Nevrozele isterice

Nevrozele isterice

         Ca şi ipohondria,termenul de isterie îşi are originea în antichitate. Considerată uneori ca nebunie,alteori ca manifestare a puterii diavoleşti,isteria  a căpătat treptat eticheta unei boli respectabile.Sydenham (1624-1689) găsea isteria ca având o frecvenţă de 1 din 6 pacienţi,ai săi,din Londra.Conceptul de isterie a suferit foarte multe schimbări şi a fost utilizat într-o mare varietate de sensuri (termenul provine din grecescul Hystera,ceea ce înseamnă uter).

    Istoria conceptului de isterie este strâns legată de feminitate şi de atitudinea faţă de acest sex a bărbaţilor medici.Conceptul a fost legat de asemenea de conceptul de emotivitate tulburată,fecunditate,desorganizarea vieţii sexuale, simptome dramatice.

    Gândirea ecleziastică a presupus existenţa unei legături între diavol şi expresia sexualităţii,motiv pentru care s-a invocat natura sexuală a tulburărilor isterice,simptomele fiind legate de forţe spirituale malefice sau de ideia de posesiune diavolească.Cu toate acestea,chiar în plin ev mediu,Paracelsius considera isteria ca pe o boală mintală.Jordan (1578-1632) respingea originea demonologică a simptomelor,sursa tulburărilor fiind considerat creierul.R.Whytt (1714-1766) descrie o serie de manifestări isterice ca:senzaţia de căldură, tremurături,senzaţia de opresiune precardiacă,dureri schimbătoare,cefalee, spasme musculare,tuse nervoasă,tulburări de somn.

    În secolele 18 şi 19 isteria a devenit o boală la modă.Spre sfârşitul secolului al XIX-lea,studiul isteriei de către Charcot a subliniat prezenţa ei la ambele sexe, opera sa fiind continuată de P.Janet,care va nega prevalenţa originii sexuale a isteriei,evidenţiind în schimb importanţa ideilor subconştiente,a importanţei simbolice a simptomelor isterice.P.Janet va aduce contribuţii importante prin studiul mecanismelor disociative (termen utilizat de el pentru prima oară).S.Freud,pe baza celebrului caz Anna S.,observă că simptomatologia isterică este legată de traume semnificative din viaţa ei (boala şi moartea tatălui). Împreună cu Breurer publică "Studien Uber Hysterie" în care se reîntorc la vechea temă a sexualităţii şi a importanţei emoţiilor reprimate în geneza isteriei,aducând de asemenea conceptul importanţei simbolice a simptomelor.

   Glosarul O.M.S. (1976) subliniază că isteria este caracterizată prin desordini mintale de care pacientul nu este conştient,cu restrângerea câmpului conştiinţei sau cu tulburări ale funcţiilor motorii sau sensoriale care par a aduce avantaje psihologice sau au o valoare simbolică.Isteria se asociază cu fenomene de conversiune sau disociere.În isteria de conversiune apar tulburări somatice pe baza aspectului specific al psihologiei bolnavului,în timp ce în isteria de disociere se manifestă o îngustare a câmpului conştiinţei,ce pare a servi unui scop inconştient,fiind acomapniată sau uşurată de amnezia selectivă.Comportamentul isteric poate să mimeze o psihoză sau mai bine zis ideia pacientului despre psihoză.

   Pe baza unei reviste a literaturii de specialitate din SUA,Chodoff şi Lyons (1958) rezumă astfel conceptele despre isterie utilizate în mod curent:

      1.Comportamentul unor indivizi cu personalitate isterică accentuată;

      2.O simptomatologie psihosomatică particulară,numită de conversiune isterică;

      3.Tulburări psiho-nevrotice caracterizate prin fobii,manifestări anxioase;

      4.Paternuri psihopatologice particulare;

      5.Termenul de oprobiu sau contextul pejorativ;

   În prezent putem spune că asistăm la un declin al conceptului de isterie.Acest lucru se datoreşte scăderii în ţările industrializate a formelor clasice de simptomatologie isterică şi a faptului că şi medicii se feresc a pune acest diagnostic,care are adesea un caracter pejorativ.Poate că ar fi bine,spune Snaith,să nu se mai pună diagnosticul de isterie,dar adjectivul isteric să se folosească pentru simptomele respective.În DSM IV isteria este divizată în tulburări disociative şi tulburări somatoforme (tulburări de conversiune).

  Merskey (1979) pledează contra unităţii clinice a isteriei şi mai degrabă pentru o mulţime de aspecte (isterie monosimptomatică,plângeri isterice organice,boli de autoinducţie cum ar fi anorexia mentală,tulburări pseudopsihopatice ca sindromul Gansser,epidemiile de isterie etc).Se pare că pentru stadiul actual de desvoltare a cercetărilor,diagnosticul de isterie nu va mai fi mult timp justificat,în timp ce termenul de isterie va mai fi încă sursă de neînţelegeri.Sub influenţa lui Freud,isteria s-a considerat de origine psihogenă (stres emoţional),pe baza căruia apar o serie de tulburări organice şi psihologice."Belle indifference" nu mai este azi aşa de constantă,mecanismele disociative fiind mult mai frecvente.Adeseori diagnosticul de isterie semnifică exasperarea şi rejetul clinicianului,apărând mai degrabă ca un diagnostic de oprobiu,în timp ce simptomatologia clasică a devenit rară.

      Nevrozele isterice sunt nevrozele care se caracterizează prin tulburări somatice determinate psihogen şi care pentru bolnavi poate însemna un câştig secundar (avantaje sau simpatie din partea celor din jur).Manifestările isterice apar ca fiind "fiziologice" în perioada copilărie,la vârsta adolescenţei vorbindu-se de o adevărată explozie a fenomenelor isterice (60% la fete,40% la băieţi).   

  Adolescenţa rămâne şi o vârstă la care pot apare fenomene de isterie colectivă.Şi în mediul studenţesc manifestările isterice sunt frecvente (15-16% după Fan,1967).

      Isteria,în general,ar avea o frecvenţă de 1-2% în cadrul populaţiei generale feminine şi ar avea o bază familială (cu o incidenţi de până la 20% la rudele de sânge).

     Înaintea  descrierii fiecărei forme clinice în parte,trebuiesc stabilite o serie de caracteristici generale ale nevrozelor isterice.Sunt enumerate pe baza datelor din literatura de specialitate numeroase caracteristici.

   Prima problemă care se pune este aceea a importanţei personalităţii.După Snaith ar fi incriminate în acest cadru următoarele caracteristici:

      -egoismul,vanitatea,egocentrismul,selfindulgenţa;

      -exhibiţionismul,dramatizarea,minciuna;

      -tulburări neaşteptate de aspect excitabil,precum şi prezenţa inconstanţei;

      -labilitatea emoţională;

      -sexualitatea lascivă a tuturor funcţiilor nesexuale;

      -frigiditatea,imaturitatea sexuală;

      De fapt,arată autorul,este vorba în acest tablou al literaturii de un "tablou al femeii",o caricaturizare a feminităţii realizate de către bărbaţi (deşi unii autori au creat din acestea adevărate profiluri de personalitate pentru nevrozele isterice). S-a vorbit de personalitatea histrionică (de la grecescul hystrio=actor). T.Lemperiere subliniază că trebuie făcută diferenţa între personalitatea isterică şi personalitatea istericilor.A existat un anumit acord privind  existenţa unor trăsături de personalitate cum ar fi:egocentrismul,histrionismul,labilitatea emoţională, erotizarea raporturilor sociale,fragilitatea,dependenţa afectivă.Histrionismul este,după autorul sus citat,punctul central al personalităţii isterice.Totul este pus în scenă,pentru a atrage atenţia,a place,a seduce.Pentru aceasta pacienţii utilizează procedee şi atitudini teatrale:prezentare teatrală, supramachiaj, hiperexpresivitate mimică,plasticitatea exprimării corporale (dramatizarea vocii,intonaţiei,recurgerea la formule,pentru a frapa auditoriul,o incarnaţie exemplară a stereotipului feminin al epocii,până la imitarea unei artiste în vogă).

    Există medii şi culturi care valorizează histrionismul,altele care îl reprimă.A afişa un personaj,a juca un rol,este pentru isteric o necesitate imperioasă.Histrionismul implică o mare plasticitate a personalităţii,cu o mare mobilitate de roluri în funcţie de anturaj (simte situaţia chiar dacă nu o înţelege,având o manieră empatică de înţelegere).Teatralitatea existenţei isterice cere un corolar care este reactivitatea excesivă pe plan emoţional,care permite individului o gamă mare de aspecte,cu o expresie spectaculoasă,graţie caracterului mai mult instinctiv decât raţional (Lemperiere).Istericul utilizează aceste particularităţi eminamente demonstrativ, urtilizând organizarea proprie instinctivo-afectivă pentru a-şi manipula anturajul.

   O altă caracteristică a isteriei este dependenţa persoanei,ceea ce demonstrează organizarea arhaică a personalităţii.Istericii sunt dependenţi,nu pot trăi decât în mediul care îi tolerează (familie,comunitate,în caz contrar singurul lor mediu rămânând spitalul).Ei consideră logic a fi trataţi ca nişte copii,pentru că se simt "slabi şi bolnavi".O altă caracteristică constă în comportamentul permanent de seducere,care le dă o valoare narcizică permanentă.

    După P.Janet personalitatea isterică este dominată de sugestibilitate şi distractibilitate,fiind un tip psiho-infantil,cu nevoie de dependenţă şi cu energie psihică redusă.După Eysenk (1960) istericii sunt mai extrovertiţi şi mai puţin nevrotici ca pacienţi al căror tablou clinic este dominat de anxietate şi depresie. Există pacienţi la care există mai multe tulburări de personalitate şi alţii la care predomină bogăţia simptomatologiei isterice.A doua caracteristică ar consta în prezenţa unei simptomatologii multiple şi polimorfe,definirea isteriei în termenii unei simptomatologii multiple,a devenit o regulă.

     În 1859 Briquet descrie o entitate care avea caracteristic o simptomatologie multiplă,cu manifestări în diferite sisteme şi organe şi care ar fi de natură isterică.Din acest motiv,majoritatea autorilor descriu azi isteria în sensul sindromului lui Briquet.După Snaith sindromul s-ar baza pe trei criterii:

     -pacientul trebuie să aibă o istorie medicală dramatică sau complicată,cu debut înainte de 35 de ani;

    -trebuiesc 25 de simptome în 9-10 domenii;

    -să nu existe cauze care să explice simptomele;

  O încercare de a redefini isteria,în acest sens a făcut grupul de la St.Luis din SUA (Farley,Woodruff,Guze,1968,Perley,1962 etc).Totuşi descrierea isteriei în termenii sindromului lui Briquet nu s-a putut substitui descrierii clasice a isteriei.

  O altă problemă cheie a nevrozelor isterice o reprezintă gradul crescut de sugestibilitate a pacienţilor.Din acest motiv orice simptom apărut pe această cale apare de natură isterică (cum ar fi "folie a deux",simptomele bizare apărute după emoţii puternice,maniile de dans din evul mediu,mania muzicii pop,lupta dintre grupele de tineri etc).Foarte importantă este apariţia epidemică a unor manifestări isterice descrise recent în multiple zone geografice.La fete apar simptome fizice ca durerile abdominale,tulburările emoţionale necontrolate.Epidemia poate începe dramatic sau după instigarea unor vecini,după boli.În diferite grupe,aceste comportamente pot fi tolerate,aprobate sau din contra considerate ca deviante sau chiar ca boală.

   O altă caracteristică generală a isteriei este reprezentată de aspectul său ca mijloc de comunicare sau ca factor de câştig.Ideea centrală privind isteria astăzi este legată de procesul de a obţine avantaje din boală.Există 2 feluri de avantaje:avantajul primar (obţinerea unei reduceri a anxietăţii,prin mecanismul de conversiune sau de disociere,în simptomatologie somatică) şi avantajul secundar (obţinerea de avantaje din statutul de om bolnav,pe care societatea noastră îl acordă celor într-o stare de boală reală).

   Un alt aspect privind valoarea simptomatologiei isterice este acela privind rolul ei de comunicare a unei situaţii intolerabile.Prin simptomele sale individul ţine să atragă atenţia şi să obţină ajutor pentru reducerea tulburărilor afective,pe care le resimte ca intolerabile.După Balint (1957) isteria de conversiune ar reprezenta conceptualizarea modelului nonverbal de comunicare.

   In descrierea nevrozelor isterice vom prezenta cele două forme:isteria de disociere şi isteria de conversiune.