Rolul exerciţiilor de respiraţie in corectarea tulburărilor de vorbire

Rolul exerciţiilor de respiraţie in corectarea tulburărilor de vorbire.
Exerciţii de respiraţie verbala si nonverbala



Exercitii de respiratie

Formarea unei articulaţii clare si precise reprezintă o cerinţa de baza in dezvoltarea si perfecţionarea vorbirii.
Fiindcă articularea sunetelor se bazează in primul rând pe utilizarea corecta a respiraţiei cat si pe precizia miscarilor de pronunţare sub controlul permanent al propriului auz prin exerciţii se va urmări :
* educarea respiraţiei;
* educarea miscarilor articulatorii;
* educarea pronunţiei corecte a sunetelor;
* educarea auzului fonematic.

EDUCAREA RESPIRATIEI

Aparatul respirator,pe langa funcţia de a asigura schimbările gazoase necesare întreţinerii vieţii,au un rol hotărâtor si in
actul vorbirii.
In timpul EXPIRATIEI suflul atinge corzile vocale aflate in poziţie fonica si prin subordonarea acesteia se produce sunetul
.Deci,studiul miscarilor respiratorii si îndepărtarea dereglărilor lor ocupa un rol primordial in educarea vorbirii.
Pătrunderea si expulzarea aerului din plămâni se face prin modificările
DIMENSIUNILOR CUTIEI TORACICE:
- in cursul inspiraţiei,cantitatea toracica este mărita pe plan vertical,anteroposterior si transversal;aceasta dilatare
este determinata de coborârea muşchiului diafragmei.
- in cursul expiraţiei, procesul este invers,muşchii abdomenului se contracta odată cu ridicarea diafragmei.

1. RESPIRATIA DE TIP COSTOABDOMINAL - in care atât inspiraţia cat si expiraţia se efectuează prin miscari mai accentuateale
muschilor costali inferiori si abdominali. Este un tip de respiraţie caracteristic barbatilor.
2. RESPIRATIA TORACICA - caracterizata prin expansiunea cavitaţii toracice superioare. Este o respiraţie specifica femeilor.
LA COPII - la naştere se poate identifica o respiraţie diafragmatica ,care spre vârsta preşcolara se transforma in respiraţie toraco-abdominala iar înspre pubertate se diferenţiază in funcţie de sex.
- respiraţia este ritmica, insa ritmul respirator nu este uniform .Cu cat vârsta este mai mica,cu atât labilitatea ritmul respirator este mai accentuata.
Astfel, in respiraţia neverbala inspiraţia si respiraţia au o durata aproximativ egala,in vorbire acest raport se schimba.
Expiraţia devine mai prelungita deoarece emisiile verbale se fac numai in aceasta faza.
Inspiraţia devine mai adânca si mai rapida, efectuându-se in pauzele dintre sintagme si propoziţii.
Stabilirea acestui raport intre fazele de respiraţie in decursul vorbirii este absolut necesara pentru a evita fragmentarea
verbala si a asigura in felul acesta perceperea integrităţii ideilor.
Alte deosebiri intre cele doua tipuri de respiraţie sunt determinate de faptul ca adeseori sincronismul existent intre
mişcările toracice si cele abdominale in stare de repaos dispare in decursul pronunţării, pentru ca cutia toracica poate
efectua anumite miscari independente de mişcările diafragmei:
- in stare de repaos se respira prin fosele nazale;
- in timpul vorbirii respiraţia se efectuează pe gura.
Este firesc ca in timpul copilăriei sa apară neregularitati in procesul de coordonare a respiraţiei cu actul fonatiei datorita unei continue dezvoltări a organismului
Printre neregularitile de exprimare pot fi menţionate:
a) tipul de respiraţie superioara cu ridicarea umerilor-in timpul inspiraţiei cutia toracica isi măreşte diametrul prin ridicarea exagerata a umerilor, ceea ce formează contracţiile musculare ale gatului si împiedica emisiunea vocala (balbaiti)
b) respiraţia forţata cu miscari bruşte si exagerate. In acest caz se utilizează o cantitate prea mare debit expirator,
astfel incit ultimele cuvinte dintr-o propoziţie se realizează prin consumul aerului de rezerva din plămâni; determina
instalarea unei stări de oboseala ceea ce influenţează cursivitatea exprimării;
c) miscari respiratorii superficiale si foarte frecvente, astfel incat se produce o inspiraţie după fiecare cuvânt sau chiar in mijlocul acestora.
d) încercări de vorbire in timpul inspiraţiei si nu al expiraţiei cum ar fi normal.
Aceste cazuri apar la copiii ce se grăbesc in exprimare si nu repeta pauzele necesare in vorbire: ex. pisicuţa pis pis pis.
Frecventele neregularitati respiratorii pot duce in cele din urma la tulburări ideosebit de grave. Înlăturarea acestora se face prin exerciţii sistematice care asigura cerinţele respiraţiei atât in stare de repaos cat si in vorbire.

EXERCITII DE RESPIRATIE NEVERBALA

Constituie o etapa premergătoare pentru respiraţia verbala. Realizarea acestor exerciţii impune respectarea unor norme
igienice:
- efectuarea lor se realizează in camere aerisite sau chiar in curte;
- eficienta lor este mai ridicata daca se realizează la începutul primei ore sau chiar pe parcursul activităţilor in momentul instalării oboselii copiilor;
- selecţia judicioasa a exerciţiilor astfel incat efectuarea lor sa fortifice musculatura abdominala,a toracelui si a
gatului.
EXERCITII :
1. Inspiraţii adânci urmate de expiraţii puternice si prelungite, fiind însoţite de miscari de extensie a coloanei vertebrale
prin aplecare in spate a trunchiului si ridicarea braţelor si miscari care micşorează cavitatea toracica susţinuta de aplecarea in fata a corpului si a mâinilor;
2. Exerciţii de suflat;
3. Jocuri de emitere a unor sunete onomatopeice însoţite de miscari ca imitarea fâsâitului frunzelor (sss)sau a vântului (sss).

EXERCITII NON-VERBALE

In faza iniţiala exerciţiile se realizează in poziţie orizontala, copilul stand întins, apoi pe verticala, in picioare si pe scaun.
1. unul dintre primele exerciţii pot fi executate astfel:
- in faza de inspiraţie copilul trage adânc aer in piept ,cutia toracica se măreşte ca volum, iar muşchii abdomenului se
contracta, apăsând cavitatea abdominala.
- faza de expiraţie se face prin îngustarea cavitaţii toracice si relaxarea (mărirea) cavitaţii abdominale.
Pentru ca copilul sa conştientizeze aceste miscari i se recomanda sa pună o mana pe piept si una pe abdomen, logopedul putând sa exemplifice.
Exerciţiile continua sub forma de joc, pe baza unor comenzi, la bătaia din palme:
- pentru inspiraţie număram pana la 5, la expiraţie număram pana la 8;
- intre expiraţie si inspiraţie copilul va trebui sa isi tina câteva momente aerul in plămâni
2. Din poziţia in picioare cu mâinile pe solduri se vor efectua doua sărituri ca mingea in timpul cărora se vor face doua
miscari de inspiraţie. In continuare ,pe următoarele doua sărituri se va tine respiraţia, iar pe alte doua sărituri se va realiza expiraţia.
3. Pentru stabilirea ritmului, pe fiecare doua batai din palme se executa o componenta a ciclului respirator (inspiraţie, reţinerea aerului, expiraţie).
4. Variaţia ritmului respirator, care se vor alterna pe cicluri cu durata diferita; importanta in reglarea respiraţiei conform cerinţelor diverselor situaţii.
Jocul se numeşte "Pleacă trenul de la ...la ..." . Acesta începe cu o mişcare de braţe, cu coatele îndoite pe langa corp, in timp ce pe fiecare mişcare de braţ se executa o mişcare de respiraţie (o inspiraţie sau expiraţie). In a doua faza a
jocului se accelerează mişcările mâinilor pe langa corp, accelerarea însoţita si de mişcările de respiraţie al căror ritm va
creste. (faza numita mersul trenului). In a treia faza, trenul se apropie de gara, ce simbolic e reprezentata prin
încetinirea treptata a miscarilor mâinilor si ritmului respirator.
5. Exerciţii de inspir pe nas si expir pe gura ,însoţite de miscari ale braţelor, ridicarea lor in unghi de 90 grade fata de corp, pauza respiratorie, coborârea braţelor pe langa corp (expiraţie).

EXRCITII DE RESPIRATIE CU COPIII DE VARSTA PRESCOLARA

Toate exerciţiile se realizează sub forma de joc.
1. Suflarea asupra unei lumânări aprinse pentru a o stinge (variaţii ale distantei, de la mic la mare).
2. Prin suflare se menţine flacăra lumânării intr-o poziţie înclinata, fara ca sa se stingă, pe o durata cat mai mare.
3. Prin suflare se umfla balonase sau camere pentru mingi.
4. Prin suflare se menţine balonul plutind in aer.
5. Prin suflare se imprastie bucatele de hârtie.
6. Prin suflare se pun in mişcare, plutind pe suprafaţa apei diferite jucării (vapoare, lebăda de plastic).
7. Prin suflare se fac balonase de săpun.
8. Prin suflare se deplasează bile intr-un jgheab de lemn.
9. Se sufla intr-un vas cu apa ca sa facă valuri.
10. Se sufla alternativ pe gura si pe nas asupra unui geam sau oglinzi pentru a le aburi.
11. Se imita respiraţia câinelui: respiraţie scurta, grăbita, efectuata cu gura larg deschisa si cu limba care atârna:
relaxata, in afara. Exerciţii indicate pentru copiii rinolalici.
12. Acumularea expulzarea aerului pe gura: umflarea obrazului drept, lovirea obrazului cu palma producând explozie, umflarea
obrazului stâng, lovirea lui cu palma, producând explozie.
In mod exemplar se executa si umflarea ambilor obraji, care prin lovirea cu pumnii provoacă expulzarea aerului cu explozie.
Acest exerciţiu este util si pentru dezvoltarea mobilităţii buzelor, in special la cei cu despicături labiale operate.
13. Se respira profund cu nasul blocat, apoi pe nas cu gura închisa.
14. Alternarea respiraţiei bucale si nazale: inspir pe nas, expir pe gura, inspir pe gura, expir pe nas.
15. Imitarea omului ce sufla in palme ca sa si le incalzeasca .
16. Suflatul in diferite instrumente muzicale (muzicuţa, fluiere).
17. Sa intoneze sau sa fluiere o melodie.

EXERCITII DE RESPIRATIE LA SCOLARI

1. Inspir scurt si adânc, expir lung si uniform pe gura si apoi pe nas.
2. Inspir scurt si adânc, expir lung si uniform pe gura, intrerupt de o pauza. In timpul pauzei nu se inspira aer.
Exerciţiul se desfasoara in următoarea succesiune: inspir, expir, pauza expiratorie, expir.
3. Idem cu respiraţia pe nas,
4. Inspir scurt si expir lung întrerupt de doua pauze: inspir, expir, pauza expir, pauza, expir.
5. Idem pe nas.
6. Inspir scurt, expir lung întrerupt de trei pauze.
7. Idem pe nas.
8. Se repeta toate exerciţiile anterioare 2, 3, 4, 5, 6, 7, cu pauze expiratorii inegale, care se reproduc, pentru o mai buna intuire, grafic, prin linii cu întrerupere.

EXERCITII DE GIMNASTICA RESPIRATORIE:

1. Din poziţia de drepţi, se inspira când se duc ambele mâini înainte si indurat, descriind un cerc in jurul capului si se
expira odată cu revenirea capului la poziţia iniţiala.
2. Din poziţia de drepţi, cu mâinile lipite de corp, se inspira odată cu îndoirea coatelor si apropierea lor la spate si se
expira odată cu revenirea la poziţia iniţiala.
3. O mana se lipeşte de spate sub omoplat, iar cealaltă se duce după cap si se inspira. Se executa odată cu revenirea la
poziţia iniţiala.
4. Cu mâinile întinse se prind capetele unui bat si se ridica deasupra capului, inspirând. In expir se revine la poziţia iniţiala.
5. Batul se prinde la spate cu coatele. La expir batul se strânge cu coatele si presează spatele, stimulând participarea abdomenului.
Treptat, exerciţiile de respiraţie se asociază cu pronunţia sunetelor. Expiratul aerului se produce prin pronunţia vocalelor si a consoanelor siflante. Sub aceasta forma se sesizează mai uşor daca dislalicul expira uniform sau iroseşte unda expiratorie neeconomic. In primul rând, când intensitatea vocii este uniforma pe tot parcursul fonatiei, pe când in cel
de-al doilea caz se produce o slăbire a ei. După exersarea sunetelor se trece la pronunţia de propoziţiuni pe un singur
expir. Exerciţiile se aplica prin repetare, de cinci pana la zece ori. Durata lor variază la începutul şedinţelor logopedice de la doua minute la cinci minute.

TERAPIA TULBURARILOR DE LIMBAJ
(cu caracter general)

1.Educarea miscarilor articulatorii
1.1.Exercitii generale
- imitarea mersului
- imitarea spălatului pe mâini
- imitarea rotirii braţelor
- exerciţii pentru întărirea musculaturii toracice si abdominale.

1.2.Mobilitatea aparatului fono-articulator:
- exerciţii pentru mobilitatea maxilarelor
- exerciţii pentru mobilitatea limbii
- exerciţii pentru buze si obraji
- exerciţii pentru valul palatin.
2.Educarea respiraţiei
Terapia respiraţiei are doua coordonate:
- dezvoltarea respiraţiei non-verbale
- dezvoltarea respiraţiei verbale.

a) Exerciţii de respiraţie:
- sufla nasul in batista
- sufla aerul pe dosul mâinii
- tine un fulg in aer
- stinge lumânarea
- umfla balonul
- sufla in apa cu paiul
- sufla in spirometru (pentru copiii şcolari)
b) Exerciţii pentru inspiraţie
- miroase florile
- jocul "câinele la vanatoare"
- miroase parfumul
c) inspiraţia diferenţiata
- trei timpi inspiri si cinci timpi expiri cu fata la oglinda
- inspiraţie alternativa pe o nara si pe cealaltă
- inspiraţie pe gura
- inspiraţie pe gura si expiraţie pe nas
- inspiraţie pe nas si expiraţie pe gura
- inspiraţie lunga
- expiraţie prelungita (30 secunde)

Inspiraţia trebuie sa fie însoţita de extensie a coloanei vertebrale prin aplecarea trunchiului pe spate si a membrelor
superioare (sau chiar ridicarea acestora).
Expiraţia trebuie sa fie însoţita de miscari care micşorează cutia toracica susţinuta de aplecarea in fata a corpului si a
mâinilor. Astfel, in decursul unei inspiraţii se urmăreşte extinderea abdomenului si a coastelor inferioare si revenirea lor
in expiraţie. Folosirea gimnasticii pe un fond muzical e un bun procedeu.

Dezvoltarea respiraţiei verbale
Obţinerea expiraţiei mai lungi decât inspiraţia la pronunţie;
Vorbirea in expiraţie, fara efort, ritmat
a) Exerciţii de pronunţie a vocalelor, prelung, rar, fara efort in timpul unei expiraţii;
b) Exerciţii de pronunţie intr-o expiraţie a unei consoane;
c) Exerciţii de pronunţie a unor grupuri de vocale pe durata unei expiratii (ex: ai, ei , oi, ua, ue, etc);
d) Exerciţii de pronunţie a unor consoane însoţite de vocale, pe durata unei expiraţii (ba, be, bi, bo ... ale, ile ole, ule);
e) Exerciţii de pronunţie a unor silabe in care se găsesc grupuri de vocale sau de consoane pe o expiraţie (ex: aie, oie,
uie, sta, ste, stri, cra, cre, cri, tra, tre, tri, etc.)
f) Exerciţii ritmice de respiraţie însoţite de mişcare si cântec (ex: mersul numărat, cu cântec, cu poezie, ghicitori,
proverbe);
g) Exerciţii de respiraţie (culcat pe canapea, cu un caiet pe abdomen, caietul mişcându-se in ritmul diafragmei:
- la început non-verbal
- cu pronunţie pe vocale, silabe, cuvinte
- cu recitare de poezii
- citire in aceasta poziţie cu voce tare.
Indicaţii: Se întinde elevul pe canapea cu mana stânga pe abdomen, iar cu dreapta pe piept, cerandui-se sa-si sugă abdomenul si apoi sa expire pe gura, umflând abdomenul.
Când respiraţia diafragmala in aceasta poziţie (orizontala) se realizează uşor si fara efort se poate folosi pentru control
aşezat pe abdomen.
Mişcările abdomenului imprima caietului mişcarea sus-jos. Dar cum poziţia normala pentru vorbit nu este cea orizontala, trebuie sa se obtina aceasta respiraţie diafragmala si in poziţie verticala. Pentru aceasta elevul sta in fata oglinzii cu o
mana pe abdomen si cu una pe piept si i se cere sa inspire profund pe nas, sugând abdomenul, iar după o pauza scurta (2-3
secunde) sa expire pe gura.
Exerciţiile de respiraţie cer un spaţiu aerisit si geamul deschis. Ele se efectuează la început in fata oglinzii, împreuna cu logopedul si apoi tot mai mult independent. Eficienta acestor exerciţii este mai mare la începutul orelor de terapie si in primele şedinţe, dar si in cursul activităţii, chiar daca, uneori se instalează in stare de oboseala.


PRINCIPIILE SI METODOLOGIA GENERALA

1. Respectarea particularităţilor de -
- vârsta
- deficienta
- şcolaritate.
2. Introducerea jocului in terapie.
3. Introducerea achiziţiilor in comunicare.
4. Continuarea activităţii terapeutice in familie si la scoală.
5. Colaborarea cu medicul generalist, ORL, psihologul, psihodiagnosticianul.











BIBLIOGRAFIE



- BOSCAIU E. (1973) - Prevenirea si corectarea tulburărilor de vorbire in grădiniţele de copii,E.D.P.,Bucureşti

- GUTU.M (1978) - Logopedia,U.B.B. , Cluj-Napoca

- PAUNESCU C.(1966) - Tulburările de vorbire la copil,Ed. Medicala,Bucureşti

- VERZA E (1987) - Metodologii contemporane in domeniul defectologiei si logopediei,Tipografia Universitatii,Bucureşti

- VRASMAS E., STANICA C.(1997)- Terapia tulburărilor de limbaj-intervenţii logopedice,E.D.P.,Bucureşti.