Combaterea actiunii nocive a prafului

Combaterea actiunii nocive a prafului

Toate măsurile necesare în combaterea acţiunii nocive a prafului sunt clasificate în câteva grupe:
- tehnologice;
- de sistematizare;
- sanitar-tehnice;
- curativ-profilactice;
- legislative.

Măsurile tehnologice prevăd:
- ermetizarea proceselor tehnologice;
- transportul pneumatic;
- umezirea locului de lucru;
- substituirea substanţelor toxice cu altele mai puţin toxice;
- elaborarea unor cicluri tehnologice închise;
- reutilizarea deşeurilor de producere.

Măsurile de sistematizare presupun:
- zonificarea localităţilor;
- amenajarea spaţiilor verzi;
- respectarea zonelor de protecţie dintre zonele locative şi cele de producere: I-1000 m, II-500 m, III-300 m, IV-100 m, V-50 m.

Măsurile sanitar-tehnice preconizează:
- ventilaţia locală;
- deriticarea încăperilor cu aspiratoare; deriticarea umedă;
- instalarea mijloacelor de epurare a deşeurilor - filtre, instalaţii de captare a prafului, filtre electrice etc.

Măsurile curativ-profilactice prevăd:
- examenul medical înainte de angajarea la lucru şi periodic;
- folosirea mijloacelor de protecţie individuală - măşti, ochelari, îmbrăcăminte specială.
- utilizarea inhalatoarelor.

Măsurile legislative stipulează:
- respectarea concentraţiilor maximal admisibile (CMA). Dacă praful conţine mai mult de 70% bioxid de siliciu liber, este admis în cantitate de 1 mg la 1 m aer, de la 10 la 70% -2 mg/m , mai puţin de 10% - 4 mg/m aer.

Praful care nu conţine bioxid de siliciu poate fi în cantitate de 6-10 mg la 1 m aer.

Caracterizarea cantitativă de poluare a aerului se efectuează prin determinarea greutăţii de praf într-o unitate de volum de aer (mg/m3) sau numărul de fire de praf aflate într-o unitate de volum de aer (1 cm3). În corespundere cu aceasta, metodele de cercetare a poluării aerului se împart în gravimetrice şi de numărare. În practica sanitaro-igienică se aplică şi metodele de sedimentare.