Hipertensiunea arteriala
Hipertensiunea arteriala e un sindrom caracteriat prin cresterea presiunii sistolice si a celei diastolice peste valorile normale. Dupa O.M.S. se considera valori normale pentru presiunea maxima 140 - 160 mm Hg, interpretate în raport cu vârsta, sexul si greutatea, iar pentru minima 90 - 95 mm Hg.
Clasificare
In functie de etiologie se deosebesc:
• Hipertensiunea arteriala esentiala, în care nu se poate evidentia o cauza organica si Hipertensiunea arteriala secundara sau simptomatica, în care este dovedita cauza.
•
Hipertensiuni secundare renale, endocrine, neurogene si cardiovasculare.
In functie de evolutie se accepta astazi clasificarea propusa de O.M.S.: stadiul I, caracterizat prin depasirea valorilor normale de 140 - 160/90 - 95 mm Hg; stadiul al II-lea, caracterizat prin semne de hipertrofie cardiovasculara. Hipertrofia ventricululai stâng poate fi constatata clinic, electrocardiografie, radiologie si prin examenul fundului de ochi (angiopatie hipertensiva); stadiul al III-lea, caracterizat prin aparitia complicatiilor cardiace, coronariene, cerebrale si renale.
Hipertensiunea arteriala este una dintre cele mai raspândite boli. Presiunea arteriala poate creste fie prin marirea debitului, fie prin cresterea rezistentei. Cele mai multe hipertensiuni au la baza cresterea rezistentei periferice (hipertensiunea esentiala, renala etc.). Initial, procesul este functional - vasoconstrictie -, ulterior apar leziuni organice care permanentizeaza hipertensiunea arteriala. în ceea ce priveste factorii care realizeaza vasocons-trictia arteriala, se acorda un rol important sistemului nervos central, sistemului hipofizo-suprarenal si hiperreactivitatii vasculare. în evolutia hipertensiunii arteriale, dupa mai multi ani de evolutie apar leziuni organice de ateroscleroza, care agraveaza tulburarile.
Hipertensiuni arteriale simptomatice• De cauza renala: din acest grup fac parte hipertensiunile renovasculare [anomalii congenitale ale vaselor renale (stenoze, anevrisme); tromboze, embolii], hipertensiunile din bolile parenchimului renal (glomerulonefrita acuta si cronica, leziunile renale din diabet, pielonefritele etc.). în aparitia hipertensiunii renale, rolul principal este detinut de o enzima care ia nastere în rinichiul ischemic (cu circulatia insuficienta) si care se numeste renina. Aceasta se transforma în sânge într-o substanta hipertensiva numita angioten-sina. E importanta precizarea etiologiei renale, deoarece unele forme sunt susceptibile de o interventie chirurgicala (hipertensiunea renovasculara, unele pielonefrite). Tratamentul se adreseaza atât bolii de baza, cât si hipertensiunii arteriale.
• De cauza endocrina: din acest grup fac parte:
o feocromocitomul - o tumoare localizata în medulara glandei suprarenale, caracterizata prin crize paroxistice de hipertensiune datorite descarcarii în circulatie de cateco-lamine (adrenalina si noradrenalina); tratamentul este chirurgical;
o
hiperaldosteronismul primar (adenom corticosuprarenal cu secretie excesiva de aldosteron);
o sindrom Cushing, datorit unei tumori corticosuprarenale sau hipofizare care se caracterizeaza prin hipertensiune, obezitate, vergeturi, hirsutism si cresterea eliminarii urinare a 17-cetosteroizilor; tratamentul este chirurgical;
o hipertensiuni endocrine, mai apar în hipertiroidism si în cursul sarcinii; în cursul primei sarcini poate aparea o hipertensiune reversibila, recidivând eventual cu fiecare noua sarcina; alteori, graviditatea agraveaza o hipertensiune arteriala preexistenta, de alta natura.
• De cauza neurogena: în boli traumatice, tumorale sau inflamatorii ale creierului care duc la o crestere a presiunii intracraniene sau în caz de leziuni ale centrilor vasomotori se observa, uneori, si cresterea tensiunii arteriale.
• De cauza cardiovasculara. Bolile însotite de hipertensiune arteriala sunt: coarctatia aortica, blocul complet, insuficienta aortica si ateroscleroza.
Hipertenisunea arteriala esentiala: prin care se întelege orice sindrom clinic hipertensiv în care valorile presiunii arteriale sunt crescute, în absenta unei cauze organice. Se mai numeste si boala hipertensiva. Este cea mai frecventa, reprezentând 80 - 90% din totalul hipertensiunilor, si apare de obicei dupa 30 de ani, cu un maximum de frecventa între 40 si 50 de ani. Incidenta este mai mare la femeie, dar formele mai grave apar la barbati. Menopauza si obezitatea sunt factori favorizanti, la fel viata încordata, stresanta si ereditatea. Ereditatea ar juca un rol foarte important afectiunea întâlnindu-se în proportie de 20 - 80% (dupa diferite statistici) în antecedentele familiale ale bolnavilor. Ceea ce se transmite ar consta într-o tulburare a metabolismului catecolaminelor (adrenalina si noradrenalina) care ar sta la baza vasoconstrictiei arteriale. Se pare ca si alimentatia bogata în sare ar juca un rol.
EtiopatogenieMajoritatea autorilor accepta astazi conceptia nervista, potrivit careia predispozitia ereditara este de natura neurogena, legata de o anumita structura a personalitatii si de o anumita modalitate de raspuns la situatiile de stress: durere, frica, suparare. Boala ar fi esential nervoasa, produsa de o tulburare în activitatea centrilor nervosi superiori. Diferiti excitanti din sfera psiho-emotionala (necazuri, griji, nesiguranta), actionând pe fondul unei predispozitii ereditare, duc la aparitia unor focare de excitatie permanenta la nivelul scoartei cerebrale, determinând secundar o vasoconstrictie arteriala. în lantul patogenic al hipertensiunii mai intervin - tot prin intermediul scoartei - sistemul endocrin si rinichiul.
Modificarile fundamentale locale care stau la baza
hipertensiunii sunt vasoconstrictia arteriala si cresterea continutului peretelui arteriolar în apa si sare. Mai târziu apar leziuni organice si ateroscleroza, care grabesc eyolutia si întuneca prognosticul prin complicatii.
SimptomeSe deoebesc 3 stadii:
Stadiul prehipertensiv poate fi afirmat pe baza ascendentei ereditare hipertensive, aparitiei unor puseuri tensionale trecatoare si a unor teste care stabilesc cresterea anormala a presiunii arteriale, comparativ cu normalul. Cel mai cunoscut este testul presor la rece, care este pozitiv când, introducând mâna în apa la 4°, valorile T.A. cresc cu peste 40 mm Hg.
Stadiul de hipertensiune intermitenta, caracterizat prin perioade de hipertensiune, fara alte semne clinice, alternând cu perioade normale.
Stadiul de hipertensiune permanenta: în peste 90% din cazuri, hipertensiunea arteriala este depistata în acest stadiu.
Dupa manifestari se deosebesc:
Forma benigna, care evolueaza progresiv si se caracterizeaza prin:
• semne care apar la examenul arterelor, artere sinuoase si rigide;
• semne de fragilitate capilara; diverse manifestari hemoragice (epistaxis, metroragii, uneori hematemeze, hemoragii retiniene etc.);
• - semne cerebrale: cefalee occipitala, de obicei dimineata, la trezire, ameteli, oboseala, astenie, insomnie, tulburari de memorie si concentrare, modificari de caracter, frecvent tulburari de vedere ("muste zburatoare", vedere încetosata); cefalee cu caracter pulsatil, ameteala, tulburarile de vedere si tulburarile trecatoare de constienta si de limbaj sunt cele mai frecvente tulburari functionale, comune tuturor formelor de hipertensiune;
• furnicaturi la nivelul extremitatilor, ameteli, senzatia de "deget mort";
• examenul inimii releva subiectiv palpitatii, dureri precordiale, diferite grade de disp-nee, iar obiectiv, semne de marire a inimii stângi (hipertrofie si digitatie);
• radiologia, electrocardiografia, fundul de ochi si probele functionale renale apreciaza gradul de evolutivitate a hipertensiunii arteriale.
In ultimul stadiu al formei benigne - care se instaleaza dupa multi ani de evolutie -apar complicatii: insuficienta cardiaca stânga sau totala cardiopatie ischemica, complicatii cerebrale sau renale.
