Hipoacuzia

Hipoacuzia

Auzul si hipoacuzia

Simtul auzului la om este asigurat de un numar de celule specializate localizate in urechea interna, denumite celule ciliate. Acestea au extraordinara proprietate de a transforma vibratiile lichidului in care sunt plasate in stimuli electrici (potentiale de actiune). Odata generate, potentialele electrice iau calea neuronilor nervului auditiv  ajungand in final la creier unde sunt decodificate si interpretate. Rezultatul final este perceptia auditiva, care este continua – inclusiv in somn – pe toata durata vietii.

Pentru a ajunge in  urechea interna, vibratiile aerului sunt captate de urechea externa (care are forma unei palnii menite sa le amplifice) si dirijate spre membrana  timpanica. Aceasta intra in vibratie si transmite sunetele catre lantul de osisoare din urechea medie (ciocan, nicovala, scarita). Lantul de osisoare este cuplat cu urechea interna prin intermediul unui “piston” (talpa sau platina scaritei) care are rolul de a transmite vibratiile amplificate de urechea externa si lantul timpano-osicular catre lichidele urechii interne.

Celula ciliata - actorul principal al auzului

In urechea interna se afla “beneficiarul” acestui sistem de amplificare si prelucrare sonora – celula ciliata, actorul principal al transformarii vibratiilor sonore in informatie neuronala interpretabila de catre creier. Celula ciliata este dotata cu un platou de cili care plutesc liber in lichidul urechii interne.  Acesta este capabil sa genereze un curent electric atunci cand se misca odata cu deplasarile infime ale lichidului inconjurator. Procesul poarta numele de transductie mecano-electrica. Celulele ciliate sunt dispuse in urechea interna sub forma unor plaje cu cilii plutind liber  in lichidul urechii medii.

Deplasarile mediului lichidian la aplicarea unei vibratii prin “pistonul” reprezentat  de platina scaritei produce miscarea sincrona a cililor, asemanator miscarii spicelor de grau in bataia vantului. Fiecare celula ciliata este construita in asa fel incat genereaza un stimul electric numai la o anumita frecventa din spectru sonor.  Desi sunetele ajung in lichidele urechii interne asa cum sunt ele in mediul extern, ca un amestec de diferite frecvente,  ansamblul  celulelor  ciliate  realizeaza o “descompunere”  a lor, fiecare celula preluand doar frecventa specifica ei.  Celula ciliata este cuplata cu un numar de neuroni “specializati” in transmiterea frecventei respective,  astfel incat creierul beneficiaza de o informative auditiva deja  prelucrata in urechea interna!

Procesul auditiv la om, mult mai complex in relitate, are insa cateva puncte slabe. Celulele ciliate sunt extrem de sensibile.  Afectarea lor poate duce la distorsiuni ale perceptiei auditive. Alteori  pot genera perceptii sonore chiar in absenta sunetului exterior (in mediu de liniste) fenomen cunoscut sub numele de acufene sau tinnitus, extrem de suparator pentru pacient. Distrugerea lor totala duce  in final la pierderea senzatiei auditive pentru  frecventa respectiva. In plus, ele sunt incapabile de regenerare, astfel incat, odata maturizate in timpul vietii intrauterine, ele reprezinta o “zestre” cu care ne nastem, traim si murim. 

Deoarece in cazul deteriorarii celulele ciliate nu sunt inlocuite, numarul lor scade in mod constant pe parcursul vietii, astfel incat, pe masura ce inaintam in varsta, auzul se deterioreaza progresiv, producand hipoacuzia de varsta, sau presbiacuzia.