Merisorul

Merisorul


Merisorul creste prin padurile umbroase si umede din regiunea alpina. Datorita fructelor sale rosii, poporul ii mai spune si cocazar de munte, smirdar.
In medicina se folosesc frunzele - Folium Vitis idaeae - pentru actiunea lor antiseptica, in tratarea bolilor de rinichi si inflamatiilor vezicii urinare, datorita cantitatii apreciabile de arbutina, care in organism se scindeaza in hidrochinona si derivati flavonici. Pentru aceleasi motive se recomanda in guta si reumatism.


Pentru a extrage in intregime substantele active din frunze, se recomanda ca ceaiul sa se prepare in modul urmator: peste doua linguri de frunze bine maruntite se toarna 100 g. apa rece. Se amesteca bine si dupa 15 minute se strecoara lichidul intr-un vas. Peste frunzele ramase se pun 100 g. apa clocotita si se fierb 15 minute. Vasul se ia de pe foc si se lasa sa stea 1o minute, duapa care se strecoara. Se amesteca ambele lichide. Se completeaza cu apa pana la 200 de g. si se indulceste cu zahar. La 3-4 ore se ia cate o lingura. Pentru prepararea ceaiului se mai poate folosi si urmatoarea formula: frunze de merisor 30 g., flori de albastrele 10 g. siradacina de lemn-dulce 10 g.


O lingura din acest amestec de plante se opareste cu un pahar de apa clocotita. Se fierbe 10 minute, se lasa sa se raceasca, apoi se strecoara. Se indulceste si se bea ca diuretic cate o lingura de supa inaintea fiecarei mese principale. Pentru a mari actiunea dezinfectanta a ceaiului, se recomanda sa se ia condiment si bicarbonat de sodiu pentru a mari alcalinitatea urinei.
Frunzele de merisor intra in compozitia ceaiului diuretic. Nu se recomanda in timpul sarcinii. Fructele contin acid citric, malic, benzoic, zaharuri, tanini, vitaminele A, C, un glicozid (vacciniin) si se recomanda in diaree.