MASAJUL REFLEXOGEN

MASAJUL REFLEXOGEN



Un alt masaj, care se practica astazi pe scara mare în întreaga lume, este masajul reflexogen. El consta în masarea anumitor zone limitate ale corpului, în scopul obtinerii unui efect la distanta de zona masata (la nivelul unor organe, muschi, functii ale sistemului nervos, etc.)

Reflexele (lat. reflexus=reflectat, rasfrânt) sunt activitati fundamentale ale sistemului nervos, prin care sunt reglate relatiile existente dintre diferitele parti ale organismului, cât si cele dintre organism si mediul înconjurator. J.Bossy defineste reflexul ca fiind un raspuns rapid al structurilor biologice la un stimul anume, specific si localizat cu precizie.

Reflexele sunt de doua categorii: neconditionate (congenitale) si conditionate (dobândite prin repetitie). Reflexele pot fi cutanate, subcutanate, încrucisate, posturale, autonome etc. În reflexul autonom, impulsul nu ajunge pâna la sistemul nervos central, fiind dirijat catre ganglionii nervosi paravertebrali (sau medulari), generând un raspuns reflex la nivelul acestora. Acest raspuns este trimis direct la organul sau muschii deserviti de acesta. Mecanismele reflexe au o valoare terapeutica recunoscuta stiintific. Daca la nivelul acestor cai sau al centrilor nervosi se produc anumite modificari, actul reflex nu mai are loc, sau se produce alterat (exagerat, încetinit sau chiar aberant).

Câteva exemple de mecanisme reflexe: introducerea piciorului sanatos într-un vas cu apa calda, produce, pe cale reflexa, vasodilatatie la piciorul bolnav (procedura folosita la tratamentul arteriopatiilor 616b17g cronice obliterante); apasarea blânda pe globii oculari era folosita de vechii clinicieni în tratamentul de urgenta al tahicardiei paroxistice, (suferinta caracterizata prin cresterea brusca si rapida a batailor inimii la 120-220 pe minut) pentru rarirea batailor inimii. În astfel de cazuri, vechii clinicieni mai foloseau si o alta metoda: atingerea omusorului (luetei) cu vârful degetului sau cu coada unei linguri.

Filozoful, matematicianul si fizicianul Rene Descartes (1596-1650) a fost primul om de stiinta care a vorbit despre actele automate ale organismului uman. El spunea ca „fiziologia trebuie înteleasa si explicata prin fenomene mecanice", carora le-a dat numele de reflexe.

Catre anul 1860, medicii germani, Metzgers, de Cornelius, de Miiller si Kirchberg exerseaza stimularea unor puncte reflexe de pe piele.

In 1893 neurologul englez H. Head vorbeste, într-un articol publicat în revista Brain, de zone hiperalgice aparute pe piele în anumite boli. Aceste zone sunt cunoscute astazi sub numele de „Zonele Head". Cam în acelasi timp, medicul englez J. Mackenzie intuieste rapoartele reflexe dintre anumite organe si unele zone de pe piele, care ar putea fi folosite în scopuri terapeutice.

Intemeietorul reflexoterapiei moderne este considerat Barczewski. El a folosit pentru prima data masajul digital al unor puncte de pe piele în scopuri terapeutice (1911). Dupa numai sase ani, Van Veen (Haarlem) a comunicat rezultate terapeutice interesante obtinute tot prin stimularea unor zone de pe piele.

în 1937 profesorul W. Kohlrausch observa contractura persistenta a unor muschi, care apare în unele boli, în anumite zone. Prin stimularea acestor zone, cu masaj digital, s-au obtinut rezultate surprinzatoare în foarte multe suferinte. Despre un astfel de fenomen vorbeau si vechii chinezi, ei denumind respectiva contractura musculara „sfoara".

Mai înainte de Kohkausch, o maseoza germana, pe nume Dicke, descoperise, întâmplator, masajul conjunctiv reflexogen.

Principiile reflexoterapiei îsi au radacina în vechile doctrine filozofice, din Egipt si nu numai. Filozofii antici vorbeau despre asemanarile si corespondentele dintre macrocosmos si microcosmos, afirmând ca: „Ce este sus este si jos, ce este jos este si sus; totul corespunde în univers".

Bazele neurobiologice ale reflexologiei moderne (reflexo-diagnostic si reflexoterapie) le-a pus profesorul francez de anatomie Jean Bossy de la Facultatea de Medicina de la Montpellier. În concluziile sale el spune: „Masajul unui punct dureros de pe piele poate avea o actiune directa, actionând pe o zona, dureroasa sau nu, printr-o actiune reflexogena care inhiba durerea îndepartata, adesea viscerala".

si tot Jean Bossy mai spune: „Reflexele cele mai simple, elementare (cutanate, vasculare, osteo-artro-musculare) sunt exceptional monosinaptice, cel mai adesea ele având trei elemente situate în acelasi segment: un neuron aferent, senzitiv (protoneuron); un neuron eferent, motor (motoneuron) sau autonom; unul sau mai multi interneuroni scurti".

In practica se folosesc mai multe feluri de masaj reflexogen: pe muschi, pe tesutul conjunctiv, pe talpi, picioare, mâini, ureche, mucoasa nazala etc.