Metodele folosite in igiena

Metodele folosite in igiena

În perioada de stabilire a igienei ca ştiinţă observaţia sanitară era unica metodă, care, de altfel, nu şi-a pierdut actualitatea.

Prin această metodă se poate determina starea generală a obiectului, se pot trasa volumul şi caracterul investigaţiilor de laborator necesare. Totuşi pentru o evaluare amplă calitativă şi cantitativă a factorilor mediului ambiant metoda de observaţie nu e suficientă, de aceea se aplică şi metode fizice, chimice, de laborator - investigaţii bacteriologice, toxicologice, clinice, statistice etc.

Prin metode fizice se determină condiţiile microclimatice din încăperi, parametrii zgomotului, vibraţiei, radiaţiei calorice etc.

Prin metode chimice se determină poluanţii din mediul aerian, calitatea apei, valoarea nutritivă a alimentelor etc. Astfel, în practica sanitară a fost implementată expertiza sanitară, ca metodă de apreciere complexă a diferitelor proprietăţi ale mediului.

În afară de aceasta, investigaţiile igienice sunt completate cu noi metode fizico - chimice şi radiologice. Aceste metode sunt specifice, foarte sensibile şi exacte, în unele cazuri se aplică metode expres de studiere.

Se consideră de perspectivă metodele cromatospectro-metrice, cromatografia gazelor, absorbţia atomică, polarografia, spectrofotometria. Prin aceste metode se efectuează identificarea şi determinarea cantitativă a diferitelor substanţe chimice din aer, apă, sol, substraturi biologice şi alte medii.

Metodele bacteriologice sunt utilizate pentru determinarea gradului de contaminare cu agenţi patogeni a aerului, apei, solului, produselor alimentare etc.

Prin metodele experimentale toxicologice şi biologice, în special experimentându-se pe animale de laborator, se determină influenţa diverşilor compuşi chimici asupra organismului, se stabilesc concentraţiile maximal admisibile (CMA) în apă, aer, sol.

Folosind metodele clinice, se pot determina modificările ce se produc în organism în urma acţiunii factorilor de mediu. Aceste modificări pot fi depistate în timpul examenelor medicale şi al observaţiilor în clinici.

În anii 40 ai secolului XX s-a dezvoltat direcţia de normare igienică a concentraţiei factorilor nocivi ai mediului. Normarea igienică trebuie să asigure un nivel al factorilor nocivi în limitele inofensive pentru sănătatea şi viaţa activă a populaţiei. După R.Gabovici normativul igienic prevede diapazonul strict determinat al factorului mediului extern, care acţionează în mod optim sau este cel puţin inofensiv pentru activitatea şi sănătatea persoanei, populaţiei şi generaţiilor viitoare.

Parametrii factorilor normaţi trebuie să asigure menţinerea sănătăţii, la o acţiune de durată îndelungată, să nu genereze în organism modificări patologice nici în perioada apropiată (acţiune toxică, alergică), nici în cele mai târzii (teratogenă, embriotropă, cancerigenă, mutagenă).