background img

Articole noi

Liposculptura

Liposculptura – operatia care elimina grasimea nedorita

Asemenea altor intervenţii chirurgicale cu scop estetic şi liposucţia are rolul de a ne scuti de drumul la sală. Lipoaspiraţia este intervenţia chirurgicală prin care se pot extrage cantităţi moderate de grăsime cu ajutorul unor canule subţiri introduse prin microincizii la nivelul zonelor interesate.

Este considerată o operaţie estetică de modelare a conturului corporal şi nu una de slăbire propriu-zisă. Rezultate foarte bune apar mai ales la persoanele cu greutate normală sau medie, care au anumite depozite adipoase inestetice ce ies în evidenţă neplăcut în anumite zone, de regulă predispuse genetic (abdomen, şolduri, faţa externă a coapselor).

Depozitele adipoase ce trebuie îndepărtate sunt marcate printr-un desen preoperator, apoi sunt infiltrate cu o soluţie specială (soluţie Klein). Cantitatea de emulsie grasoasă extrasă variază în funcţie de suprafaţa lipoaspirată, dar pentru a nu produce dezechilibre ale organismului în cazul unor depozite multiple, se preferă rezolvarea în etape a acestora.

Este important de ştiut faptul că zonele operate prin metoda lipoaspiraţiei vor deveni postoperator echimotice (vineţii), tumefiate, dureroase, aceste simptome putând fi ameliorate prin aplicarea unor unguente speciale. Repausul relativ este necesar aproximativ 1-2 săptămâni postoperator, în funcţie de suprafaţa operată şi de toleranţa la durere a fiecărei persoane. Deosebit de importantă este purtarea unei îmbrăcăminţi speciale elastice (pantaloni, burtieră) începând din momentul terminării operaţiei şi încă 2-3 săptămâni postoperator.

Rostul acesteia este de a împiedica (prin compresie permanentă) acumularea de sânge sau serozitate în buzunarele create prin îndepărtarea grăsimii, determinând lipirea uniformă a tegumentului de stratul de dedesubt.

Complicaţiile posibile pot fi generale şi locale (hematom, serom etc), riscul apariţiei lor fiind cu atât mai mare cu cât zonele operate sunt mai întinse în suprafaţă. Rezultatele postoperatorii sunt bine evidenţiate abia la 1,5-2 luni, după ce edemul postoperator se remite definitiv şi sunt durabile în timp.

Teama că depozitele de grăsime din zonele operate se vor reface este nejustificată şi are o explicaţie clară ştiinţifică: este demonstrat că omul se îngraşă prin hipertrofia celulelor adipoase, adică prin „umflarea“ lor cu grăsime.

De aceea, dacă prin operaţia de lipoaspiraţie se distrug o bună parte din celulele grase de la nivelul zonelor interesate, atunci adipocitele restante se vor comporta la fel ca şi cele indemne. Dacă persoana respectivă nu va ţine o dietă şi se va îngrăşa, o va face la fel, atât în zonele operate, cât şi în restul corpului.

Alăturat acestui tip de intervenţie chirurgicală trebuie să amintim şi procedeul de lipofilling, care presupune umplerea unor depresiuni sau augmentarea (mărirea) altora prin introducerea de grăsime liberă recoltată prin procedeul de lipoaspiraţie. Astfel, se pot mări buzele, fesele, se poate obţine efectul de întinerire facială prin injectarea la nivelul obrajilor (pomeţilor), a şanţurilor nazogeniene, a altor riduri de expresie. Trebuie ştiut că transplantul liber de grăsime presupune obligatoriu un fenomen de resorbţie parţială a acesteia, de aceea pentru obţinerea efectului dorit, injectarea trebuie făcută în exces, cu alte cuvinte în hipercorecţie. Este o soluţie relativ comodă şi naturală de rezolvare a unor probleme delicate, cu care se confruntă orice femeie matură. (Sursa: www.gandul.info)

0 comments :

Trimiteți un comentariu

Imparte informatia cu prietenii tai !

Translate

Gasesti materiale suplimentare in articolele urmatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

Sanatateverde - Despre plante

O scurta introduce in lumea plantelor ...

Le intalnim la tot pasul, dar necunoscandu-le nu le dam atentia cuvenita: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba ... si-n seva lor, in substantele active depozitate in "camarile" celulelor pot sta vindecarea multor suferinte, alinarea multor dureri. Asistam in zilele noastra la un paradox: in timp ce utilizarea plantelor medicinale este intr-o vertiginoasa ascensiune(atat ca materie prima, in industria farmaceutica, cat si ca utilizare casnica), tot mai putini sunt cei care le pot recunoaste si cunosc perioada optima de recoltare. Este in mare parte urmarea urbanizarii, ruperea lumii de la legatura initiala cu natura si inchiderea ei in cutii de betoane. Natura a trecut pe locul II, urmand a fi vizitata doar la sfarsit de saptamana si atunci in semn de "multumesc" lasand in urma noastra adevarati munti de gunoaie. Deocamdata natura mai indura si inca ne ofera adevarata izvoare tamaduitoare. Folosirea plantelor medicinale are o veche istorie pe teritoriul tarii noastre, parintele istoriei, Herodot, a scris despre iscusinta geto-dacilor in folosirea lor in multiple afectiuni. Romania are un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea faunei, poate tocmai de aceea se explica ca in tara noastra traiesc peste 3700 de specii de plante (mai mult de jumatate cat are toata europa) si din care peste 700 au caracteristici medicale. Deci haideti sa descoperim lumea plantelor si impreuna cu ea un nou tip de sanatate... SANATATE VERDE