10/16/2011

Artroza gleznei si labei piciorului


Artroza gleznei si labei piciorului
 artroza gleznei, artroza labei piciorului, Artroza, Artroza si Spondiloza, COXOZA (coxartroza), Artroza si Spondiloza, terapii naturiste, remedii naturiste, sanatateverde, 







metode de recuperare


b.f.t. in artroza gleznei şi


labei  piciorului














planul lucrarii


Partea I

I.Generalitaţi,definiţie,clasificare,date epidemiologice.
II.etiopatologie-cauze,mecanisme,anatomie patologic­ă.
III.Criterii de susţinere a diagnosticului :
  a.-examen clinic-semne subiective si obiective.
  b.investigatii paraclinice-examen radiologic,probe de laborator
IV.Evoluţie si prognostic.
v.Tratament :
a.-tratament profilactic ;
b.-tratament igieno-dietetic ;
c.-tratament medicamentos;
d.-tratament ortopedico-chirurgical;

Partea a II-a
Tratament recuperator B.F.T.-
I.Principiile şi obiectivele tratamentului B.F.T.
II.Tratamentul prin hidro-termoterapie(tehnică si efecte)
III.Tratamentul prin electro-terapie(tehnică si efecte)
IV.Tratamentul prin masaj :
a.-efectele fiziologice ale masajului ;
b.-descrierea anatomică a regiunii ;
c;-tehnica masajului;
d.-mobilizarea articulaţiilor(kinetoterapie);
e.-gimnastica medicală;
V.Terapie ocupaţionala.
VI.Tratament balneologic(ape minerale,nămoluri)







Partea I

I.Generalităţi-definiţie,clasificare,date epidemiologice.
Rematismul este o boală foarte veche.Putem spune că aceasta a apărut odata cu apariţia omului pe pămînt. În privinţa reumatismului,şi astăzi exista dispute intense cu privire la interesul sau,probleme legate de aceste categorii de boli,nefiind nici pînă in prezent lămurite.
După indelungate cercetari si după ce au fost emise mai multe variante reumatismul a fost clasificat astfel :
a.Bolile reumatismale –
-articulare şi viscerale cu caracter infecţios ;
-articulare cu caracter degenerativ ;
-articulare periferice cu caracter infecţios sau degerativ ;
b.Manifestările de tip reumatic în alte boli :
-alargoze,colagenoze,afecţiuni neurologice ;
-osteocondropatii,boli de origine traumatică ;
-boli de origine psihică ;
În urma statisticilor efectuate asupra incidenţei reumatismului în diferite stări s-a constatat că o mare parte din populaţie suferă de boli reumatismale,in jur de 8-15%.
In ţara noastră unele statistici efectuate in 1982 arătau că afecţiunile reumatice reprezintă 5-8% din morbiditatea generală.Reumatismul este strans legat de condiţiile vieţii sociale iar de multe ori plătesc tribut in aceste boli oameni tineri cu capacitate de muncă alterată, randament scăzut,forţaţi să intrerupă adeseori munca.Reumatismul devine astfel un flagel social, fapt care impune o profilaxie şi o terapeutică în afara celor individuale.

Definiţia artrozei :
Artrozele sunt afecţiuni reumatismale ale articulaţiilor mobile (diartrodiale),caracterizate prin deteriorarea şi abraziunea cartilajului articular ,precum şi prin leziuni hipertrofice ale extremităţilor osoase.
Clasificare
Artrozele pot fi:
-monoarticulare(uneori bilaterale)
-poliarticulare
Ele cresc ca frecvenţă paralel cu vîrsta, neinsoţite de semne generale şi nici de leziuni extraarticulare, ele se traduc clinic prin dureri ,impotenţă funcţională şi prin deformări articulare ,iar radiologic prin



pensarea spaţiului articular ,osteofitoza,osteoscleroza subcondrală şi uneori zone circumscrise de osteoporoză.
Date epidemiologice
Artrozele,răspîndite mai ales în zona temperată pot avea o simptomatologie accentuată de schimbările meteorologice (dureri meteorologice)
Artrozele sunt boli ale vârstei mijlocii şi înaintate afectând ambele sexe. Frecvenţa lor este extrem de mare la indivizii peste 50 de ani,examenul radiologic evidenţiază la foarte mulţi subiecţi aspectele caracteristice amintite,dar numai o parte din indivizi ( 5-15%)au simptome supărătoare,ceea ce înseamnă că numai în acest caz poate fi vorba de artroză boală. 
































    II. Etiopatogenie - cauze,mecanisme,anatomie patologică.
În general alterările cartilaginoase constitue un proces metabolic care începe după 40 de ani şi care adesea nu poate fi asimilat cu îmbătrânirea cartilajului.  
În afara denumirii de artroze, mai este folosit şi termenul de reumatism degenerativ,ca şi cel de osteoartrită.
Reumatismul degenerativ prezintă două forme :
-primitive
-secundare
Cauze
Apar alterări cartilaginoase ,acestea constituind un proces metabolic care incepe dupa 50 de ani.Aceste leziuni cartilaginoase sunt determinate de următorii factori :
1. - factori mecanici :
-alterarea cartilajului poate fi produsă de o suprasolicitare datorită unei repartiţii anormale a presiunilor articulare
-obezitatea :factor  favorizant al artrozelor prin mărirea sarcinii suportate de articulaţiile membrelor inferioare şi ale coloanei lombare.
2. - factori traumatici:
-traumatismele importante ce determină fracturi ,luxaţii sau subluxaţii, antrenează alterări ale cartilajului sau repartiţii noi ale presiunilor articulare.
3. - factori endocrini şi metabolici :
-acromegalia
-menopauza
4. - factori inflamatori cronici :
-infecţii TBC osteoarticulare ;
-poliartrita reumatoidă ;
5. - alţi factori :
-imbătrînirea
Mecanisme
Artrozele piciorului sunt în majoritatea cazurilor secundare unor:
a.   - traumatisme: fracturi vicios consolidate ale calcaneului, ale scafoidului sau metatarsienelor.
b.   - tulburări statice : picior scobit,picior plat,picior talus valgus, picior talus varus, picior genu varum, picior genu valgum, malformaţii congenitale(sinostoze,condrodisplazii),sechele de poliomielita .





c.   - artrite cronice:după puseurile inflamatorii repetate cu leziuni ulcerative, deformaţii si incongruente articulare ale poliartritei
reumatoide, spondilartritei periferice sau gutei cronice.
d.   - osteonecroze ale astragalului,scafoidului,capului metatarsului al doilea şi al treilea.
La factorii etiologici menţionaţi se adaugă frecvent purtarea unei incălţăminţi nefiziologice, care favorizează sau accelerează procesul degenerativ şi decompasiunea funcţionala.
Artroza metatarso -falangiană a degetului mare(halus rigidus), reprezintă cea mai frecventă artroză a piciorului ( 60% din cazuri).Procesul artrozic interesează capul primului metatarsian ,baza falangei proximale, a haluxului si cele doua sesamoide. În majoritatea cazurilor este vorba de urmările unor traumatisme axiale ale degetului mare ,boala Sudek ( algodistrofia posttraumatică ) , entorse metatarso -falangiene, reumatisme inflamatorii ( poliartrita reumatoidă,artropatia psoriazică ), boli metabolice (guta), imobilizare prelungită , hipermobilitatea şi lungimea exagerata a primei raze ( cu halux de tip „Egiptean”), osteonecroza capului primului metatarsian ( care frecvent evoluează spre halux rigidus ).
Anatomie patologică
În mod normal cartilajul articular este supus unui proces , care este rezultatul activităţii condrocitelor ( mai ales cele din zonele medii şi bazale) şi a celulelor sinoviale .
În boala artrozică ,sub influenţa factorilor etiologici se modifică comportamentul condrocitelor. O ipoteza patogenică ce interesează datele de mai sus, consideră că insulte primare multiple şi deseori recunoscute , conduc la eliberarea din condrocite a enzimelor proteolitice şi colagenolitice care degradează matrixul , proteogliconii şi colagenul mai ales în condiţiile unui cartilaj vârstnic. Insuficienţa proceselor reparative permite dezvoltarea modificărilor degenerative .
Evenimentele inflamatoare ce pot apărea in mod pasager amplifică procesul distructiv.
Originea lor poate fi uneori miocristalină prin eliberarea în cavitatea articulară a unor cristale  din structura osoasă ( hidroxipatia şi pirofosfat de calciu ) ce introduc o artrită nespecifică.
Formarea osteofitelor ( proliferări marginale pe os ) este  al doilea proces important al boli artrozice alături de degradarea cartilajului.
Relaţiile dintre cele două fenomene nu sunt elucidate ; s-a sugerat că apariţia osteofitelor este rezultatul proliferării vaselor de sânge in zonele cartilajului degenerat,ca urmare a microfacturilor osului subcondral.
Osteofitele sunt acoperite de cartilaj.



Ţesutul cartilaginos normal este foarte activ , la nivelul său având loc următoarele procese:             
-sinteza de acizi dezoxiribonucleici
-sinteza acizilor ribonucleici şi a proteinelor
-formarea substanţei fundamentale
-fabricarea fibrelor de colagen  - viteza de reînnoire a ţesutului cartilaginos articular este de 12 zile.
În ortoze, metabolismul cartilajului este deprimat , sintezele amintite sunt deficitare . Acest proces degenerativ face cartilajul friabil şi duce la formarea de fisuri şi ulceraţii ; uzura cartilajului duce la dezgolirea osului subiacent , care devine sediul unui proces de scleroza.
În artroza constituită constatam:
- leziuni cartilaginoase (cartilajul se desuamează , prezintă fisuri şi ulceraţii)
- leziuni osoase ~proliferări osteofitice la periferia suprafeţei articulare,osteoscleroza secundară .
Atingerea sinovială e secundară şi tardivă, având o oarecare importanţă numai în anumite localizări.


























   ~ III. Criterii de susţinere a diagnosticului ~
   1.Examenul clinic
Debutul bolii este insidios ,sunt afectaţi indivizi de peste 40-50 de ani; uneori artrozele pot apărea şi sub această  vârstă , în cazul în care există unii factori patogenici : traumatisme, malformaţii congenitale, artrita, menopauza precoce prin castrare chirurgicală.
  a. Semne subiective
Simptomul principal este durerea de tip mecanic care se intensifica prin mişcare şi oboseală articulară şi se calmează prin repaos durerea nocturnă este foarte rar întâlnită la artrozici se intensifică adesea cu prilejul schimbărilor meteorologice.
Limitarea funcţiilor articulare care poate duce la o impotenţa mai mult sau mai puţin importantă care este determinată de contractură musculară reflexă şi de modificările extremităţilor osoase.
În artroze nu se realizează niciodată anchiloze , care constituie apanajul artritelor ) poliartrita reumatoidă , artritele infecţioase).
b. Semne obiective
La examenul obiectiv se constată existenţa crepitaţiilor fine şi mai târziu a cracmentelor determinate de mobilizarea activă sau pasivă a articulaţiilor interesate.
Deformarea şi mărirea de volum a articulaţiilor sunt determinate de proliferările osteocartilaginoase exuberante şi de asocierea unei hidartroze , datorită iritaţiei sinoviale chiar în prezenţa unui revărsat sinovial .
Nu se constată semne de inflamaţii caracteristice, datorită artritelor: căldura, tumefacţie, exsudaţie, roşeaţa.
    ~  2. Investigatii paraclinice ~

a. Examenul radiologic
Cel mai precoce semn radiologic este pensarea spaţiului articular (determinat de subţierea cartilajului). Se adaugă cu timpul ascuţirea marginilor articulare şi a structurilor intraarticulare (de exemplu: spinele tibiale), osteofitoza (producţii osoase ce se dezvolta la periferia suprafeţei articulare) şi osteoporoza (ce se traduce printr-o condensare osoasă subcondrală) ; în formele evoluate se pot observa zone de osteoporoză sau chiar chisturi osoase.
În cazurile incipiente aspectul radiologic este normal, iar pe de altă parte modificările tipice nu sunt suficiente pentru diagnostic. Pentru aprecierea radiografiei unei articulaţii este necesar examenul radiografic al articulaţiei pe partea opusă pentru a putea sesiza - prin comparaţie -




pensarea spaţiului articular, osteofitoza, osteoscleroza subcondrală şi uneori zone circumscrise de osteoporoză , modificări discrete.
Diagnosticul diferenţial se face cu artritele şi mai ales cu poliartrita reumatoidă. În artrite durerea diferă de cea artrozică. Se poate observa o evoluţie spre anchiloza articulaţiilor interfalangiene proximale care sunt afectate , se constată prezenţa simptomelor generale şi a sindromului biologic de inflamaţie.
       b. Examenul de laborator
Testele biologice ale inflamaţiei sunt totdeauna negative ;VSH, fibrinogenul, numărul de leucocite şi formula leucocitară, electroforeza ,testul ASLO sunt normale,  testul pentru fixarea latexului este negativ , anticorpii antinucleari lipsesc, testele de studiu ale metabolismului fosfocalcic sunt normale.
Lichidul sinovial extras din articulaţiile in care exista un revărsat (hidartroza), are caracterele unui transsudat este un lichid clar , vâscos , sărac in celule (nu depaseste cifra de 1500-2000 /mmc, cu predominanţa mononuclearelor , adesea conţin fibre de cartilaj.
~ IV. Evoluţie şi pronostic ~
Artrozele au o evoluţie lentă, cu accentuarea leziunilor de uzură cu perioade de intensificare a durerilor şi a impotenţei funcţionale, alternând cu perioade lungi de acalmie, remisiunile fiind spontane sau terapeutice.
Subliniem caracterul meteorotrop al durerilor , ca şi posibilitatea unei artroze de a se însoţi uneori de un discret proces inflamator , mai ales la nivelul genunchilor şi al gleznelor.
Prognosticul artrozelor este favorabil, el neducând niciodată la anchiloze sau la compromiterea articulaţiei afectate (cu excepţia unor coxatroze, ce pot deveni invalidante), însă sunt dureri persistente care la un moment dat pot nevroza bolnavul.     













~ V. Tratament ~
a.    ~Tratamentul profilactic ~

Tratamentul artrozelor îşi propune să lupte atât împotriva durerii a impotenţei funcţionale şi a contracturii musculare cât şi împotriva deformărilor şi a agravării degenerescenţei articulare. Tratamentul profilactic se adresează atitudinilor vicioase si tulburărilor de statică în cadru activităţii profesionale ce pot favoriza procesele de uzură precoce .
Tratamentul curativ cuprinde măsuri de menajare a articulaţiilor şi urmăreşte reducerea puseului dureros.Tratînd  un artrozic este foarte important a-l face a înţelege că suferă de o boală cronică care nu implică în mod necesar o invaliditate permanentă.

b.   ~Tratamentul igieno-dietetic ~

Tratamentul igieno-dietetic urmăreşte în primul rând restabilirea echilibrului ponderal mai ales când se poate face o legătură între supraponderare şi localizarea ponderantă predominantă a bolii la nivelul articulaţiilor importante .Se recomandă bolnavului un regim dietetic echilibrat format din proteine şi săruri minerale, dietă hiposodată atunci când se face tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene pentru a preveni retenţia hidro-salină. De asemenea se recomandă practicarea unei meserii adecvate , practicarea unor sporturi uşoare executând mişcări din cadrul gimnasticii medicale. Acest ultim lucru constă într-un dublu avantaj …pe deoparte consumul de energie cu aportul caloric si tonifierea grupelor musculare deoarece este necesar pentru asigurarea repartizării adecvate a sarcinilor de pe întreg ansamblul aparatului locomotor.
b.    ~Tratamentul medicamentos ~

Unele medicamente acţionează asupra proceselor degenerative (tratament etiologic), altele combat durerea şi fenomenele inflamatorii asociate ,altele îndepărtează spasmul muscular .
·        ~Tratament de îmbunătăţire a troficităţii ţesutului osteocartilaginos ~
-preparatele pe bază de iod si sulf (iozinol soluţie în doză de 10-20 picături/2-3-ori/zi
-Odinart sau Soiodin fiole , injecţii intramusculare 1 fiolă /2 zile
-Estradiol poate fi utilizat în tratamentul artrozelor care apar după instalarea menopauzei


                            

- unele enzime (catalaza tisulară –Optidase) au un efect favorabil in special în formele puţin sau moderat evoluate.
·        ~Tratamentul durerii şi a fenomenelor inflamatoare ~
-Substanţele analgetice sunt utile pentru înlăturarea suferinţelor bolnavului cu artroze; trebuie avut în vedere faptul extrem de important că dacă aceste medicamente înlătură durerea, există pericolul ca bolnavul să-şi suprasolicite articulaţiile afectate ale căror leziuni distructive progresează mai rapid în aceste condiţii.
Principalele medicamente analgetice si antiinflamatoare folosite în tratamentul artrozelor sunt :
-Aspirina   -doză 3 g/24 ore .Efectul iritant digestiv este înlăturat prin realizarea unor preparate tamponate sau sub formă de drajeuri enterice.
-Indometacinul  -cel mai util medicament antireumatic pentru bolnavii artrozici,dintre antiinflamatoarele recente nesteroidiene.
-Fenilbutazona    - analgezic şi antiinflamator puternic ,pe care-l rezervăm numai perioadelor evolutive de acutizare a artrozelor ,ca tratament de atac de scurtă durată .
Relaxantele musculare –înlăturarea spasmului constituie un obiectiv important al tratamentului artrozelor .Repaosul la pat ,aplicaţiile de căldură ,masajul şi exerciţiile fizice contribuie la realizarea acestui obiectiv ;pot fi utile şi unele medicamente ( relaxante musculare) ca Diazepam   3-4 / zi ,Clorzoxazon  3 / zi .
c.   ~Tratamentul fizic ~

Căldura este utilă prin acţiunea pe care o are de a combate spasmul muscular şi micile reacţii inflamatorii asociate procesului degenerativ. Căldura umedă (împachetări cu parafină )este mai activă decît cea uscată .

Rongenterapia nu o recomandăm ca pe un tratament de rutină; ea trebuie rezervată numai artrozelor încălzite însoţite de dureri mari ce nu cedează la tratamentul analgezic şi antiinflamator medicamentos şi nici la mijloacele de fizioterapie amintite .

Cultura fizică medicală efectuată progresiv şi fără a solicita excesiv articulaţiile afectate , previne sau corectează hipotrofia musculară , contribuind alături de celelalte mijloace la înlăturarea spasmului .






Curele balneare  mijloc eficace de înlăturare a durerilor şi de
îmbunătăţire a mobilităţii bolnavilor cu artroze ,fără a putea opri însă evoluţia generală a bolii care constă în accentuarea progresivă a leziunilor osteocartilaginoase .
Masajul  efectuat după aplicaţiile calde poate constitui un factor terapeutic valoros; masajul trebuie făcut cu blândeţe la nivelul articulaţiilor dureroase şi cu mai multă insistenţă pe musculatura din vecinătate , pentru a evita hipotrofia acesteia .

d. ~Tratamentul ortopedico-chirurgical ~

Tratamentul ortopedico-chirurgical  poate fi precoce , având drept scop să corecteze unele malformaţii(ex. subluxaţia coxofemurală congenitală ) sau tardiv, când artroza este constituită , pentru a înlătura durerea şi a ameliora troficitatea locală sau pentru a înlocui extremităţile articulare deteriorate .




 















partea a-II-a
Tratamentul recuperator B.F.T.
I. Principiile şi obiectivele tratamentului B.F.T.
Balneofizioterapia ocupă un loc important în cadrul terapiei complexe, deoarece se adresează organismului uman cu acei factori care , în procesul dezvoltării evolutive , au avut o influenţă favorabilă sau defavorabilă asupra acestuia condiţionată de intensitatea lor şi de  caracterul mecanismelor speciale de adaptare.
Mecanismele balneofizioterapiei de stimulare şi reglare a organismului uman sunt realizate pe 3 căi:
a.   - calea nervoasă
b.   - calea neuroendocrină
c.   - calea umorală
Dintre aceste 3 căi cea mai importantă este calea nervoasă avînd la bază actul reflex .
Balneofizioterapia este de fapt o ramură a medicinii generale care foloseşte în scop terapeutic agenţi fizici naturali şi artificiali ,agenţi care pot ridica capacitatea de apărare nespecifică a organismului.
În cadrul balneofizioterapiei avem de a face cu numeroase boli de cauză necunoscută ; tratamentul balnear este un tratament de simptom ,este un tratament patogenic iar în cazul bolilor cunoscute tratamentul este etiologic .
Balneofizioterapia cuprinde următoarele ramuri:
·        -Hidrotermoterapia
·        -Electroterapia
·        -Balneoterapia
·        -Masajul şi mecanoterapia
·        -Kinetoterapia şi gimnastica medicală
·        -Helioterapia
·        -Climatoterapia
·        -Pneumoterapia
·        -Talazoterapia
·        -Inhalaţiile
În general tratamentul cu agenţi fizici are influenţă favorabilă asupra artrozelor primare , iar dintre formele secundare asupra celor de natură endocrină ; celelalte forme secundare vor beneficia numai în îndepărtarea sectorului care le întreţine.






Obiectivele tratamentului balneofizical impune combaterea proceselor iritative şi reactive secundare , uneori cu caracter inflamator , îmbunătăţirea metabolismului local şi general, îmbunătăţirea tonusului muscular periarticular cu păstrarea capacităţii funcţionale a articulaţiei şi oprirea procesului distructiv.
 II. Hidrotermoterapia –tehnică şi efecte
Hidrotermoterapia reprezintă aplicarea de căldură locală care ameliorează circulaţia de aport şi de întoarcere , măreşte tonusul muscular ameliorând mobilitatea articulară. Sindromul dureros este combătut prin aplicaţii calde dar şi umede ce se fac sub forma unor comprese sau împachetări. Astfel compresele sunt mai cele simple şi mai rapide proceduri ale hidroterapiei, acţiunea compreselor calde fiind antispastică , analgezică , hiperemiantă şi are rol rezactil. Împachetarea cu nămol constă în aplicarea pe o regiune limitată (regiunea gleznei şi a labei piciorului ) sau pe zone mai întinse ( întreg piciorul ).
Materialele necesare sunt: -o canapea ,o pătură , o pânză impermeabilă ,un cearceaf ,o compresă , un duş , un termometru şi un ceas semnalizator .
Tehnica de aplicare -se aşează pătura pe pat , apoi pânza impermeabilă şi apoi cearceaful. Nămolul este pregătit la temperatură precisă prin încălzire cu aburi sau cu apă fierbinte. Se pune pânza impermeabilă apoi se acoperă cu nămol într-un strat de 2-3 cm, apoi se pune cearceaful. Bolnavul este invitat să se aşeze cu partea sau cu regiunea pe care vrem să o împachetăm peste acel strat de nămol încălzit . Se aplică repede nămolul pe toate  feţele ( posterioară, anterioară, şi părţile laterale ale regiunii ). Se înveleşte cu pânza impermeabilă apoi cu cearceaful  , iar după aceea cu pătura. Se aplică o compresă rece la cap pentru evitarea congestiei cerebrale. Temperatura la care se poate aplica nămolul oscilează între 38-40 de grade. Durata împachetării este între 20-40 de minute. După terminarea procedurii bolnavului i se va aplica un duş călduţ.
La fel de benefică este şi împachetarea cu parafină care se aplica după aceiaşi metodă ca nămolul , având ca scop şi acţiune excitarea nervilor cutanaţi , formarea de chistamine şi creşterea permeabilităţii automate.
Băile cu nămol –sunt aplicaţii generala de nămol care se realizează în căzi.
 Materiale necesare –două căzi din lemn ,faianţă sau beton cu capacitate de 250 litri, instalaţie de duş, comprese, termometre ceas semnalizator şi o pernă de cauciuc.




Tehnica de aplicare  - se pregăteşte una din căzi cu amestec de apă şi
nămol, într-o concentraţie ce creşte progresiv de la 15 la 25 %; se
încălzeşte la o temperatură de 36-46 de grade, în funcţie de indicaţia dată. Bolnavul este invitat să se aşeze în cada astfel pregătită, durata procedurii fiind de 15-40 de minute. Cantitatea de nămol din baie creşte progresiv , în sensul că bolnavul a început cu o baie pe jumătate, apoi de trei sferturi, iar după aceea se indică baia completă,regiunea precordială rămânând descoperită. Capul pacientului se sprijină pe o pernă sau pe un termojan. Pe tot parcursul procedurii bolnavului i se aplică o compresie rece pe frunte. După terminarea procedurii  bolnavul face o baie de curăţenie (după ce i s-a îndepărtat în prealabil nămolul )sau un duş cald la o temperatură de 37-38 de grade. După baie bolnavul se odihneşte cel puţin o oră într-o cameră special amenajată.
Ungerile cu nămol simplu ( nediluat ) –aceste proceduri sunt aplicate cel mai mult pe Litoral ( Eforie-nord, Techirghiol, Eforie-sud )sau pe lângă lacurile sărate din Transilvania ( Cîmpia-Turzii).
Tehnica de aplicare  -bolnavul este complet dezbrăcat , se expune la soare câteva minute până i se încălzeşte tegumentul , apoi se unge cu nămol pe tot corpul sau numai pe regiunile dureroase , în special la nivelul articulaţiilor. Se expune din nou la soare timp de 30-60 minute până se usucă nămolul. În acest interval de timp va purta o compresă rece pe frunte , iar după ce se usucă nămolul acesta va face o baie în lac sau în mare,după care se va odihni circa 60 minute.
Baia Kinetoterapeutică  -este o baie caldă in care sunt asociate mişcări pentru toate articulaţiile. Se efectuează într-o cadă sau bazin cu apă la temperatura de 37-38 de grade. Bolnavul este invitat să intre în cadă sau bazin este lăsat 5 minute să se obişnuiască cu apa, după care împreună cu kinetoterapeutul va executa mişcări pentru toate articulaţiile. Se trece la membrul inferior afectat. Manevrele se continuă la apoi la membrele superioare  pornind de la degete , apoi se trece la mobilizarea trunchiului şi la mişcări ale coloanei vertebrale. Toate aceste mişcări se fac într-o perioadă de timp relativ scurtă 15-25 minute. Apoi bolnavul stă în repaus după care este rugat să repete singur mişcările imprimate de kinetoterapeut. Baia Kinetoterapeutică durează 25 – 35 de minute după care bolnavul este lăsat să se odihnească. Această baie se poate executa şi pe segmente limitate, în cazul nostru numai pentru laba şi glezna piciorului, mişcări efectuate într-o cădiţă mică de picior ,scopul fiind o mai bună circulaţie şi o miorelaxare a vaselor de sânge  şi a vaselor limfatice.



Baia de soare    - prin această baie se înţelege expunerea totală sau parţială a corpului la acţiunea razelor de soare
Materiale necesare  - un spaţiu special amenajat acoperit cu umbrelă
de protecţie sau pălărie de pânză, o găleată, un prosop şi o altă găleată cu apă rece în care să se poată înmuia o compresă care se foloseşte pentru capul bolnavului pentru evitarea congestiei cerebrale ( insolaţie ).
Tehnica de aplicare  - expunerea corpului la soare se face luând în considerare vârsta bolnavului , starea fiziologică şi stadiul afecţiunii. Este bine ca înainte de a indica această baie să se cunoască sensibilitatea bolnavului la ultraviolete. În funcţie de aceasta vom indica timpul de expunere , acesta variind în funcţie de anotimp şi de factorii meteorologici, expunerea făcându-se progresiv atât ca suprafaţă cât şi ca durată. Orientativ se începe cu expuneri de 3-5 minute intercalate de pauze de 15 minute la umbră. Durata creşte progresiv cu 2-3 minute până în ziua a treia. În zilele următoare se creşte cu câteva minute ajungând la 2 ore pe zi. Timpul indicat pentru expunere este 7-10 dimineaţa şi 15-18 după amiază. Poziţia în timpul băilor de soare este bine să fie în decubit ( ventral sau dorsal ). Iradierile se fac uniform pe toată suprafaţa corpului. Bolnavul va purta o pălărie de protecţie sau o compresă cu apă rece pe cap pentru a evita insolaţia iar în timpul expunerilor prelungite va uda mai des compresa. Baia se încheie cu o procedură de recuperare în funcţie de starea bolnavului, va putea fi o baie de mare sau lac, un duş sau o baie cu apă încălzită la soare.
Băile radioactive   - sunt produceri parţiale sau generale al căror efect se bazează pe prezenţa în apă a unor izotopi radioactivi. Cel mai frecvent se foloseşte radiul cu produsul rezultat din dezintegrarea lui radanul.
Materiale necesare – o cadă de dimensiuni obişnuite, dispoziţia pentru pregătirea soluţiei radan necesară pentru baie şi sticla specială cu sifon pentru introducerea radanului in baie.
Mod de pregătire – se pregăteşte într-un laborator special soluţia cu concentraţie mare de radan rezultat din dezintegrarea radiului. Din această soluţie , odată pe săptămână , se pregăteşte o concentraţie mai mică necesară băilor din care se ia zilnic o anumită cantitate. Această cantitate este introdusă cu ajutorul unui dispozitiv special sub apa din baie. Baia se pregăteşte la temperatura de 35-36 de grade, durata variind între 10-30 minute. Concentraţia radanului din baie poate fi cuprinsă între 50-400 de unităţi. Se mai pot face duşuri : aceste duşuri sunt duşul masaj şi duşul subacval,acţiunea lor bazându-se pe factorul
     



termic şi mecanic, efectul fiind unul hiperemiant rezactil tonizant.
  Climatoterapia – această procedură se face bolnavilor cu artroză pe fond de climateriu, le vor fi indicate climatele sedative în regiunea de dealuri sau cea subalpină. Climatul de litoral excitant nu este suportat de această categorie de bolnavi.
Cura balneoclimaterică poate fi utilă dacă:
1.                                               în alegerea staţiunilor ne vom orienta după reactivarea bolnavului şi boala asociată;
2.                                               în sensul acesta vom indica băile sărate , ionizante de tip Bazna şi Govora , băile sulfuroase din Herculane(tratamentul balnear făcându-se toată viaţa);
3.                                               în funcţie de substanţele pe care le conţin apele minerale :Băile Felix (băi oligometalice slab mineralizate şi radioionice ),Pucioasa Vulcană (băi termale şi sulfuroase ), Govora ( băi sulfuroase şi sărate ), Sovata, Amara şi Litoral ( Eforie şi Techirghiol băi sărate şi nămol ).

 III. Electroterapia - tehnică şi efecte
Reprezintă terapia prin care se foloseşte curentul electric în scop terapeutic. Medicina fizică modernă a adus ameliorări tehnologice remarcabile , care recurg la aparate de electroterapie computerizate , ce permit metode de stimulare a structurilor cu excitabilitate specifică cu o varietate largă de curenţi electrici de joasă şi medie frecvenţă. Pe de altă parte , au fost ameliorate bazele ştiinţifice ale electroterapiei prin care sa mărit credibilitatea acestui domeniu clasic al terapiei fizicale.
Efectele electroterapiei  -   Terapia cu agenţi fizici urmăreşte creşterea rezistenţei organismului. Ea trebuie administrată simultan sau succesiv după terapia medicamentoasă. Tratamentul balneofizioterapeutic este un tratament simptomatic şi va fi aplicat în funcţie de simptomele artrozice ale gleznei şi labei piciorului în acest caz.
Printre efectele principale enumerăm:
·        - stimularea electrică a muşchilor cu inervaţie păstrată, în maniera fiziologică, cu posibilităţi de menţinere a tonusului şi forţei musculare , iar în cazul unor stimulări viguroase , cu efecte de creştere a forţei de  contracţie;
·        - stimulare electrică eficientă a muşchilor denervaţi cu scopul menţinerii tonusului şi metabolismului lor pe durata necesară până la realizarea procesului de reinervare eficientă şi reluarea funcţiei;
·        - stimularea cu frecvenţe adecvate pentru modularea durerilor



 acute şi cronice şi obţinerea unor electroanalgetice;
·        - stimularea cu parametri adecvaţi a musculaturii netede vasculare sau a organelor viscerale tubulare pentru modularea funcţiilor lor ( efecte vasodilatatoare, creşterea mobilităţii tubului digestiv ).
·         - realizarea prin curenţi unidirecţionali ( curent galvanic, curenţi cu impulsuri de joasă frecvenţă sau forme redresate ale curenţilor alternativi ), a unor efecte de pătrundere transcutanată a unor substanţe farmacologice în formă ionizată ( ionoforeză ).
·        - efecte termice obţinute cu unde electromagnetice de înaltă frecvenţă.
Printre tehnicile de tratament cu ajutorul curenţilor electrici recomandăm:
Galvanizarea  - această procedură foloseşte curentul continuu. Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat , de diferite dimensiuni , în funcţie de regiunea anatomică de tratat şi de efecte de polaritate. La nivelul gleznei şi a labei piciorului se folosesc electrozi dreptunghiulari cu măsuri mai mici. În funcţie de măsurile terapeutice, pentru efectul analgezic , electrodul pozitiv este cel activ şi are măsuri mai mici decât cel negativ. Aplicarea electrozilor la pacient se face transversal adică electrozii sunt aşezaţi de o parte şi de alta a piciorului. În mod obligatoriu trebuie folosit un strat izolator , o compresă udă  care trebuie spălată după fiecare utilizare , între electrod şi tegument. Intensitatea curentului este strâns legată de sensibilitatea şi de toleranţa pacientului, de evoluţia artrozei şi de durata aplicaţiilor. Durata unei galvanizări simple este de aproximativ 30 minute iar numărul şedinţelor şi ritmul  acestora este de 10 – 18 şedinţe zilnice.
Ionizarea  -  această procedură reprezintă introducerea in organism a unor diferite substanţe medicamentoase cu acţiune antireumatică sedativă şi decontracturantă, cu ajutorul curentului continuu. Pentru artroza gleznei şi a labei piciorului se foloseşte Fenilbutazona, Diclofenacul gel, Diclasiniu şi Calciu. Evoluţia acestor unguente constă în faptul că ele se îmbibă în stratul hidrolifer de sub electrodul activ. De aici aceasta migrează prin tegumentul intact , prin orificiile glandelor sudoripare şi sebacee către polul opus, ajungând astfel în interiorul organismului de unde ionii medicamentoşi sunt preluaţi de reţeaua limfatică generală.
Tehnica de aplicare a ionoforezei este diferită de galvanizarea simplă prin faptul că se îmbibă stratul hidrofil cu o soluţie medicamentoasă in loc de apă.



Polul activ este dependent de încărcarea electrică a soluţiei medicamentoase. Substanţele încărcate pozitiv ( cationi ) se vor pune întotdeauna la polul pozitiv adică anod iar substanţele încărcate negativ ( anioni ) se vor pune la catod adică la polul negativ. Aceste substanţe medicamentoase folosite se pot dilua preferenţial cu apă distilată, apa fiind cel mai bun electrolit. Concentraţia de ioni trebuie să fie cât mai mică, încât disocierea electrolitică este  cu atât mai puternică cu cât soluţia este mai diluată.
În afara galvanizării, curentul continuu se mai foloseşte şi în formele curentului diadinamic pentru a avea un efect trofic analgezic, iar formele acestui curent pentru boala artrozică sunt:
·        - difazatul fix - care este inhibitor al sensibilităţii şi mobilităţii articulare;
·        -  monofazatul fix de o singură alternativă – este inhibitor , lent dar mai stabil decât difazatul fix, inhibă mobilitatea şi completează acţiunea difazatului fix;
·        -  perioada scurtă - are acţiune excitomotorie de scurtă durată şi poate fi inhibitor prin prelungirea timpului de aplicaţie;
·        -  perioada lungă – are acţiune antalgică
·        -  monofazatul intermitent – are acţiune excitomotorie;
Mai pot fi folosite ca tratament prin electroterapeutic împotriva artrozelor primare, dar nu cu un rezultat foarte spectaculos , şi ultrasunetele, care au rol de a înlătura eventualele depuneri osoase la nivelul articulaţiilor gleznei sau a labei piciorului,undele scurte cu efect termic şi antalgic , curenţii de medie frecvenţă ( nemectronul ) cu acţiune favorizantă asupra tulburărilor trofice, acţionând împotriva contracturilor musculare, producând o vasodilataţie şi o acţiune antispastică, unda de înaltă frecvenţă aplicată sub formă de diatermic care este legată în special de factorul termic cu foarte bune rezultate în alergiile artrozice. Activarea circulaţiei se face prin aparatele ce produc ultraviolete şi infraroşii. In concluzie electroterapia acţionează asupra simptomatologiei locale şi neuromusculare.      
      









IV. Tratamentul prin masaj
1.              Efectele fiziologice ale masajului  
prin masaj se înţelege o serie de manevre manuale variate sau cu ajutorul unor echipamente mecanice, aplicate sistematic la suprafaţa organismului, in special asupra ţesuturilor moi, în scop terapeutic.
Masajul manual clasic , care î-şi păstrează pe deplin valoarea şi indicaţiile sale largi în domeniu profilaxiei ,terapiei şi recuperării bolilor reumatice, i s-a adăugat în ultimele decenii forme de masaj cu adresabilitate specifică pentru ţesutul conjunctiv, pentru anumite zone (masajul segmentar, sau masajul periostal ) sau aplicaţii de presiuni punctiforme pe punctele nervoase ori pe punctele tradiţionale chinezeşti ( presopunctură sau acupunctură , reflexologie , auriculopatie ).
Efectele masajului sunt numeroase , cu fundamentare ştiinţifică diferită , dificil de selecţionat după criterii mai riguroase.
Efectele fiziologice se referă la diferite sisteme asupra cărora se exercită acţiunile mecanice ale masajului şi mecanismele reflexe produse prin stimulii respectivi:
·        - stimularea circulaţiei periferice la nivel anterior , cu efecte hiperemice cutanate (prin stimularea mecanică a mastocitelor, care eliberează substanţe de tip histaminic ce produc vasodilataţie în arteriolele superioare). În muşchiul cu contracturi reflexe la durere sau după efort sunt dovedite efecte favorabile după manevre sedative şi analgetice.
·        - efectele asupra ţesutului conjunctiv în condiţii patologice (fascii , aderenţe musculare, zone indurate, cicatrice posttraumatice ) sunt remarcate de numeroşi autori, mai ales după tehnici viguroase de masaj ( fricţiune ).
·        - efectele antialgice ale masajului clasic şi reflex sunt menţionate atât de bolnavi , cât şi de studii controlate. Au fost invocate mecanisme reflexe, mecanisme de control al porţii la nivel medular dar şi modulări ale durerii prin sistemul endorfinic.
·         -  efectele psihologice ale masajului nu pot fi neglijate, aprecierile subiective ale bolnavilor fiind de obicei deosebit de favorabile.
Acţiunile masajului pot fi locale(acţiune sedativă, acţiune hiperemiantă locală –înroşirea tegumentului – şi înlăturarea lichidelor interstiţiale cu accelerarea proceselor de resorbţie în regiunea masată), sau generale (stimularea funcţiilor aparatului circulator şi respirator, creşterea




metabolismului, efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului cu îmbunătăţirea somnului, înlăturarea oboselii musculare şi efectul reflex al organismului.
Contraindicaţiile procedurilor prezentate anterior sunt constituite din următoarele boli:   - boli infecţioase, tuberculoase, hipotermitele parazitare, boli vasculare ( osteoscleroza, tromboflebitele ), deasemeni inflamaţiile acute ale organelor abdominale(ulcerul gastric şi cancerul abdominal).
2.  Descrierea anatomică a regiunii  
Glezna şi laba piciorului se deprind împreună deoarece formează o unitate morfofuncţională. Articulaţia gleznei se face între oasele gambei şi primul tarsian –astragalul.
Oasele gambei – tibia şi peroneul – partea distală a acestor două oase se articulează direct cu primul os care intră în componenţa piciorului – astragalul – situat deasupra calcaneului şi care intră între cele două maleole (tibială şi peronială).
Oasele piciorului – sunt în număr de 25 – dispuse în 3 grupe:
·        - tarsiene;
·        - metatarsiene;
·        - falange;
Tarsienele – sunt în număr de 7 oase, dispuse pe două rânduri – unul anterior şi celălalt posterior. Rândul posterior are în componenţă 2 oase – astragalul şi calcaneul, rândul anterior format din 5 oase – scafoid, cuboid şi 3 oase cuneiforme.
Metatarsienele – 5 oase numerotate de la 1 la 5, metatarsianul 1 corespunzând degetului mare (halucelui), iar metatarsianul 5 corespunzând degetului mic.
Falangele sunt în număr de 14 oase câte 3 pentru fiecare deget cu excepţia halucelui care este format numai din 2 falange, una proximală şi alta distală. Toate celelalte degete prezintă şi câte o falangă medie. Falangele distale sunt purtătoare de unghii.
Muşchii prezenţi în zona gleznei sunt atât muşchii gambei cât şi muşchii piciorului propriuzis.
Muşchii gambei se împart în 3 grupe:
a. - grupul anterior reprezentat de:
4.                                   muşchiul tibial anterior cu inserţie de origine pe condilul lateral al tibiei şi inserţia terminală pe baza primului tarsian.
 - muşchiul extensor lung al halucelui cu inserţie de origine pe faţa medială a peroneului în treimea mijlocie şi inserţia
terminală pe a doua falangă a halucelui



- muşchiul extensor lung al degetelor cu inserţie de origine pe capul peroneului şi pe condilul lateral al tibiei şi inserţia terminală pe falanga a doua şi a treia a degetelor 2,3 şi 5.
b. - grupul lateral reprezentat de:
- muşchiul peronier lung cu inserţie de origine pe capul peroneului şi pe faţa sa laterală iar inserţia terminală pe baza primului metatars şi pe primul cuneiform.
- muşchiul peronier scurt cu inserţie de origine pe faţa laterală a peroneului iar inserţia terminală pe tuberozitatea metatarsului 5.
c. - grupul posterior – aceşti muşchi sunt dispuşi în planuri:
    - în planul superficial găsim:
- muşchiul gastrocnemian cu inserare de origine pe faţa cutanată a condilului femural iar inserţia terminală se face prin tendonul lui Ahile – tendon calcanear care se inseră pe calcaneu.
- muşchiul solear cu inserare de origine pe tibie şi peroneu de unde coboară printre aceste două oase făcându-şi inserarea terminală împreună cu gastrocnemianul prin tendonul lui Ahile pe calcaneu.
- muşchiul plantar cu inserţie de origine pe condilul lateral al femurului iar inserţia terminală se face prin intermediul tendonului lui Ahile tot pe calcaneu.
  - în planul profund găsim:
- muşchiul popliteu este muşchi scurt de formă triunghiulară situat în prelungirea fosei poplitee cu inserarea de origine pe condilul lateral al femurului iar inserţia terminală pe faţa posterioară a tibiei.
- muşchiul flexor lung al degetelor cu inserţie de origine pe faţa posterioară a tibiei iar inserţia terminală pe degetele 2,3,4 şi 5.
- muşchiul tibial posterior cu inserţie de origine pe membrana interosoasă şi pe părţile învecinate a celor două oase (tibia şi peroneul) iar inserţia terminală pe oasele tarsiene şi metatarsiene.
- muşchiul flexor lung al halucelui cu inserţie de origine pe faţa posterioară a peroneului iar inserţia terminală pe falanga a doua a halucelui.   






Muşchii piciorului propriuzis sunt:
a .- muşchiul extensor scurt al degetelor cu inserţie de origine pe faţa superioară a calcaneului de unde se împarte în trei fascicule ce îşi fac inserarea terminală pe degetele 2,3 şi 4.
b .- muşchiul extensor scurt al halucelui cu inserţie de origine cât şi cea terminală este comună cu a muşchiului extensor scurt al degetelor.
c .- muşchiul abductor al halucelui – muşchi pe faţa plantară a piciorului.
d .- muşchiul flexor scurt al halucelui cu inserţie de origine pe cuboid şi pe cele trei cuneiforme iar inserţia terminală pe baza falangei proximale a halucelui.
e .- muşchiul adductor al halucelui.
f .- muşchiul abductor al degetului mic.
g .- muşchiul flexor scurt al degetului mic.
h .- muşchiul flexor scurt al degetelor.
i .- muşchiul pătratul plantei.
j .- muşchii interosoşi – situaţi în cele patru spaţii interosoase metatarsiene.  
3. Tehnica masajului
Masajul clasic cuprinde cinci manevre fundamentale care se aplică pe ţesuturile moi accesibile:
·        - netezirile sau eflueraj;
·        - frământarea sau petrisajul;
·        - baterea sau tapotamentul;
·        - fricţiunile;
·         - vibraţiile;
Netezirea şi vibraţiile au efecte predominant sedative şi vibraţiile au efecte predominant sedative şi relaxante musculare iar tapotamentul şi fricţiunile au efecte predominant excitante.
Netezirea şi fricţiunile sunt utile şi pentru detectarea tonusului anormal al unor ţesuturi şi a zonelor sau punctelor dureroase. Manevrele de fricţiune cu presiune discontinuă asupra muşchilor au efect de pompă asupra circulaţiei de întoarcere a sângelui şi a limfei.
În masajul gleznei şi a labei piciorului se începe cu netezirea. Bolnavul va sta în decubit dorsal la marginea patului; acest masaj se execută cu ambele mâini după care se face o presiune în regiunea perimaleolară şi apoi începem cu fricţiunea înconjurând articulaţia
tibiotarsiană, această manevră  începe  cu  tendonul  lui   Ahile   până  la
maleola externă apoi pe faţa dorsală a gleznei şi apoi ne întoarcem.



Masajul piciorului propriuzis cuprinde:
a. – masajul degetelor;
b. – masajul feţei dorsale a piciorului;
c. – masajul plantar;
Masajul degetelor – se începe cu netezirea degetelor de jos în sos, se ia fiecare deget în parte urmat de presiuni şi frământări sub formă de mîngîieturi cu două deget, se fac fricţiuni laterale şi anteroposterioare a articulaţiilor interfalangiene insistându-se mai ales pe haluce la nivelul articulaţiei metatarso-falangiene.
Se trece apoi la masajul feţei dorsale a piciorului prin neteziri cu palmele întinse, se merge în sus pe regiunea dorsală a piciorului şi se înconjoară maleolele cu mişcări circulare de câteva ori; se mai pot face cu două degete pe tendoanele metatarsiene, între două degete luând fiecare tendon ; se execută uşoare frământări ale fiecărei teci tendinoase în parte prin mişcări laterale; peste tendoane se mai pot face fricţiuni , vibraţii uşoare şi încheiem cu netezirea.
Masajul plantar – bolnavul va sta în decubit ventral în uşoară flexie a gambei pe coapsă. Se ţine partea dorsală a piciorului cu mâinile; se începe cu netezirea executată cu faţa palmară sau cu degetele flectate (netezirea pieptene); frământările se execută cu două degete, police şi index, pe bazele musculare externe şi mijlocii, mai puţin pe cea internă, apoi se efectuează geluirea care este executată pe toată articulară; se execută apoi fricţiunea cu cotul degetelor şi se insistă în special pe aponevroza plantară; se execută apoi tapotamentul care se face cu pumnul sau cu partea cubitală a mâinii şi se încheie cu vibraţii şi neteziri pe întreaga regiune.
3.  Mobilizarea articulaţiilor – Kinetoterapia       
Exerciţiile kinetice urmăresc : - viteza, creşterea amplitudinii în articulaţiile respectiv afectate şi tonifierea musculaturii.
 În artrozele membrelor inferioare, exerciţiile libere au la bază mişcările de prehensiune, stimulii senzoriali din talpa piciorului în momentul mişcărilor au un rol foarte important în recuperare. Absenţa unor fenomene inflamatoare permite o gamă variată de exerciţii.
În cazurile în care se prezintă dureri articulare foarte mari în cazul imobilizării articulaţiei sau a halucelui paralel cu medicaţia antiinflamatoare se renunţă la exerciţii şi se recomandă repaus la pat după care reîncep exerciţiile dar la un ritm scăzut.







O atitudine similară se poate adopta în cazul în care manifestările artrozice sunt însoţite de senzaţii dureroase
Kinetoterapia activă este timpul principal al programului terapeutic care trebuie să asigure o reechilibrarea raporturilor forţelor musculare. Tehnica de lucru este analitică şi globală şi vizează următoarele aspecte importante:
-          tonifierea muşchiului gambier posterior şi anterior, muşchiului flexor propriu al halucelui – cu rol antivalgus şi de susţinere a arcului intern al bolţii plantare;
-          tonifierea muşchilor intrinseci ai plantei – muşchii interosoşi şi muşchiul abductor al halucelui care se opune lărgirii plantei metatarsienelor.
Tonifierea acestor muşchi se face analitic, sau global – mişcări active ce accentuează bolta plantară, efectuate din poziţie de descălţare si de încălţare a piciorului. Exerciţiile globale au avantajul să fie prezentate copiilor ca un joc şi astfel sunt acceptate cu plăcere.
Exemplu :
-    prinderea unui creion cu degetele de la picior pune în activitate toată musculatura intrinsecă a piciorului;
-    prinderea şi mototolirea unei batiste sub talpă;
-    prinderea unei bile cu degetele de la picior şi lansarea ei către o altă bilă;
-    exersarea unor tipuri de mers particular : – mers pe marginea externă a piciorului, păstrarea echilibrului în sprijin unipodal, păstrare echilibrului pe o planşetă instabilă etc.
Şansele recuperării piciorului plat ţin de stadiul în care se începe programul fizical-kinetic. Dacă piciorul este încă suplu şi nu există deformaţii osoase, sunt şanse de a obţine rezultate foarte bune.
Mobilizarea articulară se face în ordine cronologică astfel:
-    mobilizarea activă simplă în flexie şi extensie a piciorului;
-    mobilizarea activă contra rezistenţă opusă antagonştilor – cerem bolnavului să facă o flexie plantară a piciorului cu degetele în extensie maximă;
-    mobilizarea pasivă manuală în flexie - extensie cu conservarea amplitudinilor maxime atinse pentru câtva timp;
-    asocierea la aceste manevre pasive a masajului transversal profund;
-    posturi globale sau segmentare mobilizării gleznei – stat pe vine pentru favorizarea flexiei dorsale a piciorului, aşezat pe călcâie – favorizează flexia plantară;


        

-    manipulări articulare în tracţiune sau tracţiune supinativă se fac dacă tehnicile obişnuite nu dau rezultate.

4. Gimnastica medicală
Exerciţiile de gimnastică medicală sunt indicate în cazurile de picior şi gleznă reumatismale, cu tendinţe de redori articulare, în contracturi şi reacţii musculare precum şi în mărirea unor articulaţii sau grupe musculare. Se recomandă bolnavului efectuarea următoarelor mişcări active: - flexie, extensie, supinaţie, pronaţie şi circmducţie. Mişcările se fac lent şi amplu.
Mobilizările active se execută pe planul de reeducare.
1.   – bolnavul fiind aşezat în decubit dorsal sau şezînd la marginea planului cu picioarele atârnând mărind astfel dificultatea exerciţiilor prin intervenţia gravitaţiei;
2.   – din poziţia şezînd execută o mişcare du-te – vino, apăsând puternic piciorul pe un cilindru de lemn;
3.   – tot la marginea planului, picioarele lăsate în jos, se fac exerciţii de apucare a vergelelor de lemn cu degetele picioarelor;
4.   – în decubit se fac exerciţii de mers, vârf – călcâi alternând sau simultan cu exerciţii de sărituri de pe un picior pe altul cu întreaga talpă pe sol sau numai pe vârfuri ; sărituri cu amândouă picioarele.
Toate aceste exerciţii executate ritmic şi în timp îndelungat duc la îndepărtarea anchilozei, la refacerea tonusului muscular precum şi la recuperarea mersului în articulaţia gleznei şi labei piciorului.         




























































0 comments:

Trimiteţi un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Imparte informatia cu prietenii tai !

Cautari frecvente

sanatate verde plante medicinal terapii naturiste leacuri babesti tratatement pentru dictionar plante medicinale plante medicinale.ro terapii complementare plante medicinale romanesti psoriazis tratament naturist referat plante medicinale tratament naturist plante medicinale poze plante medicinale galbenele remedii pentru hemoroizi tratament pentru matreata alifie pentru hemoroizi remediu pentru cosuri tratament remedii pentru diabet totul despre hemoroizi remedii diabet alifie Avertisment: sanatateverde.blospot.com va ofera informatii despre terapii complementare, naturiste, care vin în ajutorul bolnavului, si care nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale(decat daca este optiunea dvs. strict personala), ci le completeaza. Noi nu suntem responsabili pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita a vreunui tratament. Va multumim tuturor ca folositi sanatateverde.blospot.com !
//SEO SCRIPT POWERED BY www.alltechbuzz.in