Dizenteria

Dizenteria

Dizenteria este o boală infecţioasă acută sau cronică din grupul infecţiilor intestinale cu mecanism fecalo-oral de transmitere, provocată de mai multe bacterii cu denumirea de Shigella, care se caracterizează clinic prin simptome de intoxicaţie şi de afectare a intestinului, mai cu seamă a celui gros, exprimându-se prin dureri colicative în abdomen, scaune lichide şi frecvente, cu amestec de mucus şi striuri de sânge.

Dizenteria este cunoscută din antichitate cu provenirea denumirii din limba greacă dis - dereglare, enteron - intestin. Etiologia microbiană a acestei maladii a fost confirmată în jumătatea a doua a secolului XIX de mai mulţi savanţi. Agenţii patogeni ai dizenteriei se atârnă la genul Shigella şi familia Enterobacteriaceae.

Bacteriile dizenterice se subdivizează în 4 grupe mari:

1. Shigella dysenteria cu subgrupele Grigoriev-Şig, Ştuţer-Şmitţ, Lardj-Sacs;
2. Shigella Flexneri cu subgrupa Newcastle;
3. Shigella Boydii;
4. Shigella Sonne.

Actualmente în grupele menţionate se numără mai mult de 500 serotipuri de bacterii dizenterice, mai frecvent întâlnindu-se pe meleagurile noastre sh.Sonne şi Flexneri. Bacteriile dizenterice se mai numesc Şhigelle în memoria savantului nipon-Shig, iar maladia - şigheloză.

Bacteriile dizenterice sunt destul de viabile în mediul ambiant. În solul umed ele se păstrează circa- 3 luni; în apă- 10 zile; în lapte -10-20 zile; pe legume şi fructe-2 săptămâni; pe pâine, unt, brânză- 10-15 zile; pe pielea mâinilor - 3-5 zile, de asemenea se mai pot păstra un timp îndelungat pe jucării şi lenjerie.

Pe lenjeria de corp murdărită cu fecale uscate, bacteriile dizenterice trăiesc 17 zile; pe diferite vase, oală de noapte - timp de o lună. Pe parcursul a 2 săptămâni aceşti germeni rămân viabili pe suprafaţa banilor de metal sau hârtie murdăriţi cu materii fecale. Sub acţiunea temperaturii de +60°C ei pier peste 10-30 min., la temperatura de fierbere (+100°C) - peste un minut.

Razele solare directe distrug microbii dizenterici timp de 30 min., soluţia de acid fenic 5% - în câteva secunde, soluţia de cloramină de 1% - în 7 minute, iar cea de 2% - peste numai 2 minute. Soluţia de clorură de var de 10% nimiceşte bacteriile dizenterice în materiile fecale pe parcursul a 2 ore.

În calitate de sursă de infecţie serveşte omul bolnav cu forme acute şi cronice de dizenterie, în deosebi persoanele care suportă formele atipice, asimptomatice ori purtătoare de aceşti germeni. Totodată mai menţionăm, că un pericol destul de mare din punct de vedere epidemiologic îl prezintă pacienţii cu forme acute de dizenterie, deoarece în perioada de stare a maladiei din organismul lor se elimină în mediul ambiant un număr enorm de bacterii.

Dizenteria pe bună dreptate este numită "boala mâinilor murdare". Anume prin intermediul mâinilor murdare de fecalii, ce conţin bacterii dizenterice, ele se transmit la cei sănătoşi prin contactul direct ori prin intermediul diferitor obiecte (lenjerie de corp, pat, veselă, bani, etc), adică prin contact indirect. De asemenea prin aceleaşi mâini murdare de fecalii cu microbi dizenteriei se infectează apa sau produsele alimentare la consumarea cărora, persoanele umane se molipsesc de această patologie.

Un rol important în răspândirea dizenteriei îl joacă şi muştele, deoarece ele regulat contaminează masele fecale şi produsele alimentare. De menţionat, că dizenteria între copii, mai ales la cei din colective, se transmite mai frecvent prin intermediul jucăriilor contaminate, de asemenea prin apă şi produse alimentare infectate.

Dizenteria, ca şi alte infecţii intestinale, are un caracter sezonier- mai frecvent vara şi la începutul toamnei, însă cazuri sporadice se înregistrează pe parcursul întregului an. Imunitatea după suportarea dizenteriei este tipospecifică şi neîndelungată. Pătrunzând pe diverse căi în tractul digestiv bacteriile dizenterice afectează în special intestinul gros, multiplicându-se în mucoasa lui şi eliminând endotoxină. Ultima se absoarbe în sânge cauzând o intoxicaţie generală a organismului, afectând sistemul digestiv, nervos, cardiovascular şi provocând maladia propriu-zisă.

Maladia are un debut acut, care urmează după perioada de incubaţie cu o durată de 1-7 zile, mai frecvent 2-3 zile.

Dizenteria evoluează într-o formă acută şi cronică. Forma acută durează până la 3 luni, iar cea cronică - până la 2 ani.

În dizenteria acută se disting formele:

* Colitică;
* Gastroenterocolitică;
* Gastoenteritică.

Ele pot decurge după gradul de gravitate sub formă uşoară, medie şi gravă. Din formele menţionate mai frecvent se întâlneşte cea colitică. Afară de formele enumerate dizenteria acută mai decurge atipic (forma frustă - ştearsă, portaj de bacterii dizenterice). Dizenteria cronică la rândul său se subdivizează în formă continuă şi recidivantă.

Forma colitică de dizenterie acută se caracterizează prin simptome de intoxicaţie, temperatură ridicată, apariţia durerilor colicative în regiunea iliacă stângă a abdomenului şi scaunul lichid, frecvent în cantităţi mici, care conţine, de regulă, mucozităţi, iar în cazuri medii şi grave - mai conţine şi striuri de sânge.

Cu alte cuvinte, pentru această formă de dizenterie sunt caracteristice sindroamele de intoxicaţie şi colitic, exprimarea cărora este în dependenţă de gravitatea maladiei. În cazuri medii şi grave mai au loc dereglări şi din partea sistemului cardiovascular. Dacă dizenteria evoluează uşor, frecvenţa scaunului nu depăşeşte 10 ori pe zi, în forma medie - 10-20 şi gravă - mai des de 20 de ori ajungând până la fără număr.

Pentru formele medii şi grave mai sunt caracteristice tenesmele (dureri periodice în partea stângă de jos a abdomenului şi în perineu, care apar înaintea actului de defecaţie şi în timpul lui) şi scaunele false (atunci când bolnavul se află pe oala de noapte, neeliminându-se nimic din intestin, măcar "scuipat rectal").

Forma gastroenterocolică are un debut brusc, exploziv cu frisoane, greţuri, vome repetate, scaune lichide, frecvente, apoase, ulterior din ele dispar masele fecale, însă conţin mucozităţi şi striuri de sânge. Pot apărea tenesme şi scaune false. În această formă mai poate fi prezent în perioada precoce şi sindromul de deshidratare.

Forma gastroenteritică este mult asemănătoare cu toxiinfecţiile alimentare şi salmoneloza. Debutul bolii este brusc, cu greţuri şi vome abundente, dureri în abdomen, frisoane, cefalee, temperatură de 40°C, scaun frecvent si apos, în cantităţi mari, fără mucozităţi şi striuri de sânge, tenesme; lipsesc tendinţele false de defecaţie. În cazuri grave progresează deshidratarea organismului şi se dezvoltă şocul hipovolemic. Dacă dizenteria capătă o astfel de întorsătură şi bolnavul nu se adresează imediat după ajutorul medical, ea poate avea consecinţe tragice până la deces.

În formele atipice, subclinice şi portaj de bacterii simptomeie clinice sunt puţin exprimate ori lipsesc definitiv. Ele trebuie să fie numaidecât confirmate prin metode de laborator. De menţionat că persoanele cu astfel de forme sunt foarte periculoase din punct de vedere epidemiologic pentru cei din jur, mai ales dacă activează în colectivităţi ori în diverse întreprinderi alimentare.

Dizenteria cronică este favorizată de nerespectarea regimului de pat şi dietetic în perioada acută a bolii, precum şi de tratamentul tardiv sau incomplet, ori lipsa lui definitivă din cauza neadresării la medic.

Forma recidivantă de dizenterie cronică se caracterizează prin acutizări de 2-4 săptămâni, care alternează cu perioada de ameliorare, ce durează câteva luni. În perioada de acutizare simptomeie sunt asemănătoare cu dizenteria acută forma colitică, însă evoluţia de lungă durată influenţează negativ asupra stării generale a bolnavului, provocând multiple tulburări subiective, inclusiv - psihologice.

În dizenteria cronică continuă lipsesc perioadele de ameliorare şi starea bolnavilor rămâne permanent nesatisfăcătoare. Se dereglează evident digestia, bolnavii sunt istoviţi, apar semne de hipovitaminoză, anemie, disbacterioză. În ultimul timp ea se întâlneşte rar, afectând mai frecvent bătrânii şi pacienţii cu patologii grave asociate.

În dizenterie pot avea loc şi complicaţii, dintre care mai grave - şoc toxiinfecţios şi hipovolemic. Dizenteria poate croniciza ori provoca acutizarea hemoroiului, uneori a fisurilor anale. La bolnavii slăbiţi se poate asocia infecţia cocică în formă de pneumonie, inflamaţii a căilor urinare şi disbacterioză. Din complicaţiile mai rare se înregistrează perforaţia intestinului cu peritonită, tromboza vaselor mezenterale şi prolapsul intestinului rect. De menţionat, că complicaţiile enumerate se întâlnesc la persoanele care se adresează tardiv la medic, ocupându-se cu autotratamentul.

În profilaxia dizenteriei are mare importanţă depistarea precoce a bolnavilor; izolarea şi tratarea lor la timp; efectuarea măsurilor de dezinfecţie; controlul contacţilor la bacteriile dezinterice. O importanţă deosebită o are respectarea regulilor de igienă personală; întrebuinţarea apei fierte, a fructelor şi legumelor minuţios spălate şi opărite cu uncrop; lupta riguroasă cu muştele; întreţinerea igienică a localurilor; controlul sanitar a surselor acvatice şi a întreprinderilor alimentare atât de stat cât şi private.