Anxietatea
psihologică este determinată de dinamica internă a
proceselor psihologice,la nivel conştient sau inconştient.
În
înţelegerea rolului emoţiei asupra organismului,un rol hotărâtor l-a avut
viziunea psihologizantă a lui Freud privind importanţa anxietăţii şi rolul ei
în apariţia manifestărilor psihopatologice.Elaborarea precisă a teroiei privind
importanţa angoasei a apărut destul de târziu în opera lui Freud (abia în 1926)
şi ea apare iniţial sub forma unor explicaţii simpliste:libidoul se descarcă în
angoasă atunci când pulsiunile nu pot atinge satisfacţie.După 10 ani
(1936),Freud îşi va revizui complet această concepţie,afirmând că angoasa este
declanşată de către un pericol extern şi se poate astfel asocia cu reflexul de
autoconservare.În acest fel anxietatea apare acum ca o veritabilă funcţie a
eului,un semnal care permite mobilizarea tutror forţelor disponibile.Angoasa reproduce
astfel,sub formă de stare emoţională,o urmă mnezică şi poate redeştepta una
preexistentă.Pentru Freud anxietatea manifestată în ego este o relaţie între
organizarea lumii,pe de o parte şi eu (polul responsabil de organizarea lumii
în interesul individului).
În
conceptul lărgit asupra stresului,ori ce efort care presupune o punere în
tensiune,este resimţit în funcţie de maniera de prelucrare a personalităţii
repective,fie într-un sens pozitiv (eustres),fie negativ (distres).Reacţiile la
stres apar acuma ca reacţii emoţionale sau somatice la stimulii de orice fel
(căldură, zgomot,relaţii interpersonale,chiar şi de ideile care şi le face
despre viitor).
0 comments :
Trimiteți un comentariu