MALADIA DUPUYTREN

MALADIA DUPUYTREN

Aceastã maladie poartã numele celui care a comunicat primul caz clinic în 1831, baronul Guillome Dupuytren, nãscut în Franta în 1777, la Limousin. El provenea dintr-o familie cu traditie medico-chirurgicalã.
La vârsta de 17 ani, a devenit profesor de anatomie la spitalul Hotel Dieu din Paris, la 37 de ani a devenit chirurg sef, iar în anul 1825 a fost primul chirurg al Regelui.
Existã mai multe leziuni care îi poartã numele, dar cea mai importantã este maladia Dupuytren, care este o afectiune de etiologie incertã, localizatã la nivelul tesutului conjunctiv al fetei palmare a mâinii si degetelor si care determinã reactia progresivã, ireversibilã si uneori invalidantã a oponevrozei palmare, a expansiunilor sale si a tesutului conjunctiv înconjurãtor. Actiunea apare numai la om, numai la mânã, uni sau bilateral. Rar poate apãrea la talpa piciorului (maladia Ledderhouse), la penis (maladia La Peyronnie) sau la pernitele interfalangiene dorsale (Kcnuchle pads). Din statisticile efectuate pe plan mondial rezultã cã afectiunea apare mai frecvent la bãrbati (80%) fatã de femei. Vârsta de aparitie este de la 40 la 60 de ani. Mai frecvent sunt afectate ambele mâini (65%).
Presupusa etiologie a maladiei este foarte vastã si în acelasi timp necunoscutã, deoarece nu existã corelãri clare între mecanismele etio-patogenice si leziunile anatomice, micro si macroscopice.
În literatura de specialitate au fost descrise urmãtoarele cauze posibile: ereditare, microtraumatisme repetate sau un traumatism important inflamatoriu, alergice, boli de colagen, rasiale (caucazienii, nordicii), boli asociate (epilepsie, pareze ale nervilor periferici, coasta cervicalã, ectazie de aortã, spondilozã cervicalã, diabet, alcoolism, sifilis, avitaminoze), muncã manualã grea.
Boala are o evolutie progresivã de aceea la primele semne bolnavul trebuie sã consulte un chirurg plastician. La început pielea palmarã poate fi asprã, uscatã,cu denivelãri si posibile ulceratii. Apoi apare un nodul palmar situat de obicei în dreptul razei digitale IV, în apropierea articulatiei metacarpofalangiene (mai rar pe raza digitalã 3 si 2 sau police). În timp, se produce o coardã fibroasã care flecteazã falangele si le fixeazã sub diferite unghiuri, ducând treptat la impotenta functionalã a mâinii si invalidarea individului. În literatura de specialitate sunt descrise 5-6 stadii de evolutie care au mai putinã importantã pentru publicul larg.
Este importantã buna colaborare dintre medic si pacient. Cel mai important este ca pacientul sã se prezinte la medic încã de la începutul bolii, pentru a putea fi dispensarizat si operat la timp, inainte de producerea unor leziuni anatomice si functionale invalidante, greu de reparat, mai ales cã singurul tratament util la ora actualã este interventia chirurgicalã. În functie de vârsta pacientului si agravarea bolii, se pot efectua mai multe tipuri de operatii si anume: aponevroctomia (sectionarea bridelor aponevrotice) în 25 de cazuri; aponevroctomia partialã (excizia aponevrozei palmare bolnave) la 45 de cazuri; aponevroctomia extensivã în 145 de cazuri; amputatia degetului la 10 cazuri.
Complicatiile postoperatorii pot fi imediate (lezãri arteriale, hematomul, lezãri nervoase, infectii, edem, necrozã tegumentarã cu dehiscenta plãgii si tardive ca: redori articulare, distrofia simpaticã reflexã Sudeck-Leriche, recurente, recidive. Desi maladia este întâlnitã la multe persoane si pot apãrea efecte postoperatorii, este foarte importantã cooperarea dintre pacient si medic în scopul tratãrii la timp si cresterii nivelului educational sanitar.