Bioterapia in tratamentul modern al leucemiilor
Bioterapia in tratamentul
modern al leucemiilor
Dr. CRISTIAN BOERESCU
“Lista agentilor patogeni generatori de boala
este compensata cu prisosinta
de produsi naturali vindecatori”
- Stimate d-le doctor, la solicitarea cititorilor sai, revista “Formula AS” si-a propus sa investigheze o maladie care face ravagii: leucemia. Ca medic deschis fata de tratamentele alternative, credeti ca ele au puterea de a vindeca o boala atat de grava?
- In ultimii zece ani, exista o preocupare chiar a unor centre oncologice foarte serioase din diverse colturi ale lumii pentru a aborda terapia cancerului dintr-o perspectiva mai blanda si mai naturala. Astfel, s-a conturat o a patra modalitate terapeutica in cancer - bioterapia. Este vorba de terapia cu modificatori ai raspunsului biologic (MRB), care schimba interactiunea tumora-gazda, permitand in leucemie refacerea rapida a maduvei osoase, uneori chiar dupa tratamente citostatice. Iata, in continuare, cateva metode naturale practice, care au fost utilizate cu succes si de bolnavii de leucemie pe care i-am ingrijit:
— Sucul Breuss este o combinatie de sucuri de legume proaspete: sfecla rosie (3/5), morcov (1/5), telina (1/5), “urme” de ridiche neagra (1 lingurita) si cartof crud, obtinute prin centrifugare. Intr-un studiu prospectiv realizat pe 25 de bolnavi de leucemie, s-au obtinut rezultate satisfacatoare in ceea ce priveste cresterea in greutate si imbunatatirea tabloului sangvin, deteriorat anterior de citostatice. Pana in 1990, cu tratamentele lui Rudolf Breuss au fost vindecati 45.000 de bolnavi de cancer sau boli aparent incurabile. In leucemie, el recomanda: 250 ml suc pe zi, baut cu inghitituri mici pe parcursul zilei, inainte de masa, timp de 42 de zile; evitarea carnii, a branzeturilor si chiar a mancarii reincalzite. Breuss insista foarte mult pe suportul moral al rudelor apropiate, pe eliminarea starilor depresive si a experientelor negative, cu ajutorul tehnicilor de relaxare, a exercitiilor fizice si de respiratie.
— Sucul de Aloe Vera proaspat reprezinta o mare speranta pentru bolnavii de leucemie. Recent, cercetatorii japonezi au pus in evidenta in Aloe Vera trei agenti antitumorali: emodina, mamosa si lectina, ajungand la concluzia ca aceste substante controleaza carcinogeneza, fiind foarte eficiente in tratamentul leucemiilor. Detinatorii plantei vii (este vorba de specia Aloe Barbadensis Miller) trebuie sa indeparteze frunza de planta, s-o taie longitudinal si sa indeparteze invelisul exterior. Sucul care rezulta se consuma in cantitate de 50 ml pe zi (1 lingura, de trei ori pe zi), inainte de masa, iar in cazurile mai severe, 100-150 ml/zi (2-3 linguri, de trei ori pe zi). Metoda traditionala de preparare cu vin si miere nu este prea eficienta. Planta are un puternic efect de detoxifiere si epurare (fiind din acest punct de vedere indispensabila in cursul tratamentului citostatic), regenereaza si ajuta la revitalizarea rapida a organismului. Prin cei 23 de imunostimulatori pe care ii contine, Aloe Vera controleaza disfunctionalitatile sistemului imunitar din leucemie, dar valoarea ei argumentata prin studii medicale poate fi inca mult dezvoltata.
- — Retinoizii din sfecla rosie (200 pana la 400 ml/zi). Intr-un studiu realizat in China si repetat de curand la Paris, pe loturi comparative de bolnavi de leucemie, s-a relevat un procent de supravietuire cu 35% mai mare la pacientii tratati cu retinoizi antitumorali, informeaza revista franceza “Science et Vie”. Spre exemplu, acidul retinoic reduce capacitatea de diviziune a celulelor, fortand celule clonate sa se matureze normal si sa-si reia functia de origine. Tretinoinul, care este un metabolit natural al retinolului, a demonstrat deja lumii medicale capacitatea sa de a inhiba proliferarea liniilor celulare hematopoietice (celulele precursoare ale leucocitelor). Asa se explica de ce utilizarea sa in leucemia acuta promielocitica a permis obtinerea de remisiuni complete, la 85% dintre bolnavi.
— Polenul 30-40g/zi (macinat) inainte de mese acopera necesarul energetic al bolnavului, daca se au in vedere tulburarile metabolice grave din leucemie. Previne infectiile prin antibioticele naturale cu spectru larg pe care le contine si, in plus, asa cum am mai scris, contine Rutina (galben vegetal) 17%, cu puternic efect antitumoral.
— Argila - 1 lingurita pe zi, dizolvata in apa timp de 12 ore, se administreaza dimineata, in vederea sterilizarii tractului digestiv si prevenirii suprainfectiilor. Trebuie folosita insa argila de buna calitate, ambalata in conditii corespunzatoare, cumparata de la magazine Plafar.
— Ginsengul (2 tablete pe zi) si patrunjelul (frunze) - 100-200 ml suc/zi - ajuta la refacerea numarului de trombocite scazute in leucemie si au o contributie la refacerea maduvei osoase si tonifierea organismului.
— Cerealele (yang) - graul, orezul, hrisca si meiul sub forma de supe porridge (terci) sau in asociatii simple cu miere si polen ajuta la corectarea anemiei si la diminuarea splenomegaliei, a hepatomegaliei. Cerealele sunt alimente naturale foarte consistente, ce pot constitui baza nutritiva a bolnavului. Alaturi de sucul de Aloe Vera, ele au capacitatea de a regenera tesuturile contaminate radioactiv, fiind de aceea indispensabil in cursul radioterapiei.
— Plantele medicinale care se pot utiliza in leucemii sunt: catina, afinele, rostopasca, brandusa de toamna, spanzul, lemnul dulce, tintaura, brusturele, mutulica, busuiocul; dar cadrul restrans al discutiei nu-mi permite o abordare exhaustiva a modului de preparare si administrare al acestora.
— Cromoterapia. Culoarea albastra induce cresterea imunitatii si faciliteaza maturarea celulara. Se pot face “iradieri” cu un flux focalizat de lumina albastra pe zona sternului, a bazinului, dar si pe alte zone ale corpului, cate 10-15 minute pe zi, consecutiv. Alternativ, se indica expunerea corpului la un flux puternic de lumina verde, doua-trei ore pe zi, uneori chiar pe intreaga durata a noptii.
Toate aceste recomandari care fac parte dintr-un program complex de vindecare, adaptat fiecarui bolnav in parte, folosite deja de multi bolnavi si inca multe alte metode cum ar fi: clismele, terapia cu ozon, termoterapia, gimnastica medicala statica si psihoterapia dirijata pot ajuta enorm la ingrijirea celor suferinzi, contribuind cu adevarat la o vindecare reala. In final, as vrea sa le amintesc celor bolnavi si deznadajduiti ca nimic nu este nou sub soare, ca in natura viata are o capacitate miraculoasa de regenerare si conservare, lista agentilor patogeni distrugatori si generatori de boala fiind intotdeauna compensata cu prisosinta de produsi naturali vindecatori minunati, care asteapta sa fie utilizati cu intelepciune si credinta ferma in Dumnezeu.
***
Cabinetul doctorului Cristian Boerescu in colaborare cu revista “Formula AS” va acorda asistenta medicala gratuita pentru 50-100 de bolnavi de leucemie, care se afla intr-o situatie materiala dificila. Programarile se fac numai prin telefon (01/423.05.83 sau 092/20.70.76, intre orele 10.00 - 13.00, de luni pana joi), incepand cu 1 august, iar pentru evitarea situatiilor nedorite, apelam anticipat la intelegerea si solidaritatea dvs.
Ing. IOAN GROZA, cabinetul “Natura” - Arad
“Am incercat sa elaboram un tratament
care sa ajute organismul sa lupte
cu aceasta necrutatoare boala”
Si zona geografica a Banatului se confrunta in ultima vreme cu o inmultire a imbolnavirilor de leucemie. O cauza ar putea fi poluarea din ultimii ani. Impreuna cu d-nele dr. Filimon si Lenesiu am incercat sa punem la punct un tratament, care sa ajute organismul sa lupte cu aceasta necrutatoare boala. Precizam din capul locului ca plantele medicinale folosite in aceste formule de tratament au doar un rol adjuvant si nu sfatuim pe nimeni sa intrerupa tratamentul recomandat de medicul hematolog. Abordarea leucemiei se poate face pe doua cai:
A) Pe cale interna
I. ceai - se prepara un amestec din urmatoarele plante: coada-calului, iarba (herba) + coada-soricelului, iarba (herba cu flori) + galbenele (flori) + papadie (frunza si radacina) + pelin (frunze cu flori) + sanziene galbene (dragaica), flori + soc (flori si mladite) + sunatoare (flori) + rostopasca (herba cu flori sau fara flori) + urzica vie (frunze). Preparare: cate 1/2 lingurita din fiecare planta la 5 cani de apa. Mai intai se fierb radacinile 8-10 minute (decoct), adaugandu-se in aceeasi apa frunzele si florile; se infuzeaza in doua-trei clocote. Administrare: se beau zilnic 3-5 cani de ceai, caldut sau rece, neindulcit, o cana pe stomacul gol - dimineata, apoi restul de cani - intre mese. Se administreaza timp de doua-trei luni. Se repeta, daca este necesar, cu o pauza de doua saptamani.
II. macerat din radacini de obligeana. Preparare: 1 lingurita de radacina maruntita se pune in 1/4 litru apa rece si se lasa la macerat 8-12 ore, apoi se incalzeste in bain-marie, intr-un vas cu apa, cat sa suporte mana. Se strecoara si se pastreaza la rece, dar se consuma la temperatura camerei. Administrare: se beau 6 linguri zilnic, intre mese, timp de 3-4 saptamani. Se repeta, daca este necesar, dupa o pauza de 1-2 saptamani.
III. apa limpede de argila galbena. Preparare: se pun cel putin 5 linguri de argila galbena la un litru de apa rece si se amesteca de cateva ori, timp de doua ore. Dupa cel putin patru ore de stat, apa se poate consuma, separandu-se de argila, prin golirea din pahar, cand se bea. Apa nu se depreciaza. Administrare: se consuma zilnic 0,5 l, timp de unu-doua luni sau o perioada indelungata de timp (chiar cativa ani).
IV. ceai de radacina de spanz. Preparare - se infuzeaza radacina astfel: prima zi: -1 cm de radacina in 1/4 l apa clocotita (se dau doua clocote); Administrare: se ia o lingurita de ceai intre mese (restul de ceai se arunca); ziua a 2-a: 2 cm radacina in 1/4 l apa. Se beau doua lingurite (1+1); ziua a 3-a: 3 cm radacina in 1/4 litri apa. Se beau trei lingurite (1+1+1); ziua a 4-a: 4 cm in 1/4 l apa. Se beau patru lingurite (1+1+1+1). Pauza 2-4 zile, ca organismul sa aiba timp sa se obisnuiasca cu alcaloidul (substanta toxica); ziua a 5-a: 5 cm in 1/4 l apa. Se beau cinci lingurite (1+1+1+1+1) s.a.m.d., doza se mareste zilnic, adaugandu-se fiecarei zile cate 1 cm de radacina. Astfel, se vor bea 6-7 lingurite, pana la 10 lingurite (respectiv 10 cm de radacina). Dupa fiecare patru zile, se face o pauza de 2-4 zile. Cand se ajunge la 10 cm de radacina (10 lingurite de ceai), se mentine doza zilnica de 10 cm, timp de patru zile. Pauza: 2-4 zile; tratamentul dureaza trei-patru saptamani, cu o pauza de unu-doua saptamani. Se reia, daca este necesar.
B) Pe cale externa
I. bai cu cimbru (herba) si cu rostopasca (herba). Preparare: 100 g cimbru + 100 g rostopasca se fierb in 10 l apa, timp de 1/2 ora. Ceaiul rezultat se adauga in apa de baie. Nivelul apei din cada trebuie sa fie pana imediat deasupra rinichilor (se sta in cada in sezut). Apa va avea o temperatura placuta. Baia dureaza 20 de minute. Se fac 4-6 bai consecutive, pauza apoi 2-3 zile; se repeta de cateva ori, 2-3 saptamani, numai daca este necesar.
II. tamponari cu ceai concentrat de radacina de spanz. Preparare: se infuzeaza o lingurita radacina de spanz in 1/4 l apa fierbinte. Se raceste, se strecoara si se pune intr-o sticla, pe care se lipeste o eticheta cu inscriptia: SPANZ OTRAVITOR. Se utilizeaza numai pentru tamponari externe. Tamponarile se fac astfel: se inmoaie vata sau tifon in solutie si se tamponeaza diferite parti ale corpului, progresiv, la intervale de 1-2 ore, dar nu se tamponeaza tot corpul o data. Se pot face trei-patru tamponari zilnic, timp de o saptamana. Pauza: o saptamana; se repeta o saptamana. Tratamentul dureaza unu-doua luni si se repeta numai daca este cazul.
III. cataplasme (masti ori bai) cu argila galbena. Se face o pasta (apa+argila) si se intinde pe coloana vertebrala, pacientul fiind intins pe burta. Se sta astfel unu-doua ore, acoperit cu tifon si cu un plastic. Durata tratamentului - ca la tamponari. Masca: se face o pasta mai fluida si se intinde tot pe coloana sau pe alte parti ale corpului (maini, picioare, abdomen etc.). Durata: unu-doua ore. Bai: se repeta procedura ca la baile cu argila. Preparare: se pun intr-un vas 1/4 argila si 3/4 apa. Se amesteca, se incalzeste pana la fierbere si se pune in cada cu apa (atentie sa nu se infunde scurgerea), la o temperatura acceptabila. Nivelul apei sa nu depaseasca nivelul de deasupra rinichiului. Timp de actionare: 20-25 minute. Dupa baie, se sta unu-doua ore in pat, se acopera cu un cearsaf, apoi se clateste corpul cu apa calduta si se sterge.
OBSERVATII:— Tratamentul cu spanz (atat pe cale interna, cat si extern) se va intrerupe daca apar diaree sau greata; — argila galbena poate fi gasita in zone deluroase; este aceeasi care se foloseste la tencuirea caselor, cu conditia sa fie scoasa de la adancime de un metru, din locuri curate, fara urme de substante toxice (ingrasaminte chimice, petrol etc.); — regimul alimentar se va baza pe cat mai multe legume crude (mai ales usturoi si hrean) si fructe crude. Nu se va consuma carne de porc, de evitat fiind si celelalte tipuri de carne. Oricum, renuntarea sa se faca treptat; — plantele recomandate pentru ceaiuri, bai si cataplasme au un rol important in eliminarea toxinelor din organism, cu efect depurativ. Coada-soricelului, urzica vie, pelinul cresc eritrocitele (stimuleaza productia de globule rosii), rostopasca, sanzienele, socul si coada-calului au efect depurativ, iar obligeana si spanzul au rol de stimulare a imunitatii pasive.
Pentru informatii suplimentare privind modul de aplicare a tratamentelor, apelati la d-l ing. Ioan Groza, S.C. “Natura” - Arad - str. Lucian Blaga nr. 15, tel. 057/28.09.46, intre 9.00-16.00.
GHEORGHE MOTORCA, Cabinet “Farmacia Verde” - Oradea,
tel. 059/12.52.52, 094/57.05.85, 095/52.19.88
Eu prefer sa-mi las pacientii sa vorbeasca. Ei sunt beneficiarii puterii tamaduitoare a naturii si, cu siguranta, va pot certifica acest lucru. Oricum, leucemia nu mai este un diagnostic infricosator, ca pe vremuri. Cu credinta in Dumnezeu si in bogatia de leacuri pe care le-a lasat pe pamant, orice boala poate fi vindecata. Cine se indoieste de acest lucru se indoieste de puterea lui Dumnezeu.
“De o luna, analizele mi-au iesit foarte, foarte bune”
“Subsemnatul Catuneanu Marius cu domiciliul in Hunedoara, str. Latureni 34, tel. 092/76.69.70. In luna februarie 2000, am fost diagnosticat cu leucemie granulocitara cronica. Sub tratamentul prescris de doctori, analizele oscilau de la o saptamana la alta cu valori mari. Din luna aprilie 2000, am inceput un tratament naturist de la d-l Gheorghe Motorca si l-am tinut timp de patru luni. De circa o luna, analizele mi-au iesit foarte, foarte bune. Ma simt foarte bine, fac miscare, joc fotbal, tenis, lucrez aproximativ 12 ore pe zi, nu tin regim, alimentatia este diversificata, respect tratamentul naturist cu strictete. In analizele facute nu mi-au mai aparut elemente necorespunzatoare: nielocite, metanielocite. Valorile normale sunt intre 4000-11000. Nu mai am culoarea palida a fetei si a mainilor. Multumesc din suflet d-lui Gheorghe Motorca.”

0 comments :
Trimiteți un comentariu