background img

Articole noi

Terapia cu ajutorul remediilor florale

Terapia cu ajutorul remediilor florale


In ultima vreme avem la indemana din ce in ce mai multe metode terapeutice, care sa ne sustina in restabilirea echilibrului interior. Una dintre cele mai profunde si eficiente este terapia cu remediile florale.

Acest sistem de tratament, unic prin modul de abordare a pacientului si prin metoda de preparare a remediilor, apartine doctorului Edward Bach, talentat medic, bacteriolog si homeopat britanic (1886 -1936). Terapia florala urmareste echilibrarea traumelor psiho-emotionale, fiind consecventa principiului: trateaza persoana si nu boala.

Ce sunt remediile florale Bach

In primul rand, reprezinta un dar din partea naturii, flori ale unor plante salbatice si neotravitoare. Din aceste flori se prepara remedii care ne echilibreaza emotiile si ne ajuta sa vindecam acea parte a fiintei noastre atat de expusa stressului si traumelor - planurile mental si emotional.

In alte cazuri, florile ne pot sustine in remedierea unor imperfectiuni ale personalitatii, care se cer a fi transformate pentru a ne putea bucura pe deplin de viata. Intre sentimente si boala exista o relatie de cauzalitate si precedenta, adica dezechilibrele emotionale preced si determina boala fizica, prin slabirea sistemului imunitar si a vitalitatii. Schimbarea atitudinii fata de boala, viata, fata de cei din jur si de noi insine determina o recuperare mai rapida, prin activarea potentialului de vindecare.

Aplicatiile remediilor florale Bach

• Rezolvarea traumelor psiho-emotionale;
• Regasirea echilibrului interior, lasand armonia si pacea sa se reverse in vietile noastre;
• Vindecarea unor afectiuni fizice, atunci cand acestea reflecta un dezechilibru interior;
• Manifestarea partii pozitive a personalitatii noastre, astfel incat sa ne putem bucura mai mult de relatiile cu cei din jur;
• Eliminarea stressului prin echilibrarea sentimentelor de ingrijorare, teama, nesiguranta, anxietate etc.;
• Prevenirea imbolnavirilor, usurarea suferintei si combaterea bolii.

Plantele, de ajutor in 7 situatii diferite

Dr. Bach s-a ocupat nu numai de alegerea plantelor si imbunatatirea metodelor de preparare, dar si de clasificarea lor. Preocupat sa gaseasca o varianta de descriere cat mai accesibila, simpla si cu indicatii precise, a hotarat sa le imparta in 7 grupe, pe baza tipologiilor umane pe care le-a observat. Se poate constata cu usurinta ca fiecare grupa contine la randul ei un numar variabil de remedii.

Frica (5): Plop tremurator, Corcodus, Cretisoara, Castan rosu, Trandafir salbatic;
Incertitudine (6): Porumbar salbatic, Ovaz salbatic, Cerato, Carpen, Gentiana, Orz salbatic;
Grija excesiva pentru bunastarea celorlalti (5): Verbina, Vita de vie, Apa de izvor, Fag comun, Cicoare;
Lipsa de preocupare pentru situatia prezenta (7): Caprifoi, Vita alba, Maces, Mugure de castan salbatic, Maslin, Mustar salbatic, Castan alb;
Singuratate (3): Iarba neagra, Slabanog, Viorea de balta;
Sensibilitate excesiva la influente si idei (4): Nuc, Tintaura, Agrimonia sau Turtita mare, Ilice;
Dezamagire sau disperare (8): Larita, Ulm, Stejar, Mar paduret, Pin, Salcie galbena, Castan comestibil, Steaua din Betleem/Balusca.

Ce remedii florale ti se potrivesc?


1. Agrimonia Eupatoria (Agrimony) - Agrimonia sau Turtita mare
Ingrijorari, probleme si suferinta mentala ascunse in spatele unei infatisari vesele sau zambitoare. Persoane sociabile, cu simtul umorului, fiind adeseori o companie placuta pentru cei din jur. Uneori, pentru a reusi sa-si mentina starea de veselie, isi suprima sentimentele, recurgand la mici vicii ascunse. Spre exemplu, un pahar in plus de alcool sau poate mai multa ciocolata etc. Persoanele de tip Agrimony iubesc pacea, simtindu-se afectate de conflicte sau neintelegeri. Adeseori pentru a le evita sunt dispuse sa lase mult de la ele, facand concesii.

2. Populus tremula (Aspen) - Plop tremurator
Temeri, frici, anxietate avand origine necunoscuta, stari care nu pot fi explicate ca avand o cauza rationala. Cateva simptome: transpiratii bruste, tremuraturi, cosmare, insomnii, diferite senzatii in stomac sau in corp, neliniste accentuata care poate progresa pana la atac de panica. Multi copii, dar si persoane adulte sensibile sau receptive pot suferi de teama de tip Aspen. Aceasta stare include si presentimentul ca ceva rau s-ar putea intampla, precum si teama ca un spirit malefic sau ceva negativ se afla in preajma lor sau ii urmareste.

3. Fagus Sylvatica (Beech) - Fag comun
Intoleranta si criticism. Remediu indicat pentru persoane care pretind precizie si ordine in viata lor, dar si in viata celor din jur. De multe ori sunt deranjati sau iritati de gesturi marunte, de felul de a vorbi sau de a se comporta al celorlalti. Acuitate mentala si spirit de observatie dezvoltat, dar canalizat pe observarea partilor negative.

4. Centaurium umbellatum (Centaury) - Tintaura
Vointa slaba, serviabilitate. Persoane foarte amabile, preocupate de binele celorlalti, care din neputinta de a refuza, ofera mai mult decat pot si se epuizeaza. Uneori se lasa dominate cu usurinta si chiar adopta in mod inconstient gesturi sau pareri ale unor personalitati mai puternice. Aflandu-se permanent in slujba celorlalti, isi neglijeaza propria fiinta si individualitate, ignorand de asemenea ceea ce au de realizat pe plan personal.

5. Ceratostigma willmottianum (Cerato) - Cerato
Indoiala. Cand sunt confruntate cu luarea unei hotarari, aceste persoane au intotdeauna nevoie de sfaturi si confirmare din partea celorlalti, desi, in potential, au o intuitie foarte dezvoltata. Vorbesc mult, pun intrebari, sunt dornici de informatii si cunoastere pe care le obtin, dar nu le folosesc, din lipsa de incredere in propriile decizii.

6. Prunus Cerasifera (Cherry Plum) - Corcodus
Teama de a ceda nervos sau de a-si pierde controlul. Persoane inspaimantate de ceea ce ar putea spune sau face. In stari extreme: isterie, violenta, ganduri si pericol de sinucidere. De multe ori, din cauza tensiunii psihice in care traiesc, se tem ca vor innebuni, vor ceda nervos sau vor ajunge intr-un spital de boli mintale.

7. Aesculus Hippocastanum (Chestnut Bud) - Mugure de castan salbatic
Erori repetitive. Persoane care incearca sa uite cat mai repede posibil experientele neplacute si de aceea nu reusesc sa invete din greselile anterioare. Din acest motiv pot parea naive sau neatente. Persoanele de tip Chestnut Bud sunt repezite si de multe ori intai actioneaza si apoi gandesc.

8. Cichorum intybus (Chicory) - Cicoare
Posesivitate. Santaj emotional. Atitudine dominatoare. Tendinta de a controla viata celor dragi si de a-i tine prin preajma. Asteapta atentie sau rasplata in schimbul dragostei sau al serviciilor pe care le ofera, chiar daca este vorba doar de un simplu multumesc. Se pot simti ranite cu usurinta, uneori reusind destul de greu sa uite sau sa ierte. In potential au o mare capacitate de a iubi si de a se devota sincer si dezinteresat celor din jur.

9. Clematis vitalba (Clematis) - Vita alba
Minte absenta si visatoare. Lipsa interesului pentru prezent. Persoane care traiesc intr-un viitor imaginar si iluzoriu, sperand ca totul va fi bine candva. Privire indepartata, de visator pierdut in ganduri. Au nevoie de mult somn. Pot avea memorie slaba sau pot lesina cu usurinta. Toate acestea apar dintr-o dorinta inconstienta de a evada din lumea aceasta, in care nu se simt ca acasa.

10. Malus pumila (Crab Apple) - Mar paduret
Sentiment de necuratenie. Preocupare obsesiva sau excesiva pentru detalii. Se pot simti impuri, pacatosi, mergand pana la ura de sine. Pot fi complexati sau nemultumiti de anumite defecte fizice sau morale pe care si le atribuie. Persoane preocupate de ordine, curatenie sau puritate fie in exterior, fie in plan interior.

11. Ulmus procera (Elm) - Ulm
Coplesit de responsabilitate. Persoane capabile, altruiste, leaderi innascuti care isi asuma multe responsabilitati. Remediul este indicat pentru momentele de pierdere temporara a increderii de sine, acelora care se indoiesc de capacitatile lor, avand sentimentul ca nu se pot descurca.

12. Gentiana amarella (Gentian) - Gentiana
Dezamagire sau descurajare datorate unui esec. Persoane care se descurajeaza usor si ar dori sa renunte, desi in final nu fac acest lucru. Este un remediu foarte util scolarilor.

13. Ulex europaeus (Gorse) - Orz salbatic
Lipsa sperantei si disperare. Depresie. Persoane care nu mai au dorinta de a face eforturi pentru imbunatatirea situatiei lor. Cu toate acestea, la insistentele celorlalti pot fi convinse sa mai incerce. Multi dintre cei care au nevoie de acest remediu sufera sau au suferit de boli cronice.

14. Calluna vulgaris (Heather) - Iarba neagra
Ganduri si preocupari centrate pe propria persoana. Sentiment de singuratate interioara. Persoane care in general vorbesc mult, in special despre propriile interese sau probleme. Au nevoie de auditoriu, depind de afectiunea si atentia celor din jur. Adeseori provin dintr-o familie in care au fost private de afectiune parinteasca.

15. Ilex aquifolium (Holly) - Ilice
Resentiment intens, ura, invidie, gelozie, suspiciune, razbunare. De multe ori chiar persoane cu preocupari spirituale au nevoie de acest remediu, pentru a se putea bucura sincer de succesele celor din jur si a se deschide spre acel sentiment de iubire universala si intelegere.

16. Lonicera caprifolium (Honeysuckle) - Caprifoi
Dor de casa. Regret. Nostalgie dupa anumite locuri, intamplari, persoane sau chiar dupa o anumita perioada a vietii. Persoane care isi reamintesc sau vorbesc adeseori despre trecut sau zilele de glorie din viata lor, avand o dorinta ascunsa ca acestea sa se reintoarca.

17. Carpinus betulus (Hornbeam) - Carpen
Sentimentul de "luni dimineata", letargie, lehamite. Oboseala datorata unei cauze emotionale. Amana lucrurile importante pe care le au de facut. Dimineata se pot trezi mai obositi decat la culcare. Considera ca nu pot incepe lucrul fara un stimulent precum cafea, ceai sau ceva tonic.

18. Impatients glandulifera (Impatiens) - Slabanog
Nerabdare, iritabilitate. Persoane spontane, active, energice, avand o mare dorinta de independenta. Pot fi deranjate sau iritate cand lucrurile decurg prea incet si cand ceilalti se misca sau vorbesc prea lent. Tocmai de aceea prefera de multe ori sa lucreze pe cont propriu.

19. Larix decidua (Larch) - Larita
Lipsa de incredere in sine, sentiment de inferioritate. Persoane care ii admira pe ceilalti, considerand ca ele nu ar putea fi capabile de succes. Desi adeseori sunt foarte talentate, evita sa incerce lucruri noi, dintr-o convingere eronata ca nu vor reusi.

20. Mimulus guttatus (Mimulus) - Cretisoara
Frici obisnuite, temeri de zi cu zi, avand o cauza cunoscuta. Spre exemplu: teama de a merge la dentist, de a merge cu liftul, de a ramane singur, de a ramane fara bani, frica de caini, de pasari, de examene etc. Timiditate, inrosirea fetei cand persoana se afla in centrul atentiei sau in fata unui auditoriu. Teama de a fi observat. Teama de a vorbi sau a desfasura diferite activitati in public.

21. Sinapis arvensis (Mustard) - Mustar salbatic
Indispozitie mergand uneori chiar pana la depresie profunda. Caracteristic este faptul ca acest sentiment apare si dispare brusc; te invaluie ca un nor intunecat, te izoleaza de exterior si nu poti sa-i gasesti nici o explicatie. Aceasta stare nu poate fi ascunsa de cei din jur, care vor remarca imediat ca se intampla ceva cu persoana respectiva.

22. Quercus robur (Oak) - Stejar
Epuizare. Incapatanare. Persoane curajoase, perseverente, care continua sa se straduiasca si sa munceasca, depasindu-si fortele proprii. Viata este privita ca o lupta. Uneori fie nu pot accepta ca lucrurile nu pot fi schimbate, fie nu-si sesizeaza limitele si se extenueaza peste masura.

23. Olea europaea (Olive) - Maslin
Oboseala, lipsa de energie. Convalescenta. Epuizare ca urmare a unei activitati intense sau de durata: invatat, activitate fizica, oboseala psihica. Recuperare si regenerare.

24. Pinus Sylvestris (Pine) - Pin
Sentiment profund de vinovatie. Uneori se intampla ca acesta sa apara si atunci cand persoana nu este raspunzatoare pentru cele intamplate. Reprosuri aduse propriei persoane. Considera ca esecurile sau dezamagirile prin care trec li se datoreaza numai lor.

25. Aesculus carnea (Red Chestnut) - Castan rosu
Teama si preocupare exagerata pentru bunastarea si siguranta celorlalti. Ingrijorare sincera, pentru ca aceste persoane se gandesc numai la binele celor dragi.

26. Helianthemum nummularium (Rock Rose) - Trandafir salbatic
Teroare. Spaima intensa, atacuri de panica. Persoane care nu mai pot gandi coerent sau nu se mai pot misca din cauza fricii.

27. Aqua Petra (Rock Water) - Apa de izvor
Este singurul remediu care nu se prepara din flori. Persoanele care au nevoie de acest remediu sunt perfectioniste si doresc sa fie un exemplu pentru cei din jur. Isi propun standarde inalte, dar atunci cand nu le pot atinge sufera de negare de sine si se autocondamna. In stadii mai avansate poate fi vorba de gandire rigida sau fanatism.

28. Scleranthus annus (Scleranthus) - Porumbar salbatic
Indecizie. Oscileaza continuu intre mai multe alternative. Aceste persoane considera dificil sa ia decizii de orice natura, dar cu toate acestea nu prea solicita parerea celor din jur. Hotararile sau starile lor emotionale se pot schimba de la un moment la altul.

29. Ornithogalum umbellatum (Star of Bethlehem) - Steaua din Betleem/Balusca
Soc, evenimente traumatice. Vesti rele aflate pe neasteptate. Suferinta indelungata.

30. Castanea sativa (Sweet Chestnut) - Castan comestibil
Disperare extrema, inima zdrobita. Persoane care au sentimentul ca au atins limita suferintei si au abandonat orice speranta. Pe cat posibil, prefera sa indure aceasta agonie mentala in sinea lor, fara a se lamenta. Nu au ganduri de sinucidere. Remediu indicat de cele mai multe ori dupa disparitia unei persoane dragi.

31. Verbena officinalis (Vervain) - Verbina
Tensiune. Frustrare. Entuziasm exagerat pentru un motiv sau un ideal. Deranjat sau protestand impotriva nedreptatii. Pasiune in a argumenta si a convinge. Dificultate in a intelege alte puncte de vedere.

32. Vitis vinifera (Vine) - Vita de vie
Dominator, inflexibil, solicitant, puternic. Persoane care isi impun punctul de vedere sau modalitatea de a face lucrurile indiferent de consecintele produse asupra celorlalti.

33. Juglans regia (Walnut) - Nuc
Protectie la schimbare sau influente exterioare. Acest remediu este recomandat persoanelor aflate la toate varstele care implica schimbari biologice majore: aparitia dintilor, inceputul adolescentei, sarcina, menopauza, stadii terminale ale bolilor; sau pentru adaptarea la schimbari cum ar fi inceperea scolii, schimbarea ocupatiei sau a locuintei, casatorie, divort, pensionare etc.

34. Hottonia Palustris (Water Violet) - Viorea de balta
Persoane calme, aparent mandre sau distante, dar care de fapt au nevoie de un spatiu personal, deoarece nu suporta ca ceilalti sa se amestece in viata lor. Cand au probleme nu simt nevoia de consolare, nu solicita ajutorul, preferand sa se descurce singure.

35. Aesculus Hippocastanum (White Chestnut) - Castan alb
Ganduri repetitive, nedorite, obsesive, care nu pot fi alungate. Ingrijorare excesiva. Persoane care de multe ori converseaza in gand cu diferite persoane. Hiperactivitate mentala, motiv pentru care in viata de zi cu zi se concentreaza foarte greu, iar noaptea sufera de multe ori de insomnie.

36. Bromus ramosus (Wild Oat) - Ovaz salbatic
Incertitudine cu privire la drumul corect in viata. Persoane talentate, care au dorinta de a face ceva semnificativ, dar nu au descoperit inca ce anume. De aceea pot avea sentimente de nemultumire, plictiseala sau frustrare.

37. Rosa canina (Wild Rose) - Maces
Resemnare. Apatie. Lipsa motivatiei interioare si a bucuriei. " Plictisitii" de viata, dar care nu se simt cu adevarat nefericiti. Adeseori sunt obositi, fara energie si mai ales sunt lipsiti de ambitie. Chiar daca nu le este bine, accepta situatiile asa cum sunt si nu se zbat sa schimbe absolut nimic.

38. Salix vitellina (Willow) - Salcie galbena
Resentiment ascuns. Amaraciune sufleteasca. Autocompatimire. Persoane care se plang, dand mereu vina pe altii pentru nefericirea lor. Pesimism. In adancul sufletului lor nu pot uita sau ierta cu usurinta, chiar daca evita sa arate acest lucru.

0 comments :

Trimiteți un comentariu

Imparte informatia cu prietenii tai !

Translate

Gasesti materiale suplimentare in articolele urmatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

Sanatateverde - Despre plante

O scurta introduce in lumea plantelor ...

Le intalnim la tot pasul, dar necunoscandu-le nu le dam atentia cuvenita: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba ... si-n seva lor, in substantele active depozitate in "camarile" celulelor pot sta vindecarea multor suferinte, alinarea multor dureri. Asistam in zilele noastra la un paradox: in timp ce utilizarea plantelor medicinale este intr-o vertiginoasa ascensiune(atat ca materie prima, in industria farmaceutica, cat si ca utilizare casnica), tot mai putini sunt cei care le pot recunoaste si cunosc perioada optima de recoltare. Este in mare parte urmarea urbanizarii, ruperea lumii de la legatura initiala cu natura si inchiderea ei in cutii de betoane. Natura a trecut pe locul II, urmand a fi vizitata doar la sfarsit de saptamana si atunci in semn de "multumesc" lasand in urma noastra adevarati munti de gunoaie. Deocamdata natura mai indura si inca ne ofera adevarata izvoare tamaduitoare. Folosirea plantelor medicinale are o veche istorie pe teritoriul tarii noastre, parintele istoriei, Herodot, a scris despre iscusinta geto-dacilor in folosirea lor in multiple afectiuni. Romania are un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea faunei, poate tocmai de aceea se explica ca in tara noastra traiesc peste 3700 de specii de plante (mai mult de jumatate cat are toata europa) si din care peste 700 au caracteristici medicale. Deci haideti sa descoperim lumea plantelor si impreuna cu ea un nou tip de sanatate... SANATATE VERDE