Curentii de aer

Curentii de aer

Curenţii de aer reprezintă deplasarea maselor de aer şi depind, în primul rând, de variatele diferenţe de temperatură şi presiune. Aerul se află permanent în mişcare, deoarece diferenţele de temperatură sau presiune, care au tendinţa de a se nivela, pot apărea pretutindeni. Prin urmare, curenţi de aer există în interiorul încăperilor închise şi în exteriorul lor.

Curenţii de aer din exteriorul încăperilor au, de obicei, o intensitate mai mare şi caracterizează clima teritoriului. În igienă, curenţii de aer au mare importanţă atât prin acţiunea care o exercită asupra schimbului de căldură dintre organism şi mediu, cât şi prin faptul că influenţează asupra climei şi participă la realizarea fenomenelor de impurificare şi autopurificare a aerului.

Curentul de aer se află ca direcţia şi viteza mişcării masei de aer. Direcţia este determinată de partea din care bate vântul, iar viteza de mişcare - de distanţa parcursă de masa de aer într-o unitate de timp, de obicei, calculată în metri pe secundă.

Viteza de mişcare a aerului exercită o influenţă mare asupra schimbului de căldură al organismului, asupra proceselor de respiraţie, consumului de energie, stării neuropsihice. Influenţa mişcării aerului asupra metabolismului termic manifestă prin mărirea pierderilor de căldură, mai întâi toate pe seama convecţiei, deoarece aerul care se mişcă îndepărtează de corp cele mai apropiate straturi de încălzite, iar locul lor îl ocupă aerul rece.

Vântul intensifică de asemenea cedarea căldurii prin evaporare. Dacă temperatura aerului înconjurător e mai înaltă decât temperatura corpului şi aerul e saturat cu vapori de apă, atunci mişcarea aerului nu dă un efect de răcire. În caz de umiditate mică, efectul de răcire a aerului, care se mişcă, deşi temperatura e înaltă, se păstrează, deoarece totodată rămâne posibilitatea de cedare a căldurii prin evaporare.

Cea mai favorabilă viteză a vântului pe timp de vară afara încăperii, când se îmbracă haine uşoare obişnuite, se consideră 1-4 m/s, în funcţie de temperatura aerului şi de felul de lucru care se execută.
În încăperi, în timpul executării unei munci fizice uşoare, se consideră optimă viteza de mişcare a aerului 0,1-0,3 m/s. În timpul vitezei mai joase de 0,1 m/s apare senzaţia aerului nemişcat, stătut. Viteza de mişcare a aerului ce depăşeşte 0,5 m/s provoacă o senzaţie neplăcută de curent, care deseori este cauza răcirii locale sau generale.

Schimbarea direcţiei vântului serveşte ca indice de schimbare a timpului. Astfel, în Europa, vara vânturile de est aduc un timp uscat; vânturile de vest - un timp umed şi mai răcoros; iarna vânturile de est aduc un timp rece, vânturile de vest aduc un vânt cald.

Pentru igiena şi practica sanitară are importanţă nu atât direcţia vântului ca atare. Un interes cu mult mai mare prezintă cunoaşterea direcţiilor repetate de vânt în localitatea dată. Ele se stabilesc pe baza observaţiilor meteorologice multianuale. Cunoaşterea particularităţilor de repetare a vânturilor într-un loc concret e necesară medicului igienist la planificarea localităţilor, la amplasarea raţională a caselor de locuit, a instituţiilor pentru copii, curativo-profilactice etc.

Ele trebuie amplasate în partea opusă bătăii vântului faţă de întreprinderile industriale, centralele de energie termică, care pot să polueze aerul atmosferic cu fum, gaze etc. Importanţa igienică a vitezei de mişcare a vântului este determinată de eficienţa de aerisire a localităţilor, adică de capacitatea de îndepărtare a impurităţilor atmosferice după hotarele ei şi de influenţa vitezei de mişcare a aerului asupra stării neuro-psihice, respiraţiei, termolizei şi senzaţiei termice a lui.

În încăperile de locuit, sălile de clasă, camerele din instituţiile pentru copii se consideră optimă mişcarea aerului în limitele de la 0,2-0,4 m/s; la viteza mai mică are loc un schimb insuficient de aer, iar în timpul mişcării aerului mai mult de 0,4 m/s se observă o senzaţie neplăcută de curent, în sălile sportive se admite viteza de mişcare a aerului până la 0,5-0,6 m/s, iar în halele fierberii până la 1-1,5 m/s.

Direcţia curentului de aer în interiorul unei camere se poate afla uşor, aprinzând un chibrit şi urmărind direct deplasarea fumului. În exterior se folosesc fumegătoare speciale, dispozitive care produc un fum fin care se va îndrepta în direcţia curentului de aer, oricât de mică ar fi intensitatea acestuia.

Pentru a determina direcţia mişcării curenţilor de aer în atmosfera exterioară, se folosesc şi aparate speciale formate din nişte palete continuate cu un ac indicator ce se rotesc în jurul unui ac vertical. Sub paletă şi indicator sunt trecute punctele cardinale. Curenţii de aer, acţionând asupra paletelor, vor îndrepta acul indicator în direcţia în care bate vântul.

La sistematizarea şi construirea centrelor populate se ţine cont de direcţia vântului. Direcţia vântului se schimbă des şi de aceea este important să cunoaştem direcţia ce predomină în localitatea dată. Cu acest scop se fac observări asupra direcţiei tuturor vânturilor. În cursul anului şi pe baza datelor obişnuite se construieşte graficul denumit "Roza vânturilor".

Roza frecvenţei vânturilor e o reprezentare grafică de repetare predominantă a direcţiei vânturilor după carturi (părţile lumii), într-o perioadă concretă de timp (o lună, sezon, an) sau pentru câţiva ani. Pentru formarea rozei frecvenţei vânturilor e necesar a suma numărul tuturor cazurilor de vânt şi timp liniştit în decursul unei perioade.

Suma căpătată se ia ca 100%, iar numărul de cazuri de vânt din fiecare cart şi timp liniştit se calculează în procente. Apoi se construieşte o diagramă. Pentru aceasta din centru se trag 8 linii care înseamnă 8 carturi. (S, N, NE, NV, E, V,-S, SE).