Modelele psihodinamice

Modelele psihodinamice

      Modelele psihogenetice au apărut deoarece multe schizofrenii nu puteau fi explicate în cadrul modelelor genetice sau somatice.După Rodnik şi Goldstein adolescenţii vulnerabili apar în familiile cu conflicte active,la personalităţi dependente de familie, retraşi, pasivi, izolaţi,fără relaţii cu alţii,în timp ce un al doilea grup de risc ar fi constituit din indivizi tineri,cu comportamente precoce antisociale în comunitate.Concepţii ca "double blind", pseudomutualitate,"marital schism sau marital skew",simbioza familială (termeni asupra cărora vom reveni),fac parte din explicaţiile pe care se bazează modelele psihodinamice şi sociologice.

      Insăşi Bleuler considera schizofrenia ca pe un sindrom cu autonomie dinamică şi evoluţie proprie,la baza căreia pot sta factorii biologici ereditari sau achiziţionaţi,iar pe de altă parte factori psihogenetici,tulburări ale dezvoltării,perturbări ale mediului familial,social,etnic şi cultural.Bolnavul psihic nu mai poate fi privit ca un individ izolat,afectat doar de perturbări intrapsihice survenite doar pe bază constituţionale sau ereditare,biochimice sau somatice,tulburările lui apărând a fi legate de un context,de factorii de mediu,care în mod lărgit înseamnă ambianţă familială,până la dimensiunile marii societăţi,situaţia economică,culturală sau chiar regiune geografică.

        După Lehmann (1976) modelele psihodinamice se bazează pe înţelegerea empatică şi explorarea teoretică a psihopatologiei observate.Observaţiile,subliniază autorul,nu se bazează pe experienţă ci pe concepte şi construcţii privind dinamica şi relaţiile interpersonale.

        Freud descrie schizofrenia ca pe o tulburare profundă a relaţiilor cu obiectul,o psihoză narcizică,fără posibilităţi psihoterapeutice (pacientul neavând posibilitatea transferului şi relaţiilor cu psihoterapeutul).In acest fel schizofreniile ar fi diferite moduri de apărare contra anxietăţii,anxietatea apărută în condiţiile psihotraumelor precoce,după un mecanism similar nevrozelor.Tot în cadrul acestui model,schizofrenia ar apare ca o regresie patologică la un stadiu anterior dezvoltării.

        O importanţă deosebită o au azi modelele freudiene dizidente,cum ar fi modelul explicării schizofreniei prin tulburările profunde ale relaţiilor interpersonale,tulburări ale comunicării cu familia (Sullivan) etc.

       Chiar după acreditarea ,la timpul respectiv a ideii organicităţii schizofreniei,în numeroase părţi s-a manifestat reticenţe.Astfel Se'glas şi Chaslin introduceau atunci termenul de "psihoză discordantă" pe care îl descriau ca pe o lipsă de echilibru şi coeziune a personalităţii,situaţie care va prefigura opera lui Bleuler.Acesta impresionat de opera lui Freud,va introduce o descriere seacă,inhibată de spiritul anatomoclinic,o tendinţă psihologică,interpretând finalitatea simptomelor (Baruk,1974).In prefaţa la ediţia americană a "Tratatului de psihiatrie" a lui Bleuler (1923) A.Brill explica ce suflu nou apăruse atunci în spitalul Burghoelzli din Zurich (unde lucra Bleuler),faţă de etapa anterioară kraepeliniană.In Franţa opera lui Bleuler va fi introdusă de către Minkowski.

       In formularea modelului de schizofrenic a lui Bleuler,acesta se ridica împotriva conceptului kraepelinian al deteriorării,a atrofiei severe a creierului.Spre deosebire de Kraepelin,Bleuler vedea reacţiile psihopatologice ale bolnavilor cu schizofrenie,total diferite de aceea ale bolnavilor cu boli organice ale creierului.Pentru Bleuler,schizofrenia nu este o demenţă ci o stare dizarmonică a psihicului,cu tendinţe contradictorii,tulburări în armonia personalităţii.Bleuler crede că simptomele schizofreniei pot fi înţelese prin teoriile freudiene ale simbolizării (ca în nevroze).3225582 uniplus

      Meyer critică concepţia bleuleriană,pentru viziunea sa dualistă.Pentru Meyer tabloul clinic al schizofreniei nu reprezintă o entitate ci o maladaptare în experienţa şi istoria vieţii bolnavilor.El accentuiază asupra entităţilor de deteriorare a unor obişnuinţe şi ca rezultat al unei progresive maladaptări a tipurilor de reacţie.Rezultatul ar fi o desorganizare a personalităţii şi în final o retragere din realitate.Meyer nu subscrie la ideia prognosticului nefavorabil sau a deteriorării intelectuale din schizofrenie.Psihiatria americană va urma direcţia lui Meyer,considerând schizofrenia ca o reacţie adaptativă,în timp ce o serie de concepte psihanalitice vor vedea schizofrenia ca pe o nevroză.

       Pentru Arieti,în înţelegerea schizofreniei,trebuie pornit de la istoria vieţii bolnavului începând cu perioadele timpurii,în timp ce Sullivan include schizofrenia ca un tip specific de "participare" la procesul social şi nu ca pe o entitate rezultată din interiorul personalităţii (Constanţa Ştefănescu-Parhon).Chiar Baruk (1959) sublinia că schizofrenia nu este o boală sau sindrom ci,o deformare particulară a gândirii şi prsonalităţii umane.Deşi teoriile psihogenetice de nuanţă psihanalitică nu au putut rezolva problema,cel puţin adepţii acestor teorii au fost mai modeşti,ei neavând pretenţia decât de a explica anumite simptome sau cazuri şi nu a schizofreniei în general.Psihanaliza a contribuit totuşi,în cadrul schizofreniei,la elucidarea unor probleme ca:simbolismul simptomului, importanţa regresiunii,importanţa stresului în period adolescenţei,importanţa ambitendinţelor sexuale.Deşi Bleuler şi Meyer introduc principiul psihodinamic în schizofrenie,deşi corsetul organicităţii încă mai crează confuzii,ceea ce l-a făcut pe Benedetti să afirme că în acest domeniu psihiatrii se află în ridicola situaţie,ca atunci când vorbesc despre schizofrenie,fiecare să vorbească despre altceva.

       In ciuda aportului enorm adus prin crearea conceptului clasic de schizofrenie (Kraepelin,Bleuler,Freud,Meyer etc),aport care trebuie raportat şi la condiţiile în care se afla psihiatria la acel moment,astăzi se poate afirma cu certitudine,în lumina noilor condiţii (mai ales prin desvoltarea ştiinţelor psihologice şi sociale) că aceste concepţii au fost depăşite,ultimii ani caracterizându-se prin apariţia de idei şi concepte revoluţionare şi care au dus la transformarea radicală a punctului de vedere clasic,privind modelul de schizofrenie.