Mesteacanul

Mesteacanul

Inca din vechime, mesteacanul era folosit in tratarea multor boli, incat pe drept cuvant i se spunea "arborele vietii".
De la mesteacan se intrebuinteaza frunzele, mugurii, coaja si seva. La noi in tara, in mod curent, se utilizeaza frunzele - Folium Betulae - pentru a mari diureza.


Frunzele contin saponine, o substanta amara, mucilagii, tanin de natura pirocatehinica, ulei volatil, un glicozid de natura flavonica (betulina), zaharoza, rezine etc.
Ceaiul de mesteacan, prin diureza puternica pe care o produce, face sa se elimine toxinele din corp, stimuleaza schimburile organice, avand in acelasi timp si o actiune depurativa. Multe boli de piele sunt influentate in bine de o cura facuta cu acest ceai. Diureza produsa are o actiune favorabila in reumatism, guta, inflamatii articulare si nefrite cronice. Se recomanda in formele cardio-renale insotite de edeme si albuminurie, contribuind la eliminare apei retinuta in tesuturi. Nu provoaca iritatii ale parenchimului renal. Favorizeaza eliminarea acidului uric si colesterolului.


Dupa unii autori, ceaiul de mesteacan are proprietatea de a dizolva piatra la rinichi (litiaza renala). Se recomanda si in boli de ficat.


Infuzia din frunze de mesteacan se prepara in modul urmator: peste 20 g. frunze maruntite (2-3 linguri) se toarna 200 g. apa clocotita. Se acopera si se lasa pana se raceste la 40 grade C, apoi se adauga un varf de cutit de bicarbonat de sodiu care neutralizeaza acidul betuloretinic, deoarece acesta micsoreaza actiunea diuretica a frunzelor de mesteacan. Dupa 6 ore, se strecoara si se bea lichidul in doua reprize, la un interval de 4 ore. Extern, baile cu frunze de mesteacan intaresc radacina parului si influenteza in bine iritatiile parului.
Cercetarile mai noi arata ca spre deosebire de frunze si muguri, seva de mesteacan nu are actiune diuretica. Mugurii, datorita uleiului volatil pe care-l contin, au proprietati antibiotice.
Frunzele de mesteacan intra in compozitia ceaiurilor antireumatic si diuretic.