BOLILE PRIN CARENŢE VITAMINICE 13.1. VITAMINELE Vitaminele (lat, vita = viaţă şi amină = acid aminat) sunt substanţe organice complexe, indispensabile creşterii şi întreţinerii organismului animal. Organismul uman, neputându-le sintetiza (decât cu rare excepţii), îşi asigură necesarul din alimentaţie. Vitaminele au rol de biocatalizatori într-o mulţime de procese metabolice, grăbind sau făcând posibile o serie de reacţii chimice. De asemenea, ele mai constituie, direct sau indirect, enzime ale multor sisteme enzi-matice importante. Nefiind cunoscute la început ca structură chimică, ele s-au notat alfabetic, aceste denumiri fiind păstrate şi astăzi, când, deşi cunoscute, s-a menţinut totuşi vechea clasificare, care grupează vitaminele după solubilitatea lor în: liposolubile (solubile în grăsimi); hidrosolubile (solubile în apă). Din grupul vitaminelor liposolubile fac parte vitaminele A, E, K, D, iar din cele hidrosolubile: Bb B2, B6, B12, C, PP, P. Insuficienţa sau lipsa vitaminelor din alimentaţie dă naştere la o serie de tulburări ce constituie bolile. De obicei aceste stări survin în urma unui regim pluricarenţiat, în care una dintre vitamine este dominant mai deficitară. De exemplu, în alimentaţia exclusivă cu porumb care dă pelagră, pe lângă vitamina PP - factor răspunzător al bolii - mai lipsesc vitaminele B2, C, D, mineralele Fe, Ca şi acizii aminaţi, lizina şi triptofanul. Reţinem deci că starea de subnutriţie conferă carenţe conjugate de vitamine, proteine şi minerale. De aceea este suficient, uneori, ca numai un regim alimentar complet (carne, ouă, lapte, vegetale) să înlăture avitaminoza respectivă. 13.1.1. VITAMINA A (axeroftol) Se mai numeşte vitamina antixeroftalmică, sau axeroftol, sau vitamina creşterii. Origine: are dublă origine, găsindu-se în ambele regnuri, şi animal şi vegetal; astfel o găsim în untura de peşte, lapte, unt, gălbenuşul de ou, rinichi şi îndeosebi ficat, dar şi în morcovi (carote), roşii, spanac, ardei, varză, sfeclă roşie, pătrunjel, caise, dovleac etc. Cu cât alimentele vegetale sunt mai viu colorate, cu atât sunt mai bogate în vitamina A. Constituţia chimică: vitamina A este un alcool nesaturat, care se formează din (3-caroten sau provitamina A, sub acţiunea fermentului carotinază. Funcţii şi proprietăţi: este rezistentă la acţiunea căldurii, dar nu rezistă la lumină, ultraviolete şi oxigen. Roluri: asupra creşterii organismului; asupra văzului; antiinfecţios; este vitamina tegumentului şi a mucoaselor (afecţiuni digestive, respiratorii etc.). 13.1.1.1. AVITAMINOZA (HIPOVITAMINOZA) A Carenţa vitaminei A dă naştere unor stări patologice importante denumite hipo- sau avitaminoze A. Etiopatogenie: un aport alimentar sărac în vitamina A, ca şi suferinţele hepato-pancreatice şi intestinele pot duce la fenomene de carenţă. Semne: a) Oculare - hemeralopia, scăderea acuităţii vizuale. - Xeroftalmia: inflamaţia corneei şi a pleoapelor, care poate duce la orbire, de unde şi denumirea de vitamina antixeroftalmică (xeros = uscat: ophtalmas = ochi). - Keratomalacia: distrugerea corneei la sugari, ce ar duce la orbire. b) Cutanate şi mucoase -xerodermia (uscarea pielii) şi keratinizarea pielii, colorarea pielii în regiunile palmară şi plantară în galben-canar; modificări ale fanerelor (păr friabil, unghii cu striaţii etc.). c) Digestive - inapetenţă şi diaree. Tratament şi profilaxie: tulburările de mai sus sunt reversibile, afară de cazul leziunilor grave de cornee. Se vor da alimente cu conţinut bogat în vitamina A şi preparate de vitamina A (draje-uri, picături sau injecţii intramusculare 50 000 - 100 000 u.i.). Când carenţa nu este exogenă, se va trata afecţiunea hepatică sau pancreatică, care împiedică absorbţia intestinală a grăsimilor - şi deci şi a vitaminei A. în cazul unei supradozări (manifestată la bolnav prin anorexie, cefalee, artralgii etc.), se suspendă administrarea vitaminei A. Profilaxie. Cantitatea de vitamină A necesară în 24 de ore este de 5 000 - 8 000 u.i. Copii au nevoie de o cantitate mai mare, mai ales iarna. 13.1.2. VITAMINA D (calciferol) Se mai numeşte şi calciferol sau vitamina antirahitică - dar în realitate este vorba de un grup de vitamine D (Db D2, D3, D4). Originea: este o vitamină de origine îndeosebi animală care se găseşte în untura de peşte, lapte, unt, gălbenuşul de ou, în drojdia de bere în cantităţi mari. Forma sub care se găseşte în natură, în ambele regnuri, este de provitamină. Provitaminele care sunt chimic steroli se transformă în vitamină D prin activare. Este singura vitamină, alături de B]2 şi K, ce poate fi sintetizată de organism. Ergosterolul din piele, sub acţiunea razelor ultraviolete solare sau artificiale este transformat în vitamină D2. De aceea, în sezonul de iarnă se recomandă profilactic copiilor mult soare şi vitamina D2. Compoziţia chimică este cea a sterolilor. Funcţie: vitamina D are rol important în metabolismul calciului şi al fosforului. Importanţa ei este considerabilă în procesul de osificare a întregului sistem osos, de unde rolul ei la copii în prevenirea rahitismului. 13.1.2.1. CARENŢA DE VITAMINĂ D - RAHITISMUL Rahitismul este o boală care apare la copii. Etiopatogenie, este vorba de o lipsă a vitaminei D sau a calciului şi fosforului. Rahitismul este primitiv, când este vorba de un aport exogen insuficient, sau secundar, datorită unor tulburări digestive cronice, care produc dereglări importante în metabolismul Ph şi Ca (hipofosfatemie şi hipocalcemie). Din această cauză calciul nu se va mai depune la nivelul oaselor, întârziindu-se deci osificarea; oasele vor rămâne moi. Simptomatologie: clinic sunt trei perioade în evoluţia rahitismului, şi anume: a) Perioada primară, caracterizată prin tulburări digestive care apar la etatea de 1 - 2 ani (diaree, vărsături, întârzierea apariţiei dinţilor). b) Perioada a doua este cea mai caracteristică, dar şi cea mai severă. Apar deformaţii osoase, fontanelele rămân deschise, capul este mare, cu oasele frontale mărite; apar mă-tăniile condro-costale, sternul "în carenă", iar coloana vertebrală poate prezenta deviaţii fie în sens posterior, numite cifoză, fie în sens lateral, numite scolioze. Alteori aceste deviaţii se realizează împreună, antrenând şi toracele, care devine asimetric, constituind toracele cifo-scoliotic. Tulburările digestive pot persista, abdomenul este mare lăţit, "batracian", cu hepato-splenomegalie. Copilul nu se poate dezvolta. Aceste deformări osoase, în cazul în care sa-u constituit, rămân definitive - copiii rămân schilozi. c) Perioada de remisiune sau caşexie şi exitus printr-o infecţie intercurentă (pneumopatie acută, tuberculoză etc.). Tratamentul este profilactic şi curativ. Profilaxia costă din: expunerea la soare a copilului (helioterapia) şi alimentaţie bogată în vitamina D - untul, laptele, gălbenuşul de ou, ficatul să nu lipsească din hrana copilului, iar iarna se va administra şi vitamina D2 forte injectabilă. Curativ: se administrează o alimentaţie bogată în vitamina D2 şi cât mai variată, se dă copilului vitamina D2 şi se aplică un tratament cu ultraviolete naturale sau artificiale (15 -20 de şedinţe, în mai multe serii). 13.1.2.2. OSTEOPATIA DE CARENŢĂ Etiopatogenie: apare în aceleaşi condiţii de alimentaţie, ca şi rahitismul. Interesează toate vârstele - copiii (unde fenomenele sunt de tip rahitiform) şi adulţii, în special femeile, la care se produc decalcifieri la nivelul oaselor, fie de tip osteoporotic (coloană vertebrală), fie de tip osteomalacic (coloană vertebrală), fie de tip osteomalacic (bazin), tulburări explicate patogenetic prin dereglările în metabolismul Ca şi Ph datorite lipsei vit. D. Simptomatologie: la copii, creşterea este încetinită, apar atrofii musculare şi mersul este clătinat (mers de raţă). La adulţi apar durerile osoase şi articulare. Examenul radiologie (care evidenţiază decalcifierea) completează simptomatologia şi lămureşte diagnosticul. Evoluţie-Complicaţii: evoluţia este lentă şi progresivă. Deformările rahisului (cifoză, scolioză) şi fracturile spontane pot complica boala. Tratament: dietetic (alimentaţie bogată în Ca, Ph, vit. D); fizioterapie (U.V. naturale sau artificiale, balneoterapie, electroterapie); tratament medicamentos (vit. D, injectabilă, 600 000 u.i. la o lună). Profilaxia se referă la o alimentaţie echilibrată şi la tratamentul afecţiunii digestive care împiedică absorbţia de vit. D. . 13.1.2.3. TETANIA SAU SPASMOFILIA Tetania sau spasmofilia este caracterizată, pe lângă hipocalcemie şi hipofosfatemie, şi prin dereglări endocrine paratiroidiene. Boala va fi descrisă la capitolul discriniilor. Calciul sanguin, de la 9 - 11 mg% - cât este normal - scade. Bolnavii fac accesul sau criza de tetanie, caracterizată patogenetic printr-o excitabilitate neuro-musculară crescută. Clinic, aceasta se traduce printr-o contractură a muşchilor, realizând "mâna de mamoş" (semnul Trousseau) - semn patognomonic - sau spasm pe musculatura digestivă, respiratorie (când se produc sufocaţii) şi o stare de iritabilitate nervoasă deosebită. Calciul administrat intravenos (bromură de calciu sau clorură de calciu) remite criza, rămânând ca ulterior să se trateze tetania latentă (vezi capitolul "Boli endocrine"). 13.1.3. VITAMINA E (tocoferol) Origine: numită şi tocoferol sau vitamina antisterilă, este de origine mixtă - vegetală şi animală. Se găseşte îndeosebi în graminee (cereale, ţelină, măceş, andive, varză, fasole, mazăre, salată, spanac, mere, seminţe de măr), uleiuri vegetale, ca şi în lapte, brânzeturi, ouă carne, unt. Proprietăţi: Rezistă la temperaturi mari (200°); are o rezistenţă mai scăzută la ultraviolete şi oxigen; este distrusă de grăsimile râncede. Ea are proprietăţi antioxidante şi de protecţie faţă de vitaminele A şi D. Are rol în metabolismul lipidelor, glucidelor şi proteinelor (în sinteza hormonilor hipofizei anterioare), în metabolismul mineral şi al apei (edemele cronice). Rolul său cel mai important este în menţinerea troficităţii aparatului germinativ. Carenţa de vitamină E la bărbat este mai gravă, alterând ireversibil funcţia de reproducere. La femeie, compromite sarcina şi evoluţia ei prin moartea fătului, de unde şi numele de vitamina fertilităţii sau antisterilă. Mai menţionăm rolul său antiinfecţios (în neuroviroze) şi antiscleros (scleroze pulmonare, Dupuytren etc.), ca şi rolul său în combaterea distrofiilor musculare şi osoase. în comerţ se prezintă sub formă de fiole sau de drajeuri. 13.1.3.1. CARENŢA DE VITAMINA E Etiologie: carenţa apare când alimentaţia este dominată de produse făinoase rafinate, sau în insuficienţele hepato-pancreatice, care împiedică utilizarea vit. E. Patogenie: nidaţia oului fecundat nu se poate face fără vit. E. indispensabilă proliferării endometmlui. Astfel se explică sterilitatea ca şi avortul spontan. De asemenea, moartea embrionului mai este determinată şi de produşii toxici rezultaţi din viciul în metabolismul lipidelor - datorită lipsei vit. E. Simptomatologie: semnele sunt variate - la fete pubertatea este întârziată iar la femei apar tulburări în ciclu (dismenoree, polimenoree etc.); sterilitatea este aproape certă atât la bărbat, cât şi la femeie, iar avortul spontan apare în primele trei luni. Diagnosticul este foarte dificil, anamneză fiind de extremă importanţă. Evoluţie-Prognostic: evoluţia este severă şi prognosticul rezervat în formele când carenţa este marcată. Tratament-Profilaxie: o alimentaţie bogată în vit. E (pâine neagră, lăptuci, ouă, lapte etc.), ca şi administrarea de vit. E. în drajeuri sau infecţii intramusculare constituie şi tratamentul, şi profilaxia bolii. 13.1.4. VITAMINA K Origine: se găseşte în produse vegetale, ca urzici, varză, roşii, conopidă, morcov, cartofi, unele bacterii, cât şi în ficat. Se cunosc două vitamine K (K1; K2)sintetic, a fost preparată vitamina K3. în organism este sintetizată de flora microbiană intestinală. Proprietăţi: vitamina K rezultată la nivelul intestinului şi ajunsă la ficat contribuie la sinteza protrombinei - factor important în procesul de coagulare. în stare normală nu poate exista avitaminoză K, dat fiind sinteza ei de către flora bacteriană intestinală ami-lotică şi proteolitică. 13.1.4.1. CARENŢA DE VITAMINĂ K 'Etiopatogenie: carenţa de vit. K o întâlnim: când flora microbiană intestinală este sterilizată prin folosirea de antibiotice cu spectru larg de acţiune şi timp îndelungat; în cazuri de leziuni hepatobiliare şi intestinale; la nou-născut, când lipseşte flora microbiană intestinală. în toate aceste cazuri, va scădea protrombina - datorită lipsei vit. K. sau tulburărilor de resorbţie generate de sărurile biliare - şi se va produce sindromul hemoragie. Simptomatologie: carenţa de vit. K. se traduce clinic prin apariţia hemoragiilor - fie externe (epistaxix, hematoame etc.), fie interne (melene, hematemeze, hematurii etc.). Evoluţie-Complicaţii: evoluţia este progresivă şi poate fi agravată de complicaţiile he-moragice - în cazurile de leziuni hepatice severe. Altfel, carenţa are un prognostic favorabil. Tratament-Profilaxie: se administrează ceea ce lipseşte organismului - vit. K. - în injecţii intramusculare, una sau mai multe fiole pe zi. Profilactice - atenţie la administrarea antibioticelor, la care se asociază vit. B complex, iaurt, pentru a se evita inhibarea florei microbiene intestinale. 13.1.5. VITAMINA B1 (aneurină, tiamină) Se mai numeşte antinevritică, după rolul ei, sau anti-beriberică, după boala beri-beri, care survine în cazul lipsei vit. Bb din organism. Origine şi rol: se găseşte în vegetale, cele mai bogate surse fiind drojdia de bere, coaja cerealelor (orezul), târâtele; de asemenea, se mai găseşte în carne, ficat, rinichi, ouă. Cu o compoziţie chimică complexă (este singura vitamină cunoscută ce conţine sulf), ea are un important rol în metabolism (glucide, lipide, proteine şi apă). Este diuretică, lipsa ei dând cunoscutul edem din beri-beri, ce poate merge până la anasarcă. De asemenea, are rol important în funcţia sistemelor nervos, muscular şi a cordului, lipsa ei din organism dând naştere avitaminozei Bb numită şi boala beri-beri. 13.1.5.1. BERI-BERI SAU AVITAMINOZA Bx Etiologie: este cunoscută din timpuri foarte vechi, şi a apărut mai înainte la popoarele mari consumatoare de orez decorticat din Extremul Orient, Africa etc.; de asemenea, la alcoolici, diabetici, în unele boli infecţioase, la subnutriţi etc. Simptomatologie: boala se manifestă prin 3 feluri de tulburări: nervoase, cardio-vas-culare şi edeme. Nervoase - interesând îndeosebi sistemul nervos periferic şi dând polinevritele (dureri în extremităţi, paralizai, cu abolirea reflexelor osteotendinoase, atrofii musculare etc.). Cardiace - dispnee, cord mare, insuficienţă cardiacă (neinfluenţată de digitală). Metabolice - edemele maleolare, care se întind până la generalizare dând anasarcă. Digestive - anorexie, greaţă, vomă, constipaţie. Evoluţie-Complicaţii: evoluţia este severă dacă nu se combate carenţa. Ea poate fi agravată prin complicaţii + infecţii diferite, insuficienţă cardiacă, ocluzii intestinale (ileus dinamic). Tratament: a) Curativ - alimentaţie completă (drojdie-de-bere, pâine integrală, carne, ouă etc. şi mai puţine glucide); vit. Bb 20 - 50 - 100 mg/zi injectabilă; tratament fizical, electroterapie, băi galvanice, faradice pentru nevrite, polinevrite etc. b) Profilactic - alimentaţie completă cu conţinut în vit. Bt (drojdie-de-bere, făină integrală de grâu etc.). 13.1.6. VITAMINA B2 (lactoflavina, riboflavina) Origine şi constituţie: numită şi vitamina de creştere, are o răspândire mare în ambele regnuri - animal şi vegetal. Este ubicuitară, găsindu-se în pâinea albă, mazăre, fasolea, verde, spanac, salată, roşii, lapte, carne, ouă. Cu o compoziţie chimică complexă (conţine un glucid numit riboză), este de culoare galbenă, face parte din grupul pigmenţilor numiţi flavine şi este distrusă de ultraviolete. Proprietăţi: riboflavina este un constituent celular, jucând un rol extrem d# important în procesele de creştere şi respiraţie celulară, datorită faptului că intră în componenţa fermentului respirator galben Warburg. Mai are rol metabolic (lipide, proteine, glucide -scade glicemia la diabetici). Paricipă la procesele de oxidare şi fosforilare. 13.1.6.1. AVITAMINOZA B2 (ariboflavinoza) Etiopatogenie: carenţa apare datorită unui aport insuficient sau tulburări digestive (leziuni hepatice, pancretice), iar tulburările în procesele de oxidare şi fosforilare explică fenomenele morbide caracteristice. Simptomatologie: aspectul clinic al acestei carenţe vitaminice este caracterizat printr-o serie de semne, dintre care mai importante sunt: Semne oculare: opacităţile corneei sunt cele mai grave: apoi irite, ambliopii. Orbirea la strălucirea extraordinară a zăpezii la înălţimi mari s-ar datora distrugerii de către razele ultraviolete a riboflavinei (accidente survenite la alpinişti la foarte mari ascensiuni -Himalaya). Semne cutanate şi mucoase: dermatita, stomatita, ca şi cheilita angulară (fisuri la comisurile labiale) sunt caracteristice: părul devine friabil şi se albeşte. Semne nervoase şi sanguine: apatie, facies de Parkinson, ataxie, dismetrie, kinezii, nistagmus, anemie. Evoluţie-Complicaţii: evoluţia este progresivă, dacă persistă carenţa şi leziunile digestive. Complicaţiile redutabile sunt cataracta şi irita. Tratament: boala este rară. Este gravă numai datorită opacităţii corneene. O alimentaţie echilibrată (mai puţine conserve) previne boala, iar vit. B2 riboflavina, 40 - 50 mg per os sau în injecţii intramusculare (fiole de 5 mg sau 10 mg), ca şi ingestia de drojdie-de-bere vindecă avitaminoza. 13.1.7. VITAMINA B12 (cobalamină) Se mai numeşte cobalamină, pentru că este singura vitamină ce conţine în molecula sa un metal, un atom de cobalt. Origine şi rol: a fost izolată din ficat; se mai găseşte în splină şi carne, drojdie-de-bere, pâinea neagră etc; are o frumoasă culoare roşie. Această vitamină joacă un importat rol metabolic - proteic şi lipidic. Participă la sinteza unor acizi aminaţi esenţiali - metionina şi colina -, metionina formând cistina; iar prin metionina şi colină, are rol în metabolismul lipidelor, evitând infiltrarea sau încărcarea grasă a ficatului - acţiune lipotropă; un alt rol îi revine în hematopoieză, de unde indicaţia sa în tratamentul anemiilor. 13.1.7.1. CARENŢA DE VITAMINA B12 Etiopatogenie: carenţa de vit. Bi2 poate fi primitivă - printr-un aport alimentar exogen insuficient (factorul extrinsec) - sau secundară - din cauza lipsei enzimei gastrice (factorul intrinsec) sau prin inhibarea de către antibiotice a florei microbiene intestinale. Patogenic, deficienţa în absorbţia vit. B12, ca şi în utilizarea ei este explicată prin absenţa factorului intrinsec în urma unei suferinţe gastrice (gastrită cronică, ulcer, stomac operat etc.). Simptomatologie: semnele importante sunt: digestive (inapetenţă, greaţă, diaree); sanguine (anemie hipercromă, megaloblastoză şi megalocitoză, leucopenie, neutropenie şi trombopenie); generale (astenie, ameţeli). Diagnosticul se face pe baza semnelor clinice şi a tabloului hematologic - sindromul Biermer (vezi capitolul "Anemii"). Evoluţie-Prognostic: evoluţia este favorabilă dacă diagnosticul este precoce, dar poate fi gravă şi chiar ireversibilă în formele avansate de boală. Tratament: alimentaţia bolnavului bogată în protide, fier, vitamine este tratamentul esenţial. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de vit. BJ2 intramuscular (fiole conţinând 50y şi 1 OOOy), extracte hepatice, preparate cu acid clorhidric şi pepsină pentru mucoasa gastrică (acidopeps - 3 tablete/zi la mese); în cazuri grave, perfuzii în sânge. Profilaxie: un aport alimentar exogen complex, format în special din carne, ficat, rinichi, muşchi, ca şi tratarea afecţiunilor gastrice cronice previn suferinţa. 13.1.8. VITAMINA M (acidul folic) Acidul folie - este format din acizii glutamic şi paraaminobenzoic, legaţi de pteridină - un pigment galben, pe care îl găsim în aripile fluturilor şi în toate alimentele, dar mai mult în ficat, muşchi şi drojdia de bere, spanac. Proprietăţi: şi el are rol în metabolism, participând la sinteza histaminei, metioninei şi colinei, ca şi a acidului ribonucleic, de unde şi rolul său plastic în creştere. De asemenea, stimulează eritropoieza şi leucopoieza (îndeosebi granulocitele), de unde şi indicaţia sa în anemii şi leucopenii (agranulocitoze). 13.1.8.1. CARENŢA DE VITAMINA M Etiopatogenie: o alimentaţie săracă în acid folie, şi unele afecţiuni digestive gastroin-testinale sau hepato-pancreatice pot explica apariţia bolii. Acidul folie este vitamina eri-tropoietică şi granulopoietică. Simptomatologie: leucopenia cu granuloponie, trombocitopenia, şi anemia sunt semnele caracteristice. Evoluţie-Complicaţii: evoluţia este progresivă, dacă nu se înlătură factorii etiologici. Granulopenia ce poate duce la agranulocitoză poate agrava boala şi prin expunerea organismului la o serie de infecţii secundare intercurente. Tratament-Profilaxie: dietoterapia este indicată în primul rând; ea cuprinde o raţie alimentară bogată în verdeţuri, ficat, muşchi, drojdie-de-bere 60 - 90 g/zi etc. Medicamentos, se dă oral sau parenteral acid folie 20 g/zi, doză e atac, şi apoi, doză de întreţinere 5 mg/zi. Profilactic, se recomandă alimentaţia echilibrată şi completă bogată în verdeţuri şi carne. 13.1.9. VITAMINA C (acidul ascorbic) Origine: numită şi antiscorbutică, după rolul său, este universal răspândită în ambele regnuri - vegetal şi animal. Sursa cea mai bogată o dau vegetalele proaspete: citrice, BOLILE PRIN CARENŢE VITAMINICE 605 fructe, ardei verde, măceş, pătrunjel, mărar, varză, roşii etc. De asemenea, o găsim în ficat, rinichi, creier, lapte etc. Proprietăţi: este foarte sensibilă la căldură, fierberea distrugând-o de asemenea, conservarea prin uscare. Are numeroase roluri: antihemoragic, antianemic, antiinfecţios. Este un trasportor de hidrogen, deci participă la procesele de oxidoreducere. Este indispensabilă la formarea colagenului şi ţesutului osos. Combate permeabilitatea şi fragilitatea capilară şi participă la formarea anticorpilor. 13.1.9.1. AVITAMINOZA C (scorbutul) Etiologie: numită cândva şi "boala marinarilor", întrucât aceştia se hrăneau îndeosebi cu alimente conservate, această carenţă mai poate apărea şi în anumite stări fiziologice (sarcină, alăptare) sau patologice (boli infecţioase), când necesitatea de vit. C este mult crescută. Patogenie: hemoragiile se datoresc fragilităţii şi creşterii permeabilităţii capilare. Se adaugă şi factorul trombopenic, iar scăderea proceselor de oxidare determină tulburări cardio-vasculare şi încetarea creşterii. In fine, carenţa de vit. C scade anticorpii şi deci reduce capacitatea de apărare a organismului. Simptomatologie: sunt două categorii de semne mai importante: hemoragice şi generale. Semnele hemoragice: gingivita hemoragică este caracteristică. Durerile cu tumefacţii, ca şi gingivoragiile ce pot duce la necroze şi căderea dinţilor, fac alimentaţia aproape imposibilă. Hemoragiile cutanate (echimoze, purpure, hematoame), ca şi alte hemoragii (epista-xis, hematurie, metroragii, enteroragii) agravează boala. Semnele generale: se traduc printr-o stare de astenie profundă, anorexie, stare sub-febrilă, anemie, sonmolenţă, tahicardie şi scăderea T.A. Examenele de laborator ne arată o anemie cu trombocitopenie. Sângerarea şi coagularea sunt normale, deşi "semnul garoului" (Rumpel-Leede) este precoce şi prezent în peste 90% cazuri. Diagnosticul nu este greu. Anamneză ca şi fenomenele hemoragipare şi cele generale sunt foarte importante. Evoluţie: hipovitaminozele sunt reversibile. Formele de avitaminoze netratate pot fi letale, prin complicaţiile hemoragice (hemoragii cerebrale, pericardice) sau infecţiile intercurente. Tratament: a) Curativ - alimentaţie cu fructe (citrice şi vegetale proaspete şi administrare de vit. Cper os sau în injecţii (100 - 1 000 mg/zi). b) Profilactic: - administrare de vit. C. tablete la marinari, sau în stări deficiente fiziologic, sau în cursul bolilor infecţioase, ca şi o alimentaţie adecvată. 13.1.10. VITAMSNA PP (acidul nicotinic) Numele îi vine de la rolul său pelagro-preventiv. Se mai cheamă şi vitamina anti-pelagroasă. Origine: chimic, este amida acidului nicotinic. Se găseşte răspândită în lumea vegetală şi animală: drojdie-de-bere, ciuperci, fasole, linte, rinichi, grâu, orez, citrice, struguri, etc., ca şi în lapte, carne, ficat, creier, rinichi, peşte etc. Lipsa în principal a vit. PP dă naştere bolii numite pelagră. 13.1.10.1. PELAGRA Denumirea vine de la cuvântul vechi pellagra - piele aspră. Boala a fost semnalată aproape în toată lumea: Europa, Asia, Africa, Australia, America. în ţara nostră, în trecut era endemică; astăzi este pe cale de dispariţie. Etiopatogenie: boala este considerată astăzi: ca un sindrom pluricarenţial, fiind incriminată în principal carenţa acidului nicotinic, a complexului B şi a proteinelor cu valoare mare nutritivă (triptofanul). Lipsa acestor factori duce la un dismetabolism complet. Se ştie că boala apare rnai ales în mediul rural, la populaţia cu un standard de viaţă mai redus şi mare consumatoare de porumb. Dar pelagra apare şi la alte popoare care nu folosesc porumbul în alimentaţie (ex. chinezii), dar care au un regim mai sărac în substanţe proteice. Aceste regimuri pelagroase, nu conţin acizii aminaţi indispensabili organismului - triptofanul. De asemenea porumbul conţine un aminoacid cu valoare nutritivă scăzută - zeina - şi extrem de puţin triptofan. Or, triptofanul, sub acţiunile florei microbiene intestinale, se transformă în acid nicotinic, care în acest fel apare ca cel mai important factor antipelagrogen. Simptomatologie: clinic, deosebim două forme de pelagră - primitivă şi secundară. Forma primitivă apare îndeosebi la populaţia din mediul rural şi în general la subnutriţi sau denutriţi (lagăre, închisori). Forma secundară este determinată de o serie de alţi factori: boli digestive cronice (enterite, rezecţie de stomac, hepatite cronice etc.) alcoolism, eforturi fizice, intense, alte boli infecţioase, unde se administrează antibiotice , ca şi cu ocazia administrării antivita-minelor (Hidrazidă). Ca semne, pelagra se traduce prin triada simptomatică, fiind boala celor 3 "D", adică: dermatita; diareea; demenţa. Cu alte cuvinte, semnele cele mai importante sunt: cutanate, digestive şi nervoase, la care se adaugă semne sanguine, cardio-vasculare şi endocrine (T.A., scăzută, distiroidii, amenoree etc.). Semne cutanate: eritemul pelagros are o valoare patognomonică, fiind poate semnul cel mai caracteristic. Este valoros, fiindcă este şi precoce. Apare primăvara - "eritemul de primăvară" - pe suprafeţele expuse la soare, simetric, pe mâini, picioare, gât. Eritemul se va descuama şi apoi pigmenta. Semne digestive: cel mai important prin constanţa sa este diarea (2-l0 scaune/zi), la care se adaugă colici, stomatite, glosită etc. Semne nervoase: acestea sunt fie neurologice - pareze, paralizii spastice, polinevrite etc. - fie psihice - mai uşoare, sub forma sindromului astenodepresiv - anxios, sau mai grave, sub forma psihozelor cu delir, halucinaţii, agitaţie, confuzie mintală - este instalarea demenţei pelagroase. Triada simptomatică descrisă mai sus caracterizează atacul acut al pelagrei. Semne sanguine: anemie hipercromă sau hipocromă (scade Fe). Stadiul dintre atacuri, adică pelagra cronică, se manifestă prin tulburări nevrotice, digestive şi anemice. Reţinem că anemia este prezentă la pelagroşi. Evoluţie-Complicaţii: pelagra cunoaşte o evoluţie în accese, care nu sunt însă obligatorii. Ele pot absenta, fiind înlocuite cu tulburări digestive şi nervoase, ce dau bolii caracterul cronic. Stadiul cronic, netratat, devine ireversibil, terminându-se cu demenţă. în această situaţie, bolnavii termină prin suicid, sau printr-o complicaţie intercurentă, ori datorită unui atac acut (ex.: "tifosul pelagros" - stare gravă cu aspect tific). Tratament: a) Profilactic: se recomandă un regim alimentar echilibrat, cu alimente protectoare (lapte, ouă, carne, vegetale), evitarea subnutriţiei îndelungate (posturi etc.) şi a alcoolismului (mare consumator de vit. B), ca şi tratarea afecţiunilor digestive cronice. b) Curativ: se instituie alimentaţia completă de 3 000 - 4 000 calorii/zi, interzicându-se mălaiul, alcoolul şi leguminoasele (fasole, mazăre, linte). Tratamentul medicamentos constă în administrarea acidului nicotinic sau nicotina-midei (250 - 500 mg per os) sau de vit. PP injectabilă; de asemenea, vitamine din grupul B: B], B2, B6, Bl2, acid folie, vit. C, drojdie-de-bere, extracte hepatice, fier. Se pot face, în cazurile severe, perfuzii cu plasmă, sânge şi electroliţi (glucoza) sau acizi aminaţi. 13.1.11. VITAMINA P (rutinul) Vitamina p face parte din grupul flavonelor, colorate în galben. Se găseşte în vegetale, fructe, ceai şi îndeosebi în coaja albă a citricelor - de unde şi denumirea de citrin -, ca şi în struguri, prune, frunze verzi. 13.1.11.1. CARENŢA DE VITAMINĂ P Etiopatogenie: carenţa acestei vitamine creşte permeabilitatea vasculară de unde apariţia hemoragiilor cutanate - purpura; de aici, şi numele de vitamina pereţilor vasculari. Aceste tulburări de permeabilitate capilară se datoresc scăderii tonusului vaselor capilare. Simptomatologie: tulburările de permeabilitate sunt caracterizate prin apariţia spontană sau după mici traumatisme a hemoragiilor, sub formă de peteşii. Hemoragiile retiniene sunt grave. Mai rar apar alte forme de hemoragii (gastroragii etc.). Diagnosticul este mai dificil, pentru că trebuie avute în vedere toate celelalte tulburări hemoragiee produse prin carenţe (scorbut, vit. E) sau origine endocrină, toxică etc. Evoluţie-Complicaţii: evoluţia acestei carenţe poate fi progresivă dacă alimentaţia este deficitară. Complicaţiile grave sunt hemoragiile retiniene sau cele cerebrale. Tratament: acesta este dietetic (fructe, citrice etc.) şi medicamentos (tablete sau injecţii cu vit. P). Profilaxie: se recomandă o alimentaţie bogată în vitamina P şi C.

BOLILE PRIN CARENŢE VITAMINICE · cursuri · cursuri medicina · despre sanatate · DESPRE VITAMINE · Dictionarul vitaminelor · Importanta vitaminelor · informatii medicale · sanatateverde

BOLILE PRIN CARENŢE VITAMINICE

BOLILE PRIN CARENŢE VITAMINICE 13.1. VITAMINELE Vitaminele (lat, vita = viaţă şi amină = acid aminat) sunt substanţe organice complexe, indispensabile creşterii şi întreţinerii organismului animal. Organismul uman, neputându-le sintetiza (decât cu rare excepţii), îşi asigură necesarul din alimentaţie. Vitaminele au rol de biocatalizatori într-o mulţime de procese metabolice, grăbind sau făcând posibile o serie de reacţii chimice. De asemenea, ele mai constituie, direct sau indirect, enzime ale multor sisteme enzi-matice importante. Nefiind cunoscute la început ca structură chimică, ele s-au notat alfabetic, aceste denumiri fiind păstrate şi astăzi, când, deşi cunoscute, s-a menţinut totuşi vechea clasificare, care grupează vitaminele după solubilitatea lor în: liposolubile (solubile în grăsimi); hidrosolubile (solubile în apă). Din grupul vitaminelor liposolubile fac parte vitaminele A, E, K, D, iar din cele hidrosolubile: Bb B2, B6, B12, C, PP, P. Insuficienţa sau lipsa vitaminelor din alimentaţie dă naştere la o serie de tulburări ce constituie bolile. De obicei aceste stări survin în urma unui regim pluricarenţiat, în care una dintre vitamine este dominant mai deficitară. De exemplu, în alimentaţia exclusivă cu porumb care dă pelagră, pe lângă vitamina PP - factor răspunzător al bolii - mai lipsesc vitaminele B2, C, D, mineralele Fe, Ca şi acizii aminaţi, lizina şi triptofanul. Reţinem deci că starea de subnutriţie conferă carenţe conjugate de vitamine, proteine şi minerale. De aceea este suficient, uneori, ca numai un regim alimentar complet (carne, ouă, lapte, vegetale) să înlăture avitaminoza respectivă. 13.1.1. VITAMINA A (axeroftol) Se mai numeşte vitamina antixeroftalmică, sau axeroftol, sau vitamina creşterii. Origine: are dublă origine, găsindu-se în ambele regnuri, şi animal şi vegetal; astfel o găsim în untura de peşte, lapte, unt, gălbenuşul de ou, rinichi şi îndeosebi ficat, dar şi în morcovi (carote), roşii, spanac, ardei, varză, sfeclă roşie, pătrunjel, caise, dovleac etc. Cu cât alimentele vegetale sunt mai viu colorate, cu atât sunt mai bogate în vitamina A. Constituţia chimică: vitamina A este un alcool nesaturat, care se formează din (3-caroten sau provitamina A, sub acţiunea fermentului carotinază. Funcţii şi proprietăţi: este rezistentă la acţiunea căldurii, dar nu rezistă la lumină, ultraviolete şi oxigen. Roluri: asupra creşterii organismului; asupra văzului; antiinfecţios; este vitamina tegumentului şi a mucoaselor (afecţiuni digestive, respiratorii etc.). 13.1.1.1. AVITAMINOZA (HIPOVITAMINOZA) A Carenţa vitaminei A dă naştere unor stări patologice importante denumite hipo- sau avitaminoze A. Etiopatogenie: un aport alimentar sărac în vitamina A, ca şi suferinţele hepato-pancreatice şi intestinele pot duce la fenomene de carenţă. Semne: a) Oculare - hemeralopia, scăderea acuităţii vizuale. - Xeroftalmia: inflamaţia corneei şi a pleoapelor, care poate duce la orbire, de unde şi denumirea de vitamina antixeroftalmică (xeros = uscat: ophtalmas = ochi). - Keratomalacia: distrugerea corneei la sugari, ce ar duce la orbire. b) Cutanate şi mucoase -xerodermia (uscarea pielii) şi keratinizarea pielii, colorarea pielii în regiunile palmară şi plantară în galben-canar; modificări ale fanerelor (păr friabil, unghii cu striaţii etc.). c) Digestive - inapetenţă şi diaree. Tratament şi profilaxie: tulburările de mai sus sunt reversibile, afară de cazul leziunilor grave de cornee. Se vor da alimente cu conţinut bogat în vitamina A şi preparate de vitamina A (draje-uri, picături sau injecţii intramusculare 50 000 - 100 000 u.i.). Când carenţa nu este exogenă, se va trata afecţiunea hepatică sau pancreatică, care împiedică absorbţia intestinală a grăsimilor - şi deci şi a vitaminei A. în cazul unei supradozări (manifestată la bolnav prin anorexie, cefalee, artralgii etc.), se suspendă administrarea vitaminei A. Profilaxie. Cantitatea de vitamină A necesară în 24 de ore este de 5 000 - 8 000 u.i. Copii au nevoie de o cantitate mai mare, mai ales iarna. 13.1.2. VITAMINA D (calciferol) Se mai numeşte şi calciferol sau vitamina antirahitică - dar în realitate este vorba de un grup de vitamine D (Db D2, D3, D4). Originea: este o vitamină de origine îndeosebi animală care se găseşte în untura de peşte, lapte, unt, gălbenuşul de ou, în drojdia de bere în cantităţi mari. Forma sub care se găseşte în natură, în ambele regnuri, este de provitamină. Provitaminele care sunt chimic steroli se transformă în vitamină D prin activare. Este singura vitamină, alături de B]2 şi K, ce poate fi sintetizată de organism. Ergosterolul din piele, sub acţiunea razelor ultraviolete solare sau artificiale este transformat în vitamină D2. De aceea, în sezonul de iarnă se recomandă profilactic copiilor mult soare şi vitamina D2. Compoziţia chimică este cea a sterolilor. Funcţie: vitamina D are rol important în metabolismul calciului şi al fosforului. Importanţa ei este considerabilă în procesul de osificare a întregului sistem osos, de unde rolul ei la copii în prevenirea rahitismului. 13.1.2.1. CARENŢA DE VITAMINĂ D - RAHITISMUL Rahitismul este o boală care apare la copii. Etiopatogenie, este vorba de o lipsă a vitaminei D sau a calciului şi fosforului. Rahitismul este primitiv, când este vorba de un aport exogen insuficient, sau secundar, datorită unor tulburări digestive cronice, care produc dereglări importante în metabolismul Ph şi Ca (hipofosfatemie şi hipocalcemie). Din această cauză calciul nu se va mai depune la nivelul oaselor, întârziindu-se deci osificarea; oasele vor rămâne moi. Simptomatologie: clinic sunt trei perioade în evoluţia rahitismului, şi anume: a) Perioada primară, caracterizată prin tulburări digestive care apar la etatea de 1 - 2 ani (diaree, vărsături, întârzierea apariţiei dinţilor). b) Perioada a doua este cea mai caracteristică, dar şi cea mai severă. Apar deformaţii osoase, fontanelele rămân deschise, capul este mare, cu oasele frontale mărite; apar mă-tăniile condro-costale, sternul "în carenă", iar coloana vertebrală poate prezenta deviaţii fie în sens posterior, numite cifoză, fie în sens lateral, numite scolioze. Alteori aceste deviaţii se realizează împreună, antrenând şi toracele, care devine asimetric, constituind toracele cifo-scoliotic. Tulburările digestive pot persista, abdomenul este mare lăţit, "batracian", cu hepato-splenomegalie. Copilul nu se poate dezvolta. Aceste deformări osoase, în cazul în care sa-u constituit, rămân definitive - copiii rămân schilozi. c) Perioada de remisiune sau caşexie şi exitus printr-o infecţie intercurentă (pneumopatie acută, tuberculoză etc.). Tratamentul este profilactic şi curativ. Profilaxia costă din: expunerea la soare a copilului (helioterapia) şi alimentaţie bogată în vitamina D - untul, laptele, gălbenuşul de ou, ficatul să nu lipsească din hrana copilului, iar iarna se va administra şi vitamina D2 forte injectabilă. Curativ: se administrează o alimentaţie bogată în vitamina D2 şi cât mai variată, se dă copilului vitamina D2 şi se aplică un tratament cu ultraviolete naturale sau artificiale (15 -20 de şedinţe, în mai multe serii). 13.1.2.2. OSTEOPATIA DE CARENŢĂ Etiopatogenie: apare în aceleaşi condiţii de alimentaţie, ca şi rahitismul. Interesează toate vârstele - copiii (unde fenomenele sunt de tip rahitiform) şi adulţii, în special femeile, la care se produc decalcifieri la nivelul oaselor, fie de tip osteoporotic (coloană vertebrală), fie de tip osteomalacic (coloană vertebrală), fie de tip osteomalacic (bazin), tulburări explicate patogenetic prin dereglările în metabolismul Ca şi Ph datorite lipsei vit. D. Simptomatologie: la copii, creşterea este încetinită, apar atrofii musculare şi mersul este clătinat (mers de raţă). La adulţi apar durerile osoase şi articulare. Examenul radiologie (care evidenţiază decalcifierea) completează simptomatologia şi lămureşte diagnosticul. Evoluţie-Complicaţii: evoluţia este lentă şi progresivă. Deformările rahisului (cifoză, scolioză) şi fracturile spontane pot complica boala. Tratament: dietetic (alimentaţie bogată în Ca, Ph, vit. D); fizioterapie (U.V. naturale sau artificiale, balneoterapie, electroterapie); tratament medicamentos (vit. D, injectabilă, 600 000 u.i. la o lună). Profilaxia se referă la o alimentaţie echilibrată şi la tratamentul afecţiunii digestive care împiedică absorbţia de vit. D. . 13.1.2.3. TETANIA SAU SPASMOFILIA Tetania sau spasmofilia este caracterizată, pe lângă hipocalcemie şi hipofosfatemie, şi prin dereglări endocrine paratiroidiene. Boala va fi descrisă la capitolul discriniilor. Calciul sanguin, de la 9 - 11 mg% - cât este normal - scade. Bolnavii fac accesul sau criza de tetanie, caracterizată patogenetic printr-o excitabilitate neuro-musculară crescută. Clinic, aceasta se traduce printr-o contractură a muşchilor, realizând "mâna de mamoş" (semnul Trousseau) - semn patognomonic - sau spasm pe musculatura digestivă, respiratorie (când se produc sufocaţii) şi o stare de iritabilitate nervoasă deosebită. Calciul administrat intravenos (bromură de calciu sau clorură de calciu) remite criza, rămânând ca ulterior să se trateze tetania latentă (vezi capitolul "Boli endocrine"). 13.1.3. VITAMINA E (tocoferol) Origine: numită şi tocoferol sau vitamina antisterilă, este de origine mixtă - vegetală şi animală. Se găseşte îndeosebi în graminee (cereale, ţelină, măceş, andive, varză, fasole, mazăre, salată, spanac, mere, seminţe de măr), uleiuri vegetale, ca şi în lapte, brânzeturi, ouă carne, unt. Proprietăţi: Rezistă la temperaturi mari (200°); are o rezistenţă mai scăzută la ultraviolete şi oxigen; este distrusă de grăsimile râncede. Ea are proprietăţi antioxidante şi de protecţie faţă de vitaminele A şi D. Are rol în metabolismul lipidelor, glucidelor şi proteinelor (în sinteza hormonilor hipofizei anterioare), în metabolismul mineral şi al apei (edemele cronice). Rolul său cel mai important este în menţinerea troficităţii aparatului germinativ. Carenţa de vitamină E la bărbat este mai gravă, alterând ireversibil funcţia de reproducere. La femeie, compromite sarcina şi evoluţia ei prin moartea fătului, de unde şi numele de vitamina fertilităţii sau antisterilă. Mai menţionăm rolul său antiinfecţios (în neuroviroze) şi antiscleros (scleroze pulmonare, Dupuytren etc.), ca şi rolul său în combaterea distrofiilor musculare şi osoase. în comerţ se prezintă sub formă de fiole sau de drajeuri. 13.1.3.1. CARENŢA DE VITAMINA E Etiologie: carenţa apare când alimentaţia este dominată de produse făinoase rafinate, sau în insuficienţele hepato-pancreatice, care împiedică utilizarea vit. E. Patogenie: nidaţia oului fecundat nu se poate face fără vit. E. indispensabilă proliferării endometmlui. Astfel se explică sterilitatea ca şi avortul spontan. De asemenea, moartea embrionului mai este determinată şi de produşii toxici rezultaţi din viciul în metabolismul lipidelor - datorită lipsei vit. E. Simptomatologie: semnele sunt variate - la fete pubertatea este întârziată iar la femei apar tulburări în ciclu (dismenoree, polimenoree etc.); sterilitatea este aproape certă atât la bărbat, cât şi la femeie, iar avortul spontan apare în primele trei luni. Diagnosticul este foarte dificil, anamneză fiind de extremă importanţă. Evoluţie-Prognostic: evoluţia este severă şi prognosticul rezervat în formele când carenţa este marcată. Tratament-Profilaxie: o alimentaţie bogată în vit. E (pâine neagră, lăptuci, ouă, lapte etc.), ca şi administrarea de vit. E. în drajeuri sau infecţii intramusculare constituie şi tratamentul, şi profilaxia bolii. 13.1.4. VITAMINA K Origine: se găseşte în produse vegetale, ca urzici, varză, roşii, conopidă, morcov, cartofi, unele bacterii, cât şi în ficat. Se cunosc două vitamine K (K1; K2)sintetic, a fost preparată vitamina K3. în organism este sintetizată de flora microbiană intestinală. Proprietăţi: vitamina K rezultată la nivelul intestinului şi ajunsă la ficat contribuie la sinteza protrombinei - factor important în procesul de coagulare. în stare normală nu poate exista avitaminoză K, dat fiind sinteza ei de către flora bacteriană intestinală ami-lotică şi proteolitică. 13.1.4.1. CARENŢA DE VITAMINĂ K 'Etiopatogenie: carenţa de vit. K o întâlnim: când flora microbiană intestinală este sterilizată prin folosirea de antibiotice cu spectru larg de acţiune şi timp îndelungat; în cazuri de leziuni hepatobiliare şi intestinale; la nou-născut, când lipseşte flora microbiană intestinală. în toate aceste cazuri, va scădea protrombina - datorită lipsei vit. K. sau tulburărilor de resorbţie generate de sărurile biliare - şi se va produce sindromul hemoragie. Simptomatologie: carenţa de vit. K. se traduce clinic prin apariţia hemoragiilor - fie externe (epistaxix, hematoame etc.), fie interne (melene, hematemeze, hematurii etc.). Evoluţie-Complicaţii: evoluţia este progresivă şi poate fi agravată de complicaţiile he-moragice - în cazurile de leziuni hepatice severe. Altfel, carenţa are un prognostic favorabil. Tratament-Profilaxie: se administrează ceea ce lipseşte organismului - vit. K. - în injecţii intramusculare, una sau mai multe fiole pe zi. Profilactice - atenţie la administrarea antibioticelor, la care se asociază vit. B complex, iaurt, pentru a se evita inhibarea florei microbiene intestinale. 13.1.5. VITAMINA B1 (aneurină, tiamină) Se mai numeşte antinevritică, după rolul ei, sau anti-beriberică, după boala beri-beri, care survine în cazul lipsei vit. Bb din organism. Origine şi rol: se găseşte în vegetale, cele mai bogate surse fiind drojdia de bere, coaja cerealelor (orezul), târâtele; de asemenea, se mai găseşte în carne, ficat, rinichi, ouă. Cu o compoziţie chimică complexă (este singura vitamină cunoscută ce conţine sulf), ea are un important rol în metabolism (glucide, lipide, proteine şi apă). Este diuretică, lipsa ei dând cunoscutul edem din beri-beri, ce poate merge până la anasarcă. De asemenea, are rol important în funcţia sistemelor nervos, muscular şi a cordului, lipsa ei din organism dând naştere avitaminozei Bb numită şi boala beri-beri. 13.1.5.1. BERI-BERI SAU AVITAMINOZA Bx Etiologie: este cunoscută din timpuri foarte vechi, şi a apărut mai înainte la popoarele mari consumatoare de orez decorticat din Extremul Orient, Africa etc.; de asemenea, la alcoolici, diabetici, în unele boli infecţioase, la subnutriţi etc. Simptomatologie: boala se manifestă prin 3 feluri de tulburări: nervoase, cardio-vas-culare şi edeme. Nervoase - interesând îndeosebi sistemul nervos periferic şi dând polinevritele (dureri în extremităţi, paralizai, cu abolirea reflexelor osteotendinoase, atrofii musculare etc.). Cardiace - dispnee, cord mare, insuficienţă cardiacă (neinfluenţată de digitală). Metabolice - edemele maleolare, care se întind până la generalizare dând anasarcă. Digestive - anorexie, greaţă, vomă, constipaţie. Evoluţie-Complicaţii: evoluţia este severă dacă nu se combate carenţa. Ea poate fi agravată prin complicaţii + infecţii diferite, insuficienţă cardiacă, ocluzii intestinale (ileus dinamic). Tratament: a) Curativ - alimentaţie completă (drojdie-de-bere, pâine integrală, carne, ouă etc. şi mai puţine glucide); vit. Bb 20 - 50 - 100 mg/zi injectabilă; tratament fizical, electroterapie, băi galvanice, faradice pentru nevrite, polinevrite etc. b) Profilactic - alimentaţie completă cu conţinut în vit. Bt (drojdie-de-bere, făină integrală de grâu etc.). 13.1.6. VITAMINA B2 (lactoflavina, riboflavina) Origine şi constituţie: numită şi vitamina de creştere, are o răspândire mare în ambele regnuri - animal şi vegetal. Este ubicuitară, găsindu-se în pâinea albă, mazăre, fasolea, verde, spanac, salată, roşii, lapte, carne, ouă. Cu o compoziţie chimică complexă (conţine un glucid numit riboză), este de culoare galbenă, face parte din grupul pigmenţilor numiţi flavine şi este distrusă de ultraviolete. Proprietăţi: riboflavina este un constituent celular, jucând un rol extrem d# important în procesele de creştere şi respiraţie celulară, datorită faptului că intră în componenţa fermentului respirator galben Warburg. Mai are rol metabolic (lipide, proteine, glucide -scade glicemia la diabetici). Paricipă la procesele de oxidare şi fosforilare. 13.1.6.1. AVITAMINOZA B2 (ariboflavinoza) Etiopatogenie: carenţa apare datorită unui aport insuficient sau tulburări digestive (leziuni hepatice, pancretice), iar tulburările în procesele de oxidare şi fosforilare explică fenomenele morbide caracteristice. Simptomatologie: aspectul clinic al acestei carenţe vitaminice este caracterizat printr-o serie de semne, dintre care mai importante sunt: Semne oculare: opacităţile corneei sunt cele mai grave: apoi irite, ambliopii. Orbirea la strălucirea extraordinară a zăpezii la înălţimi mari s-ar datora distrugerii de către razele ultraviolete a riboflavinei (accidente survenite la alpinişti la foarte mari ascensiuni -Himalaya). Semne cutanate şi mucoase: dermatita, stomatita, ca şi cheilita angulară (fisuri la comisurile labiale) sunt caracteristice: părul devine friabil şi se albeşte. Semne nervoase şi sanguine: apatie, facies de Parkinson, ataxie, dismetrie, kinezii, nistagmus, anemie. Evoluţie-Complicaţii: evoluţia este progresivă, dacă persistă carenţa şi leziunile digestive. Complicaţiile redutabile sunt cataracta şi irita. Tratament: boala este rară. Este gravă numai datorită opacităţii corneene. O alimentaţie echilibrată (mai puţine conserve) previne boala, iar vit. B2 riboflavina, 40 - 50 mg per os sau în injecţii intramusculare (fiole de 5 mg sau 10 mg), ca şi ingestia de drojdie-de-bere vindecă avitaminoza. 13.1.7. VITAMINA B12 (cobalamină) Se mai numeşte cobalamină, pentru că este singura vitamină ce conţine în molecula sa un metal, un atom de cobalt. Origine şi rol: a fost izolată din ficat; se mai găseşte în splină şi carne, drojdie-de-bere, pâinea neagră etc; are o frumoasă culoare roşie. Această vitamină joacă un importat rol metabolic - proteic şi lipidic. Participă la sinteza unor acizi aminaţi esenţiali - metionina şi colina -, metionina formând cistina; iar prin metionina şi colină, are rol în metabolismul lipidelor, evitând infiltrarea sau încărcarea grasă a ficatului - acţiune lipotropă; un alt rol îi revine în hematopoieză, de unde indicaţia sa în tratamentul anemiilor. 13.1.7.1. CARENŢA DE VITAMINA B12 Etiopatogenie: carenţa de vit. Bi2 poate fi primitivă - printr-un aport alimentar exogen insuficient (factorul extrinsec) - sau secundară - din cauza lipsei enzimei gastrice (factorul intrinsec) sau prin inhibarea de către antibiotice a florei microbiene intestinale. Patogenic, deficienţa în absorbţia vit. B12, ca şi în utilizarea ei este explicată prin absenţa factorului intrinsec în urma unei suferinţe gastrice (gastrită cronică, ulcer, stomac operat etc.). Simptomatologie: semnele importante sunt: digestive (inapetenţă, greaţă, diaree); sanguine (anemie hipercromă, megaloblastoză şi megalocitoză, leucopenie, neutropenie şi trombopenie); generale (astenie, ameţeli). Diagnosticul se face pe baza semnelor clinice şi a tabloului hematologic - sindromul Biermer (vezi capitolul "Anemii"). Evoluţie-Prognostic: evoluţia este favorabilă dacă diagnosticul este precoce, dar poate fi gravă şi chiar ireversibilă în formele avansate de boală. Tratament: alimentaţia bolnavului bogată în protide, fier, vitamine este tratamentul esenţial. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de vit. BJ2 intramuscular (fiole conţinând 50y şi 1 OOOy), extracte hepatice, preparate cu acid clorhidric şi pepsină pentru mucoasa gastrică (acidopeps - 3 tablete/zi la mese); în cazuri grave, perfuzii în sânge. Profilaxie: un aport alimentar exogen complex, format în special din carne, ficat, rinichi, muşchi, ca şi tratarea afecţiunilor gastrice cronice previn suferinţa. 13.1.8. VITAMINA M (acidul folic) Acidul folie - este format din acizii glutamic şi paraaminobenzoic, legaţi de pteridină - un pigment galben, pe care îl găsim în aripile fluturilor şi în toate alimentele, dar mai mult în ficat, muşchi şi drojdia de bere, spanac. Proprietăţi: şi el are rol în metabolism, participând la sinteza histaminei, metioninei şi colinei, ca şi a acidului ribonucleic, de unde şi rolul său plastic în creştere. De asemenea, stimulează eritropoieza şi leucopoieza (îndeosebi granulocitele), de unde şi indicaţia sa în anemii şi leucopenii (agranulocitoze). 13.1.8.1. CARENŢA DE VITAMINA M Etiopatogenie: o alimentaţie săracă în acid folie, şi unele afecţiuni digestive gastroin-testinale sau hepato-pancreatice pot explica apariţia bolii. Acidul folie este vitamina eri-tropoietică şi granulopoietică. Simptomatologie: leucopenia cu granuloponie, trombocitopenia, şi anemia sunt semnele caracteristice. Evoluţie-Complicaţii: evoluţia este progresivă, dacă nu se înlătură factorii etiologici. Granulopenia ce poate duce la agranulocitoză poate agrava boala şi prin expunerea organismului la o serie de infecţii secundare intercurente. Tratament-Profilaxie: dietoterapia este indicată în primul rând; ea cuprinde o raţie alimentară bogată în verdeţuri, ficat, muşchi, drojdie-de-bere 60 - 90 g/zi etc. Medicamentos, se dă oral sau parenteral acid folie 20 g/zi, doză e atac, şi apoi, doză de întreţinere 5 mg/zi. Profilactic, se recomandă alimentaţia echilibrată şi completă bogată în verdeţuri şi carne. 13.1.9. VITAMINA C (acidul ascorbic) Origine: numită şi antiscorbutică, după rolul său, este universal răspândită în ambele regnuri - vegetal şi animal. Sursa cea mai bogată o dau vegetalele proaspete: citrice, BOLILE PRIN CARENŢE VITAMINICE 605 fructe, ardei verde, măceş, pătrunjel, mărar, varză, roşii etc. De asemenea, o găsim în ficat, rinichi, creier, lapte etc. Proprietăţi: este foarte sensibilă la căldură, fierberea distrugând-o de asemenea, conservarea prin uscare. Are numeroase roluri: antihemoragic, antianemic, antiinfecţios. Este un trasportor de hidrogen, deci participă la procesele de oxidoreducere. Este indispensabilă la formarea colagenului şi ţesutului osos. Combate permeabilitatea şi fragilitatea capilară şi participă la formarea anticorpilor. 13.1.9.1. AVITAMINOZA C (scorbutul) Etiologie: numită cândva şi "boala marinarilor", întrucât aceştia se hrăneau îndeosebi cu alimente conservate, această carenţă mai poate apărea şi în anumite stări fiziologice (sarcină, alăptare) sau patologice (boli infecţioase), când necesitatea de vit. C este mult crescută. Patogenie: hemoragiile se datoresc fragilităţii şi creşterii permeabilităţii capilare. Se adaugă şi factorul trombopenic, iar scăderea proceselor de oxidare determină tulburări cardio-vasculare şi încetarea creşterii. In fine, carenţa de vit. C scade anticorpii şi deci reduce capacitatea de apărare a organismului. Simptomatologie: sunt două categorii de semne mai importante: hemoragice şi generale. Semnele hemoragice: gingivita hemoragică este caracteristică. Durerile cu tumefacţii, ca şi gingivoragiile ce pot duce la necroze şi căderea dinţilor, fac alimentaţia aproape imposibilă. Hemoragiile cutanate (echimoze, purpure, hematoame), ca şi alte hemoragii (epista-xis, hematurie, metroragii, enteroragii) agravează boala. Semnele generale: se traduc printr-o stare de astenie profundă, anorexie, stare sub-febrilă, anemie, sonmolenţă, tahicardie şi scăderea T.A. Examenele de laborator ne arată o anemie cu trombocitopenie. Sângerarea şi coagularea sunt normale, deşi "semnul garoului" (Rumpel-Leede) este precoce şi prezent în peste 90% cazuri. Diagnosticul nu este greu. Anamneză ca şi fenomenele hemoragipare şi cele generale sunt foarte importante. Evoluţie: hipovitaminozele sunt reversibile. Formele de avitaminoze netratate pot fi letale, prin complicaţiile hemoragice (hemoragii cerebrale, pericardice) sau infecţiile intercurente. Tratament: a) Curativ - alimentaţie cu fructe (citrice şi vegetale proaspete şi administrare de vit. Cper os sau în injecţii (100 - 1 000 mg/zi). b) Profilactic: - administrare de vit. C. tablete la marinari, sau în stări deficiente fiziologic, sau în cursul bolilor infecţioase, ca şi o alimentaţie adecvată. 13.1.10. VITAMSNA PP (acidul nicotinic) Numele îi vine de la rolul său pelagro-preventiv. Se mai cheamă şi vitamina anti-pelagroasă. Origine: chimic, este amida acidului nicotinic. Se găseşte răspândită în lumea vegetală şi animală: drojdie-de-bere, ciuperci, fasole, linte, rinichi, grâu, orez, citrice, struguri, etc., ca şi în lapte, carne, ficat, creier, rinichi, peşte etc. Lipsa în principal a vit. PP dă naştere bolii numite pelagră. 13.1.10.1. PELAGRA Denumirea vine de la cuvântul vechi pellagra - piele aspră. Boala a fost semnalată aproape în toată lumea: Europa, Asia, Africa, Australia, America. în ţara nostră, în trecut era endemică; astăzi este pe cale de dispariţie. Etiopatogenie: boala este considerată astăzi: ca un sindrom pluricarenţial, fiind incriminată în principal carenţa acidului nicotinic, a complexului B şi a proteinelor cu valoare mare nutritivă (triptofanul). Lipsa acestor factori duce la un dismetabolism complet. Se ştie că boala apare rnai ales în mediul rural, la populaţia cu un standard de viaţă mai redus şi mare consumatoare de porumb. Dar pelagra apare şi la alte popoare care nu folosesc porumbul în alimentaţie (ex. chinezii), dar care au un regim mai sărac în substanţe proteice. Aceste regimuri pelagroase, nu conţin acizii aminaţi indispensabili organismului - triptofanul. De asemenea porumbul conţine un aminoacid cu valoare nutritivă scăzută - zeina - şi extrem de puţin triptofan. Or, triptofanul, sub acţiunile florei microbiene intestinale, se transformă în acid nicotinic, care în acest fel apare ca cel mai important factor antipelagrogen. Simptomatologie: clinic, deosebim două forme de pelagră - primitivă şi secundară. Forma primitivă apare îndeosebi la populaţia din mediul rural şi în general la subnutriţi sau denutriţi (lagăre, închisori). Forma secundară este determinată de o serie de alţi factori: boli digestive cronice (enterite, rezecţie de stomac, hepatite cronice etc.) alcoolism, eforturi fizice, intense, alte boli infecţioase, unde se administrează antibiotice , ca şi cu ocazia administrării antivita-minelor (Hidrazidă). Ca semne, pelagra se traduce prin triada simptomatică, fiind boala celor 3 "D", adică: dermatita; diareea; demenţa. Cu alte cuvinte, semnele cele mai importante sunt: cutanate, digestive şi nervoase, la care se adaugă semne sanguine, cardio-vasculare şi endocrine (T.A., scăzută, distiroidii, amenoree etc.). Semne cutanate: eritemul pelagros are o valoare patognomonică, fiind poate semnul cel mai caracteristic. Este valoros, fiindcă este şi precoce. Apare primăvara - "eritemul de primăvară" - pe suprafeţele expuse la soare, simetric, pe mâini, picioare, gât. Eritemul se va descuama şi apoi pigmenta. Semne digestive: cel mai important prin constanţa sa este diarea (2-l0 scaune/zi), la care se adaugă colici, stomatite, glosită etc. Semne nervoase: acestea sunt fie neurologice - pareze, paralizii spastice, polinevrite etc. - fie psihice - mai uşoare, sub forma sindromului astenodepresiv - anxios, sau mai grave, sub forma psihozelor cu delir, halucinaţii, agitaţie, confuzie mintală - este instalarea demenţei pelagroase. Triada simptomatică descrisă mai sus caracterizează atacul acut al pelagrei. Semne sanguine: anemie hipercromă sau hipocromă (scade Fe). Stadiul dintre atacuri, adică pelagra cronică, se manifestă prin tulburări nevrotice, digestive şi anemice. Reţinem că anemia este prezentă la pelagroşi. Evoluţie-Complicaţii: pelagra cunoaşte o evoluţie în accese, care nu sunt însă obligatorii. Ele pot absenta, fiind înlocuite cu tulburări digestive şi nervoase, ce dau bolii caracterul cronic. Stadiul cronic, netratat, devine ireversibil, terminându-se cu demenţă. în această situaţie, bolnavii termină prin suicid, sau printr-o complicaţie intercurentă, ori datorită unui atac acut (ex.: "tifosul pelagros" - stare gravă cu aspect tific). Tratament: a) Profilactic: se recomandă un regim alimentar echilibrat, cu alimente protectoare (lapte, ouă, carne, vegetale), evitarea subnutriţiei îndelungate (posturi etc.) şi a alcoolismului (mare consumator de vit. B), ca şi tratarea afecţiunilor digestive cronice. b) Curativ: se instituie alimentaţia completă de 3 000 - 4 000 calorii/zi, interzicându-se mălaiul, alcoolul şi leguminoasele (fasole, mazăre, linte). Tratamentul medicamentos constă în administrarea acidului nicotinic sau nicotina-midei (250 - 500 mg per os) sau de vit. PP injectabilă; de asemenea, vitamine din grupul B: B], B2, B6, Bl2, acid folie, vit. C, drojdie-de-bere, extracte hepatice, fier. Se pot face, în cazurile severe, perfuzii cu plasmă, sânge şi electroliţi (glucoza) sau acizi aminaţi. 13.1.11. VITAMINA P (rutinul) Vitamina p face parte din grupul flavonelor, colorate în galben. Se găseşte în vegetale, fructe, ceai şi îndeosebi în coaja albă a citricelor - de unde şi denumirea de citrin -, ca şi în struguri, prune, frunze verzi. 13.1.11.1. CARENŢA DE VITAMINĂ P Etiopatogenie: carenţa acestei vitamine creşte permeabilitatea vasculară de unde apariţia hemoragiilor cutanate - purpura; de aici, şi numele de vitamina pereţilor vasculari. Aceste tulburări de permeabilitate capilară se datoresc scăderii tonusului vaselor capilare. Simptomatologie: tulburările de permeabilitate sunt caracterizate prin apariţia spontană sau după mici traumatisme a hemoragiilor, sub formă de peteşii. Hemoragiile retiniene sunt grave. Mai rar apar alte forme de hemoragii (gastroragii etc.). Diagnosticul este mai dificil, pentru că trebuie avute în vedere toate celelalte tulburări hemoragiee produse prin carenţe (scorbut, vit. E) sau origine endocrină, toxică etc. Evoluţie-Complicaţii: evoluţia acestei carenţe poate fi progresivă dacă alimentaţia este deficitară. Complicaţiile grave sunt hemoragiile retiniene sau cele cerebrale. Tratament: acesta este dietetic (fructe, citrice etc.) şi medicamentos (tablete sau injecţii cu vit. P). Profilaxie: se recomandă o alimentaţie bogată în vitamina P şi C.

Cum actioneaza vitaminele

Energia de care avem nevoie ca să clipim din ochi, să mişcăm degetele, să respirăm, precum şi necesitatea de a respira, mânca, dormi, toate acestea depind de o serie de interacţiuni chimice importante, care au loc în organismul omului.

Fiecare dintre aceste reacţii chimice, care ne prezintă pe noi drept o minune a naturii, este condiţionată de substanţe auxiliare, numite enzime; enzimele accelerează (catalizează) reacţiile. Fiecare enzimă are nevoie, la rândul său, de anumiţi cofactori sau coenzime pentru a fi activă. Prin coenzime înţelegem vitamine sau substanţe minerale, sau şi vitamine şi substanţe minerale, concomitent.

Organismul nostru este compus în întregime din proteine, grăsimi, hidrati de carbon, vitamine, substanţe minerale etc. Reacţiile chimice, accelerate de enzime şi coenzime, vitamine şi substanţe minerale, de obicei vizează diferite structuri chimice, transformând o moleculă în alta sau deplasând atomii de hidrogen de la unele molecule la altele (în cadrul reacţiilor de oxidare-reducere). Principalele vitamine care participă la aceste reacţii, în calitate de coenzime, sunt: biotina, vitamina B12, acidul folic, acidul nicotinic, pantotenatul, vitamina B6, riboflavina (vitamina B2) şi tiamina. Reacţiile de oxidare-reducere sunt importante pentru noi, deoarece au un rol esenţial în procesul de îmbătrânire.

Oxidarea şi reducerea
Dacă ne-am descompune corpul în cele mai mici elemente componente, s-ar dovedi că suntem o colecţie mare de atomi. Fiecare organ, fiecare ţesut, fiecare proteină, enzimă sau celulă este compusă din această garnitură. Atomii corpului nostru se află în stare de echilibru sau sunt electroneutri; toţi electronii lor sunt cuplaţi. Electronii sunt particulele cu sarcină negativă, care se rotesc în perechi în jurul nucleului sau centrului atomic, format din particule cu sarcină pozitivă sau fără sarcină, adică neutre.

In mod normal, cantitatea particulelor pozitive din nucleu coincide cu numărul particulelor negative, care se rotesc pe orbite în jurul nucleului, atomul fiind în stare de echilibru electric. Totuşi, dacă toţi atomii din organismul nostru ar fi în permanenţă în stare de echilibru electric, nu am putea trăi. Viaţa noastră depinde de producerea energiei în urma mişcării electronilor şi atomilor de la o moleculă la alta.

Astfel de reacţii se numesc reacţii de oxidare-reducere şi au loc în fiecare celulă, în structurile ei interne, numite mitocondrii. Ne putem imagina mitocondriile ca pe nişte mici centrale electrice.
Denumirea de ,,redox" provine de la numele celor două faze ale acestui tip de reacţii: reducere (reduction) - procesul în urma căruia molecula obţine de la o altă moleculă un electron - şi oxidare (oxidation) - procesul invers, de pierdere sau cedare altei molecule a unui electron.

In urma procesului de oxidare, electronul cedat sau pierdut încalcă echilibrul electric al moleculei şi, astfel, transformă molecula în aşa-numitul radical liber. Odată apărut, radicalul liber devine foarte activ din punct de vedere chimic, încercând să îşi cupleze electronul liber cu unul dintre electronii altor molecule. Apariţia unui radical liber declanşează un lanţ de reacţii biochimice: atomul A ia un electron de la atomul B, B ia de la C, C de la D etc. Totul este în ordine atâta timp cât reacţiile în lanţ se află sub control.

Cum actioneaza vitaminele · despre sanatate · DESPRE VITAMINE · sanatateverde · Vitamine

Cum actioneaza vitaminele

Cum actioneaza vitaminele

Energia de care avem nevoie ca să clipim din ochi, să mişcăm degetele, să respirăm, precum şi necesitatea de a respira, mânca, dormi, toate acestea depind de o serie de interacţiuni chimice importante, care au loc în organismul omului.

Fiecare dintre aceste reacţii chimice, care ne prezintă pe noi drept o minune a naturii, este condiţionată de substanţe auxiliare, numite enzime; enzimele accelerează (catalizează) reacţiile. Fiecare enzimă are nevoie, la rândul său, de anumiţi cofactori sau coenzime pentru a fi activă. Prin coenzime înţelegem vitamine sau substanţe minerale, sau şi vitamine şi substanţe minerale, concomitent.

Organismul nostru este compus în întregime din proteine, grăsimi, hidrati de carbon, vitamine, substanţe minerale etc. Reacţiile chimice, accelerate de enzime şi coenzime, vitamine şi substanţe minerale, de obicei vizează diferite structuri chimice, transformând o moleculă în alta sau deplasând atomii de hidrogen de la unele molecule la altele (în cadrul reacţiilor de oxidare-reducere). Principalele vitamine care participă la aceste reacţii, în calitate de coenzime, sunt: biotina, vitamina B12, acidul folic, acidul nicotinic, pantotenatul, vitamina B6, riboflavina (vitamina B2) şi tiamina. Reacţiile de oxidare-reducere sunt importante pentru noi, deoarece au un rol esenţial în procesul de îmbătrânire.

Oxidarea şi reducerea
Dacă ne-am descompune corpul în cele mai mici elemente componente, s-ar dovedi că suntem o colecţie mare de atomi. Fiecare organ, fiecare ţesut, fiecare proteină, enzimă sau celulă este compusă din această garnitură. Atomii corpului nostru se află în stare de echilibru sau sunt electroneutri; toţi electronii lor sunt cuplaţi. Electronii sunt particulele cu sarcină negativă, care se rotesc în perechi în jurul nucleului sau centrului atomic, format din particule cu sarcină pozitivă sau fără sarcină, adică neutre.

In mod normal, cantitatea particulelor pozitive din nucleu coincide cu numărul particulelor negative, care se rotesc pe orbite în jurul nucleului, atomul fiind în stare de echilibru electric. Totuşi, dacă toţi atomii din organismul nostru ar fi în permanenţă în stare de echilibru electric, nu am putea trăi. Viaţa noastră depinde de producerea energiei în urma mişcării electronilor şi atomilor de la o moleculă la alta.

Astfel de reacţii se numesc reacţii de oxidare-reducere şi au loc în fiecare celulă, în structurile ei interne, numite mitocondrii. Ne putem imagina mitocondriile ca pe nişte mici centrale electrice.
Denumirea de ,,redox" provine de la numele celor două faze ale acestui tip de reacţii: reducere (reduction) - procesul în urma căruia molecula obţine de la o altă moleculă un electron - şi oxidare (oxidation) - procesul invers, de pierdere sau cedare altei molecule a unui electron.

In urma procesului de oxidare, electronul cedat sau pierdut încalcă echilibrul electric al moleculei şi, astfel, transformă molecula în aşa-numitul radical liber. Odată apărut, radicalul liber devine foarte activ din punct de vedere chimic, încercând să îşi cupleze electronul liber cu unul dintre electronii altor molecule. Apariţia unui radical liber declanşează un lanţ de reacţii biochimice: atomul A ia un electron de la atomul B, B ia de la C, C de la D etc. Totul este în ordine atâta timp cât reacţiile în lanţ se află sub control.

DESPRE VITAMINE

Vitaminele sunt substante organice necesare cresterii si bunei functionari a organismului, pe care organismul le fabrica in cantitate insuficienta pentru a-si acoperi nevoile (vitaminele B6, B8, D, K) sau pe care nu le poate sintetiza.
Vitaminele trebuie deci aduse prin alimentatie sau, in lipsa, prin medicamente. Toate sunt continute in laptele matern, dar nu intotdeauna in cantitati suficiente (vitamina K, in special, trebuie sa faca obiectuk unei suplimentari medicamentoase sistemice la nastere). Structura chimica si rolul biologic al celor treisprezece vitamine cunoscute in zilele noastre (acid folic, vitaminele A, B1, B2, B5, B6, B8, B12, C, D, E, K si PP) sunt foarte diferite. De altfel, vitaminele actioneaza in doza mica, singure sau in mod sinergic, si nu au nici o valoare energetica.
Vitaminele se clasifica, de obicei, in doua grupe: vitamine hidrosolubile (solubile in apa), care grupeaza vitamina C si vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B8, B12, PP), si vitamine liposolubilecare grupeaza vitaminele A, D, E si K.
VITAMINA A
Vitamina liposolubila, indispensabila functiei vazului (indeosebi vederii crepusculare), cresterii, sistemului imunitar,metabolismului hormonilor steroizi, diferentierii tesuturilor, etc.

NECESITATI SI RESURSE: Aporturile zilnice recomandate de vitamina A sunt de 800 micrograme pentru femeile adulte, copii dupa 10 ani (mai putin inainte de aceasta varsta) si persoanele in varsta, de 1 000 micrograme pentru barbatii adulti, adolescenti si femeile gravide si de 1 300 micrograme pentru femeile care alapteaza.

Aceasta vitamina se gaseste in numeroase alimente, unele de origine animala - ficat, oua, peste gras, lapte integral si produse lactate nedegresate (unt, smantana) -, altele de origine vegetala: fructe si legume verzi, galbene (lamai grepfruturi) sau portocalii (mango, portocale, morcovi) contin, de fapt carotenoide, care se transforma partial in vitamina A in organism. Ea este, de asemenea, sensibila la prelucrarea termica a alimentelor.

CARENTA. Carenta de vitamina A, legata de un aport alimentar insufucient sau de anomalii digestive (malabsorbtie), este rara in tarile dezvoltate, dar foarte frecventa in tarile in curs de dezvoltare, unde ea constituie principala cauza de cecitate la copil. Unul dintre primele sale simptome este hemeralopia (scaderea acuitatii vizuale in penumbra), care poate fi asociata cu o uscaciune oculara (xeroftalmie) si
cutanata.UTILIZAREA TERAPEUTICA SI HIPERVITAMINOZA. Administrarea de vitamina A este indicate in carenta corespunzatoare si in caz de acnee, de psoriazis sau de ihtioza (boala cutanata cronica ce este caracterizata printr-o piele groasa, uscata si aspra la pipait).
Aporturile excesive de vitamina A, in principal de origine medicamentoasa, dar care pot fi si de origine alimentara (supraconsum de ficat, de exemplu), sau toxice, intoxicatia acuta se manifesta prin dureri de cap, printr-o somnolenta, prin tulburari cutanate; intoxicatie cronica, care survine dupa mai multe luni, chiar dupa ani, de supraconsum, provoaca greturi, tulburari cutanate (descuamare), atingeri hepatice (ciroza), dureri si, la copil, anomalii osoase responsabile de o intarziere a cresterii. In sfarsit, la femeia gravida, o hipervitaminoza risca sa provoace malformatii ale fatului, indeosebi ale sistemului sau nervos.
VITAMINA B1
Vitamina hidrosolubila care intervine mai ales in metabolismul energetic al celulelor.
NECESITATI SI RESURSE. Aporturile recomandate de vitamina B1 sunt de la 0,4 la 1, 2miligrame pe zi pentru copii, de 1,3 miligrame pentru adolescenti si pentru femei, si de 1,5 miligrame pentru subiectii de sex masculin, ele sunt mai ridicate in caz de sarcina, de alaptare si, de asemenea, in caz de alcoolism cronic (deoarece atunci necesitatile cresc in timp ce aporturile alimentare sunt adesea insuficienate). Vitamina B1 se mai gaseste in numeroase alimente: germenul si invelisul extern al cerealelor complete, drojdia de bere, legumele uscate, carnea (mai ales cea de porc si unele maruntaie ca ficatul si rinichii), pestele, ouale, laptele si produsele lactate etc. Aceasta vitamina este sensibila la actiunea caldurii, in mediu umed, la lumina si pH-urile neutru si alcaline; pierderile prin preparare difera dupa modul de preparare (bicarbonatii, in special, antreneaza distrugerea ei).
CARENTA SI HIPERVITAMINOZA. Daca beriberi, provocat de o carenta extrema de vitamina B1, a devenit o boala rara in tarile industrializate, aici se intalnesc cazuri, mai putin grave, de carenta, legata de un aport alimentar insuficient la subiectii alcoolici, ori cu o alimentatie prin perfuzii nesuplimentate; acesta carente antreneaza o oboseala, o pierdere a apetitului si a greutatii corporale, si tulburari neurologice (polinevrita), psihice, cardiace si digestive, reversibile, prin administrarea de vitamina B1. Riscul de hipervitaminoza este foarte mic, vitamina B1 nedevenind toxica decat la doze foarte mari (de 100 ori mai mari decat aporturile zilnice recomandate)
VITAMINA B2
Vitamina hidrosolubila ce intervine in reactiile care elibereaza energia necesara celulelor, precum si in metabolismul lipidelor, proteinelor si a glucidelor.

NECESITATI SI RESURSE. Aporturile zilnice recomandate sunt de 0,6 pana la
1,4 miligrame pe zi pentru copii, de 1,5 miligrame pentru femei si adolescenti, si de 1,8 miligrame pentru barbati si pentru femeile gravide sau care alapteaza.

Principalele surse alimentare de vitamina B2 sunt laptele si produsele lactate, ouale, carnea (mai ales organele), pestele, legumele su frunze verzi si drojdia de bere. Aceasta vitamina este rezistenta la caldura, dar foarte sensibila la lumina si pH-ul alcalin; ea poate disparea partial in apa de fierbere a alimentelor.
CARENTA. Carenta de vitamina B2, legata, in principal, de o malabsorbtie digestiva , de un aport alimentar insuficient sau de un consum excesiv de alcool, poate antrena leziuni ale pielii si ale mucoaselor, precum si tulburari ocluzale.

UTILIZARE TERAPEUTICA. Administrarea de vitamina B2 este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de perles (inflamatie a comisurii buzelor) si de crampe musculare.
VITAMINA PP (B3)
Vitamina hidrosolubila implicata in reactiile de oxidoreducere ale celulei. Vitamina PP, denumita in Franta si vitamina B3, corespunde la doi compusi: acidul nicotinic si nicotinamida.
NECESITATI SI RESURSE. Aprturile nutritionale recomandate de vitamina PP sunt 6 pana la 14 miligrame pe zi pentru copil, de 15 pana la 18 miligrame in cursul sarcinii sau alaptarii.
Principalele surse alimentare sunt: carnea (ficatul si rinichii), pestele, ouale, drojdia de bere, cerealele si ciupercile. Organismul poate sa o si fabrice pornind de la un acid, triptofanul. Vitamina PP este stabila la lumina, la caldura si rezistenta la oxidare.

CARENTA. Carenta in vitamina PP, descrisa sub termenul de pelagra, este rara si rezulta fie prin aporturi alimentare insuficiente, fie din interactiuni medicamentoase (unele antituberculoase si antiparkinsoniene). In tarile industrializate, ea afecteaza indeosebi subiectii varstnici, alcoolici sau supusi unei hraniri parenterale (prin perfuzii), nesuplimentate cu vitamina PP. Ea se traduce printr-o oboseala, pierdere a apetitului, apoi prin tulburari cutanate, digestive, psihice si hematologice si se trateaza prin administrare medicamentoasa de vitamina PP.

UTILIZARE TERAPEUTICA.
Luarea de doze mari de acid nicotinic permite reducerea eficace a nivelului sangvin de colesterol; totusi, ea este in general prost suportata. Trebuie, deci, luate precautii, mai ales in caz de insuficienta renala. Luarea de doze mari de acid nicotinic este categoric contraindicata in caz de ulcer gastroduodenal sau de diabet.
VITAMINA B5
Vitamina hidrosolubila care joaca un rol important in metabolismul energetic al celulelor (indispensabil degradarii glucidelor, lipidelor si anumitor acizi aminati si sintezei acizilor grasi si colesterolului) si participa la formarea anumitor hormoni.

NECESITATI SI RESURSE. Aporturile nutritionale recomandate in vitamina B5 sunt de 3 pana la 8 miligrame pe zi pentru copii, de 10 miligrame pentru adolescenti si pentru femei.
Vitamina B5 se gaseste in majoritatea alimentelor, cele mai bogate fiind drojdia de bere, carnea (mai ales ficatul si rinichii), ouale, produsele lactate, legumele uscate si pestele. Aceasta vitamina este sensibila la caldura si la mediile acide si alcaline
.
CARENTA. Starile de carenta sunt exceptionale si nu se observa decat in caz de denutritie severa sau de nutritie parenterala (prin perfuzii) exclusiv si nesuplimentata in vitamina, B5. Ele se traduc printr-o oboseala, tulburari digestive (greturi, diaree, dureri), cutanate (caderea parului, ulceratii) si neurologice (dureri de cap, senzatie de arsura a extremitatilor etc.). Reversibile, aceste tulburari sunt tratate prin administrare medicamentoasa de vitamina B5.
VITAMINA B6
Vitamina, hidrosolubila care intervine indeosebi in metabolismul acizilor aminati, glicogenului, steroizilor, hemoglobinei, enzimelor si in sinteza unor neurotransmitatori (substante chimice care permit transmisia influxului nervos), precum si in reactiile imunitare. Termenul de vitamina, B6 grupeaza trei substante inrudite, intre care cea mai cunoscuta este piridoxina, celelalte doua fiind piridoxamina si piridoxalul.

NECESITATI SI SURSE. Aporturile zilnice recomandate sunt de la (1,6 la 1,8 miligrame pentru copii, de la 2 la 2,2 miligrame pentru adolescenti si pentru adulti; ele sunt ceva mati mari (aproximativ 2,5 miligrame) pentru femeile gravide, care alapteaza sau care iau contraceptive orale. Vitamina, B6 este prezenta in numeroase alimente intre care drojdia de bere, carne, (ficatul si rinichii mai ales), pestele, cerealele, legumele proaspete si uscate, fructele (oleaginoase, in special) si laptele; de altfel, flora tubului digestiv sintetizeaza o anumita cantitate de vitamina 136. Aceasta vitamina se altereaza la lumina.
CARENTA. Carente rare se pot observa in caz de aport alimentar insuficient, de malabsorbtie digestiva (mai ales la subiectii alcoolici), de crestere a necesitatilor, in anumite boli genetice si in cursul unor tratamente (luarea de izoniazidu sau de estroprogestative, hemodializa). Ele se manifesta printr-o pierdere in greutate, prin atingeri cutanate (piele uscata si pruriginoasa), prin tulburari neurologice, printr-o glosita (inflamatie a limbii), printr-o anemie, printr-o iritabilitate, chiar printr-o depresiune.

UTILIZARE TERAPEUTICA SI HIPERVITAMINOZA. Administrarea de
vitamine B6 sub forma medicamentoasa este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de polinevrita (atingere a sistemului nervos periferic), de boala genetica ce perturba metabolismul acestei vitamine, de
hemodializa sau de alimentalie prin perfuzii. Riscul de hipervitaminoza este mic, vitamina, B6 nedevenind toxica decut in doze ridicate (de 50 oti mai mari decat aportul zilnic recomandat). Luarea indelungata de doze mari de vitamina, B6 poate totusi sa se afle la originea unei polinevrite. Vitamina B6 este contraindicata in caz de tratament cu levodopa, un antiparhinsonian.
Vitamina, hidrosolubila care intervine in degradarea acizilor grasi, anumitor acizi aminati si a glucozei, si, de asemenea, in sinteza acizilor grasi. SINONIME: biotin,, vitamina, H.

NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 50 la 90 micrograme pe zi in timpul copilariei, de la 100 la 300 micrograme incepand din adolescenta. Vitamina B8 provine din alimentatie (drojdie de bere, carne ficat si rinichi, indeosebi, ,galbenus de ou, produse lactate, anumite legume), dar ea mai este sintetizata partial si de catre flora intestinala. Este o vitamina, stabila la caldura, dar sensibila la oxigen si la lumina.

CARENTA. Carenta in vitamina B6 este un fapt exceptional. Ea se manifesta printr-o oboseala, o pierdere a apetitului, o inflamare a pielii si a limbii (glosita), o cadere a parului, greturi, convulsii. Ea survine intr-un context foarte deosebit: nutritia prin perfuzii nesuplimentate in vitamina B8 sau bolile ereditare ale metabolismului acestei vitamine (deficit in anumite enzime ca biotinidaza sau holocarboxilaz-sintetaza).

UTILIZARE TERAPEUTICA. Vitamina B8 este utilizata in carenta corespunzatoare.
VITAMINA B12
Vitamina hidrosolubila care joaca un rol in maturarea globulelor rosii plecand de la celulele-mama si in sinteza unor acizi grasi si anumitor acizi aminati. SINONIM: cianocobalamina.

NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate, minime si usor de acoperit printr-o alimentatie echilibrata, sunt de 1 pana la 2 micrograme pe zi pentru copii, de 3 micrograme pentru adolescenti sau pentru adulti, de 4 micrograme pentru femeile gravide sau care alapteaza. Vitamina B12 se gaseste in toate produsele animale indeosebi in ficat. Ea este relativ stabila la caldura si la aer dar mai sensibila la lamina si la radiatiie ultraviolete precum si la acizi si baze.

METABOLISM SI CARENTA. Absorbtia intestinala a vitaminei B 12 are loc in ultima parte a intestinului subtire Ea nu este posibila decat in prezenta unei glicoproteine sectretate de stomac, denumita factor intrinsec. Carenta in vitamina
B12, care nu este rara in tarile industrializate, poate rezulta deci fie, in mod exceptional, prin aporturi alimentare insuficiente (regim vegetarian), fie dintr-o gastrectomie (ablatie a stomacului) sau dintr-o o boala responsabila de o anomalie a secretiei de factor intrinsec, precum boala lui Biermer; aceasta carenta poate, sa mai provina dintr-o anomalie, dintr-o ablatie a prrtiunii terminate a intestinului subtire si, in mod exceptional, dintr-o infectie cronica a intestinului subtire. In sfarsit, o carenta in vitamina B 12 nu este deloc rara la persoanele in varsta. Ficatul, care stocheaza vitamina B 12, poate disimula o insuficienta de aport sau o tulburare a absorbtiei timp de 3 sau 4 ani. In continuare, apar primele semne ale carentei: oboseala generala, pierdere a apetitului, tulburari hematologice (anemie megaloblastica), neuropsihiatrice (senzatie de arsura cutanata, nevrita optica inflamatie a nervului optic, pierderi de memorie, labilitate a starii de spirit, depresie) si mucoase (limba depapilata).

UTILIZARE TERAPEUTICA. Vitamina B 12, administrata in injectii intramusculare, este indicata in carenta corespunzatoare. Ea este utilizata, de asemenea, in doze mari ca analgezic. Injectiile intravenoase cu unul dintre derivatii ei, hidroxocobalamina, sunt practicate in caz de intoxicatie cu cianura. Administrarea medicamentoasa de vitamina B 12 este contraindicata in rare cazuri (anumite cancere, indeosebi).
VITAMINA C
Vitamina hidrosolubila implicata in productia de glucocorticosteroizi si de anumiti neurotransmitatori (substante care permit transrnisia influxului nervos), in metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic si al anumitor acizi aminati, in neutralizarea radicalilor liberi si a nitrozaminelor, in reactii imunologice, care faciliteaza absorbtia fierului la ivelul tubului digestiv. SINONIM: acid ascorbic.

NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate de vitamina C sunt de 35 pana la 65 miligrame pe zi pentru copil, de la 60 la 100 miligrame pentru adulti si adolescenti. Pentru fumatori este recomandat un aport crescut, de ordinul a 120 miligrame pe zi. Principalele surse alimentare de vitamina C sunt legumele si fructele crude, precum si cartofii. Aceasta vitamina este usor oxidabila si foarte sensibila la caldura si la radiatii infrarosii si ultraviolete.

CARENTA. Carenta in vitamina C, rara in tarile in curs de dezvoltare si exceplionala in tarile industrializate. este responsabila de scorbut. Cauzata de un sport alimentar insuficient, unei malabsorbtii digestive, unei cresteri a necesitstilor sau unei eliminari excesive, carenta apare de cele mai multe ori la subiectii varstnici, alcoolici, suferind de malabsorbtie cronica sau supusi unei hraniri prin perfuzii nesuplimentate in vitamina C. Ea se traduce printr-o oboseala, prin dureri osteoarticulare, edeme, o gingivita, hemoragii. Starile de subcarenta (stadiul care precede carenta) ar fi mult mai numeroase, iar actualmente se pune intrebarea referitoare la eventualele relatii intre un defect de aport in vitamina C si diverse boli (cancer, boli cardiovasculare, cataracta etc.).
UTILIZARE TERAPEUTICA SI HIPERVITAMINOZA. Administrarea de vitamina C este prescrisa pe cale orala in tratamentul carentelor corespunzatoare, al starilor de oboseala, al unor tulburari capilare si venoase, iar pe cale intravenoasa in caz de methemoglobinemie ( crestere anormala a concentratiei sangvine de methemoglobina, molecula incapabila sa transporte oxigenul). In schimb, contrar unei idei raspandite, vitamina C nu are nici o influenta asupra virusului gripal. Luarea excesiva de vitamina C (prin suplimentare medicamentoasa) poate antrena o agitatie si insomnii, dar ea nu este periculoasa, excesul fiind eliminat prin urina si fecale. Pentru doze egale sau mai mici de 1 000 miligrame pe zi, nu exista nici un fel de contraindicatii. Doze mai mari nu trebuie administrate in caz de hemocromatoza (boala consecutiva acumularii de fier in tesuturile organismului), de litiaza renala oxalica, de deficit in gluco-6-fosfat dehidrogenaza sau de insuficienta renala.
VITAMINA D
Vitamina liposolubila necesara absorbtiei intestinale de calciu si fixarii sale in oase, precum si reabsorbtiei fosforului de catre rinichi, care joaca un rol esential si in alte fenomene biologice ca diferentierea celulara si imunitatea.
SINONIM: calciferol.

NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 10 la 15 micrograme pe zi pentru copil, de 10 micrograme pentru adult, de 15 micrograme in timpul sarcinii si alaptarii, si de 12 micrograme pentru subiectul varstnic. Vitamina D prezenta in organism are o origine dubla: endogena, prin transformarea in piele a colestcrolului sub influenta radiatiilor ultraviolete (vitamina D3)si exogena prin alimentatie (vitamina D2 din vegetate si vitamina D3 din produsele animale). Alimentele cele mai bogate in vitamina D sunt ficatul pestelui slab (ulei din ficat de morun), pestele gras, galbenusul de ou, ficatul,laptele integral si produsele lactate nedegresate (unt, in special). Aceasta vitamina este foarte sensibila la caldura, la lumina, la oxigen si la mediile acide.

CARENTA. Carenta in vitamina D antreneaza o decalcifiere osoasa care provoaca un rahitism la copil si, la adult, o osteomalacie, ce se traduce prin deformatii osoase si este insotita de tulburari biologice (cresterea nivelurilor sangvine le parathormon, de fosfataze alcaline, scaderea nivelului sangvin de fosfor, nivelul sangvin al calciului fiind normal sau scazut). In tarile industrializate, multumita administririi medicamentoase sistematice de vitamina D sugarilor, rahitismul a devenit o boala exceptionala ca aparitie. In situatii particulare se poate observa o carenta la adult: persoane in varsta, alcoolice sau care sufera de o malabsorblie digestiva cronica, de o insuficienta renala cronica sau de o insuficienta hepatica, de o hipotiroidie sau, inca, in caz de interactiune medicamentoasa (luarea de anumite anticonvulsivante, barbiturice, hidantoine) sau antituberculoase Rrifampicinul. Carentele in vitamina D se trateaza prin administrare medicamentoasa (pe cale orala) a acestei vitamine.
HIPERVITAMINOZA. Administrarea de doze excesive de vitamina D poate provoca o intoxicatie: dureri de cap, lipsa de apetit, varsaturi, tulburari osteoarticulare (dureri, crampe), hidroelectrolitice (hipercalcemie, hipercalciurie) si renale (deshidratare, indeosebi), calcificare a organelor (rinichi, inima, plamani, vase sangvine); in plus, la femeia gravida, o hipervitaminoza D risca sa antreneze malformatii fetale.
VITAMINA E
Vitamina liposolubila indispensabila unei bune stabilizari a membranelor celulare, mentinerii activitatii unor enzime, agregarii plachetelor sangvine si protectiei globulelor rosi impotriva substantelor oxidante (radicali liberi, de exemplu). S-ar parea si ca vitamina E incetineste imbatranirea celulelor; in sfarsit lucrari din ce in ce mai numeroase sugereaza ca aceasta vitamina joaca si un rol protector impotriva bolilor coronariene. Termenul de vitamina E grupeaza, in fapt, 4 substante denumite tocoferoli: alfa-tocoferolul (cel mai activ), beta-tocoferolul si gamma-tocoferolul (care au o activitate vitaminica mai redusa), si delta-tocoferolul (practic inactiv).

NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 3 la10 miligrame pe zi pentru copil si de aproximativ 12 miligrame pentru adolescent si adult. Sursele alimentare cele mai importante de vitamina E sunt vegetalele (uleiuri si margarine vegetate bogate in acizi grasi polinesaturati, fructe uscate oleaginoase - alune -, germeni de cereale, legume verzi), dar si sursele animale (ficat, galbenus de ou, ant). Aceasta vitamina este relativ stabila la caldura, la lumina si in mediu acid, dar foarte sensibila la oxidare in mediu alcalin.

CARENTA. In tarile industrializate, carenta in vitamina E este rara si survine in contexte deosebite: copil prematur, subiect afectat de o malabsorbtie digestiva cronica (boala lui Crohn, ablatia ileonului (a 3-a parte a intestinului subtire) sau de o boala genetica (betalipoproteinemie - tulburare a metabolismului lipidelor, mucoviscidioza). Ea se traduce prin tulburari hematologice (anemie), neurologice (atingere a sistemului nervos central), neuromusculare (miopatie) si oftalmice (alterarea retinei), si se trateaza prin administrarea medicamentoasa de vitamina E. Riscul de hipervitaminoza este foarte slab, aceasta vitamina devenind toxica doar la doze foarte ridicate (de 100 de ori mai mari decat aportul zilnic recomandat). Totusi, este nerecomandabil sa se administreze doze mari subiectilor care urmeaza un tratament cu vitamina K.
VITAMINA H
Sinonim: VITAMINA B8 VITAMINA K.
Vitamina liposolubila care joaca ul rol in coagulare si in alte fenomene biologice ca metabolismul proteinelor si fixarea calciului. Exista doua forme naturale de vitamina K: filochinona sau fitomenadionul (vitamina Kl) si menachinonele (vitamina K2).
NECESITATI SI SURSE. Aporturile recomandate sunt in jur de 10-30 microcrograme pe zi pentru copil, intre 35 si 45 micrograme pentru adolescenti si adulti, de 5 micrograme pentru femeia care alapteaza. Vitamina K provine partial din alimente: legume verzi (varza, spanac, salata), varza murata. Ea este stabila la caldura dar sensibila la lumina, la oxigen si la mediile alcaline, Carenta de vitamina K a devenit exceptionala la nou-nascut multumita administrarii sistemice a acestei vitamine la nastere. Totusi, subzista un risc la copii prematuri sau hraniti exclusiv la san, si in caz de proasta absorbtie intestinala provocata de o boala digetiva cronica (boala celiaca, diaree, boala a lui Crohn, ablatie a ileonului ( a treia parte a intestinului subtire), de nutritie prin perfuzii nesuplimentate sau de interactiuni medicamentoase (luarea de antivitamine K, de cefalosporine, de anticonvulsivante, de aspirina, de fier, de vitamine A si E) sau, inca, in cazul anumitor boli genetice. O carentya in vitamina K se trateaza prin admininistrarea medicamentoasa a acestei vitamine. Riscul de hipervitaminoza este mic, vitamina K nedevenind toxica decat la doze ridicate (de 50 ori mai mari decat aportul zilnic recomandat). Reactiile alergice sunt exceptionale.

despre sanatate · DESPRE VITAMINE · plante medicinale · remedii babesti · remedii naturiste · Retete naturiste · sanatateverde · terapii naturiste · VITAMINELE

DESPRE VITAMINE

DESPRE VITAMINE

Vitaminele sunt substante organice necesare cresterii si bunei functionari a organismului, pe care organismul le fabrica in cantitate insuficienta pentru a-si acoperi nevoile (vitaminele B6, B8, D, K) sau pe care nu le poate sintetiza.
Vitaminele trebuie deci aduse prin alimentatie sau, in lipsa, prin medicamente. Toate sunt continute in laptele matern, dar nu intotdeauna in cantitati suficiente (vitamina K, in special, trebuie sa faca obiectuk unei suplimentari medicamentoase sistemice la nastere). Structura chimica si rolul biologic al celor treisprezece vitamine cunoscute in zilele noastre (acid folic, vitaminele A, B1, B2, B5, B6, B8, B12, C, D, E, K si PP) sunt foarte diferite. De altfel, vitaminele actioneaza in doza mica, singure sau in mod sinergic, si nu au nici o valoare energetica.
Vitaminele se clasifica, de obicei, in doua grupe: vitamine hidrosolubile (solubile in apa), care grupeaza vitamina C si vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B8, B12, PP), si vitamine liposolubilecare grupeaza vitaminele A, D, E si K.
VITAMINA A
Vitamina liposolubila, indispensabila functiei vazului (indeosebi vederii crepusculare), cresterii, sistemului imunitar,metabolismului hormonilor steroizi, diferentierii tesuturilor, etc.

NECESITATI SI RESURSE: Aporturile zilnice recomandate de vitamina A sunt de 800 micrograme pentru femeile adulte, copii dupa 10 ani (mai putin inainte de aceasta varsta) si persoanele in varsta, de 1 000 micrograme pentru barbatii adulti, adolescenti si femeile gravide si de 1 300 micrograme pentru femeile care alapteaza.

Aceasta vitamina se gaseste in numeroase alimente, unele de origine animala - ficat, oua, peste gras, lapte integral si produse lactate nedegresate (unt, smantana) -, altele de origine vegetala: fructe si legume verzi, galbene (lamai grepfruturi) sau portocalii (mango, portocale, morcovi) contin, de fapt carotenoide, care se transforma partial in vitamina A in organism. Ea este, de asemenea, sensibila la prelucrarea termica a alimentelor.

CARENTA. Carenta de vitamina A, legata de un aport alimentar insufucient sau de anomalii digestive (malabsorbtie), este rara in tarile dezvoltate, dar foarte frecventa in tarile in curs de dezvoltare, unde ea constituie principala cauza de cecitate la copil. Unul dintre primele sale simptome este hemeralopia (scaderea acuitatii vizuale in penumbra), care poate fi asociata cu o uscaciune oculara (xeroftalmie) si
cutanata.UTILIZAREA TERAPEUTICA SI HIPERVITAMINOZA. Administrarea de vitamina A este indicate in carenta corespunzatoare si in caz de acnee, de psoriazis sau de ihtioza (boala cutanata cronica ce este caracterizata printr-o piele groasa, uscata si aspra la pipait).
Aporturile excesive de vitamina A, in principal de origine medicamentoasa, dar care pot fi si de origine alimentara (supraconsum de ficat, de exemplu), sau toxice, intoxicatia acuta se manifesta prin dureri de cap, printr-o somnolenta, prin tulburari cutanate; intoxicatie cronica, care survine dupa mai multe luni, chiar dupa ani, de supraconsum, provoaca greturi, tulburari cutanate (descuamare), atingeri hepatice (ciroza), dureri si, la copil, anomalii osoase responsabile de o intarziere a cresterii. In sfarsit, la femeia gravida, o hipervitaminoza risca sa provoace malformatii ale fatului, indeosebi ale sistemului sau nervos.
VITAMINA B1
Vitamina hidrosolubila care intervine mai ales in metabolismul energetic al celulelor.
NECESITATI SI RESURSE. Aporturile recomandate de vitamina B1 sunt de la 0,4 la 1, 2miligrame pe zi pentru copii, de 1,3 miligrame pentru adolescenti si pentru femei, si de 1,5 miligrame pentru subiectii de sex masculin, ele sunt mai ridicate in caz de sarcina, de alaptare si, de asemenea, in caz de alcoolism cronic (deoarece atunci necesitatile cresc in timp ce aporturile alimentare sunt adesea insuficienate). Vitamina B1 se mai gaseste in numeroase alimente: germenul si invelisul extern al cerealelor complete, drojdia de bere, legumele uscate, carnea (mai ales cea de porc si unele maruntaie ca ficatul si rinichii), pestele, ouale, laptele si produsele lactate etc. Aceasta vitamina este sensibila la actiunea caldurii, in mediu umed, la lumina si pH-urile neutru si alcaline; pierderile prin preparare difera dupa modul de preparare (bicarbonatii, in special, antreneaza distrugerea ei).
CARENTA SI HIPERVITAMINOZA. Daca beriberi, provocat de o carenta extrema de vitamina B1, a devenit o boala rara in tarile industrializate, aici se intalnesc cazuri, mai putin grave, de carenta, legata de un aport alimentar insuficient la subiectii alcoolici, ori cu o alimentatie prin perfuzii nesuplimentate; acesta carente antreneaza o oboseala, o pierdere a apetitului si a greutatii corporale, si tulburari neurologice (polinevrita), psihice, cardiace si digestive, reversibile, prin administrarea de vitamina B1. Riscul de hipervitaminoza este foarte mic, vitamina B1 nedevenind toxica decat la doze foarte mari (de 100 ori mai mari decat aporturile zilnice recomandate)
VITAMINA B2
Vitamina hidrosolubila ce intervine in reactiile care elibereaza energia necesara celulelor, precum si in metabolismul lipidelor, proteinelor si a glucidelor.

NECESITATI SI RESURSE. Aporturile zilnice recomandate sunt de 0,6 pana la
1,4 miligrame pe zi pentru copii, de 1,5 miligrame pentru femei si adolescenti, si de 1,8 miligrame pentru barbati si pentru femeile gravide sau care alapteaza.

Principalele surse alimentare de vitamina B2 sunt laptele si produsele lactate, ouale, carnea (mai ales organele), pestele, legumele su frunze verzi si drojdia de bere. Aceasta vitamina este rezistenta la caldura, dar foarte sensibila la lumina si pH-ul alcalin; ea poate disparea partial in apa de fierbere a alimentelor.
CARENTA. Carenta de vitamina B2, legata, in principal, de o malabsorbtie digestiva , de un aport alimentar insuficient sau de un consum excesiv de alcool, poate antrena leziuni ale pielii si ale mucoaselor, precum si tulburari ocluzale.

UTILIZARE TERAPEUTICA. Administrarea de vitamina B2 este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de perles (inflamatie a comisurii buzelor) si de crampe musculare.
VITAMINA PP (B3)
Vitamina hidrosolubila implicata in reactiile de oxidoreducere ale celulei. Vitamina PP, denumita in Franta si vitamina B3, corespunde la doi compusi: acidul nicotinic si nicotinamida.
NECESITATI SI RESURSE. Aprturile nutritionale recomandate de vitamina PP sunt 6 pana la 14 miligrame pe zi pentru copil, de 15 pana la 18 miligrame in cursul sarcinii sau alaptarii.
Principalele surse alimentare sunt: carnea (ficatul si rinichii), pestele, ouale, drojdia de bere, cerealele si ciupercile. Organismul poate sa o si fabrice pornind de la un acid, triptofanul. Vitamina PP este stabila la lumina, la caldura si rezistenta la oxidare.

CARENTA. Carenta in vitamina PP, descrisa sub termenul de pelagra, este rara si rezulta fie prin aporturi alimentare insuficiente, fie din interactiuni medicamentoase (unele antituberculoase si antiparkinsoniene). In tarile industrializate, ea afecteaza indeosebi subiectii varstnici, alcoolici sau supusi unei hraniri parenterale (prin perfuzii), nesuplimentate cu vitamina PP. Ea se traduce printr-o oboseala, pierdere a apetitului, apoi prin tulburari cutanate, digestive, psihice si hematologice si se trateaza prin administrare medicamentoasa de vitamina PP.

UTILIZARE TERAPEUTICA.
Luarea de doze mari de acid nicotinic permite reducerea eficace a nivelului sangvin de colesterol; totusi, ea este in general prost suportata. Trebuie, deci, luate precautii, mai ales in caz de insuficienta renala. Luarea de doze mari de acid nicotinic este categoric contraindicata in caz de ulcer gastroduodenal sau de diabet.
VITAMINA B5
Vitamina hidrosolubila care joaca un rol important in metabolismul energetic al celulelor (indispensabil degradarii glucidelor, lipidelor si anumitor acizi aminati si sintezei acizilor grasi si colesterolului) si participa la formarea anumitor hormoni.

NECESITATI SI RESURSE. Aporturile nutritionale recomandate in vitamina B5 sunt de 3 pana la 8 miligrame pe zi pentru copii, de 10 miligrame pentru adolescenti si pentru femei.
Vitamina B5 se gaseste in majoritatea alimentelor, cele mai bogate fiind drojdia de bere, carnea (mai ales ficatul si rinichii), ouale, produsele lactate, legumele uscate si pestele. Aceasta vitamina este sensibila la caldura si la mediile acide si alcaline
.
CARENTA. Starile de carenta sunt exceptionale si nu se observa decat in caz de denutritie severa sau de nutritie parenterala (prin perfuzii) exclusiv si nesuplimentata in vitamina, B5. Ele se traduc printr-o oboseala, tulburari digestive (greturi, diaree, dureri), cutanate (caderea parului, ulceratii) si neurologice (dureri de cap, senzatie de arsura a extremitatilor etc.). Reversibile, aceste tulburari sunt tratate prin administrare medicamentoasa de vitamina B5.
VITAMINA B6
Vitamina, hidrosolubila care intervine indeosebi in metabolismul acizilor aminati, glicogenului, steroizilor, hemoglobinei, enzimelor si in sinteza unor neurotransmitatori (substante chimice care permit transmisia influxului nervos), precum si in reactiile imunitare. Termenul de vitamina, B6 grupeaza trei substante inrudite, intre care cea mai cunoscuta este piridoxina, celelalte doua fiind piridoxamina si piridoxalul.

NECESITATI SI SURSE. Aporturile zilnice recomandate sunt de la (1,6 la 1,8 miligrame pentru copii, de la 2 la 2,2 miligrame pentru adolescenti si pentru adulti; ele sunt ceva mati mari (aproximativ 2,5 miligrame) pentru femeile gravide, care alapteaza sau care iau contraceptive orale. Vitamina, B6 este prezenta in numeroase alimente intre care drojdia de bere, carne, (ficatul si rinichii mai ales), pestele, cerealele, legumele proaspete si uscate, fructele (oleaginoase, in special) si laptele; de altfel, flora tubului digestiv sintetizeaza o anumita cantitate de vitamina 136. Aceasta vitamina se altereaza la lumina.
CARENTA. Carente rare se pot observa in caz de aport alimentar insuficient, de malabsorbtie digestiva (mai ales la subiectii alcoolici), de crestere a necesitatilor, in anumite boli genetice si in cursul unor tratamente (luarea de izoniazidu sau de estroprogestative, hemodializa). Ele se manifesta printr-o pierdere in greutate, prin atingeri cutanate (piele uscata si pruriginoasa), prin tulburari neurologice, printr-o glosita (inflamatie a limbii), printr-o anemie, printr-o iritabilitate, chiar printr-o depresiune.

UTILIZARE TERAPEUTICA SI HIPERVITAMINOZA. Administrarea de
vitamine B6 sub forma medicamentoasa este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de polinevrita (atingere a sistemului nervos periferic), de boala genetica ce perturba metabolismul acestei vitamine, de
hemodializa sau de alimentalie prin perfuzii. Riscul de hipervitaminoza este mic, vitamina, B6 nedevenind toxica decut in doze ridicate (de 50 oti mai mari decat aportul zilnic recomandat). Luarea indelungata de doze mari de vitamina, B6 poate totusi sa se afle la originea unei polinevrite. Vitamina B6 este contraindicata in caz de tratament cu levodopa, un antiparhinsonian.
Vitamina, hidrosolubila care intervine in degradarea acizilor grasi, anumitor acizi aminati si a glucozei, si, de asemenea, in sinteza acizilor grasi. SINONIME: biotin,, vitamina, H.

NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 50 la 90 micrograme pe zi in timpul copilariei, de la 100 la 300 micrograme incepand din adolescenta. Vitamina B8 provine din alimentatie (drojdie de bere, carne ficat si rinichi, indeosebi, ,galbenus de ou, produse lactate, anumite legume), dar ea mai este sintetizata partial si de catre flora intestinala. Este o vitamina, stabila la caldura, dar sensibila la oxigen si la lumina.

CARENTA. Carenta in vitamina B6 este un fapt exceptional. Ea se manifesta printr-o oboseala, o pierdere a apetitului, o inflamare a pielii si a limbii (glosita), o cadere a parului, greturi, convulsii. Ea survine intr-un context foarte deosebit: nutritia prin perfuzii nesuplimentate in vitamina B8 sau bolile ereditare ale metabolismului acestei vitamine (deficit in anumite enzime ca biotinidaza sau holocarboxilaz-sintetaza).

UTILIZARE TERAPEUTICA. Vitamina B8 este utilizata in carenta corespunzatoare.
VITAMINA B12
Vitamina hidrosolubila care joaca un rol in maturarea globulelor rosii plecand de la celulele-mama si in sinteza unor acizi grasi si anumitor acizi aminati. SINONIM: cianocobalamina.

NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate, minime si usor de acoperit printr-o alimentatie echilibrata, sunt de 1 pana la 2 micrograme pe zi pentru copii, de 3 micrograme pentru adolescenti sau pentru adulti, de 4 micrograme pentru femeile gravide sau care alapteaza. Vitamina B12 se gaseste in toate produsele animale indeosebi in ficat. Ea este relativ stabila la caldura si la aer dar mai sensibila la lamina si la radiatiie ultraviolete precum si la acizi si baze.

METABOLISM SI CARENTA. Absorbtia intestinala a vitaminei B 12 are loc in ultima parte a intestinului subtire Ea nu este posibila decat in prezenta unei glicoproteine sectretate de stomac, denumita factor intrinsec. Carenta in vitamina
B12, care nu este rara in tarile industrializate, poate rezulta deci fie, in mod exceptional, prin aporturi alimentare insuficiente (regim vegetarian), fie dintr-o gastrectomie (ablatie a stomacului) sau dintr-o o boala responsabila de o anomalie a secretiei de factor intrinsec, precum boala lui Biermer; aceasta carenta poate, sa mai provina dintr-o anomalie, dintr-o ablatie a prrtiunii terminate a intestinului subtire si, in mod exceptional, dintr-o infectie cronica a intestinului subtire. In sfarsit, o carenta in vitamina B 12 nu este deloc rara la persoanele in varsta. Ficatul, care stocheaza vitamina B 12, poate disimula o insuficienta de aport sau o tulburare a absorbtiei timp de 3 sau 4 ani. In continuare, apar primele semne ale carentei: oboseala generala, pierdere a apetitului, tulburari hematologice (anemie megaloblastica), neuropsihiatrice (senzatie de arsura cutanata, nevrita optica inflamatie a nervului optic, pierderi de memorie, labilitate a starii de spirit, depresie) si mucoase (limba depapilata).

UTILIZARE TERAPEUTICA. Vitamina B 12, administrata in injectii intramusculare, este indicata in carenta corespunzatoare. Ea este utilizata, de asemenea, in doze mari ca analgezic. Injectiile intravenoase cu unul dintre derivatii ei, hidroxocobalamina, sunt practicate in caz de intoxicatie cu cianura. Administrarea medicamentoasa de vitamina B 12 este contraindicata in rare cazuri (anumite cancere, indeosebi).
VITAMINA C
Vitamina hidrosolubila implicata in productia de glucocorticosteroizi si de anumiti neurotransmitatori (substante care permit transrnisia influxului nervos), in metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic si al anumitor acizi aminati, in neutralizarea radicalilor liberi si a nitrozaminelor, in reactii imunologice, care faciliteaza absorbtia fierului la ivelul tubului digestiv. SINONIM: acid ascorbic.

NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate de vitamina C sunt de 35 pana la 65 miligrame pe zi pentru copil, de la 60 la 100 miligrame pentru adulti si adolescenti. Pentru fumatori este recomandat un aport crescut, de ordinul a 120 miligrame pe zi. Principalele surse alimentare de vitamina C sunt legumele si fructele crude, precum si cartofii. Aceasta vitamina este usor oxidabila si foarte sensibila la caldura si la radiatii infrarosii si ultraviolete.

CARENTA. Carenta in vitamina C, rara in tarile in curs de dezvoltare si exceplionala in tarile industrializate. este responsabila de scorbut. Cauzata de un sport alimentar insuficient, unei malabsorbtii digestive, unei cresteri a necesitstilor sau unei eliminari excesive, carenta apare de cele mai multe ori la subiectii varstnici, alcoolici, suferind de malabsorbtie cronica sau supusi unei hraniri prin perfuzii nesuplimentate in vitamina C. Ea se traduce printr-o oboseala, prin dureri osteoarticulare, edeme, o gingivita, hemoragii. Starile de subcarenta (stadiul care precede carenta) ar fi mult mai numeroase, iar actualmente se pune intrebarea referitoare la eventualele relatii intre un defect de aport in vitamina C si diverse boli (cancer, boli cardiovasculare, cataracta etc.).
UTILIZARE TERAPEUTICA SI HIPERVITAMINOZA. Administrarea de vitamina C este prescrisa pe cale orala in tratamentul carentelor corespunzatoare, al starilor de oboseala, al unor tulburari capilare si venoase, iar pe cale intravenoasa in caz de methemoglobinemie ( crestere anormala a concentratiei sangvine de methemoglobina, molecula incapabila sa transporte oxigenul). In schimb, contrar unei idei raspandite, vitamina C nu are nici o influenta asupra virusului gripal. Luarea excesiva de vitamina C (prin suplimentare medicamentoasa) poate antrena o agitatie si insomnii, dar ea nu este periculoasa, excesul fiind eliminat prin urina si fecale. Pentru doze egale sau mai mici de 1 000 miligrame pe zi, nu exista nici un fel de contraindicatii. Doze mai mari nu trebuie administrate in caz de hemocromatoza (boala consecutiva acumularii de fier in tesuturile organismului), de litiaza renala oxalica, de deficit in gluco-6-fosfat dehidrogenaza sau de insuficienta renala.
VITAMINA D
Vitamina liposolubila necesara absorbtiei intestinale de calciu si fixarii sale in oase, precum si reabsorbtiei fosforului de catre rinichi, care joaca un rol esential si in alte fenomene biologice ca diferentierea celulara si imunitatea.
SINONIM: calciferol.

NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 10 la 15 micrograme pe zi pentru copil, de 10 micrograme pentru adult, de 15 micrograme in timpul sarcinii si alaptarii, si de 12 micrograme pentru subiectul varstnic. Vitamina D prezenta in organism are o origine dubla: endogena, prin transformarea in piele a colestcrolului sub influenta radiatiilor ultraviolete (vitamina D3)si exogena prin alimentatie (vitamina D2 din vegetate si vitamina D3 din produsele animale). Alimentele cele mai bogate in vitamina D sunt ficatul pestelui slab (ulei din ficat de morun), pestele gras, galbenusul de ou, ficatul,laptele integral si produsele lactate nedegresate (unt, in special). Aceasta vitamina este foarte sensibila la caldura, la lumina, la oxigen si la mediile acide.

CARENTA. Carenta in vitamina D antreneaza o decalcifiere osoasa care provoaca un rahitism la copil si, la adult, o osteomalacie, ce se traduce prin deformatii osoase si este insotita de tulburari biologice (cresterea nivelurilor sangvine le parathormon, de fosfataze alcaline, scaderea nivelului sangvin de fosfor, nivelul sangvin al calciului fiind normal sau scazut). In tarile industrializate, multumita administririi medicamentoase sistematice de vitamina D sugarilor, rahitismul a devenit o boala exceptionala ca aparitie. In situatii particulare se poate observa o carenta la adult: persoane in varsta, alcoolice sau care sufera de o malabsorblie digestiva cronica, de o insuficienta renala cronica sau de o insuficienta hepatica, de o hipotiroidie sau, inca, in caz de interactiune medicamentoasa (luarea de anumite anticonvulsivante, barbiturice, hidantoine) sau antituberculoase Rrifampicinul. Carentele in vitamina D se trateaza prin administrare medicamentoasa (pe cale orala) a acestei vitamine.
HIPERVITAMINOZA. Administrarea de doze excesive de vitamina D poate provoca o intoxicatie: dureri de cap, lipsa de apetit, varsaturi, tulburari osteoarticulare (dureri, crampe), hidroelectrolitice (hipercalcemie, hipercalciurie) si renale (deshidratare, indeosebi), calcificare a organelor (rinichi, inima, plamani, vase sangvine); in plus, la femeia gravida, o hipervitaminoza D risca sa antreneze malformatii fetale.
VITAMINA E
Vitamina liposolubila indispensabila unei bune stabilizari a membranelor celulare, mentinerii activitatii unor enzime, agregarii plachetelor sangvine si protectiei globulelor rosi impotriva substantelor oxidante (radicali liberi, de exemplu). S-ar parea si ca vitamina E incetineste imbatranirea celulelor; in sfarsit lucrari din ce in ce mai numeroase sugereaza ca aceasta vitamina joaca si un rol protector impotriva bolilor coronariene. Termenul de vitamina E grupeaza, in fapt, 4 substante denumite tocoferoli: alfa-tocoferolul (cel mai activ), beta-tocoferolul si gamma-tocoferolul (care au o activitate vitaminica mai redusa), si delta-tocoferolul (practic inactiv).

NECESITATI SI SURSE. Aporturile nutritionale recomandate sunt de la 3 la10 miligrame pe zi pentru copil si de aproximativ 12 miligrame pentru adolescent si adult. Sursele alimentare cele mai importante de vitamina E sunt vegetalele (uleiuri si margarine vegetate bogate in acizi grasi polinesaturati, fructe uscate oleaginoase - alune -, germeni de cereale, legume verzi), dar si sursele animale (ficat, galbenus de ou, ant). Aceasta vitamina este relativ stabila la caldura, la lumina si in mediu acid, dar foarte sensibila la oxidare in mediu alcalin.

CARENTA. In tarile industrializate, carenta in vitamina E este rara si survine in contexte deosebite: copil prematur, subiect afectat de o malabsorbtie digestiva cronica (boala lui Crohn, ablatia ileonului (a 3-a parte a intestinului subtire) sau de o boala genetica (betalipoproteinemie - tulburare a metabolismului lipidelor, mucoviscidioza). Ea se traduce prin tulburari hematologice (anemie), neurologice (atingere a sistemului nervos central), neuromusculare (miopatie) si oftalmice (alterarea retinei), si se trateaza prin administrarea medicamentoasa de vitamina E. Riscul de hipervitaminoza este foarte slab, aceasta vitamina devenind toxica doar la doze foarte ridicate (de 100 de ori mai mari decat aportul zilnic recomandat). Totusi, este nerecomandabil sa se administreze doze mari subiectilor care urmeaza un tratament cu vitamina K.
VITAMINA H
Sinonim: VITAMINA B8 VITAMINA K.
Vitamina liposolubila care joaca ul rol in coagulare si in alte fenomene biologice ca metabolismul proteinelor si fixarea calciului. Exista doua forme naturale de vitamina K: filochinona sau fitomenadionul (vitamina Kl) si menachinonele (vitamina K2).
NECESITATI SI SURSE. Aporturile recomandate sunt in jur de 10-30 microcrograme pe zi pentru copil, intre 35 si 45 micrograme pentru adolescenti si adulti, de 5 micrograme pentru femeia care alapteaza. Vitamina K provine partial din alimente: legume verzi (varza, spanac, salata), varza murata. Ea este stabila la caldura dar sensibila la lumina, la oxigen si la mediile alcaline, Carenta de vitamina K a devenit exceptionala la nou-nascut multumita administrarii sistemice a acestei vitamine la nastere. Totusi, subzista un risc la copii prematuri sau hraniti exclusiv la san, si in caz de proasta absorbtie intestinala provocata de o boala digetiva cronica (boala celiaca, diaree, boala a lui Crohn, ablatie a ileonului ( a treia parte a intestinului subtire), de nutritie prin perfuzii nesuplimentate sau de interactiuni medicamentoase (luarea de antivitamine K, de cefalosporine, de anticonvulsivante, de aspirina, de fier, de vitamine A si E) sau, inca, in cazul anumitor boli genetice. O carentya in vitamina K se trateaza prin admininistrarea medicamentoasa a acestei vitamine. Riscul de hipervitaminoza este mic, vitamina K nedevenind toxica decat la doze ridicate (de 50 ori mai mari decat aportul zilnic recomandat). Reactiile alergice sunt exceptionale.