SINDROMUL DE IMOBILIZARE

SINDROMUL DE IMOBILIZARE


Este un tablou clinic specific geriatrie. Este in raport cu polipatologia varstni­cului si depinde de caracteristicele procesului de involutie. Factorii etiologici:
- factori favorizanti: varsta, terenul neuro-psihic (anxietate, depresie etc), con­duita necorespunzatoare a anturajului familial etc;
- factori determinanti: afectiuni grave, severe, invalidante, afectiuni psihice, imo­bilizarea autoimpusa prin teama de accidente, factori iatrogeni (polipragmazie psihotropa), sindrom de inadaptare, refugiul in boala etc;
Trecerea de la imobilizare la invaliditate se caracterizeaza prin Simptome psi­hice, somatice si metabolice.
- Simptome psihice: anxietate, depresie, dezorientare, dezinteres, negativism, mutism, plans, insomnie, stari revendicative;
- Simptome somatice: atrofie musculara, limitarea mobilizarii cu retractii mus­culare si redori articulare, dureri, dar mai ales leziuni cutanate (ulcerele de presiune - escare, care pot aparea in unele cazuri in cateva ore), complicatii urinare, tulburari circulatorii, constipatie, embolii pulmonare, infectii pulmonare de decubit etc;
- semne metabolice: demineralizare osoasa, osteoporoza, calculi urinari. Tratamentul preventiv este esential. Cu rabdare si sistematic, se poate ajunge la
evitarea imobilizarii prelungite sau definitive. Acesta presupune conservarea ac­tivitatii cotidiene, cu autonomie, kineziterapie si ergoterapie de sustinere, trata­mentul bolilor cauzale, ergoterapie de functie (sprijinirea pentru gesturi cotidiene, obisnuite, ca: toaleta, alimentatie etc), psihoterapie, caldura si protectie din partea anturajului.
Tratamentul curativ se aplica, de obicei in, unitatile specializate (servicii de cronici, de posteura, de recuperare etc). Acest Tratament urmareste reeducarea (re­dobandirea posibilitatilor de autonomie si de autoservire), reabilitarea, adica reintegrarea intr-o viata activa, ergoterapia si Tratamentul medicamentos si dietetic, adaptat bolii.