Listerioza

Listerioza

Listerioza este o maladie din grupul infecţiilor zooantroponoze, provocată de nişte bacterii cu denumirea de Listeria monocytogenes, care se transmit de la animalele bolnave la om pe diverse căi şi se caracterizează clinic prin simptome de intoxicaţie, afectarea sistemului - mononuclear, de asemenea prin variate forme clinice cu prevalarea acelora angino-septice şi neurologice.

În 1911 Halfes pentru prima dată a descris o nouă specie de microorganisme iniţial cu denumirea de Bacterium hepatis, care ulterior de către Muroy şi coautori în 1926 a fost numită Listeria monocytogenes, fiind depistată de la iepuri. În 1935 Beri a descris maladia dată la lăuze şi nou-născuţi. În 1940 agentul acestei maladii oficial a fost numit Listeria monocytogenes, iar boala - listerioza.

Germenul listeriozei - Listeria monocytogenes, se atârnă la familia Corinebacteriaceae, având formă de bastonaş cu flagili, datorită cărora se mişcă. Acest bacii conţine antigenul flagilat-H şi somatic-O; la distrugere elimină endotoxină. După structura antigenică sunt stabilite 7 variante serologice de acest germen.

El se păstrează îndelungat la temperaturi joase, iar la fierbere se distruge timp de 3-5 minute. În sol, apă, cereale etc. la temperatură joasă listeria se păstrează timp de câţiva ani, iar în lapte la t° de +4°+6°C (temperatura frigiderului) bacteria dată are însuşirea de a se multiplica. Totodată aceşti microbi se distrug imediat la acţiunea dezinfectanţilor cu concentraţie obişnuită.

Din punct de vedere epidemiologic, listerioza este o maladie cu focalitate naturală. Ca rezervor în natură servesc diverse rozătoare (şoareci, şobolani, popândăi, iepuri etc). Listeriile au mai fost depistate de la mistreţi, vulpi, câinele-enot, găinuşe sălbatice etc.

Majoritatea dintre animalele sălbatice suportă listerioza asimptomatic, eliminând o mare cantitate de microbi în mediul ambiant. Nu se exclude participarea unora ectoparaziţi în menţinerea focarelor naturale de listerioză, deoarece listeriile au fost depistate de la căpuşe, păduchi, purici etc, obţinute de la rozătoare.

Listerioză a fost descrisă nu numai la animalele sălbatice, dar şi la cele domestice ca: ovine, caprine, bovine, cabaline, câni, pisici, găini, gâşte, raţe. Mai frecvent sunt afectate animalele tinere, care deseori pier de septicemie.

Omul se îmbolnăveşte mai frecvent pe cale alimentară, consumând în hrană produse animaliere de carne şi lapte prelucrate termic insuficient. De menţionat, că pasteurizarea laptelui nu omoară totdeauna listeriile, mai ales când el este contaminat intens. De asemenea prezintă un mare pericol pentru persoanele umane apa şi produsele alimentare infectate prin eliminările rozătoarelor.

Mai este posibilă infectarea pe calea conjunctivală şi cutanată la îngrijirea animalelor bolnave, la sacrificarea şi prelucrarea pieilor de la ele. Infectarea pe cale transmisibilă, adică prin intermediul vectorilor (înţepături de paraziţi şi hematofagi, căpuşe etc.) are o importanţă secundară. Nu se exclude şi molipsirea de listerioză pe cale aerogenă (aerosol), la inspiraţia prafului infectat, spre exemplu, din încăperile unde se ţin ovinele bolnave.

Molipsirea omului de la om încă nu este stabilită, însă transmiterea infecţiei de la mama bolnavă la făt (prin intermediul placentei - calea verticală de infectare) este posibilă.

Infecţia dată se întâlneşte în diferite ţări de pe glob anul împrejur, înregistrându-se sub forme sporadice sau de focare mici. La ea sunt receptive toate vârstele, însă totuşi mai frecvent se molipsesc locuitorii de la sate şi anume: lucrătorii de la complexele animaliere, zootehnicienii, veterinarii, vânătorii, lucrătorii de la câmp etc. Un pericol destul de mare pentru îmbolnăvire de această infecţie îl constituie femeile gravide, la care este evident micşorată rezistenţa către listerii.

Nimerind în organismul uman prin mucoasa tractului digestiv, respirator, de asemenea prin mucoasa faringiană, oculară sau pielea lezată, listeriille se răspândesc mai departe pe calea limfatică şi hematogenă.

Ganglionii limfatici se măresc în volum, însă, de regulă, fără a supura. Din ei listeriile pătrund în sânge, unde prin intermediul torentului sangvin se răspândesc în organele interne, multiplicându-se în ele şi ducând la dezvoltarea maladiei propriu-zise. În formele grave are loc o septicemie pronunţată cu apariţia unor focare necrotice (granuloame-listerioame) în ficat, splină, ganglioni limfatici, pulmoni, suprarenale, sistemul nervos etc.

La gravide granuloamele (listerioamele) menţionate se mai dezvoltă şi în placentă, de unde listeriile nimeresc în organismul fătului. De regulă, la gravide infectarea fătului poate avea loc în luna a 4-5 de graviditate şi mai târziu.

Uneori listerioamele se pot necrotiza, evident ducând la apariţia abceselor. Mai frecvent boala se dezvoltă la imunodeprimaţi (gravide, nou-născuţi, la trataţi cu imunodepresante, neoplazici, bolnavi cu SIDA).

Maladia debutează cu multiple varietăţi, însă, după perioada de incubaţie, care oscilează între 3 şi 45 zile. Se disting următoarele forme clinice: angino-septicemică, neurologică, septico-granulomatoasă la făt şi nou-născut, oculo-glandulară şi mixtă. Maladia evoluează acut, subacut, cronic, abortiv sau sub formă de portaj cronic.

Mai frecvent se întâlneşte forma angino-septicemică. Ea se exprimă sub forme de angine catarale ori foliculare; angine ulcero-peliculare cu reacţii monocitare şi mononucleare în sângele periferic; forme tifoide cu sindrom meningian. De menţionat, că anginile listerioase după tabloul clinic sunt asemănătoare cu cele banale (streptococice).

Pentru forma ulcero-peliculară este caracteristică o hiperemie pronunţată a istmului faringian; pe amigdale apar pelicule sau ulcere; ganglionii limfatici regionali sunt măriţi şi durerosi; temperatura atinge 39-40°C. În sângele periferic se observă o leucocitoză sporită cu prevalarea mononuclearelor până la 70%.

Anginile listerioase se mai caracterizează prin simptome catarale pronunţate şi posibilitatea de a se complica prin septicemii, mai cu seamă la adulţi. În aşa caz febra capătă un caracter remitent, fiind însoţită de frisoane, cu o durată de 15-20 zile, uneori şi mai mult.

Semnele catarale şi de intoxicaţie se intensifică; ganglionii limfatici, ficatul şi splina sunt măriţi în volum; pe piele apare o erupţie polimorfă; în sângele periferic evident sporeşte numărul de mononucleare. In perioada de stare a maladiei pot apărea simptome meningiene. Una din complicaţiile serioase a formei angino-septicemice este endocardita, care mai frecvent survine la persoanele netratate la timp.

Forma neurologică se caracterizează prin apariţia meningitei, meningoencefalitei, abcesului cerebral şi neuritelor sau poliradiculoneuritelor. Tabloul clinic al formelor enumerate în listerioză nu diferă, de asemenea patologii în alte maladii.

Lichidul cefalorahidian în meningita listeriană la început are un caracter seros, iar în perioada tardivă - purulent. Temperatura în forma neurologică mai frecvent atinge limitele de 37,5°-38°C. Această formă se întâlneşte mai des la copiii până la o lună şi la persoanele mai în vârstă de 40 ani.

Forma septico-granulomatoasă mai des se întâlneşte la făt şi nou-născut. Această formă se transmite de la mama bolnavă sau purtătoare de listerii şi, de regulă, se depistează destul de tardiv. Semnele generale ale ei se exprimă prin dereglări respiratorii şi cardiovasculare. Se mai pot observa vărsături, scaun lichid cu mucozităţi, erupţii rozeolo-papuloase, semne meningiene, care duc la deces. Afectarea timpurie a fătului poate duce la decesul lui, iar mai tardivă - la malformaţii (hidrocefalie, microcefalie etc).

La sugari listerioza se începe cu semne catarale, care conduc la apariţia bronhopneumoniei. Ultima se complică cu o pleurezie purulentă. Paralel mai apar simptome dispepsice, se măreşte ficatul în volum, se iveşte un icter nepronunţat şi erupţii cutanate. La majoritatea pacienţilor se determină pe istmul faringian multiple granuloame.

La gravide listerioza decurge atipic, frust sau asimptomatic, deseori rămânând nedepistată. La ele deseori au loc avorturi sau naşteri timpurii.

Forma oculo-glandulară se întâlneşte rar. Ea se caracterizează prin afectarea conjunctivei oculare, mărirea ganglionilor limfatici regionali şi majorarea numărului de limfomonocite în sângele periferic.
Forma mixtă întruchipează mai multe variante clinice, care decurg paralel.

Forma cronică are o simptomatologie slab exprimată. Acutizarea ei este însoţită de simptome catarale, dispeptice, temperatură ridicată, semne nefrologice. La persoanele slăbite acutizarea listeriozei cronice se poate finaliza cu o septicemie ce pune viaţa pacientului în pericol.

Diagnosticul şi tratamentul listeriozei se efectuează în secţiile de boli infecţioase.

Profilaxia listeriozei constă în aplicarea măsurilor sanitaro-veterinare în gospodăriile animaliere şi la abatoare; în nimicirea sistematică a rozătoarelor, de asemenea a pisicilor şi câinilor vagabonzi; în protecţia produselor alimentare şi a apei de năvălirea rozătoarelor. În localităţile unde se înregistrează listerioza laptele trebuie de consumat numai după o fierbere timp de 10 minute; de dus o luptă aprigă cu rozătoarele; de luat măsuri de protecţie în privinţa năvălirii diferitor insecte -vectorii potenţiali ai listeriilor.

Metode specifice de profilaxie a listeriozei încă nu s-au elaborat.