Sistemul Nervos Central

Sistemul Nervos Central

I. Anestezice Generale

Sunt substanţe care deprimă SNC producând somn anestezic, analgezic, deprimarea reflexelor viscerale şi relaxarea musculaturii striate.
Afectarea SNC se face începând cu structuri mai noi apărute filogenetic (primele afectate fiind emisferele cerebrale), ultima structură afectată fiind măduva spinării.
Anestezia generală are 3 perioade :
• perioada de inducţie care se caracterizează prin fenomene nedorite, din acest motiv este bine să fie cât mai scurtă
• perioada de anestezie propriu zisă (adevărată)
• perioada toxică sau a apneei la care apare stop cardio-respirator şi colaps

În perioada de inducţie şi toxică, pupila este mitriatică, apar tulburări de ritm cardiac şi creşte tensiunea arterială.
În perioada de anestezie propriu-zisă, pupila este normală, deasemenea parametrii cardio-circulatori şi respiratori se menţin în limite normale.
Anestezicele generale deprimă cordul şi sensibilizează la acţiunea aritmogenă a catecolaminelor, deprimă respiraţia şi centrii termoreglării.
Din punct de vedere farmacocinetic, anestezicele generale sunt de 2 tipuri:
• AG inhalatorii
• AG intravenoase

A. AG inhalatorii

Se administrează inhalator, se absorb la nivel pulmonar, sunt distribuite SNC, terminarea se face prin elimanarea respiratorie a anestezicului (ele nu sunt modificate hepatic şi nici nu sunt eliminate renal).
Parametrii care influenţează AG inhalatorii :
• factori care ţin de anestezic :
 mărimea moleculei de anestezic
 concentraţia anestezicului în aerul respirat şi în aerul alveolar
 concentraţia anestezicului în sângele venos pulmonar
 coeficientul sânge aer al anestezicului – acesta reprezintă raportul dintre solubilitatea anestezicului în sânge şi solubilitatea acestuia în aer, cu cât acest coeficient este mai mare cu atât anestezicul este mai solubil în sânge şi durata perioadei de inducţie este mai lungă.
• Factori care ţin de organism :
 frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei
 afecţiuni cardiovasculare
 afecţiuni respiratorii

1. Halotan
• este un anestezic cu potenţa medie
• perioada de inducţie are durata medie, din acest motiv trebuie scurtată (scurtarea perioadei de inducţie se face prin administrarea de AG intravenos sau prin administrarea iniţială de protoxid de azot)
• analgezia produsă nu este completă, completarea se face prin administrarea de analgezice opioide
• relaxarea musculaturii striate se face prin administrarea de curarizante
• Halotanul deprimă cordul şi îl sensibilizează la acţiunea aritmogenă a catecolaminelor
• Halotanul nu este iritant al traheei şi bronşiilor, de aceea poate fi folosit la pacienţi asmatici
• produce relaxarea uterină, din acest motiv este contraindicat în naşterea normală deoarece favorizează sângerarea postpartum, dar este avantajos în cazul naşterilor cu fetuşi în poziţie anormală deoarece în acest caz uşurează manevrele de versiune şi extracţie a fătului.
• ca reacţii adverse halotamul poate produce :
 afectare hepatică,
 aritmii,
 deprimare cardiacă
 caracteristic determină hipertermie malignă caracterizată prin creşterea temperaturii corpului şi ridigitate musculară
• contraindicaţii :
 la pacienţii cu afecţiuni hepatice
 la pacienţii cu risc de aritmii
 în naşterea normală
 la cei care au făcut febră anterior cu halota
2. Metoxifluran
• are aceleaşi proprietăţi ca halotanul
• nu produce relaxare uterină
• nu determină hipertermia malignă
• dar poate produce afectare renală

3. Enfluran
• este asemănător metoxifluranului
• poate produce ca reacţie adversă convulsii (contracţia musculaturii scheletice)

4. Izofluran
• este asemănător cu enfluranul
• are avantajul că nu deprimă cordul şi nu sensibilizează la acţiunea aritmogenă a catecolaminelor

5. Eterul (eterul dietilic)
• este un anestezic cu perioada de induţie foarte lungă
• este un iritant foarte puternic traheobronşic, din acest motiv este contraindicat la asmatici şi obligatoriu trebuie administrată atropină în preanestezie
• relaxarea musculaturii striate este completă
• este contraindicată asocierea eterului cu alte substanţe care produc bloc neuro-muscular cum sunt curarizantele sau antibioticele aminoglicozidice

6. Protoxidul de azot (NO)
• are perioada de inducţie scurtă
• analgezia şi relaxarea musculară nu sunt complete
• nu produce bronhospasm
• nu are efecte deprimante cardiace şi aritmogene semnificative

7. Ciclopropanul
• are perioada de inducţie scurtă
• este puţin folosit din cauza riscului mare de deprimare cardiacă şi de producere de aritmii severe

Toate Ag inhalatorii acţionează nespecific, intensitatea efectului depinde numai de numărul de molecule care ajung în SNC şi nu depind de felul moleculei.


B. AG intravenoase

Se administrează intravenos, se distribuie rapid SNC, terminarea efectului se datorează metabolizării hepatice a substanţei
Acţionează specific o perioadă de inducţie foarte scurtă, şi o durată scurtă a acţiunii. Sunt folosite pentru intervenţii de durată scurtă sau pentru inducerea anesteziei.
Anestezicele intravenoase sunt de 2 tipuri în funcţie de structura şi mecanismul lor de acţiune:
A. Barbituricele

Folosite ca AG, se folosesc tiobarbituricele care au efecte rapide şe de durată scurtă. Acţionează la nivelul receptorilor GABA favorizând acţiunea GABA inhibitor. Produc un somn anestezic de bună calitate, dar analgezia şi relaxarea musculatorie nu sunt complete
Ca reacţii adverse pot produce reacţii alergice, afectare hepatică, hipotensiune, au acţiune enzimatică hepatică.
Sunt contraindicate la :
 la pacienţii alergici la barbiturice
 la hipotensivi
 la hepatici
 la cei cu porfirie hepatică în boala Addison
1. Tiopental sodic
2. Hexobarbital sodic


B. Derivaţi de peditină

Petidina este un analgezic opioid sintetic. Produc analgezie de bună calitate, dar somnul şi relaxarea musculaturii striate sunt incomplete. Acţionează la nivelul receptorilor endorfinici (opioizi).
Ca reacţii adverse pot produce hipotensiune, bronhospasm, tulburări neuropsihice, deprimare respiratorie, tahi-aritmii şi reacţii alergice.
În cazul supradozării se administrează ca antidot antagonişti ai morfinei cun sunt Nnalorfina şi Nanoxalona.
1. Ketamina
• produce o anestezie particulară, numită anestezie disociativă.
2. Fentanil – Droperidol (asociaţie)
• asociază efectele analgezice ale fentanilului, care este derivat de peptidină; cu efecte neuroleptice ale droperidolului care este neuroleptic butirofenonic asemănător cu haloperidolul
• această asociaţie produce o anestezie caracteristică numită neurolept analgezic.


II. Anestezice locale

Sunt substanţe care produc pierderea reversibilă a sensibilităţii tactile, termice şi dureroase delimitat la nivelul locului de administrare.
AL acţionează ca stabilizatori membranari, ele blochează canalele de sodiu împiedicând influxul de sodiu şi depolarizarea. Acţionează iniţial pe fibrele amielinice subţiri (mielina împiedică efectul AL).
AL sunt de 3 tipuri :
 anestezice de suprafaţă sau contact (anestezicul se aplică pe tegumente sau mucoase)
 anestezice prin infiltraţie (anestezicul se injectează intramuscular în mai multe straturi perinervos)
 anestezie tronculară sau de conducere din care fac parte rahianestezia şi anestezia epidurală (anestezicul se injectează în apropierea unui trunchi nervos)
Durata anesteziei locale depinde de mărimea moleculei de anestezic şi de polaritatea ei, de concentraţia soluţiei de anestezic şi de nivelul vascularizaţiei locale (cu cât vascularizaţia este mai bogată cu atât anestezia locală durează mai puţin, din acest motiv asocierea anestezicului cu substanţe vasoconstrictoare cum este adrenalina, este folosită pentru prelungirea duratei anesteziei).
Indicaţii terapeutice :
o administrate local
o sunt folosite ca anestezice pentru diferite intervenţii chirurgicale
o pentru combaterea unor stări dureroase
o unele au şi indicaţii sistemice (administrate intravenos sau intern)

Reacţii adverse :
o cefalee
o senzaţie de frig
o amorţeală periorală şi a limbii
o deprimare cardiacă, aritmii
o hipotensiune
o reacţii alergice manifestate diferit de la erupţii cutanate , bronhospasm până la şoc anafilactic
Contraindicaţii :
o la pacienţii cu alergie la substanţă
o la copii
o la bătrâni
o la hipotensivi
o la asmatici
Din punct de vedere structural, AL sunt de 2 tipuri :
 Al cu structură amidică
 AL cu structură esterică

A. AL cu structură amidică

Au potenţă şi durată a efectului medie sau lungă, prezintă risc mai mic de reacţii alergice.
1. Lidocaina (Xilina)
• se foloseşte pentru toate tipurile de AL în concentraţii între 0,5-5 %
• administrată sistemic intravenos este folosită ca anti-aritmic în tratamentul aritmiilor severe ventriculare (este un anti-aritmic de clasa I b )
• sistemic nu este utilă dacă se administrează intern deoarece este metabolizată rapid la primul pasaj hepatic, datorită metabolizării hepatice rapide substanţa administrată ca anestezic are efecte relativ scurte comparativ cu alte anestezice amidice, din acest motiv este necesară frecvent asocierea ei cu adrenalina pentru prelungirea efectului

2. Supivacaina
3. Mevivacaina


B. AL cu structură esterică

Au efecte şi potenţă mică, prezintă un risc mare de reacţii alergice.
1. Procaina
• este folosită pentru toate tipurile de AL în concentraţii între 0,5-5 %


• are şi unele indicaţii sistemice:
 administrată intravenos este folosită ca analgezic pentru combaterea unor dureri severe (la pacienţii canceroşi, politraumatizaţi)
 administrarea intravenos are efecte vasodilatatare, din acest motiv este utilizată pentru combaterea vasospasmului la pacienţii cu sindrom RAYNAUD, arterită obliterantă sau la pacienţii cu degerături
 administrată injectabil, intern au local, ultima sub formă de unguente, are efecte biotrofice (îmbunătăţeşte metabolismul celulelor şi împiedică îmbătrânirea lor) din acest motiv este folosită în diferite preparate um sunt : Gerovital şi Aslavit care au efecte biotrofice
 administrată intern sau injectabil, intramuscular sau intravenos are efecte de tip NOORTROP asemănătoare Piracetamului, din acest motiv este folosită în tratamentul tulburărilor de memorie la bătrâni.
• Procaina are efecte de durată foarte scurtă deoarece este metabolizată repede de colinesterază, din acest motiv este contraindicată în plus la pacienţii cu deficit genetic de colinesterază şi nu se asociază cu medicamente anti-colinesterazice.

2. Penzocaina
• se foloseşte ca anestezic numai în aplicaţii locale sub forma de soluţii unguente utile pentri combaterea pruritului şi a unor dureri locale
• administrată intrarectal sub formă de supozitoare, este utilăla pacienţii cu hemoroizi sau fisuri anale.

3. Cocaina
• se foloseşte ca anestezic local de suprafaţă în ORL
• nu poate fi injectată deoarece datorită efectelor simpato-mimetice indirecte produce vasoconstricţie puternică la locul injectării cu ischemie şi necroză.


III. Hipnotice

Sunt substanţe care produc sau prelungesc somnul.
Din punct de vedere structural aparţin mai multor clase structurale.
Se împart în mai multe grupe importante:
A. Hipnotice barbiturice
B. Hipnotice nebarbiturice
A. Hipnotice barbiturice

Produc un somn diferit de somnul fiziologic care se caracterizează prin creşterea duratei totale de somn, dar cu scurtarea perioadei de somn rapid. Acţionează la nivelul R GABA- ergici, favorizând acţiunea GABA inhibitorie.
În functie de durata efectului hipnotic, barbituricele se împart în 2 grupe:
1. Barbiturice cu acţiune lentă şi de efect de lungă durată
Cum sunt Barbitalul şi Fenobarbitalul. Sunt indicate în tratamentul insomniei prin deficit de menţinere a somnului. Au risc mare de a produce dependenţă şi capacitate mare de a produce inducţie enzimatică.
2. Barbiturice cu efecte rapide şi de durată medie sau scurtă
Cum sunt Amobarbitalul, Ciclobarbitalul, Secobarbitalul şi Pentobarbitalul. Sunt indicate în tratamentul insomniei prin deficit de inducere a somnului. Au risc mai mic de a produce toleranţă şi dependenţă. Produc mai puţin inducţie enzimatică hepatică.
Barbituricele determină ca reacţii adverse:
• somn neodihnitor
• reacţii alergice
• somnolenţă
• toleranţă şi dependenţă

Pe lângă efectul deprimant nervos central barbituricele produc şi inducţie enzimatică hepatică. Datorită acestui efect ele sunt folosite terapeutic pentru profilaxia icterului nuclear la nou născuţi şi pentru tratamentul icterului colestatic. Din cauza acestui efect produc toleranţă şi dependenţă.
Produc interacţiuni farmacocinetice cu alte medicamente metabolizate hepatic, cum sunt antidiabeticele orale şi anticoagulantele orale cărora le scade efectele. Din cauza acţiunii inductoare enzimatice, barbituricele sunt contraindicate la pacienţii cu profilaxie hepatică.
Pe lângă aceasta, barbituricele mai sunt contraindicate:
• la pacienţii cu insuficienţă hepatică
• la cei cu alergie
• la pacienţii vârstnici şi la copii

Datorită acţiunii deprimante nervos centrale, barbituricele mai au şi efecte sedative şi anticonvulsivante
B. Hipnotice nebarbiturice

În această grupă sunt incluse mai multe categorii structurale:
1. Benzodiazepinele
• sunt folosite ca hipnotice
• au efecte sedative tranchilizante şi miorelaxante
• unele dintre ele însă au şi efecte hipnotizante
• Florazepamul, Nitrazepamul şi Flunitrazepamul sunt benzodiazepine care au efecte hipnotice de durată relativ scurtă şi care sunt utile în tratamentul insomniei primare, acţionează la nivelul receptorilor GABA ergici favorizând acţiunea GABA inhibitoare
• Au avantajul ca aduc un somn asemănător celui fiziologic şi au risc mai mic de a produce toleranţă şi dependenţă

2. Cloral hidratul
• este un compus cu structură alcoolică care are efecte hipnotice şi anticonvulsive
• ca reacţii adverse produce iritaţie puternică la nivelul tractului digestiv


IV. Sedative şi tranchilizante

Efectul sedativ este un efect de liniştire.
Efectul tranchilizant sau anxiolitic reprezintă efectul de inlăturare (oprire) a anxietăţii.
Cele două efecte nu pot fi separate complet unul de celălalt, din acest motiv substanţele care produc unul dintre efecte îl determină şi pe celălat.
Ca sedative s-au folosit bromurile şi unele tincturi vegetale cum este valeriana; actual ca sedative se folosesc substanţe tranchilizante cum sunt Benzodiazepinele, Meprobamat şi Hidroxizina.

A. Benzodiazepine

Sunt substanţe care au efecte sedative, tranchilizante şi miorelaxante, unele dintre ele au şi efecte hipnotice şi anticonvulsivante.
Benzodiazepinele acţionează la nivelul receptorilor GABA ergici favorizând acţiunea GABA inhibitoare.
Principalele substanţe sunt :
• Diazepam
• Oxazepam
• Lorazepam
• Clonazepam
Benzodiazepinele sunt indicate în tratamentul :
 stărilor anxioase
 stărilor de agitaţie psihomotorie
 sindroamelor organice din cauze psihovegetative
Ca reacţii adverse benzodiazepinele pot produce :
 sedare
 somnolenţă
 toleranţă şi dependenţă
 diminuarea capacităţii intelectuale şi de efort fizic
Sunt contraindicate :
 la pacienţii cu miastenia gravis
 la pacienţii cu alergie la benzodiazepine
 la copii
 la femei însărcinate
Benzodiazepinele se administrează intern sau injectabil majoritatea dintre ele nu sunt active, devenind active după metabolizare hepatică, acestea fiind contraindicate la persoane cu insuficienţă hepatică, excepţie făcând Oxazepamul şi Lorazepamul care sunt active şi care pot fi administrate şi la pacienţi cu insuficienţă hepatică.
B. Meprobamatul

Are efecte sedative tranchilizante şi hipnotice, produce şi inducţie enzimatică hepatică, din acest motiv este contraindicată la pacienţi cu porfirie hepatică.
C. Hidroxizina

Este o substanţă cu proprietăţi antihistaminice, sedative şi tranchilizante.
În tratamentul anxietăţii se folosesc şi alte substanţe cum sunt Propanololul şi Clonidina.



V. Deprimante ale SNC

Cuprinde substanţe cu acţiune :
A. Antiparkinsoniană
B. Anticonvulsivantele (antiepileptice)
C. Miorelaxantele centrale

A. Antiparkinsoniene

Sunt substanţe utile în tratamentul simptomatic al bolii Parkinson, ele înlătură tulburările motorii şi vegetative, dar nu influenţează evoluţia bolii.
Sunt de două tipuri :
 Antiparkinsoniene dopaminergice
 Antiparkinsoniene anti-colinesterazice
A. Antiparkinsoniene dopaminergice

Acţionează prin creşterea controlului dopaminergic în sistemul extrapiramidal (nucleul caudat, nigrostriat şi putamen).
1. L–Dopa
• acţionează prin creşterea sintezei de dopamină în tractul nigrostriat
• se administrează intern, însă este degradat repede la periferie sub acţiunea decarboxilazei, din acest motiv numai o mică cantitate ajunge în SNC pentru producerea efectelor antiparkinsoniene (dopamina formată la periferie nu poate trece bariera hemato-encefalică şi nu intervine în efectul antiparkinsonian
• ea determină numai reacţii adverse periferice
2. Bromocriptina
• este asemănătoare alcaloizilor din secara cornută
• are efecte antiparkinsoniene datorită stimulării directe a receptorilor dopaminergici
• produce şi scăderea secreţiei de prolactină, din acest motiv este folosită în unele forme de cancer
3. Amantadina
• este o substanţă cu acţiune antivirală şi antiparkinsoniană
• efectul antiparkinsonian este datorat creşterii eliberării de dopamină în sistemul extrapiramidal
B. Antiparkinsoniene anticolinesterazice
Sunt substanţe cu acţiune parasimpaticolitică la nivel central. Ele influenţează predominant tulburările vegetative din boala Parkinson şi mai puţin tulburările motorii.
Trihexifenidil
Produce ca reacţii adverse: sedare, uscarea gurii, tulburări de vedere, constipaţie şi tulburări de micţiune. Este contraindicat la pacienţii cu glaucom şi la pacienţii cu adenom de prostată.

B. Antiepileptice sau anticonvulsivante

Sunt substanţe utile în tratamentul epilepsiei. Ele împiedică producerea convulsiilor, dar nu influenţează evoluţia bolii.
Tratamentul antiepileptic se face toată viaţa, de obicei prin asocierea a două sau mai multor antiepileptice. Din acest motiv apar frecvent reacţii adverse, cele mai importante fiind: tulburări hematologice cu anemie, leucopenie şi trombocitopenie, sângerări (datorită hipovitaminozei K), osteoporoză, osteomalacie (datorate hipovitaminozei D), afectare hepatică, reacţii alergice, pot fi teratogene (din acest motiv antiepilepticele sunt teoretic contraindicate în sarcină. Practic însă, deoarece criza epileptică poate produce afectare fetală severă în sarcină tratamentul antiepileptic se continuă cu doze minime eficace terapeutic). Antiepilepticele aparţin mai multor grupuri structurale.
A. Hidantoinele
Fenitoina
• este utilă în tratamentul crizelor majore
• este folosită şi ca antiaritmic
• deoarece creşte pragul sensibilităţii neuronale este folosită în tratamentul nevralgiilor severe, cum sunt cele de facial, trigemen, glosofaringian.
• principalele reacţii adverse ale fenitoinei:
 afectare hepatică,
 hipovitaminozele K şi D
 caracteristic, produc hipertrofie gingivală.
B. Barbituricele şi dezoxibarbituricele
1. Fenobarbitalul
• este util în tratamentul crizelor majore
• poate fi util şi în tratamentul crizelor minore.
2. Primidona
• este asemănătoare fenobarbitalului
• este un dezoxibarbituric
• este utilă în tratamentul crizelor majore.
C. Derivaţi de iminostilben
Carbamazepina
• este utilă în tratamentul crizelor majore
• se foloseşte şi în tratamentul nevralgiilor severe
• ca reacţii adverse: sângerări, hipovitaminoze K şi D
D. Acidul valproic şi derivaţi
1. Acidul valproic
• este un antiepileptic cu spectru larg
• util în tratamentul crizelor majore şi minore.
2. Valpromida
• este o amidă a acidului valproic
• are aceleaşi indicaţii ca şi acidul valproic.
E. Oxazolidin dionele
Trimetadiona
• este utilă în tratamentul crizelor majore
• ca reacţii adverse produce mai frecvent reacţii alergice care uneori pot fi severe, manifestându-se sub formă de sindrom lipoid sau sindromul Stevens – Johnson.
F. Succinimidele
Etosuximida
• la fel ca la trimetadiona
G. Benzodiazepinele
1. Diazepamul
• este util în tratamentul unor forme de epilepsie
• în general asociat altor antiepileptice
• injectat poate fi util în combaterea crizei.
2. Clonazepamul
• la fel ca la diazepam
H. Inhibitori de anhidrază carbonică
1. Acetazolamida
• are proprietăţi :
• antiepileptice,
• antiulceroase
• diuretice
2. Sultiamul
• este folosit predominant ca antiepileptic


C. Miorelaxantele centrale

Sunt substanţe capabile să relaxeze musculatura striată spastică, indiferent dacă spasmele sunt datorate unor cauze locale sau dacă sunt produse prin mecanisme reflexe mono- sau polisinaptice.
3. Diazepam
4. Baclofen


VI. Neuroleptice (antipsihotice)

Sunt medicamente utile în tratamentul tulburărilor psihice.
Efecte :
• Au efect sedativ caracterizat prin indiferenţa pacientului
• Efect anti psihotic
• Au efecte parasimpato şi simpato – litice, produc produc hipotensiune prin blocarea receptorilor ?1 periferici, tot datorită deprimării controlului vegetativ au efecte antiemetice fiind folosite folosite pentru combaterea vomei produsă de citostatice şi au efecte hipotermizante fiind utile pentru obţinerea hipotermiei controlate
• Influenţează secreţiile endocrine, determinând creşterea secreţiei de prolactină manifestată prin ginecomastie, impotenţă sexuală, tulburări menstruale şi galactoree. Produc şi scăderea secreţiei de STH şi corticosuprarenală
• Produc tulburări extrapiramidale de tip parkinsonian, sunt tratate prin antiparkinsoniene anticolinergice (este contraindicată administrarea de antiparkinsoniene antidopaminergice deoarece acestea antagonizează efectul neuroleptic). O manifestare severă a sindromului extrapiramidal este sindromul malign
Mecanismul de acţiune este că scţionează ca antagonişti ai receptorilor dopaminergici D1 şi D2
Indicaţii terapeutice :
• antipsihotice
• antiemetice
• pentru obţinerea hipotermia controlată
Reacţii adverse :
• sedare
• tulburări vegetative
• tulburări cardiace
• hipotensiune
• tulburări endocrine
• reacţii alergice
Contraindicaţii :
• în sarcină
• la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală
• la cardiaci
• la hipotensivi
• la asmatici
Din punct de vedere structural neurolepticele sunt de mai multe tipuri :
• Neuroleptice fenotiazinice

o Levomepromazina
o Clorpromazina

o Tioridazina : are un nucleu piperidinic în catena laterală, are toate efectele de intensitate medie

o Flufenazina
o Trifluoperazina

• Neuroleptice tioxantemice
o Clorprotixen

• Neuroleptice butirofenonice
o Haloperidol : este un neuroleptic major şi incisiv, are efecte antiemetice puternice, produce puţină sedare şi tulburări extrapiramidale


VII. Antidepresivele şi Litiu

În această categorie sunt cuprinse :
• antidepresivele triciclice,
• inhibitori de mono-amino oxidază
• litiu
A. Antidepresive triciclice

Sunt substanţe utile în tratamentul depresiei endogene (melancolie), acţionează prin creşterea sintezei de catecolamine.
Indicaţii terapeutice :
• în tratamentul melancoliei
• pot fi utile ca medicaţie adjuvantă în tratamentul enurezisului nocturn
Reacţii adverse :
• inversarea dispoziţiei afective, în primele luni de tratament creşte riscul de sinucidere
• tulburări vegetative de tip atropinic
• sedare
1. Imipramina
• are efecte antidepresive şi parasimpatolitice
• este contraindicată la pacienţii cu glaucom şi adenom de prostată

2. Amtriptilina
3. Nortriptilina

4. Mianserina
• este un antidepresiv tetraciclic





B. Inhibitori de mono-amino oxidază

Au efecte antidepresive mai slabe decât compuşii triciclici, sunt de ales la pacienţii care nu răspund la tratamentul cu antidepresive triciclice
Au aceleaşi reacţii adverse şi contraindicaţii.
1. Tranilcipromina
2. Fenelzina

C. Litiu

Este un metal alcalin, care la omul normal nu produce modificări psihice, la pacienţii cu manie are un efect antimaniacal.
Este util în tratamentul maniei şi psihozelor ciclice maniaco-depresive.
Litiu are un indice terapeutic mic, din acest motiv tratamentul se face cu controlul litemiei.
Reacţii adverse :
• diabet insipid nefrogen
• poliurie
• polidipsie
• afectare tiroidiană
• efecte teratogene
Contraindicaţii :
• la femei însărcinate
• la pacienţii cu afectare renală
• la hipotensivi

VIII. Analgezice. Euforizante

Sunt substanţe care au efecte analgezice puternice şi produc euforie
În această categorie sunt cuprinse 3 tipuri de substanţe :
o Derivaţi naturali din opiu
o Derivaţi sintetici şi semisintetici de opiu
o Antagoniştii morfinei
A. Derivaţi naturali din opiu
1. Opiu
• este extractul uscat din macul alb
• conţine numeroşi alcaloizi, cei mai importanţi fiind morfina, codeina; cu structură fenantrenică, având proprietăţi analgezice şi euforizante, şi papaverina şi noscapina cu structură izochinolinică şi care nu au efecte analgezice, papaverina având un efect antispastic de tip musculotrop, iar noscapina este antitusiv
2. Morfina
• are numeroase efecte :
 are efect analgezic puternic, dar se foloseşte limitat din cauza riscului de dependenţă
 are efecte antitusive puternice, dar se foloseşte puţin ca antitusiv tot din cauza dependenţei
 deprimă respiraţia producând scăderea frecvenţei şi creşterea amplitudinii, din acest motiv este folosită în tratamentul edemului pulmonar, dar poate produce ca reacţie adversă deprimare respiratorie severă şi respiraţie patologică
 scade peristaltismul intestinal producînd constipaţie, este folosită ca antidiaree în sindroamele diareice severe
 are efecte emitizante dar ca agent emitizant se foloseşte un derivat – apomorfina
 produce spasme ale sfincterelor digestive în special al sfincterului Odi, din acest motiv este contraindicată la pacienţii cu pancreatită acută necrotică hemoragică
 produce meioza
 produce stimularea sistemului nervos central şi euforie
 produce eliberare de histamină avînd ca urmare vasodilataţie şi hipotensiune, bronhospasm şi reacţii alergice
 dozele mari produc intoxicaţie acută care se tratează prin antagonişti ai morfinei cum sunt Nalorfina şi Naloxona
 administrarea timp îndelungat determină intoxicaţie cronică cu toleranţă de tip farmacodinamic şi dependenţă fizică şi psihică, tratamentul intoxicaţiei cronice se face prin scăderea treptată a dozelor de morfină sau prin înlocuirea morfinei cu metadona care apoi poate fi oprită brusc. Este contraindicată oprirea bruscă a administrării morfinei deoarece în acest caz apare un sindrom de abstinenţă grav care poate fi chiar mortal
• morfina creşte presiunea lichidului cefalo rahidian (LCR) din acest motiv este contraindicată la pacienţii cu hipertensiune intra-craniană
• acţionează ca antagonist al receptorilor endorfinei M,K,O.
• se admnistrează intern sau injectabil

3. Codeina (metil-morfina)
• are efecte :
 analgezice
 antitusive
 antidiareice
 deprimă respiraţia şi favorizează bronhospasmul
• se foloseşte des ca antitusiv şi analgezic
• are avantajul că produce greu toleranţa şi dependenta
• reacţii adverse : constipaţie
• contraindicaţii :
• la pacienţii cu tuse productivă
• la asmatici
• la cei cu depresie respiratorie
• se administrează intern

B. Derivate sintetice şi semisintetice
1. Petidina
• are efecte analgezice de intensitate mai mică comparativ cu morfina
• efectul spastic este mai slab, din acest motiv este de ales în tratamentul colicelor
• are acelaşi risc de toleranţă şi dependenţă ca şi morfina
• spre deosebire de morfină produce mitriază
2. Metadona
• are aceleaşi proprietăţi ca şi morfina numai că sindromul de abstinenţă care apare la oprirea bruscă a metadonei este mai puţin sever
• este folosită ca analgezic şi pentru dezintoxicarea morfinomanilor şi a intoxicaţilor cronici cu heroină
3. Pentazocina
• are aceleaşi proprietăţi ca şi morfina, dar se comportă ca agonist antagonist pe receptorii endorfinici
• este mai puţin spastică, dar riscul de tulburări psihice este mai mare ca la morfină

C. Antagoniştii morfinei

Sunt substanţe utile în tratamentul intoxicaţiilor acute cu morfină. Sunt contraindicate la pacienţii cu intoxicaţie cronică, deoarece declanşează sindromul de abstinenţă.
1. Nalorfina
• se comportă ca agonist parţial al receptorilor endorfinici
• administrată singură are efectul la fel ca morfina, dar de intensitate mică
• administrată în prezenţa morfinei blochează efectele morfinei

2. Naloxona
3. Naltrexona