background img

Articole noi

O ceasca de cafea pentru ficatul tau


O ceasca de cafea pentru ficatul tau

Cafeluta de dimineata face minuni pentru ficatul nostru. Potrivit cercetatorilor japonezi, persoanele care beau o cafea pe zi au mai putine riscuri de a se imbolnavi de cancer de ficat.

Pentru a descoperi efectele cafelei asupra ficatului, doctorul Taichi Shimazu de la Universitatea Tohoku din Sendai (Japonia) a tinut sub observatie doua grupuri de persoane cu varste de peste 40 de ani. Din primul grup au facut parte 10.588 de barbati si 11.816 femei, care au fost monitorizati pe parcursul a noua ani. Al doilea grup, compus din 38.000 de persoane, a fost analizat sapte ani.

CHESTIONAR Subiectii au trebuit sa raspunda la un chestionar despre starea lor de sanatate si obiceiurile alimentare. Bineinteles, chestionarul a cuprins si intrebari referitoare la consumul de cafea. Pe parcursul studiului au fost depistate 117 cazuri de cancer hepatic. Cercetatorul japonez a pus aceste imbolnaviri pe seama faptului ca pacientii respectivi nu obisnuiau sa consume cafea.

REZULTATE. Dupa noua si, respectiv, sapte ani de studiu, doctorul Taichi Shimazu a ajuns la urmatoarea concluzie: cu cat consumul de cafea este constant, cu atat riscurile de cancer hepatic sunt mai reduse. Astfel, o persoana care bea din cand in cand cate o cafea prezinta un risc cu 29% mai mic decat cea care nu obisnuieste sa consume aceasta bautura. Mai mult decat atat, cei care isi beau cu regularitate cafeaua de dimineata au un risc de a dezvolta un cancer de ficat cu 42% mai mic in raport cu cei care nu sunt amatori de cafea.

SUBSTANTA PROTECTOARE. Contrar a ceea ce am fi tentati sa credem, nu cafeina este cea care ne protejeaza ficatul. Si ceaiul, de exemplu, contine cafeina, dar nu a demonstrat acelasi efect asupra ficatului. Substanta protectoare pentru ficat este acidul clorogenic. Acesta este de fapt un acid din categoria polifenolilor. De aceea, acidul clorogenic are proprietati antioxidante, reusind astfel sa lupte contra cancerului.

"Nu am descoperit totusi mecanismele prin care cafeaua actioneaza asupra ficatului", marturiseste doctorul Taichi Shimazu. El a dat asigurari ca va continua studiile pentru a confirma rezultatele obtinute.


OPINIE
Cafeaua este cunoscuta mai ales pentru proprietatile sale revigorante si energizante. Ea are un efect favorabil asupra sistemului nervos central si asupra proceselor care tin de concentrarea atentiei. In ceea ce priveste efectul protector al cafelei asupra ficatului, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, afirma ca acesta trebuie confirmat de alte studii, desi nu pune la indoiala rezultatele cercetatorului japonez. "In acest moment se fac, de asemenea, cercetari pentru a demonstra ca poate fi utila unor persoane in crizele de astm", mai spune prof. dr. Mencinicopschi


0 comments :

Trimiteți un comentariu

Imparte informatia cu prietenii tai !

Translate

Gasesti materiale suplimentare in articolele urmatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

Sanatateverde - Despre plante

O scurta introduce in lumea plantelor ...

Le intalnim la tot pasul, dar necunoscandu-le nu le dam atentia cuvenita: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba ... si-n seva lor, in substantele active depozitate in "camarile" celulelor pot sta vindecarea multor suferinte, alinarea multor dureri. Asistam in zilele noastra la un paradox: in timp ce utilizarea plantelor medicinale este intr-o vertiginoasa ascensiune(atat ca materie prima, in industria farmaceutica, cat si ca utilizare casnica), tot mai putini sunt cei care le pot recunoaste si cunosc perioada optima de recoltare. Este in mare parte urmarea urbanizarii, ruperea lumii de la legatura initiala cu natura si inchiderea ei in cutii de betoane. Natura a trecut pe locul II, urmand a fi vizitata doar la sfarsit de saptamana si atunci in semn de "multumesc" lasand in urma noastra adevarati munti de gunoaie. Deocamdata natura mai indura si inca ne ofera adevarata izvoare tamaduitoare. Folosirea plantelor medicinale are o veche istorie pe teritoriul tarii noastre, parintele istoriei, Herodot, a scris despre iscusinta geto-dacilor in folosirea lor in multiple afectiuni. Romania are un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea faunei, poate tocmai de aceea se explica ca in tara noastra traiesc peste 3700 de specii de plante (mai mult de jumatate cat are toata europa) si din care peste 700 au caracteristici medicale. Deci haideti sa descoperim lumea plantelor si impreuna cu ea un nou tip de sanatate... SANATATE VERDE