SCURT ISTORIC AL MASAJULUI

SCURT ISTORIC AL MASAJULUI

Una din cele mai corecte si sintetice definitii ale masajului a fost formulata de reputatul si regretatul Profesor dr. docent Adrian N. lonescu, ca fiind: „o prelucrare metodica a partilor moi ale corpului, prin actiuni manuale sau mecanice, în scop fiziologic sau curativo-profilactic". Masajul manual este cea mai veche, raspândita si eficace forma de abordare a partilor moi ale corpului omenesc. Acelasi reputat autor afirma ca mâna (maseorului), in multiplele sale proprietati „devine prin practica îndelungata, cel mai valoros si mai eficient aparat de masaj".

Îndelungata practica medicala a dovedit de-a lungul timpului ca orice dispozitiv, mecanism, instrument sau aparat actionat mecanic sau electric, oricât de ingenios a fost si este conceput, nu poate înlocui masajul manual si nu poate obtine efectele sale medicale si sportive.

Masajul s-a practicat din vechime, din timpuri nedefinite, la toate popoarele, putem spune, la nivel planetar. Din timpuri imemoriale, masajul se practica fara a i se fi cunoscut efectele fiziologice si medicale precise, fara o metodologie precizata, dar cu efecte benefice recunoscute si apreciate. Timp de mii de ani aplicarea mâinilor pe locuri dureroase, în scopul îndepartarii efectelor nocive ale unor suferinte necunoscute, producea efecte subiective favorabile. Acest procedeu folosit empiric pe scara larga era mult raspândit în China, India, Egipt si la alte popoare din trecutul îndepartat care ajunsesera la un înalt grad de civilizatie si cultura. Numeroase documente din istoria Egiptului antic si despre medicina traditionala chineza atesta ca masajul era folosit în scopuri medicale de peste trei mii de ani.

În India antica, masajul consta din neteziri, presiuni si framântari ale partilor moi începând cu fata si terminând cu membrele.

Pentru prima data în istorie, grecii antici au folosit masajul ca mijloc de pregatire fizica a diferitelor categorii de atleti (Prof. dr. Adrian lonescu).

Herolidos din Lentini si Hipocrat au descris efectele si indicatiile masajului precum si prescriptiile medicale ale acestuia.

Romanii au raspândit si dezvoltat progresiv masajul, însusindu-l de la sclavii popoarelor subjugate (în special de la greci). Galenus, medic roman de origine greaca, a descris principalele manevre de masaj: frictiunile, netezirile, presiunile si stoarcerile , gradate dupa intensitatea aplicatiei si durata sedintelor. Din aceste dovezi scrise, putem sti cât de veche este practica masajului manual cu scop medical.

Dupa lunga si nefasta decadere a civilizatiei care a cuprins si a caracterizat Evul Mediu european, a urmat meritul influentei arabe ce a patruns în sud-vestul continentului nostru, în reactualizarea rolului si efectuiui benefic al masajuiui (cel mai de seama reprezentant, Avicenna - anii 980-1037).

Dupa secolele de „întuneric" ale civilizatiei Evului Mediu, în secolul al XVI-lea reapar mentiunile despre efectele benefice ale masajului , datorate lui Hyeronimus Mercurialis din Venetia. Din secolul XVIII, în tarile avansate ale Europei (Suedia, Franta, Anglia, Germania), se reactualizeaza rolul si efectele masajului, începând a se pune si bazele sale stiintifice.

La început treptat si apoi rapid, diversi reprezentanti ai acestor natiuni si scoli fundamenteaza si raspândesc tehnicile masajului manual (medical si sportiv). Cel mai cunoscut si practicat tip de masaj traditional european este masajul suedez, dezvoltat de studentul Per Henrik Ling în Suedia în anul 1830.

Primele cercetari experimentale care urmareau stabilirea stiintifica a efectelor si a indicatiilor masajului pentru organismul sanatos si bolnav au fost efectuate si publicate în secolul al XIX-lea.

si în tara noastra, la începuturi, masajul a fost aplicat în mod empiric, observându-se efectele benefice asupra organismelor bolnave.

Cu timpul, au început sa se puna bazele stiintifice (se apreciaza ca dezvoltarea masajului medical dateaza din a doua jumatate a secoluiui al XIX-lea).

Primii care l-au aplicat cu determinare medicala tintita au fost „ortopedistii", chirurgii, traumatologii si reumatologii. Între cele doua razboaie mondiale a început sa fie folosit ca tratament ajutator în reeducarea si recuperarea ranitilor si invalizilor de razboi.

Prima lucrare despre masaj dateaza din 1885, apartinând lui R. P. Manga (lucrarea, destul de complexa, se refera la date istorice, descriere de tehnici, observatii asupra efectelor masajului aplicat în tratamentul reumatismului, al anchilozelor fibroase, al nevralgiilor si al „artritelor").

Ca masaj recuperator este considerat în premiera de N. Halmagiu (1889), cu a sa lucrare intitulata „Masajul si mobilizarea ca tratament în unele fracturi".

Dupa anul 1930, în Transilvania, masajul este raspândit ca practica medicala, mai ales în sanatorii si statiuni balneoclimaterice sub impulsul Prof. dr. Marius Sturza, care dupa 1940 îl „implementeaza" si la Bucuresti, pe baze stiintifice. Dupa 1950, în cadrul noului Institut de Balneologie reînfiintat de regretatul Prof. dr. Traian Dinculescu, masajul medical îsi câstiga un important si binemeritat rol în terapia medicala, datorita eminentului cercetator si practician, dr. Tudor Agârbiceanu. Acest medic de mare reputatie în domeniul balneo-fizioterapiei, a creat o adevarata scoala de maseuri medicali, ale carei efecte si rezultate sunt recunoscute si în zilele noastre.

DEFINITII. CLASIFICARE

Originea cuvântului masaj este incerta. Se presupune ca deriva fie din grecescul massein = a framânta, fie din cuvântul mass = a apasa. Indiferent de originea sa, cuvântul masaj s-a impus, ca si tehnica respectiva.

Masajul a fost întotdeauna asociat si cu anumite procedee complementare, ajutatoare. De aceea aceasta ramura medicala a capatat denumirea de "Masaj si tehnici complementare".

Fundamentarea sa stiintifica din ce în ce mai profunda, raspândirea sa tot mai larga si cuantificarea sa metodologica si tehnica justifica câstigarea denumirii de "Masoterapie", care se impune tot mai mult.

Sufixul de „terapie" arata locul sau alaturi de celelalte terapii ale recuperarii medicale (electroterapie, hidroterapie, fototerapie, magnetoterapie, kinetoterapie, laseroterapie, balneoclimatoterapie).

Clasificarea masoterapiei se poate realiza dupa mai multe criterii:

1. Dupa persoana care efectueaza masajul:

a - masajul efectuat de catre o alta persoana (maseur; masor);

b - automasajul.

2. Dupa regiunea la care se aplica:

a - masaj somatic (asupra partilor moi superficiale)

• general:

> extins la întreaga suprafata a corpului;

> restrâns la partile mai bogate în tesuturi moi;

• partial:

> regional, pe o parte importanta si bine definita a corpului;

> segmentar pe portiuni anatomice distincte, în special membre;

> local pe portiuni mici de piele si tesut subcutanat, pe grupe de muschi, pe articulatii;

b - masajul profund (asupra organelor interne).

3. Dupa originea, tehnica si metodologia de aplicare:

a - masajul occidental, manual (efectuat de catre maseur):

• masajul clasic:

> tehnici clasice:

~ principale : netezirea;

: frictiunea;

: framântatul;

: tapotamentul;

: vibratia;

~ complementare : cernutul si rulatul ;

: presiunile si tensiunile;

: tractiunile, scuturarile, elongatiile;

> tehnici speciale:

~ pentru piele : kineplastia Morice;

: petrisajul Jaquet & Leroy;

: masajul trofic Glerant;

~ pentru capsula articulara : masajul profund Cyriax;

~ pentru segmente : masajul de apel al toracelui, pentru membrul superior;

: masajul de apel al abdomenului, pentru membrul inferior;

~ pentru afectiunile veno - limfatice : drenajul manual limfatic Leduc&Godard;

: metoda van der Mohlen;

: masajul talpii venoase Lejars;

• masajul reflex:

> masajul reflex conjunctiv;

> masajul reflex segmentar;

> masajele reflexe speciale:

~ reflexologia vertebrala;

~ reflexologia limbii;

~ reflexologia endonazala;

~ reflexologia auriculara;

~ reflexologia irisului;

~ reflexologia intestinului gros;

~ reflexologia dintilor;

~ reflexologia palmara;

~ reflexologia plantara;

~ neuralterapia;

b - masajul oriental:

> osteopresura - masajul periostal;

> digitopresura - presopunctura:

~ craniopresura;

~ rinofaciopresura:

~ auriculopresura;

~ mano si podopresura : pe punctele de acupunctura;

: pe sistemul pumn - glezna

~ presura generala pe punctele de acupunctura ale meridianelor;

> touch for health;

> metode combinate, (masaj pe puncte si meridiane energetice combinat cu tehnici de manipulare articulara, întinderi si masaj muscular decontracturant):

~ chinezesti : Ngam;

: Tao-lnn;

: Tui –Na;

~ japoneze : Do-lnn;

: Ann-ma;

: Shiatsu;

: Yumeiho;

~ thailandeze : thai – masaj;

c – dupa maniera de lucru asupra corpului:

~ masajul uscat (pe pielea uscata sau pe îmbracaminte).

~ masajul cu substante ajutatoare (uleiuri, pulberi, extracte alcoolice din plante –tincturi-, creme create special, etc.)

EFECTELE MASAJULUI

Efectele masajului sunt multiple si pot fi clasificate dupa mai mult criterii.

• Efecte: a. directe asupra tesuturilor (masajul somatic);

b. indirecte - profunde asupra organelor interne (masaj profund), pe membrul opus, la distanta;

c. reflexogene.

• Efecte: a. stimulante, excitante;

b. calmante, relaxante, linistitoare.

• Efecte: a. partiale (locale) - calmarea durerii, hiperemie locala, cresterea circulatiei locale, îndepartarea stazelor, accelerarea proceselor de resorbtie;

b. generale - stimularea functiilor aparatului respirator si circulator, cresterea metabolismului, îmbunatatirea starii psihice si a somnului, îndepartarea oboselii.

• Efecte: a. imediate;

b. tardive.

• Efecte: a. obiective, ce pot fi monitorizate de catre medic prin metode clinice si paraclinice;

b. subiective, declarate de catre bolnav.

• Efecte asupra structurilor:

Asupra pielii:

- asuplizare, cresterea pragului sensibilitatii cutanate, influentarea substantei fundamentale si a fibrelor elastice;

- facilitarea secretiei glandelor sudoripare cu cresterea secretiei lor, favorizarea penetratiei substantelor grase;

- vasodilatatie activa cu cresterea vitezei de circulatie, ceea ce determina mentinerea echilibrului dintre circulatia profunda si superficiala, cresterea schimburilor nutritive;

- cresterea pragului de receptie al terminatiilor nervoase cu analgezie;

- descuamarea pielii si cresterea celulelor tinere;

- prin mecanism reflex, ce influenteaza circulatia si metabolismul, contribuie la termoreglare;

- creste schimburile respiratorii la nivelul pielii, ceea ce contribuie la mentinerea igienei acesteia;

- influenteaza organele profunde prin intermediul zonelor reflexe Head;

Asupra tesutului conjunctiv (tesutului celular subcutanat):

- reface elasticitatea si supletea, ceea ce determina favorizarea miscarilor corpului, dezvoltarea tonusului si rezistentei elementelor cu rol de fixare si protectie a organelor interne;

- favorizeaza schimburile nutritive prin cresterea aportului de sânge, cu evacuarea mai eficienta a reziduurilor;

- contribuie la resorbtia si scaderea depozitelor de grasime în cazul prezentei obezitatii;

- are influente reflexe asupra: circulatiei sângelui si limfei, schimburilor metabolice si excretiei, functiilor hormonale si reactiilor neurovegetative, organelor profunde prin intermediul zonelor reflexe Dicke.

Asupra elementelor aparatuiui locomotor:

1) asupra muschilor:

- creste performanta musculara prin cresterea conductibilitatii, a excitabilitatii si a contractibilitatii, prin cresterea elasticitatii muschilor;

- accelereaza refacerea muschiului obosit prin cresterea schimburilor vasculare cu aport de substante nutritive proaspete si îndepartarea reziduurilor;

- creste rezistenta musculara la efort prin hiperemie;

- creste viteza de refacere dupa traumatisme, atrofii;

- creste sau scade tonusul si excitabilitatea, în functie de tehnica;

2) asupra tendoanelor si tecilor tendinoase, fasciilor, aponevrozelor:

- cresterea supletei si consistentei;

- activarea circulatiei locale;

- combaterea stazei sanguine si limfatice;

- stimularea proprioceptorilor.

Asupra circulatiei sângelui si limfei

- la nivelul circulatiei venoase - creste viteza de circulatie si usor presiunea venoasa si sustine valvulele venoase;

- circulatia limfatica este intensificata de aproximativ 25 de ori;

- la nivelul circulatiei capilare exista efecte pasive (indirecte) si active (directe) cu stimularea vasomotricitatii (deschiderea capilarelor închise), prin mecanisme mecanice, neurale si prin eliberarea de mediatori chimici;

- circulatia arteriolara sufera un proces de adaptare secundar modificarilor de la punctele anterioare, existând si un efect direct mecanic, ambele determinând cresterea fluxului sanguin;

- munca inimii este astfel usurata existând un efect de "digitalizare";

- valorile tensionale pot fi controlate în functie de necesitati (scad la masajul relaxant si cresc la cel excitant);

- se constata si modificarea compozitiei sanguine - creste numarul de hematii si leucocite si cantitatea de hemoglobina;

- astfel se realizeaza mobilizarea masei sanguine, activarea volumelor sanguine periferice stagnante, accelerarea circulatiei sanguine si vasodilatatie capilara, drenaj si resorbtie cu ameliorarea secundara a troficitatii celulare.

Asupra sistemuiui nervos:

- la nivel local se produce un reflex de axon cu vasodilatatie secundara;

- apar reflexe segmentare (prin interesarea segmentului medular si a arcurilor reflexe) la care se asociaza efectul reflex nesegmentar realizat prin actiunea asupra zonelor Head (cutanate), Dicke (tesut celular subcutanat), McKenzie (musculare) si astfel sunt influentate viscerele;

- prin mecanism suprasegmentar de transmisie la nivel subcortical si cortical apar efecte sedativ-relaxante si chiar hipnotice.

Asupra tesutului si organelor profunde:

- prin masajul peretelui abdominal apar efecte directe mecanice cu reglarea secretiei / excretiei si motilitatii viscerelor;

- prin masaj reflex de toate tipurile apar în mod indirect aceleasi efecte.

Efectele masajului general:

- se stimuleaza în sens reglator circulatia, procesele endocrine, secretiile endocrine, hematopoeza, procesele coagularii;

- se intensifica schimburile nutritive cu cresterea temperaturii corpului;

- se produce relaxarea, scaderea sensibilitatii, reducerea tonusului neuromuscular sau dimpotriva cresterea acestora cu stimularea organismului, în functie de tehnica folosita.