background img

Articole noi

Leziuni traumatice ale creierului

Leziuni traumatice ale creierului

Comotia este leziunea cerebrala cauzata de un traumatism la nivel cranian sau la nivelul intregului corp. Este cea mai usoara leziune cerebrala primara aparuta dupa un traumatism si este rezultatul fortelor mecanice asupra craniului si creierului in momentul impactului. In urma traumatismului se produc modificari temporare ale fiziologiei neuronale.

Comotia poate determina pierderea temporara a starii de constienta sau ameteala, dar poate exista si fara manifestare clinica. Dupa repaus, majoritatea pacientilor se refac in totalitate in decurs de cateva ore pana la cateva saptamani.

In putine cazuri comotiile cerebrale pot duce la tulburari grave si amenintatoare de viata. Comotiile repetate sau severe necesita interventie neuro-chirurgicala si pot cauza tulburari de mers, probleme de invatare sau de vorbire. Datorita posibilitatii de producere a unor leziuni neuronale profunde si permanente, comotile severe necesita consult medical de specialitate.

CAUZE

Tesutul cerebral este protejat de catre lichidul cefalorahidian (LCR) si cutia craniana. Substanta nervoasa pluteste in LCR, daca se aplica o lovitura la nivelul capului, creierul se deplaseaza in intregime simultan, astfel ca practic nici o portiune a creierului nu va fi strivita prin lovitura. Totusi, in conditiile unei lovituri puternice, creierul prezinta leziuni de deceleratie si se produce o scurta perioada de pierdere a starii de constienta datorata intreruperii functiei neuronale.

Cauzele comotiilor sunt multiple:
- sporturi dure de lupta
- caderi de la inaltime
- loviri la locul de joaca
- accidente de masina
- caderi de pe bicicleta.

SIMPTOME

Nu este usor intotdeuna sa se identifice simptomele de comotie cerebrala. Nu toti pacientii care au comotie cerebrala isi pierd cunostinta. Persoana care a suferit o comotie trebuie sa-si intrerupa activitatea sau sportul care a produs lovirea. Reluarea activitatii inaintea recuperarii functionalitatii normale a creierului creste riscul instalarii unor leziuni cerebrale severe. Comotiile pot fi usoare, moderate sau severe, in functie de gravitate, simptomatologia persista ore, zile saptamani sau chiar luni. Persoana care a suferit o comotie cerebrala are urmatoarele simptome:

- pierderea cunostintei
- amnezie anterograda (nu-si aduce aminte ce s-a intamplat dupa lovitura)
- confuzie, raspunde inconsecvent la intrebari, pronuntarea neclara a cuvintelor, lipsa de concentrare
- ameteala, zapaceala, vedere incetosata sau cu puncte luminoase sau tinitus (tiuituri in urechi)
- imposibilitatea mentinerii pozitiei ortostatice (nu poate sta in picioare), incapacitatea de a merge sau lipsa coordonarii, pierderea echilibrului
- senzatie de greata, varsaturi.

Diagnosticul de comotie cerebrala este mai greu de pus in cazul in care pacientul este copil. Parintii unui copil cu traumatism craniocerebral trebuie sa se adreseze imediat medicului.

Foarte rar, persoanele care au suferit o comotie mai severa vor dezvolta simptomatologie dupa o perioada de timp sau se va inrautati starea de sanatate aparand sindromul post-comotional caracterizat de:
- modificarea abilitatilor cognitive, concentrare slaba, probleme de memorie
- cefalee sau vedere incetosata
- modificari ale personalitatii: irascibilitate sau anxietate nejustificata
- modificari ale ritmului somn-veghe
- pierderea interesului pentru activitatile cotidiene
- pierderea libidoului
- pierderea gustului sau a mirosului
- senzatie ca obiectele din jur se invart sau ca persoana se invarte sau cade in gol (vertij); vertijul provoaca ameteala si voma
- pierderea echilibrului sau a capacitatii de a sta in picioare.

DIAGNOSTIC

In cazul in care medicul suspecta existenta unei comotii cerebrale va pune intrebari simple din care sa evalueze functionalitatea creierului, de tipul: "In ce zi suntem azi?". De asemenea se va investiga:

- echilibrul
- coordonarea
- reflexele
- sensibilitatea
- forta musculara.

Uneori sunt necesare investigatii imagistice precum CT (tomografia computerizata) si RMN (rezonanta magnetica nucleara) pentru a identifica leziuni cerebrale secundare (hemoragii cerebrale, edem, hipertensiune intracraniana).

0 comments :

Trimiteți un comentariu

Imparte informatia cu prietenii tai !

Translate

Gasesti materiale suplimentare in articolele urmatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

Sanatateverde - Despre plante

O scurta introduce in lumea plantelor ...

Le intalnim la tot pasul, dar necunoscandu-le nu le dam atentia cuvenita: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba ... si-n seva lor, in substantele active depozitate in "camarile" celulelor pot sta vindecarea multor suferinte, alinarea multor dureri. Asistam in zilele noastra la un paradox: in timp ce utilizarea plantelor medicinale este intr-o vertiginoasa ascensiune(atat ca materie prima, in industria farmaceutica, cat si ca utilizare casnica), tot mai putini sunt cei care le pot recunoaste si cunosc perioada optima de recoltare. Este in mare parte urmarea urbanizarii, ruperea lumii de la legatura initiala cu natura si inchiderea ei in cutii de betoane. Natura a trecut pe locul II, urmand a fi vizitata doar la sfarsit de saptamana si atunci in semn de "multumesc" lasand in urma noastra adevarati munti de gunoaie. Deocamdata natura mai indura si inca ne ofera adevarata izvoare tamaduitoare. Folosirea plantelor medicinale are o veche istorie pe teritoriul tarii noastre, parintele istoriei, Herodot, a scris despre iscusinta geto-dacilor in folosirea lor in multiple afectiuni. Romania are un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea faunei, poate tocmai de aceea se explica ca in tara noastra traiesc peste 3700 de specii de plante (mai mult de jumatate cat are toata europa) si din care peste 700 au caracteristici medicale. Deci haideti sa descoperim lumea plantelor si impreuna cu ea un nou tip de sanatate... SANATATE VERDE