Anghina difterică

Anghina difterică

Cuvântul difterie sau difterită pricinuieşte tuturor părinţilor o mare frică, căci primejdia acestei grele boli e  destul  de cunoscută. Simptomele se deosebesc puţin din cele arătate mai sus, totuşi frigurile joacă şi aci un rol de căpetenie. Câteodată frigurile par slabe, mai ales la copii, care zac în pat aproape fără simţire, dar care de obicei sunt cel mai greu atinşi de boală. Frigurile izbucnesc cu mai multă furie înăuntru, pielea nu suferă aproape nici o reacţiune, maţul şi rinichii se odihnesc aproape cu desăvârşire şi totuşi materiile în fermentaţie ar voi să iasă afară, căci înăuntru nu mai au loc. Aceste cazuri sunt cele mai primejdioase. Dacă corpul ar izbuti să dea afară materiile străine, prin piele, ca la pojar şi la scarlatină, primejdia ar fi înlăturată numaidecât. Dar dacă frigurile (materiile în fermentaţie) rămân în corp, primejdia e mare. Dacă nu izbutim de a trage această căldură dinăuntru la suprafaţa pielii, e puţină nădejde de  scăpare.  Corpul nu mai are decât o singură eşire, adică gâtul, către care materiile în fermentaţie năvălesc cu cea mai mare furie, aşa că adeseori asfixia (înăbuşirea) ameninţă bolnavul. Îndată ce se iveşte această primejdie, trebuie mai  întâi să aducem o uşurare locală şi să uşurăm gâtul chiar dacă lucrul ăsta n-ar fi cu putinţă la început, decât pentru foarte scurtă vreme. Lucrul acesta îl putem face foarte uşor şi foarte sigur, chiar la difterie, prin aburii de apă, care îndulcesc durerile şi dau afară materiile străine. E adevărat că izbânda nu e încă mare, dar această uşurare de câteva clipe, ne  dă  timp a curăţi focarul principal al materiilor străine care trebuie căutat iarăşi în organele pântecelui. E curată  minune  cu ce repeziciune starea gâtului se schimbă prin băile mele derivate, mai ales băile de şezut cu fricţiuni îşi fac aşa de bine lucrarea că creşterea materiilor străine din gât, încetează câteodată chiar de la prima baie sau după câteva băi. Dar apăsarea către gât a adus o altă schimbare în acest organ, care s-a umflat şi s-a aprins: această umflătură şi această aprindere

14  Boală infecţioasă provocată de bacilul difteric care, localizându-se în faringe, formează membrane false ce împiedică

respiraţia şi înghiţirea alimentelor

sunt mult mai primejdioase decât creşterea materiilor în gât. Înainte de a izbucni anghina difterică, propriu zisă, bolnavul s-a văetat deja în general de dureri de încheieturi de pildă de genunchi sau de umeri. O umflătură a încheieturilor acestor părţi poate fi multă vreme răbdată chiar dacă izbucneşte cu furie, dar nu e tot aşa cu umflătura gâtului; de aceea trebuie să o combatem cât se poate mai grabnic şi mai cu putere. Ar fi o mare greşeală de a opri  îndrumarea către organele pântecelui, după ce am înlăturat creşterea materiilor în gât; trebuie dimpotrivă să urmăm cu depărtarea asta cât se poate de repede, până când bolnavul are scaun bun şi mistuirea se face în regulă. Atunci  numai, vom putea spune că bolnavul e scăpat. După cum am lămurit mai sus, pielea e un organ foarte însemnat pentru scoaterea materiilor străine. Ea are, mai ales, menirea de a da afară materiile streine, care s-au îngrămădit la suprafaţa corpului.

Pilda următoare vă va dovedi şi mai bine toate astea. Închipuiţi-vă iarăşi sticla cu pereţi care se pot întinde. Câtă  vreme e închisă, materiile în fermentaţie nu pot ieşi din sticlă şi de aci urmează

întinderea şi încordarea pereţilor sticlei. Dar îndată ce îngăuriţi cu un ac pereţii sticlei, aceste găurele,

asemănătoare cu porii pielii, îngăduie materiilor în fermentaţie de a ieşi afară şi sticla îşi recapătă iarăşi forma ei de la început. Întocmai aşa e şi cu pielea corpului. Toată sudoarea nu e altceva decât materiile străine gonite dinăuntru de fermentaţie. Dar, toată mistuirea e deja o fermentaţie şi pielea trebuie să funcţioneze neîncetat ca să nu fie bolnav corpul. Aşa, vă puteţi încredinţa, că toţi oamenii sănătoşi au pielea caldă şi umedă. O piele uscată şi rece e deja un semn sigur de boală.

La bolnavii atinşi de anghina difterică pielea nu lucrează aproape deloc şi îi trebuie excitante puternice, ca să poată funcţiona. Chiar la anghina difterică, o mamă sănătoasă, nu trebuie să se teamă

de a lua copilul în patul ei: cu chipul ăsta ea îşi va scapă poate copilul. Într-adevăr, câtă vreme copilul

bolnav n-are scaun cum trebuie, natura întrebuinţează pielea ca principalul organ care scoate afară; ba încă se slujeşte de ea mai târziu, fără întrerupere. Dacă mama ar fi avut grija de a deschide porii pielii înainte de a se usca şi de a provoca o eşire prin maţ şi prin rinichi cu ajutorul propriei sale călduri, de bună seamă că anghina difterică n-ar fi izbucnit.

Numai când e cu neputinţă de a produce astfel sudoarea, trebuie să alergăm la mijloace artificiale

şi sa dăm copilului chiar băi întregi de aburi.

Ştiţi acum, că anghina difterică are întocmai aceeaşi natură ca celelalte simptome de boală, adică, ca frigurile  şi că numai semnele de afară se deosebesc în aşa fel că omul poate fi înşelat crezând că aceste felurite simptome de boală au şi pricini felurite. O dare de seamă din practica mea vă va arata lucrul şi mai lămurit.

Am fost chemat în luna lui Noembrie de o femeie S. din acest oraş al cărei băieţel de nouă ani era atins de o  anghina  difterică destul de furioasă. Mai întâi s-a dat copilului o baie de aburi. Fiindcă n- aveam la îndemână un aparat  din acelea pe care le fac eu, a trebuit să improvizăm unul în grabă. Aşezarăm deci, băieţelul pe un scaun de paie şi sub acest scaun aşezarăm o oală plină cu patru sau cinci litri de apă, în clocote. Picioarele fură aşezate pe o găleată  pe  jumătate plină cu apă fierbinte acoperită cu două laţuri. Tot corpul fusese mai dinainte acoperit cu îngrijire cu un strai de lână, care împiedeca aburii să scape. Bolnavul dobândind o sudoare îmbelşugată i se făcu o baie de trunchi cu fricţiuni, de 18°C şi i se spălă pântecele, până când îi pieri căldura de la cap. Marea greutate de a răsufla, care se  simţea la început, descrescu puţin câte puţin, dar pentru a menţine starea aceasta, trebuia să i se facă la fiecare trei ceasuri o baie de trunchi cu fricţiuni, de o jumătate de ceas şi chiar şi în timpul nopţii. Se înţelege de la sine, că tot timpul cât era culcat copilul, fereastra era puţin deschisă ziua şi noaptea, pentru a avea neîncetat aer curat. Mulţumită deselor băi de şezut cu fricţiuni, căldura frigurilor, care se repeta mereu, putu fi tăiată numaidecât şi orice primejdie trecuse  după o zi de tratament. Băieţelul fu cu desăvârşire restabilit în vreo cinci zile. Aşa se vindecă anghina difterică, această boală atât de temută, împotriva căreia ştiinţa medicală e încă destul de oarbă pentru a căuta un leac.