Poluarea aerului

Poluarea aerului

Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte poluarea aerului prin prezenţa unei substanţe străine, care poate avea efecte nocive sau poate produce direct sau indirect alterarea sănătăţii omului. Poluarea poate fi simplă când este cauzată de un singur poluant, sau mai frecvent complexă cum se întâlneşte în apropierea întreprinderilor industriale sau în zone urbane aglomerate şi cu circulaţie intensă de autovehicule.

Sursele de poluare a aerului atmosferic pot fi naturale şi artificiale. Sursele principale de poluare a aerului sunt cele artificiale, mai importante fiind procesele de combustie, transportul şi industria.

Procesele de combustie reprezintă una din sursele principale de poluare a aerului (obţinerea energiei electrice, termice sau mecanice). Resursele principale de energie sunt cărbunele, petrolul şi derivaţii săi, gazele naturale. La ardere atât cărbunele, cât şi petrolul elimină produşi poluanţi.

Gazele toxice pot pătrunde în aer în cantităţi diferite, provenind din procesele naturale (fermentaţii, putreficaţii etc.) sau din activitatea oamenilor. Aceste elemente de impurificare sunt răspândite permanent în aer, iar efectul lor nociv depinde de concentraţia, de componenţa chimică a lor, de durata de expunere a omului etc.

Gazele toxice rezultă de asemenea din diferite, procese industriale, procese de descompunere a substanţelor organice care au loc în natură. Ajunse în atmosferă, aceste gaze pot pătrunde în organismul uman în special pe cale respiratorie, dar şi pe cale digestivă sau pe cale cutanată. Aceste gaze pot influenţa la nivelul porţii de pătrundere ori asupra unui anumit organ sau sistem.

În primul rând, prin acţiune locală se deosebesc gazele iritante, ca SO2, oxizii de azot etc. Întrucât calea de pătrundere în organism este cea respiratorie, aceste gaze provoacă leziuni în special la nivelul căilor respiratorii superioare şi în plămâni. În al doilea rând, sunt gaze cu acţiune toxică generală, ca oxidul de carbon, hidrocarburile, solvenţii organici etc.

Un poluant al aerului îl reprezintă fumul. Se elimină la procesele de ardere, la încălzirea locuinţelor, în industrie sau diferite mijloace de transport. Componenţa lui este foarte variată, fiind format din particule în suspensie (cenuşă, funingine), gaze şi vapori de apă. De componenţa materialului de construcţie şi de modul cum are loc arderea depinde componenţa în substanţe nocive a fumului şi gradul lui de nocivitate.

În atmosfera centrelor populate, datorită activităţii oamenilor, cantitatea de impurităţi din aer este mult mai mare decât în teritoriile nepopulate. Dezvoltarea accelerată a industriilor a adus la creşterea numărului şi a concentraţiei elementelor de impurificare a aerului.

Încălzirea locuinţelor impurifică aerul cu fumul rezultat la arderea combustibilului. Gradul de impurificare în acest caz depinde de calitatea combustibilului folosit, fiind mai înalt în localităţile care utilizează cărbune sau produse petroliere.

Transportul feroviar impurifică aerul cu produse de combustie, iar transportul auto sau aerian - cu gaze de eşapament. Aceste gaze conţin hidrocarburi, oxid de carbon ş.a. Pe străzile înguste, prost ventilate şi cu circulaţie mare produşii de impurificare care se află în gazele de eşapament pot atinge concentraţii mari.

Întreprinderile industriale reprezintă sursa cea mai importantă de impurificare a aerului din centrele populate.

Ele impurifică aerul cu pulberi, gaze sau fum. Pulberile şi gazele pot fi eliminate în atmosferă la orice etapă a procesului tehnologic. Componenţa fumului de la întreprinderile industriale este foarte variată, în funcţie de tipul şi de cantitatea combustibilului folosit, de felul procesului de ardere. Cu cât arderea este mai completă, cu atât şi produşii care intră în compoziţia fumului sunt într-o cantitate mai mică.

Sursele de impurificare chimică degajă în atmosfera centrelor populate, un şir de produşi, nocivitatea cărora variază în funcţie de componenţa şi concentraţia lor. Produşii de impurificare ajunşi în atmosferă pot să se găsească într-o stare neschimbată, iar în unele cazuri pot produce şi o serie de reacţii chimice, care le schimbă structura şi proprietăţile.

De exemplu, SO2 poate fi oxidat în SO3 care, în cazul umidităţii mari, poate să se dizolve în picături de ceaţă, formând acid sulfuric cu acţiune foarte iritantă. O serie de hidrocarburi şi alţi produşi organici eliminaţi prin gazele de eşapament ale maşinilor şi de la anumite întreprinderi se oxidează în atmosferă sub acţiunea razelor ultraviolete, iar substanţele căpătate au o putere de oxidare mare. Datorită acestui fapt ele exercită o acţiune iritantă foarte puternică asupra conjunctivei şi asupra căilor respiratorii.

Prezenţa în aerul atmosferic a acestor produşi cu putere de oxidare mare a creat posibilitatea de a folosi puterea oxidantă a aerului ca indicator al impurificării aerului din centrele populate. Produşii eliminaţi de diferite surse în aerul atmosferic îşi scad treptat concentraţia datorită fenomenului de autopurificare a aerului, care este compus din două procese: sedimentare şi diluare.

Sedimentarea reprezintă precipitarea pe sol a substanţelor de impurificare. Diluarea se înfăptuieşte în aer cu atât mai bine cu cât produşii de impurificare difuzează mai puternic.

În mecanismul impurificării şi autoimpurificării aerului din centrele populate intervin nu numai sursele cu caracteristicile lor, ci şi o sumă de alţi factori, dintre care cei mai importanţi sunt: factorii meteorologici, relieful, sistematizarea centrului populat, spaţiile verzi şi suprafeţele acvatice.