Scai

Scai

SCAI MAGARESC.


Onopordon acanthium.
Fam. Compositae.
Denumiri populare: ciulin, ghimpe mare, palamida, prasad de camp, scai mare, scai muced, scai voinicesc, schin alb, schin de buboaie, sita zanelor.

In traditia populara: se folosea contra durerilor de picioare. Se luau maciulii de scai si sare de bucatarie arsa in foc, se puneau intr-un ceaun si se turna peste ele untdelemn. Se lasau cateva zile la caldura, pe urma se ungea cu alifia obtinuta partea bolnava. Roua de pe scai se folosea contra pistruilor de pe obraz, spalandu-se cu ea la cateva sfarsituri de luna. Ceaiul din varfurile florifere se lua contra tusei convulsive. Se mai folosea la bai pentru intarirea celor debili.
Compozitie chimica: antociani, cumarine, flavone, tanin catehic, glucide, alcaloizi ca acotina, acoantoidina si altii, ulei volatil, substante minerale.

Actiune farmaceutica: diuretic, antiinfectios, antibiotic, antiseptic, reduce tensiunea arteriala, produce evacuarea mai usoara a bilei, anticancerigen, emolient, expectorant, astringent, ajuta la eliminarea calculilor, cicatrizant extern.
Se poate utiliza la urmatoarele afectiuni: cancer de piele, litiaza renala, pete pe piele, pistrui, rani deschise zemuinde, tuse, ulcer stomacal, ulcer varicos.


Preparare:
-o lingurita de planta maruntita se va pune la 250 ml de apa. Se va fierbe timp de 5 minute, dupa care se strecoara. Se pot consuma 2-3 ceaiuri pe zi in litiaze, tuse, etc.

-Tinctura obtinuta din 50 g de planta se va pune la 250 ml alcool alimentar de 70?. Se va tine la temperatura camerei pentru 15 zile, timp in care se va agita de mai multe ori pe zi. Se va strecura. Se da cate 10-30 picaturi de trei ori pe zi in dilutie cu apa, pentru afectiunile interne. Extern se pot face spalaturi cu dilutie de o lingurita de tinctura la 500 ml apa in cazul ranilor. Pe pete sau pistrui se poate tampona local. Tinctura diluata se aplica si la cancerul pielii in functie de toleranta individuala.
-4 linguri de planta se pun la 500 ml apa. Se vor fierbe timp de 10 minute. Se strecoara apoi se pot folosi la tratamentele externe.
-Se aplica local planta proaspata sau praf din planta pe rani sau cancerul pielii.


SCAIUL DRACULUI.


Erygium campestre. Fam. Umbeliferae.
Denumiri populare: amarea, buruiana muceda, caruta dracului, ghimpe tavalug, iarba magarului, morcov de deal, scai, scai de camp, scai mneriu, scai muced, scai vanat, scai voinicesc, scaieti, scaius, schin otravitor, sperioasa, spin alb, spinele dracului, spin de muceda, spita dracului, spinul dracului, spita dracului, spinul vantului, tavalici, tavalug.
In traditia populara: radacinile se puneau taiate in rachiu, din care se lua cate o lingurita, dimineata, pe inima goala, cand avea omul durere de inima si stomac stricat. Se mai lua ca laxativ, in tratamentul gastralgiilor si al ulcerului gastric. Se mai folosea ca diuretic si in combaterea tusei convulsive, iar extractul proaspat al radacinilor in tuberculoza pulmonara
Compozitie chimica: saponozide, tanoizi, zaharuri, acid cafeic, acid clorogenic, zaharuri, cantitati mici de ulei volatil, poliine intre care felcarinona, etc.

Actiune farmacologica: actiune diuretica datorita saponozidelor, recomandat in calculoza renala. Si vezicala, ca tonic aperitiv colagog si emenagog.
Se poate utiliza la urmatoarele afectiuni: acnee, afectiuni cutanate cronice, anorexie, balonari abdominale, blenoragie, diaree, dureri de stomac, edeme, excitabilitate nervoasa, litiaze vezicale si urinare, paradontoza, rani, ulcer stomacal.


Preparare:
o lingurita de rizon maruntit se va pune la 250 ml apa. Se va fierbe timp de 10 minute dupa care se strecoara. Se pot lua 2 cani pe zi din acest ceai la afectiunile interne.
-Extern se va folosi cantitate dubla de planta. Se pun comprese pe locul dureros, sau se tine in locul dureros mai mult timp, de fapt pana la trecerea durerii.


SCAI VANAT.
Eryngium planum. Fam. Umbelliferae.
Denumiri populare: buruiana de cartite, buruiana zmeului, maracini, scai albastru, scai mneriu, scai vanat, spin albastru, spin de muceda, spinul vantului.

In traditia populara: ceaiul sau decoctul tulpinilor florifere a fost un leac obisnuit, in multe zone contra tusei convulsive. Cu fiertura de scai albastru se spalau bubele dulci si alte bube. Se mai punea la baile contra reumatismului si in cele facute copiilor debili. Decoctul partilor aeriene se folosea contra naduselii astmatice, iar extern, la bai in combaterea artritei si a infectiilor (dermatofitoze) de pe capul copiilor. Ceaiul se mai folosea in retentie de urina.
Compozitie chimica: saponozide 1-2,5%, intre care principala este saniculla, saponozida B care prin hidroliza da glucoza; saniculagenina A, eringium sapogenina, D, F, G si H; zaharoza, chestoza, ferulol, un ester al izoferulolului, etc.
Actiune farmacologica: in scopuri medicinale se recolteaza partile aeriene ale plantei (Herba Eryngii plani) remediu popular romanesc utilizat in tuse convulsiva. Aceasta actiune a fost confirmata de unele cercetari stiintifice. Datorita saponozidelor are si actiune diuretica.

Intra in componenta ceaiului pectoral.
Se utilizeaza in urmatoarele afectiuni: artrita, bronsite, dermatoze, eczeme, infectii diverse atat interne cat si externe, paradentoza, retentie urinara, traheite, tuse convulsiva.

Preparare:
2 lingurite de planta maruntita se vor pune la 250 ml apa rece. Se va pune pe foc apoi se fierbe timp de 5 minute dupa care se strecoara. Se poate folosi cate 2-3 ceaiuri pe zi. Este foarte bine daca se foloseste in combinatie cu alte plante actiunea fiind mai puternica asa. In cazul paradentozei, se va tine local mai mult timp facand gargara cu acest decoct.
-Extern se poate folosi o cantitate mai mare de planta sau se pot face asocieri cu alte plante.