EXPLORARI FUNGIONALE URINA -RINICHIUL


Rinichiul este un organ de importanta vitala, intervenind prin functiile sale in mentinerea homeostazei organismului. Datorita mecanismelor compensatoare de care dispune, leziunile renale nu se exteriorizeaza, insa, totdeauna clinic. Explora­rile functionale renale au rolul sa evidentieze aceste leziuni in stadiile initiale. in practica se folosesc probe care exploreaza diferite mecanisme functionale izolate si probe care exploreaza functia renala in ansamblul ei.
Explorarea separata a diferitelor mecanisme functionale utilizeaza fie probe de clearance, fie proba de dilutie si concentrare.
Clearance-ul sau coeficientul de epurare plasmatica al unei substante este cantitatea de plasma in mililitri care, trecand prin rinichi, este curatata de aceasta substanta, intr-un minut. Prin aceasta metoda se pot studia separat: filtrarea glome-rulara, fluxul plasmatic renal, reabsorbtia sau secretia tubulara. Filtratul glomerular se cerceteaza cu ajutorul unor substante (inulina, manitol, creatinina), eliminate numai prin filtrare glomerulara, fara a fi nici reabsorbite, nici secretate de tubi. Valoarea clearance-ului acestor substante exprima valoarea filtratului glomerular, fiind de cea. 130 ml/min, ceea ce revine la aproximativ 1801 plasma filtrata/24 de ore. in practica se foloseste clearance-ul creatininei, determinarea sa fiind mai simpla. Scaderea sub 70 ml/min. indica o insuficienta renala usoara. Scaderea sub 30 ml/ min. inseamna o insuficienta renala grava. in general, scade in glomerulonefrite acute si cronice, deci in leziunile glomerulare.
Fluxul plasmatic renal este cantitatea de plasma sanguina, exprimata in mililitri pe minut, care iriga parenchimul renal. Se utilizeaza substante ca acidul para-aminohipuric sau diodrastul, care sunt complet eliminate din plasma, in cursul unei singure treceri prin rinichi. Clearance-ul acestor substante este de 600 - 700 ml/ min. Scade in soc, insuficienta cardiaca, glomerulonefrite cronice, scleroze renale. Reabsorbtia tubulara se cerceteaza cu ajutorul substantelor reabsorbite la nivelul tubilor. in mod obisnuit se foloseste glucoza, valorile normale fiind de 250 - 400 g (mg/min). Scade in tubulonefroze si creste in glomerulonefroze.
Explorarea mecanismelor de dilutie si concentratie se realizeaza in mod obis­nuit cu ajutorul probei de dilutie si concentratie, imaginata de Volhard. Functia de concentrare (economisirea apei) si de dilutie (economisirea electrolitilor) se des­fasoara la nivelul tubilor si a canalelor colectoare. Se exploreaza deci functia tu­bulara. Proba de dilutie se incepe dimineata pe nemancate. La ora 7 bolnavul isi goleste vezica, apoi pana la ora 7,30 ingera 1,5 1 ceai. De la 8 la 12 din jumatate in jumatate de ora, bolnavul sta in repaus la pat si urineaza in borcane diferite. La fiecare emisie se masoara cantitatea si densitatea urinii. Normal, in primele 2 ore se elimina jumatate din lichidul ingerat (750 ml), iar restul in urmatoarele 2 ore. Densitatea urinei trebuie sa scada la 1 001 -1 003. Proba de concentratie se practica in continuare. La dejun si seara se prescrie bolnavului un regim uscat: carne, oua, branza, paine prajita, sunca. Urina se recolteaza la fiecare 4 ore (la orele 16-20-24 - 4 - 8), in borcane separate. in mod normal, densitatea depaseste 1 028, putand urca pana la 1035. Densitatea sub 1025 indica semne de insuficienta renala moderata (hipostenurie). Cand densitatea nu depaseste 1010-1011 (izostenurie), insuficienta renala este grava.
Proba de concentratie este mult mai utila decat proba de dilutie, deoarece este mai putin influentata de factori extrarenali, iar functia de concentratie este mai precoce alterata in cursul leziunilor renale. in insuficienta renala compensata, ca­pacitatea de concentrare este mult mai scazuta, in timp ce capacitatea de dilutie ramane normala. in insuficienta renala grava decompensata, si dilutia si concen­tratia sunt pierdute. Proba de dilutie este contraindicata in caz de insuficienta car­diaca, hipertensiune severa etc.
Proba de concentratie trebuie evitata in insuficientele renale avansate, cu hipe-razotemie sau edeme.
Proba Gurevici este o varianta a probei Volhard, interpretarea fiind identica. Se incepe cu proba de concentratie si se continua cu cea de dilutie, administrandu-se insa numai 600 ml apa. Proba Zimnitki se recomanda bolnavilor ambulatori si con­sta in masurarea densitatii si a volumului urinei din 8 prize separate de urina, recol­tate timp de 24 de ore, la fiecare 3 ore, bolnavul primind in ziua recoltarii o cantitate de apa si o alimentatie obisnuita. in conditii normale apar mari variatii de densitate, depasind in unele esantioane 1 025 -1 030. in afectiunile renale, valorile sunt foarte apropiate si nu depasesc 1 018 - 1 025. Explorarea globala a functiilor renale se face cercetand substantele azotate, functia de osmoreglare, echilibrul acido-bazic, functia de eliminare a colorantilor. Aceste probe devin de obicei patologice cand apare o insuficienta a mai multor functii renale sau chiar globala, prin progresarea leziunilor.
- Retentia substantelor azotate in sange apare in majoritatea bolilor renale. Valorile normale de acid uric sunt de 0,03 - 0,05 g %c. Deci, hiperuricemia
precoce este un semn de alarma. Dar acidul uric creste si in unele afectiuni extra-renale: guta, leucemie, pneumonie etc.
Ureea are ca valori normale cifrele de 0,20 - 0,40 g%o. intre 0,40 si 0,50 g%e se considera ca este o azotemie de alarma, iar valorile peste 0,50 g%e (hiperazotemie) reprezinta un semn de insuficienta renala. Apare in glomerulonefrite acute si cronice, scleroza renala, pielonefrite. Hiperazotemia poate fi datorata si unor cauze extrarenale: regimuri bogate in proteine, regimuri lipsite de sare sau eliminari mari de sare (varsaturi, diaree, transpiratii), insuficienta cardiaca cu oligurie, hemoragii etc.
Cresterea creatininei peste valoarea normala de 1 mg%, caracterizeaza insufi­cienta renala, retentia fiind cu atat mai mare, cu cat gradul de afectare al functiei renale este mai important.
- Mentinerea echilibrului osmotic, prin eliminarea excesului de apa si saruri din organism, este o functie de baza a organismului. Se stie ca presiunea osmotica depinde de cantitatea elementelor dizolvate, rolul cel mai important (70 - 80%) detinandu-1 ionii de N\ CI", HCO3. in mentinerea echilibrului osmotic, deci a echilibrului hidro-electrolitic, rinichiul detine un rol de mare insemnatate. Se stie ca apa totala din organism atinge 40 - 501, adica 50 - 70% din greutatea corpului, 35 1 apa gasindu-se in sectorul celular si 141 in sectorul extracelular, ultimul fiind alcatuit din sectorul intravascular (3 1) si cel interstitial (111).
Intre ingestia si excretia de apa trebuie sa existe un echilibru. Apa provine din bauturi (circa 1 l/zi) si din alimente (tot circa 1 1). Apa este eliminata pe caile uri­nara (1-2 l/zi), cutanata si pulmonara (cam 800 ml) si prin scaune (100 ml). Re­tentia si eliminarea apei din organism sunt legate de electroliti. intre sectorul intra-si cel extracelular exista importante schimbari de apa, in functie de deplasarea electrolitilor. Si intre sectorul vascular si cel interstitial exista insemnate schimburi de apa. Aceste schimburi au loc la nivelul capilarelor. Presiunea osmotica (datorata proteinelor plasmatice) tinde sa mentina apa in capilare; presiunea hidrostatica tinde sa o faca sa iasa.
Tulburarile metabolismului apei se insotesc si de tulburari electrolitice. Electro-litii sunt elemente care se disociaza usor in ioni. Dupa incarcatura electrica se deo­sebesc cationi (cu sarcini pozitive) - sodiu, potasiu, calciu, magneziu - si anioni (cu sarcini negative) - clor, sulfati, fosfati, proteinati. Pentru clinica, cei mai importanti ioni sunt potasiul, sodiul si calciul. Potasiul este absorbit pe cale digestiva (3 - 4 g/ zi) si este inmagazinat aproape in totalitate in celule. Insuficienta renala acuta sau cronica, ca si insuficienta suprarenala acuta, pot duce la cresterea potasiului in sange (hiperpotasemie). Manifestarile constau in astenie, confuzie, apatie, paralizii, sem­ne electrocardiografice. Hipopotasemia se intalneste in poliurii, varsaturi si diaree. Se evidentiaza prin manifestari electrocardiografice si dozarea potasiului in sange. Sodiul - principalul electrolit care mentine presiunea osmotica - se absoarbe pe cale digestiva sub forma de cloruri de sodiu (8 - 15 g/zi). Sodiul nu patrunde in celule, gasindu-se indeosebi in sectorul extracelular. Cresterea sodiului in sange (hipema-tremia) apare in insuficienta renala acuta sau cronica, in insuficienta cardiaca, he­patica etc, principala manifestare fiind edemul. Deci, retentia de sodiu se insoteste si de retentie hidrica, cu alte cuvinte de hiperhidratare extracelulara. Scaderea sodiului in sange apare in insuficienta suprarenala, diaree, varsaturi sau transpiratii abundente. Se insoteste totdeauna si de pierdere de apa, manifesta­rile clinice fiind de deshidratare extracelulara.
-Mentinerea echilibrului acido-bazic este o alta functie de baza a rinichiului. in clinica, explorarea se face cercetand pH-ul urinar si aciditatea urinii, amoniacul urinar, rezerva alcalina si pH-ul sanguin. in conditii normale, rezerva alcalina este de 50 - 60 voi. CO %. in insuficienta renala, din cauza acidozei, rezerva alcalina poate scadea pana la 20 voi. CO2%.
- Explorarea functiei de eliminare a colorantilor da informatii pretioase asupra functiei renale. Se injecteaza intravenos 1 mg fenolsulfonftaleina (PSP) si se recolteaza urina la 15 -30-60-120 de minute. in conditii normale se elimina in 15 minute cel putin 25% din colorant, in 60 de minute 60%, iar in 120 de minute 70%. Valorile inferioare sunt patologice.
- Explorarea izotopica a rinichilor este o proba mai recenta prin care se apreci aza valoarea functionala a fiecarui rinichi in parte. Se foloseste iod radioactiv. Punctia biopsie renala este o metoda de explorare anatomopatologica prin care se urmareste obtinerea unui fragment de tesut renal, pentru a preciza substratul anatomic al unei nefropatii. Este contraindicata in diateze hemoragice, rinichi unic, hidronefroza etc. Tot pentru explorarea functiilor renale se folosesc tehnici instrumentale. Metoda curent intrebuintata este cistoscopia, constand in examinarea vezicii cu ajutorul unui cistoscop. Cistoscopia este adesea completata prin cromocistoscopie, care consta in injectarea unui colorant si observarea eliminarii acestuia prin orificiile uretrale. Metodele instrumentale sunt indispensabile in bolile renale chirurgicale.

despre sanatate · EXPLORARI FUNGIONALE URINA -RINICHIUL · rinichi · sistem urinar

EXPLORARI FUNGIONALE URINA -RINICHIUL

EXPLORARI FUNGIONALE URINA -RINICHIUL


Rinichiul este un organ de importanta vitala, intervenind prin functiile sale in mentinerea homeostazei organismului. Datorita mecanismelor compensatoare de care dispune, leziunile renale nu se exteriorizeaza, insa, totdeauna clinic. Explora­rile functionale renale au rolul sa evidentieze aceste leziuni in stadiile initiale. in practica se folosesc probe care exploreaza diferite mecanisme functionale izolate si probe care exploreaza functia renala in ansamblul ei.
Explorarea separata a diferitelor mecanisme functionale utilizeaza fie probe de clearance, fie proba de dilutie si concentrare.
Clearance-ul sau coeficientul de epurare plasmatica al unei substante este cantitatea de plasma in mililitri care, trecand prin rinichi, este curatata de aceasta substanta, intr-un minut. Prin aceasta metoda se pot studia separat: filtrarea glome-rulara, fluxul plasmatic renal, reabsorbtia sau secretia tubulara. Filtratul glomerular se cerceteaza cu ajutorul unor substante (inulina, manitol, creatinina), eliminate numai prin filtrare glomerulara, fara a fi nici reabsorbite, nici secretate de tubi. Valoarea clearance-ului acestor substante exprima valoarea filtratului glomerular, fiind de cea. 130 ml/min, ceea ce revine la aproximativ 1801 plasma filtrata/24 de ore. in practica se foloseste clearance-ul creatininei, determinarea sa fiind mai simpla. Scaderea sub 70 ml/min. indica o insuficienta renala usoara. Scaderea sub 30 ml/ min. inseamna o insuficienta renala grava. in general, scade in glomerulonefrite acute si cronice, deci in leziunile glomerulare.
Fluxul plasmatic renal este cantitatea de plasma sanguina, exprimata in mililitri pe minut, care iriga parenchimul renal. Se utilizeaza substante ca acidul para-aminohipuric sau diodrastul, care sunt complet eliminate din plasma, in cursul unei singure treceri prin rinichi. Clearance-ul acestor substante este de 600 - 700 ml/ min. Scade in soc, insuficienta cardiaca, glomerulonefrite cronice, scleroze renale. Reabsorbtia tubulara se cerceteaza cu ajutorul substantelor reabsorbite la nivelul tubilor. in mod obisnuit se foloseste glucoza, valorile normale fiind de 250 - 400 g (mg/min). Scade in tubulonefroze si creste in glomerulonefroze.
Explorarea mecanismelor de dilutie si concentratie se realizeaza in mod obis­nuit cu ajutorul probei de dilutie si concentratie, imaginata de Volhard. Functia de concentrare (economisirea apei) si de dilutie (economisirea electrolitilor) se des­fasoara la nivelul tubilor si a canalelor colectoare. Se exploreaza deci functia tu­bulara. Proba de dilutie se incepe dimineata pe nemancate. La ora 7 bolnavul isi goleste vezica, apoi pana la ora 7,30 ingera 1,5 1 ceai. De la 8 la 12 din jumatate in jumatate de ora, bolnavul sta in repaus la pat si urineaza in borcane diferite. La fiecare emisie se masoara cantitatea si densitatea urinii. Normal, in primele 2 ore se elimina jumatate din lichidul ingerat (750 ml), iar restul in urmatoarele 2 ore. Densitatea urinei trebuie sa scada la 1 001 -1 003. Proba de concentratie se practica in continuare. La dejun si seara se prescrie bolnavului un regim uscat: carne, oua, branza, paine prajita, sunca. Urina se recolteaza la fiecare 4 ore (la orele 16-20-24 - 4 - 8), in borcane separate. in mod normal, densitatea depaseste 1 028, putand urca pana la 1035. Densitatea sub 1025 indica semne de insuficienta renala moderata (hipostenurie). Cand densitatea nu depaseste 1010-1011 (izostenurie), insuficienta renala este grava.
Proba de concentratie este mult mai utila decat proba de dilutie, deoarece este mai putin influentata de factori extrarenali, iar functia de concentratie este mai precoce alterata in cursul leziunilor renale. in insuficienta renala compensata, ca­pacitatea de concentrare este mult mai scazuta, in timp ce capacitatea de dilutie ramane normala. in insuficienta renala grava decompensata, si dilutia si concen­tratia sunt pierdute. Proba de dilutie este contraindicata in caz de insuficienta car­diaca, hipertensiune severa etc.
Proba de concentratie trebuie evitata in insuficientele renale avansate, cu hipe-razotemie sau edeme.
Proba Gurevici este o varianta a probei Volhard, interpretarea fiind identica. Se incepe cu proba de concentratie si se continua cu cea de dilutie, administrandu-se insa numai 600 ml apa. Proba Zimnitki se recomanda bolnavilor ambulatori si con­sta in masurarea densitatii si a volumului urinei din 8 prize separate de urina, recol­tate timp de 24 de ore, la fiecare 3 ore, bolnavul primind in ziua recoltarii o cantitate de apa si o alimentatie obisnuita. in conditii normale apar mari variatii de densitate, depasind in unele esantioane 1 025 -1 030. in afectiunile renale, valorile sunt foarte apropiate si nu depasesc 1 018 - 1 025. Explorarea globala a functiilor renale se face cercetand substantele azotate, functia de osmoreglare, echilibrul acido-bazic, functia de eliminare a colorantilor. Aceste probe devin de obicei patologice cand apare o insuficienta a mai multor functii renale sau chiar globala, prin progresarea leziunilor.
- Retentia substantelor azotate in sange apare in majoritatea bolilor renale. Valorile normale de acid uric sunt de 0,03 - 0,05 g %c. Deci, hiperuricemia
precoce este un semn de alarma. Dar acidul uric creste si in unele afectiuni extra-renale: guta, leucemie, pneumonie etc.
Ureea are ca valori normale cifrele de 0,20 - 0,40 g%o. intre 0,40 si 0,50 g%e se considera ca este o azotemie de alarma, iar valorile peste 0,50 g%e (hiperazotemie) reprezinta un semn de insuficienta renala. Apare in glomerulonefrite acute si cronice, scleroza renala, pielonefrite. Hiperazotemia poate fi datorata si unor cauze extrarenale: regimuri bogate in proteine, regimuri lipsite de sare sau eliminari mari de sare (varsaturi, diaree, transpiratii), insuficienta cardiaca cu oligurie, hemoragii etc.
Cresterea creatininei peste valoarea normala de 1 mg%, caracterizeaza insufi­cienta renala, retentia fiind cu atat mai mare, cu cat gradul de afectare al functiei renale este mai important.
- Mentinerea echilibrului osmotic, prin eliminarea excesului de apa si saruri din organism, este o functie de baza a organismului. Se stie ca presiunea osmotica depinde de cantitatea elementelor dizolvate, rolul cel mai important (70 - 80%) detinandu-1 ionii de N\ CI", HCO3. in mentinerea echilibrului osmotic, deci a echilibrului hidro-electrolitic, rinichiul detine un rol de mare insemnatate. Se stie ca apa totala din organism atinge 40 - 501, adica 50 - 70% din greutatea corpului, 35 1 apa gasindu-se in sectorul celular si 141 in sectorul extracelular, ultimul fiind alcatuit din sectorul intravascular (3 1) si cel interstitial (111).
Intre ingestia si excretia de apa trebuie sa existe un echilibru. Apa provine din bauturi (circa 1 l/zi) si din alimente (tot circa 1 1). Apa este eliminata pe caile uri­nara (1-2 l/zi), cutanata si pulmonara (cam 800 ml) si prin scaune (100 ml). Re­tentia si eliminarea apei din organism sunt legate de electroliti. intre sectorul intra-si cel extracelular exista importante schimbari de apa, in functie de deplasarea electrolitilor. Si intre sectorul vascular si cel interstitial exista insemnate schimburi de apa. Aceste schimburi au loc la nivelul capilarelor. Presiunea osmotica (datorata proteinelor plasmatice) tinde sa mentina apa in capilare; presiunea hidrostatica tinde sa o faca sa iasa.
Tulburarile metabolismului apei se insotesc si de tulburari electrolitice. Electro-litii sunt elemente care se disociaza usor in ioni. Dupa incarcatura electrica se deo­sebesc cationi (cu sarcini pozitive) - sodiu, potasiu, calciu, magneziu - si anioni (cu sarcini negative) - clor, sulfati, fosfati, proteinati. Pentru clinica, cei mai importanti ioni sunt potasiul, sodiul si calciul. Potasiul este absorbit pe cale digestiva (3 - 4 g/ zi) si este inmagazinat aproape in totalitate in celule. Insuficienta renala acuta sau cronica, ca si insuficienta suprarenala acuta, pot duce la cresterea potasiului in sange (hiperpotasemie). Manifestarile constau in astenie, confuzie, apatie, paralizii, sem­ne electrocardiografice. Hipopotasemia se intalneste in poliurii, varsaturi si diaree. Se evidentiaza prin manifestari electrocardiografice si dozarea potasiului in sange. Sodiul - principalul electrolit care mentine presiunea osmotica - se absoarbe pe cale digestiva sub forma de cloruri de sodiu (8 - 15 g/zi). Sodiul nu patrunde in celule, gasindu-se indeosebi in sectorul extracelular. Cresterea sodiului in sange (hipema-tremia) apare in insuficienta renala acuta sau cronica, in insuficienta cardiaca, he­patica etc, principala manifestare fiind edemul. Deci, retentia de sodiu se insoteste si de retentie hidrica, cu alte cuvinte de hiperhidratare extracelulara. Scaderea sodiului in sange apare in insuficienta suprarenala, diaree, varsaturi sau transpiratii abundente. Se insoteste totdeauna si de pierdere de apa, manifesta­rile clinice fiind de deshidratare extracelulara.
-Mentinerea echilibrului acido-bazic este o alta functie de baza a rinichiului. in clinica, explorarea se face cercetand pH-ul urinar si aciditatea urinii, amoniacul urinar, rezerva alcalina si pH-ul sanguin. in conditii normale, rezerva alcalina este de 50 - 60 voi. CO %. in insuficienta renala, din cauza acidozei, rezerva alcalina poate scadea pana la 20 voi. CO2%.
- Explorarea functiei de eliminare a colorantilor da informatii pretioase asupra functiei renale. Se injecteaza intravenos 1 mg fenolsulfonftaleina (PSP) si se recolteaza urina la 15 -30-60-120 de minute. in conditii normale se elimina in 15 minute cel putin 25% din colorant, in 60 de minute 60%, iar in 120 de minute 70%. Valorile inferioare sunt patologice.
- Explorarea izotopica a rinichilor este o proba mai recenta prin care se apreci aza valoarea functionala a fiecarui rinichi in parte. Se foloseste iod radioactiv. Punctia biopsie renala este o metoda de explorare anatomopatologica prin care se urmareste obtinerea unui fragment de tesut renal, pentru a preciza substratul anatomic al unei nefropatii. Este contraindicata in diateze hemoragice, rinichi unic, hidronefroza etc. Tot pentru explorarea functiilor renale se folosesc tehnici instrumentale. Metoda curent intrebuintata este cistoscopia, constand in examinarea vezicii cu ajutorul unui cistoscop. Cistoscopia este adesea completata prin cromocistoscopie, care consta in injectarea unui colorant si observarea eliminarii acestuia prin orificiile uretrale. Metodele instrumentale sunt indispensabile in bolile renale chirurgicale.

MEDICATIA UROLOGICA



1. Antiseptice si antiinfectioase urinare.
- Metenamina (Urotropina), dezinfectant urinar, tab. de 500 mg, de 3-4 ori pe zi, asociat, uneori, cu un acidifiant.
- Derivati de chinolona si fluochinolona, ca acidul nalidixic, bacteriostatic pe bacili gram negativi, numai la nivelul cailor urinare; produce repede rezistenta. Se administreaza sub forma de comprimate si capsule de 500 mg, 1 g la 6 ore, 7,10,14 zile.
- Cinoxacin cu actiune asemanatoare, comprimate de 50 mg, de 2 ori pe zi, 7-14 zile. Dintre derivatii de fluochinolona, foarte activi in infectiile urinare: Nolicin, Ciprinol etc.
- Derivati denitrofurantoina: Nitrofurantoin, bacteriostatic si bacteridic, cu spectru larg. Rezistenta se instaleaza rar. Activ in infectii urinare cu germeni sensibili. Se administreaza 3 comprimate de 100 mg pe zi.

2. Antiseptice si antiinflamatoare in combinatii cu sulfamide, inclusi v antispastice.
- Antispastice urinare: emepronium (Cislerax, compr. de 200 mg), anticolinergic, oxibutinin (Driplane, compr. de 5 mg), isopropamida {Priamide), compr. de 5 mg, propiverin (Mictonorm, dr. de 15 mg (si detrunorm, dr. de 15 mg.
- Alte antispastice urinare: Clarelax - compr. de 200 mg, Mictonorm - dr. de 15 mg, Priamide - compr. de 5 mg, Cystenal, folosit in litiaza renala (sol. buvabila 3-4 picaturi de 3 ori pe zi), Renol (sol. 3-5 picaturi de 4-5 ori pe zi), Renalex, antiseptic si antiinflamator, sol. 3-5 picaturi pe zi, Rowatinex, folosit in litiaza renala, sol. 3-5 picaturi, de 4-5 ori pe zi sau o capsula de 4 ori pe zi; Urinex, cu actiune similara Rovatinex-ului (3-4 capsule pe zi), activ in bolile renale asociate cu litiaza renala, Uricol, activ in infectii urinare si litiaza renala, 1-2 pachete de 3 ori pe zi, dizolvate in jumatate de pahar cu apa.
3. Medicamente folosite in disfunctia erectila: Sildenofil (Viagra), compr. de 25 si 50 mg; papaverina si combinatii (Apilarnil potent, dr. Tesopalmed, F-cumyohimbin, dr. de 3 ori pe zi).
4. Medicamente folosite in profilaxia hipertrofiei beninga de prostata (Adenom de prostata): alfluzosin (Xatral), 2.5-5 mg capsule, tamsulosin, capsule, terazosin (Hytrin), tab. 1-2 mg, odata pe zi, indicat in tulburari mictionale si tab. de 5 si 10 mg, crescand doza progresiv, incepand cu 1 mg e zi; Proscar, compr. de 5 mg, 1 pe zi timp indelungat, Permixon, cap. de 100 mg, Adrenostop, Proprin, 2-3 cap. de 3 ori pe zi,Prosafin, ipertrofan, Prostasal, Protes etc. in infectiile umare este obligatorie folosirea chimioterapicelor, numai dupa urocultura cu antibiograma. Pentru bacilul coli, efect major aieNolidna (fluochinolona, norfloxacina), 400 mg, de 2 ori pe zi, 14 zile sau mai mult.

despre sanatate · MEDICATIA UROLOGICA · sistem urinar · Tratamentul afectiunilor rinichilor si vezicii urinare

MEDICATIA UROLOGICA

MEDICATIA UROLOGICA



1. Antiseptice si antiinfectioase urinare.
- Metenamina (Urotropina), dezinfectant urinar, tab. de 500 mg, de 3-4 ori pe zi, asociat, uneori, cu un acidifiant.
- Derivati de chinolona si fluochinolona, ca acidul nalidixic, bacteriostatic pe bacili gram negativi, numai la nivelul cailor urinare; produce repede rezistenta. Se administreaza sub forma de comprimate si capsule de 500 mg, 1 g la 6 ore, 7,10,14 zile.
- Cinoxacin cu actiune asemanatoare, comprimate de 50 mg, de 2 ori pe zi, 7-14 zile. Dintre derivatii de fluochinolona, foarte activi in infectiile urinare: Nolicin, Ciprinol etc.
- Derivati denitrofurantoina: Nitrofurantoin, bacteriostatic si bacteridic, cu spectru larg. Rezistenta se instaleaza rar. Activ in infectii urinare cu germeni sensibili. Se administreaza 3 comprimate de 100 mg pe zi.

2. Antiseptice si antiinflamatoare in combinatii cu sulfamide, inclusi v antispastice.
- Antispastice urinare: emepronium (Cislerax, compr. de 200 mg), anticolinergic, oxibutinin (Driplane, compr. de 5 mg), isopropamida {Priamide), compr. de 5 mg, propiverin (Mictonorm, dr. de 15 mg (si detrunorm, dr. de 15 mg.
- Alte antispastice urinare: Clarelax - compr. de 200 mg, Mictonorm - dr. de 15 mg, Priamide - compr. de 5 mg, Cystenal, folosit in litiaza renala (sol. buvabila 3-4 picaturi de 3 ori pe zi), Renol (sol. 3-5 picaturi de 4-5 ori pe zi), Renalex, antiseptic si antiinflamator, sol. 3-5 picaturi pe zi, Rowatinex, folosit in litiaza renala, sol. 3-5 picaturi, de 4-5 ori pe zi sau o capsula de 4 ori pe zi; Urinex, cu actiune similara Rovatinex-ului (3-4 capsule pe zi), activ in bolile renale asociate cu litiaza renala, Uricol, activ in infectii urinare si litiaza renala, 1-2 pachete de 3 ori pe zi, dizolvate in jumatate de pahar cu apa.
3. Medicamente folosite in disfunctia erectila: Sildenofil (Viagra), compr. de 25 si 50 mg; papaverina si combinatii (Apilarnil potent, dr. Tesopalmed, F-cumyohimbin, dr. de 3 ori pe zi).
4. Medicamente folosite in profilaxia hipertrofiei beninga de prostata (Adenom de prostata): alfluzosin (Xatral), 2.5-5 mg capsule, tamsulosin, capsule, terazosin (Hytrin), tab. 1-2 mg, odata pe zi, indicat in tulburari mictionale si tab. de 5 si 10 mg, crescand doza progresiv, incepand cu 1 mg e zi; Proscar, compr. de 5 mg, 1 pe zi timp indelungat, Permixon, cap. de 100 mg, Adrenostop, Proprin, 2-3 cap. de 3 ori pe zi,Prosafin, ipertrofan, Prostasal, Protes etc. in infectiile umare este obligatorie folosirea chimioterapicelor, numai dupa urocultura cu antibiograma. Pentru bacilul coli, efect major aieNolidna (fluochinolona, norfloxacina), 400 mg, de 2 ori pe zi, 14 zile sau mai mult.

Sistemul urinar - Crematoriul care curata organismul

Sistemul urinar este o veritabila masina pentru epurarea corpului. El extrage deseurile din sânge si le elimina in urina. Aceasta operatie se efectueaza in rinichi.
Urina se scurge apoi prin doua canale, ureterele, pâna la vezica. Odata plina, aceasta evacueaza lichidul printr-un canal numit uretra.
Rinichii, in forma de boabe de fasole, sunt situati sub plamâni. Rinichiul drept ocupa o pozitie mai joasa, el este comprimat de ficat. Fiecare rinichi masoara aproximativ 12 centimetri si câte 150g..
Sângele „uzat” soseste prin vasele mari. Interiorul rinichilor se imparte in trei parti: cortexul, medulara si bazinetul. Cortexul, deschis la culoare si granulat, inconjoara medulara. Acest strat superficial are ca functie esentiala formarea urinei, datorita prezentei a milioane de unitati filtrare, care se numesc nefroni.
Fiecare nefron este prevazut cu un glomerul, un soi de mic pachet de capilare care sintetizeaza urina primara, pornind de la sânge. O structura, numita tub contort al nefronului, reabsoarbe apa, sarea si glucoza prezente in urina. Primele deseuri trec intr-un tub in forma de U, care recupereaza apa si sarurile din lichidul filtrat in glomerul. Deseurile sunt apoi canalizate si concentrate de un canal colector care se prelungeste in medulara, partea centrala a rinichiului unde se intind structuri albicioase, piramidele lui Malpighi. Canalele si partea inferioara a piramidelor se termina in cavitatea interna a rinichiului. Aceasta este prevazuta cu un tub in forma de pâlnie, bazinetul, care este legat de ureter.
Peretii bazinetului sunt tapetati cu tesut muscular neted, care se contracta, facilitând expulzarea urinei.
Sângele care iese din rinichi este curatat, filtrat de toate toxinele metabolice cum ar fi ureea. Plamâni si pielea iau, de asemenea parte la eliminarea substantelor in exces. Dar toxinele, deseurile azotate si reziduurile medicamentelor sunt evacuate exclusiv de rinichi. Aceste organe controleaza si continutul apei, de saruri si de elemente, precum fosfatul sau calciul. Ele expulzeaza in urina elementele in exces si le retrimit in sânge pe cele de care organismul are nevoie. Datorita actiunii lor de filtrare si purificare, rinichii participa la echilibrul mediului intern si constituie unul dintre stâlpii homeostazei.
Ureterele, uretra si vezica constituie celelalte elemente ale sistemului urinar. Ureterele sunt doua tuburi musculare foarte fine care transporta urina din rinichi spre vezica. Ele se anchi automat când vezica e plina, astfel ca lichidul, incarcat de deseuri, sa nu reflueze spre rinichi. Situata in partea inferioara a abdomenului, vezica are peretii musculari extensibili. Acest organ este un fel de sac recuperator al urinei. In forma de para atunci când este goala, ea poate contine pâna la 500ml. Atunci când vezica este plina. Isi varsa urina in uretra, care o evacueaza in exterior. Datorita contractiilor sfincterului, alcatuit din inele musculare si care o inconjoara la iesire, uretra poate controla fluxul urinar.

despre sanatate · sistem urinar · Sistemul urinar - Crematoriul care curata organismul

Sistemul urinar - Crematoriul care curata organismul

Sistemul urinar - Crematoriul care curata organismul

Sistemul urinar este o veritabila masina pentru epurarea corpului. El extrage deseurile din sânge si le elimina in urina. Aceasta operatie se efectueaza in rinichi.
Urina se scurge apoi prin doua canale, ureterele, pâna la vezica. Odata plina, aceasta evacueaza lichidul printr-un canal numit uretra.
Rinichii, in forma de boabe de fasole, sunt situati sub plamâni. Rinichiul drept ocupa o pozitie mai joasa, el este comprimat de ficat. Fiecare rinichi masoara aproximativ 12 centimetri si câte 150g..
Sângele „uzat” soseste prin vasele mari. Interiorul rinichilor se imparte in trei parti: cortexul, medulara si bazinetul. Cortexul, deschis la culoare si granulat, inconjoara medulara. Acest strat superficial are ca functie esentiala formarea urinei, datorita prezentei a milioane de unitati filtrare, care se numesc nefroni.
Fiecare nefron este prevazut cu un glomerul, un soi de mic pachet de capilare care sintetizeaza urina primara, pornind de la sânge. O structura, numita tub contort al nefronului, reabsoarbe apa, sarea si glucoza prezente in urina. Primele deseuri trec intr-un tub in forma de U, care recupereaza apa si sarurile din lichidul filtrat in glomerul. Deseurile sunt apoi canalizate si concentrate de un canal colector care se prelungeste in medulara, partea centrala a rinichiului unde se intind structuri albicioase, piramidele lui Malpighi. Canalele si partea inferioara a piramidelor se termina in cavitatea interna a rinichiului. Aceasta este prevazuta cu un tub in forma de pâlnie, bazinetul, care este legat de ureter.
Peretii bazinetului sunt tapetati cu tesut muscular neted, care se contracta, facilitând expulzarea urinei.
Sângele care iese din rinichi este curatat, filtrat de toate toxinele metabolice cum ar fi ureea. Plamâni si pielea iau, de asemenea parte la eliminarea substantelor in exces. Dar toxinele, deseurile azotate si reziduurile medicamentelor sunt evacuate exclusiv de rinichi. Aceste organe controleaza si continutul apei, de saruri si de elemente, precum fosfatul sau calciul. Ele expulzeaza in urina elementele in exces si le retrimit in sânge pe cele de care organismul are nevoie. Datorita actiunii lor de filtrare si purificare, rinichii participa la echilibrul mediului intern si constituie unul dintre stâlpii homeostazei.
Ureterele, uretra si vezica constituie celelalte elemente ale sistemului urinar. Ureterele sunt doua tuburi musculare foarte fine care transporta urina din rinichi spre vezica. Ele se anchi automat când vezica e plina, astfel ca lichidul, incarcat de deseuri, sa nu reflueze spre rinichi. Situata in partea inferioara a abdomenului, vezica are peretii musculari extensibili. Acest organ este un fel de sac recuperator al urinei. In forma de para atunci când este goala, ea poate contine pâna la 500ml. Atunci când vezica este plina. Isi varsa urina in uretra, care o evacueaza in exterior. Datorita contractiilor sfincterului, alcatuit din inele musculare si care o inconjoara la iesire, uretra poate controla fluxul urinar.