Modul de preparare al plantelor medicinale

Modul de preparare al plantelor medicinale

Ţinând seama de părţile plantelor medicinale care sunt folosite pentru a obţime substanţele curative de care avem nevoie - flori, frunze, fructe, rădăcini, cojile fructelor, seminţe - există mai multe procedee cum ar fi infuzia, decocţia, sau decoctul, maceraţia, sau maceratul, esenţa, tinctura, siropul, alifia şi altele. Indiferent de plantă, procedeele de obţinere a substanţelor curative din plantele medicinale sunt asemănătoare, cu singura menţiune că unele substanţe active se pot extrage la cald, iar altele doar la rece. Haideţi să le trecem în revistă pe fiecare.

1. Infuzia, opărirea sau ceaiul
2. Decocţia, decoctul, sau fiertura
3. Maceraţia, maceratul, sau plămădeala rece
4. Esenţele, sau tincturile
5. Uleiurile medicinale
6. Alifiile
7. Siropurile medicinale
8. Vinul medicinal
9. Adaosul pentru baie
10. Extractul de plante, la abur
11. Terciul de plante
12. Pernele de plante
13. Băile complete
14. Băile de şezut
15. Compresele cu aburi din plante
16. Compresele cu ierburi suedeze
17. Sucurile proaspete din plante

Infuzia, opărirea sau ceaiul este poate cea mai des întâlnită formă de folosire a plantelor medicinale, de extracţie a substanţelor active conţinute în acestea. în general la o cană cu apă clocotită, adică în cca 250 ml de apă clocotită se pune o linguriţă cu vârf din florile, tulpinile, sau frunzele plantei, tăiate mărunt, se acoperă şi se lasă să se infuzeze, adică să treacă substanţele active din plante în apa clocotită, timp de o jumătate de minut până la cinci minute. După scurgerea timpului infuzia se strecoară şi se bea, de preferinţă neîndulcită, în înghiţituri mici. Infuziile pot fi folosite şi sub formă de comprese şi cataplasme.

Decocţia, decoctul, sau fiertura desemnează acel procedeu de obţinere a substanţelor curative din plantele medicinale care recomandă punerea în apă rece a plantei şi apoi fierberea ei. în mod normal se folosesc una, două linguriţe de plantă mărunţită peste care se toarnă 250-350 ml de apă rece. Pentru frunze, flori şi tulpini, timpul de fierbere este de circa 10 minute, iar pentru coji şi rădăcini de circa 30 de minute. Deoarece în timpul fierberii o parte din apă se evaporă, după ce strecurăm decoctul completăm cu apă fiartă separat cana de 250 ml. Decoctul este mai rar folosit decât infuzia şi atunci când este totuşi folosit doar pentru rădăcini şi coji. în afară de metoda de obţinere a unui decoct mai sus menţionată, mai există şi altele. De exemplu, pentru a obţine un decoct de seminţe de armurariu, se zdrobesc seminţele, se pune apoi o linguriţă plină cu seminţe zdrobite în 250 ml de apă clocotită, după care se fierbe timp de zece minute. Se strecoară şi se bea în două reprize. La fel se procedează şi în cazul decoctului de coajă de cruşin, cu singura deosebire că timpul de fierbere este de 20 de minute, iar cantitatea de coajă de cruşin este de o lingură.

Maceraţia, maceratul, sau plămădeala rece, se practică în cazurile în care infuzia, sau decoctul nu reuşesc să extragă puterea terapeutică a plantelor. De exemplu una, două linguriţe de rădăcină de tătăneasă, Obligeană, sau frunzele de vâsc mărunţite se pun într-o cană cu apă rece şi se lasă să stea la macerat timp de 10-12 ore. După scurgerea acestui timp substanţele active din plante au trecut în apa în care au stat, maceratul se încălzeşte puţin, apoi se strecoară şi se consumă ca ceai, de obicei neîndulcit.

Esenţele, sau tincturile se obţin prin introducerea unor părţi ale plantelor medicinale proaspăt culese în alcool rafinat de 38-40 de grade. De obicei se folosesc frunzele, florile, sau fructele respectivelor plante. Sticla în care au fost introduse plantele şi alcoolul se păstrează circa două săptămâni la loc luminos şi călduros, după care tinctura poate fi folosită în doze mici, zilnice de 4-15 picături, luate fie pe zahăr, fie picurate în ceai.

Uleiurile medicinale, se prepară exact la fel ca şi esenţele, doar că alcoolul este înlocuit cu ulei de floarea soarelui. Florile, sau frunzele plantei din care dorim să ne preparăm un ulei medicinal, se taie mărunt, se introduc într-o sticlă, se toarnă deasupra ulei cât să la acopere, după care se lasă să stea timp de două, trei săptămâni la loc luminos şi călduros. Uleiurile medicinale se întrebuinţează în aplicaţii externe.

Alifiile, se pot şi ele prepara foarte uşor. Se foloseşte untură curată de porc, aproximativ 200-250 de grame, care se încinge într-un vas iar deasupra se presară unu, doi pumni de plantă, sau plante, flori, frunze, tulpini, tăiate mărunt. Când untura începe să facă spumă, se ia vasul de pe foc, se acoperă şi se lasă să stea până a doua zi, când amestecul se încălzeşte puţin, doar până ce devine fluid. Se strecoară apoi printr-o pânză curată, având grijă să se stoarcă foarte bine resturile de plante. Alifia astfel obţinută se păstrează în cutiuţe bine închise. Alifiile au uz extern şi o largă întrebuinţare în tratamentul multor boli.

Siropurile medicinale, sunt soluţii apoase de extract de plantă îndulcit. De obicei se face întâi o infuzie, un decoct, sau un macerat din planta din care ne interesează să ne facem siropul, după care în această soluţie apoasă dizolvăm zahărul, aproximativ 600 g la 350 ml. Dizolvarea zahărului se poate face fie la rece, fie la cald. Siropul trebuie strecurat cât încă mai este fierbinte, după care se toarnă în sticluţe de capacitate mică. Acesta ar fi modul curent în care ne putem prepara siropurile, dar mai există şi alte metode, cum ar fi cea de obţinere a siropului de podbal de exemplu. Se ia o oală de lut în care se vor pune în straturi succesive frunze şi flori de podbal şi zahăr. Se leagă oala cu celofan, după care ea trebuie pusă într-o groapă făcută într-un colţ de grădină. După 40-50 de zile, oala se dezgroapă şi siropul de podbal se pune să dea un clocot, după care se lasă să se răcească, se strecoară şi se pune în sticluţe mici, iar la nevoie se ia câte o linguriţă de sirop.

Vinul medicinal, se poate obţine lăsând 40-50 de grame de plante mărunţite într-un litru de vin alb, timp de 8-10 zile, după care se filtrează şi dacă se doreşte se poate şi îndulci. O reţetă de vin medicinal deosebit de bun pentru tratarea bolnavilor cardiaci este acela pe bază de pătrunjel. Se ia un litru de vin alb, două linguri de oţet de vin, sau de mere, se încălzeşte puţin şi se adaugă 10-12 tulpini de pătrunjel. Se lasă pe foc timp de zece minute, până ce începe să facă spumă, fără însă a ajunge să dea în clocot. Se strecoară, după care se adaugă 300 g de miere de albine. Se păstrează în sticluţe mici şi se va lua, ca tratament două, trei linguri pe zi.

Adaosul pentru baie, se prepară fie din plante proaspăt culese şi în acest caz se folosesc 4-5 pumni de plantă, fie din plante uscate şi atunci se folosesc 100 de grame de plantă la cinci litri de apă. După ce plantele au fost lăsate la macerat în apă rece timp de 10-12 ore, maceratul se încălzeşte, apoi se strecoară şi se adaugă apei din cada de baie. O baie de plante pentru ca să fie eficientă trebuie să dureze minimum 20 de minute, după care se recomandă să se stea întins în pat, circa o oră pentru a realiza o sudaţie puternică.

Extractul de plante, la abur se foloseşte în general sub formă de comprese, adică se ia un pumn de plantă, se pune într-o sită metalică şi se aşează deasupra unui vas în care fierbe apa în clocot. După ce aburii au încălzit şi înmuiat planta, aceasta se aşează pe o bucată de pânză curată, care apoi va fi aplicată ca şi compresă pe zona corpului pe care intenţionăm astfel să o tratăm.

Terciul de plante, se foloseşte cu precădere aplicat direct pe zone ale corpului care au suferit traumatisme severe cum ar fi loviri, răniri, sau plăgi. Frunzele proaspăt culese, ca de exemplu frunzele de pătlagina, sau brânca ursului, se spală bine, după care se zdrobesc cu un făcăleţ pe o planşetă de lemn, iar apoi se aplică pe locurile afectate.

Pernele de plante, sunt folosite de obicei în tratarea afecţiunilor reumatice, sau a sciaticii. într-o faţă de pernă de in, sau de bumbac, în nici un caz dintr-un material care să conţină şi fibre sintetice, se introduc plante proaspăt culese de pedicuţă, cimbru, sau ferigă, apoi se coase perna după care se aplică pe locul dureros.

Băile complete, cu extract de plante sunt, ca principiu asemănătoare cu adausurile pentru baie numai că în cazul băilor complete altele sunt cantităţile şi anume: pentru o baie completă aveţi nevoie de o găleată cu o capacitate de 6-8 litri plină cu plante proaspete, sau de 200 g de plante uscate. Plantele se lasă la macerat în apă rece timp de 10-12 ore, după care maceratul se încălzeşte, se strecoară, iar extractul rezultat se adaugă apei din cadă. O baie completă cu extract de plante trebuie să dureze 20 de minute. După baie nu vă ştergeţi corpul şi îmbrăcaţi-vă într-un halat de baie, sau într-un prosop mare de baie şi băgaţi-vă în pat unde veţi rămâne timp de o oră pentru a transpira din abundenţă eliminând astfel toxinele din organism. O atenţionare specială: apa din cadă nu va cuprinde şi zona inimii.

Băile de şezut, necesită doar folosirea a jumătate din cantitatea de plante folosită pentru o baie completă, iar apa trebuie să-i ajungă pacientului totdeauna până peste rinichi. Atât baia completă, cât şi baia de şezut la care folosim extracte de plantă, reîncălzite pot fi folosite încă de două ori.

Compresele cu aburi din plante, se obţin prin ţinerea plantelor proaspete, sau uscate într-o sită aflată deasupra unei oale în care clocoteşte apa. Plantele încălzite şi muiate de aburi se pun într-o pânză cu ţesătura rară după care se aplică pe locul suferind. Deasupra compresei se va pune fie un prosop, fie o altă bucată de material călduros, după care totul se va înfăşa bine de aşa manieră încât zona tratată cu compresa să nu vină nici o clipă măcar în contact cu aerul rece. în general compresele cu aburi din plante medicinale îşi fac efectul pe parcursul a două ore, dar, în unele cazuri ele pot fi lăsate să lucreze asupra locului suferind chiar şi o noapte întreagă.

Compresele cu ierburi suedeze, sunt de fapt nişte comprese pe bază de bitter suedez. Zona pe care intenţionăm s-o tratăm cu o compresă cu ierburi suedeze va fi în primul rând unsă bine cu untură de porc sau alifie de gălbenele, după care vom lua o bucată de vată, de dimensiunea locului bolnav, o vom umezi cu bitter suedez, aplicând-o apoi pe locul dureros. Deasupra se poate pune o folie de plastic, iar apoi se leagă cu o faşă. în general o astfel de compresă este lăsată să acţioneze 2-4 ore, în funcţie de boală şi de capacitatea pacientului de a o suporta. După ce compresa a fost îndepărtată, pielea se pudrează, iar dacă cumva apar mâncărimi ale pielii, atunci este indicat ca locul să fie din nou uns cu alifie de gălbenele.

Sucurile proaspete din plante pot fi folosite atât în uz intern, cât şi în uz extern. în uz intern se iau de obicei sub formă de picături, iar în uz extern se fac tamponări ale zonelor bolnave. Sucurile de plante se pot obţine extrem de uşor folosind un storcător electric, sau, în lipsa lui, puteţi să mărunţiţi bine plantele după care le veţi stoarce cu ajutorul unui tifon. Indicat este ca sucul să fie preparat proaspăt, zilnic, dar dacă îl veţi introduce în sticluţe închise ermetic şi-1 veţi păstra la frigider, puteţi să-1 folosiţi fără grijă chiar mai multe luni.