Principiile normarii factorilor externi

Principiile normarii factorilor externi

Teoria normării factorilor externi ce influenţează organismul uman e bazată pe următoarele principii:
1. Principiul indicaţiilor medicale primare. La normarea parametrilor maximi de acţiune a factorilor nocivi ambianţi se vor lua în considerare numai particularităţile de influenţă a factorului asupra organismului uman şi asupra condiţiilor de mediu. Principiul de indicaţii medicale primare prevede anticiparea cercetărilor ştiinţifice pentru stabilirea normativelor apariţiei şi aplicării factorilor noi în practică.

2. Principiul de diferenţiere a reacţiilor biologice. În funcţie de reacţiile organismului la acţiunea unui anumit factor chimic, se pot determina următorii parametri de reacţii biologice: mortalitate, morbiditate, manifestări fiziologice şi biochimice ale patologiei cauzate de acest factor, modificări în organism de natură necunoscută, acumularea poluantului chimic în organe şi ţesuturi.

Reacţiile biologice la influenţa factorilor pot fi reprezentate în formă de piramidă, acţiunea maximă a factorului (mortalitatea) corespunde reacţiilor minime (vârful piramidei), iar acţiunea minimă (acumularea poluantului în ţesuturi) - reacţiilor maxime (baza piramidei). O astfel de repartizare a reacţiilor biologice la unul şi acelaşi factor are mai multe cauze şi anume: intensitatea de acţiune a factorului respectiv gradul de toxicitate (virulenţă), modificările intensităţii de acţiune, accelerării acestei intensităţi, durata de acţiune
pe de o parte, iar pe de altă parte - starea organismului, gradul de rezistenţă la noxă.

Gradul de rezistenţă a organismului faţă de noxă e un indice relativ, el poate depinde de particularităţile ereditare, de vârstă, sex, starea fiziologică în timpul acţiunii factorului nociv, de reactivitatea organismului, de morbiditatea anterioară etc. Din cele expuse rezultă că la acţiunea noxelor exterioare unele persoane se îmbolnăvesc, altele nu, dar normativele igienice se stabilesc luându-se în considerare reacţiile biologice ale grupurilor cele mai vulnerabile (copii, persoane în etate).

Prin urmare, normativele igienice se stabilesc pentru grupurile de populaţie mai sensibile şi acţiunea factorilor trebuie să fie mai joasă decât reacţiile protectorii de adaptare ale acestor grupuri.

3. Principiul de specificare a obiectivelor de protecţie sanitară. Mediile naturale - aerul, apa, solul, produsele alimentare - posedă anumite particularităţi fizicochimice, particularităţi destul de variate şi schimbătoare. Prin urmare, acţiunea lor asupra organismului e diferită, fapt ce se ia în considerare la determinarea normativelor igienice pentru fiecare mediu aparte.

Astfel, se stabilesc normative igienice pentru fiecare obiectiv aparte (pentru aerul zonelor de producere şi pentru cel atmosferic, pentru apa potabilă şi cea din surse, pentru produsele alimentare etc). În funcţie de mediu, de originea factorilor nocivi, se precizează concentraţiile, cantităţile şi nivelele maxime admisibile pentru substanţe chimice, factori fizici.

4. Principiul de evidenţiere a tuturor acţiunilor nefavorabile posibile. Fiecare factor al mediului poate avea o anumită influenţă asupra organismului uman. Metodologia de normare igienică prevede anumite gradaţii ale acţiunii nocive, valorile cărora trebuie să fie verificate experimental.

Pentru fiecare mediu supus experimentului se determină un set de indici nocivi, care urmează a fi normaţi. Astfel, la normarea unei substanţe toxice în apele de suprafaţă, în acest set vor fi incluşi indicii organoleptici, sanitaro-toxicologici, sanitari sau de acţiune tardivă; pentru aerul atmosferic (indicii organoleptici, sanitar, menajer, sanitaro-toxicologici, specifici şi de acţiune tardivă, pentru sol - indici sanitari organoleptici, de fitocumulare, sanitaro-toxicologici etc.

Indicii de acţiune nocivă a factorilor mediului asupra organismului uman

* Organoleptici - modificări ale aspectului exterior, ale mirosului, gustului, culorii, formei;
* Reflectorii - acţiunea iritantă asupra mucoaselor căilor respiratorii, conjunctivei;
* Indice sanitar - modificări ale populaţiei de bacterii saprofite-ale speciilor, ale activităţii lor;
* Sanitar-menajer - modificări ale climei în localităţi, ale transparenţei atmosferei, ale florei, condiţiilor de trai
* Migraţional - acvatic, aero -migraţional - sporirea nivelului de migraţie în mediile adiacente până la nivele periculoase;
* Sanitar-toxicologic - acţiunea rezorbtivă asupra organismului uman;
* Fitocumulativ - acumularea substanţei în produse alimentare vegetale;
* Specific - acţiunea în limitele mai mici decât concentraţiile toxice cronice - alergică, gonado toxică, terato-genă, embriotoxică;
* Consecinţe tardive - acţiunea mutagenă şi cancerigenă;


Investigaţiile de laborator trebuie organizate astfel ca pentru fiecare indice nociv să fie determinată concentraţia minimă de acţiune. Din toate aceste concentraţii (doze) de acţiune se alege cea mai mică, ce prezintă limita minimă, deci acea valoare care se va lua drept normativ pentru substanţa (factorul) cercetată.

5. Principiul acţiunii-limită se bazează pe una din legile fundamentale ale dialecticii şi anume pe unitatea şi interrelaţiile modificărilor cantitate-calitate. Aici se are în vedere adaptarea organismului la acţiunea factorilor nocivi (metabolizarea, neutralizarea şi eliminarea substanţelor toxice, repararea, regenerarea ţesuturilor), dar până la o anumită limită de acţiune, după care urmează un dezechilibru al proceselor adaptării.

Acest dezechilibru apare la depăşirea CMA, fapt ce se manifestă prin transformarea reacţiilor fiziologice în modificări patologice. Principiul de acţiune - limita poate fi considerat fundamentul în normarea igienică, deoarece el se va baza pe: reacţiile cele mai diverse ale organismului la acţiunea noxelor; modificările cantitative, oricât de nesemnificative ar fi ele iniţial, până la urmă produc modificări calitative: procesele de adaptare şi compensare decurg prin regenerarea şi recuperarea permanentă a structurilor biologice, dozele, nivelele de acţiune-limită condiţionează evoluţia modificărilor cantitative atenuate în modificări calitative vădite şi această limită poate fi determinată.

Principiul acţiunii-limită permite a înţelege corelaţia organism uman, mediu ambiant pentru a putea stabili nivelul maxim admisibil de influenţă asupra organismului uman.

6. Principiul dependenţei efect concentraţie (doză) - timp a fost dezvăluit pe baza argumentării calculelor matematice a fenomenelor cauzate de factorii în acţiune în funcţie de doza lor şi de durata de acţiune. Efectele acute (ce apar de obicei spontan) depind de concentraţiile factorilor de acţiune, acestea fiind exprimate în curbe concentraţie - efect.

Efectele cronice, în care apar manifestări de acumulări materiale sau funcţionale, depind nu numai de concentraţii, dar şi de durata de acţiune a factorilor nocivi. Aceste efecte se exprimă prin curbe concentraţie - timp.

Prin evaluarea matematică a efectelor acute şi cronice ale factorilor de mediu se pot determina indicii de normare: coeficientul de rezervă, coeficientul de acumulare, concentraţiile - limită ale efectelor acute şi cronice, gradul de periculozitate a noxei etc.

7. Principiul experimentului de laborator se bazează pe stabilirea limitei de acţiune nocivă a factorilor în condiţii de laborator. Astfel, experimentele făcându-se în condiţii standarde, comparabile cu cele naturale, creează premise pentru metode unificate ce pot fi utilizate în diferite laboratoare, dar pot da rezultate analogice.

Spre exemplu, influenţa substanţelor chimice nocive asupra apei din bazine deschise poate fi studiată în acvarii ce imită procesele de autoepurare din bazinele naturale la temperatura + 20°C.

8. Principiul de agravitaţie rezultă din principiile precedente. Acest principiu se datoreşte faptului că în condiţii de laborator e destul de dificil a modela toate procesele, toate fenomenele din mediul natural.
De aceea în condiţii de laborator se modelează numai acei factori ce ar putea avea influenţă maximă asupra organismului uman. Experimentul se modelează astfel, încât factorii aleşi să evidenţieze acţiunea lor maximă. Spre exemplu, pentru stabilirea indicelui aero-migraţional al unui anumit compus chimic din sol se experimentează cu factorii ce au atribuţie maximă la migrarea substanţei din sol în aer - se ia sol nisipos, cu umiditatea de 60%, temperatura 20°C şi 60°C, aflarea compusului chimic la suprafaţa solului etc.

9. Principiul relativităţii CMA. Nici un normativ igienic nu poate fi considerat drept unitate absolută. În cazurile când se aplică metode de investigaţie mai precise, mai sensibile, se pot obţine noi date referitor la acţiunea factorului normal la nivele mai reduse decât cele stabilite anterior. Acest fapt dictează necesitatea de a revedea normativul igienic şi a-l reduce. Astfel a fost revăzută CMA a DDT din sol (de la 1,0 până la 0,1 mg/kg).