Anxietatea biologică ne apare ca un anumit tip de informaţie adaptativă. Psihologia animală ne arată că tensiunea emoţională joacă un rol major în procesele de codificare şi decodificare ale informaţie.Animalul este o fiinţă puternic emoţională şi,sub aspect cantitativ,el este superior omului.Psihologia animală ne dovedeşte că ori ce semnal nou este controlat şi conectat la un efector prin intermediul emoţiei.În acest context,emoţia apare,deci,ca o informaţie biologică, adaptativă.Maniera în care animalul se foloseşte de lume,de mediul exterior, depinde de cantitatea de emoţie pe care aceasta o determină,ca trăire subiectivă.

Contextul informaţional al emoţiei biologice este însă primitiv şi,redus la un sistem binar de da sau nu,pe linia trebuinţelor de apărare,conservare, reproducere etc.

     In studiul emoţiei,a anxietăţii şi la om trebuie pornit de la aceste aspecte biologice.Deja în 1890 William James afirma că "astăzi cauzele generale ale emoţiilor sunt individual-fiziologice",emoţia având atât caracter fiziologic,cât şi cognitiv (dacă unul dintre aspecte lipseşte,emoţia nu se poate localiza).

     La om conceptul de emoţie se lărgeşte şi se îmbogăţeşte,depăşind limitele ei strict adaptative,biologice şi,în contextul societăţii,anxietatea devine problema centrală a filozofiei existenţei umane.Emoţia şi anxietatea apar ca o stare subiectivă,ca o reacţie la o situaţie,în lumea animală acest lucru pregătind individul pentru luptă sau fugă (determinând astfel în mod corespunzător o tulburare a echilibrului intern).Această pregătire se descarcă în mod normal printr-o activitate exterioară (lupta sau fuga),numai că în contextul societăţii,aceste tipuri de comportament nu mai sunt agreate,motiv pentru care energia emoţiei se va repercuta într-o manieră autodistructivă (prin reacţiile fiziologice,inadecvate pe care le provoacă).

      În elucidarea anxietăţii biologice o importanţă mare este reprezentată de către concepţia lui Selye (1936) privind stresul şi reacţia generală de adaptare şi descoperirea prin aceasta a substratului modificărilor biologice şi mai ales al lanţului reacţiilor neuro-hormonale.După Selye reacţia organismului la stres ar trece prin următoarele faze:

1.Reacţia de alarmă care corespunde psihologic fazei de ameninţare,de trăire psihologică a stresului,în lipsa lui,ceea ce determină o stare de maleză sau angoasă.În această fază hipotalamusul activează hipofiza care prin ACTH activează glandele suprarenale.Apare vasoconstricţia generalizată.Dacă individul domină situaţia,reacţia se opreşte aici,în caz contrar trecându-se în faza a doua.  

2.Faza de impact sau a reacţiei de apărare propriuzise.În această etapă individul vine în contact direct cu pericolul.Faza este dominată de creşterea activităţii adreno-simpatice,liberarea catecolaminelor simpatice şi medulosuprarenalei.Apare vasodilataţia în organele vitale şi în cele active (inimă,muşchi,creier etc).In această fază apare,adesea,un comportament automat.Se consideră că doar 16-20% dintre indivizi îşi pot păstra sângele rece,în această fază,restul reacţionând desorganizat (leşinuri,sincope etc).

3.Faza de decompensare apare atunci când organismul nu mai poate compensa perturbările produse de stres.Dacă este posibilă compensarea apare o fază posttraumatică,de restabilire a echilibrului.

    Contribuţia esenţială a lui Selye este aceea că el a dovedit că fazele sindromului general de adaptare sunt identice atât în cazul stresului fizic (exemplu sindromul de strivire),cât şi a celui psihic (apărând aceleaşi modificări fiziologice, hormonale,organice etc).Graţie acestor descoperiri,anxietatea va putea de acum înainte să fie inclusă în majoritatea explicaţiilor psihopatologice şi psihosomatice, ea devenind un mediator între factorii de mediu şi organism.De acuma se va putea discuta despre influenţa factorilor sociali sau psihologici asupra organismului în termeni de fiziologie şi fiziopatologie.

Anxietatea · Anxietatea biologică · despre creierul uman · despre sanatate · PSIHOGENII · Psihogeniile · sanatate mintala · sanatateverde

Anxietatea biologică

     Anxietatea biologică ne apare ca un anumit tip de informaţie adaptativă. Psihologia animală ne arată că tensiunea emoţională joacă un rol major în procesele de codificare şi decodificare ale informaţie.Animalul este o fiinţă puternic emoţională şi,sub aspect cantitativ,el este superior omului.Psihologia animală ne dovedeşte că ori ce semnal nou este controlat şi conectat la un efector prin intermediul emoţiei.În acest context,emoţia apare,deci,ca o informaţie biologică, adaptativă.Maniera în care animalul se foloseşte de lume,de mediul exterior, depinde de cantitatea de emoţie pe care aceasta o determină,ca trăire subiectivă.

Contextul informaţional al emoţiei biologice este însă primitiv şi,redus la un sistem binar de da sau nu,pe linia trebuinţelor de apărare,conservare, reproducere etc.

     In studiul emoţiei,a anxietăţii şi la om trebuie pornit de la aceste aspecte biologice.Deja în 1890 William James afirma că "astăzi cauzele generale ale emoţiilor sunt individual-fiziologice",emoţia având atât caracter fiziologic,cât şi cognitiv (dacă unul dintre aspecte lipseşte,emoţia nu se poate localiza).

     La om conceptul de emoţie se lărgeşte şi se îmbogăţeşte,depăşind limitele ei strict adaptative,biologice şi,în contextul societăţii,anxietatea devine problema centrală a filozofiei existenţei umane.Emoţia şi anxietatea apar ca o stare subiectivă,ca o reacţie la o situaţie,în lumea animală acest lucru pregătind individul pentru luptă sau fugă (determinând astfel în mod corespunzător o tulburare a echilibrului intern).Această pregătire se descarcă în mod normal printr-o activitate exterioară (lupta sau fuga),numai că în contextul societăţii,aceste tipuri de comportament nu mai sunt agreate,motiv pentru care energia emoţiei se va repercuta într-o manieră autodistructivă (prin reacţiile fiziologice,inadecvate pe care le provoacă).

      În elucidarea anxietăţii biologice o importanţă mare este reprezentată de către concepţia lui Selye (1936) privind stresul şi reacţia generală de adaptare şi descoperirea prin aceasta a substratului modificărilor biologice şi mai ales al lanţului reacţiilor neuro-hormonale.După Selye reacţia organismului la stres ar trece prin următoarele faze:

1.Reacţia de alarmă care corespunde psihologic fazei de ameninţare,de trăire psihologică a stresului,în lipsa lui,ceea ce determină o stare de maleză sau angoasă.În această fază hipotalamusul activează hipofiza care prin ACTH activează glandele suprarenale.Apare vasoconstricţia generalizată.Dacă individul domină situaţia,reacţia se opreşte aici,în caz contrar trecându-se în faza a doua.  

2.Faza de impact sau a reacţiei de apărare propriuzise.În această etapă individul vine în contact direct cu pericolul.Faza este dominată de creşterea activităţii adreno-simpatice,liberarea catecolaminelor simpatice şi medulosuprarenalei.Apare vasodilataţia în organele vitale şi în cele active (inimă,muşchi,creier etc).In această fază apare,adesea,un comportament automat.Se consideră că doar 16-20% dintre indivizi îşi pot păstra sângele rece,în această fază,restul reacţionând desorganizat (leşinuri,sincope etc).

3.Faza de decompensare apare atunci când organismul nu mai poate compensa perturbările produse de stres.Dacă este posibilă compensarea apare o fază posttraumatică,de restabilire a echilibrului.

    Contribuţia esenţială a lui Selye este aceea că el a dovedit că fazele sindromului general de adaptare sunt identice atât în cazul stresului fizic (exemplu sindromul de strivire),cât şi a celui psihic (apărând aceleaşi modificări fiziologice, hormonale,organice etc).Graţie acestor descoperiri,anxietatea va putea de acum înainte să fie inclusă în majoritatea explicaţiilor psihopatologice şi psihosomatice, ea devenind un mediator între factorii de mediu şi organism.De acuma se va putea discuta despre influenţa factorilor sociali sau psihologici asupra organismului în termeni de fiziologie şi fiziopatologie.

Anxietatea, emoţia reprezintă cheia de boltă în cadrul explcaţiilor psihogenetice.Anxietatea poate avea origine biologică,dar poate avea şi origine psihologică sau socială.Legea lui Leibnitz ne demonstrează că în natură totul se manifestă cu cheltuiala cea mai mică de energie,ceea ce se traduce,de exemplu,în domeniul comportamentului,prin transformarea activităţii libere, neorganizate,în activitate organizată,automată.Această lege ar acţiona în toate domeniile temporale şi spaţiale asupra individului.

Anxietatea · despre creierul uman · despre sanatate · PSIHOGENII · Psihogeniile · sanatate mintala · sanatateverde

Anxietatea

Anxietatea, emoţia reprezintă cheia de boltă în cadrul explcaţiilor psihogenetice.Anxietatea poate avea origine biologică,dar poate avea şi origine psihologică sau socială.Legea lui Leibnitz ne demonstrează că în natură totul se manifestă cu cheltuiala cea mai mică de energie,ceea ce se traduce,de exemplu,în domeniul comportamentului,prin transformarea activităţii libere, neorganizate,în activitate organizată,automată.Această lege ar acţiona în toate domeniile temporale şi spaţiale asupra individului.

Mecanismul psihogenezei , aspecte generale

     Psihogeneza apare ca fiind principala explicaţie psihodinamică în mecanismul psihopatologic al psihogeniilor.Această psihodinamică constă,în esenţă,în evidenţierea importanţei stresului psihic şi a reacţiei determinate de acesta. Psihogeneza poate,să explice,astfel,toate tulburările psihice şi manifestările funcţionale de la nivelul corpului,în cadrul maladiilor care recunosc acest mecanism.

     Prima problemă care se pune este aceea că psihogeneza nu înseamnă lipsa tulburărilor fiziologice,lipsa unei anumite corespondeţe cerebrale.In psihogeneză însă,modificarea fiziologică nu este indusă de natura fizico-chimică a mediului,ci de situaţia existenţială trăită,de relaţiile interpersonale în care individul este plasat,de gradul de normalitate sau de maturitatea personalităţii şi a mecanismelor ei de apărare.Psihogeneza nu implică deci absenţa fiziologicului şi nici a unui anumit tip de trăire (conştientă sau inconştientă).În procesul de elaborare psihogenetică participă mai mulţi factori,atât interiori personalităţii,cât şi din afară.

despre creierul uman · despre sanatate · Mecanismul psihogenezei · PSIHOGENII · Psihogeniile · sanatate mintala · sanatateverde

Mecanismul psihogenezei

Mecanismul psihogenezei , aspecte generale

     Psihogeneza apare ca fiind principala explicaţie psihodinamică în mecanismul psihopatologic al psihogeniilor.Această psihodinamică constă,în esenţă,în evidenţierea importanţei stresului psihic şi a reacţiei determinate de acesta. Psihogeneza poate,să explice,astfel,toate tulburările psihice şi manifestările funcţionale de la nivelul corpului,în cadrul maladiilor care recunosc acest mecanism.

     Prima problemă care se pune este aceea că psihogeneza nu înseamnă lipsa tulburărilor fiziologice,lipsa unei anumite corespondeţe cerebrale.In psihogeneză însă,modificarea fiziologică nu este indusă de natura fizico-chimică a mediului,ci de situaţia existenţială trăită,de relaţiile interpersonale în care individul este plasat,de gradul de normalitate sau de maturitatea personalităţii şi a mecanismelor ei de apărare.Psihogeneza nu implică deci absenţa fiziologicului şi nici a unui anumit tip de trăire (conştientă sau inconştientă).În procesul de elaborare psihogenetică participă mai mulţi factori,atât interiori personalităţii,cât şi din afară.

Psihogeniile

          Ideea că anumite stări psihopatologice nu ar avea drept cauză  factori fizico-chimici sau biologici ci o cauzalitate psihologică,a bulversat gândirea medicală de la sfârşitul secolului al XIX şi începutul secolului XX,perioadă de dominare absolută a modelului de boală organicist,în care leziunea juca rolul principal. 

      Întregul grup de stări psihopatologice sau psihosomatice care vor recunoaşte drept cauzalitate principală,o cauzalitate psihologică,au fost desemnate cu denumirea de psihogenii,iar mecanismul prin care evenimentele din viaţa relaţională a individului,disturbările psihologice interne sau evenimentele sociale se transformau în ultimă instanţă în psihopatologie,tulburare fiziologică,funcţională sau chiar organică a primit numele de psihogeneză.

      Cadrul psihogeniilor este foarte larg,cuprinzând manifestări de cauzalitate psihogenetică.Totuşi din grupul privilegiat al psihogeniilor ar face parte trei categorii,şi anumea:reacţiile psihice la situaţii tranziente,nevrozele şi simptomele sau sindroamele psihosomatioce. 

despre creierul uman · despre sanatate · PSIHOGENII · Psihogeniile · sanatate mintala · sanatateverde

Psihogeniile

Psihogeniile

          Ideea că anumite stări psihopatologice nu ar avea drept cauză  factori fizico-chimici sau biologici ci o cauzalitate psihologică,a bulversat gândirea medicală de la sfârşitul secolului al XIX şi începutul secolului XX,perioadă de dominare absolută a modelului de boală organicist,în care leziunea juca rolul principal. 

      Întregul grup de stări psihopatologice sau psihosomatice care vor recunoaşte drept cauzalitate principală,o cauzalitate psihologică,au fost desemnate cu denumirea de psihogenii,iar mecanismul prin care evenimentele din viaţa relaţională a individului,disturbările psihologice interne sau evenimentele sociale se transformau în ultimă instanţă în psihopatologie,tulburare fiziologică,funcţională sau chiar organică a primit numele de psihogeneză.

      Cadrul psihogeniilor este foarte larg,cuprinzând manifestări de cauzalitate psihogenetică.Totuşi din grupul privilegiat al psihogeniilor ar face parte trei categorii,şi anumea:reacţiile psihice la situaţii tranziente,nevrozele şi simptomele sau sindroamele psihosomatioce. 

Scleroza in placi, afectiuni ale maduvei spinarii

Coada-soricelului actioneaza asupra maduvei spinarii determinand formarea de noi celule in sange. Are efecte bune si in paralizii si in leucemii.
Se beau doua cani de ceai pe zi, inghititura cu inghititura (infuzie dintr-o lingurita de planta la cana 10 minute).
Se fac bai de sezut (una pe zi - seara inainte de culcare) si se unge coloana vertebrala dimineata cu tinctura de coada-soricelului,

afectiuni ale maduvei spinarii, SCLEROZA IN PLACI, terapii naturiste, remedii naturiste, leacuri babesti, sanatateverde, 

afectiuni ale maduvei spinarii · leacuri babesti · remedii naturiste · sanatateverde · SCLEROZA IN PLACI · terapii naturiste

Scleroza in placi, afectiuni ale maduvei spinarii

Scleroza in placi, afectiuni ale maduvei spinarii

Coada-soricelului actioneaza asupra maduvei spinarii determinand formarea de noi celule in sange. Are efecte bune si in paralizii si in leucemii.
Se beau doua cani de ceai pe zi, inghititura cu inghititura (infuzie dintr-o lingurita de planta la cana 10 minute).
Se fac bai de sezut (una pe zi - seara inainte de culcare) si se unge coloana vertebrala dimineata cu tinctura de coada-soricelului,

afectiuni ale maduvei spinarii, SCLEROZA IN PLACI, terapii naturiste, remedii naturiste, leacuri babesti, sanatateverde,