar si in Biblie - Vechiul Testament: „Bea apa din fantana ta si din izvoarele putului tau“.
Valeriu Popa il recomanda alaturi de terapiile naturiste, spunand ca „o cana cu urina in fiecare dimineata ne mentine sanatosi.“ Cele ce le-am scris sunt cu titlu informativ, am dorit sa reamintesc terapia despre care Valeriu Popa sustinea ca este un sistem de vindecare complet, necostisitor si nemedicamentos.
Pentru documentare in acest domeniu, va recomandam trei carti aparute in Romania:
- „Urina, tratament pentru viata“ - Daniel Menrath
- „Shivambu Kalpa - Notiuni introductive despre autoterapia cu urina“ - dr. Camelia Rosu
- „Tratamente naturale cu argila, urina si hrana vie“ - Elena Nita Ibrian

Imparte informatia cu prietenii tai !

Translate

Gasesti materiale suplimentare in articolele urmatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

Sanatateverde - Despre plante

O scurta introduce in lumea plantelor ...

Le intalnim la tot pasul, dar necunoscandu-le nu le dam atentia cuvenita: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba ... si-n seva lor, in substantele active depozitate in "camarile" celulelor pot sta vindecarea multor suferinte, alinarea multor dureri. Asistam in zilele noastra la un paradox: in timp ce utilizarea plantelor medicinale este intr-o vertiginoasa ascensiune(atat ca materie prima, in industria farmaceutica, cat si ca utilizare casnica), tot mai putini sunt cei care le pot recunoaste si cunosc perioada optima de recoltare. Este in mare parte urmarea urbanizarii, ruperea lumii de la legatura initiala cu natura si inchiderea ei in cutii de betoane. Natura a trecut pe locul II, urmand a fi vizitata doar la sfarsit de saptamana si atunci in semn de "multumesc" lasand in urma noastra adevarati munti de gunoaie. Deocamdata natura mai indura si inca ne ofera adevarata izvoare tamaduitoare. Folosirea plantelor medicinale are o veche istorie pe teritoriul tarii noastre, parintele istoriei, Herodot, a scris despre iscusinta geto-dacilor in folosirea lor in multiple afectiuni. Romania are un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea faunei, poate tocmai de aceea se explica ca in tara noastra traiesc peste 3700 de specii de plante (mai mult de jumatate cat are toata europa) si din care peste 700 au caracteristici medicale. Deci haideti sa descoperim lumea plantelor si impreuna cu ea un nou tip de sanatate... SANATATE VERDE