Tusea măgărească

Tusea măgărească

Tusea măgărească nu trece, ce e drept, aşa de primejdioasă ca anghina şi vărsatul, totuşi mor mulţi copii de această boală şi alţii sufăr, cel puţin, grozav de accesele tusei. Voi observa numaidecât că orice tuse trebuie privită ca un semn de boală grea, căci omul sănătos nu trebuie nici să tuşească nici se lepede flegmă. Tusea nu se produce decât atunci când apăsarea materiilor străine se îndreaptă în sus şi când eşirea naturală de jos e oprită, sau că pielea funcţionează rău, sau rinichii şi maţul nu merg regulat. Copii atinşi de tuse măgărească, ne arată întocmai simptomele  bine cunoscute ale fermentaţiei; cu alte cuvinte, au şi ei friguri. Materiile străine vor să iasă prin gât şi prin cap, cu toate că corpul n-are acolo nici un organ de eşire. E de multă însemnătate de a şti, dacă bolnavul asudă sau nu în timpul tusei; în cel dintâi caz se poate vindeca fără nici un alt tratament. Dar dacă nu asudă deloc în timpul tusei, faţa roşeşte şi se albăstreşte din ce în ce mai mult şi tusea măgărească aduce o moarte sigură daca nu e combătută. Sângele sfârşeşte adeseori prin a năvăli în ochi, în nas şi urechi, căci toate materiile străine ar vrea să scape pe căile acestea. Când bolnavul a ajuns în starea asta, nu mai e de obicei, nici un mijloc de scăpare. Dar dacă corpul e ajutat la timp, el biruieşte boala,  chiar în cazuri destul de grave.

Tratamentul acestei boli este acelaşi ca şi la celelalte; nu poate să fie deosebit, deoarece felul bolii este acelaşi. Cel dintâi lucru e să facem să asude repede bolnavul. Dar în acelaşi timp e neapărat

trebuincios, de a îndrepta către organele naturale care scot afară, apăsarea materiilor străine. Corpul

are organe anume hotărâte care scot afară, şi numai prin aceste organe şi prin aceste căi se pot da afară într-un chip natural materiile străine. La acest obiectiv ajungem foarte uşor prin băile noastre de

şezut cu fricţiuni. Îndată ce se iveşte sudoarea, tusea se linişteşte ca prin minune şi dacă mistuirea se îndreptează, ea dispare cu desăvârşire într-un timp nehotărât. E cu putinţă să dispară pentru totdeauna după câteva săptămâni, sau chiar după câteva zile de acest tratament. Şi fac mare greşeală aceia care cred că ea durează neapărat două sau trei luni.

V-am arătat până aci, că tusea măgărească se naşte în acelaşi fel ca şi celelalte boli prin intrarea în fermentaţie a materiilor străine în corp şi prin frigurile care izvorăsc din această fermentaţie. Toate

aceste lămuriri vă vor fi încredinţat că toate frigurile acute, nu sunt decât o încercare pe care o face

corpul de a se scăpa de materiile străine. Ar trebui deci, să salutăm cu bucurie fiecare din aceste friguri acute, căci am  văzut că ele pot să fie de cel mai mare folos corpului, printr-un tratament potrivit, deoarece corpul poate fi astfel scăpat de toate materiile străine. Mă veţi înţelege şi mai bine printr-o nouă comparaţie.

Frigurile pot fi comparate cu o furtună. După cum înaintea frigurilor simţim frig şi tulburare, tot aşa aerul e greu şi  năbuşitor înaintea furtunii, după cum ştie fiecare din noi. Atunci zicem că aerul e încărcat, că ne apasă şi ne înăbuşe, şi simţim că scăparea noastră se va face printr-o furtună, care deja e în aer, cum se zice. Căldura înăbuşitoare ajunge peste măsură de mare şi atinge cel din urmă grad cu o clipă înaintea furtunii. Simţim primejdia furtunii, care durează până la  sfârşitul acesteia. Îndată ce furtuna a trecut, se face o răcoare generală, toată natura se reînsufleţeşte. Furtuna este un  act de fermentaţie a materiilor străine ale aerului, care se sileşte de a goni aburii de apă, care joacă atunci rolul de materie  streină şi care plutesc nevăzuţi în aer, deci, e un act de curăţire a aerului. Prin această fermentaţie forma aburilor de  apă se schimbă şi ea. Nevăzuţi la începui ei se strâng în nori sub înrâurirea schimbării de temperatură şi cad în urmă sub formă de ploaie sau de grindină.

Tot aşa e şi cu frigurile în corp. Îndată ce izbucnesc, corpul e în primejdie. Primejdia trece cu frigurile, care fac loc unei noi vieţi.

Vedeţi că în amândouă cazurile primejdia nu s-a produs decât prin furtună şi prin friguri, care au avut ca urmare o nouă viaţă şi vindecare. Această nouă viaţă şi vindecare nu pot fi deci dobândite decât

prin primejdie; dar pricina de căpetenie în cel dintâi caz a fost supraîncărcarea şi greutatea aerului, iar în cel de al doilea caz îngrămădirea materiilor străine în corp. Prin acest exemplu, uniformitatea legilor

naturii în toate fenomenele naturale vi se impune lămurit ca o trebuinţă logică.

Iată o vindecare dobândită în practica mea: cam pe la jumătatea lui Iunie 1889, băieţelul de patru ani al soţilor B. din oraşul nostru fu atins de tuse măgărească. Boala ajunse până în cel din urmă grad

la începutul lui August şi copiliţa de doi ani fu şi ea atinsă de aceeaşi boală. Tusea măgărească se

agravează în zece zile, în care timp copilul nu luă nici o hrană. Părinţii, care întrebuinţase până atunci, cum putuse mai  bine, metoda naturală, se adresară la mine. Mă însărcinai cu tratamentul. Copiliţa ajunsese într-o stare de slăbiciune  aşa de grozavă că nu mai putea să umble. Prescrisei patru băi derivative de şezut cu fricţiuni, pe zi, şi apoi o asudare în pat sau printr-o baie de soare şi pe lângă toate astea o dietă simplă şi naturală. Un timp frumos îngăduia în toate zilele  băile de soare, care făcură adevărate minuni în legătură cu băile de şezut cu fricţiuni. După câteva săptămâni de acest tratament, urmat cu energie, amândoi copiii erau scăpaţi de orice primejdie şi după două luni erau cu desăvârşire vindecaţi. Nutrirea copiliţei nu se făcea cum trebuie, căci copilul nu vrea deloc să ia cremă de ovăz fără sare, fără zahăr şi fără untură, care i-ar fi fost mai folositoare şi nu primea decât hrana obişnuită, adică lapte nefiert şi ciocolată. De aci se vede cât de bine e să obişnuim copiii cu mâncările cele mai simple. De asemenea, era cu neputinţă de a o ţine în pat cu mamă-sa, cu toate că ea ar fi asudat în felul ăsta mult mai repede. Obişnuită să se culce singură în micul ei pat, ea îl cerea cu atâta stăruinţă, că erai nevoit să i-l dai. Şi cu toate astea căldura corpului omenesc, e cel mai bun mijloc  de  a produce sudoarea şi uşurarea. Nu trebuie să se teamă nimeni de exhalaţiuni. Animalele ne slujesc de model în această privinţă. Ele încălzesc cu propriul lor corp pe puii lor slăbuţi şi bolnăvicioşi, care-şi recapătă astfel puterile lor. Deci copiii sănătoşi trebuiesc obişnuiţi să caute locul lor favorit pe pieptul mamei lor şi atunci nu-or să mai fugă de el când vor fi bolnavi. Bine înţeles că întrebuinţăm aci cuvintele bolnav şi sănătos în înţelesul lor obişnuit, deoarece ştim bine că un copil cu adevărat sănătos şi tratat într-un chip înţelept nu poate fi deloc bolnav.