Echinococoza

Echinococoza

Echinococoza este o helmintiază din grupul cestodozelor provocată mai frecvent de Echinococus granulosus, care se transmite mai des de la câini la om, caracterizându-se clinic prin simptome de afectare a ficatului, pulmonilor şi a altor organe interne.

Echinococus granulosus este unul din cei mai mici helminţi plaţi. Parazitul constă din scolex sub formă de pară, înarmat cu o trompă, 2 coroniţe de cârligele şi 4 ventuze. După scolex urmează gâtişorul scurt şi strobilul, care conţine 3-4 segmente, având o lungime de 3-8 mm. În uterul maturizat din ultimul segment se conţin 400-800 ouşoare fecundate, înăuntrul cărora se află câte o oncosferă.

Ciclul de dezvoltare a echinococului e legat de schimbul a 2 gazde. Paraziţii maturi se află în intestinul subţire a unui şir de gazde definitive: câini, lupi, şacali, vulpi, dihori, vulpi polare, leoparzi, pisici. Segmentele maturizate se desprind de la strobil şi împreună cu materiile fecale se elimină din intestin în mediul extern. Ele au însuşirea de a se mişca până la 25 cm.

În mediul extern din segmentul maturizat ies ouşoarele fecundate care se păstrează destul de îndelungat. Spre exemplu, pe suprafaţa solului la t° +10 - 26°C - până la o lună, pe fân (la umbră) - până la 10 luni, în condiţii de laborator la t° +5-20°C şi umiditate 60-80% - până la 10 luni, la soare - 2 zile; în apă caldă (45°C)- 20 min., la +100°C -20sec.;la t°-18°C-2-3sec.

Pe cale orală aceste ouşoare nimeresc în tractul digestiv a gazdelor intermediare, care pot atinge până la cifra de 70 feluri de animale mamifere: mono- şi paracopitate, erbivore şi carnivore, rozătoare, primare etc. Persoana umană poate deveni gazda facultativ intermediară. În intestinul gazdei intermediare din oncosferă iese embrionul, care cu cârligelele străpunge pereţii intestinului, a vaselor sangvine şi prin vena porta nimereşte în ficat ori uneori în pulmoni.

Embrionul poate nimeri şi în torentul sangvin major, fiind dus şi în alte organe, însă totuşi mai frecvent el se reţine în ficat şi pulmoni. Aici oncosfera trece stadiile de dezvoltare ale larvei până la larvocistă, care are forma unei vezice monocamerale cu diametrul de până la 15 cm. Pereţii acestei vezice au 2 membrane: capsulară externă şi embrionară internă de la care înăuntrul vezicei se ramifică nişte fibre cu scolexe iniţiale.

Vezica este umplută cu lichid, iar în partea interioară a ei se pot dezvolta vezicule fiice şi chiar "nepoţele". Cântarul unei asemenea vezice poate atinge 10-16 litri de lichid, în rare cazuri - până la 47-50 l;vezica ocupând toată cavitatea abdominală.

Gazda definitivă se infestează la consumul în hrană a organelor afectate de echinococ din gazda intermediară. Nimerind în intestinul subţire a gazdei definitive, embrionul de echinococ se prinde cu cârligelele şi ventuzele lui de mucorsa intestinului, şi începe a se dezvolta, ulterior atingând maturitatea. Această dezvoltare a parazitului durează circa 68-100 zile de la pătrunderea larvelor în intestinul gazdei definitive.

În intestinul câinelui echinococul parazitează da la 5-6 luni până la un an, iar eliminarea segmentelor maturizate se prelungeşte 63- 113 zile. Segmentele nominalizate se elimină din organismul gazdei definitive în mediul extern împreună cu materiile fecale sau de sinestătător.

Echinococoza este mai răspândită în ţările din America de Sud, apoi în Australia şi Noua Zelandă, pe locul trei - Africa de Nord şi pe locul al patrulea -Europa de Sud, apoi urmează partea de Sud a SUA, Japonia , India şi Rusia. Această parazitoză se înregistrează în Kazahstan, Kârgâzstan, Tadgikistan, Uzbekistan, Belorusia, Ucraina şi Republica Moldova.

Sursa principală pentru molipsirea omului este câinele. Mecanismul de infestare - perorai, însă în literatura de specialitate sunt descrise cazuri de molipsire cu această parazitoză prin intermediul plăgii, conjunctivei oculare, prin canalele salivare, iar uneori prin aero-praf (aero-sol).

Pentru persoana umană factorii de transmitere servesc mâinile murdare, infestate cu oncosfere de echinococ, care se găsesc în ambundenţă pe părul câinilor. Mai frecvent această modalitate de infestare cu oncosferele de echinococ are loc, când câinii se menţin în casă. Aceste animale elimină segmente pline cu oncosfere de echinococ împreună cu materiile fecale în mediul ambiant, unde se păstrează mai îndelungat la umbră pe suprafaţa solului, pe iarbă, fân, paie etc.

In timpul odihnei animalelor de casă (ovine, bovine) pe aceste locuri oncosferele de echinococ foarte uşor se pot pomeni pe lâna animalelor enumerate. În aşa cazuri omul se poate molipsi şi în rezultatul contactului persoanelor umane cu lâna acestor animale în timpul tunsului, mulsului, în rezultatul consumului laptelui infestat şi neprelucrat termic suficient. Mai este posibilă molipsirea cu oncosfere de echinococ prin intermediul contactului cu legumele, fructele sau apei infestate, însă aşa modalitate se întâlneşte mai rar.

Mai frecvent se afectează adulţii de ambele sexe în vârstă de 20-50 ani. În calitate de grupuri de risc pot fi ciobanii, văcarii, crescătorii de câini, vânătorii, zootehnicienii, veterinarii, lucrătorii de la abatoare, membrii familiilor lor, care menţin în casă câini.

Răspândindu-se pe calea hematogenă oncosferele de echinococ pot afecta diferite organe umane, însă mai frecvent ele atacă ficatul (50%) şi pulmonii (20%). Procesul patologic este determinat de acţiunea sensibilizată şi mecanică a larvei crescânde de echinococ. Apar diverse reacţii alergice exprimate prin urticarii, eozinofilie, uneori chiar şoc anafilactic.

Particularităţile localizării vezicei echinococice şi dimensiunile ei în mare măsură determină gravitatea maladiei şi caracterul ei clinic.

Tabloul clinic al echinococozei este destul de variat. Boala decurge un timp îndelungat. La o mare parte din pacienţi semnele echinococozei apar peste câteva luni sau chiar ani, ce este legat de creşterea încetinită a vezicei parazitului.

Mai frecvent se întâlneşte echinococoza ficatului. În decurgerea ei se deosebesc 3 stadii. Primul stadiu (stadiul de debut) se caracterizează printr-o evoluare asimptomatică (de la infestare până la apariţia primelor simptome clinice). În stadiul al doilea apar semnele maladiei, însă fără complicaţii. Pacienţii prezintă acuze la slăbiciune generală, moleşală, inapetenţă, greţuri, vome, vertijuri, cefalee, dereglarea scaunului. La unii apar reacţii alergice ca erupţii cutanate, prurit cutanat, insuportabilitatea medicamentelor.

Destul de precoce apar durerile surde şi sâcâitoare în hipocondrul drept şi regiunea epigastrală. În această perioadă ficatul este mărit în volum, mai frecvent de o consistenţă dură.

Stadiul al treilea se caracterizează prin modificări patologice pronunţate şi complicaţii. Una din complicaţiile vezicei echinococice e supuraţia acestei vezice şi apariţia abcesului hepatic cu penetrarea în cavitatea abdominală, pleurală, în stomac, intestine sau cavitatea retroabdominală. Clinic starea bolnavului se înrăutăţeşte brusc, temperatura imediat atinge 39-40°C, apar frisoane zguduitoare, dureri pronunţate în abdomen sau în cutia toracică, semne de abdomen acut, slăbiciuni istovitoare, vertijuri, cefalee. În sângele periferic se determină o leucocitoză pronunţată cu deviere spre stânga şi eozinofilie.

Una din complicaţiile grave ale echinococozei poate fi perforaţia vezicei în rezultatul acţiunii diferitor factori mecanici. Clinic această perforaţie se exprimă printr-un complex de reacţii alergice, care pot ajunge până la şoc anafilactic. Totodată mai are loc diseminarea echinococului în alte organe. De menţionat, că vezicile de mari dimensiuni duc la apariţia diferitor modificări patologice grave, care rezultă din acţiunea mecanică asupra organelor şi ţesuturilor înconjurătoare. Mai frecvent are loc presiunea asupra venei portale şi a căilor biliare extrahepatice cu dezvoltarea icterului mecanic.

Echinococoza pulmonară se socoate de asemenea un semn frecvent al acestei paraziteze. Ea se caracterizează printr-o simtomatologie polimorfă, simulând diverse patologii pulmonare de altă etiologie.

Perioada de stare a maladiei se subdivizează în 2 stadii. Primul stadiu este caracteristic pentru faza de creştere a vezicei echinococului, presiunea ei asupra ţesutului pulmonar, vaselor sangvine, bronşilor şi afectarea pleurei. Bolnavii acuză dureri în cutia toracică, hemoptizii, dispnee, tuse la început uscată, apoi cu spută muco-purulentă.

La ei poate fi observată deformaţia cutiei toracice, rămânerea la o parte a ei în urmă în timpul respiraţiei, apoi lipsa totală a funcţiei. Dacă vezica parazitului este destul de mare, poate duce la devierea organelor din mediasten, la presiunea vaselor sangvine mari şi la apariţia simptomelor de stază. E posibilă supuraţia vezicei cu dezvoltarea abcesului pulmonar.

În stadiul al doilea are loc perforaţia (spargerea) acestui chist (vezică) parazitară. Ea se caracterizează prin diverse simptome. Dacă vezica perforează în bronhi (ce se întâmplă mai frecvent), atunci apare tuse pronunţată, acrocianoza, dispneea, reacţii alergice grave şi pneumonie prin aspiraţie. În caz de o perforare rapidă în cavitatea pleurală sau pericard, poate apărea şocul anafilactic şi surveni imediat moartea. În alte cazuri de perforare mai lentă în pleură se dezvoltă o pleurezie acută exudativă. Modificările în sângele periferic în echinococoza pulmonară sunt asemănătoare cu acelea din echinococoza hepatică.

Echinococoza altor organe (a splinei, rinichilor, sistemului nervos central şi locomotor) se întâlneşte rar. În aceste cazuri prevalează simptomatologia, care simulează un proces oncologic. Dacă chistul parazitar supurează, atunci apar simptomele corespunzătoare în dependenţă de localizarea lui.

Diagnosticul echinococozei se efectuează în diverse staţionare, însă mai frecvent în secţiile chirurgicale, deoarece terapia cea mai eficientă a ei rămâne numai intervenţia chirurgicală. În confirmarea diagnosticului se utilizează diverse metode clinice, instrumentale şi imunologice. Dacă chistul echinococic perforează în organele cu cavităţi, atunci pot fi utilizate şi metodele parazitologice. În aşa cazuri scolexele sau cârligelele parazitului pot fi depistate în spută, urină sau sucul duodenal.

În profilaxia echinococozei are importanţă complexul de măsuri veterinaro-medicale, care au ca scop depistarea precoce a sursei de invazie şi stăpânirea ei. În localităţile endemice e necesar de micşorat numărul de câini, de organizat controlul laboratoric şi de efectuat dehelmintizarea lor. În aceste localităţi câinii vagabonzi trebuie prinşi şi legaţi ori împuşcaţi. Este necesar de întreprins măsuri pentru a preîntâmpina infestarea câinilor cu echinococoza.

La combinatele de carne, abatoare de stat sau private organele de la animalele bolnave de echinococoza trebuie de nimicit, dar nu aruncate la câini. Ultimii nu trebuie să aibă acces pe teritoriul acestor întreprinderi. Se interzice de hrănit câinii de casă, serviciu şi pază cu carne necontrolată de veterinar. Activitatea de iluminare sanitară în mijlocul populaţiei trebuie să micşoreze posibilitatea de infestare a ei.

În această privinţă o mare importanţă are respectarea strictă a regulilor de igienă personală, inclusiv şi după contactul cu câinii. În scop de depistare precoce a persoanelor infestate este necesar controlul medical periodic a grupelor de risc, utilizând nu numai metode clinice, dar şi instrumentale, şi imunologice. Persoanele suspecte în infestarea cu echinococ trebuie controlate mai minuţios şi dispensarizate pe un timp mai îndelungat pentru a preciza diagnosticul definitiv.