Scrofule

Scrofule    17

Scrofulele n-au călduri şi nu sunt de obicei socotite în rândul bolilor cu friguri deşi în realitate ar trebui să fie socotite. Scrofulele sunt cel puţin tot aşa de primejdioase ca şi bolile numite până aici, eu le cred chiar mai primejdioase. Ele fac parte din bolile ascunse şi cronice, care sunt pricinuite în cea mai mare parte de o supraîncărcare de materii străine  moştenite. Puterea de viaţă a corpului nu ajunge pentru a da naştere unor friguri puternice şi după cum v-am spus în  ultima mea conferinţă, boala aceasta bântuie mai ales în ţinuturile temperate, sau friguroase ale pământului. Semnele după care se cunoaşte scrofulosul sunt următoarele: capul mare, faţa pătrată,ochii învăpăiaţi, pântecele umflat sau tare,  picioarele slabe, mâinile şi picioarele diforme, mintea obosită. Aceste semne nu le întâlnim de obicei decât unul sau  două deodată. Foarte rar se arată toate deodată. La acestea trebuie să mai adăugăm răceala mâinilor şi a picioarelor şi un fior de frig în tot corpul. Tocmai frigul acesta face ca boala să fie primejdioasă. Asta dovedeşte într-adevăr, că părţile din afară ale corpului au pierdut o mare parte din puterea lor de viaţă şi de muncă, prin încărcarea lor peste măsură cu materii străine şi că înăuntru, cu atât mai mult, domneşte un foc mistuitor.

Trebuie să ne închipuim ca părţile din afară ale corpului şi, mai ales, extremităţile cele mai subţiri ale vaselor sanguinare sunt astupate de materiile străine ca şi canalurile de stradă, când sunt astupate de noroi, aşa că sângele nu mai poate circula până la marginile pielii şi aşa se produc fiori de frig.

Această boală ne-având călduri, nu pricinuieşte dureri şi nu se cunoaşte decât după conformaţia generală a corpului. Nimenea n-a putut să spună până acum, de unde vine această boală, în ce constă

ea, şi mai ales, cum se poate vindeca. De obicei, se credea că face bine o schimbare de aer şi se

trimeteau bolnavii cu dare de mână într-o altă climă sau cel puţin la băi. Dar succesul nu era niciodată

temeinic, chiar dacă uneori se făcea vreo schimbare în bine.

Experienţa ne-a dovedit că un copil scrofulos e cu desăvârşire pătruns de materii străine, pe care le-a moştenit în mare parte de la părinţii săi. Aceste materii se îndreaptă mai ales către organele de sus

şi fac să piară puţin câte puţin rotunzimea capului, care capătă o formă pătrată foarte bătătoare la ochi.

Închipuiţi-vă încă o dată sticla cu lichid în fermentaţie, pe gâtul căreia se află un cauciuc, ca aceea pe care v-am arătat-o la începutul acestei conferinţe. După cum cauciucul acesta se întinde şi se umflă sub înrâurirea materiilor în fermentaţie, aşa se întinde şi corpul scrofuloşilor. Ştiinţa expresiunii figurii ne învaţă să cunoaştem chiar începutul acestei boli, dar trebuie să ştim, bine înţeles, ce formă trebuie să aibă un corp natural. Voi da amănunte depline în  această privinţă în cursul meu asupra ştiinţei expresiunii figurii, căci nu se poate da o lămurire adâncă, decât cu ajutorul unor modele bune.

Deformarea mâinilor  şi  a  picioarelor  are  întocmai  aceleaşi  pricini.  Pielea  este  aproape  în nelucrare şi nu poate să dea afară materiile străine îngrămădite sub ea. Aceste materii tulbură circulaţia sângelui şi de aceea pielea celor mai mulţi scrofuloşi e rece.

Dar căldura e cu atât mai mare în organele dinăuntru şi ea produce o tulburare lăuntrică, pe care o putem dovedi întotdeauna la scrofuloşi. Asta e tocmai o stare de friguri, latentă sau cronică, care ţine

adeseori, ani întregi, dacă nu e combătută. Dacă frigurile lăuntrice nu pier, boala trece puţin câte puţin

într-o fază  nouă,  cu  mult  mai  primejdioasă  şi  mai  grea  de  vindecat  decât  scrofulele.  Scrofulele nevindecate sau  neglijate aduc de multe ori boli de plămâni, aşa că boala aceasta nu este – ca să zicem aşa – decât antemergătoarea altor boli lăuntrice grele.

Ce trebuie să facem pentru a vindeca scrofulele? Grija noastră trebuie să fie de a preface starea de friguri într-o stare de căldură, frigurile ascunse în friguri acute, de a scoate afară frigurile din năuntru.

Având şi aci de a face cu frigurile, tratamentul nostru e bine înţeles, acelaşi ca şi celelalte boli cu friguri:

trebuie să deschidem o ieşire, pentru a da afară puţin câte puţin materiile în fermentaţie. Operăm, aşadar, în modul cunoscut asupra maţului, rinichilor şi pielii. Aceasta din urmă ajunge puţin câte puţin caldă, arzătoare poate, dar această stare nu ţine decât până se iveşte sudoarea şi atunci pielea îşi reia activitatea ei normală. Tratamentul n-aduce la început decât o îmbunătăţire de câtva timp şi numai cu multă răbdare şi energie se poate căpăta un succes trainic. E greu de a  spune câtă vreme trebuie pentru o vindecare desăvârşită, dar nu poate fi vorba nici de zile nici de săptămâni; trebuiesc luni, ani întregi poate şi câteodată nu izbuteşti deloc, dacă trupul nu mai are destulă putere de viaţă.

17  Inflamaţie a ganglionilor limfatici la bolnavii de scrofuloză

V-am arătat în a doua mea conferinţă că bolnavii simt frigul din aceeaşi pricină pentru care simt o prea mare căldură. Această pricină sunt frigurile şi aţi văzut că acelaşi lucru e şi la scrofuloşi. Iată, deci, două boli cu desăvârşire deosebite în formele lor din afară, care au pornit din acelaşi izvor şi care nu se deosebesc, decât pentru că se ivesc în  faze deosebite. După cum nu putem bănui în viermele şi gogoaşa de mătase animalul pe care mai târziu îl vedem  zburând ca fluture şi pentru care totuşi viermele şi gogoaşa sunt fazele antemergătoare fluturelui, tot aşa e şi cu deosebitele boli. V-aţi bate joc de acela, care ar susţine că viermele de mătase e un animal deosebit şi neavând nici o deosebire cu fluturele, dar din nenorocire credinţa asta există încă şi astăzi cu privire la boli şi nimănuia încă nu i-a dat în gând de a recunoaşte şi aci adevărul unităţii.

Iată un exemplu de vindecare a scrofulelor: un băieţel de cinci ani era aşa de scrofulos de la vârsta de doi ani, că nu putea încă să meargă la vârsta de cinci ani. Zăcea nenorocit în căruciorul lui, ca o bucată de piatră. Tată-său îl căutase fără cel mai mic succes cu doctorii cei mai renumiţi. Doctoriile înrăutăţiseră boala, aşa că doctorul, care-l căuta, declarase că copilul nu va învăţa niciodată să umble în picioare. Doctorii, aparate de ghips, băi, electricitate, toate  fuseseră încercate, dar fără nici un succes, fiindcă persoanele care îngrijeau copilul nu cunoşteau nicidecum natura scrofulelor. Când era să împlinească aproape cinci ani, copilul îmi fu încredinţat mie. Mistuirea, de care nu se ţinuse în destul socoteală, în timpul tratamentului de mai înainte, era cu desăvârşire turburată. Pântecele era umflat, tare şi plin de noduri. După opt zile de tratamentul meu, mistuirea se îndreptă aşa de mult, că începui să nădăjduiesc o vindecare deplină. Bolnavul fu hrănit din ce în ce mai bine şi după şase săptămâni putu să se ţină singur în picioare. Pântecele  pierduse mult din volumul şi din tăria lui, multe noduri pieriseră. După şase luni capul, care era foarte mare, ajunsese mult mai mic şi mai normal şi copilul putea fi privit ca vindecat, căci alerga şi sărea ca şi tovarăşii lui şi era vesel şi bine dispus. Trebuie să mai înşirăm toate celelalte boli aşa numeroase? E de ajuns să mai adăugăm câteva nume: parotida18 (umflătura  ghindurilor),  frigurile  porceşti,  cârceii19, urdinarea  (diareea) şi altele. Toate se nasc din aceeaşi  pricină.  Toate  sunt  însoţite  de  friguri  mai  mult  sau  mai  puţin  puternice  şi  prin  urmare, vindecarea lor se face în acelaşi  chip. În toate simptomele de boală arătate mai sus, am observat neîncetat două lucruri: sau o creştere de căldură sau o creştere de frig. Aceste două simptome sunt ale frigurilor, după cum am văzut, şi de aceea trebuie să le facem să piară în acelaşi fel, după cum am dovedit în mii de cazuri. În adevăr, toate formele de boală se nasc din încărcarea corpului cu materii străine, sau, cu alte cuvinte: nu e decât o singură boală, care se iveşte sub diferite forme şi de aceea nu e cu putinţă decât un singur mod de vindecare. Toate feluritele forme ale simptomelor de boli nu sunt, după cum am văzut, decât sforţări pe care le face corpul de a se curăţi şi de aceea nu poate fi vorba de a le nimici, sau de a le da îndărăt, cum face medicina, ci dimpotrivă a le da ajutor, înlesnind corpului puterea de a birui aceste crize, repede şi fără primejdie, căci numai astfel corpul poate să-şi recapete cu adevărat sănătatea lui. Bolile ascunse sau latente aduc pe nesimţite, dar sigur, boli mai grave şi mai grele de vindecat. Căci materiile străine nu rămân niciodată potolite în corp.  Ele sunt supuse dimpotrivă la schimbări şi la prefaceri necontenite, ca toate lucrurile din lume şi astfel dau naştere neîncetat la noi boli.

Câteva cuvinte încă asupra dietei ce trebuie păstrate în toate cazurile de boli. Această dietă

trebuie aşa făcută, încât corpul să nu mai primească noi materii străine şi fermentaţia să nu mai fie sporită. Corpul având destulă muncă înăuntru, nu trebuie să-l mai încărcăm cu multă mistuire. Principiul fundamental este deci, de a da bolnavului puţină hrană şi de a nu-l sili niciodată, câtă vreme nu cere el însuşi. Cititorii vor găsi amănunte asupra dietei în  capitolul: „Ce trebuie să mâncăm? Ce trebuie să bem?”

Voi adăuga aci câteva lămuriri asupra primejdiei molipsirii de către bolnavi.

Nu ne putem închipui nici un fel de friguri acute, fără să fi fost precedate de friguri ascunse, care nu sunt altceva decât încărcarea corpului de materii străine. Tocmai această stare cronică este cea mai primejdioasă. Molipsirea acestei boli nu se poate face decât de la părinţi la copii. Dar aceasta molipsire se face totdeauna când părinţii sunt încărcaţi cu  materii  străine şi atunci e o molipsire sigură, deşi latentă, a tuturor materiilor străine. Când vedem copii moştenind formele exterioare, culoarea ochilor şi chiar calităţile intelectuale ale părinţilor lor, pricepem că materiile străine au fost transmise mai ales din

18  fiecare dintre cele două glande salivare, situate în regiunea urechilor (de o parte şi de alta a maxilarului inferior)

19  Contracţie involuntară a muşchilor însoţită de o durere acută

partea mamei. E o dovadă directă de această transmitere, în faptul că mai toţi copiii prezintă aceleaşi forme de boală ca părinţii.

Molipsirea20, în înţelesul obişnuit al cuvântului, nu era admisă pân-aci decât la bolile acute şi cu

toate astea v-am dovedit că transmiterea materiilor străine în stare latentă21  de la părinţi la copiii lor, e întocmai acelaşi lucru.

Fiecare ştie că fluturele nu este decât ultima fază a unui animal şi că el nu se poate închipui decât dacă a fost precedat de vierme şi de gogoaşa de mătase: tot astfel, o boală acută nu se poate închipui

decât dacă  a  fost  precedată  de  o  boală  ascunsă  sau  cronică  (încărcare  de  materii  străine)  şi transmiterea bolii,  sau mai bine zis a materiilor străine în stare latentă sau stare acută; este acelaşi

lucru şi se deosebeşte numai ca viermele de fluture. O boală acută (vărsatul, scarlatina, anghina, holera22, pojarul, sifilisul23, etc.) nu e, după cum am spus, decât o stare de fermentaţie în corp, care se

sileşte astfel de a da afară materiile străine. Această fermentaţie a materiilor străine variază după felul ei şi are, prin urmare, diferite temperaturi. Materiile străine îşi schimbă formele, după cum e fermentaţia,

şi aşa se ivesc bacili24, bacterii25, microbi26  şi alte micro-organisme atât de temute, care sunt produsul fermentaţiei.

În timpul bolii acute ies neîncetat din corp materii străine în fermentaţie. Asta se întâmplă mai ales,  când  bolnavul  îşi  recapătă  sănătatea,  cu  alte  cuvinte,  când  dă  afară  materiile  străine  prin

secreţiune. De aceea primejdia de molipsire e mai mare în convalescenţa bolnavilor. Voi încerca să vă

arăt printr-un fapt bine cunoscut, cum se face molipsirea.

Ştim cu toţii că dacă punem să dospim plămădeală sau drojdie de bere şi dacă adăugăm o altă materie, care fermentează lesne, cum de pildă aluatul, laptele, etc., aceste din urmă materii intră uşor în fermentaţie, dacă au o căldură  îndestulătoare. Drojdia, care este şi ea un produs al fermentaţiei, dă naştere deci, la o nouă fermentaţie, dacă e pusă în aluat sau în lapte. Atunci obişnuim să zicem că pâinea creşte, sau că laptele se strică şi se acreşte. Tot aşa e şi cu bolile acute. Materiile străine în fermentaţie  ies  afară  în  atmosferă  prin  respiraţie  şi  prin  exhalarea  bolnavului,  sau  se  ridică  din excremente. Dacă ele se întâmplă sa intre în corpul unul alt ins încărcat cu materii străine, şi dacă ele nu sunt date numaidecât afară, încep să lucreze asupra materiilor străine, întocmai ca drojdia în aluat, sau ca plămădeala în lapte, adică dau naştere unei fermentaţii şi aşa se naşte în corpul acesta aceeaşi boală ca şi în celălalt. Boala este multă  vreme aceeaşi, fiindcă starea de fermentaţie (frigurile), este specifică  în  fiecare  boală,  lucru  ce  se  întemeiază  pe   deosebirea  bacililor,  după  examenele microscopice. Toată molipsirea asta nu e, deci, altceva decât o altoire a materiei străine în fermentaţie asupra unui alt corp, prin căile naturale. Materia străină nu poate să dea naştere fermentaţiei, decât dacă ea găseşte într-un alt corp o cantitate îndestulătoare de materii străine în stare latentă. Primejdia molipsirii de o  boală  acută nu ameninţă, deci, decât pe acela care e destul de încărcat cu materii străine, sau, după cum se zice de obicei, acela care e predispus la această boală, atâta numai că nu se ştia pân-aci, în ce anume stă această predispoziţie. Deosebirea între această altoire naturală cu materii străine şi între altoirea artificială cu aceste materii prin ajutorul lanţetei27, nu stă decât în deosebirea materiilor altoite şi în subţierea lor. Dar homeopatia ne învaţă, că toate materiile lucrează mai bine, când sunt subţiate (diluate28) şi de aceea materiile morbide în fermentaţie lucrează aşa de bine în subţierea (diluţia) lor naturală, dacă găsesc un teren prielnic. Otrava altoită în doză alopatică lucrează, ca toate leacurile alopatice, paralizând puterea de viaţă a corpului, cu alte cuvinte, răpeşte corpului puterea de care are nevoie, pentru a  da  afară materiile străine printr-o boală acută (friguri), sporeşte cantitatea acestor materii şi pricinuieşte o stare de boală cronică cu mult mai primejdioasă, şi dovadă despre asta, e că numărul bolilor cronice a crescut mereu, de când s-a luat obiceiul altoirii. Dar toate celelalte leacuri împotriva frigurilor, ca chinina29, antipirina30, antifibrina, morfina31  şi celelalte produc acelaşi efect. Ele

20  contaminare, infectare

21  Care nu se manifestă în exterior, dar se poate manifesta oricând

22  Boală epidemică gravă, deseori mortală, care se manifestă prin intoxicarea şi deshidratarea puternică a organismului

23  Boală venerică cronică, cauzată de un spirochet şi transmisă prin contagiune sau ereditar

24  Bacterii patogene în formă de bastonaşe

25  Microorganisme unicelulare microscopice, de natură vegetală, care provoacă unele boli infecţioase

26  Microorganisme vegetale sau animale, care adesea sunt transmiţătoare ale unei boli

27  Instrument chirurgical constând dintr-o lamă cu două tăişuri, folosit la vaccinări, incizii etc.

28  A face să aibă o concentraţie mai mică cu ajutorul unui diluant. A deveni mai puţin intens; a scădea în intensitate; a slăbi;

a se atenua; a se estompa; a se amortiza.

29  Substanţă albă, cu gust amar, extrasă din coajă de chinchină şi folosită ca medicament febrifug.

nimicesc toate sforţările pe care le face corpul de a se curăţi şi ajută numai să dea îndărăt sau să înceteze fermentaţia materiilor străine, dar niciodată nu pot da afară materiile străine. De aci se nasc atâtea boli, altă dată aşa  de  rare, cum e cancerul, nervozitatea acută, nebunia, paralizia, sifilisul, oftica32, scrofulele, etc. Corpul e din ce în ce mai mult încărcat cu materii străine şi nu mai are puterea de a le da afară printr-o sforţare ce-ar face de a se curăţi. Încărcarea atinge cel din urmă grad în bolile de mai sus şi o vindecare desăvârşită nu mai e cu putinţă în cele mai multe cazuri, fiindcă materiile străine  au  nimicit  deja  mai  multe  sau  mai  puţine  organe  ale  corpului  şi  aceste  organe  nu  se preînnoiesc33  ca la amfibii. De aceea doctoriile, care au proprietatea de a înăbuşi mai repede frigurile, ca: chinina, antipirina, antifibrina, etc., au ajuns astăzi leacurile cele mai preţuite de doctori împotriva frigurilor. Noi însă suntem încredinţaţi că tocmai aceste leacuri sunt cele mai vătămătoare sănătăţii. Dar aci e locul să facem altă observaţie.

Am văzut cu toţii că ştiinţa medicală caută în fiecare zi leacuri noi şi că le întrebuinţează, fiindcă cele vechi nu  mai  lucrează îndestul. Gândiţi-vă numai la entuziasmul orb pricinuit de inoculaţiile cu tuberculina lui Koch înainte chiar de a se fi însănătoşit vreun bolnav; ce e drept un astfel de spectacol nu văzuse lumea de mult! Pricina e următoarea:  orice doctorie nouă nimiceşte mai întâi puterea de viaţă. Cu timpul, corpul se moleşeşte aşa de mult, că un anume leac nu mai poate lucra asupra lui şi că trebuie să fie înlocuit cu alt leac mai tare, pentru a nimici şi mai mult puterea de viaţă, până când în sfârşit fermentaţia materiilor străine nemaiputând fi oprită, nimiceşte viaţa. Un exemplu va lămuri şi mai mult cele ce vă spun.

Cine începe să fumeze ţigări trebuie să lupte mai întâi cu stomacul, până când acesta din urmă ajunge nesimţitor faţă de nicotină. Stomacul avea la început destulă putere de viaţă, pentru a se apăra cu izbândă împotriva acestei otrăvi. Dar puterea lui a fost nimicită prea curând şi corpul s-a moleşit cu desăvârşire. Ar trebui acum o otravă mai puternică  încă, pentru ca stomacul să se răzvrătească în acelaşi chip.

Spre marea noastră mirare auzim pe mulţi spunând acelora care nu pot să suporte cele dintâi încercări de a fuma, că stomacul lor e încă prea slab, că trebuie mai întâi să-l obişnuiască cu tutunul şi

că de aceea nu poate suporta ţigara. Tocmai dimpotrivă: câtă vreme stomacul se răzvrăteşte împotriva

tutunului, dovedeşte că are încă destulă putere de viaţă şi că prin urmare e destul de tare pentru a se scăpa cu orice preţ de otravă. Dar îndată ce o ia fără să protesteze, puterea lui de viaţă de altă dată e pierdută şi el a slăbit. Prin acest spor de încărcare latentă (boală), corpul are de aci înainte trebuinţă de o înrâurire din afară cu mult mai mare pentru a găsi prilej, de a da afară materiile străine, – şi asta din pricină că a slăbit. Am arătat deja, cum se ivesc aceste prilejuri. În  cele mai multe împrejurări o schimbare de temperatură dă acest prilej; de aceea am observat că mai întotdeauna epidemiile mari se ivesc după o iarnă grea.

Vă voi da încă câteva exemple în această privinţă. Luaţi o sticlă cu bere şi aşezaţi-o într-o pivniţă

întunecoasă şi răcoroasă; fermentaţia nu se va face uşor. Dar îndată ce sticla va fi aşezată la soare, fermentaţia se va face numaidecât, cu toate că sticla va fi bine închisă. Nici bacilii, nici microbii n-au pricinuit această fermentaţie, ci numai lumina şi căldura. În acelaşi timp berea s-a schimbat la faţă; din limpede a ajuns tulbure. Dacă se găsesc încă bacili, ei s-au născut din fermentaţie.

Observăm acelaşi lucru în aer. Avem astăzi o zi frumoasă şi senină de vară, mâine vom avea un timp nouros. Dar oricine ştie că aburii de apă, care plutesc nevăzuţi în aer, se prefac în nouri printr-o schimbare de temperatură (răcoare, în împrejurarea de faţă), şi vedem şi aici că felul răcoarei produce feluritele forme sub care cad aceşti aburi de apă (rouă, ceaţă, ploaie, grindină, zăpadă) şi cu toate astea nimeni nu tăgăduieşte că toate sunt numai produsele apei.

În ţinuturile mlăştinoase ale ţărilor călduroase materiile străine în fermentaţie ale mlaştinilor umplu necontenit atmosfera, aşa că un om încărcat de materii străine, n-are să stea decât puţină vreme acolo,

pentru a fi atins de friguri, adică pentru a pune în fermentaţie materiile sale străine. Aceste miasme

lucrează  asupra  materiilor  străine  ale  corpului  ca  drojdia  asupra  aluatului.  Ele  dau  naştere  unei fermentaţii (friguri). Toate apele noastre stătătoare lucrează în acelaşi fel, dar poate nu aşa de tare. N- avem decât să vedem deosebirea între lacurile limpezi ale munţilor, care nu îngăduie nici o fermentaţie

30  Medicament antipiretic şi calmant. Despre medicamente, care coboară temperatura; febrifug

31  Substanţă folosită în medicină ca narcotic, calmant şi somnifer, dar care, utilizată abuziv, produce intoxicarea organismului; morfiu

32  Tuberculoză pulmonară; ftizie

33  regenerează

din pricina fundului lor pietros şi între celelalte bălţi tulburi din şesuri. Acestea din urmă sunt câteodată, destul de limpezi,  dar apele lor fermentează la fiece schimbare de temperatură. Această fermentaţie vine din fund şi tulbură toată apa, aşa că se poate şti adeseori foarte exact, care e (ce conţine) fundul apei.  Apele  stătătoare  cu  nămol  la  fund  intră  într-un  fel  de  fermentaţie  la  fiece  schimbare  de temperatură şi transmit fermentaţia lor altor materii. Aceste deosebite stări se arată foarte lămurit vara şi iarna. Chiar apele tulburi sunt destul de limpezi iarna, fiindcă frigul opreşte fermentaţia. Dar aceleaşi ape sunt foarte tulburi şi noroioase vara. Poporul zice atunci că apa înverzeşte.

E vorba numai de a şti, care e pricina unei epidemii, când o molipsire directă pare cu neputinţă. Vedem izbucnind aceeaşi boală azi ici şi mâine dincolo.

Nici o  epidemie  nu  se  poate  închipui  fără  aflarea  materiilor  străine  în  corpurile  oamenilor. Observând mai  de  aproape, avem epidemii în toţi anii, cu toate că ele nu au întotdeauna aceeaşi

întindere  ca  influenţa34    din  1890.  Dar,  toată  lumea  ştie  că  pojarul,  scarlatina,  anghina,  tusea măgărească,  guturaiul35  şi influenţa36  izbucnesc în mod epidemic, în toţi anii în anumite anotimpuri.

Oamenii ducând în general aproape acelaşi fel de viaţă, sunt aproape deopotrivă încărcaţi cantitativ şi calitativ de materii străine. Dacă temperatura întărâtă deopotrivă puterea de viaţă a corpului, acesta din

urmă va încerca aceeaşi sforţare de curăţire (frigurile), pentru a se scăpa de materiile străine. Când încărcarea e aceeaşi la un anumit număr de inşi, aceeaşi pricină are deodată acelaşi efect la mai mulţi

bolnavi şi aşa se naşte o epidemie. Cu toate astea nu trebuie să uităm, că în timpul epidemiilor feluritele cazuri de boală nu se ivesc niciodată cu desăvârşire la fel, ci se arată, întotdeauna deosebite şi au chiar

un curs deosebit. Dacă o epidemie izbucneşte când ici, când colo, cum am văzut în timpul influenţei37, asta atârnă de pricina care-i dă prilej, adică, de temperatură. Bolile acestea sunt ca şi furtunile, care

izbucnesc şi ele câteodată în mod epidemic, când ici, când în altă parte. Dar când epidemia a izbucnit într-un loc, molipsirea directă arătată mai sus îşi ia sarcina de a o răspândi, cum s-a întâmplat cu cea

din urmă influenţă.

Să ne gândim, de pildă, cum se ivesc pe corpul copiilor păduchii. Ei se ivesc în aparenţă într-un chip tainic, îndată ce condiţiile date sunt împlinite. Dar odată ce s-au aşezat pe corp, ei se prăsesc cu o

repeziciune nemaipomenită.

Marile epidemii au ajuns în general mai rare în timpul din urmă, dar am spus că pricina e că ştiinţa medicală a ştiut prin leacuri noi să nimicească mult puterea de viaţă a oamenilor, aşa că corpul nu mai găseşte puterea trebuincioasă în toate crizele mari epidemice, decât atunci când are un prilej cu deosebire puternic. Dar o stare de boală cronică cu mult mai primejdioasă şi mai generală este urmarea ce nu se poate înlătura şi nu ne îndoim, că o să vie vremea, când toţi vor pricepe cele ce spun.

Să tragem acum concluzii din cele spuse mai sus:

1-iu. Materiile străine sunt singure pricina transmiterii bolilor în stare cronică (adică de la părinţi la copiii lor). Acela  dar, care vrea să înlăture această împrejurare, trebuie să caute întâi, de a înlătura

aceste materii. Această transmitere este cea mai primejdioasă propagare a bolilor, căci ea se face în

toate cazurile, pe când molipsirea de un bolnav atins de o boală acută nu se face decât atunci, când celălalt corp e predispus la această boală.

Încărcarea latentă, mai mult sau mai puţin mare, a corpului cu materii străine se cunoaşte în mod sigur, prin ştiinţa expresiunii figurii.

2-lea. Molipsirea în bolile acute se face prin transmiterea materiilor străine în fermentaţie de la unul la altul, dar ea e pricinuită mai mult de aerul atmosferic. Totuşi nu ne putem închipui molipsirea,

fără aflarea materiilor străine în celălalt corp, căci boala nu se naşte decât prin fermentaţia acestor materii; un aer curat este deci cea dintâi condiţie pentru odaia bolnavilor. Aerul curat nu se poate avea

decât deschizând ferestrele, sau instalând o ventilaţie practică, altfel e cu neputinţă. Toate parfumurile

şi dezinfectările întrebuinţate de obicei nu gonesc materiile străine, ci dimpotrivă fac aerul mai rău şi mai puţin curat. Dar aceste dezinfectante paralizează, în acelaşi timp, simţul mirosului, nasul, pe care-l fac

nesimţitor la exhalaţiile cele mai nesănătoase ale bolnavilor; dezinfectantele au aceeaşi înrâurire ca şi

medicamentele, căci în loc să facă bine, fac mai rău. E zadarnică încercarea de a nimici materiile în

34  gripă

35  Boală constând în inflamaţia mucoasei nazale, cauzată de răceală sau de infecţie şi manifestată prin strănuturi dese şi secreţie nazală apoasă

36  gripa

37  gripei

fermentaţie ale aerului prin otrăvuri, căci o foarte mică cantitate a acestor materii ajunge pentru a aţâţa fermentaţia în corp. Singurul leac nimerit nu poate fi decât acela, care curăţă corpul şi dă afară materiile străine. Leacul îl cunoaşteţi, sunt băile de trunchi cu fricţiuni, băile de şezut cu fricţiuni, băile de aburi.

Tratând bolnavii, am avut adeseori prilejul, de a respira exhalaţiile cele mai grele. La viitoarea baie de şezut cu  fricţiuni, pe care o luam în urmă, am observat adeseori că răspândeam eu însumi

aceeaşi putoare grea, numai că era puţin mai slăbită. E o dovada vădită, că corpul primea prin baie un spor de putere de viaţă, care-l făcea destoinic, să dea afară numaidecât otrava bolnavilor.

3-lea. Acest mijloc aşa de simplu ne fereşte şi de atingerea oricărei epidemii, căci el dă afară din corp materiile  străine şi e cu neputinţă să ne închipuim o boală oarecare şi prin urmare şi o boală

epidemică, fără aceste materii străine.

Am arătat de asemenea, că transmiterea şi molipsirea bolilor nu se poate face decât atunci, când sunt materii străine în corp. Fără materii străine, nu poate fi boală şi fără boală nu poate fi molipsire.

Orice încărcare a corpului cu materii străine nu e altceva decât o molipsire lăuntrică a corpului. Acela

care ştie deci, să-şi păstreze corpul său curat pe dinăuntru şi nu numai pe dinafară, nu trebuie să aibă nici o teamă de molipsire. Deosebirea formelor ne face să ne închipuim întotdeauna, deosebite pricini şi uităm cu desăvârşire, că natura ne arată adeseori una şi aceeaşi fiinţă sub formele cele mai deosebite, după cum v-am dovedit prin exemplul cu viermele şi  fluturele, prin ploaie, zăpadă, grindină, rouă şi ceaţă.

Dacă privim acuma măsurile, pe care le ia medicina împotriva molipsirii bolilor acute, ca anghina difterică, vărsatul, holera, suntem cuprinşi de milă, văzând cu ce spaimă opreşte intrarea prin case şi

răspândeşte pretutindeni acid fenic şi alte dezinfectante nefolositoare în locuinţele bolnavilor, pentru a

distruge materiile molipsitoare. Ne revoltăm, când citim mai la fiece moment în gazete, cum vapoarele sunt osândite săptămâni şi luni întregi la o carantină nefolositoare, pentru a împiedica molipsirea. Acela care a căutat bolnavii multă vreme, ca mine, trebuie să aibă o altă idee de molipsire, numai dacă n-o fi orb. Am văzut copii atinşi de anghină  difterică, de scarlatină, de pojar şi de vărsat culcându-se în acelaşi pat cu fraţii şi surorile lor, fiindcă împrejurările nu îngăduiau altfel şi totuşi niciunul din aceştia din urmă n-a fost molipsit, pentru că nici unul din ei nu era încărcat cu materii străine, care puteau fi terenu1 prielnic pentru dezvoltarea acestor boli. Am văzut dimpotrivă, în alte familii, toţi copiii atinşi unul după altul de pojar şi de vărsat, cu toate dezinfectantele şcolii medicale. Am prezis chiar în aceste cazuri multora din părinţi, că, deşi e atins de boală numai un copil, ceilalţi vor cădea şi ei bolnavi, fiindcă erau predispuşi la asta, lucru  ce  puteam cunoaşte exact prin ştiinţa expresiunii figurii. În toate cazurile prorocirea mea s-a adeverit. De aci se vede  lămurit, că nimica nu e mai nesocotit decât măsura de siguranţă, pe care o ia medicina împotriva bolilor molipsitoare. N-avem decât să privim în natură, pentru a găsi dovedirea acestui adevăr şi mai bătător la ochi. Vedem în pădure un trunchi de copac, care se usucă ros de viermi şi de ciuperci, pe când alături de acest trunchi un copac tânăr ridică fruntea lui, fără grijă de aceşti duşmani şi la adăpost de orice boală. Dacă acest copac tânăr ar purta în el germenii de boală, desigur că n-ar fi nici el scutit de ciuperci şi de viermi, dar de vreme ce e cu desăvârşire sănătos, creşte mândru, nici-un vierme nu-l roade, nici-o ciupercă nu prinde rădăcină, căci le lipseşte tuturora terenul prielnic.

Fie ca tot ce am spus asupra primejdiei molipsirii, să fie înţeles şi preţuit de cercurile cele mai întinse ale populaţiei, pentru a pune, în sfârşit, capăt superstiţiilor şi părerilor greşite ale medicinii. Omul nu-şi va mai pierde capul aşa de uşor în timpul epidemiilor şi se va căuta liniştit şi cu judecată.